OFERTA

Oferta, în sens microeconomic, reprezintă cantitatea dintr-un bun pe

care un întreprinzător sau toţi întreprinzătorii sunt dispuşi să o producă şi să
o vândă într-un interval de timp în funcţie de preţul unitar şi alte împrejurări
economice şi extraeconomice.
Cantitatea totală dintr-un bun pe care un agent economic (firmă,
gospodărie familială) este dispus să o producă şi s-o livreze pieţei într-o
anumită perioadă reprezintă oferta individuală a firmei.
Cantitatea dintr-un bun pe care toţi întreprinzătorii dintr-o ramură
(industrie) sunt dispuşi să o producă şi să o vândă de-a lungul unei perioade
de timp formează oferta pieţei (industriei).

Instrumente de analiză.
Studiul ofertei se realizează cu ajutorul unor instrumente şi concepte
diverse dintre care se detaşează: baremul ofertei, funcţia ofertei, diagrama
ofertei
- Funcţia ofertei este relaţia matematică care surprinde dependenţele dintre
cantităţile ce se intenţionează a fi produse şi oferite şi preţul unitar, relaţii
relevate prin intermediul unor parametri şi coeficienţi.
- Baremul ofertei se prezintă sub forma unui tabel ce exprimă intenţiile de
producţie şi de vânzare ale unui producător sau ale tuturor producătorilor din
industrie, la diferite niveluri alternative ale preţului unitar.
Preţ / kg ($) Cantitatea oferită
În kg/lună

5 1200
4 1100
3 900
2 600
1 200
 Diagrama ofertei rezultă din transpunerea baremului în sistemul
axelor carteziene în care pe ordonată este surprins preţul unitar, iar pe
abscisă, cantităţile. Diagrama ofertei se prezintă ca o dreaptă sau ca o curbă
orientată SV – NE şi având pantă pozitivă.

O
5

0 200 400 600 800 1000 1200

Legea generală a ofertei. Condiţiile ofertei

LEGEA GENERALĂ A OFERTEI exprimă relaţia dintre preţul

unitar al unui bun şi cantitatea oferită. Ea poate fi formulată astfel:
când preţul unitar al unui bun creşte (ceteris paribus), are loc
extinderea ofertei, iar atunci când preţul unitar scade, are loc contracţia
ofertei.

Ca orice regularitate (din economie sau natură) şi legea generală a

ofertei are unele excepţii cunoscute sub numele de paradoxurile legii ofertei.
Prin paradoxuri sunt desemnate acele situaţii în care modificarea preţului
unitar (ceteris paribus) nu generează modificarea în acelaşi sens a cantităţii
oferite.
 Paradoxul King exprimă comportamentul atipic al producătorilor
agricoli mici şi mijlocii care apelează pe scară largă la credite pentru
organizarea şi susţinerea producţiei. Atipicitatea constă în aceea că, dacă
preţurile produselor agricole scad, oferta se extinde: ei vor vinde o cantitate
mai mare din producţie pentru că doar astfel, ca debitori, pot să-şi procure
mijloacele băneşti pentru achitarea creditelor scadente. În acest caz,
diagrama ofertei se manifestă ca o curbă cu panta negativă.
În lucrarea „Principia oeconomica”, prof. Anghel Rugină relevă un alt
paradox al ofertei care se manifestă în economiile caracterizate prin grave
dezechilibre şi în care hiperinflaţia este o realitate de durată. În asemenea
situaţii, apar curbele frânte sau anormale ale ofertei, în sensul că, de la un
anumit nivel de creştere a preţurilor, majorarea în continuare a acestora este
însoţită, pe termen scurt, de contracţia cantităţii oferite pentru că
întreprinzătorii aşteaptă condiţii şi mai favorabile (preţuri şi mai mari),
procedând la stocarea unei părţi din producţie.

Factorii ce influenţează oferta

Oferta, ca şi cererea, este determinată,în dimensiunea ei, de o serie de
factori. Cei mai importanţi sînt următorii:
a) Preţul resurselor. Dacă preţul factorilor de producţie scade,
ofertanţii unui anumit produs, sînt dispuşi a produce mai multe bunuri, curba
ofertei pentru bunul respectiv înregistrează o deplasare spre dreapta. Invers,
dacă preţul unuia sau a mai multor factori de producţie creşte, atunci va
creşte costul de producţie şi ofertantul nu va fi dispus a produce o cantitate
mai mare. Drept consecinţe, curba ofertei se va deplasa spre stînga.
b) Preţul altor bunuri. Factorii de producţie sunt atraşi spre acele
activităţi de producţie unde ei sunt plătiţi la un preţ ridicat. Dacă preţul
producţiei X creşte, este firesc ca să se înregistreze o atragere a factorilor de
producţie spre acest produs, deci curba ofertei la acest produs se va deplasa
spre dreapta, şi invers.
c) Tehnologia. Introducerea tehnologiei noi are ca efect creşterea
productivităţii muncii şi, implicit, reducerea costului de producţie. În acest
caz, curba ofertei se va deplasa spre dreapta, deoarece producătorii sînt
motivaţi a produce mai mult. Descreşterea productivităţii muncii, duce la
creşterea costurilor de producţie şi evident efectul va fi negativ asupra
ofertei, deci curba ofertei se va deplasa spre dreapta.
d) Numărul de ofertanţi. Curba ofertei pieţei ( a tuturor firmelor
dintr-o anumită ramură care produc acelaşi produs ) se va deplasa spre
dreapta, dacă în ramură vor intra noi firme şi invers.
e) Perspectivele pieţei. Dacă în perspectivă se aşteaptă, într-o anumită
ramură, la scăderea sau chiar la oprirea producţiei ( o grevă ), în prezent
ofertanţii vor produce mai mult pentru a contracara efectele acţiunilor
viitoare. Deci, curba ofertei se va deplasa spre dreapta. Dacă ofertanţii se
aşteaptă la o creştere a preţului în viitor, atunci în prezent vor reduce
producţia pentru a o creşte în viitor. Deci, curba ofertei se va deplasa spre
stînga.
f) Costul producţiei. Dacă costul producţiei scade, oferta pentru
bunurile respective va creşte şi invers, creşterea costului va aduce la
scăderea ofertei. Specialiştii consideră că evoluţia costului reprezintă unul
din factorii principali care acţionează asupra ofertei. Deci, curba ofertei se va
deplasa spre dreapta dacă costul scade şi invers.
g) Taxele şi subsidiile. Firmele plătesc taxe asupra profitului obţinut.
Dacă taxele pe profit se majorează, atunci apare tendinţa de reducere a
ofertei şi deci curba ofertei se va deplasa spre stînga. Invers, dacă se
înregistrează o reducere a taxelor pe profit, se va înregistra o creştere a
ofertei şi deci deplasarea curbei ofertei spre dreapta. Statul poate interveni să
susţină unele firme sau o industrie sau alta. Acest lucru se poate realiza cu
alocaţii de la bugetul statului, respectiv cu subsidii. În această situaţie, oferta
va creşte şi evident curba acesteia se va deplasa spre dreapta.
h) Condiţiile naturale reprezintă un factor important care, în multe
ramuri, influenţează mărimea ofertei. De asemenea, anumite evenimente
naturale întîmplătoare acţionează, de regulă, în direcţia reducerii ofertei.
Condiţiile social-politice îşi pun şi ele amprenta asupra întregii activităţi
economice. Dacă acestea sînt favorabile ( stabilitate politică, cadru juridic
adecvat, etc.) atunci oferta va creşte, dacă nu, oferta va înregistra o reducere.

Echilibrul pieţei. Interacţiunea ofertei cu cererea

Cînd prin interacţiunea dintre cerere şi ofertă, se determină pentru un
bun oarecare atît preţul cît şi cantitatea cerută şi oferită, atunci piaţa bunului
respectiv se găseşte în echilibru. Cantitatea şi preţul la care piaţa unui bun se
echilibrează se numesc cantitate de echilibru şi preţ de echilibru.
 PE

Surplus de ofertă O
Surplus de (kg)
5

4
E1
Punct de echilibru
3
Surplus
de cerere
2 (lipsă de kg) C

1
Cantitate
20 40 60 80 100 120 140 (mii)

Legile cererii şi ofertei pot fi formulate astfel:

- când se produce un şoc asupra cererii (creştere sau scădere), preţul şi
cantitatea de echilibru se corelează pozitiv cu şocul, modificându-se în
acelaşi sens cu cererea;
- creşterea sau scăderea ofertei fac ca preţul să se coreleze negativ cu
modificarea ofertei, iar cantitatea de echilibru să se coreleze pozitiv .
- când cererea şi oferta suportă un şoc de acelaşi sens (ambele cresc sau
scad), cantitatea de echilibru se corelează pozitiv cu şocul, iar preţul de
echilibru se modifică în funcţie de raportul dintre intensitatea şocului asupra
cererii şi ofertei ;
- când se produce un şoc de sens contrar asupra cererii şi ofertei, preţul se
corelează pozitiv cu sensul de mişcare al cererii, iar cantitatea este
indeterminată (depinde de raportul dintre intensitatea şocului asupra cererii
şi ofertei.