TEMA 11.

COMPORTAMENTUL FIRMELOR PE PIAȚA OLIGOPOLISTĂ

1. Particularităţile pieţei oligopoliste

2. Realizarea echilibrului pe piaţa oligopolistă în condiţii de comportament
concurenţial: oligopolul tip Bertrand; oligopolul tip Cournot; modelul monopolului
parţial; preţul ca barieră la intrarea pe piaţă oligopolistă; modelul preţului stabil
(curbei frânte a cererii)
3. Realizarea echilibrului pe piaţa oligopolistă în condiţii de comportament cooperant

1. Particularităţile pieţei oligopoliste

Caracteristicile de bază ale pieței oligopoliste sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tipul de piaţă Numărul firmelor Ponderea firmelor în Intrarea pe piaţă Nivelul de

pe piață volumul total al diferențiere a
vânzărilor produselor
Oligopolul câteva 20 – 50 % limitată mediu

În teoria economică piața oligopolistă este examinată drept o formă a concurentei imperfecte
în cadrul căreia oferta unui bun este dominată de un numai redus de firme mari. De regulă, pe piața
oligopolistă activează de la 2 la 10 firme cărora le revine peste 50 % din volumul total al vânzărilor.

Oligopolurile pot fi omogene sau diferențiate. În primul caz pe piață sunt oferite produse
practic omogene sau standardizate, iar în cel deal doilea caz – produsele posedă caracteristici prin
care se disting vizibil unele de altele. Astfel, firmele producătoare de petrol, otel sau energie
electrică, ca firme oligopoliste, oferă produse omogene, iar cele producătoare de automobile sau
electrocasnice oferă produse diferențiate.

Apariția pe piața oligopolistă a firmelor noi este dificilă sau chiar imposibilă.

Pe piața oligopolistă ponderea unor firme în volumul total al vânzărilor este suficient de mare
pentru ca acestea să poată influența echilibrul pe piață, iar ca urmare – prețurile și cantitățile
comercializate.

Fiecare firmă oligopolistă este influențată de concurenții săi. Dacă una din firme modifică
prețul sau volumul vânzărilor, consecințele se vor resimți în profitul tuturor firmelor. Ca urmare,
adoptând decizii privind prețul sau volumul vânzărilor, firmele vor lua în considerație nu numai
reacția cumpărătorilor potențiali, ci și reacția concurenților (reacție anticiparea căreia este destul de
dificilă). În acest sens, firmele oligopoliste au un comportament strategic care le deosebește de
firmele concurente și firmele-monopoliste.

1
 Pe piața oligopolistă firmele pot promova strategii concurențiale sau strategii cooperante.
Primele, la rândul lor, pot fi realizate ca concurență prin preț sau concurență prin cantități.

În cazul concurenței prin preț una din firme, pentru ași extinde propria piață de desfacere,
reduce prețul la care își comercializează produsele. Dacă și celelalte firme vor promova aceiași
strategie vor avea de pierdut toate. Dacă, însă, celelalte firme nu vor reacționa, ele vor fi amenințate
de faliment întrucât își vor pierde cumpărătorii. Ca urmare, piața oligopolistă s-ar transforma într-o
piață monopolistă.

În cazul concurenței prin cantități una din firme majorează oferta proprie. În așa mod ea
majorează oferta globală și reduce prețul. Și de data aceasta efectul strategiei va depinde de reacția
concurenților.

Pentru a preveni efectele negative ale strategiilor concurențiale, firmele oligopoliste preferă
promovarea strategiilor cooperante, care presupun încheierea anumitor acorduri cu privire la preț
sau la cantitățile oferite pe piață.

Spre deosebire de piața cu concurență perfectă și piața monopolistă, în condiții de oligopol

formarea prețurilor nu se bazează pe reguli atât de simple. Ca urmare, nu există un model unic al
oligopolului. Modelele existente explică comportamentul firmelor în diferite situații în funcție de
presupunerile pe care acestea le fac față de reacția concurenților. Majoritatea modelelor, însă,
demonstrează tendința de reducere a profiturilor în condiții de concurență oligopolistă.

2. Realizarea echilibrului pe piaţa oligopolistă în condiţii de comportament

concurenţial

 Oligopolul tip Bertrand

Modelul Bertrand reflectă strategia de concurență prin preț și se bazează pe următoarele
presupuneri:
a) firmele produc și oferă pe piață produse omogene;
b) firmele au aceleași costuri medii și marginale (ATC = MC = constant). În așa caz, curbele
celor 2 indicatori coincid și se prezintă ca o dreaptă orizontală;
c) firmele au posibilitatea să decidă asupra prețului la care își comercializează produsele;
d) fiecare firmă presupune că dacă ea va reduce prețul concurenții nu vor reacționa. Numai în așa
caz va începe concurența prin preț sau „războiul prețurilor”.

Modelul este descris prin următoarele ecuații:

 QD = QD(P) – funcția cererii globale;
 TCi = ATC x Qi – funcția costurilor totale ale fiecărei firme;
 Ti = Pi x Qi - ATC x Qi = Qi x (Pi – ATC) – funcția profitului total al fiecărei firme.

Pentru a simplifica prezentarea modelului, vom presupune că pe piața respectivă activează doar
două firme (A și B), fiind vorba despre un duopol. Pentru fiecare firmă ATC = MC = 10 u.m.
Concurența prin preț a celor două firme este ilustrată în modelul grafic de mai jos, în care
cantitățile sunt exprimate în mii de unități. De fiecare dată reducerea prețului cu 1 u.m. determină
creșterea volumului cereri globale cu 100 de unități.
2
 În situația inițială ambele firme stabilesc același preț în mărime de 20 u.m., la care volumul
cererii globale constituie 1 000 unități. Întrucât produsele sunt omogene, iar prețul este același,
firmele vor împărți piața, comercializând fiecare câte 500 unități. Ca urmare, profitul fiecărei
firme va constitui 5 000 u.m. [TA = TB = 500 x (20 – 10)].

Deoarece fiecare firmă este convinsă că dacă ea reduce prețul cealaltă nu va reacționa, apare
tentativa (dorința) de a majora volumul vânzărilor prin stabilirea unui preț mai redus. În așa mod
firma poate ocupa întreaga piață (cel puțin, ea așa crede) și obține un profit mai mare.

În situația examinată, firma, de exemplu A, care va reduce prețul până la 19 u.m. va

comercializa cantitatea corespunzătoare volumului cererii agregate la acest preț (1 100 unități),
reușind astfel să obțină un profit mai mare: TA = 1 100 x (19 – 10) = 9 900 u.m. În același timp,
pentru firma B, care va menține prețul la nivelul 20 u.m., vânzările se vor reduce până la 0.

Ulterior, firma B va proceda la fel și va reduce prețul până la 18 u.m. La acest preț ea va
comercializa 1 200 unități și va obține un profit în mărime de 9 600 u.m. [TB = 1 200 x (18 –
10)]. Respectiv, pentru firma A, care va menține prețul la nivelul 19 u.m., vânzările se vor reduce
până la 0.

Următorul pas îl va face firma A care va reduce prețul până la 17 u.m. La acest preț ea va
comercializa 1 300 unități și va obține un profit în mărime de 9 100 u.m. [TA = 1 300 x (17 –
10)]. Respectiv, pentru firma B, care va menține prețul la nivelul 18 u.m., vânzările se vor reduce
până la 0.

„Războiul prețurilor” va continua atât timp cât prețul stabilit de firme va mai mare față de
ATC. În starea de echilibru ambele firme vor stabili același preț egal cu ATC și MC. Oferta
globală pe piață va avea volumul care ar fi în condițiile concurenței perfecte, fiind determinat în
3
baza egalității P = MC. Profitul economic al firmelor va fi egal cu 0.

Reducerea ulterioară a preșului (sub nivelul ATC) le-ar aduce firmelor pierderi. Nu există
motivații nici pentru majorarea prețului, deoarece firma care ar proceda în așa mod își va pierde
cumpărătorii în favoarea firmei care va menține prețul la nivelul P = ATC.

Sistematizând cele menționate mai sus, vom încadra politicile de preț ale celor două firme în
următoarele 3 cazuri:

1. PA < PB – în așa caz toţi cumpărătorii procură produsele firmei A.

QB = 0, TB = 0.
QA = QD(PA), TA = QA x (PA – ATC) dacă PA > ATC,
TA = 0 dacă PA = ATC.

2. PA > PB – în așa caz toţi cumpărătorii procură produsele firmei B.

QA = 0, TA = 0.
QB = QD(PB), TB = QB x (PB – ATC) dacă PB > ATC,
TB = 0 dacă PB = ATC.

3. PA = PB, QA = QB = ½ x QD(P)
dacă PA = PB > ATC atunci TA = TB = ½ x QD(P) x (P – ATC) – În așa caz, însă, piața
nu se află în echilibru, deoarece firmele vor începe „războiul
prețurilor”;
dacă PA = PB = ATC atunci TA = TB = 0.

Echilibrul tip Bertrand se realizează atunci când firmele stabilesc același preț, egal cu costul
marginal (considerat constant și egal cu ATC) ca și în cazul concurenței perfecte.

Din nefericire pentru cumpărători, orice „război al prețurilor” este de scurtă durată. În cele din
urmă firmele oligopoliste găsesc „limbă comună”, de comun acord fixează prețurile și împart piața
în așa mod, încât să nu resimtă modificări nefavorabile în mărimea profitului.

 Oligopolul tip Cournot

În modelul tip Bertrand firma care stabilește un preț mai mic față de cealaltă trebuie să asigure
volumul producției care ar satisface cererea globală pe piața respectivă. Practic, aceasta este nu
este posibil.

În modelul tip Cournot firmele aleg volumul producției în prealabil. Prețul se ajustează în așa
mod, încât volumul cererii globale să fie egal cu volumul ofertei tuturor firmelor. Fiecare firmă,
prognozând volumul producției proprii, i-a în considerație cantitățile oferite de celelalte firme, fapt
ce determină o particularitate importantă a pieței oligopoliste.

Modelul se prezintă astfel:

 pe piață activează doar două firme – A și B;
 fiecare firmă are o anumită funcție de producție și o anumită funcție a costurilor: TCi =
=TC(Qi), unde Qi este volumul producției firmei;
4
 volumul ofertei globale pe piața respectivă constituie: Q = QA + QB;
 volumul ofertei globale determină prețul pe piața respectivă: P = f(Q) = f(QA + QB), aceasta
fiind funcția inversă a cererii;
 profitul fiecărei firme depinde atât de volumul producției proprii, cât și de volumul producției
celeilalte firme:
TA(QA,QB) = f(QA+QB) x QA – TC(QA),
TB(QB,QA) = f(QA+QB) x QB – TC(QB).

Echilibrul tip Cournot se realizează atunci când volumurile producției QA* și QB*
maximizează concomitent profiturile ambelor firme. În așa caz ambele firme sunt satisfăcute de
deciziile luate în privința volumului producției.

Aplicarea modelului pentru analiza comportamentului firmelor oligopoliste este posibilă prin
două metode: algebrică și grafică.

Metoda algebrică se bazează pe ipoteza că profitul total al firmei are valoare maximă în cazul
în care profitul marginal este egal cu 0 și presupune rezolvarea unui sistem de ecuații. Acestea din
urmă se obțin în rezultatul egalării cu 0 a funcțiilor profitului marginal ale celor două firme (a
derivatelor funcțiilor de mai sus ale profitului total).

Metoda grafică se bazează pe conceptul „funcție de reacție”. O astfel de funcție determină

volumul producției ce maximizează profitul unei firme în dependență de volumul producției pe
care îl alege cealaltă firmă:
QA* = RA(QB*),
QB* = RB(QA*).

Construind în același sistem de axe curbele de reacție ale firmelor oligopoliste determinăm
echilibrul pe piața respectivă. Practic, și în acest caz este necesară rezolvarea unui sistem de
ecuații. Un model grafic în acest sens este prezentat în continuare:

5
 Modelul monopolului parţial
Dacă una din firmele care activează pe piața oligopolistă este cu mult mai mare sau mai
eficientă decât celelalte, ea poate dobândi statutul de lider (sau de firmă dominantă) în stabilirea
prețului. Celorlalte firme le revine poziția de secund (de firme satelit sau dominate) și ele doar
acceptă prețul stabilit de firma lider.
Modelul are o astfel de denumire deoarece firma lider practic stabilește prețul de monopol
bazat pe egalitatea dintre veniturile marginale și costurile marginale proprii, reușind să obțină
profit maxim. Alte firme aplică același preț și în funcție de el aleg volumul producției care le
maximizează profitul.

Reprezentarea grafică a modelului este următoarea:

6
 După cum rezultă din modelul grafic, la fiecare preț volumul ofertei globale se formează din
volumul oferit de firma dominantă și volumul ofertei firmelor dominate: QD = QL + QF. Volumul
oferit de firmele dominate crește odată cu creșterea prețului. Altfel spus, cu cât prețul este mai
mare cu atât este mai mică ponderea firmei dominante în volumul total al vânzărilor pe piața
oligopolistă.

Politica pasivă a firmelor dominate în privința prețului produsului poate fi explicată prin
următoarele:
− firmele dominate presupun că firma dominantă are posibilități mai mari (bazate pe experiență
sau pe studii speciale) de a anticipa modificarea cererii globale pe piața respectivă. Ele
consideră modificarea prețului de către firma dominantă drept un indiciu al modificării cererii
pe piață în viitorul apropiat;
− aplicarea de către firmele dominate a unui preț mai mic față de cel aplicat de firma dominantă
implică anumite riscuri. Acestea sunt determinate de avantajele producției la scară mare de
care beneficiază firma dominantă. Firmele dominate sunt conștiente de faptul că dacă vor
stabili un preț mai mic ele vor reuși doar o creștere temporară a volumului vânzărilor. Dacă
firma dominantă va declanșa „războiul prețurilor” ele vor pierde acest război, deoarece firma
dominantă va obține profit economic și la un preț mai mic față de cel care doar acoperă
costurile firmelor dominate.

 Preţul ca barieră la intrarea pe piaţă oligopolistă

Pe piața oligopolistă firmele pot stabili prețul în așa mod, încât potențialii producători noi să
se abțină de la intrarea pe piață. În acest scop ele nu stabilesc neapărat prețul care le asigură un
profit maxim. Renunțând la maximizarea profiturilor curente, firmele oligopoliste preîntâmpină
reducerea profiturilor viitoare în cazul apariției pe piață a firmelor noi.

Drept reper pentru stabilirea nivelului prețului ca barieră la intrarea pe piață servesc costurile
medii minimal posibile pe termen lung ale oricărui producător nou. Totodată, firmele oligopoliste
presupun că orice producător nou va accepta și va aplica prețul stabilit de firmele existente.

Modelul de comportament a firmelor oligopoliste în acest caz are următoarea prezentare

grafică (situația firmelor noi este ilustrată în figura A, iar cea a firmelor existente – în figura B):

7
 Dacă firmele existente nu ar folosi prețul ca barieră în calea intrării pe piață a firmelor noi, ele
ar stabili prețul PM corespunzător egalității MR = MC. În așa caz profitul firmelor ar fi maxim. Dar
deoarece PM > LRACmin pe piață vor apărea firme noi, oferta globală va crește, iar prețul și
profitul firmelor se vor reduce.

Pentru a preîntâmpina intrarea pe piață a firmelor noi prețul trebuie stabilit la nivelul
P = LRACmin, deoarece în așa caz firmele nu vor putea obține profit economic.
*

Cât privește rezultatul activității firmelor existente, el depinde de nivelul costurilor medii
proprii. Dacă firmele existente au avantaje în nivelul costurilor față de potențialii producători noi,
ele vor putea obține profit economic și la prețul P*, oferind pe piață o cantitate mai mare decât cea
corespunzătoare prețului PM.

 Modelul preţului stabil (curbei frânte a cererii)

Modelul explică de ce în unele cazuri, necătând la creșterea costurilor de producție, prețul pe

piața oligopolistă rămâne neschimbat, iar curba cererii capătă o formă stranie (neobișnuită).

Rigiditatea prețului rezultă din presupunerea unor firme că dacă ele vor majora prețul
concurenții nu le vor urma, iar dacă ele vor reduce prețul concurenții vor proceda la fel. Ca
urmare, la prețuri mai înalte față de cel existent la moment cererea din produsele firmelor este
relativ elastică, iar la prețuri mai joase – cererea este relativ inelastică. Modificarea bruscă a
elasticității cererii la prețul existent determină o curbă a cererii în formă de linie frântă.

8
 Curba veniturilor marginale este construită ținând cont de faptul că până la volumul Q*
veniturile marginale corespund porțiunii relativ elastice a curbei cererii și, ca urmare, MR > 0.
Dacă volumul va depăși Q* veniturile marginale vor corespunde porțiunii relativ inelastice a
curbei cererii și, ca urmare, MR < 0. Altfel spus, firma care va reduce prețul sub nivelul P* va
pierde în veniturile totale, veniturile marginale fiind negative.

Profitul maxim corespunde volumului producției la care MR = MC. Dacă în situația inițială
curba costurilor marginale este MC1, volumul ce maximizează profitul este egal cu Q*, iar prețul
– cu P*.

Dacă costurile de producție, inclusiv cele marginale, vor crește, curba MC se va deplasa de la
MC1 la MC2. Atât timp cât curba MC2 va intersecta curba MR într-un amplasat sub punctul A,
firma nu va modifica nici prețul, nici volumul vânzărilor. Aceeași situație va fi în cazul reducerii
costurilor marginale.

Dacă creșterea costurilor marginale va fi atât de esențială, încât curba MC va intersecta curba
MR într-un punct situat mai sus de punctul A, se va stabili un nou preț, fiind vorba despre o
nouă curbă a cererii.

3. Realizarea echilibrului pe piaţa oligopolistă în condiţii de comportament cooperant

Deoarece pe piața oligopolistă activează un număr relativ mic de firme, există posibilitatea
promovării de către acestea a unui comportament cooperant. Un astfel de comportament
presupune realizarea între firme a unor înțelegeri (acorduri) în ceea ce privește prețurile, piețele
de desfacere, barierele în calea apariției pe piață a potențialilor producători noi etc. Necesitatea
promovării comportamentului cooperant este determinată de faptul că, de regulă, strategiile
concurențiale se soldează cu efecte negative pentru fiecare firmă în parte.

9
 Comportamentul cooperant al firmelor pe piața oligopolistă practic se poate manifesta în
formarea (crearea) cartelurilor. Cartelul reprezintă o uniune monopolistă, în care mai multe firme
din aceeași ramură de producție încheie o convenție, stabilind prețurile, condițiile de vânzare și de
aprovizionare, termenele de plată, cantitățile pe care urmează să le producă fiecare etc. În așa mod,
firmele împart piața de desfacere în vederea limitării sau eliminării concurenței.

Pentru a promova strategia cooperantă firmele oligopoliste trebuie:

 Să stabilească bariere care ar preîntâmpina apariția pe piață a firmelor noi după ce firmele
existente vor majora prețul. Dacă intrarea pe piață ar fi liberă, majorarea prețului ar atrage
producători noi, oferta globală ar crește, iar prețul s-ar reduce sub nivelul pe care ar dori să îl
mențină participanții la cartel;

 Să stabilească prețul și volumul total al producției. Această procedură se realizează prin

mecanismul pieței monopoliste, bazat pe egalitatea MR = MC;

MCc

Pc

MRc = MCc

MRc D

Qc Q

Din modelul grafic prezentat rezultă că cererea globală (D) este adresată unui singur
vânzător – cartelului, fiind descrisă printr-o funcție descrescătoare de preț. Astfel,
cartelul poate sa-si mărească vânzările doar dacă acceptă o reducere a prețului practicat
pe piață.
Curba costului marginal al cartelului (MCc) se obține prin însumarea pe orizontală a
curbelor costurilor marginale individuale ale firmelor care fac parte din cartel.
Cartelul își va maximiza profitul atunci când va respecta egalitatea MRc = MCc. Din
aceasta se determină cantitatea oferită de cartel (Qc), iar prețul (Pc) se determină din
funcția cererii globale pe piața respectivă.

10
 Să împartă piața de desfacere. În acest context, soluțiile pot fi diferite, dar mai frecvent se
întâlnesc următoarele două:
− prima este caracteristică cartelurilor mai slabe și presupune că după stabilirea prețului
fiecare firmă își câștigă singură piața (prin alte metode decât prețul);
− cea dea doua presupune stabilirea cotei fiecărei firme-participant al cartelului. Cotele pot fi
determinate în funcție de volumul vânzărilor în perioadele precedente, în urma negocierilor
între membrii cartelului, în părți egale, pe zone geografice etc.

 Să stabilească măsurile care ar asigura respectarea de către fiecare firmă a cotei care îi revine.
Astfel de măsuri sunt decisive pentru a asigura viabilitatea cartelului, deoarece după majorarea
prețului pentru toate firmele devine tentantă lărgirea producției. Dacă toate firmele își vor lărgi
producția existența cartelului ar fi în pericol, întrucât în final prețul va reveni la nivelul
existent până la crearea cartelului.

Din cele expuse mai sus rezultă că cartelul acționează ca o firmă-monopolist, fiind în
contradicție cu interesele consumatorilor. Din aceste considerente în multe țări cartelurile sunt
interzise prin legislația privind protecția concurenței. Firmele depistate în exercitarea controlului
comun asupra prețului și volumului vânzărilor sunt sancționate. Dacă, însă, cartelul este constituit
printr-o convenție internațională firmele respective nu cad sub incidența legislației naționale de
protecție a concurenței.

11