Tema: Teoria ofertei

Planul lucrării:
1. Oferta - definiţie, factori de influenţă
2. Elasticitatea ofertei
3. Echilibrul pieţei
4. Bibliografie
 1. Oferta - definiţie, factori de influenţă
Activitatea de producţie are ca finalitate satisfacerea nevoii de consum. Ori,
managementului de firmă îi revine ca segment primordial tocmai depistarea posibilităţilor de
vânzare în legătură directă cu cererea care se manifestă pe piaţă. Cererea reprezintă doar o
latură a forţelor pieţei, cealaltă latură este oferta.
Raporturile de cauzalitate dintre modificarea preţului şi cantitatea oferită constituie
conţinutul legii generale a ofertei. Corespunzător acestei legi:
1. creşterea preţului determină creşterea cantităţii oferite, caeteris paribus (celelalte
lucruri fiind egale);
2. reducerea preţului determină reducerea cantităţii oferite, caeteris paribus.
Prin urmare, curba cererii are o formă crescătoare. Producătorii sunt dispuşi să producă
mai mult la preţuri mai mari decât la preţuri mai mici.
Oferta, ca şi cererea, poate fi privită ca ofertă a unui bun, a unei ramuri, a unei firme şi ca
ofertă totală de piaţă.
Curba ofertei unui producător evidenţiază cantitatea de bunuri pe care un agent economic
este dispus să o ofere într-o anumită perioadă de timp, la diferite niveluri ale preţurilor, caeteris
paribus. Cu alte cuvinte, ea arată care este preţul la care ofertantul este dispus să vândă diferite
cantităţi dintr-un bun oarecare, într-un interval de timp. Similar, curba ofertei pentru întreaga
piaţă sintetizează cantităţile totale dintr-un bun pe care toţi producătorii din piaţa respectivă sînt
dispuşi să le producă la niveluri alternative ale preţului, caeteris paribus. Cînd reprezentăm grafic
curba ofertei, menţinem toate elementele constante, cu excepţia preţului produsului respectiv.

Forma curbei arată clar că, dacă preţul bunurilor creşte, ofertanţii sînt dispuşi să aducă mai
multe bunuri pe piaţă şi invers, dacă preţul scade, ofertanţii sînt dispuşi să aducă mai puţine
bunuri pe piaţă. Deplasarea de-a lungul curbei ofertei (de exemplu, din punctul A în punctul B)
se numeşte modificarea cantităţii oferite (Figura 1). Deci, o modificare a preţului bunului
determină o modificare a cantităţii oferite şi nu a ofertei, caeteris paribus.
 Economiştii recunosc că există şi alte variabile (în afara preţului bunului) care influenţează
oferta pentru un anumit produs. Toate aceste „alte variabile" poată denumirea de factori care
determină oferta, în situaţia în care unul din aceşti factori (oricare alt factor în afară de preţ) se
modifică are loc o modificare a ofertei (întreaga curbă a ofertei se deplasează. Figura 2). O
deplasare spre dreapta semnifică o creştere a ofertei, de la O0 la O2 (la acelaşi nivel de preţ
ofertanţii sînt dispuşi să ofere mai mult), iar o deplasare spre stînga semnifică o scădere a ofertei,
de la O0 la O1 (la acelaşi nivel de preţ ofertanţii sînt dispuşi să ofere mai puţin).
Prin urmare, oferta reprezintă cantităţile dintr-un anumit bun pe care producătorii sînt
dispuşi să le ofere spre vânzare într-o anumită perioadă de timp, la diverse niveluri ale preţului.
Deci, oferta este formată din toate perechile preţ – cantitate oferită (P. Q).
Curba ofertei reprezintă expresia grafică a relaţiei existente între cantitatea oferită dintr-un
bun, într-o anumită perioadă de timp şi preţul bunului respectiv. Desigur, cantitatea oferită
depinde şi de alţi factori ca, de exemplu, costul de producţie, preţul altor bunuri, preţul factorilor,
tehnologia, numărul de ofertanţi, perspectivele pieţei, evenimentele social-politice şi naturale.
Aceşti factori determină modificarea cantităţii oferite la acelaşi nivel al preţului, deplasînd curba
ofertei, şi poartă denumirea de condiţiile sau factorii ofertei.
1) Costul de producţie. Între nivelul costului şi cantitatea oferită există o relaţie
negativă. Cînd costurile de producţie sînt mai mici decât preţul de piaţă al unui bun, atunci
pentru producători este profitabil să ofere o cantitate mai mare din bunul respectiv. Cînd
costurile de producţie sînt mai mari decât preţul pieţei, firmele produc o cantitate mai
mică, se orientează spre producţia altor bunuri, sau, pur şi simplu, îşi încetează activitatea.
Sau, în general, cu cât profitul unitar este mai mare (diferenţa între preţ şi cost) cu atât
producătorii sînt stimulaţi să producă mai mult pentru a cîştiga profituri mai mari, şi
invers.
2) Preţul factorilor de producţie. Preţurile factorilor de producţie - muncă, energie,
utilaje etc. - au o mare influenţă asupra costurilor, în condiţiile în care producţia se menţine
la un anumit nivel. Dacă preţul factorilor de producţie scade, ofertanţii vor produce mai
multe bunuri, curba ofertei pentru produsul respectiv înregistrând o deplasare spre dreapta.
Invers, dacă preţul unuia sau mai multor factori de producţie creşte, atunci va spori costul
de producţie şi ofertantul nu va fi dispus să producă cantităţi mari din produsul respectiv,
în consecinţă, curba ofertei se va deplasa spre stînga. De exemplu, creşterea bruscă a
preţului petrolului în anii 70 i-a determinat pe furnizorii de energie să majoreze preţurile,
fapt ce a contribuit la creşterea costurilor de producţie şi la reducerea ofertei.
3) Tehnologia. Introducerea în procesele productive a unor tehnologii moderne are
ca efect creşterea productivităţii muncii şi, implicit, diminuarea costului producţiei. In
acest caz, curba ofertei se va deplasa spre dreapta, deoarece producătorii au posibilitatea să
producă mai multe bunuri. Dacă se înregistrează o scădere a productivităţii muncii, aceasta
va antrena o creştere a costurilor, şi evident efectul asupra ofertei de bunuri va fi negativ.
4) Substituibilitatea producţiei. Cînd preţul unui produs substituibil creşte, oferta
unui alt produs substituibil scade. Acesta este cazul firmelor ce dispun de tehnologii ce pot
fi folosite pentru a produce bunuri diferite, sau atunci când procesul tehnologic poate fi
adaptat rapid să producă un alt bun. De exemplu, firmele constructoare de autoturisme
produc mai multe modele în aceeaşi fabrică. Dacă se observă o creştere a cererii pentru
unul din modele - ceea ce duce la majorarea preţului acestuia - atunci se vor folosi pentru
fabricarea modelului respectiv mai multe linii de asamblare, iar oferta celorlalte modele va
scădea. Totodată, din producţia unor bunuri principale (de bază) rezultă o serie de produse
secundare din a căror vânzare se pot obţine venituri cu o pondere importantă în veniturile
totale ale firmei.
5) Numărul de ofertanţi. Curba ofertei totale, care cuprinde toţi producătorii ce
realizează acelaşi produs, se va deplasa spre dreapta (oferta creşte) dacă în industria
respectivă vor intra noi firme, şi invers.
6) Taxele şi subvenţiile. Majorarea taxelor are ca efect reducerea ofertei, deoarece
pentru a oferi aceeaşi cantitate de bunuri (ca înainte de aplicarea unei taxe noi), ofertantul
trebuie să obţină de la cumpărător o sumă mai mare (corespunzător taxei). Acordarea unor
subvenţii bugetare producătorilor conduce la sporirea ofertei, celelalte condiţii rămânând
neschimbate, întrucât la acelaşi preţ de piaţă cantitatea oferită este mai mare, producătorii
primind în plus şi subvenţia, sau aceeaşi cantitate poate fi oferită la un preţ mai mic
deoarece diferenţa de preţ este subvenţionată.
7) Perspectivele pieţei sau previziunile privind evoluţia preţului: aşteptarea unui
preţ mare în viitor are ca efect reducerea ofertei prezente; previziunea unor scăderi de preţ
în viitor, dimpotrivă, va duce la creşterea ofertei prezente. "A produce şi a vinde în
prezent" şi "a produce şi a vinde în viitor" sunt substitute în producţie.
8) Evenimentele social-politice şi naturale. Producţia oricărui bun presupune
anumite condiţii social-politice şi naturale. Cadrul social-politic şi juridic prezintă o
importanţă deosebită pentru asigurarea oricărei activităţi economice. În unele domenii de
activitate (agricultură, construcţii, industria minieră etc.) importante sunt şi condiţiile
naturale.
În condiţii social-politice şi naturale favorabile, ceilalţi factori rămânând
neschimbaţi, oferta creşte, iar o înrăutăţire a unora sau altora din aceste condiţii va
determina o reducere a ofertei.
 9) Alţi factori. Orice variabile care afectează disponibilitatea producătorului de a
oferi un anumit bun, este un potenţial factor de influenţă a ofertei.
Există deci, pe de o parte preţul bunului care determină cantitatea oferită şi deci o
deplasare de-a lungul curbei ofertei, şi pe de altă parte toţi ceilalţi factori analizaţi mai sus care
determină oferta. adică deplasează întreaga curbă a ofertei. Toate aceste elemente se reflectă în
funcţia ofertei. Funcţia ofertei pentru un bun X descrie cât va fi oferit din X (Qx) la niveluri
diferite ale preţului bunului X (P şi Ia niveluri diferite ale tuturor celorlalţi factori:
Qx = f(Px - factorii care determina oferta)
2. Elasticitatea ofertei
Elasticitatea ofertei pune în evidenţă gradul modificării ofertei în funcţie de schimbarea
preţului sau a oricăreia din condiţiile ofertei. Elasticitatea poate fi determinată cu ajutorul
coeficientului elasticităţii ofertei.
Acest coeficient se determină ca raport între modificarea relativă a cantităţii oferite şi
modificarea relativă a unui factor.
Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ
Coeficientul de elasticitate a ofertei funcţie de preţ se determină prin raportarea
modificării relative a cantităţilor oferite la modificarea relativă a preţului de vânzare.

În funcţie de nivelul coeficientului, formele ofertei se prezintă astfel:

a) oferta elastică, când Eop > 1, adică la o modificare a preţului cu un procent,
cantitatea oferită se modifică cu un procent mai mare;
b) oferta inelastică, când Eop < 1, adică procentul modificării ofertei este mai mic
decât procentul modificării preţului;
c) oferta cu elasticitate unitară, când Eop = 1, adică la o modificare a preţului cu un
procent, cantitatea oferită se modifică cu acelaşi procent;
d) oferta perfect elastică, când Eop → ∞, la un preţ dat oferta poate să crească la
infinit (caz ipotetic)
e) oferta perfect inelastică, când Eop = 0, la orice modificare a preţului oferta nu se
modifică.
Panta ofertei se calculează ca raport între ΔP şi ΔQ prin urmare coeficientul elasticităţii
ofertei funcţie de preţ are forma:
 Deci, nu există identitate între panta ofertei şi elasticitate, în situaţia în care curba p ofertei

este liniară, panta este constantă, iar elasticitatea variază în funcţie de raportul corespunzător

fiecărui punct de pe curba ofertei, în fapt, pentru o funcţie liniară a ofertei, oferta este elastică la
preţuri mari şi inelastică la preţuri mici. Deci, elasticitatea variază direct proporţional cu preţul.

In cazul în care variaţia preţului este foarte mică, tinde spre 0, avem adică,

derivata parţială a lui Q în funcţie de P. Deci,

Factorii care determină elasticitatea ofertei:

Elasticitatea ofertei prezintă o importanţă deosebită în procesul decizional, deoarece în
funcţie de evoluţia preţului de pe piaţa fiecărui bun, veniturile încasate depind atât de
elasticitatea cererii, cât şi de posibilităţile de adaptare a ofertei la această evoluţie. Elasticitatea
ofertei este determinată de o serie de factori, cum ar fi:
1. costul producţiei: când se înregistrează o creştere a costului elasticitatea
ofertei scade, iar atunci când costul scade are loc o creştere a elasticităţii ofertei;
2. posibilităţile de stocare a bunurilor şi costurile aferente acesteia. Dacă
bunurile pot fi depozitate şi păstrate o perioadă de timp, elasticitatea ofertei acestora
în funcţie de preţ creşte şi invers, în cazul în care posibilităţile de stocare sunt reduse
sau lipsesc. Cheltuielile aferente stocării şi păstrării (cheltuieli de depozitare, chirii,
salarii, cheltuieli legate de pierderea - prin depreciere sau schimbare a modei -
nivelului calitativ al bunurilor stocate, etc.) se adaugă la costul produsului, astfel
încât costul total sc măreşte şi deci elasticitatea ofertei se reduce.
3. perioada de timp de la modificarea preţului. Dacă preţul de pe piaţa
bunului x se majorează, iar celelalte condiţii ale ofertei rămân constante, forma
elasticităţii ofertei depinde de durata perioadei de timp care a trecut de la
modificarea preţului, în acest sens distingem trei perioade de timp: a) perioada pieţei;
b) o perioadă scurtă de timp; c) o perioadă lungă de timp.
a) Perioada pieţei se caracterizează printr-o durată foarte scurtă de
timp de la modificarea preţului bunului, ca urmare a creşterii cererii, perioadă
în care ofertanţii se găsesc în imposibilitatea sporirii producţiei, oferta fiind
perfect inelastică.
b) Perioada scurta de timp imprimă ofertei un caracter inelastic. In
această perioadă, în condiţiile creşterii preţului bunului, ca rezultat al creşterii
cererii, există posibilitatea sporirii, în anumite limite, a cantităţii oferite prin
utilizarea unui volum mai marc de resurse disponibile.
 c) Perioada lunga de timp asigură posibilitatea unei oferte elastice a
bunului. Într-o asemenea situaţie producătorii pot spori cantitatea factorilor de
producţie implicaţi în producerea bunului, printr-un proces investiţional
susţinut, în scopul lărgirii capacităţilor de producţie existente sau prin intrarea
de noi firme în industria bunului respectiv, ca urmare a creşterii cererii şi, în
final, a preţului.
3. Echilibrul pieţei
Preţul într-o piaţă concurenţială este determinat prin interacţiunea tuturor cumpărătorilor şi
vânzătorilor de pe piaţă. Deci, preţul unui bun se determină prin interacţiunea dintre curba
cererii şi curba ofertei de pe piaţa respectivă. (Figura 3)

Când preţul pe piaţă este Pi, cumpărătorii sunt dispuşi să achiziţioneze Qi, iar producătorii
sunt dispuşi să ofere Q j, ceea ce înseamnă că pe piaţă va fi un surplus de produse (Qj - Q i )
datorită preţului ridicat. Cantitatea ce se va tranzacţiona pe piaţă va fi Q, .Forţele pieţei vor
acţiona asupra reducerii preţului pentru a spori cantitatea cerută şi a reduce cantitatea oferită.
Când preţul pe piaţă este P j situaţia este inversă: cumpărătorii sunt dispuşi să achiziţioneze
Qj, iar producătorii sunt dispuşi să ofere Qi, ceea ce înseamnă că pe piaţă va fi penurie de produse
(Qj - Q i ) , datorită preţului scăzut. Cantitatea ce se va tranzacţiona pe piaţă va fi Q i. Forţele pieţei
vor acţiona asupra creşterii preţului pentru a spori cantitatea oferită şi a reduce cantitatea cerută.
Astfel piaţa este în echilibru când preţul este P e , corespunzător intersecţiei curbei cererii şi
a curbei ofertei. În acest punct de echilibru, cantitatea oferită este egală cu cantitatea cerută
( Q e ) , iar cantitatea tranzacţională va fi tot Q e , cantitate ce este mai mare decât în celelalte două
cazuri anterioare (cantitatea tranzacţională era Q j ) . Deci, în situaţia de echilibru consumatorul
este în cea mai bună situaţie, fiind cel mai satisfăcut. P e este un preţ competitiv, astfel încât nu
există nici surplus, nici penurie. Forţele pieţei sunt în echilibru în punctul E: nu există nici o
tendinţă a preţului de a creşte sau scădea.

Bibliografie:
1. Niţă Dobrotă. „Economie politică". Ed. Economică. Bucureşti. 1997
2. Arthur Thompson. „Economics of the Firm”. Theory and Practice. Fifth Edition. 1989
3. Robert H. Frank. „Microeconomics and behavior”, Second Edition, McGraw-Hill, 1994
4. Gilbert Abraham-Frois, „Economia politică”, Ed. Humanitas, 1998
5. Paul Heyne. „Modul economic de gândire”. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 1991
6. Paul A. Samuelson. William D. Nordhaus. „Economic politică", Ed. Teora, 2000
Geoffrey Whitehead, ..Economia", Ed. Sedona. Timişoara, 1997