1 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

5. CEREREA, OFERTA ŞI ECHILIBRUL PIEŢEI

Schimburile de bunuri de consum şi factori de producţie între consumatori şi

firmele producătoare se realizează în cadrul diferitelor pieţe.
Piaţa reprezintă spaţiul în care cumpărătorii şi vânzătorii interacţionează, generând
un proces care rezolvă cele trei probleme fundamentale ale economiei formulate în
capitolul anterior: ce se produce? cum se produce? pentru cine se produce?

5.1. Cererea

5.1.1. Definirea cererii

În ştiinţa economică, noţiunea de cerere se referă la relaţia dintre cantităţile pe

care consumatorii le vor cumpăra şi preţurile asociate acestor cantităţi. Relaţia dintre
cantitatea cerută şi preţ nu este doar o relaţie matematică, ci şi una cauzală. Variabila
dependentă în cadrul acestei relaţii este cantitatea, iar variabila independentă este preţul
produsului în cauză. Cererea de piata reprezinta cantitatea totala dintr-un bun ce poate fi
cumparata intr-o perioada de timp in functie de evolutia preturilor.
De exemplu, dacă preţul unui produs este scăzut, consumatorii vor avea tendinţa să
cumpere cantităţi mai mari, în timp ce dacă preţul este mare, ei vor cumpăra mai puţin.
Noţiunea de cerere include nu numai aceste două posibilităţi, ci şi toate celelalte preţuri şi
cantităţi referitoare la un anumit produs. Tabelul de mai jos prezintă o schemă a cererii
pentru un produs oarecare:

Preţ Cantitatea cerută (bucăţi)

500 10
400 20
300 30
200 40
100 50
2 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

Pe baza acestui tabel, putem reprezenta cererea ca o curbă (sau, simplificând, ca o

dreaptă), într-un sistem de axe ce are pe abscisă cantităţile pe care cumpărătorii le vor
achiziţiona, iar pe ordonată preţurile pe care le vor plăti1.

Preţ

500
400
300
200
100 Cererea

10 20 30 40 50 Cantitate cerută

Figura 2.1. Curba cererii

Se observă că, o dată cu creşterea preţului are loc scăderea cantităţii cerute şi invers,
scăderea preţului determină creşterea cantităţii cerute. Această observaţie poartă numele
de „legea cererii”, care spune că la preţuri mai mici se vor cumpăra cantităţi mai mari şi
invers. Cu alte cuvinte, modificarea preţului unui bun va determina modificarea în sens
invers a cantităţii cerute din bunul respectiv.
Cineva şi-ar putea pune întrebarea: legea cererii se respectă în cazul tuturor
bunurilor sau există şi bunuri care fac excepţie de la regulă?
Răspunsul la această întrebare este acela că legea cererii se respectă în cazul
bunurilor normale şi în cazul majorităţii bunurilor inferioare. Bunurile normale sunt acele
bunuri pentru care cererea creşte când veniturile consumatorilor cresc. În categoria
bunurilor inferioare sunt incluse acele bunuri pentru care cererea scade atunci când
veniturilor consumatorilor cresc. Cel mai citat exemplu de bun inferior îl constituie cartofii,
deşi noi, românii, s-ar putea să nu fim de acord cu această concluzie a economiştilor.

1
Deoarece curba cererii este o reprezentare a cantităţii în funcţie de preţ, ar fi fost normal ca preţul să fie
reprezentat pe abscisă, iar cantitatea pe ordonată. Totuşi, primul care a făcut această reprezentare grafică,
economistul american Alfred Marshall, a desenat graficul în felul acesta şi aşa a fost preluat în ştiinţa
economică. Practic, graficul este o reprezentare a funcţiei inverse a cererii, preţ în funcţie de cantitate.
3 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

Relaţia menţionată dintre preţ şi cantitate este explicată prin apariţia a două efecte:
efectul de substituţie şi efectul de venit.

5.1.2. Efectul de substituţie, efectul de venit şi paradoxul Giffen

Efectul de substituţie se referă la faptul că atunci când preţul unui bun creşte,
consumatorii au tendinţa să-l înlocuiască în consumul lor cu alte bunuri. Efectul de
substituţie este întotdeauna negativ, ceea ce înseamnă că modificarea preţului determină
modificarea în sens invers a cantităţii cerute din orice tip de bun.
Efectul de venit are în vedere faptul că o creştere, de exemplu, a preţului unui bun
determină scăderea veniturilor reale2 ale populaţiei, rezultatul fiind că se va cumpăra mai
puţin din toate produsele, inclusiv din cel al cărui preţ a crescut. Deci, efectul de venit este
în sens invers cu modificarea preţului pentru bunurile normale şi în acelaşi sens cu
modificarea preţului pentru bunurile inferioare.
Astfel, putem sintetiza:
a) pentru bunurile normale, efectul de substituţie are acelaşi sens cu efectul de
venit; de aceea, atunci când preţul unui bun normal se modifică, cantitatea
cerută din acel bun se modifică în sens invers;
b) pentru bunurile inferioare, efectul de venit şi efectul de substituţie au
sensuri diferite; de aceea, atunci când se modifică preţul unui bun inferior,
cantitatea cerută din aceasta se modifică în acelaşi sens sau în sens invers în
funcţie de dimensiunile celor două efecte. Dacă efectul de substituţie este
mai mare decât efectul de venit, atunci modificarea preţului bunului inferior
determină modificarea în sens invers a cantităţii cerute şi legea cererii este
verificată. Dacă efectul de venit este însă mai puternic decât efectul de
substituţie, atunci modificarea preţului bunului inferior determină
modificarea în acelaşi sens a cantităţii cerute din acel bun şi legea generală
a cererii nu mai este respectată. Este cazul aşa numitelor „produse Giffen”3

2
Cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi cumpărată cu o anumită sumă de bani.
3
Sir Robert Giffen (1837 – 1910) a observat fenomenul pe piaţa cartofilor din Irlanda, într-o perioadă de
foamete generalizată, determinată de recolte foarte proaste, când deşi preţul cartofilor creştea, simultan,
creştea şi cantitatea cumpărată.
4 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

pentru care cererea are o pantă pozitivă, deci este crescătoare în funcţie de
preţ.
Paradoxul Giffen este deci o excepţie de la legea cererii. Toate produsele de tip
Giffen sunt produse inferioare, dar nu toate produsele inferioare sunt produse de tip Giffen.
Există însă şi situaţii care numai aparent contrazic legea generală a cererii. De exemplu, un
produs mai bun din punct de vedere calitativ poate fi mai scump şi totuşi cantitatea cerută
din acest bun să fie mai mare. Aparent, o contradicţie cu legea cererii. Însă, legea cererii
este enunţată în condiţiile în care doar preţul bunului se modifică, iar ceilalţi factori rămân
nemodificaţi (aşa-numita condiţie „caeteris paribus”) – calitatea produsului fiind unul
dintre aceşti factori.
Modificarea preţului nu determină modificarea cererii, ci doar a cantităţii cerute.
Are loc, în acest caz, doar o deplasare de-a lungul curbei cererii.

5.1.3. Determinarea funcţiei cererii

În tabelul anterior, funcţia cererii este liniară de forma Qc = a–bp, unde Qc

reprezintă cantitatea cerută la preţul p, iar a şi b sunt constante pozitive.
Pentru determinarea constantelor a şi b, alegem două puncte de pe curba cererii
(respectiv două perechi de preţuri şi cantităţi cerute) şi obţinem un sistem de două ecuaţii
cu două necunoscute:
10 = a − 500  b a = 60
   Qc = 60 − 0,1  p
20 = a − 400  b b = −0,1

5.1.4. Determinarea cererii pieţei

În funcţie de nivelul la care se manifestă, distingem: cererea individuală şi cererea

pieţei pentru un anumit produs.
Cererea individuală exprimă relaţia dintre cantităţile cerute de un consumator şi
diferitele preţuri asociate acestor cantităţi.
Cererea pieţei exprimă cantităţile solicitate dintr-un anumit produs la nivelul pieţei
(deci de către toţi consumatorii), la fiecare nivel al preţului acelui produs.
5 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

Curba cererii pieţei se obţine prin însumarea pe orizontală a tuturor curbelor cererii
individuale, adică prin însumarea cantităţilor cerute de toţi consumatorii la fiecare nivel al
preţului.
Să presupunem că pe piaţa bunului „i” există numai doi consumatori, A şi B.
Cererile individuale ale acestor consumatori precum şi cererea pieţei pentru produsul „i”
sunt descrise în tabelul de mai jos:

Preţ Cantitatea cerută de Cantitatea cerută de Cantitatea cerută pe

(u.m.) consumatorul A (bucăţi) consumatorul B (bucăţi) piaţă (bucăţi)
300 10 5 15
200 20 10 30
100 30 15 45

Iată şi reprezentarea grafică a informaţiilor anterioare:

Preţ Cererea individuală Cererea individuală Cererea pieţei

a consumatorului A a consumatorului B pentru produsul “i”

300

200

100

10 20 30 5 10 15 15 30 45
Cantitate cerută
Figura 2.2. Obţinerea curbei cererii pieţei

Am văzut deci că o modificare a preţului determină o deplasare de-a lungul curbei

cererii. Să vedem acum care sunt factorii care determină deplasarea curbei cererii.
6 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

5.1.5. Modificarea cererii. Factorii care influenţează cererea

Într-o perioadă de timp, cererea pentru un anumit bun poate să crească sau să scadă
în funcţie de evoluţia anumitor factori, considerând că diferitele niveluri de preţuri nu se
modifică. Astfel, creşterea cererii înseamnă că se vor cere cantităţi mai mari la fiecare nivel
posibil al preţului. Grafic, o creştere a cererii se reprezintă prin deplasarea spre dreapta a
curbei. Scăderea cererii înseamnă că se vor cere cantităţi mai mici la fiecare nivel posibil
de preţ. Grafic, scăderea cererii se reprezintă prin deplasarea spre stânga a curbei cererii
iniţiale.

Preţ Cantitatea cerută Cantitatea cerută la Cantitatea cerută la

iniţială (bucăţi) –C0 momentul T1 (bucăţi) -C1 momentul T2 (bucăţi) -C2
500 10 15 5
400 20 25 15
300 30 35 25
200 40 45 35
100 50 55 45

Iată şi reprezentarea grafică a celor trei curbe ale cererii reprezentate în tabelul
anterior:

Preţ

500
400
300
200
100 C1
C2 C0
5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 Cantitate cerută

Figura 2.3. Modificarea curbei cererii

7 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

Principalii factori care determină creşterea sau reducerea cererii pe piaţa unui bun
sunt:
a) modificarea preţurilor altor bunuri (pa);
b) modificarea veniturilor consumatorilor (V);
c) numărul consumatorilor (N);
d) preferinţele (gusturile) consumatorilor (G);
e) anticipările privind modificările de preţ sau venit (A);
f) atitudinea faţă de risc a consumatorilor (R).

Ţinând cont de aceşti factori, am putea scrie funcţia cererii ca:

C = f (p, pa, N, V, G, A, R)

Să analizăm pe rând fiecare dintre factorii menţionaţi.

a) Modificarea preţurilor altor bunuri.

Distingem două categorii de bunuri:
1) bunuri substituibile din punct de vedere al cererii;
2) bunuri complementare din punct al cererii.

Bunurile substituibile sunt cele care satisfac aceleaşi nevoi şi, de aceea, pot fi
înlocuite unul cu celălalt în consum (de exemplu, untul şi margarina).
Bunurile complementare sunt bunurile care sunt consumate împreună. În acest caz,
un bun nu poate fi consumat fără bunul complementar lui (de exemplu, stiloul şi cerneala).
În cazul în care bunurile X şi Y sunt substituibile, creşterea preţului lui X determină
o creştere a cererii pentru bunul Y. Dacă bunurile X şi Y sunt complementare, creşterea
preţului bunului X determină scăderea cererii pentru bunul Y.

b) Modificarea veniturilor consumatorilor (V)

În cazul bunurilor normale, între modificarea veniturilor consumatorilor şi
modificarea cererii pentru astfel de bunuri există o relaţie pozitivă: creşterea venitului
consumatorilor determină o creştere a cererii de bunuri normale şi invers. În cazul bunurilor
8 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

inferioare, modificarea veniturilor consumatorilor determină modificarea în sens invers a

cererii: creşte venitul consumatorilor, scade cererea de bunuri inferioare şi invers.

c) Numărul consumatorilor
Între numărul consumatorilor şi cerere există o relaţie pozitivă: dacă numărul
consumatorilor creşte, atunci cererea este mai mare şi invers.

d) Preferinţele (gusturile) consumatorilor

Dacă preferinţele consumatorilor se modifică în favoarea unui produs, atunci
cererea din acel produs creşte. Un rol important în modelarea preferinţelor consumatorilor
îl are publicitatea.

e) Anticipările privind modificările de preţ sau venit (A)

În cazul în care se anticipează creşteri de preţ la un anumit produs, cererea prezentă
pentru produsul respectiv creşte şi invers. În cazul în care se prevede o creştere a
veniturilor, atunci cererea prezentă creşte, iar dacă se anticipează o scădere a veniturilor,
cererea prezentă scade, presupunând că toate celelalte condiţii rămân neschimbate.

f) Atitudinea faţă de risc a consumatorilor

Achiziţionarea anumitor bunuri presupune acceptarea unui anumit grad de risc din
partea consumatorilor. Astfel, în cazul în care un consumator este adversar al riscului,
atunci cererea de bunuri care presupun un risc ridicat scade.
Cererea se modifică sub influenţa tuturor acestor factori. Unii dintre ei pot
determina creşterea cererii dintr-un bun, alţii, dimpotrivă, scăderea ei. Cunoscând ponderea
influenţei fiecărui factor, prin însumarea tuturor acestor influenţe va rezulta modificarea
totală a cererii dintr-un anumit bun la un anumit nivel al preţului.
9 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

5.2. Oferta

5.2.1. Definirea ofertei

În ştiinţa economică, noţiunea de ofertă se referă la relaţia dintre cantităţile pe

care producătorii le oferă spre vânzare şi diferitele preţuri asociate acestora.
Spre deosebire de cerere, în acest caz, este o relaţie directă între preţ şi cantităţile
oferite spre vânzare. De exemplu, dacă un producător anticipează că, în anul viitor, preţul
pentru produsul său va fi foarte scăzut, este foarte probabil că ei nu vor produce şi nu vor
oferi spre vânzare cantităţi mari. „Legea ofertei” spune deci că cu cât preţul este mai mare,
cu atât cantităţile oferite spre vânzare vor fi mai mari.
Curba ofertei are o pantă pozitivă: modificarea preţului unui bun determină
modificarea în acelaşi sens a cantităţii oferite. Tabelul următor evidenţiază evoluţia
cantităţii oferite o dată cu modificarea preţului:

Preţ Cantitatea oferită (bucăţi)

500 60
400 50
300 40
200 30
100 20

Grafic, oferta este reprezentată astfel:

Preţ

Oferta

500
400
300
200
100

10 20 30 40 50 Cantitate oferită
10 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

Figura 2.4. Curba ofertei

Când preţul creşte cantitatea oferită creşte. Când preţul scade cantitatea oferită
scade. Oferta rămâne neschimbată. Cu alte cuvinte, modificarea preţului (celelalte condiţii
rămânând nemodificate) determină doar modificarea cantităţii oferite şi nu a ofertei ( are
loc o deplasare de-a lungul curbei ofertei şi nu o deplasare a întregii curbe a ofertei).

5.2.2. Determinarea funcţiei ofertei

În tabelul anterior, funcţia ofertei este liniară de forma Qo=m+np, unde Qo

reprezintă cantitatea oferită, p este preţul, iar m şi n sunt două constante pozitive. Pentru
determinarea acestor constante se aleg două puncte de pe curba ofertei şi se obţine un
sistem de două ecuaţii cu necunoscutele m şi n:
60 = m + n  500 m = 10
   Qo = 10 + 0,1  p
50 = m + n  400 n = 0,1

5.2.3. Determinarea ofertei pieţei

În funcţie de nivelul la care se manifestă relaţia preţ – cantitatea oferită (celelalte

condiţii rămânând constante) distingem oferta individuală şi oferta pieţei.
Oferta individuală reprezintă cantitatea pe care un producător este dispus să o aducă
pe piaţă la fiecare nivel al preţului. Oferta pieţei reprezintă cantitatea oferită de către toţi
producătorii unui aceluiaşi bun la fiecare nivel al preţului.
Similar cu cazul cererii, curba ofertei pieţei se obţine prin însumarea pe orizontală
a tuturor curbelor individuale ale ofertei. Altfel spus, oferta pieţei se determină prin
însumarea cantităţilor oferite de toţi producătorii de pe piaţă la fiecare nivel al preţului.
Presupunem că pe piaţa unui bun oarecare există numai doi producători, X şi Y.
Ofertele individuale ale celor doi producători şi oferta pieţei sunt evidenţiate în tabelul
următor:
Preţ Cantitatea oferită de Cantitatea oferită de Cantitatea oferită pe
(u.m.) producătorul X (bucăţi) producătorul Y (bucăţi) piaţă (bucăţi)
300 60 40 100
200 40 30 70
11 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

100 20 20 40

Preţ Oferta individuală a Oferta individuală a Oferta pieţei pentru

producătorului X producătorului Y produsul “i”

300

200

100

20 40 60 20 30 40 40 70 100
Cantitate oferită
Figura 2.5. Obţinerea curbei ofertei pieţei

5.2.4. Modificarea ofertei. Factorii care influenţează oferta

În timp, oferta poate să se modifice în funcţie de anumiţi factori. O ofertă mai mare
presupune oferirea unor cantităţi mai mari la fiecare nivel de preţ. O ofertă mai mică
presupune cantităţi oferite mai mici la fiecare nivel al preţului iniţial. Grafic, deplasările
spre dreapta ale curbei ofertei înseamnă oferte din ce în ce mai mari, iar deplasările spre
stânga ale curbei ofertei evidenţiază oferte din ce în ce mai mici.

Preţ Cantitatea oferită la Cantitatea oferită la Cantitatea oferită la

momentul T0 (bucăţi) - momentul T1 (bucăţi)–O1 momentul T2 (bucăţi)–O2
O0
500 50 60 40
400 40 50 30
300 30 40 20
200 20 30 10
100 10 20 0
12 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

Iată şi reprezentarea grafică a celor trei curbe ale ofertei evidenţiate în tabel.

Preţ

O2 O0
O12

500
400
300
200
100

10 20 30 40 50 60 Cantitate oferită

Figura 2.6. Modificarea curbei ofertei

Principalii factori care determină creşterea sau reducerea ofertei sunt:

a) preţurile altor bunuri (pa);
b) costul de producţie (CT);
c) numărul firmelor producătoare (N);
d) tehnologia de fabricaţie (T);
e) anticipările privind modificările de preţ (A);
f) taxele şi subvenţiile (TS);
g) evenimentele naturale (EN)

Ţinând cont de aceşti factori, am putea scrie funcţia ofertei ca:

O = f ( p, pa, CT, N, T, A, TS, EN)

Să analizăm pe rând fiecare dintre factorii menţionaţi:

a) Preţurile altor bunuri (pa)

13 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

Producătorul dispune de resurse limitate. Să presupunem că el poate realiza, cu

resursele pe care le are, fie bunul X, fie bunul Y. Din punctul de vedere al ofertei, bunurile
X şi Y pot fi:
1) substituibile – atunci când pot fi realizate utilizând aceleaşi resurse;
2) complementare – atunci când rezultă din acelaşi proces de producţie (de
exemplu, carnea şi oasele, la un abator).
Dacă produsele X şi Y sunt substituibile din punctul de vedere al ofertei, o creştere
a preţului lui X îl va determina pe producător să direcţioneze o parte mai mare din
resursele disponibile pentru producerea acestui bun. În consecinţă, oferta din bunul Y va
scădea.
Dacă bunurile X şi Y sunt însă complementare, o creştere a preţului lui X îl va
determina pe producător să realizeze o cantitate mai mare din bunul X şi, implicit, din bunul
Y.
b) Costul de producţie (CT)
Între costuri şi ofertă există o relaţie negativă: reducerea costurilor va determina
creşterea ofertei, iar creşterea costurilor va conduce la scăderea ofertei.
c) Numărul firmelor producătoare (N)
Cu cât numărul firmelor dintr-o anumită ramură este mai mare, cu atât oferta este
mai mare.
c) Tehnologia de fabricaţie (T)
Cu cât tehnologia de fabricaţie este mai performantă, cu atât oferta dintr-un anumit
produs va creşte. Înlocuirea vechilor tehnologii cu altele noi conduce la creşterea eficienţei
utilizării resurselor disponibile şi deci reducerea costului pe unitatea de produs.
e) Anticipările privind modificările de preţ (A)
Dacă producătorul anticipează că preţul produsului lui va creşte, atunci oferta
prezentă se reduce, iar dacă anticipează scăderea preţului, oferta prezentă creşte, celelalte
condiţii menţinându-se neschimbate.
f) Taxele şi subvenţiile (TS)
Majorarea taxelor conduce la scăderea ofertei. Totodată, în cazul în care o firmă
primeşte subvenţii de la buget, oferta va creşte.
g) Evenimente naturale (EN)
14 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

Evenimentele naturale (inundaţii, secetă, cutremure etc.) pot influenţa oferta de

bunuri din anumite ramuri de activitate.
Toţi aceşti factori determină evoluţia ofertei. Însumarea tuturor influenţelor
(negative sau pozitive) ale acestor factori determină creşterea sau reducerea ofertei într-o
anumită perioadă de timp.

5.3. Echilibrul pieţei

5.3.1. Definirea şi reprezentarea grafică a echilibrului

O piaţă este în echilibru atunci când cantitatea oferită şi cantitatea cerută sunt egale.
Preţul rezultat se numeşte preţ de echilibru, iar cantitatea se numeşte cantitate de echilibru.
Grafic, echilibrul pieţei se realizează la intersecţia curbelor cererii şi ofertei.

Preţ

Oferta

500
400
300
200
100
Cererea

10 20 30 40 50 Cantitate

Figura 2.7. Echilibrul pieţei

În graficul anterior, echilibrul pieţei este reprezentat de combinaţia cantitate-preţ

(30; 300). În acest punct, cantitatea pe care consumatorii doresc să o cumpere este egală cu
cantitatea pe care producătorii (vânzătorii) doresc să o vândă. În realitate, aceasta ar fi
situaţia când, într-un magazin de exemplu, produsul nu se mai găseşte, dar nu există nici
un cumpărător nemulţumit care ar vrea să îl cumpere şi nu poate. Să recunoaştem, o situaţie
destul de greu de întâlnit.
15 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

În consecinţă, în realitate, pieţele se găsesc în alte două situaţii când preţul este fie
mai mare, fie mai mic decât preţul de echilibru. Dacă preţul este mai mic decât preţul de
echilibru, atunci cererea este mai mare decât oferta, deci va apare o cerere în exces. Pe
piaţă, va fi penurie şi, probabil, va apare piaţa „neagră”. Drept reacţie, unii producători îşi
vor diminua stocurile din produsul respectiv, iar alţii vor creşte preţul sau cantitatea
produsă.
Dacă însă preţul va fi mai mare decât preţul de echilibru, atunci oferta va fi mai
mare decât cererea şi va apare un surplus din produsul respectiv. Ca urmare, unii
producători vor accepta creşterea stocurilor, alţii vor reduce preţul sau cantitatea produsă.
În consecinţă, în realitate, preţul tinde permanent către preţul de echilibru, oscilând în jurul
acestuia.

5.3.2. Modificarea echilibrului pieţei

Modificarea cererii, respectiv a ofertei, determină modificarea punctului de

echilibru pe o piaţă.

Preţ

O1 O0 O2

500
400
300
200
100 C2
C1 C0

10 20 30 40 50 Cantitate

Figura 2.8. Modiifcarea echilibrului

În graficul de mai sus, sunt reprezentate următoarele situaţii:

16 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

1) Creşterea cererii (în poziţia C2) şi menţinerea constantă a ofertei (O0)

determină creşterea preţului şi a cantităţii de echilibru;
2) Scăderea cererii (C1) şi menţinerea constantă a ofertei determină scăderea
preţului şi a cantităţii de echilibru;
3) Creşterea ofertei (O2) şi menţinerea constantă a cererii (C0) determină
scăderea preţului şi creşterea cantităţii de echilibru;
4) Scăderea ofertei şi menţinerea constantă a cererii determină creşterea
preţului şi scăderea cantităţii de echilibru;
5) Când cererea şi oferta cresc simultan, cantitatea de echilibru cu siguranţă
creşte, iar preţul de echilibru poate să crească, să scadă sau să rămână
nemodificat;
6) Când cererea şi oferta scad simultan, cantitatea de echilibru cu siguranţă
scade, iar preţul de echilibru poate să crească, să scadă sau să rămână
nemodificat;
7) Când cererea creşte şi oferta scade, preţul de echilibru cu siguranţă creşte,
iar cantitatea de echilibru poate să crească, să scadă sau să rămână
constantă;
8) Când cererea scade şi oferta creşte, preţul de echilibru cu siguranţă scade,
iar cantitatea de echilibru poate să crească, să scadă sau să rămână constantă.

De multe ori, în realitate, modificările cererii şi ofertei nu se rezumă la cele

prezentate mai sus. Să considerăm cazul când o creştere a utilizării autoturismelor
determină o creştere a cererii de benzină, ceea ce duce la creşterea preţului de echilibru al
benzinei. Însă, în timp, preţul ridicat îi va determina pe producătorii de benzină să producă
mai mult. În consecinţă, pe termen lung, curba ofertei se va deplasa şi ea spre dreapta, iar
preţul de echilibru va scădea. În acest fel, o parte a creşterii iniţiale a preţului este anulată
de evoluţia pe termen lung a ofertei. Generalizând, putem spune că atunci când o
modificare a preţului produce efecte după un anumit interval de timp, atunci modificarea
eventuală a preţului de echilibru este mai mică decât modificarea iniţială.
17 Curs 5 CEREREA SI OFERTA

Analizele economice pot să difere substanţial în funcţie de perioada de timp care

este luată în considerare. Din acest punct de vedere, în ştiinţa economică, perioadele de
timp sunt clasificate astfel:

Perioadă instantanee – o perioadă de timp atât de scurtă încât, pentru sporirea

ofertei, producătorii nu pot apela decât la producţia deja realizată şi aflată pe stoc,
în depozite.
Perioada pe termen scurt – o perioadă suficient de lungă pentru a permite
producătorilor să utilizeze mai multă muncă, dar nu suficient de lungă pentru a le
permite să cumpere mai multe maşini şi echipamente, să îşi extindă fabrica, adică,
în general, să majoreze capitalul folosit.
Perioada pe termen lung – o perioadă sufiecient de lungă, astfel încât producătorul
poate să îşi majoreze şi capitalul folosit.