Tema

TEORIA CONCURENȚEI
IMPERFECTE
1. Monopolul: caracteristica generală şi
tipurile lui. Comportamentul firmei-
monopolist
2. Efectele monopolismului. Reglementarea
antimonopol
3. Concurenţa monopolistică. Echilibrul
firmei pe termen scurt şi pe termen lung
4. Oligopolul: definire, caracteristici,
modele
 (1) Monopolul: caracteristica generală şi
tipurile lui. Comportamentul firmei-
monopolist
 Concurenţa imperfectă include un şir de
situaţii de piaţă, în care persistă inegalitatea (în
diferită măsură) agenţilor economici,
deosebirea dintre ei constă şi în concentrarea
puterii (parţiale sau totale).
*****************
 Cele mai răspândite situaţii de concurenţă
imperfectă sunt: concurenţa monopolistică,
oligopolul şi monopolul ca alternativă extremă
(antipod) al concurenţei perfecte.
  Caracteristicile
Un producător monopolului
se află în situaţie de monopol, dacă
este unicul producător al unui bun omogen, sau
prestator de serviciu, lipsit de substitute apropiate.
*****************
Principalele trăsături ale pieţei de monopol:
 un singur vânzător şi un număr mare de cumpărători;
 un bun unicat produs de monopol;
 deţinerea informaţiei depline cu privire la preţ,
parametrii fizici ai bunului, capacitatea pieţei;
 cerere inelastică;
 accesul pe piaţă este dificil, în unele cazuri chiar
imposibil, din cauza unor bariere de intrare pe piaţă.
 Bariere de intrare – orice element care
împiedică accesul unor firme noi pe o
anumită piaţă

 bariere artificiale, limite instituţionale:

1) prezenţa în sferă a monopolului de stat;
2) guvernul acordă unei întreprinderi dreptul exclusiv
de a produce un bun;
3) tarife şi cote în comerţul internaţional;
4) metode de concurenţă neloială.
********************
 restricţii naturale, ce se explică în felul următor:
1) resursele naturale esenţiale sunt în întregime
deţinute de o singură întreprindere;
2) acţiunea efectului de scară.
  Tipurile de monopol

 monopolul „natural” (tehnologic)

 monopolul asupra resurselor
 monopolul creat prin lege
 monopolul temporar (deschis)
 Monopol pur – existenţa unui singur
ofertant al unui produs nesubstituibil, pe
care îl oferă unui număr infinit de
cumpărători, concurenţa fiind astfel cu
desăvârşire înlăturată
****************
 Monopol imperfect – situaţia când pe
lângă ofertantul principal, există şi alţii,
cu o forţă economică incomparabil mai
mică
 Comportamentul firmei-monopoliste

 Firma-monopolist, aflată pe poziţie de unic

producător şi vânzător, dispune de putere
asupra pieţei – poate controla piaţa în sensul
determinării cantităţii oferite şi a modificării
preţului de vânzare.
*********************
 Cererea pentru produsul monopolului
reprezintă şi cererea pieţei, iar curba cererii
individuale a monopolului coincide cu curba
cererii totale a pieţei .
 Curbele cererii și venitului marginal

 Starea de echilibru a monopolului, la fel ca şi a firmei

competitive, se realizează în condiţia egalităţii costului
marginal şi a venitului marginal: MC = MR
 Determinarea preţului şi volumului
producţiei în cazul monopolului pur

 Condiţia echilibrului monopolului pur, pe termen scurt

poate fi prezentată astfel: MC = MR < P
 Pe termen lung, dacă monopolistul reuşeşte
să-şi păstreze poziţia şi puterea pe piaţă,
echilibrul lui se asigură cu condiţia egalităţii
costurilor marginale pe termen lung şi a
venitului marginal: LRMC = MR

 Monopolistul poate obţine profit economic şi

în cazul „închiderii” pieţei, în lipsa noilor
firme-concurente.
 P

P*
LRMC

MR D

O Q* Q

Figura: Echilibrul firmei-monopolist pe termen lung

 Puterea de monopol
– reprezintă măsura în care o firmă poate
influenţa preţul produsului fără a-şi pierde
complet clienţii

 Indicatorul puterii monopoliste Lerner (L):

P  MC ;
L
1
L
P E Dp

unde: L – indicele puterii de monopol; P – preţul;

MC – costul marginal.
Discriminarea prin preţ constă în majorarea
profitului monopolistului pe contul
redistribuirii surplusului consumatorului în
favoarea sa.

*******************
Se utilizează diferite criterii de discriminare:
 de gradul 1: preţurile pot fi determinate
pentru fiecare cumpărător aparte
 de gradul 2: preţurile se stabilesc ţinându-se
cont de volumul de vânzări;
 de gradul 3: preţurile variază pe grupe de
cumpărători (segmentarea pieţei)
(2) Efectele monopolismului.
Reglementarea antimonopol
Aspectele pozitive ale monopolismului:
 acţiunea efectului de scară pe baza
întreprinderilor mari şi diminuarea costului
de producţie;
 posibilitatea efectuării cercetărilor
ştiinţifice costisitoare şi voluminoase;
 realizarea la scară a descoperirilor şi
invenţiilor din producţie, efectuate de
întreprinderile mici.
Aspecte negative :
 Are loc diminuarea volumului de producţie şi
majorarea preţurilor;
 Monopolurile provoacă o multitudine de
fenomene şi procese distructive:
 diminuarea calităţii producţiei;
 aprofundarea diferenţierii veniturilor;
 tensiune economică asupra outsiderilor;
 birocratizarea managementului.
 Monopolul practică discriminarea prin preţ a
consumatorilor.
Reglementarea antimonopol
În calitate de metode legislative ale luptei
antimonopol se practică:
 pedeapsa acţiunilor ce duc la monopolizarea
pieţei;
 urmărirea penală a majorării artificiale a
preţurilor şi limitării volumului de producţie;
 simplificarea procedurii de creare a firmelor
noi;
 diviziunea forţată a firmelor monopoliste;
 stabilirea controlului direct asupra preţurilor
Metodele economice ale politicii
antimonopol:
 la nivelul reglementării indirecte,
impozitarea producţiei şi a supraprofitului;

 la nivelul reglementării directe, stabilirea

„plafonului” preţului, limitei nivelului
rentabilităţii. În cazul monopolului natural
este benefic controlul preţurilor de către stat,
în unele cazuri chiar stabilirea lor la nivelul
costurilor medii.
 Exemplu de problemă

Costurile totale ale unei firme-monopol

TC  0,5Q 2  20Q
sunt descrise prin
P  120  0,5Q
ecuaţia: . Cererea
consumatorilor este
descrisă prin funcţia: .

Se cere de determinat:
1) Volumul optim de producţie.
2) Nivelul preţului ce asigură firmei
 Rezolvare:
(1) Volumul de echilibru poate fi calculat în baza condiţiei de echilibru a

firmei-monopol:

MC=MR, unde:
MC  TC '  0,5Q  20Q '  Q  20
2

 
MR  TR'  P  Q '  (120  0,5Q)  Q'  120Q  0,5Q 2 '  120  Q
100
Q  20  120  Q  Q*   50
Aplicând condiţia de echilibru, obţinem: 2
(2) Preţul este determinat prinPsubstituirea cantităţii de echilibru în
*  120  0,5  50  95
ecuaţia inversă a cererii:

T  TR  TC  120Q  0,5Q 2   0,5Q 2  20Q  100Q  Q 2  100  50  50 2  2500

(3) Profitul se calculează după formula:

Puterea de monopol poate fi apreciată prin aplicarea indicelui Lerner,

P  MC
calculat conform formulei L  , unde MC=Q+20=50+20=70 ,
P
respectiv L  95  70  0,26
95
Indicatorul Lerner, cu valoarea 0,26 , semnifică că firma-monopol
majorează preţul, în raport cu cel ce s-ar fi stabilit pe piaţă în condiţii
de concurenţă perfectă, cu 26%.
(3) Concurenţa monopolistică.
Echilibrul firmei pe termen scurt şi
pe termen lung

 Concurenţa monopolistică
reprezintă o structură de piaţă în
care oferta provine de la un număr
mare de firme, ale căror produse,
deşi similare, sunt diferenţiate.
Pentru concurenţa monopolistică sunt
caracteristice următoarele particularităţi:

 activează un număr relativ mare de firme;

 produse firmele oferă produse diferenţiate;
 accesul relativ liber pe piaţă (inexistenţa
barierelor de intrare);
 firmele nu pot împărţi piaţa şi fixa nivelul
preţurilor pentru a-şi creşte profiturile. Dar,
firma are un anumit control asupra preţului
la producţia sa.
  Echilibrul firmei în condiţiile
concurenţei monopolistice

 Pe termen scurt în condiţiile concurenţei

monopolistice, producţia corespunzătoare
maximizării profitului se obţine analogic
cazului monopolului, la intersecţia curbelor
costului marginal şi veniturilor marginale:
MC = MR
 Deciziile firmei sunt în ordinea următoare: iniţial,
se determină volumul producţiei, adecvat
egalităţii MC = MR, apoi, luând în calcul cererea,
se fixează preţul.
 Echilibrul firmei pe termen scurt în
condiţiile concurenţei monopolistice

 Atunci când MC=MR=AC, volumul respectiv de producţie

este Qopt., ce asigură maximizarea profitului.
 Echilibrul firmei pe termen lung
Condiţia de maximizare a profitului pe
termen lung este aceeaşi – egalitatea
dintre venitul marginal şi costul
marginal pentru perioadă lungă :

MR = LRMC
  Echilibrul firmei pe termen lung în
condiţii de concurenţă monopolistică

 Pe termen lung, preţul (P*) este egal cu costul mediu (AC)

– curba costului mediu este tangentă la curba cererii.
Volumul optim de producţie corespunde condiţiei: LRAC = P
 Efectele concurenţei monopolistice

Concurenţa monopolistică reflectă

procese negative, precum:
 diminuarea volumului de producţie;
 creşterea preţurilor bunurilor (P > MC);
 apariţia capacităţilor de producţie
excedentare;
 majorarea cheltuielilor pentru
activitatea de publicitate.
 Exemplu de problemă:
Pentru o firmă, care activează pe piaţa cu concurenţă
monopolistică, curba cererii este descrisă prin funcţia P  200  Q
iar costul total de producţie – prin funcţia TC  6Q 2  60Q
Se cere de determinat :
1) Preţul şi cantitatea oferită de firmă pe piaţă în perioada scurtă.
2) Profitul firmei în perioada scurtă.
Rezolvare:
(1) Vom reieşi din condiţia de echilibru pe termen scurt a firmei
ce activează în condiţii de concurenţă monopolistică: MC=MR ,
unde: MC  TC '  6Q 2  60Q '  12Q  60
MR  TR'  (200  Q)  Q'  200  2Q

Aplicăm condiţia de echilibru: MC=MR→12Q

+ 60=200–2Q,
deTunde Q*=10; P*=200
2 – Q = 200 –
2 10 = 190.
  TR  TC  P  Q  6Q  60Q  190 10  6 10  60 10  700
 (4) Oligopolul: definire,
caracteristici, modele
Oligopolul reprezintă o structură de
piaţă ce apare în situaţia în care
cîteva firme, ce realizează un produs
omogen sau diferenţiat, domină
piaţa. Cu cît mai puţine firme
împart piaţa între ele, cu atît mai
mare este gradul de putere
monopolistă în ramură.
Pieţele oligopoliste au următoarele
caracteristici:
 existenţa a câtorva firme mari cu o pondere
semnificativă în volumul total de vânzări şi
posibilitatea de a influenţa preţul bunului
 produsele pot fi omogene sau diferenţiate
 pătrunderea pe o piaţă cu structură
oligopolistă este dificilă
 utilizarea pe larg a concurenţei non-preţ
 interdependenţa universală a firmelor
oligopoliste

Modele deşicomportament
Dependenţa oligopolist
interdependenţa reciprocă dintre
oligopolişti amplifică incertitudinea
comportamentului de piaţă, deoarece este
imposibil să se determine exact cererea, venitul
marginal, preţul de echilibru, sau volumul de
vânzări echilibrat pentru o firmă aparte.
 Acţiunile oligopoliştilor se construiesc conform
diferitelor modele:
1) modelul de comportament cooperant
2) modele de comportament necooperant
(concurenţial)
În cadrul studiului comportamentului
firmelor oligopoliste pot fi utilizate
următoarele situaţii de joc:

 în cazul comportamentului cooperant

(formarea cartelurilor, înţelegerile secrete,
determinarea preţului lider) – se utilizează
scenarii de jocuri cooperante, ce presupun
colaborarea participanţilor;
 în cazul comportamentului necooperant
– se utilizează modelul Cournot (joc cu suma
nulă); "dilema prizonierului" (joc cu suma
pozitivă).
 Determinarea cantităţii optimale şi a preţului
în cazul oligopolului cooperant tip cartel
P

MCc

Pe

MRc Dc

O Qe Q

 Curba costului marginal al cartelului (MCc) se obţine prin

însumarea pe orizontală a curbelor costurilor marginale
individuale ale firmelor ce fac parte din cartel, iar cartelul
îşi va maximiza profitul atunci când se va respecta
egalitatea MRc=MCc .
Teorema centrală a teoriei jocurilor este "dilema
prizonierului", care demonstrează dificultatea
de a menţine cooperarea între firme

Matricea rezultatelor pentru

“dilema prizonierului”
2 deţinuţi Mărturiseşte Nu
1 deţinut mărturiseşte
Mărturiseşte 5 ani 10 ani
5 ani 1 an
Nu 1 an 3 ani
mărturiseşte 10 ani 3 ani
 Duopolul este cel mai simplu caz
al concurenţei oligopoliste.
El corespunde unei situaţii cu doi
producători pe piaţă şi bariere
semnificative de pătrundere pe ea
  Tipuri de echilibru:

 Dacă ambele firme vor să domine piaţa (dubla

dominaţie), nu există echilibru posibil, iar
punctul care descrie grafic această situaţie –
punctul Bowley.
 Dacă o firmă se stabileşte pe poziţia de lider, iar
cealaltă acceptă rolul de satelit (duopol
asimetric) – echilibrul lui Stackelberg.
 Dacă ambii duopolişti sunt independenţi şi nu
vor neapărat să domine piaţa, o ajustare
progresivă duce la o împărţire stabilă a pieţei –
echilibrul Cournot.
 Modelul strategia duopolului
Cournot bisatelit

Modelul strategia duopolului

Strategii
Stackelberg asimetric sau a duopolului
concurenţiale
monosatelit
(cazul
duopolului) Modelul strategia duopolului cu
Bowley dublă dominanţă sau
duopolul non-satelit

Modelul strategia duopolului

Bertrand asimetric

Figura: Strategiile firmelor non-cooperante

  Modelul Cournot

Premisele modelului:
Există două firme (A şi B) care produc
acelaşi produs, cunoscând curba cererii de
piaţă.
Preţul final al bunului depinde de volumul
de producţie agregat al ambelor firme.
Fiecare duopolist i-a decizia de producţie
individual, reieşind din presupunerea că
volumul de producţie al concurentului este
fixat.
 Funcţia de reacţie reprezintă dependenţa dintre
cantitatea oferită de către o firmă şi cantitatea
oferită de către cealaltă firmă, atunci când scopul
firmei este maximizarea profitului.
Punctul de intersecţie a
celor doua funcţii de
reacţie (firma 1 şi firma
2) reprezintă punctul de
echilibru în condiţii de
echilibru.

Figura: Echilibrul de tip Cournot

 Exemplu
 Două firme, având funcţiile costurilor TC1 = 6Q1 şi TC2 = 6Q2,
interacţionează pe o piaţă unde cererea este descrisă prin
funcţia P = 60 – (1/2)Q; unde Q = Q1 + Q2.
 Să se determine funcţiile de reacţie pentru firma 1 şi pentru
firma 2.
O firmă îşi maximizează profitul când MC = MR, deci,
pentru firma 1 obţinem:
MC1  MR1
TR1  P  Q1  60  (1 / 2)Q  Q1  60Q1  (1 / 2)Q1  (1 / 2)Q1Q2
2

MR1  (VT1 ) '  60  Q1  (1 / 2)Q2

MC1  (TC1 ) '  6
MR1  MC1
60  Q1  (1 / 2)Q2  6
Q1  54  (1/ 2)Q2 → funcţia de reacţie a firmei 1.
Pentru firma 2 profitul e maximal când se îndeplineşte
condiţia MC 2  MR2 :

TR2  P  Q2  60  (1 / 2Q Q2  60Q2  (1 / 2)Q2  (1 / 2)Q1Q2

2

Vm2  60  Q2  (1 / 2)Q1
MC 2  6
MR2  MC 2
60  Q2  (1 / 2)Q1  6
Q2  54  (1/ 2)Q1 → funcţia de reacţie a firmei 2.
 Funcţiile de reacţie şi comportamentul
firmelor duopoliste
Q1

108

funcţia de reacţie a firmei 2

S B
54 funcţia de cooperare
C
36 funcţia de reacţie a firmei 1

Q2
0 27 36 54 108

 Astfel, în cadrul concurenţei a doua firme – duopoliste

volumul total al producţiei este inferior cazului
echilibrului concurenţial, dar superior cazului
înţelegerilor duopoliste.
 Problemă
În duopolul de tip Cournot cererea este descrisă prin
funcţia P  120  Q . Costurile marginale ale ambelor firme
(A şi B) sunt constante şi egale cu 9.
Se cere de determinat:
1) Volumul de producţie a fiecărei firme, în condiţiile în care
firmele nu cooperează.
2) Volumul total de producţie şi preţul de piaţă în condiţiile în
care firmele nu cooperează.
3) Profitul fiecărei firme, în condiţiile în care firmele nu
cooperează.
4) Volumul total de producţie, volumul fiecărei firme, preţul de
piaţă şi profitul fiecărei firme dacă firmele ar forma un
cartel.
 Rezolvare:
(1) Deoarece pe piaţă activează două firme, cererea de piaţă este orientată
către produsele ambelor firme Q  q A  qB  , funcţia cererii
modificându-se P  120  q A  qB   120  q A  qB
Conform modelului Cournot, fiecare firmă are o funcţie de reacţie la volumul
propus de către concurent, care este dedusă în baza condiţiei de maximizare
a profitului MC A  MRA , pentru firma A şi MCB  MRB pentru firma B.
Unde MRA  TR' A , iar TRA  P  q A  120  q A  qB  q A  120q A  q A  q A  qB .
2

Deducem funcţia MR A în baza primei derivate parţiale a funcţiei TRA :

MRA  (120q A  q A2  q A  qB )' q  120  2q A  qB . Aplicând condiţia de echilibru,
A

deducem funcţia de reacţie a lui q A la dimensiunile q B:

MC A  MRA  9  120  2q A  qB , de unde 2q A  120  9  qB , respectiv q A  111  q B  55,5  0,5q B
2
Similar deducem funcţia de reacţie a firmei B, care în final va avea forma:
qB  55,5  0,5q A
Deoarece volumul produs de către firma A este în funcţie de oferta firmei B,
iar producţia firmei B este în funcţie de oferta firmei A, pentru a determina
volumul de producţie propus de fiecare firmă, formăm un sistem de ecuaţii:
q A  55,5  0,5q B q A  q B q A  37
  
q B  55,5  0,5q A q B  55,5  0,5q B q B  37
În sistemul de ecuaţii am folosit egalitatea q A  qB , costurile marginale pentru
ambele firme sunt egale, respectiv şi volumul de echilibru a firmelor A şi B
vor fi egale.
(2) Calculăm volumul total de producţie: Q*  q A  qB  37  37  74
Preţul de piaţă se calculează folosind ecuaţia cererii de piaţă:
P*  120  Q  120  74  46
(3) Profitul se calculează din formula: T A  TRA  TCA , unde TRA  P  q A
iar TCA  AC  q A  MC  q A . Deoarece MC este o constantă: AC=MC.
Respectiv T A  q A  P  q A  MC A  37  46  37  9  1369
Similar calculăm profitul pentru firma B:
T B  qB  P  qB  MCB  37  46  37  9  1369
(4) În cazul cartelului firmele se comportă pe piaţă ca una singură,
echilibrul cartelului fiind asigurat de condiţia: MCc=MRc, unde:
MRC  TRC'  P  Q '  (120  Q)  Q '  120  2Q,
aplicăm condiţia de echilibru: MRC  MCC  120  2Q  9  Q*  55,5
Preţul în condiţiile cartelului va fi: P*  120  Q  120  55,5  64,5
T C  Q  P  Q  MC  55,5  64,5  55,5  9  3080,25
T 3080,25
Profitul unei firme: T A  T B  C   1540,125
2 2
(deoarece MC pentru ambele firme este egal, profitul va fi repartizat
în două părţi egale).
 Problemă
Funcţia cererii pe o piaţă este . Pe piaţă activează două firme ce
înregistrează costuri similare şi concurează conform
modelului Cournot. Volumul de producţie de echilibru pe
piaţa analizată este Q=32.
Se cere de determinat:
1) Costurile marginale ale firmelor, dacă acestea sunt constante.
2) Profitul obţinut de fiecare firmă.
Rezolvare:
(1) Vom determina funcţia costurilor marginale din ecuaţia
cererii de piaţă, utilizând formula de interdependenţă a
firmelor în modelul Cournot: , unde a este
2a  AC 
QC 
factorul liber din ecuaţia cererii de piaţă,
3b iar b este factorul de
pe lângă Q din ecuaţia dată (P = a – bQ).
Aplicând formula Cournot, obţinem: Q  2 240  2 AC  480  2 AC
3 3 9
480  2 AC
Conform condiţiilor problemei Q=32, respectiv: 32  ,
9
de unde 480  288
32  9  480  2 AC  AC   96
2
Deoarece, conform condiţiilor problemei MC este o
constantă, MC=AC=96.

(2) Profitul firmei A se calculează prin formula T A  q A ( P  ACA )

unde q A  qB  0,5Q  16 , iar P  240  3  32  144
Respectiv:
T A  q A (P  ACA )  16  (144  96)  768

Profitul firmei B se calculează similar:

T B  qB ( P  ACB )  16  (144  96)  768