FIXAREA AUTORITARA A PRETURILOR

Preturile de echilibru sunt modele teoretice cu ajutorul carora se

reliefeaza trasaturile generale ale mecanismului de formare si functionare a
preturilor in tarile cu economie de piata. Ele sunt indicatori ai raritatii.
Daca pretul pietei reflecta valoarea bunului estimata de consumatori in
concordanta cu regula de egalizare a utilitatilor marginale, pretul de
echilibru reflecta si dificultatile productiei, deoarece curba ofertei optime
coincide cu partea crescatoare a curbei costului marginal.

Preturile efective  ale pietei determinate de fortele pietei concurentiale nu

se suprapun perfect peste preturile de echilibru. In plus, exista nu numai  preturi
libere,formate de baza cererii si ofertei, ci si preturi administrate, in a caror
formare deciziile producatorilor sau cumparatorilor sunt esentiale, precum
si preturi aflate in sfera interventiei statului.

Politici de preturi

In perioada postbelica, mecanismul pietei a fost acompaniat de politica de

interferenta a autoritatilor publice, atat in tarile recunoscute a avea o interventie
de lunga durata si cu o sfera larga de cuprindere (Franta, Belgia, Olanda,
Danemarca, Norvegia, Austria, Spania), cat si in acelea apreciate drept
“liberale” in care o semnificatie majora se acorda mecanismului regulator al
pietei si unde reglementarea generala a preturilor a avut un caracter de scurta
durata (Germania, Suedia, Elvetia, Japonia, S.U.A.).

Prin politicile de preturi se urmareste prevenirea sau atenuarea unor

dificultati economice si sociale, asigurarea stabilitatii economiei si sporirea
eficientei sale.

Factorii care determina interventia statului sunt multipli. Ei tin atat de

nevoia de protectie, cat si de sustinerea producatorilor sau a consumatorilor. In
acelasi timp, este de mentionat ca interventia statului nu inlocuieste mecanismul
pietei. Schimbarea consta in aceea ca pretul, care se impune agentilor economici
in virtutea mecanismului pietei, este un pret in al carui proces de formare si
miscare intervine statul. Agentii economici recurg la adaptarea cantitatilor
produse sau cumparate, avand in vedere pretul efectiv care functioneaza pe
piata.

Modalitatea de interventie a statului in domeniul preturilor este diversa si difera

de la o tara la alta. Astfel, statul intervine prin actiuni: 1) asupra cererii si
ofertei de bunuri si servicii; 2) asupra nivelului pretului, cat si 3) prin controlul
asupra preturilor.
 Corespunzator obiectivelor concrete urmarite, interventia puterii publice
in procesul formarii preturilor se realizeaza prin folosirea unor metode
economice sauadministrative de o mare diversitate.

Evolutia raportului dintre cerere si oferta poate fi influentata

prin actiuni directe  sau  indirecte. Pe primul plan se situeaza modificarea
volumului de bunuri pe piata, pe care o realizeaza statul. Acesta poate
achizitiona si stoca cantitati importante de cereale, materii prime sau produse
strategice, la preturi minime garantate pentru producator si le poate debloca in
perioadele de crestere a preturilor la asemenea bunuri. Statul poate stimula
oferta pe piata externa prin instituirea unei prime de export si acordarea altor
facilitati pentru producator. In cadrul actiunilor indirecte se includ o serie de
procedee ce decurg din politica ratei dobanzii, politica de credit, politica fiscala,
a mainii de lucru etc., prin care in final se dimensioneaza profitul.

Asupra nivelului preturilor se actioneaza prin masuri economicecare

afecteaza direct costul de productie: asigurarea unor preturi avantajoase la
materii prime, energie, utilaje; mentinerea unor tarife reduse la serviciile
industriale furnizate de sectorul public; acordarea la preturi reduse a unor
licente, patente sau tehnologii sau finantarea de catre stat a unor cercetari
stiintifice realizate de firme etc.

In cadrul masurilor administrative un loc important ocupa blocajul partial sau

total al preturilor, respectiv stabilirea limitelor de variatie a lor, de regula o
limita maxima la produsele industriale si o limita minima pentru produsele
agricole.

Controlul statului asupra preturilor se poate realiza prin reglementarea

modului de calcul a  principalelor componente (costul si profitul),
subventionarea preturilor unor ramuri care se confrunta cu dificultati financiare,
stabilirea nivelului minim al salariilor, precum si prin mentinerea la un nivel
scazut al preturilor din sectorul public ce cuprinde de regula firme din industria
extractiva, energie electrica, cercetare stiintifica si o parte din transporturi.

Limite de preturi

O interferenta importanta cu efecte deosebite asupra modalitatilor de

functionare a cererii si ofertei o reprezinta stabilirea de catre stat a unor limite
maxime sau minime de la sau pana la care este admisa variatia preturilor.

Plafoane de pret si rationalizarea cererii

Forma dominanta de organizare economica este economia de piata. Exista insa

incercari ale guvernelor de a modifica rezultatele pietei, dar efectele dorite nu
sunt intotdeauna cele obtinute.
 Daca guvernul doreste sa influenteze pretul la care se vinde si se cumpara
un bun, are la dispozitie doua alternative. Prima ar fi aceea de a modifica
pretul de echilibru prin modificarea cererii sau ofertei.   A doua  este elaborarea
unei legislatii prin care sa se stabileasca    pretul. Controlul preturilor se refera
la implementarea preturilor prin legislatie si nu prin fortele pietei.

Daca controlul este utilizat pentru a mentine pretul la un nivel de

dezechilibru, ce anume determina cantitatea tranzactionata pe piata? Cand
cantitatea ceruta este mai mica decat cantitatea oferita, cererea este aceea care
determina cantitatea vanduta, iar excesul de oferta ramane la vanzatori . Cand
cantitatea oferita este mai mica decat cea ceruta, oferta este cea care determina
cantitatea de bunuri comercializate, iar excesul de cerere ia forma achizitiilor
dorite de cumparatorii mai putin norocosi.  Acestea sunt ilustrate de fig. 6.23.

Cand piata este in echilibru in punctul E q , pretul este p 0  iar cantitatea

ceruta este egala cu cea oferita, q 0 . Pentru preturi mai mici decat p 0 , cantitatea
tranzactionata va fi determinata de curba ofertei. La pretul de dezechilibru p 1 ,
cantitatea tranzactionata va fi q 2   in ciuda excesului de cerere dat de q 1 -
q 2 . Pentru preturi mai mari decat pretul de echilibru, cantitatea tranzactionata
este data de curba cererii. La pretul de dezechilibru p 2  va fi tranzactionata
cantitatea q 2  in ciuda excesului de oferta dat de q 3 -q 2 .

La orice pret care nu este pret de echilibru, cantitatea tranzactionata este

determinata de cantitatea deficitara – cea ceruta sau cea oferita. In situatie de
dezechilibru, latura deficitara este cea care domina.
 Un caz frecvent intalnit este acela de fixare a unor limite maxime de
preturi pentru produse importante in consum. Care sunt consecintele
unui plafon de pret? Sa consideram ca exemplu piata zaharului ale carei curbe
de cerere si ofera se inscriu in limitele normale pentru produsele de larg
consum. Pretul stabilit de stat si practicat este p 1 . Admitem, acum, ca cererea
este suficient de elevata, iar oferta, sub influenta unei recolte insuficiente, este
scazuta, astfel incat pretul de echilibru al zaharului ar fip 0 , daca statul nu ar
interveni. Partizanii fixarii preturilor de catre stat argumenteaza ca pretul de
echilibru p 0  ar aduce beneficii intreprinderilor producatoare, dar este greu de
suportat de consumatorii cu venituri mici. Creste costul vietii si poate provoca
reactii inflationiste prin revendicari de marire a salariilor. Toate acestea sunt
reale, dar sa vedem ce se intampla. Un pret maxim legal face sa apara un decalaj
intre cerere si oferta, care nu se echilibreaza. Daca nu ar fi stabilit pretul plafon
de catre guvern, pretul de vanzare urca in E q.

Linia MN reprezinta plafonul legal al pretului zaharului. Acesta, fara

rationalizarea cererii, determina o crestere a diferentei dintre cerere si oferta
(fig. 6.24).
 Este o situatie de penurie si fixarea pretului plafon la un nivel inferior
celui determinat de cerere si oferta duce la o diminuare a ofertei in continuare
prin slabul stimulent pe care il reprezinta pentru producator si la o sporire a
cererii. Marimea cererii excedentare este exprimata de segmentul MN. Anumiti
consumatori vor trebui sa bea cafea amara. Daca nu era reglementat de catre
guvern pretul p 1 , cumparatorii ar fi platit probabil mai mult, decat sa ramana
fara acest produs.

Intr-o asemenea situatie, cand pretul nu este lasat sa creasca pentru  a

aloca astfel, oferta disponibila intre posibilii cumparatori, trebuie sa fie gasita
o alta metoda de alocare. Teoria nu spune care este aceasta alta metoda, dar
experienta a pus in evidenta patru tipuri de solutii:

– prima solutie decurge din principiul “primul venit, primul servit” si

este „solutia cozii”,  intalnita frecvent in economiile centralizate din Europa
Centrala si de Est pentru bunuri de consum curent. Problema cozii exista si in
economiile occidentale pentru anumite servicii culturale, spectacole, muzee,
opera, pentru care, la pretul afisat, cererea este superioara ofertei. Pentru
consumatorul individual “solutia cozii” este generatoare de pierdere de timp;

– a doua solutie este cea a relatiilor personale, a preferintelor

vanzatorilor pentru anumiti cumparatori. Vanzatorii hotarasc cine este
aprovizionat si cine nu; au prioritate clientii “cu relatii” sau clientii permanenti.
Sunt situatii in care pretul fixat de administratie este respectat, dar el este sporit
prin contraprestatii cerute de vanzator;

– a treia solutie vizeaza inlocuirea preferintelor vanzatorilor cu

preferintele autoritatii centrale care rationalizeaza cererea cu ajutorul
tichetelor.  Odata acest sistem adoptat, cumparatorii vor putea sa obtina partea
cuvenita din cantitatile insuficiente de produse existente.

Pentru a dobandi o cantitate determinata din bunul supus rationalizarii, nu este

suficient sa dispui de bani, sa platesti; mai trebuie sa posezi si tichete eliberate
de autoritatea statala responsabila.

Cum vor actiona cupoanele de rationalizare in termenii cererii si ofertei?

Administratia responsabila emite cupoane si cererea devine o marime constanta.
Acum oferta si noua cerere se echilibreaza, la nivelul pretului plafon M. Daca
administratia distribuie mai multe cupoane, cererea va continua sa se fixeze mai
spre dreapta, iar dificultatile anterioare se vor mentine, dar intr-un grad mai
redus. Daca sunt distribuite mai putine cupoane, se acumuleaza stocuri de
produse si va trebui trasa concluzia ca trebuie sporita ratia.

Cresterea cererii nu este posibila intrucat cantitatea bunurilor ce se poate

achizitiona nu poate depasi cantitatea rationalizata, iar reducerea ei nu este
posibila datorita presiunii nevoii excedentare exercitata asupra consumatorilor –
cumparatori .

– in al patrulea rand, in anumite cazuri, un plafon de pret obligatoriu,

cu sau fara rationalizare, poate da nastere unei  piete negre. Aceasta este
o piata pe care bunurile sunt vandute ilegal la preturi care depasesc preturile
plafon stabilite prin legislatie. In fig. 6.25 este ilustrata stabilirea preturilor pe
piata neagra.

Daca se stabileste pretul plafon p 1 , mai mic decat pretul de

echilibru p 0 ,cantitatea ceruta este q 1 , iar cantitatea ofertei, q 2 . Desi exista exces
de cerere q 1 -q 2 , pretul nu poate creste legal pentru a restabili echilibrul.
Speculantii cumpara cantitatea q 2  la pretul p 1  si o revand la pretul p 2 . Profiturile
incasate sunt reprezentate de diferenta intre p 2  si p 1 .

Teoria spune ca potentialul pentru o piata neagra profitabila exista ori de

cate ori se impune plafonul de preturi. Dezvoltarea pietei negre depinde de
existenta catorva oameni dispusi sa riste penalitati organizand oferta pe piata
neagra si a unui numar mare de persoane dispuse sa achizitioneze bunuri de pe o
asemenea piata. Piata neagra apare de fiecare data cand un cumparator este
gata sa plateasca mai mult decat pretul limita impus de reglementari.

Atat timp cat functioneaza pretul plafon maxim,  producatorii nu isi

sporesc oferta,  sporul de costuri nu este acoperit printr-un venit corespunzator,
iar cererea nu este satisfacuta.

Plafonarea unor preturi, in general, are un caracter temporar si

exceptional si eficacitatea sa este cu atat mai mare, cu cat piata reala este mai
indepartata de concurenta perfecta.

Salariul minim

Cand survin circumstante critice sau cand penuria este generalizata si

inflatia se accentueaza, alaturi de masura stabilirii pretului maxim la bunuri si
servicii de consum, apare si practica de a stabili preturi minime (preturi
limita) la unele bunuri care joaca un rol de factor de productie.

Prin stabilirea limitei inferioare a preturilor, statul actioneaza in

favoarea vanzatorilor, sporindu-le oferta. Tendinta de crestere a ofertei se
manifesta atunci cand excesul de oferta este absorbit de achizitiile de stat.
Altfel, se formeaza stocuri de produse in reteaua de distributie si la producator,
fapt ce descurajeaza oferta. Rezultatul este, in acest caz, deplasarea spre stanga
a curbei ofertei, ceea ce are ca efect reducerea gradului de folosire a capacitatii
de productie, reducerea vanzarilor si reducerea gradului de satisfacere a nevoilor
consumatorilor.

Aspectul cel mai caracteristic este cel al factorului munca. In conditii

dificile pentru populatie si pentru economie in ansamblul sau, in multe tari se
stabilestesalariul minim. Apare fenomenul numit piata muncii cu garantii. Ea
este chemata sa protejeze lucratorii de practicarea unor salarii foarte scazute.

Prin fixarea salariului minim se urmaresc mai multe obiective: apropierea

salariilor scazute de nivelul general de salarii platite pentru o munca
asemanatoare sau identica, exercitarea de presiuni in vederea ridicarii nivelului
general al salariilor, suprimarea concurentei neloiale, promovarea cresterii
rapide si o repartitie echitabila a venitului national. Pe aceasta baza apar efecte
multiple asupra cresterii economice, aocuparii  si  repartitiei veniturilor. Asupra
cresterii, efectele pot fi pozitive, in masura in care favorizeaza sporirea cererii
de consum. Cresterea salariului poate favoriza majorarea productivitatii muncii,
iar prin aceasta ea poate compensa partial sau total costurile de productie.
Cresterea salariilor mareste de regula oferta de munca daca exista penurie de
mana de lucru si prin aceasta va incuraja cresterea economica. Daca insa
cresterea salariilor deturneaza resursele de investitii spre consum, efectul va fi
inselator pentru cresterea economica in cazul in care sunt afectate resursele de
sporire a capitalului. Ea agraveaza situatia balantei de plati, intrucat poate face
dificila exportarea produselor indigene si poate antrena cresterea cererii de
importuri de bunuri de consum.

Fixarea unui salariu minim are efecte si asupra ocuparii, intrucat mareste

dificultatile de ocupare pentru cei care cauta de lucru, inclusiv pentru tinerii
absolventi.

Daca se considera salariul minim W m , putem defini oferta de munca din

partea lucratorilor ca o functie de salariu, adica:

L s  =  L s (W), unde dL s /dW < 0.

Oferta de munca este o functie crescatoare de salariul platit. Cererea de

munca din partea intreprinderilor se poate prezenta corespunzator ca:

L s   = L s (W), unde d[L s /dW] < 0,

adica o functie descrescatoare de salariu.

Fig. 6.26. Salariul
minim
  In cazul in care
plafonul salariului minim a fost fixat in W m  peste nivelul de
echilibru W 0   determinat de cererea si oferta de munca, apare un nou echilibru,
fortat in D’  (fig. 6.25).

Supraevaluarea salariului minim transforma in someri lucratorii D’ –

O’.Apropierea progresiva a salariului minim de salariul de echilibru face sa
alunece cererea de munca in jos si spre dreapta, ceea ce inseamna cresterea
utilizarii. In conditiile analizate, se poate inregistra aparitia unei piete negre a
muncii ca urmare a unei oferte mari de munca si care este dispusa sa lucreze si
sub nivelul salariului minim.

Existenta unei reglementari in materie de salariu are influenta si

asupracosturilor de productie.  Salariul nu este numai un venit, ci si un pret al
unui factor de productie utilizat. Daca cresterea salariilor nu asigura sporirea
productivitatii, atunci ea afecteaza profiturile, interesele consumatorilor (in
ipoteza cresterii preturilor), iar alti lucratori sunt in situatia de a pierde locul de
munca sau a nu gasi un loc de munca. In toate aceste cazuri are loc o accentuare
a inegalitatilor in repartitia venitului.

Sustinerea preturilor si organizarea pietelor agricole

Agricultura constituie o ramura principala de activitate, practic pentru toate

tarile ce sunt preocupate de a-si asigura securitatea alimentara. Este de remarcat,
in acelasi timp, ca preturile produselor agricole au pierdut terenul in raport cu
preturile nonagricole. Raportul de paritate al preturilor a evoluat nefavorabil
pentru agricultura.

Particularitatile productiei agricole privind factorii de productie,

caracterul muncii, echipamentele, utilajele si materialele folosite, periodicitatea
si sezonalitatea productiei etc. fac ca manifestarea cererii, ofertei si formarea
preturilor sa prezinte unele trasaturi specifice.

Cererea de produse agricole se exprima atat de consumatori in vederea

alimentatiei de fiecare zi, cat si de industria alimentara in scopul procurarii
materiilor prime pentru transformare.

Aceste doua destinatii ale productiei agricole produc inevitabil

discrepante in manifestarea cererii si miscarea lor relativ autonoma face ca
ajustarea marimii cererii si ofertei sa aiba aspecte specifice.

Intre cauzele care genereaza aceasta situatie se mentioneaza faptul ca

cererea de produse pentru consum in stare proaspata este rigida, caracteristica ce
provine din cerintele firesti ale oamenilor de a-si asigura zilnic alimentele
necesare existentei, cerinte care sunt relativ constante. Cererea de produse
agricole care constituie materie prima pentru industrie este relativ  elastica si
este o cerere derivata, dependenta de cererea produselor alimentare furnizate de
industriile prelucratoare. Cererea globala de produse agricole este relativ
constanta.

Ce se intampla cu oferta? In tarile dezvoltate, productivitatea a

progresat mai rapid in fermele agricole decat in alte activitati, ceea ce a
determinat o deplasare tot mai accentuata, spre dreapta, a curbei ofertei. Oferta
prezinta instabilitati cantitative si calitative datorita factorilor climatici.

Curbele de oferta pentru agricultor sunt relativ inelastice in raport cu

preturile de vanzare, din diferite motive: a) cand pretul este scazut pentru a
mentine venitul familial, producatorul poate fi obligat sa dezvolte productia; b)
indiferent de volumul productiei, o serie de cheltuieli continua sa “curga” si deci
o reducere a volumului productiei nu determina o economisire de cheltuieli
aditionale, fixe. Manifestarea specifica a cererii si ofertei isi pune amprenta
asupra realizarii echilibrului pe piata produselor agricole (fig. 6.27).

Admitem ca punctul   corespunde la un echilibru al ofertei si cererii

realizat initial, intr-o perioada anterioara. Curba cererii D 0  se deplaseaza spre
dreapta in masura in care populatia creste si sporirea veniturilor reale incita
publicul sa consume mai multe alimente la un pret dat. Dar produsele agricole
intra in categoria bunurilor al caror loc in bugetele de familie nu se mareste
proportional cu cresterea veniturilor reale. Cererea acestor produse este relativ
inelastica la variatia preturilor. Deci, deplasarea curbei cererii are o amploare
relativ modesta.

Fig. 6.27. Echilibrul pe piata produselor agricole

Unde se va situa deci noul echilibru E q1  al pietei? Daca deplasarea ofertei
este mai accentuata decat deplasarea cererii, o asemenea abatere trebuie in mod
necesar sa orienteze in jos preturile pietei libere. Cele doua baremuri, de oferta
si de cerere, sunt extrem de inelastice, iar preturile scad brutal de la p 0   la  p 1  si
veniturile producatorilor se deterioreaza. Consumatorii platesc, insa, mai ieftin
produsele solului incorporate in alimentele lor. Rezultatul asocierii unei cereri
relativ inelastice la o oferta relativ inelastica, atunci cand deplasarile acestor
curbe sunt pe deplin posibile, mai ampla fiind cea a ofertei, este reprezentat
de fluctuatiile insemnate ale preturilorbunurilor ce trebuie cumparate.

Piata produselor agricole se caracterizeaza prin  variatii sensibile ale

preturilor. Din aceasta cauza, recoltele bune antreneaza o diminuare a
veniturilor totale ale agricultorilor, in timp ce recoltele slabe produc un
efect invers. Acest aspect a  fost numit “paradoxul agricol” sau “efectul
King” enuntat in 1669 in felul urmator: ”Pe o piata rigida, valoarea totala a
unei recolte, exprimata in bani, se micsoreaza cand productia creste si invers,
ceea ce inseamna ca, cu cat recolta este mai mica fata de nivelul cererii de
produse agricole, cu atat sunt mai mari veniturilor producato rilor.”. Este o
consecinta directa a modificarii mai mult decat proportionale a preturilor,
in comparatie cu marimea cantitatilor de  marfuri oferite. Intr-o forma mai
generala se poate spune ca atunci cand nevoile sunt satisfacute, o crestere a
cantitatilor de produse agricole oferite face sa scada preturile mai mult
decat proportional fata de cresterea ofertei. Invers, in timp ce nevoile nu
sunt satisfacute, un deficit al recoltelor va face sa creasca preturile mai mult
decat proportional fata de deficitul ofertei. Jevons a exprimat paradoxul
agricol sub o forma newtoniana: “in mare, preturile graului variaza invers
proportional cu patratul cantitatilor oferite”. Datorita unei cereri care are o
elasticitate redusa in raport cu pretul, o crestere puternica a productiei nu
poate fi absorbita de consumatori si urmarea este scaderea insemnata a
pretului.

Graficul din fig. 6.28 permite sa se precizeze consecintele asupra

veniturilor producatorilor agricoli, determinate de cresterea ofertei in cazul unei
elasticitati diferite a cererii.

In cazul A se presupune ca in punctul de echilibru E q , cererea este relativ

elastica, E c/p   < -1.   O crestere a ofertei ce presupune deplasarea curbei
din S 0  in S 1 , determina un nou echilibru in E q1 , astfel ca venitul total p 1   Q 1   >
p 0   Q 0 . Rezulta ca o crestere a recoltei Q 1   > Q 0  ar antrena o sporire a venitului
producatorilor agricoli si in  acest caz nu se manifesta “paradoxul agricol”.

Dimpotriva, in cazul B cererea este foarte putin elastica (E c/p   >

-1) (aproape rigida) si cresterea productiei, adica o deplasare a curbei ofertei
din S 0   in  S 1 , are ca efect o scadere a veniturilor agricultorilor, p 1 Q 1   < p 0 Q 0 . In
cazul limita, cand avem elasticitate egala cu unitatea (E c/p   = -1), o crestere a
ofertei nu modifica venitul producatorilor (p 1 Q 1   = p 0 Q 0 ).

Aceste rezultate pot fi reprezentate si in mod analitic. Daca notam V T   = p

. Qvaloarea unui volum Q de recolta vandut cu pretul p, venitul suplimentar
(venitul marginal) (dV T )  datorat unei cresteri a volumului recoltei (dQ) se obtine
derivand in raport cu Q expresia precedenta a lui V T . Adica:

Ca si pentru curbele normale ale cererii  E c/p   < 0, rezulta:

dV T /dQ > 0  <======>  E c/p   < -1

dV T /dQ = 0  <======>  E c/p   = -1

dV T /dQ < 0  <======>  E c/p   > -1.

 Cresterea veniturilor pentru producator, ca urmare a recoltei sporite, nu
se produce decat in cazul in care cererea este suficient de elastica (E c/p   < -1).

Se poate concluziona ca, in agricultura, se manifesta concomi tent doua

fenomene distincte: un mare grad de variabilitate al ofertei de produse si o
scazuta elasticitate a cererii. Acestea explica dificultatile cu care se confrunta
producatorii agricoli si necesitatea politicilor de interventie a puterii publice in
acest sector.

Fig. 6.28. Efectul King.

Agricultura este ramura caracterizata prin succesiunea varfurilor si a

depresiunilor, iar preturile produselor agricole variaza in fiecare an, in fiecare
zi. Conjuncturile favorabile se concretizeaza in majorari insemnate de venit
pentru agricultura, dar depresiunile comprima incasarile sale monetare pana la
un nivel derizoriu.

Pe baza particularitatilor manifestate pe piata produselor agricole, se pot

face cateva sublinieri, care atesta nerespectarea cerintelor pietei cu concurenta
perfecta. In primul rand, este de observat ca la nivelul rigid de manifestare al
cererii se adauga lipsa de stabilitate in asigurarea marimii cantitative, calitative
si sortimentale ale ofertei. In plus, libertatea de negociere a partenerilor, in
lipsa unor intelegeri prealabile referitore la conditiile schimbului, apare
imposibila. De o parte se afla oferta, care cauta sa fie absorbita cat mai rapid de
catre cererea solvabila pentru a evita perisabilitatea produselor si de a aduce pe
piata produse noi, proaspete; de cealalta parte este cererea, in curs de a deveni
saturata. In al doilea rand,transparenta se dovedeste a fi deficitara. Marimea si
intensitatea ofertei, ca si posibilitatea de  manifestare a ei in timp, nu sunt in
intregime si permanent cunoscute de partenerii de schimb. Sunt posibilitati mai
restranse de informare, de cunoastere a relatiilor de piata de catre agentii
economici, ceea ce face ca aceasta cerinta a pietei concurentiale sa nu poata fi
respectata. Fluiditatea pietei produselor agricole este restransa si concurenta
ingradita. Libertatea de a dobandi orice si oricand, de-a alege, este mai restransa
pe piata produselor agricole decat a celor industriale. Totodata, particularitatile
obiectului de schimb fac ca omogenitatea produselor sa absenteze aproape total,
caracteristica fiind eterogenitatea, o larga diferentiere calitativa a produselor
agricole.

Efectele directe ale unei asemenea situatii se regasesc in preturi. Faptul

ca cererea si oferta nu se pot manifesta in asa fel incat oscilatiile continue ale
pretului sa exprime cat mai complet starea de echilibru, pretul se formeaza, in
general, in detrimentul ofertei, respectiv, in detrimentul producatorilor
agricoli. Piata concurentiala nu poate sa-si asume singura rolul de regulator al
productiei agricole.

Preturile agricole ating interesele unor mari mase de oameni, atat ale

consumatorilor, cat si pe cele ale producatorilor agricoli.  Din punct de vedere
alconsumatorilor, pretul agricol este considerat un pret alimentar al carui nivel
trebuie sa fie fixat astfel incat sa fie satisfacute toate nevoile. Revendicarile
consumatorilor se exercita in favoarea scaderii preturilor produselor agricole.
Unele preturi (pretul carnii sau pretul laptelui), in perioade inflationiste, sunt
preturi pilot, in sensul ca orice crestere a lor declanseaza o revendicare de
sporire a salariilor.

Din punct de vedere al producatorilor apare necesitatea de a ameliora

instabilitatea preturilor agricole pentru protejarea venitu rilor lor. Scaderea
preturilor si implicit a veniturilor agricole distruge echilibrul financiar al
agriculturilor si micsoreaza puterea de cumparare a unei parti importante a
populatiei cu consecinte economice negative.

Prezenta statului in acest domeniu are drept scop reglarea eventualelor rupturi
ale echilibrului dintre cerere si oferta, precum si asigurarea functionarii, fara
convulsii, a mecanismului economic.

Pe termen scurt, interventia puterii publice se face simtita atat in caz

depenurie, cat si in situatii de supraabundenta de produse agricole, urmarindu-
se protejarea producatorilor, a cumparatorilor sau a ambilor parteneri.

In cazul unor recolte excedentare, statul este chemat sa intervina in sprijinul

producatorilor pentru a preveni prabusirea preturilor prin aplicarea unor
programe de sustinere care sa garanteze producatorilor un pret plafon superior
pretului de echilibru, atunci cand cumparatorii nu achizitioneaza intreaga oferta
sau aplicarea de programe de limitare a recoltelor ce se bazeaza pe faptul ca o
oferta totala mai scazuta face ca producatorii sa obtina un pret majorat, in
conditiile in care cererea de produse este, in general, inelastica. Desigur, in
acest caz, sunt afectati consumatorii care, prin rarefierea ofertei, sunt obligati sa
plateasca un pret mai ridicat, la fel ca in cazul penuriei provocate de seceta si
inundatie.

Independent de judecatile de valoare si de considerentele politice sau

etice care sunt facute, mecanismul prin care opereaza un program de limitare a
recoltelor poate fi prezentat in termenii raportului cerere-oferta.  El se
concretizeaza pentru producatori (cererea fiind relativ inelastica) prin incasari
totale mai mari. Si cum acestia economisesc o fractiune din costurile lor totale
cand produc mai putin, veniturile nete vor creste mai mult decat incasarile
totale. Inainte de interventia autoritatii publice, curba ofertei S taie curba
inelastica a cererii D la nivelul de echilibru E q0 , caruia ii corespunde un pret
scazut, p 0 . Fiecare producator individual este incapabil sa faca ceva care sa fie
de natura a-i imbunatati situatia. Dar, daca in ansamblul lor, agricultorii obtin de
la administratia publica o limita a productiei totale, realizeaza un avantaj pentru
ei. Controlul productiei maxime reduce oferta de la Q 0   la Q 1 , iar pretul este
impins in sus de la p 0  la p 1 , corespunzator nivelului de echilibru E q1 . Cererea
fiind inelastica, venitul total a crescut (fig. 6.29).

Fig. 6.29. Mecanismul programului de limitare a productiei.

Un asemenea program face sa creasca supraproductia sau penuria si, in timp, sa

sporeasca preturile, ca urmare a presiunii exercitate de  producatori.

Stabilizarea guvernamentala a venitului fermierilor se poate realiza si

prin aplicarea unor programe prin care se stabileste in fiecare an un pret
garantat pentru producatori si un pret de piata pentru cumparator . Acesta
reprezinta cel mai complicat mecanism de sustinere a agriculturii. El presupune
ca producatorii vor primi preturi de sustinere ridicate, iar cumparatorii
platesc un pret de piata stabilit potrivit cererii si ofertei.  Pretul la care sunt
indreptatiti producatorii estep g . Recolta produsa este reprezentata de curba
ofertei S. Pentru ca sa se cumpere intreaga cantitate, pretul efectiv de piata
trebuie sa cada pana la punctul de echilibruE g  in care cererea si oferta sunt
egale. Marimea subventiei de stat a preturilor agricole este diferenta dintre
pretul plafon de sustinere si pretul efectiv al pietei (fig. 6.30).

Intr-un astfel de program de sustinere, producatorii isi vand intreaga

productie si obtin cel mai bun pret posibil, iar incasarea lor pentru productie are
doua surse: cheltuiala totala a consumatorilor si subventia administratiei
publice, ca diferenta intre pretul de sustinere si pretul de piata. In acelasi timp,
consumatorii platesc un pret scazut pentru maxim de recolta pusa la dispozitia
lor.

Fig. 6.30. Mecanismul programului de sustinere a pretului pentru producator.

Programele de stabilizare a pietei agricole prin actiuni asupra preturilor

nu sunt independente de o politica agrara elaborata pentru un orizont de timp pe
termen mediu si lung. Aceasta ia in considerare evolutia durabila a cererii si
evolutia previzibila in productivitate, care provoaca modificari in structura de
preturi si o realocare a factorilor de productie. Stabilizarea pretului nu
inseamna automat o stabilizare a veniturilor producatorilor, dar poate
reprezenta o piata relativ sigura pentru acestia, o garantie implicita a
debuseelor care stimuleaza productia.

Desi se pot formula o serie de obiectii referitoare la  politicile de

sustinere a agriculturii, statele au elaborat si aplicat programe de aceasta natura.
Administratia americana subventioneaza agricultura in diferite forme, iar
programele elaborate se concretizeaza in subventii sau credite acordate direct
producatorilor, in pretul plafon cu compensare baneasca a diferentei dintre
acestea si pretul de piata mai scazut, in preturi plafon pentru partea de productie
achizitionata si stocata de stat. In cadrul Uniunii Europene exista un fond de
orientare si garantare pentru a asigura finantarea interventiei statelor pe pietele
agricole, subventionarea exportului si modernizarea agriculturii. Politica
comunitara de sustinere a preturilor are drept premise caracterul incert al
recoltelor si cererea inelastica in raport cu preturile existente. In vederea
garantarii veniturilor producatorilor, interventia puterii publice se materiali-
zeaza, pe de o parte, in preturi plafon superioare celor de echilibru, iar pe de alta
parte, prin influentarea ofertei (achizitionarea si formarea de stocuri sau
diminuarea lor).

Datorita efectelor de ansamblu pozitive, pe care le au politicile de

garantare a unor preturi stabile si remuneratorii pentru producatorii agricoli, ele
sunt acceptate, desi greveaza intr-o anumita masura asupra finantelor publice.

Implicatiile impozitelor si subventiilor asupra preturilor si cantitatilor de

echilibru

Cazurile in care administratia publica intervine in economie influentand

nivelul preturilor sunt frecvente. Un loc important il ocupa mijloacele indirecte
prin intermediul impozitelor si subventiilor.

In toate cazurile cand este decisa perceperea unor impozite asupra anumitor
bunuri este afectat echilibrul dintre cerere si oferta, nivelul preturilor si volumul
tranzactiilor.

Pentru a ilustra incidenta impozitelor indirecte, consideram o situatie de

echilibru, pe piata bunului M, in care curbele de cerere si oferta sunt de forma
normala si ilustrate in fig. 6.31.

Echilibrul pietei se stabileste in E q0 , care corespunde unei productii Q 0  si

a unui pret p 0 . Daca se introduce un impozit I pe fiecare unitate de bun ce
formeaza obiect al ofertei, are loc o deranjare a echilibrului. Marimea
impozitelor va fi exclusiv in sarcina producatorului sau se va reflecta si asupra
cumparatorului? Raspunsul la aceasta intrebare implica utilizarea in continuare a
curbelor de cerere si oferta.

Nu exista, cel putin intr-o prima faza, nici un motiv sa consideram ca se

produce o modificare a curbei cererii. La pretul p 0  consumatorii sunt interesati
sa achizitioneze cantitatea Q 0   si nu il intereseaza ca producatorii sunt obligati
sa achite un impozit. In acelasi timp, curba ofertei este deplasata in
intregime spre stanga, intrucat pentru fiecare pret practicat, producatorii vor
oferi mai putin din cauza impozitului, iar in sus, pentru ca trebuie stimulati sa
comercializeze o cantitate data, ceea ce inseamna ca trebuie sa li se acorde un
pret mai ridicat ca inainte, care sa includa si impozitul.
 Urmarea fireasca a acestei deplasari va fi cresterea pretului p 0  la p 1  ,
cu ∆p ,iar oferta se reduce cu ∆Q de la Q 0   la Q 1 . Cresterea pretului
cu ∆p determina reducerea cererii cu ∆Q. Efectele introducerii impozitelor sunt
suportate atat de producatori, cat si de cumparator. Vanzatorii
vand Q 1  unitati (Q 1   = Q 0   - ∆Q), nu cu pretul (p + I) cum ar dori, ci numai
cu p 1   = p 0   + ∆p. Cumparatorii sunt si ei afectati, deoarece cu  venitul disponibil
achizitioneaza o cantitate mai mica, Q 1 , la un pret majorat, p 1  .

Fig. 6.31. Influenta impozitelor indirecte asupra echilibrului pietei.

De exemplu, daca pe piata unui produs cererea si oferta sunt descrise de

urmatoarele functii:

Q = 3000 – 100 p

Q = 2000 + 100 p

si se presupune ca se introduce un impozit  pe produs de 4 u.m. / buc., atunci

pretul si cantitatea de echilibru sunt:

Qd  = Qs

3000-100 p = 2000 + 100 p

1000 = 200 p

p* = 1000/200 = 5 u.m.
Q* = 2000 + 100 . 5 = 2500 buc.

Impozitul pe produs, t, afecteaza cantitatea ofertei, precum si pretul

incasat de producator (p-t). Functia ofertei se poate scrie astfel:

Q s   = 2000 + 100 (p-t) = 2000 + 100p – 100.4

Qs = 1600 + 100p.

La echilibru avem:

Qd  = Qs

3000-100p = 1600 +100p

1400 = 200p

p** = 1400/200 = 7 u.m.

Q** = 3000 –100.7 = 2300 bucati.

Cumparatorul acopera cresterea pretului de echilibru:

p** - p* = 7-5 = 2 u.m.

si isi reduce cantitatea achizitionata de la 2500 bucati la 2300 bucati.

Ofertantul acopera diferenta de impozit:

4-2 = 2 u.m.

si reduce corespunzator cantitatea vanduta.

De aici rezulta o prima caracteristica pentru includerea impozitelor

indirect in pret: reducerea cantitatii vandute si, implicit, diminuarea capacitatii
reale de cumparare. In expresie matematica, cantitatea vanduta-cumparata in
urma aplicarii unui impozit indirect se poate determina prin relatia:

                              ,

                             

in care: C este cantitatea de produse dupa achitarea impozitului indirect; V -

venitul (bugetul) cumparatorului; p - pretul inainte de aplicarea impozitului; c -
cota procentuala de impozite; P - pretul final, adica pretul ce include impozitul
indirect.

Astfel, daca consideram un pret de 100 u.m. iar cota procentuala de

impozitare este de 20 %, rezulta un pret final de 125 u.m., determinat in
felul urmator:

La acest pret P, in raport cu cota procentuala, c, de 20 %, rezulta o masa

a impozitului egal cu:

Cantitatea cumparata este:

Odata cu aplicarea impozitelor se ivesc doua probleme

fundamentale: primapriveste modul in care sunt afectate diversele categorii de
venituri; a doua se refera la localizarea efectelor determinate de mutatiile
intervenite.

Calcularea unor cote omogene sau sume fixe pe unitate de produs are ca
efect plata impozitului indiferent de nivelul si structura veniturilor
cumparatorilor. Or, raspunsul la prima problema cere luarea in considerare a
faptului ca sunt categorii de produse cu elasticitate diferita in raport cu pretul
sau venitul. Spre exemplu, produsele alimentare de baza se caracterizeaza prin
elasticitate redusa sau inelasticitate. In acest caz, indiferent de marimea veni-
turilor, persoanele suporta in proportie aproximativ egala impozitul pe produs.

Referitor la cea de-a doua problema, trebuie pornit de la ideea ca, in

general, persoana care suporta impozitul este alta in raport cu cea care plateste.
Fiecare parte tinde sa transfere sumele platite in functie de relatia cerere-oferta,
de elasticitatea cererii si a ofertei, la care se adauga unele practici monopoliste.
Fenomenul a fost sesizat  in conditiile vremii inca de Tacitus, care remarca
faptul ca impozitele platite la cumpararea sclavilor erau suportate, in ultima
instanta, nu de vanzator, ci de cumparator. La randul sau, Montesquieu scria ca
impozitul pe marfuri este suportat de cumparatori. In situatia in care oferta
depaseste cererea, consumatorii sunt in masura sa transmita partial impozitul
asupra vanzatorilor.
 Impozitul este platit de vanzatori, dar este numai partial suportat de
catre ei.Cumparatorii sunt obligati sa accepte un pret mai mare, p 1  = 7 u.m.
Vanzatorii incaseaza pentru fiecare unitate de produs vanduta un pret de = 7
u.m., din care 4 u.m. reprezinta impozitul suportat doar partial (4 – 2 – 2 u.m.),
restul este recuperat prin pret de la cumparatori. Proportia in care impozitul se
imparte intre cumparatori (∆ p c ) si vanzatorii (∆ i p) este dependenta de
elasticitatea cererii si cea a ofertei (fig. 6. 32 si 6. 33).

Fig. 6. 32. Proportia repartizarii impozitului pe produs intre cumparatori si vanzatori in

cazul unei cereri elastice (a) si cu elasticitate redusa (b).

Fig. 6. 33.  Proportia repartizarii impozitului pe produs intre cumparatori si vanzatori in

cazul unei oferte elastice (a) si cu elasticitate redusa (b).
 Partea din impozitul pe produs care este suportata de  cumparatori  este
invers proportionala cu marimea elasticitatii cererii si direct proportionala cu
marimea elasticitatii ofertei, iar partea care revine in sarcina   vanzatorilor este
invers proportionala cu elasticitatea cererii.

Aceasta problema a influentei politicii fiscale asupra pretului poate fi tratata in

alt mod, echivalent cu cel precedent, daca impozitele ar fi percepute pe unitate
de marfa cumparata. Daca se presupune ca cel care achita impozitul este
cumparatorul, se poate considera ca are loc o reducere a fiecarui punct al curbei
cererii cu o marime ce exprima impozitul. Are loc o deplasare spre stanga a
curbei cererii. Rezultatul este identic cu cel precedent.

In cazul unor subventii acordate de administratia publica producatorilor,

se produce o glisare spre dreapta si in jos a curbei ofertei. Curba cererii va
intalni noua curba a ofertei, S 1 , in punctul de echilibru E q1 , definit de un pret mai
scazut si o cantitate sporita a ofertei. Efectul subventiilor se imparte intre
producatori, care isi sporesc vanzarile, si cumparatorii, care beneficiaza de
preturi mai mici pentru achizitiile lor.

Din cele de mai sus rezulta urmatoarele:

– un impozit aplicat asupra unui produs face sa creasca la maxim pretul si

reduce cantitatea vanduta atunci cand curbele cererii si ofertei sunt inelastice.
Daca acestea sunt elastice, Q variaza mai mult, iar p mai putin. Cand curba
cererii este inelastica, impozitul este proiectat mai intai asupra consumatorului.
Cand oferta este relativ inelastica in raport cu cererea, impozitul este ulterior
proiectat pe producator;

– un impozit face sa creasca pretul platit de cumparator si reduce pretul

primit de producator. Diferenta dintre aceste preturi reprezinta impozitul incasat
de administratia publica. La  un pret mai ridicat, este cumparata o cantitate mai
mica. Cantitatile cumparate si cel vandute se echilibreaza in punctul in care se
intersecteaza curba cererii cu noua curba a ofertei.

Amploarea modificarii preturilor si cantitatilor vandute sub influenta

impozitelor si subventiilor sunt dependente de gradul de elasticitate a cererii si a
ofertei pe care il reprezinta diferite bunuri.

*                 *

Studierea formarii concurentiale a preturilor este facuta datorita

clarificarii pe care o aduce asupra organizarii eficiente a resurselor unei
economii. Interventiile directe si indirecte prin parghii economice sau
administrative ale puterii publice, ca si cele monopoliste, afecteaza mecanismul
pietei. Experienta arata ca, in circumstante critice, interferenta puterii publice in
mecanismul cererii si ofertei facuta in numele “echitatii” si “justitiei sociale”
poate sa dea rezultate in criza de scurta durata, dar poate crea distorsiuni in
cazul unor perioade mai lungi.

Desigur, problema “justitiei sociale” si a “pretului just” a fost si ramane

controversata. In fapt, nu exista solutii unice. In toate tarile, fara exceptie, se
poate constata coexistenta formarii preturilor in sistem concurential, cu
interferente in diferite forme ale puterii publice si existenta monopolurilor.