TEMA 2. CEREREA ŞI OFERTA.

ECHILIBRUL ŞI DEZECILIBRUL PIEŢEI

_________________________________________________________________

1. Cererea: definirea, factorii, funcţia, legea, curba. Modificarea cererii şi a volumului

cererii. Cererea individuală şi cererea globală

2. Oferta: definirea, factorii, funcţia, legea, curba. Modificarea ofertei şi a volumului ofertei.
Oferta individuală şi oferta globală

3. Interacţiunea dintre cerere şi ofertă. Mecanismul de apariţie şi menţinere a echilibrului

pieţei. Modificarea echilibrului în cazul modificării cererii şi/sau ofertei

4. Aspecte aplicative ale modelului cererii şi ofertei (limitarea superioară şi inferioară a

preţului, influenţa taxelor şi subvenţiilor asupra echilibrului pieţei)

1. Cererea: definirea, factorii, funcţia, legea, curba. Modificarea cererii şi a volumului

cererii. Cererea individuală şi cererea globală.

Cererea descrie comportamentul cumpărătorilor pe piaţă. Ea se defineşte ca dorinţa de a intra

în posesia unui bun economic, la care se adaugă posibilitatea şi disponibilitatea de a plăti preţul
cerut pentru acesta.

Cererea este supusă influenţei diferitori factori: nevoia socială (nevoia de consum), preţul
bunului, preţurile altor bunuri, venitul disponibil al cumpărătorului, preferinţele cumpărătorului,
eventualele modificări ale preţurilor şi ale venitului în viitor etc. Factorii care influenţează cererea
sunt numiţi parametri ai cererii.

Funcţia cererii exprimă legăturile care există între cerere şi parametrii cererii. În formă
generală funcţia cererii poate fi reprezentată astfel:

D = f (P, N, G, I, PS, PC, PE, IE),

unde
P – preţul bunului (“–” - bunuri obişnuite, “+” - bunuri tip Giffen);
N – nevoia de consum (cererea proporţională – se măreşte sau se micşorează exact în proporţia
în care variază mărimea necesităţilor; cererea progresivă – creşte mai rapid decât
necesităţile; cererea degresivă – sporeşte mai încet decât necesităţile; cererea regresivă –
scade atunci când necesităţile cresc);
G – preferinţele consumatorilor (“+”);
I – venitul consumatorilor (“+” – bunuri normale, “–” – bunuri inferioare,
“0” – bunuri neutre);
PS – preţul bunurilor substituibile (“+”);
PC – preţul bunurilor complementare (“–”);
PE – eventualele modificării ale preţurilor (“+”);
IE – eventualele modificării ale venitului (“+”).
 Într-un sens mai restrâns, cererea desemnează numărul de unităţi dintr-un bun pe care
cumpărătorii sunt gata şi au posibilitatea să le procure la un anumit preţ şi la un moment dat (într-
o perioadă dată). În acest caz legăturile care există între cerere şi preţ se prezintă ca o funcţie de
următorul tip:
QD = f (P),
unde QD senmifică volumul cererii.
De regulă, analiza microeconomică se bazează pe funcţia inversă a cererii:
P = f (QD).

Legea cererii stabileşte că nivelul cererii se află într-un raport invers proporţional cu nivelul
preţului. Cu cât e mai mic preţul bunului, cu atât este mai mare numărul de unităţi ale bunului pe
care cumpărătorii au dorinţa şi posibilitatea de a le procura. Evident, modificarea oricărui din
parametrii cererii influenţează cantitatea bunului pe care cumpărătorii sunt gata să o procure. De
aceia legea cererii este valabilă numai în cazul când influenţa altor factori este stabilă.

Volumul cererii exprimă numărul de unităţi dintr-un bun care va fi cumpărat la un anumit preţ
în cazul când influenţa altor parametri ai cererii rămâne neschimbată. Volumul cererii se modifică
odată cu preţul. Fiecărui preţ îi corespunde un anumit volum al cererii.

Curba cererii exprimă dependenţa invers proporţională dintre preţ şi volumul cererii. Fiecare
punct al curbei cererii reflectă volumul cererii la preţul respectiv. Panta descrescătoare a curbei
cererii demonstrează legea cererii. Curba cererii permite stabilirea preţului maxim care va plătit
de către cumpărători pentru diferite cantităţi de bunuri oferite pe piaţă într-un anumit interval de
timp.
P

100 D
80
60 QD = - 5P + 1000
40
20

200 400 600 800 1000 Q

Deplasarea pe aceiaşi curbă a cererii drept răspuns la modificarea preţului bunului reflectă
modificarea volumului cererii.

După cum a fost menţionat mai sus, curba cererii poate fi construită numai când toţi ceilalţi
parametri ai cererii (în afară de preţul bunului) rămân neschimbaţi. Dacă cel puţin unul din
parametri îşi schimbă valoarea, apare necesitatea construirii unei noi curbe a cererii.

2
 Modificarea cererii se reflectă prin deplasarea de pe o curbă a cererii pe alta drept răspuns la
modificarea unor alţi parametri ai cererii în afară de preţ. Modificarea cererii semnifică că la
fiecare preţ consumatorii vor procura un număr mai mare sau mai mic de unităţi dintr-un bun.
P

D1 D0 D2
QD1 = - 5P + 700

QD0 = - 5P + 1000
P*
QD2 = - 5P + 1200

0 500 700 1000 1200 Q

Creşterea cererii provoacă deplasarea D0D2, iar micşorarea cererii -

D0 D1. Modificarea cererii are ca urmare şi modificarea volumului cererii.

Analiza prezentată mai sus vizează strategia comportării fiecărui consumator aparte. Pentru
producători (vânzători), însă, e necesară cunoaşterea cererii întregii pieţei sau a cererii globale.
Cererea globală se obţine prin integrarea într-o mărime sintetică a tuturor cererilor individuale
din aceleaşi bun economic. Astfel, cererea globală exprimă cantităţile totale pe care piaţa le
solicită la un moment dat la fiecare preţ în parte.

Curba cererii globale poate fi construită pe baza curbelor cererilor individuale prin adunarea
pe orizontală (în modelul grafic de mai jos pe piaţă sunt doar 2 cumpărători - A şi B).

DA DB DGL
P P P

20 20 20

15 15 15

0 10 100 Q 0 150 Q 0 10 250 Q

Cererea globală este supusă influenţei factorilor ce determină cererea individuală, la aceştia
adăugându-se şi alţii: numărul cumpărătorilor ce doresc să procure bunul, mărimea populaţiei,
structura pe vârste a aceştia, repartizarea veniturile între grupurile demografice ale populaţiei.
Cererea din unele bunuri poate fi supusă şi influenţei factorilor neeconomici: caracterul timpului,
informaţia publicitară, mărimea familiilor, numărul cetăţenilor străini ce doresc şi au posibilitatea
să procure bunul etc.

3
2. Oferta: definirea, factorii, funcţia, legea, curba. Modificarea ofertei şi a volumului
ofertei. Oferta individuală şi oferta globală

Oferta descrie compartimentul vânzătorilor pe piaţă. Ea se defineşte ca dorinţa şi posibilitatea

de a pune în vânzare pe piaţă un anumit bun economic la un anumit preţ al acestuia.

Oferta, la fel ca şi cererea, este supusă influenţei diferitor factori: preţul bunului, preţul altor
bunuri (complementare sau substituibile) ce pot fi fabricate utilizând aceleaşi resurse, costurile de
producţie, oferta şi preţurile factorilor de producţie prin intermediul cărora se obţine bunul
respectiv, modificările în tehnologiile de fabricaţie etc. Factorii ce influenţează oferta sunt numiţi
parametri ai ofertei.
Funcţia ofertei exprimă legăturile care există între ofertă şi parametrii ofertei. În formă
generală funcţia ofertei poate fi reprezentată astfel:

S = f (P, PS, PC, C, PF, PE, Teh, Tax, Sub),

unde
P – preţul bunului (“+”);
PS – preţul bunurilor substituibile (“–”);
PC – preţul bunurilor complementare (“+”);
C – costurile de producţie (“–”);
PF – preţul factorilor de producţie (“–”);
PE –eventualele modificări ale preţului bunului (“–”);
Teh – tehnologiile de fabricaţie (“+”);
Tax– taxele şi impozitele (“–”);
Sub – subvenţiile (“+”).

Într-un sens mai restrâns oferta desemnează numărul de unităţi ale unui bun pe care vânzătorii
sunt gata să le propună pe piaţă la un anumit preţ şi un moment dat (într-o perioadă dată). În acest
caz legăturile care există între ofertă şi preţ se prezintă ca o funcţie de următorul tip:
QS = f (P).

Legea ofertei stabileşte că volumul ofertei se află într-un raport direct proporţional cu nivelul
preţului. Cu alte cuvinte, oferta unui bun se măreşte atunci când preţul acestuia se află în creştere
şi se micşorează pe măsură ce preţul scade. La fel ca şi legea cererii, legea ofertei este valabilă
numai în cazul în care influenţa altor factori e stabilă.

Volumul ofertei exprimă numărul de unităţi ale unui bun care va fi propus pe piaţă la un
anumit preţ în cazul când valoarea altor parametri ai ofertei rămâne neschimbată. Volumul ofertei
se modifică odată cu preţul, fiecărui preţ îi corespunde un anumit volum al ofertei.

Curba ofertei exprimă dependenţa direct proporţională dintre preţ şi volumul ofertei. Panta
crescătoare a curbei ofertei demonstrează legea ofertei. Curba ofertei permite stabilirea numărului
maxim de unităţi ale unui bun care va fi propus pe piaţă într-un anumit interval de timp la un
anumit preţ sau a preţului minim necesar pentru ca pe piaţă să fie propus numărul dat de unităţi
ale bunului.

4
 Deplasarea pe aceiaşi curbă a ofertei reflectă modificarea volumului ofertei.
Modificarea ofertei se reflectă prin deplasarea de pe o curbă a ofertei pe alta în funcţie de
modificarea altor parametri ai ofertei în afară de preţ. Modificarea ofertei arată că la fiecare preţ
pe piaţă va fi propus un număr mai mare sau mai mic de unităţi ale unui bun.

P
S1 S0 S2
QS1 = 2P + 300

QS0 = 2P + 580

QS2 = 2P + 700

300 580 700 Q

Creşterea ofertei provoacă deplasarea S0  S2, iar micşorarea ofertei –

S0 S1. Modificarea ofertei are ca urmare şi modificarea volumului ofertei.
Oferta globală se defineşte şi se determină la fel ca şi cererea globală.

3. Interacţiunea dintre cerere şi ofertă. Mecanismul de apariţie şi menţinere a echilibrului

pieţei. Modificarea echilibrului în cazul modificării cererii şi/sau ofertei

Interacţiunea dintre cerere şi ofertă conduce la apariţia echilibrului pieţei, situaţie care
satisface atât cumpărătorii, cât şi vânzătorii bunului.

Preţul de echilibru este acel preţ la care volumul cererii este egal cu volumul ofertei, adică
cantitatea de bunuri pe care consumatorii doresc să o procure coincide cu cantitatea de bunuri pe
care producătorii doresc să o comercializeze. Preţului de echilibru îi corespunde volumul de
echilibru. În modelul grafic al cererii şi ofertei situaţia de echilibru corespunde punctului de
intersecţie a curbelor cererii şi ofertei.
P
S0

E0
P0

D0

0 Q0 Q

5
 În situaţia de echilibru nu există motive şi stimulente pentru modificarea preţului şi volumului
de echilibru, adică există o armonie a intereselor vânzătorilor şi consumatorilor.
Orice deviere de la preţul de echilibru aduce în mişcare forţe interne ale pieţei care o reîntorc
în situaţia de echilibru.
Să presupunem că preţul a deviat de la cel de echilibru P0 şi a crescut până la P1.

P1 surplus S0

E
P0 0

P2 deficit D0

0 Q1 Q0 Q2 Q
În acest caz, cantitatea oferită Q2 este mai mare decât cea cerută Q1, adică este un surplus
(ofertă excedentară) a bunului pe piaţă. O parte din vânzători nu vor putea comercializa produsul
şi vor fi nevoiţi să micşoreze preţul pentru a majora volumul vânzărilor. Acest proces va continua
până la situaţia de echilibru.

În cazul în care preţul se micşorează până la P2, cantitatea cerută Q2 este mai mare decât
cantitatea oferită Q1, adică pe piaţă apare un deficit (cerere excedentară) a bunului. Evenimentele
vor derula în direcţie inversă celei examinate mai sus, preţul majorându-se până la restabilirea
echilibrului.
Echilibrul pieţei se modifică sub influenţa diferitor factori care acţionează asupra cererii şi a
ofertei. Grafic modificarea echilibrului în rezultatul modificării cererii este prezentat în
continuare.

P
S0
E1
P1

E0
P0
D1
E2
P2 D0
D2

0 Q2 Q0 Q1 Q

Dacă cererea se majorează, curba cererii se deplasează de la D0 la D1 (în sus spre dreapta). Ca
rezultat, preţul şi cantitatea de echilibru se majorează (de la P0 la P1, de la Q0 la Q1).

6
 Dacă cererea se micşorează, curba cererii se deplasează de la D0 la D2 (în jos spre stânga). Ca
rezultat, preţul şi cantitatea de echilibru se micşorează (de la P0 la P2, de la Q0 la Q2).
Grafic modificarea echilibrului în rezultatul modificării ofertei este prezentat în continuare.

P S2
S0
E2
P1

P0 E0
S1
P2 E1

D0

0 Q2 Q0 Q1 Q

Drept urmare a creşterii ofertei, curba ofertei se deplasează de la S0 la S1 (în jos spre dreapta),
preţul de echilibru micşorează de la P0 la P1, iar cantitatea de echilibru se majorează de la Q0 la Q1.
Dacă oferta se micşorează, curba ofertei se deplasează de la S0 la S2 (în sus spre stânga),
preţul de echilibru se majorează de la P0 la P2, iar cantitatea de echilibru se micşorează de la Q0 la
Q2.
Similar pot fi examinate diverse situaţii în care sunt posibile modificări concomitente atât a
cererii, cât şi a ofertei.

O examinare aparte necesită cazurile în care există câteva puncte de intersecţie a curbelor
cererii şi ofertei, adică câteva situaţii de echilibru.

P
E2
P2
S
P0

P1 E1

0 Q2 Q0 Q1 Q
Q
O astfel de situaţie este caracteristică pentru piaţa muncii. Iniţial, creşterea salariului
majorează oferta individuală a forţei de muncă (numărul de ore lucrate). După ce se ajunge la un
anumit nivel al salariului P0, creşterea ulterioară a acestuia este însoţită de micşorarea ofertei de
muncă. Curba ofertei îşi schimbă panta şi, ca rezultat, apar două preţuri de echilibru şi două
cantităţi de echilibru.

7
 Existenţa cererii şi a ofertei nu asigură stabilirea echilibrului pe piaţă. Modelele grafice de
mai jos reflectă situaţia vânzătorii şi cumpărătorii nu ajung la un acord în ce priveşte preţul şi
cantitatea bunului.

P
P
S
D S

0 Q 0 Q
a) b)

În modelul grafic din stânga, preţul minim al ofertei depăşeşte preţul maxim al cererii. Ca
urmare, bunul dat nu va fi comercializat pa piaţă.
În modelul grafic din dreapta, la orice preţ volumul ofertei depăşeşte volumul cererii. Ca
urmare, indiferent de preţul bunului pe piaţa respectivă se va înregistra un surplus.

4. Aspecte aplicative ale modelului cererii şi ofertei (limitarea superioară şi inferioară a

preţului, influenţa taxelor şi subvenţiilor asupra echilibrului pieţei).

În urma fluctuaţiilor cererii şi ofertei preţul de echilibru al pieţei se poate dovedi a fi mult
prea mare pentru cumpărători (o bună parte a acestora nu va putea procura bunul) sau mult prea
mic pentru vânzători (o bună parte a acestora nu îşi va recupera costurile suportate). În astfel de
situaţii organele abilitate ale statului pot interveni stabilind, respectiv, nivelul maxim sau minim al
preţului.

Stabilirea nivelului maxim al preţului (mai este numit plafonul preţului) presupune fixarea
unui preţ mai mic decât cel de echilibru şi care nu poate fi depăşit.

S
P
E
P0
deficit
Pmax

0 QS QD
QQ

8
 Plafonul preţului se stabileşte pentru a proteja păturile socialmente vulnerabile şi a face
accesibil bunul pentru consumatorii cu venituri joase. Ca urmare, însă, pe piaţă se va înregistra
un deficit, întrucât cantitatea solicitată va depăşi cantitatea oferită. Deficitul se va menţine atât
timp, cât va fi în vigoare decizia privind aplicarea nivelului maxim al preţului.
Intervenţia statului în mecanismele cererii şi ofertei (în vederea susţinerii producătorilor
anumitor bunuri) este posibilă prin stabilirea nivelului minim al preţului (a limitei de jos a
preţului). Acest nivel depăşeşte preţul de echilibru şi va determina apariţia pe piaţă a surplusului.
Întrucât nu pot fi aplicate preţuri mai mici decât preţul minim, cantitatea oferită va depăşi
cantitatea solicitată.

P surplus S
Pmin
E
P0

0 QD QS Q
Din
QQ cele expuse mai sus rezultă următoarea concluzie: concomitent cu limitarea superioară
sau inferioară a preţului trebuie propuse măsurile care vor diminua consecinţele nefavorabile ale
dezechilibrelor care se vor înregistra ca urmare pe piaţă.

Un alt aspect aplicativ al modelului cererii şi ofertei vizează influenţa taxelor şi subvenţiilor
asupra echilibrului pieţei. În acest context sunt posibile diverse situaţii în funcţie de faptul cine
achită taxa sau beneficiază de subvenţie - vânzătorii sau cumpărătorii.
Să presupunem că în aplicare se pune un nou impozit în mărimea (t) plătit de către vânzători
pentru fiecare unitate comercializată a bunului. Ca rezultat, oferta se reduce, iar în modelul grafic
aceasta se reflectă prin deplasarea curbei ofertei în sus în mărimea noului impozitului (t).

P S1
P1 E1 S0
t
P0 A E0
P2 D0
B

0 Q1 Q0
Q
Pe piaţă se stabileşte un alt echilibru E1 căruia îi corespunde o cantitate mai mică Q1 şi un preţ
mai mare P1 comparativ cu situaţia de echilibru iniţială. Preţul P1 este preţul pe care vor trebui să
îl achite cumpărătorii (P1> P0), iar P2 - preţul net care va rămâne la dispoziţia vânzătorilor după
achitarea impozitului (P2< P0).
Suma totală a încasărilor la bugetul de stat din acest impozit (T) va fi egală cu produsul dintre
impozitul pe unitate (t) şi cantitatea comercializată a bunului (Q1):
T= t x Q1.

9
 În modelul grafic de mai sus suma totală a impozitului încasat la buget se prezintă prin
suprafaţa dreptunghiului haşurat.
Cu toate că impozitul este plătit de către vânzători, o parte a acestuia de-facto revine
cumpărătorilor, ei fiind nevoiţi să plătească un preţ mai mare comparativ cu cel de echilibru iniţial.
Cumpărătorii vor suporta suma impozitului ce corespunde suprafeței dreptunghiului P1E1AP0, iar
vânzătorii - suma ce corespunde suprafeţei dreptunghiului P0ABP2.
În situaţia descrisă repartizarea presiunii fiscale între vânzători şi cumpărători depinde de
elasticitatea după preţ a cererii şi a ofertei, concepte care vor fi examinate în tema următoare.

10