Echilibrul firmei in conditii de concurenta perfecta

Echilibrul firmei pe termen lung

Pentru abordarea echilibrului pe termen lung pornim de la doua ipoteze:
a) conditii identice de productie pentru toate firmele din ramura-deci identitate a
curbelor costului;
b) conditii diferentiate de productie-deci conditii de cost diferentiate.

a)Ipoteza de identitate a curbelor costului

Sa presupunem ca toate intreprinderile produc in conditii strict identice;curbele
costului ale fiecareia dintre ele au exact aceeasi forma,acelasi nivel si putem deci
sa rationam pornind de la cazul unei firme oarecare,”reprezentativa” pentru toate
celelalte.
La un moment dat,echilibrul ofertei(O1) si al cererii (D) determina un prêt de
“echilibru” (p.t) care se impune tuturor producatorilor;fiecare dintre acestia isi
ajusteaza productia astfel incat sa realizeze profitul maxim obtinut pentru nivelul
de productie (q1),astfel incat sa existe egalitate intre costul marginal si
pret.Numarul de producatori (n1) este atunci determinat exact de raportul dintre
nivelul global al productiei industriale (Q1) si nivelul optim de productie (ql) al
fiecaruia(n1=Q1/q1).Pentru fiecare unitate produsa,exista un profit superior fata
de situatie normala,un supraprofit,intrucat pretul este superior costului mediu(care
include,sa reamintim,reminerarea normala a tuturor factorilor de productie).
Toate intreprinderile din ramura realizeaza deci profituri superioare”profitului
normal”.In consecinta,noi intreprinzatori sunt incitati sa vina pe piata.Conform
ipotezei de “acces liber”,ei pot sa o faca si pot produce acelasi bun(omogen),in
aceleasi conditii de cost.Noii producatori vor adauga oferta lor la oferta deja
existenta;(de aici va rezulta o deplasare a curbei ofertei catre,dreapta(din O1,in
O2),deci ,un nou pret de echilibru (p2) si o scadere a nivelului productiei al
fiecarei intreprinderi (q2<q) care va face sa apara din nou “supraprofituri”.Atata
timp cat vor fi realizate profituri pozitive “anormale” vor aparea pe piata noi
producatori,iar deplasarea curbei ofertei catre dreapta va continua pana cand
intersectarea cu crba cererii va determina un pret pentru care “supraprofiturile” sa
fie nule ;aparitia noilor producatori trebuie sa se opreasca atunci cand dreapta
pretului devine tangenta la minimul curbei costului mediu(punct prin care,se
stie,trece curba costului marginal).
Daca a intrat pe piata un numar excesiv de producatori,intersectarea curbei cererii
si a noii curbe a ofertei (o4) face sa apara un pret de piata insuficient,inferior
costului mediu al intreprinderii reprezentative.Toate intreprinderile suporta deci
pierderi;unele dintre ele sevor retrage de pe piata,oferta globala scade,curba
ofertei globale se va deplasa catre stanga pana se va ajunge la un pret pentru care
pierderile si supraprofiturile sa fie nule.
Pentru ca echilibrul pe termen lung sa fie realizat,trebuie ca crerea sa fie egala cu
oferta si ca toate “supraprofiturile” sa fie nule.

b)Conditii de cost diferentiate

Aceasta ipoteza este,in mod evident mult mai interesanta,caci nu exista nici un
motiv sa presupunem ca pentru toate intreprinderile curbele costului sunt
identice:echipamentele pot fi de dimensiuni si eficacitati diferite,managerii
intreprinderilor nu au toti,in mod necesar,acelasi talent,etc.
Pentru a simplifica,sa presupunem ca nu exista decat doua tipuri de intreprinderi
iar producatorii de tip (2) sunt cei care au cele mai bune conditii de
functionare;curbele costului (pe perioada lunga) au atunci forma indicata in fig
18.5.Pretul pietei este determinat de conditiile de oferta si de cerere globala si se
impune fiecaruia dintre producatori.
Daca cererea este mare si pretul pietei este p1,cele doua tipuri de intreprindere vor
avea profituri pozitive;daca aceasta scade(sau,daca noi producatori,atrasi de
existenta profiturilor anormale,patrund in aceasta ramura) intreprinderile de tip (1)
nu vor mai avea supraprofituri pentru orice pret inferior lui pm(pentru care dreapta
pretului este tangenta la minimul curbei costului mediu);intreprinderile,de tip (2)
vor fi,deci,singurele care vor functiona pentru orice pret infeior lui pm.Aceasta
inseamna ca identitatea dintre curbele costului (si ansamblul rationamentului
precedent) nu este o ipoteza,ci o consecinta,un rezultat logic al procesului de
eliminare a intreprinderilor celor mai putin productive.

Echilibrul firmei pe termen scurt

Prin ipoteza,producatorul cauta sa-si maximizeze profitul; el nu poate actiona nici
asupra pretului factorilor,nici asupra pretului de vanzare;singura sa ariabila de
actiune este,deci,nivelul productiei pe care se presupune ca o va putea vinde la un
pret exogen (producatorul este un “consumator de preturi “ atat pentru preturile
factorilor cat si pentru pretul de vanzare al produsului sau.)
Profitul sau (P), apare ca diferenta dintre valoarea vanzarilor sale (el produce
cantitatea Q necunoscuta,vanduta la pretul p fix) si costul total:

Profitul fiind functie de Q,calculam derivata functiei de profit in raport cu Q:

Pentru ca profitul sa fie maxim,trebuie (conditiile de oridnul 1 ) ca derivata sa se

anuleze;profitul va fi,deci,maxim in cazul unui volum de productie pentru care
costul marginal sa fie egal cu pretul de vanzare:

Curba costului (total) mediu este o curba in U clasica,intersectata in punctul de

minim de curba costului marginal’pretul,fiind independent de volumul produs,va
fi deci reprezentat de o dreapta paralela cu axa absciselor si a ordonatei
p,corespunzatoare nivelului de pret fixat.Volumul productiei corespunzator
profitului maxim este Q M abscisa punctului M,punct de intersectie al burbei Cm
si al dreptei pretului.Daca Q<QM de exemplu in Q=QA,pretul de vanzare este
superios costului marginal;este evident in grafic ca sporirea productiei duce la o
crestere a profitului,din momentul ce orice vanzare suplimentara raporteaza pretul
unitar superios la costul suplimentar de producti,csotul marginal.Marirea
productiei este in continuare avantajoasa atat timp cat Q<Qm >p,ceeace inseamna
ca producerea unei unitati suplimentare costa mai mult decat aduce.
Profitul este deci maxim pentru Q=Q=QM; profitul pe unitate produsa sau proftul
unitar se defineste prin :
Acest profit unitar se citeste in grafic ca o diferenta a ordonatelor intre dreapta de
pret p si curba CTM.Rezulta de aici ca profitul unitar (si deci profitul global) se
anuleaza pentru p=CTM,deci,in grafic, pentru Q=Q A si pentru Q=Qb.Orice nivel
de productie atunci cand Q<QA sau Q>QB genereaza pierderi (profituri negative).
Profitul este pozitiv pentru orice Q atunci cand QA<Q<QB. El este maxim pentru
Q=QM iar nivelul sau poate fi reprezentat grafic prin suprafata dreptunghiului
hasurat PMM’p’(suprafata dreptunghiului=MM’* PM,adica (p-
CTM)Q=P/Q*Q=P).