Tema № 6 : Piaţa bunurilor de consum

6.1. Cererea: esenţa, legea, formele, factorii, elasticitatea

6.2. Oferta: esenţa, legea, formele, factorii, elasticitatea
6.3. Echilibrul şi dezechilibrul pieţei. Preţul de echilibru

Scopul temei: evidenţierea importanţei studierii cererii şi ofertei ca principale mecanisme ale pieţei.
Obiectivele temei:
 să analizeze cererea şi factorii care o determină;
 să analizeze legea cererii şi elasticitatea acesteia;
 să evidenţieze factorii ce determină mărimea ofertei;
 să analizeze legea ofertei şi elasticitatea acesteia;
 să analizeze efectele deplasării curbei cererii şi curbei ofertei;
 să caracterizeze echilibrul de piaţă.

6.1. Cererea: esenţa, legea, formele, factorii, elasticitatea

Alocarea veniturilor băneşti limitate pentru cumpărarea diferitelor bunuri necesare satisfacerii
nevoilor de consum derivă din comportamentul consumatorilor, iar structura cheltuielilor de consum
reflectă acest comportament. Preferinţele personale ale consumatorilor se concretizează în structura
cererii acestora, cerere care se manifestă pe piaţa diferitor bunuri de consum. Teoria cererii stă la baza
alocării veniturilor băneşti limitate de către consumatorii raţionali care se decid să cumpere diferite
bunuri.
Cererea exprimă cantitatea dintr-un anumit bun pe care cumpărătorul doreşte şi poate să o
procure într-un anumit interval de timp, la un anumit nivel al preţului.
Însumând cererea tuturor cumpărătorilor de pe piaţa unui anumit bun, rezultă cererea totală de pe
piaţa acelui bun.
Trebuie menţionat faptul că preţul este factorul primordial ce condiţionează cererea. Între preţ şi
mărimea cererii se află un raport invers proporţional, care este reflectat în legea generală a cererii:
micşorarea preţurilor cauzează majorarea cantităţilor de mărfuri solicitate pe care le poate
achiziţiona consumatorul şi invers – majorarea preţurilor micşorează cantitatea cererii.
Cererea pe piaţă se poate manifesta sub următoarele forme:
cerere individuală;
cerere de piaţă;
cerere totală (agregată).
Tipurile cererii:
1. Cererea negativă – în situaţia când majoritatea mărfurilor de pe piaţă nu se întreabă de
consumatori şi aceştia din urmă caută să le ocolească, se dezic de a le cumpăra. Necesitatea
pentru aceste mărfuri, însă, rămâne, adică piaţa nu este saturată.
2. Lipsa totală a cererii există atunci când consumatorii nu au nici un interes pentru o anumită
marfă sau sunt indiferenţi faţă de ea.
3. Cererea camuflată – atunci când consumatorii au dorinţa de a achiziţiona o marfă ce
lipseşte pe piaţă. Există şi situaţii când mărfurile de un anumit fel există pe piaţă, dar ele nu
satisfac cerinţele sporite ale consumatorilor, menţionându-se astfel cererea camuflată.
4. Cererea în scădere – când se reduce permanent interesul consumatorului pentru un anumit
fel de mărfuri sau pentru o marfă anumită.
5. Cererea neuniformă, exprimă oscilaţia cererii în dependenţă de timp sau anotimp.
 6. Cererea de deplină valoare – când circulaţia comercială la întreprinderile ce satisfac piaţa
este normală. De regulă, cererea de deplină valoare prevede responsabilitatea întreprinderii
pentru calitatea producţiei fabricate, nivelul tehnologic şi de organizare a muncii la
întreprinderea dată.
7. Cererea exagerată – când sunt produse cantităţi insuficiente de mărfuri şi nu e satisfăcută
cererea pieţei. Dacă o întreprindere nu poate sau nu vrea să îndestuleze cererea pieţei, ea
combate cererea prin diverse metode: prin majorarea preţului, restrângerea reţelei de
exploatare, limitarea producerii de piese şi ansambluri de rezervă.
8. Cererea neraţională e considerată când mărfurile produse influenţează sănătatea,
deteriorând situaţia ecologică. În aceste cazuri se elaborează un sistem de măsuri şi acţiuni
pentru a combate creşterea cererii iraţionale.
Pentru a reprezenta grafic curba cererii (fig.6.1) folosim datele din tab. 6.1, date ce exprimă
interdependenţa preţ-cantitate cerută.
Tabelul 6.1
Interdependența preţ-cantitate cerută
Preţ, lei/buc 3.00 2.25 1.50 1.00
Cerere (buc.) 125 150 225 325

Cererea este o mărime variabilă, ce se

modifică în funcţie de preţ. Dar există un şir de alţi
factori care pot afecta comportamentul
consumatorilor şi, corespunzător, mărimea cererii.
Principalii determinanţi ai mărimii cererii sunt
consideraţi:
1. Modificarea veniturilor consumatorilor.
Consumatorul trebuie să fie în stare să
plătească pentru aşi satisface cererea la
anumite mărfuri, venitul constituind astfel
un al doilea factor important ce determină
mărimea cererii (primul fiind preţul).
Majorarea veniturilor conduce, de obicei, la
dorinţa cumpărătorului de a achiziţiona o cantitate mai mare de diverse mărfuri. Modificarea
venitului impune cumpărătorului modificarea felului şi calităţii mărfii procurate. Se evidenţiază
două feluri de mărfuri: mărfuri normale (prestigioase), cererea pentru care creşte odată cu
creşterea de venituri, şi invers; mărfuri inferioare (cotidiane), cererea pentru care creşte numai
în cazul când se micşorează venitul.
2. Gustul şi preferinţele individului. Asupra gustului şi preferinţelor acestora influenţează
calitatea mărfurilor, publicitatea reuşită şi succesele activităţii de marketing, precum şi oferta de
mărfuri noi. Când preferinţele pentru anumite mărfuri cresc, cererea pentru aceste mărfuri sporeşte, iar
reducerea preferinţelor conduce la micşorarea cererii.
3. Mărfurile ce se substituie reciproc şi cele complementare. Efectuând o alegere raţională,
cumpărătorul înţelege că unele mărfuri au calităţi asemănătoare şi, prin urmare, pot fi substituite. Alte
mărfuri se exploatează concomitent, şi consumatorul, cumpărând una din acestea, va cumpăra neapărat
şi pe a doua, adică pe cea complementară. Din această cauză schimbarea preţului la una din mărfuri
influenţează cererea şi pentru marfa care o substituie pe prima, deci, dacă preţul la o marfă din această
categorie se majorează, atunci se măreşte şi cererea pentru marfa care o substituie. Preţul şi cererea
pentru mărfurile complementare sunt în raport Preţul AD
invers proporţional, adică în caz că se majorează
preţul la o marfă, cererea pentru marfa
complementară descreşte.
4. Aşteptările consumatorului. Asupra
consumatorului influenţează şi factorul de aşteptare
a unor eventuale modificări ale veniturilor sau ale
preţurilor. În acest sens aşteptarea unei majorări
sigure a venitului are efectul unei majorări realizate Venitul naţional
a venitului: se măreşte cererea pentru mărfurile Figura 6.2. Curba cererii agregate
normale şi scade cererea pentru mărfurile
inferioare, şi din contra, aşteptarea unei scăderi a
venitului determină consumatorul să evite efectuarea cumpărăturilor ce ar putea fi amânate. Dacă
consumatorul sesizează că preţul la anumite mărfuri se va majora, cererea lor pentru aceasta creşte, şi
invers, dacă consumatorul aşteaptă o scădere a preţului, cererea lui va fi în scădere.
5. Modificarea numărului şi a structurii consumatorilor. Spre exemplu, reducerea natalităţii
presupune o reducere a cererii la produsele pentru copii, iar îmbătrânirea populaţiei sporeşte cererea de
medicamente şi asistenţă socială.
Pentru economia de piaţă o importanţă deosebită o are analiza cererii agregate (cererii totale).
Cererea agregată reprezintă valoarea totală a bunurilor economice cerute în cadrul celor trei sectoare –
privat, public şi internaţional. Totodată, ea poate fi evidenţiată în termeni reali prin indicatorul
macroeconomic – venitul naţional real. Cererea agregată cuprinde: cheltuielile prevăzute de populaţie
pentru a cumpăra bunuri de consum; investiţiile economice planificate de întreprinderile din sectorul
privat; cheltuielile programate ale sectorului public; soldul dintre valoarea exporturilor şi cea a
importurilor (exportul net). Nivelul cererii agregate poate fi modificat prin intermediul politicilor
macroeconomice, în special prin politica fiscală. Curba cererii agregate poate fi ilustrată astfel (fig.
6.2).
Curba cererii agregate determină nivelul de echilibru a preţurilor şi a producţiei naţionale. Curba
cererii agregate este influenţată de: atitudinea optimistă a consumatorilor în legătură cu starea
economiei naţionale; reducerea taxelor şi a impozitelor; scăderea ratei dobânzii; creşterea ofertei
monetare, creşterea exporturilor şi reducerea importurilor etc.
Modificările, care se produc în cerere în dependenţă de modificările care au loc în preţuri şi
venituri, poartă denumirea de elasticitate a cererii. Procentul modificării cererii în funcţie de
schimbarea preţului sau a venitului se numeşte coeficientul elasticităţii cererii.
Coeficientul elasticităţii cererii în raport cu modificarea preţului are următoarea expresie:
Ecp = – =– , unde:

% ΔC – modificarea cererii, ΔC=C2 – C1;

% ΔP – modificarea preţului, ΔP=P2 – P1;
C1, P1 – valorile iniţiale ale cererii şi preţului;
C2, P2 – valorile modificate ale cererii şi preţului.
În funcţie de mărimea acestui coeficient, cererea pentru diferite bunuri poate înregistra
următoarele forme:
1. cerere elastică, când Ecp˃1, procentul de creştere a cererii întrece procentul de reducere a
preţului;
2. cerere inelastică, când Ecp˂1, procentul de creştere a cererii este mai mic decât procentul de
reducere a preţului;
 3. cerere unitară, când Ecp 1, procentul de creştere a cererii coincide cu procentul de reducere
a preţului;
4. cerere perfect elastică, când Ecp , o modificare nesemnificativă a preţului modifică foarte
mult mărimea cererii;
5. cerere perfect inelastică, când Ecp 0, reducerea preţului nu influenţează cererea.
Ultimele două forme au mai mult o valoare teoretică decât practică, ele întâlnindu-se foarte rar şi
numai în anumite condiţii de piaţă.
În mod analogic se examinează şi elasticitatea cererii în raport cu modificarea veniturilor
consumatorului. Aceasta exprimă sensibilitatea cererii consumatorului pentru bunul „x” când venitul
se modifică (ceilalţi factori fiind neschimbaţi). Coeficientul elasticităţii cererii în raport cu modificarea
venitului se determină ca raport între variaţia relativă sau procentuală a cantităţii cerute şi variaţia
relativă sau procentuală a venitului:

Ecvx= , unde:

% ΔC – modificarea cererii, ΔC=C2 – C1;

% ΔV – modificarea preţului, ΔV=V2 – V1;
C1, V1 – valorile iniţiale ale cererii şi venitului;
C2, V2 – valorile modificate ale cererii şi venitului.
Când Ecvx are o valoare pozitivă putem presupune că este vorba de un bun normal. Când Ecvx are
o valoare negativă avem de-a face cu un bun inferior.
Aici considerăm necesar încă odată să accentuăm că în teoria economică se consideră normale
acele bunuri pentru care cererea se modifică în acelaşi sens cu venitul: creşterea venitului atrage după
sine creşterea cererii pentru aceste produse, iar reducerea venitului – reducerea cererii.
Bunurile inferioare sunt considerate acelea pentru care cererea se modifică în sens contrar
modificării venitului: creşte când venitul scade şi scade când venitul creşte.
Important! Conceptele „bunuri normale”, „bunuri inferioare” nu sunt ataşate pentru vreo
categorie concretă de bunuri. Ele definesc situaţii relative, adică modul în care cererea individuală a
diferitor menaje reacţionează în condiţii specifice de loc şi de timp, la modificarea veniturilor.

De exemplu, un menaj care realizează venituri lunare de 1000 lei achiziţionează în acest
răstimp 6 litri de băutură răcoritoare „a”. Când venitul creşte la 2200 lei, acelaşi menaj este
dispus să achiziţioneze, să presupunem, 8 litri din respectivul produs considerat bun normal.
Dacă venitul lunar ar creşte de la 1000 la 5000 lei, atunci preferinţele acestui menaj se
modifică: îşi restrânge achiziţiile pentru băutura respectivă şi va achiziţiona un alt produs,
probabil natural, la modă sau care era inaccesibil la nivelurile anterioare de venit. În aceste
condiţii prin trecerea de la venitul de 1000 lei la 5000 lei, bunul în discuţie trece din categoria
bunurilor normale în cea de bun inferior pentru respectivul menaj.

Pentru bunurile normale se pot întâlni trei situaţii tipice:

1. cerere elastică, când Ecvx 1, cererea se modifică în acelaşi sens cu venitul, dar mai intens.
Este caracteristică bunurilor de lux, pentru servicii de instriure, pentru bunurile de folosinţă
îndelungată (autoturisme, bunuri electrocasnice, locuinţe);
2. cerere inelastică, când Ecvx 1, cererea se modifică în acelaşi sens cu venitul, dar mai lent.
Ea se întâlneşte în cazul majorităţii bunurilor alimentare de bază, care se încadrează în categoria
bunurilor de consum curent;
 3. cerere unitară, când Ecvx 1, cererea se modifică în acelaşi sens cu venitul şi cu aceeşi
intensitate. Este caracteristică pentru bunurile nealimentare de uz personal şi folosinţă curentă (articole
de toaletă, lenjerie, îmbrăcăminte).

6.2. Oferta: esenţa, legea, formele, factorii, elasticitatea

Cantitatea oferită pe piaţa oricărui bun, ca şi în cazul cantităţii cerute, este determinată de
nivelul preţului. Preţul este factorul principal care determină atât nivelul cererii cât şi a ofertei. Ambele
forţe ale pieţei ilustrează comportamentul celor două categorii de participanţi la actul de vânzare-
cumpărare.
Însă, atunci când are loc o modificare a preţului, comportamentul lor este influenţat în mod diferit.
Fenomenul de creştere a preţului reprezintă pentru consumatori un factor descurajator, în timp ce
pentru ofertanţi constituie un stimulent. Aceștia din urmă tind să producă şi să vândă cantităţi mai
mari, atunci când preţurile înregistrează o creştere.
Oferta – reprezintă cantitatea maximă dintr-un bun sau mai multe bunuri pe care un agent
economic sau un grup de agenţi economici o oferă pieţei la un moment dat, la un anumit preţ.
Oferta se poate realiza pentru un bun şi aceasta poate fi individuală şi totală, pentru orice
ramură de activitate, firmă, iar bunurile diferite însumate formează oferta agregată.
Mărimea ofertei poate fi ilustrată pe baza tabelului şi curbei ofertei (tab. 6.2 şi fig. 6.3).
Tabelul 6.2
Interdependența preţ-cantitate oferită
Preţ, lei/buc 3.00 2.25 1.50 1.00
Ofertă (buc.) 300 275 225 125

Tabelul ofertei şi curba ofertei reflectă

interdependenţa dintre cantitatea de mărfuri propusă
pentru realizare şi nivelul preţului. Raportul dintre
schimbarea preţului şi cantitatea oferită de mărfuri
şi servicii constituie conţinutul legii generale a
ofertei. Legea generală a ofertei constă în
următoarele: creşterea preţului determină creşterea
cantităţii de bunuri oferite, iar reducerea preţului
determină reducerea cantităţii de bunuri oferite.
Presupunând că ceilalţi factori care determină
modificarea ofertei nu se schimbă, rezultă că între evoluţia preţului şi cantitatea oferită există o relaţie
directă, pozitivă.
Oferta, ca şi cererea, se manifestă în trei forme: individuală, de piaţă şi agregată (totală).
Oferta individuală reflectă cantitatea de mărfuri sau servicii pe care le propune producătorul
sau firma pentru realizare la piaţă într-o anumită perioadă de timp la preţuri curente.
Oferta pieţei constituie însumarea ofertelor individuale corespunzătoare fiecărui nivel al
preţului pe piaţa respectivă. Atât oferta individuală, cât şi oferta de piaţă, afară de preţ, sunt influenţate
şi de alţi factori, numiţi determinanţi:
1. Schimbarea costului de producţie. Între nivelul costului de producţie şi cantitatea oferită
există o relaţie negativă. Reducerea costului de producţie a unui bun determină creşterea cantităţii
oferite, iar creşterea costului duce la scăderea ofertei. Reducerea costului de producţie depinde: de
aplicarea tehnologiilor noi în procesul de fabricare a bunurilor; de nivelul preţului la factorii de
producţie (salariul, resursele materiale, materia primă etc.).
 2. Schimbarea preţurilor la mărfurile alternative (de ex., reducerea preţurilor la carne de vită
inevitabil va duce la majorarea ofertei cărnii de porc). Totodată, din producţia unor bunuri principale
(de bază) rezultă o serie de produse secundare. Dacă preţul bunului principal creşte, celelalte condiţii
rămânând neschimbate, oferta de pe piaţa bunului secundar va spori şi invers, dacă preţul se va reduce,
oferta de pe piaţa bunului respectiv va scădea.
3. Schimbarea în numărul firmelor care produc acelaşi bun. Dacă, de ex., la piaţa respectivă
au apărut mai multe firme (vânzători), atunci evident oferta de bunul respectiv va creşte, însă dacă
unele firme au dat faliment, atunci oferta de bunuri analogice va scădea.
4. Schimbarea impozitelor, taxelor şi a subsidiilor. Majorarea impozitelor şi taxelor pe
profitul firmelor va reduce oferta şi invers, micşorarea acestora va contribui la o creştere a ofertei.
Subsidiile din bugetul statului acordate firmelor la fel contribuie la creşterea ofertei.
5. Schimbările în aşteptările producătorilor (vânzătorilor). Dacă firma aşteaptă reducerea
preţului în viitor, atunci ea va majora în prezent oferta, şi invers.
6. Schimbările în evenimentele social – politice şi naturale la fel contribuie la modificarea
ofertei în ambele direcţii.
Oferta agregată (totală) reprezintă cantitatea totală de bunuri economice disponibilă pentru
vânzare la un anumit nivel mediu al preţurilor şi într-o perioadă de timp determinată. Mărimea ofertei
agregate poate fi exprimată printr-un indicator macroeconomic real cum ar fi, de exemplu, venitul
naţional. Preţurile majorate stimulează producătorii la producerea suplimentară de mărfuri şi servicii,
iar preţurile joase, dimpotrivă, contribuie la micşorarea volumului de mărfuri în economia naţională.
Curba ofertei agregate are următoarea expresie:
Preţul
AB – segment orizontal sau keynesian;
D
SA BC – segment intermediar sau în creştere;
CD – segment vertical sau clasic.

A B
Venitul naţional

Figura 6.4. Curba ofertei totale

Segmentul AB – numit orizontal sau keynesian, reflectă situaţia de stagflaţie în economie,

situaţia când o parte considerabilă de mijloace de producţie şi de resurse de muncă nu-s utilizate.
Segmentul BC numit segment intermediar sau în creştere, reflectă situaţia când creşterea volumului
real al produsului naţional este însoţită de creşterea preţurilor asupra mărfurilor şi serviciilor.
Segmentul CD numit segment vertical sau clasic, care reflectă ocuparea deplină a forţei de muncă,
utilizarea tuturor capacităţilor de producţie, funcţionarea economiei naţionale la nivelul potenţialului
său productiv. Curba ofertei agregate determină nivelul de echilibru al venitului naţional.
Oferta agregată este influenţată de următorii factori: a) schimbarea preţurilor la resurse
interne şi importate. Ieftinirea resurselor contribuie la majorarea ofertei agregate, iar scumpirea
acestora duce la scăderea ofertei; b) schimbările în productivitatea muncii la nivel macroeconomic la
fel contribuie la majorarea ofertei agregate; c) schimbările în actele normative în direcţia reducerii
taxelor, ratei dobânzii la fel duc la creşterea volumului ofertei agregate.
 Oferta, ca şi cererea, dispune de elasticitate. Elasticitatea ofertei exprimă dimensiunile sau
gradul modificării ofertei în funcţie de schimbarea preţului sau a oricăreia din condiţiile ofertei.
Elasticitatea poate fi evidenţiată prin coeficientul elasticităţii ofertei, care are următoarea expresie:
Eop = = , unde:

% ΔO – modificarea ofertei, ΔO=O2 – O1;

% ΔP – modificarea preţului, ΔP=P2 – P1;
O1, P1 – valorile iniţiale ale ofertei şi preţului;
O 2, P2 – valorile modificate ale ofertei şi preţului.
În funcţie de nivelul coeficientului elasticităţii ofertei după preţ, formele ofertei se prezintă
astfel:
a) oferta este elastică, dacă Eop >1, în valoare absolută;
b)oferta este inelastică, dacă Eop < 1, în valoare absolută;
c) ofertă unitară, dacă Eop = 1, în valoare absolută;
d) oferta perfect elastică, dacă Eop = ∞, în valoare absolută;
e) oferta perfect inelastică, dacă Eop = 0.

6.3. Echilibrul şi dezechilibrul pieţei. Preţul de echilibru

Analizând cererea şi oferta, am presupus că atât cererea cât şi oferta se modifică sub influenţa
schimbării preţului. Dar în realitate între preţ, pe de o parte, şi cerere şi ofertă, pe de altă parte, există o
interdependenţă funcţională. De aici reiese că atât cererea, cât şi oferta influenţează mărimea preţului,
adică preţul pe piaţă se stabileşte în urma confruntării cererii cu oferta.
Pe piaţă, practic, nu există o situaţie ideală când cererea să fie strict egală cu oferta. De obicei
se întâmplă că ori avem exces de cerere, numit deficit de mărfuri, ori exces de ofertă, numit surplus de
mărfuri. De asemenea, există şi propuneri ale cumpărătorilor şi vânzătorilor privind mărimea preţului.
Însă, în urma confruntării permanente dintre cerere şi ofertă şi, respectiv, dintre „preţul dorit” de
cumpărător şi „preţul dorit” de vânzător, apare o situaţie în care cumpărătorii sunt dispuşi să procure
un bun oarecare la un preţ care îi satisface şi pe vânzători. În această situaţie, se stabileşte un preţ de
echilibru, care şi poartă denumirea de preţ al pieţei. Astfel, preţul de echilibru se stabileşte atunci când
la un preţ dat cantitatea cerută pentru un anumit bun este egală cu cantitatea oferită. Pentru a ilustra
interacţiunea dintre cerere şi ofertă vom prezenta tab.6.3
Tabelul 6.3
Interacţiunea dintre cerere şi ofertă
Preţ, lei/buc 3.00 2.25 1.50 1.00
Cerere (buc.) 125 150 225 325
Ofertă (buc.) 300 275 225 125
Surplus(+), deficit(-) +175 +125 0 -200

Analizând datele din tabel şi grafic

observăm că atât preţul de 3.00 lei, cât şi cel de
1.00 leu nu pot fi preţuri de piaţă, deoarece la
primul preţ cumpărătorii vor procura numai 125
buc. din produsul respectiv, restul fiind surplus.
Iar cel de-al doilea preţ nu interesează vânzătorul
care ve propune numai 125 buc. În acest caz pe
piaţă apare deficit de bunuri. Preţul optim al
pieţei, care ar satisface atât consumatorul, cât şi
vânzătorul este cel de 1.50 lei. Anume la un astfel de preţ cantitatea de mărfuri pe care cumpărătorii
sunt în stare să le procure este egală cu cantitatea de mărfuri pe care vânzătorii le pot oferi pieţei. În
rezultat, la piaţa respectivă nu va fi surplus şi nici deficit de marfă respectivă. Acest preţ este numit de
echilibru sau preţ cliring. Deci, preţul de echilibru (Pe) este punctul în care se intersectează curba
cererii cu cea a ofertei.
Să examinăm cum acţionează asupra pieţei şi preţului de echilibru modificările cererii. Dacă
creşte cererea, atunci apare deficitul, fapt ce generează majorarea preţului de echilibru, iar reducerea
cererii conduce la apariţia surplusului de mărfuri, ceea ce provoacă şi reducerea (Pe) (fig. 6.6).
Astfel, atâta timp cât piaţa se autoreglează,
Preţul D S reacţia ei la diverse modificări poate fi prezisă:
sporirea cererii va conduce inevitabil la majorarea
pe1
preţului şi a cantităţii mărfii vândute, iar micşorarea
pe PE cererii va conduce inevitabil la micşorarea preţului şi
pe2 a cantităţii de mărfuri vândute. Să vedem acum ce
impact are oferta asupra preţului de echilibru şi a
Q1 Qe Q3 pieţei. Reglarea pieţei de către ofertă este o reacţie
Cantitatea promptă la schimbările situaţiei în piaţă. Creşterea
Figura 6.6. Impactul modificării cererii ofertei generează apariţia surplusului şi scăderea
asupra preţului de echilibru preţului de echilibru, iar reducerea ofertei conduce la
apariţia de deficit şi la scăderea preţului de echilibru
(fig. 6.7).
Preţul D S
Deci şi în cazul ofertei, atâta timp cât piaţa
pe1 îşi exercită funcţia de autoreglare, reacţia ei poate
fi prevăzută.
pe PE
Astfel, se pot face următoarele concluzii:
pe2
 pieţele se află în stare de echilibru în cazul
când în condiţiile acţionării preţurilor curente
Q1 Qe Q3
Cantitatea cantitatea cererii este egală cu cantitatea ofertei
prezentate;
Figura6.7. Impactul modificării ofertei
asupra preţului de echilibru

 reprezentarea grafică a acestei stări a pieţei este punctul de intersecţie a curbelor de cerere şi
ofertă;
 creşterea cererii poate fi reprezentată în mod grafic prin deplasarea curbei de cerere spre
dreapta, ceea ce conduce la majorarea atât a preţului nou de echilibru cât şi a cantităţii noi de
echilibru (în măsura deplasării punctului de echilibru spre dreapta pe curba ofertei);
 creşterea ofertei poate fi reprezentată în mod grafic şi prin deplasarea curbei de ofertă spre
dreapta, fapt ce conduce la o nouă creştere a cantităţii noi de echilibru şi la micşorarea noului
preţ de echilibru (în măsura în care punctul de echilibru se deplasează spre dreapta pe curba
cererii);
 micşorarea cererii (deplasarea curbei cererii spre stânga) conduce atât la micşorarea preţului
nou de echilibru, cât şi a cantităţii noi de echilibru;
 micşorarea ofertei (deplasarea curbei ofertei spre stânga) conduce la creşterea preţului nou de
echilibru şi la micşorarea cantităţii noi de echilibru.
Prin urmare, în economia de piaţă modificarea preţului poate fi cauzată atât de modificarea
cererii, cât şi de modificarea ofertei.