UTILITATEA ECONOMIC

Raiunea i finalitatea activitii economice reprezint satisfacerea trebuinelor (nevoilor) care

se realizeaz prin consumarea bunurilor. Agentul principal al consumului este menajul, familia sau, n
sens larg, populaia.
Consumul este o component a activitii economice, iar consumatorul ca agent economic,
purttor al nevoii, este o fiin care trebuie s aib un comportament contient, bazat pe criterii de
raionalitate i eficien economic.
O parte dintre nevoi sunt satisfcute pe seama bunurilor libere, iar alte trebuine pe seama
bunurile economice,insuficiente n raport cu nevoile, producerea i obinerea bunurilor economice induc
consumuri de resurse,cheltuieli. De aceea, atenia consumatorului se centreaz spre bunurile economice
fa de care adopt un anumit comportament.
Comportamentul consumatorului reprezint ansamblul reaciilor atitudini,aciuni, iniiative,
msuri pe care le are n legtur cu satisfacerea nevoilor prin utilizarea bunurilor economice existente.
Utilitatea n sens general reprezint capacitatea unui bun de a satisface o nevoie. Baza acesteia
o reprezint proprietile, caracteristicile pe care le posed fiecare bun sau categorie de bunuri.
Asemenea proprieti pot fi naturale i/sau
create de om. Cele naturale pot fi luate ca atare sau sunt adaptate de om n funcie de necesiti.
Utilitatea economic reprezint satisfacia pe care sper c o va obine un consumator dat, n
condiii determinate de loc i de timp, prin folosirea unei cantiti (uniti, doze) determinate dintr-un
anumit bun economic.
Aprecierea utilitii economice are un caracter subiectiv: depinde de raportul pe care fiecare
consumator l stabilete n tr e cantiti determinate din bunul respectiv i nevoile sale in condiii date de
loc i timp. Hotrtoare n acest sens este intensitatea nevoii pe care o resimte consumatorul respectiv.
De aceea, bunuri omogene avnd aceleai proprieti pot fi apreciate n mod diferit ca utilitate
economic de diferii indivizi n funcie de volumul i intensitatea nevoilor, de nivelul de cultur, de
situaia economic i aspiraiile proprii fiecruia. Mai mult chiar, pentru un anumit individ, fiecare
element dintr-o o mulime de bunuri identice are utilitate economic diferit, n funcie de
condiiile de loc i de timp. Aprecierea utilitii economice se realizeaz prin suma de bani pe care n
condiii determinate de loc i timp, un consumator decide s o plteasc n schimbul unei cantiti
determinate dintr-un anumit bun economic.
Satisfacia suplimentar resimit de consumator cu fiecare unitate dintr-un bun economic
consumat se numete utilitate marginal. Cnd un consumator utilizeaz mai multe uniti
dintr-un bun n mod succesiv, nentrerupt, comportamentul su corespunde legii utilitii
marginale crescrescnde , formulat de Gossen, potrivit creia mrimea intensitii unei plceri
descrete progresiv pn la saturare, dac respectiva plcere este satisfcut n mod continuu i
nentrerupt". Intensitatea nevoii consumatorului se diminueaz cu fiecare unitate consumat, utilitatea
marginal scade, iar utilitatea total crete cu o mrime descresctoare pn la punctul de saturaie.
Pentru individul respectiv, satisfacia resimit prin consumarea primei uniti din acel bun economic
este mai ridicat.

Utilitatea total i utilitatea marginal

Utilitatea totala, U, a unui bun oarecare, X, masoara satisfactia globala pe care individul o obtine prin
consumarea unei anumite cantitati din acest bun. Deci, nivelul lui U depinde de cantitatea consumata,
adica "U este functie de X", ceea ce se scrie: U = f(x), n care X este cantitatea consumata din bunul X.
Pentru a determina sensul si ritmul n care utilitatea totala evolueaza atunci cnd cantitatea consumata
din bunul X creste, se foloseste conceptul de utilitate marginala. Utilitatea marginala, Um, masoara
evolutia utilitatii totale pentru o variatie foarte mica a cantitatii consumate.
n tratarea utilitatii marginale distingem doua cazuri:
a) Utilitatea marginala a unui bun partial sau imperfect divizibil. Spunem ca un bun este imperfect
divizibil daca exista o unitate de masura dincolo de care este imposibil de cobort (de exemplu, un
consumator nu poate utiliza trei sferturi de automobil sau jumatate de ochelari; automobilul si ochelarii
sunt bunuri imperfect divizibile).
Utilitatea marginala a unui bun X imperfect divizibil (U mX) reprezinta variatia utilitatii totale (U)
determinata de consumul unei unitati suplimentare din acest bun.

deci:

(3.1.)

b) Utilitatea marginala a unui bun perfect divizibil

Daca bunul X este perfect divizibil, atunci oricare ar fi unitatea de masura folosita, exista mereu o
cantitate mai mica ce poate fi consumata. De exemplu, daca masuram consumul n grame, un gram nu
reprezinta consumul "marginal", deoarece acesta poate fi marit cu 0,5 grame. Nici atunci cnd folosim
ca etalon jumatatea de gram, aceasta nu poate reprezenta un consum marginal, deoarece putem utiliza
mereu un etalon de masura mai mic: 0,25 grame, un miligram sau submultipli mai mici. n acest caz, o
definitie riguroasa a utilitatii marginale trebuie sa ia n considerare evolutia utilitatii totale, care rezulta
dintr-o variatie infinit de mica a consumului bunului X.
Deci, putem spune ca utilitatea marginala a unui bun perfect divizibil reprezinta variatia utilitatii
totale pentru o variatie infinit de mica ("infinitezimala") a cantitatii consumate din acel bun.
Exprimarea utilitatii marginale astfel definite se poate realiza cu ajutorul conceptului matematic de
derivata. Sa ne reamintim ca derivata unei variabile oarecare y, care este functie de o alta variabila x,
masoara cum variaza y pentru o variatie a lui x care tinde spre zero. Daca y = f(x), putem scrie derivata
lui y n functie de x n doua maniere: y'(x) sau
. Deci, din punct de vedere matematic, utilitatea
marginala a unui bun perfect divizibil reprezinta derivata functiei de utilitate totala n raport cu X,
adica:
Um = f ' (x) sau Um=

(3.2.)

Evolutia utilitatii totale si a utilitatii marginale

Am vazut doar ca utilitatea totala a unui bun oarecare masoara satisfactia globala obtinuta de individ
prin consumarea unei anumite cantitati din bunul respectiv. Cum evolueaza nsa nivelul de satisfactie a
individului atunci cnd el consuma o cantitate crescnda dintr-un bun? Va creste proportional cu
cantitatea consumata suplimentar, cum am fi tentati sa credem? ntruct satisfactia reprezinta de fapt
placerea oferita de consum, care este opusul nemultumirii provocate de lipsa unui anumit bun necesar
satisfacerii unei nevoi, raspunsul corect la ntrebarea de mai sus este: nivelul de satisfactie obtinut prin
consumul unei cantitati crescnde dintr-un bun depinde de intensitatea nevoii pe care consumatorul
cauta s-o satisfaca; placerea nu este proportionala cu cantitatea consumata, ci cu lipsa, cu nemultumirea
ncercata naintea consumului. n acest sens, analiza economica se foloseste de o ipoteza
simpla: intensitatea unei nevoi este descrescnda pe masura ce cantitatea consumata creste. Acesta
este principiul intensitatii descrescnde a nevoilor, formulat de psihologul german Heinrich Gossen, n
anul 1843, din care s-a ajuns la principiul utilitatii marginale descrescnde: utilitatea suplimentara
oferita de consumul unei cantitati crescnde dintr-un anumit bun descreste pna cnd devine nula la
punctul de saturatie.
Daca intensitatea nevoii descreste odata cu cresterea cantitatii consumate, satisfactia, adica
utilitatea, obtinuta pentru fiecare unitate consumata suplimentar este mai mica dect pentru precedenta.
De exemplu, ntr-o zi caniculara de vara, intensitatea nevoii de a bea racoritoare pentru a potoli setea
este foarte ridicata. Primul pahar de racoritoare consumat satisface o nevoie de intensitate maxima. Al
doilea pahar consumat procura mai putina satisfactie sau placere dect primul, iar al treilea mai mica
dect al doilea s.a.m.d. Atentie nsa! Aceasta nu nseamna ca satisfactia totala se diminueaza.
Dimpotriva, ea creste, dar cu o ratie descrescnda. Daca individul continua sa bea (ntruct i face
placere), utilitatea totala continua sa creasca, dar din ce n ce mai putin repede, adica utilitatea marginala
se diminueaza. Considernd bautura racoritoare ca fiind bunul X, paharele baute succesiv x 1, x2, ... , xn,
iar utilitatea corespunzatoare fiecarui pahar U 1, U2, ..., Un, Ui(i = 1,2,.....,n) reprezinta utilitatile
individuale cu proprietatea ca U1>U2 ......>Un; Un reprezinta utilitatea marginala, iar
utilitatea totala.

reprezinta

Cele de mai sus pot fi evideniate si printr-o reprezentare grafica, asa ca n figura 1. Pe ordonatele celor
doua grafice nscriem nivelul utilitatii totale (U), respectiv al utilitii marginale (U m), iar pe abscise
nscriem cantitatea consumata din bunul considerat (X). U poate fi deci reprezentata, printr-o curba
crescatoare, iar Um printr-o curba descresctoare. U atinge nivelul sau maxim n punctul S,
numit punctul de saietate sau de saturaie a consumatorului. n acest punct, U m este nula,adic o unitate
suplimentara de consum nu mai sporeste satisfactia. Daca individul si-ar mari consumul dincolo de acest
punct, utilitatea marginala ar deveni negativa, ceea ce ar face ca si utilitatea totala sa nceapa a se
micsora. Deci, un consum exagerat dintr-un anumit bun poate antrena nu o crestere a satisfactiei, ci,
dimpotriva, o insatisfacie, o suferinta chiar. De exemplu, daca primele pahare de bautura racoritoare ar
fi agreabile pentru un individ ntr-o zi calduroasa de vara, nu acelasi lucru s-ar ntmpla pentru al
douzecilea pahar.

Evolutia utilitatii totale si a celei marginale poate fi la fel de sugestiv prezentata si prin graficul
din fig. 2. de mai jos:

Utilitatea economica reprezinta satisfactia pe care spera ca o va obtine un consumator dat in conditii
determinate de loc si de timp prin folosirea unei cantitati determinate dintr-un anumit bun economic.

Aprecierea utilitatii economice are un caracter subiectiv, depinde de raportul pe care fiecare consumator
il stabileste intre cantitati determinate din bunul respectiv si nevoile sale in conditii date de loc si timp.
Elementele unei mulimi de produse omogene avand aceleasi proprietati pot fi apreciate in mod diferit
ca utilitate economica de ctre diferii indivizi in functie de volumul si intensitatea nevoilor, de nivelul
de cultura, de situatia economica si aspiratiile proprii fiecaruia.
Deci marimea utilitatii economice depinde de intensitatea nevoilor cumparatorului(relatie pozitiva) si
cantitatea in care un bun este oferic(relatie negativa).
De exemplu daca un bun X este format din n unitati(exemplare) fiecare fiind apreciat cu utilitii
individuale u1,u2,u3,...un, fiecare este pozitiva dar descresctor fa de cea precedent.
U total=u1+u2+...+un.
Utilitatea adiionala adusa de ultimul exemplar consumat reprezint utilitatea marginala(UMG) care se
calculeaz prin UMG=UT(Spor utilitate totala)/QX(Spor de cantitate consumata)
Pentru ca bunurile economice sunt insuficiente in raport cu nevoile si asigurarea lor induci costuri,
consumatorul i controleaz atenia pe bunurile economice fata de care adopta un anumit
comportament.
Comportamentul consumatorului este modul sau de a raiona n legtur cu satisfacerea nevoilor prin
utilizarea bunurilor economice existente. Punctul de pornire in acest raionament l constituie utilitatea
bunurilor existente
Utilitatea in sens general reprezint capacitatea unui bun de a satisface o nevoie.
Bara utilitii in sens general o reprezint proprietile , nsuirile ,caracteristicile pe care le poseda
fiecare bun sau categorie pe care le poseda fiecare bun sau categorie de bunuri. Asemenea proprieti pot
fi naturale si/sau create de om. Cele naturale pot fi luate ca atare sau sunt adaptate in funcie de
necesitile existente.
Alturi de aceast accepiune general exista si o alta de utilitate economice ce a fost fundamentala la
sfritul secolului 19.
Chiar si pentru un individ,fiecare element dintr-o mulime de bunuri identice are o utilitate economic
diferita in funcie de loc si timp.
Pentru un individ, satisfacia resimit prin consumarea primei uniti dintr-un bun economic i aduc
satisfacere mai mica pentru ca se adreseaz unei nevoi mai puin acute in scdere.
Ea este pozitiva dar descrescnd in raport cu utilitatea economica conferita de unitile consumate
anterior cnd nevoia consumatorului era mai intens.
Bunurile economice sunt destinate consumului. Orice consumator urmrete ca in schimbul sumei
pltite pentru un bun sa obin o satisfacie maxima. Pe cumprtor l intereseaz deci, utilitatea bunului
cumprat. De regula, este util ceea ce este de folos. Utilitatea, in sens general, reprezint capacitatea
unui bun de a satisface o nevoie. Baza utilitii o constituie proprietile fiecrui bun economic.