CURS NR.

1) Obiectivele si instrumentele politicii monetare si de credit

2) Politica monetara si de credit

- politica monetara restrictiva

- politica monetara expansionista

Obiectivul final este cresterea economica – puternica, durabila, sustenabila

Politica monetara este o componenta esentiala a politicii economice avand aceleasi obiective
finale si actionand in ansamblu cu politica de venituri, cea bugetara si pol. structurale. Deciziile
de politica monetara sunt influentate de numerosi factori, parte din acestia fiind direct
dependenti de pol. guvernului.

Politica monetara nu actioneaza independent insa beneficiaza datorita obiectivelor sale specifice
de privilegii in exercitarea cu ajutorul intrumentelor monetare a masurilor si actiunilor dedicate
cresterii masei monetare, nivelului “bun” (adecvat) al ratei dobanzii nominale, nivelului “bun”
(adecvat) al cursului de schimb si alocarii in regim de rentabilitate a resurselor financiare.

Obiectivele de politica monetara mentionate sunt fixate de autoritatea monetara (banca centrala)
a.i. contradictiile dintre acestea sa efectueze intr-o cat mai mica masura pe termen scurt si
mediu, eficienta politicii si strategiei monetare adoptate, implementate si comunicate.

Moneda in calitate de intermediar unic al tranz. trebuie sa fie astfel dimensionat de banca
centrala incat sa nu fie insuficienta franand astfel dezv. economica, dar nici intr-o cantitate prea
mare generand presiuni inflationiste cu efect advers si pervers asupra investitiilor si
economisirii.

Instrumentele de politica monetara utilizate de Banca Centrala cu scopul asig. indeplinirii

obiectivelor P.M. se adreseaza atat lichid. din sistemul bancar la nivelul bancilor de rang
secundar (universale si specializate), sub forma echilibrarii nivelului acestora cat si activitatea
de creditare incadrand creditul si limitand prin mijloace specifice (RMO, RD de PM) efectele
potential negative ale expansiunii acestuia.

Operatiunile desfasurate de Banca Centrala in urmarirea obiectivelor de PM se refera pe de o

parte la sterilizarea excesului de lichiditate, iar pe de alta folosind canalul ratei dobanzii si al
creditului prin scontare si rescontare, la alimentarea cu resurse a bancilor de rang secundar
lipsite temporar de capacitatea de a multiplica moneda prin acordarea de credite ag. economici
si populatiei.

Cele 2 tipuri de politica monetara (restrictiva si expansionista) pot avea in raport de strategiile
monetare (de tintire directa a inflatiei, de tintire a cursului de schimb) de instrumente monetare
utilizate si de obiectivele operationale fixate, o infl. poz. sau negativa asupra cresterii
economice si mai ales asupra durabilitatii acesteia. Este cunoscut faptul ca indiferent de natura
sa, pol. economica urmareste o crestre puternica si durabila utilizand mecanisme si instrumente
sustenabile. Durabilitatea se refera la fenomenul economic in sine, iar sustenabilitatea are
legatura cu mecanismul, tehnica, intrum. sau produsul folosit de autoritatea respectiva.

In raport cu procesul econom. (monetar), sustenabil presupune repetabilitate, repetabilitatea se

bazeaza pe ciclicitate, ciclicitatea (ea nu are sens pentru fen. unic: ex – tranzitia de la plan la
piata) presupune reproductibilitate, o autoreproductibilitate care sa se bazeze pe un set minimal
de invarianti ai sistemului, identificati in directia conservarii potentialitatilor care sa conduca la
mom. evaluarii ef. strat. de politica monetara la un castig sub forma unei valori adaugate cat
mai ridicat. Altfel spus ef. P.M. se masoara in raport de identificarea setului de invarianti a
mecanismelor de transmisie monetara si a canalelor aferente acestora in sensul unui optim
masurat prin eficacitate si mai putin prin costuri.

In cazul unei politici monetare restrictive scade oferta de moneda, cererea interna raspunde
ofertei imbinandu-se, franeaza dezvoltarea si creaza neindeplinirea obiectivelor generale,
cresterea economica, control asupra inflatiei si asupra somajului.

Aceasta perspectiva se creaza atunci cand cele 4 obiective specifice fixate de autoritatea
monetara se contrazic puternic, ordinea aleasa de Banca Centrala nefiind cea adecvata tipului de
politica, cu ef. Nefavorabile asupra rezultatelor. In cazul unei politici monetare expansioniste
creste oferta de moneda, masa monetara multiplicandu-se rapid, alimenteaza si stimuleaza
cererea interna, iar productivitatea muncii nefiind capabila sa raspunda rapid prin produse, se
dezvolta asa numita inflatie prin cerere.

In aceste conditii, intreprinzatorii vor fi nevoiti sa apeleze la importuri care astfel vor deveni
mai ieftine si in continuare isi vor spori volumul in detrimentul exporturilor cu efect negativ
asupra balantei de plati. Surmontarea dezechilibrelor balantei de plati la acest moment este
dificil de realizat prin schimbarea tipului de politica monetara in sensul scaderii brutale a cererii
interne.

Consecintele pe termen scurt se traduc prin o scadere drastica a investitiilor si o inhibare a

procesului de economisire prin aparitia inegalitatii sociale si in final prin nerealizarea
obiectivelor gen. si specifice ale pol. mon.
Pe de alta parte, in conditiile mentionate finantarile devin mai accesibile facand sa
supravietuiasca si ac. intreprinz. nerentabili, care la randul lor atrag din cauza blocarii
circuitelor financiare si agentilor economici rentabili care platesc datoriile (arieratele) catre
buget sau catre alti agenti economici in masura in care incaseaza si benef. de fluxuri fin.
pozitive.

CURS NR. 4

Obiectivele specifice politicii monetare si de credit

In stabilirea obiectivelor specifice politicii monetare si de credit, banca centrala are in vedere o
prioritizare a acestora, deoarece pe de o parte intre cele patru obiective fixate exista in unele
cazuri contradictii in sensul ca rezultatele bune obtinute in realizarea unuia pot influenta negativ
indeplinirea altuia, iar pe de alta parte confruntarea cu o seama de constrangeri precum sunt
prevenirea panicilor financiare, instabilitatea excesiva a ratei dobanzii, suportarea de catre unel
sectoare ale economiei, a consecintelor unei politici monetare restrictive si mentinerea la un
nivel cat mai inalt, a increderii investitorilor straini pot afecta realizarea strategiilor de politica
monetara si frana astfel (cunoscut fiind faptul ca politica monetara este esentiala in componenta
politicilor economice) cresterea economica si ridicarea nivelului de trai.

Echilibrul de realizat intre obiectivele fixate de autoritatea monetara se refera in primul rand la
nivelul cererii si ofertei de moneda.

Banca Centrala este capabila se realizeze un arbitraj intre cele 4 obiective si sa identifice
instrumente si masuri care sa conduca la limitarea sau atenuarea pe TM si TL a efectelor unuia
sau altuia dintre obiective.

Cererea agregata = reprezinta cheltuielile totale efectuate de utilizatorii interni si externi pentru
achizitionarea bunurilor si serviciilor finale produse intr-o economie. Se determina ca suma
intre cererea interna si exporturile nete de bunuri si servicii.

Cererea interna = sau absorbtia interna este reprezentata de valoarea bunurilor si serviciilor
utilizate intr-o economie pentru consum si investitii.

Oferta agregata – se refera la valoarea bunurilor si serviciilor nou create intr-o economie pe o
perioada determinata de timp.

Se calculeaza ca diferenta intre valoarea productiei si consumul intermediar (val. materiilor

prime materialelor si a serviciilor destinate procesului de productie)
 OBIECTIVE:

1) Cresterea masei monetare: - Banca Centrala in calitate de autoritate monetara suprema

trebuie sa urmareasca realizarea unui echilibru permanent intre cresterea masei monetare in
calitate de obiectiv fixat final sau intermediar si cresterea economiei reale (calculate prin PIB)
ca o conditie a realizarii obiectivului fundamental, crestere economica, puternica si durabila.

Stabilirea drept obiectiv principal crestrea masei monetare prin controlul exercitat asupra
nivelului agregatelor monetare (M0 – baza monetara; M1, M2, M3) a constituit pentru tarile
dezvoltate o prioritate.

In Statele Unite sistemul federal de reserve a procedat la tintirea agregatelor monetare ca

obiectiv fixat pe TS incepand cu anul 1972 in Marea Britanie si Franta, Banca Angliei si Banca
Frantei au realizat aceasta tintire incepand cu anul 1976, iar tarile Central si Est europene dupa
1990.

Germania constituie un exemplu aparte deoarece a considerat cresterea masei monetare prin
cresterea pronuntata a agregatelor monetare, un obiectiv cheie pentru politica monetara pe o
perioada de 20 ani, fara a neglija insa controlul asupra nivelului ratei dobanzii si politica de curs
de schimb. Cu toate ca va trebui sa faca fata procesului de unificare si sa suporte costuri
suplimentare in sensul acesta. Prin acest tip de politica monetara a reusit pe de o parte sa
stimuleze procesul investitional si astfel dezvoltarea, iar pe de alta parte sa pastreze stabile
economia sis a descurajeze actiunile speculative pe pietele financiare interne.

Acest exemplu ilustreaza faptul ca controlul asupra agregatelor monetare in accord cu nivelul
produsului intern brut poate constitui pentru autoritatea monetara obiectivul esential, cheie in
constructia politicii monetare si de credit. Problema delicata apare pentru banca centrala atunci
cand trebuie sa decida asupra carui agregat monetar trebuie sa se tinteasca. In cazul tintirii
agregatului monetary M0, controlul asupra lui faca ca agregatele monetare mai largi de timpul
M2, M4 …. Sa fie mai dificil de urmarit.

Pe de alta parte daca tinteste asupra unui agregat monetary larg M2, M3…. Banca centrala
poate pierde legatura, considerate esentiala intre cresterea masei monetare si cresterea PIB-ului.
In practica autoritatile monetare, atunci cand configureaza o strategie de tintire a agregatelor
monetare, construiesc si canalele de transmisie monetara de natura ratei dobanzii si cursului de
schimb astfel incat la scara sistemului monetary, bancar si de credit eficacitatea politicii
monetare sa aibe un caracter sustenabil.

2) Nivelul ratei dobanzii (NRD)

- este considerat deosebit de important de sustinatorii teoriei lui Keyns (constructia vestitei
economii a bunastarii) si lipsit aproape total de importanta in opinia monetaristilor.

Pentru monetaristi ceea ce conteaza este doar cantitatea de moneda prezenta la un moment dat
in economie. In plus acestia considera ca doar nivelul dobanzii reale este relevant in calitate de
obiectiv fixat pentru politica monetara si de credit. Practica a demonstrat insa ca nivelul ratei
nominale a dobanzii reprezinta o ancora extreme de importanta atat pe plan intern cat si pe plan
extern.

Pe plan intern NRD produce o influenta puternica asupra procesului investitional asupra
economisirii si nivelului de lichiditate existent in economie, asupra populatiei in sensul
capacitatii acesteia de a achizitiona bunuri de folosinta indelungata sau de a investi in
constructia de locuinte, in general asupra cererii sofisticate si nesofisticate. Pe plan extern
exercita influenta asupra miscarilor de capital. Un exemplu poate fi Germania care avand
obiectiv fixat – NRD nominale si coroborat cu celelalte 3 obiective, a reusit pe TM sa ajunga la
o rata a dobanzii reale stabila si moderat pozitiva incurajand deopotriva investitiile si
economisirea.

3) Nivelul cursului de schimb (NCS)

Cursul de schimb reprezinta un element marcant, puternic pentru evolutia economica a unui
stat. Nivelul acestuia este de natura sa incurajeze sau sa descurajeze participantii la tranzactiile
din economie. Motivul este simplu, moneda fiind considerate de specialisti si nespecialisti un
bun de interes national reprezinta uniforma nationala a unui stat. O moneda puternica este un
semn benefic atat in interior cat si in exterior, dupa cum o moneda slaba reprezinta in moc
imaginea, in mare a unei economii slabe. Capacitatea de semnal cu care este dotat cursul de
schimb face ca politica monetara a cursului de schimb sa fie considerata de catre toate
economiile lumii mai mult sau mai putin dezvoltate un obiectiv cheie. Semnificatia acesteia are
in vedere tipul de politica monetara a cursului de schimb promovata de banca centrala.

In cazul mentinerii unui curs de schimb la un nivel prea scazut (moneda devalorizata) se
creeaza conditii pentru inflatie, sunt incurajate intreprinderile si agentii economici mai putin
rentabile, creste volumul masei moneatre fara a creste si oferta de produse create de economia
reala, scade competitivitatea interna, cresc cresc si se ieftinesc importurile, se creeaza astfel un
dezechilibru in balanta de plati si pentru o anumita perioada de timp nu se poate vorbi de o
crestere sustenabila.

Mentinerea unui nivel prea ridicat al cursului de schimb, moneda valorizata pune asupra
agentilor economici presiuni deflationiste si datorita severitatii tipului de politica de curs de
schimb (forte) practicat de Banca Centrala, creeaza conditiile supravietuirii pe piata numai a
celor rentabili provocand astfel un lant de falimente in economie. Aceasta imagine este de
natura sa descurajeze investitorii, sa determine scaderea nivelului investitiilor straine directe in
economie si astfel sa nu conduca cel putin pe termen scurt la crestere economica, obiectivul
fundamental al oricarui tip de politica. Aceasta analiza ne conduce la aprecierea ca politica de
curs de schimb este deopotriva importanta pentru puterea executive, govern si pentru puterea
monetara – Banca Centrala. Pe de alta parte, intrebarea la care Banca Centrala trebuie sa
gaseasca raspuns este: “Care nivel al cursului de schimb poate fi considerat bun, adecvat pentru
economie?”. Raspunsul este acela ca nivelul cursului de schimb trebuie sa satisfaca atat pe cei
care investesc in economia respectiva in sensul ca nivelul mediu al preturilor interne trebuie sa
fie acelasi, aproximativ egal cu preturile la produse similar pe pietele externe, dar si pe cei care
construiesc politica monetara pe termen scurt si mediu in sensul limitarii contradictiei intre
acest obiectiv si obiectivul cresterii masei monetare si a ratei dobanzii.

Este o sarcina complicata pentru autoritatea moneatara deoarece nu exista decat intamplator
structuri asemanatoare ale economiei in sensul ca capacitatile productive si posibilitatile de
desfacere (pietele traditionale) difera de la o tara la alta. Sunt economii a caror structura se
bazeaza pe consum dupa cum sunt economii a caror structura se bazeaza peivestitii.

Rezulta ca “alegerea” nivelului cursului de schimb nu este pe pe deplin libera depinzand de

rigiditatile economice, sociale si politice ale natiunii respective.

CURS NR. 5

4) Alocarea resurselor financiare:

- banca centrala urmareste fixandu-si ca obiectiv o distributie echilibrata a resurselor financiare

(creditele acordate economiei) sa asigure o eficientizare a circulatiei fondurilor folosind
mecanisme de transmisie adecvate, pe de o parte, iar pe de alta parte o rentabilitate a utilziarilor
in sensul folosirii sumelor allocate pentru sectoare ale economiei si scopuri anume astfel incat
efectele acestor operatiuni sa se regaseasca in cresterea economica puternica si durabila,
obiectivul fundamental al oricarui tip de politica.

Intre cele 4 obiective fixate se manifesta bnumeroase contradictii, obligandautoritatea monetara

la arbitraje dedicate intre titluri financiare si la stabilirea unei ordini care sa asigure o
functionare coerenta limitand astfel pe termen scurt dar mai ales pe termen mediu efectele
negative rezultate in urma manifestarii contradictiilor (intre masa monetara si rata dobanzii) –
rata dobanzii influenteaza masa monetara.
Contradictia clasica intre masa monetara si nivelul ratei dobanzii se manifesta diferit in fucntie
de secventa temporala luata in calcul.

Pe termen scurt cresterea nivelului ratei dobanzii conduce la o crestere a cererii speculative de
moneda si pe cale de consecinta la cresterea nivelului masei monetare. Pe masura ce rata
dobanzii tinde sa se stabilizeze, iar anticipatiile privind evolutia viitoare a acesteia devin cat mai
realiste, acest tip de influenta inceteaza sa se mai manifeste.

Pe termen mediu crestrea ratei dobanzii influenteaza cererea tranzactionala de moneda cu

consecinte directe asupra nivelului masei monetare in sensul scaderii acesteia. Cand rata
dobanzii tinde sa scada, masa monetara va creste datorita cererii tranzactionale de moneda.

Echilibrul intre cele 4 obiective fixate de autoritatea monetara, masa monetara, cursul de
schimb, distributia creditelor, se poate mentine utilizand instrumente de politica monetara si de
credit adecvate nivelului de dezvoltare economica si relatiei dintre autoritatea monetara si
puterea executive.

Instrumente monetare utilizate de banca centrala

Obiectivele fixate: - de autoritatea monetara pentru realizarea unui tip de politica monetara
(expansionista sau restrictive) necesita utilizarea unor instrumente monetare grupate in fucntie
de influenta exercitata in 2 categorii:

1 – instrumente cu ajutorul carora banca centrala intervine in sensul reglarii lichiditatii

din sistemul bancar

2 – instrumente cu ajutorul carora banca centrala realizeaza adecvarea, limitarea,

plafonarea si selectarea creditelor acordate de bancile universale si specializate membre ale
sistemului

1) Din grupul instrumentelor utilizate de autoritatea monetara pentru a creste sau reduce
lichiditatea bancara si a asigura echilibrul inauntru sistemului bancar, fac parte:

a) refinantarea bancara directa si indirecta

b) operatiunile de open – market

c) rezervele minime obligatorii

2) a) – limitarea si plafonarea creditelor

 b) politica selectiva de acordare a creditelor

1 – a) – refinantarea bancara – in cele mai multe cazuri banca centrala este asociata cu
emisiunea de moneda, cu realizarea procesului de creatie monetara utilizand drept resursa
“moneda bancii centrale”.

Moneda bancii centrale constituie baza dezvoltarii economice si sociale fiind reprezentata de
banii scripturali sau decont in majoritate astfel incat gradul de lichiditate existent in sistemul
bancar la un moment dat poate fi privit ca o fractiune din moneda bancii centrale utilizata
pentru alimentarea la nevoie a bancilor de rang second. Alimentarea cu moneda a sistemului
bancar se realizeaza prin vanzarea de titluri financiare aflate in portofoliul bancilor la un
moment dat prin asigurarea depozitelor si prin imprumuturile de la banca centrala. Cresterea
lichiditatii bancare reprezinta o crestere a ofertei de moneda dupa cum scaderea acesteia
conduce la scaderea ofertei de moneda, actiuni aflate in directa relatie cu economia reala in
sensul relansarii sau restrangerii activitatii economice.

Imprumuturile bancii centrale catre bancile universale si specializate prin procesul de

refinantare bancara se realizeaza folosind un instrument direct – rescontul – si un instrument
indirect – piata monetara interbancara. Rescontul este un imprumut garantat acordat de banca
centrala, bancilor sistemului prin care aceasta (Banca centrala) pune la dispozitia bancilor
comerciale moneda bancii centrale contra unor titluri de credit (efecte de comert) si a unei taxe
numita taxa oficiala a scontului sau taxa de rescont. La scadenta bancile prezentatoare de
asemenea titluri ramburseaza sumele primate, consecinta fiind distrugerea monedei bancii
centrale. Rescontarea are 2 efecte cunsocute: - efectul cantitativ si efectul pret.

Efectul cantitativ se refera la sporirea cantitatii de moneda centrala acordata sub forma de
imprumut garantat de catre banca centrala in conditiile scaderii nivelului taxei oficiale a
scontului si invers.

Cantitatea de moneda centrala creste sau scade pentru ca taxa oficiala a scontului modificata in
sensul cresterii sau scaderii incurajeaza bancile prezentatoare de titluri sa foloseasca sau nu
acest instrument monetar direct. Efectul pret se refera la crestrea sau scaderea cantitatii effective
de moneda a bancii centrale in functie de modificarea in sensul cresterii sau scaderii taxei de
rescont. Cresterea taxei de rescont conduce la diminuarea in valoare absoluta a cantitatii de
moneda centrala, acordata unei banci (val. nominala – taxa rescont) dupa cum scaderea
nivelului taxei antreneaza o crestre a cantitatii efective de monede primate de banca solicitanta.
Avantajele utilizarii rescontarii se refera in principal la posibilitatea obitinerii de moneda
centrala in conditiile de siguranta a operatiunilor (garantie certa) si la executarea rapida a
operatiunii propriu- zise. Rescontarea are un caracter unilateral deoarece moneda bancii centrale
are o singura directie catre bancile sistemului, actiune petrecuta numai la initiativa acestora.
Rescontarea produce in sistemul bancar un excedent structural de moneda a bancii centrale. A
fost folosita in anii ’70 – ’80 intens de tarile dezvoltate, iar dupa anii ’90 de tarile Europei
centrale si de Est.

Piata monetara interbancara – este o piata specializata pe termen scurt unde participantii,
bancile de rang secund supravegheati de banca de prim rang, vand sau cumpara moneda in
scopul asigurarii unui echilibru d.p.d.v. al lichiditatii bancare.

Banca Centrala este cea care da directia cu privire la nivelul ratei dobanzii si urmareste atent ca
operatiunile desfasurate sa se incadreze in normele si reglementarile cu privire la piata
interbancara.

1.b. Operatiunile de open market – sunt relaizate de principalii actori ai sistemului bancar in
scopul atragerii de lichiditati necesare realizarii in conditii de profit a activitatii de creditare.
Banca Centrala cu scopul absorbirii excesului de lichiditate poate interveni in orice moment pe
piata libera actionand ca oricare alt jucator fara a avea drept obiectiv urmarirea unei echilibrari a
pietei. Singura piata care respecta aceste conditii este piata titlurilor de stat.

c) Rezervele minime obligatorii – sunt depozitele realizate de bancile de rang secund la banca
centrala in conditiile de remunerare slaba (cel mai scazut nivel de dobanda de pe piata). Sunt
calculate ca o proportie din depozitele atrase din bancile economice, de la agentii economici si
populatie si reprezinta soldul creditor minim al contului deschis de banca Comerciala la Banca
Centrala. Orice suma care depaseste nivelul solicitat de banca centrala este considerata rezerva
libera. Rezervele minime obligatorii sunt considerate un instrument important de politica
monetara si de credit cu efecte importante asupra activitatii de creditare desfasurate de bancile
sistemului. In situatia in care banca centrala decide cresterea rezervelor minime obligatorii
bancile de sistem sunt intr-un fel obligate sa restranga activitatea de creditare in consecinta
asupra profitului bancar, o scadere a nivelului rezervelor conduce la o dezvoltare a activitatii de
creditare si pe cale de consecinta cresterea posibilitatii de obitnere a performantelor.

Sistemul R M O a fost folosit pentru prima data in SUA, la inceputul sec. XX si extins catre
tarile europene dezvoltate si est europene deoarece este considerat un factor important de
echilibrare si corelare a nivelului masei monetare cu economia reala.

CURS. NR. 6
 2. Instrumente monetare – adecvarea creditului

2.1. Limitarea si plafonarea creditelor

2.2. Acordarea selectiva a creditelor.

2.1. Actiunea autoritatii monetare asupra activitatii de creditare a bancilor sistemului are in
vedere limitarea acordarii creditelor si plafonarea nivelului acestorapentru a reduce astfel masa
monetara (emisiunea de moneda) si a contribui la indeplinirea obiectivelor fixate prin politica
monetara adoptata.

Plafonarea creditelor s-a practicat incepand cu anii ’70 – ’72 pana in anii ’82-’85 in multe tari
dezvoltate ale Europei, cu success inregistrand ca urmare a acestei actiuni: scaderi ale ratei
inflatiei, o mai buna echilibrare a politicii de curs de schimb si o mentinere a ratei real pozitiva.
In mod practice, Banca Centrala stabileste un volum al creditelor acordate sistemului bancar,
folosind un criteriu unic si finantand astfel in mod egal activitatea principala a fiecareia dintre
bancile sistemului .

Pe masura ce activitatea bancara s-a diversificat si procentul creditului in finantarea economiei

s-a redus (de la aprox. 70% in 70-75 la 30-50% in 82-85, in tarile dezvoltate ale Europei).
Bancile Centrale din tarile dezvoltate ale Europei au decis sa renunte la folosirea acestor
instrumente, constatand pe de o parte ca influenta creditarii scazuse puternic, iar pe de alta parte
ca utilizarea canalului ratei dobanzii devenea tot mai eficienta ptr. temperarea cererii interne si a
expansiunii monedei centrale.

2.2. Spre deosebire de plafonarea creditelor, ploitica de abordare selective a acestora se

pastreaza si astazi constatandu-se ca in anumite confuncturi economice ea accelereaza cresterea
economica si constituie un stimulant pentru multe sectoare ale economiei. In fapt, acesta are in
vedere creditarea unor anumite sectoare sau ramuri, folosirea creditarii in anumite scopuri
précis determinate de Banca Centrala si realizarea din aceasta perspective a unei prioritizari care
nu avea in vedere ca si criteriu principal gradul de expunere la risc si rentabilitatea activitatii
desfasurate de intreprinzator. Politica de abordare selectiva a creditelor este promovata in raport
de conjuncturi economice si secvente temporale scurte. In practica utilizarea acestui instrument
de catre Banca Centrala presupune subventionarea dobanzilor de catre stat direct sau indirect.

Subventionarea directa are in vedere suportarea de catre state a diferentei dintre dobanda de
piata si dobanda perceputa de banca respectiva clientului finantat. Aceasta diferenta este
inregistrata ca o cheltuiala pentru bugetu de stat, conducand inevitabil, in cazul in care
activitatea aceasta se permanentizeaza, la inregistrarea unor deficite bugetare.
Subventionarea indirecta creeaza de asemenea o cheltuiala pentru statele memebre, mai mica
decat cea directa deoarece este folosit mecanismul rescontului de catre Banca Centrala in relatie
cu bancile sistemului. Urmare a subventiei indirecte prin rescontare, Banca Centrala
inregistreaza venituri mai mici cu profit mai mic la care plateste un impozit pe profit mai mic si
astfel un aport mai scazut la realziarea veniturilor statului.

Privita din aceasta perspectiva, politica de abordare selectiva a creditelor prezinta o serie de
inconveniente: cheltuieli sporite pentru stat in conditiile in care un obiectiv important este
eliminarea inregistrarilor de deficite, crearea unei clase de privilegiati in conditiile
permanentizarii acestui tip de politica si pastrarii pentru o perioada mai lunga de timp a
acelorasi beneficiary de credite, incurajarea risipei din economie si a dezinteresului pentru
performanta in conditiile accesului facil la moneda Bancii Centrale si neutilizarii drept criteriu
principal in neacordarea creditelor, a rentabilitatii afacerii de refinantare, un dezacord atat
theoretic cat si practice intre aceasta activitate si politica monetara globala.

Politica valutara a Bancii Centrale;

1) Regimul cursurilor de schimb

2) Interventiile Bancii Centrale pe piata valutara

3) Modificarea paritatii monedei nationale

4) Ancorarea cursului de schimb

1) Banca Centrala are ca obiectiv stabilitatea monedei nationale fata de alte monede respectand
reglementari monetare interne si angajamente internationale.

In practica foloseste 2 tipuri de regim al cursului de schimb:

- un curs de schimb flexibil sau senzitiv

- un curs de schimb fix

Regimul de curs de schimb flexibil adoptat de Banca Centrala pentru moneda nationala permite
acesteia sa intervina pe piata valutara fara a avea insa obligatia interventiei prin cumpararea sau
vanzarea de moneda fara a exista o limita pentru cantitatea de moneda astfel tranzactionata in
cazul cursului de schimb flexibil, flotant, impur. In conditiile unui curs de schimb flotant pur,
Banca Centrala nu intervine pe piata valutara, stabilirea acestuia realizandu-se in functie de
cumpararea si vanzarea de valuta libere.

Cursul de schimb fix este stabilit de Banca Centrala pentru moneda nationala in raport de o
moneda straina considerata puternica numita ancora sau in raport de un cos de monede
considerat stabil.

Aceasta atasare sau ancorare a monedei nationale fata de un etalon international se realizeaza
pentru a regla, elimina sau atenua anumite deficiente inregistrate in procesul circulatiei
monetare si circulatiei bunurilor si produselor (economiei reale). Practic, principalul effect
urmarit este reducerea ratei inflatiei si stabilitatea monetara dublata de cresterea competitivitatii
economiei respective.

Exemplul clasic de regim al cursului de schimb fix este considerat cel institutionalizat odata cu
crearea primului sistem monetar international la conferinta mondiala si financiara internationala
desfasurata in anul 1944 – de la Bretton Woods in SUA. Cu aceasta ocazie s-au constituit 2
organisme financiare si monetare internationale cu statut de organisme specializate ONU, FMI
si grupul bancii mondiale.

Printre obiectivele stabilite la acea data, dezvoltarea economica echilibrata a tuturor membrilor,
cooperarea in domeniul politicii monetare si de credit s-a numarat si adoptarea unui regim fix
pentru cursurile de schimb intre statele membre ale SMI. Regimul de curs de schimb adoptat
presupune ancorarea monedelor nationale ale statelor membre de o moneda puternica si folosita
larg in tranzactiile, transferurile si platile internaitonale (dolarul American). Raportarea la
dolarul American si stabilirea unei paritati oficiale pentru fiecare moneda a fost dublata si de
posibilitatea fluctuarii acestora in raport de dolari in limita a +- 1%.

Un alt exemplu de regim fix al cursului de schimb este sistemul monetar european pana in anul
1979. SME s-a constituit odata cu Tratatul de la Roma in 1957 (crearea CEE) si mai apoi
datorita posibilitatii de cooperare monetara create de mecanismul “sarpelui monetar” in anii 70-
72 s-a adoptat printre altele masuri de politica monetara si regimul fix al cursurilor de schimb
pentru moneda nationala a statelor membre SME. Fiecare moneda nationala se raporteaza la un
curs privat stabilit de sistem, posibilitatea de fluctuatie in raport de cursul privat fiind de + -
2,25%.

Abandonarea regimului de curs de schimb fix la nivelul sistemului monetary international s-a
produs odata cu adoptarea primelor masuri de reforma de catre Comitetul celor 20 in anul 1972
ca urmare a faptului ca s-au manifestat pregnant dezechilibre in functionarea SMI (probleme de
convertibilitate, character asimetric in raport $/monede nationale, demonetizare a aurului) care
au condus la prabusirea acesteia. S-a trecut la regimul de flotare administrativa, controlata,
impura. In Europa, din 1979, datorita infiintarii unor organisme monetare specialziate
(Institutul MOnetar European) s-a considerat posibil adoptarea unui regim flexibil de flotare a
cursului de schimb pastrandu-se insa anumite limite de fluctuatie.

Optiunea pentru regim flotant sau fix de curs de schimb este in raport de analiza costuri –
beneficii si de mobilitatea factorilor de productie, gradul de deschidere a pietei financiare in
sens larg, mobilitatea capitalurilor, gradul de dezvoltare a actorilor din piata, gradul de
competitivitate (exporturi / importuri), nivelul inflatiei si rata cresterii economice.

2) Interventiile Bancii Centrale pe piata valutara asupra cursului de schimb se realizeaza

folosind instrumente si canale diverse, cele mai cunoscute fiind rata dobanzii si rezervele de
schimb. Variatia ratei dobanzii pe termen scurt conduce la intrari / iesiri de capital, consecintele
fiind printre altele si in functie de sensul operatiunii, scaderea gradului de predictibilitate a
cursului de schimb si cresterea gradului de volatilitate a acestuia. In conditiile majorarii
nivelului de dobanda se inregistreaza pe termen scurt intrari de capital, iar in conditiile scaderii
ratei dobanzii iesiri de capital sau cresteri mai lente ale intrarilor .

Banca centrala in conditiile intrarilor de capital pe piata valutara urmareste sa contracareze

efectul acestora asupra monedei nationale si procedeaza la vanzarea de moneda nationala si
cumpararea de valute in scopul pastrarii cursului de schimb in raport cu valutele tranzactionate
in limita care san u afecteze competitivitatea. Pentru a contracara efectele iesirii de capital,
BANCA Centrala intervine pe piata valutara si cumpara moneda nationala distrugand astfel
moneda Bancii Centrale si restrangand nivelul semnelor monetare aflate in circulatie.

Utilizand rezervele de schimb Banca Centrala urmareste sa corecteze, sa ajusteze prin

cumparare – vanzare de moneda, cursul de schimb al monedei nationale in raport de celalte
monede. Are in vedere atenuarea efectelor deprecierii monedei centrale ca urmare a flotarii
libere a cursului sau a devalorizarii acestuia ca urmare a existentei unui curs fix, sau urmareste
aprecierea monedei nationale in cazul flotarii sau valorizarea acesteia in cazul cursului fix.
Obiectivele urmarite sunt reducerea ratei inflatiei, realizarea cresterii economice durabile si
pastrarea ratei dobanzii real pozitiva.

Cumpararea de moneda nationala de Banca Centrala poate fi realziata fara a fi impusa o

cantitate limita, in schimb vanzarea presupune anumite constrangeri legate de gradul de
indatorare si capacitatea de indatorare, precum si de nivelul rezervei existente la un moment dat.

3) Atunci cand constata ca paritatea monedei nationale in raport de o alta moneda nationala
straina ancorata acesteia nu mai poate fi respectata, Banca Centrala are posibilitatea modificarii
paritatii oficiale in raport cu obiectivele de politica monetara urmarite pentru perioada
respectiva. In conditiile unui regim flotant de curs de schimb, modificarea paritatilor
conduce la deprecierea sau aprecierea monedei nationale, iar in conditiile unui regim de curs de
schimb fix la valorizarii sau devalorizarii monedei nationale.

Deprecierea / devalorizarea conduce printre altele la cresterea competitivitatii economiei,

cresterea volumului de exporturi si scaderea volumului importurilor, la o mai buna echilibrare a
balantei de plati pe de o parte, iar pe de alta parte la presiuni inflationiste mai mult sau mai
putin puternice in economie, cauzate de sporirea nivelului masei monetare si de cresterea cererii
interne. Aceasta masura adoptata de Banca Centrala trebuie sa fie in acorduri cu evenimentele
petrecute in economia reala, in sensul ca este necesar sa existe o capacitate sporita a
intreprinzatorului de a produce bunuri si servicii, cum de asemenea este necesar ca volumul
produselor interne sa creasca mai lent sau sa nu creasca in perioada imediat urmatoare
devalorizarii / deprecierii monedei nationale. In conditiile cresterii rapide si imediate a
produselor interne, efectele benefice urmarite de Banca Centrala prin devalorizare / depreciere
s-ar anula.

Aprecierea / valorizarea se urmareste si adopta de Banca Centrala datorita pe de o parte faptului

ca o moneda subevaluata creaza presiuni inflationiste si cresteri rapide ale cererii interne, iar pe
de alta parte cresterea competivitatii datorita subevaluarii poate crea presiuni politice si
economice asupra statului respectiv din partea statelor partenere la activitatile comerciale si
financiare sau din partea comunitatilor internationale preocupate de existenta unui mediu
concurential, corect si loial.

Pe termen lung, actiunea Bancii Centrale de modificare a paritatii monedei nationale este
considerata de specialistii financiari indreptatita deoarece este cunoscut faptul ca 2 tari a caror
moneda nationala stabileste cursul de schimb nu pot avea aceiasi evolutie din punct de vedere
economic si financiar.

Rata inflatiei, rata cresterii economice si rata dobanzii constituie principale elemente fata de
care Banca Centrala hotaraste modificarea paritatii monedei nationale in mod oficial (regim fix)
sau prin mecanismele pietei libere (regim flexibil de flotare).

CURS 7
4) Ancorarea cursului de schimb

Ancorarea monedei noationale fata de o moneda straina, puternica (a unei tari cu o rata a
inflatiei reduse) sau fata de un cos de monede considerat mai stabil constituie variante ale unui
regim de curs de schimb FIX. Acest tip de politica monetara a cursului de schimb poate fi
adoptat atunci cand se urmareste reducerea rapida si semnificativa a inflatiei si atingerea unui
nivel al acestuia apropiat de cel al tarii fata de care s-a realizat ancorarea sau atasarea.
In mod normal, atunci cand o moneda nationala se ancoreaza, banca centrala pierde
responsabilitatea conducerii politicii monetare si de credit o data cu infifintarea unui consiliu
monetary si valutar pe de o parte. Pe de alta parte acest tip de politica a cursului de schimb se
realizeaza de tarile mai putin dezvoltate economic, atasarea fiind fata de moneda unui stat
dezvoltat economic.

Sunt insa si exemple care infirma aceasta conduita a politicii cursului de schimb.: Franta si
Anglia au ancorat francul francez si GBP pentru o perioada scurta de timp la marca germana,
obiectivul principal pentru aceasta actiune fiind asigurarea stabilitatii preturilor si reducerea
corespunzatoare a ratei inflatiei.

Un exemplu clasic de ancorare a cursului de schimb cu infiintare de Consiliu Monetar este

Argentina, care a traversat in perioada ’85 – ’89 o perioada de puternic declin economic cu
presiuni inflationiste deosebite asupra economiei si rate ale dobanzii deosebit de ridicate.

Pentru a rezolva problemele din economie s-a decis infiintarea unui Consiliu Monetar
responsabil cu emisiunea de moneda nationala in limita rezervelor valutare existente si monitor
pentru ancorarea monedei nationale argentiniene la USD. In felul acesta, intr-o perioada scurta
de timp, argentina a reusit sa se redreseze economic, sa inbunatateasca viteza de circulatie si
rotatie a monedei sis a treaca de la o rata a inflatiei cu 4 cifre in 1989 la 4% inflatie in anul
1994.

Acest mecanism de ancorare conduce la crestrea costurilor economice deoarece reducerea

brusca si putenrica a inflatiei provoaca, cel putin pentru o anumita perioada a cresterii cererii de
moneda nesustinuta de cele mai multe ori de politica monetara si de credit a bancii respective.
Pentru a temepera cererea, banca centrala intervine si creste nivelul ratei dobanzii, fapt care
conduce la franarea dezvoltarii economice (restrangerea activitatii de creditare).

In mod normal, pentru a se evita asemenea practica (de crestere a dobanzilor), banca centrala ar
trebui sa raspunda extracererii printr-o oferta suplimentara de moneda. Oferta suplimentara de
moneda presupune emisiunea de moneda a bancii centrale. Emisiunea de moneda, dupa cum s-a
mentionat nu poate fi realizata decat in limita rezervelor de moneda straina (moneda fata de
care s-a produs ancorarea).

Banca centrala si in general operatorii pietei valutare sunt obligate sa caute diferite alte forme
de moneda (altele decat moneda bancii centrale) orientandu-se cu precadere catre piata externa.

Posibilitatile cele mai mici de a surmonta handicapul insuficientei cantitative de moneda, pentru
banca centrala sunt imprumuturile FMI, iar pentru operatorii pietei valutare, pietele financiar –
monetare internationale. In cazul mentionat (Argentina), banca centrala a obtinut un imprumut
de la FMI de 5 miliarde $, fapt care i-a permis sa contracareze efectele negative determinate de
functionarea mecanismului ancorarii si Consiliului Monetar.

Avantajele trecerii la ancorarea cursului de schimb si infiintarea unui Consiliu Monetar pentru
tarile cu economie in tranzitie mai putin dezvotlate sunt urmatoarele:

- reducerea ratei inflatiei

- stabilitatea monedei nationale

- crestrea credibilitatii autoritatii monetare si a increderii in moneda nationala

- echlibrarea balantei de plati si a soldului bugetar

- un mediu concurential si o capacitate crescuta a economieie de a reactiona la

stimuli interni si externi

Plecand de la aceste avantaje, tarile cu economie in tranzitie catre piata libera, nevoite sa
realizeze ajustari macroeconomice si o stabilitate mai ridicata pentru moneda nationala au
procedat la ancorarea acesteia fata de o moneda puternica straina sau un cos de monede.

EXEMPLU:

- Bulgaia in 1997 a ancorat moneda nationala leva la marca germana

- Estonia in 1998 a ancorat coroana estoniana la marca germana

- Lituania a ancorat lita la $ American

- Slovacia a ancorat moneda nationala la un cos de monede format din $ si marca germana –
1999

- Polonia si-a atasat moneda (slotul) la un cos de monede considerat stabil cu posibilitatea
fluctuarii in limitele a + /- 7% - 1999, dupa care ancorarea s-a facut fata de un cos de monede
format din: EURO 55% si $ americani 45%.

- Ungaria – 1999- a atasat forintz de un cos de monede: 70% marca germana si 30% $
americani
Incepand cu 1999 ancorarea s-a facut fata de cosul format din 70 % EURO si 30% $, cu
posibilitatea fluctuarii cursului in limita a +/- 2,25%. Decizia infiintarii unui Consiliu Monetar
in care sa completeze actiunile desfasurarii la nivelul politici monetare si de credit si ancorarea
monedei nationale are in vedere gradul de dificiltate economica la care statul respectiv a ajuns
la un moment dat. In conditiile unei inflatii foarte ridicate este obligatorie infiintarea
Consiliului Monetar pentru redresarea economica.

Bancile Centrale – autoritati monetare supreme

1) organizarea si rolul bancii centrale

2) independenta bancii centrale, premise a eficientei politicii monetare

1) Aparitia bancii centrale s-a realizat fie prin constituirea ca banca centrala (Sist. Federal de
reserve al SUA) la momentul la care s-a decis acest lucru, fie prin desprinderea din randul
bancilor comericale (cazul majoritatii statelor lumii).

Structurarea bancii centrale este in legatura directa cu tipul de sistem bancar existent. Se pot
identifica 2 tipuri de sisteme bancare.

- sistemul bancar universal (modelul Europei Continentale), unde functioneaza majoritar

bancile comerciale care desfasoara o gama larga si diversa de operatiuni

- sistemul bancar specializat (modelul american si japonez) unde functioneaza banci strict
specializate pentru anumite operatiuni, pentru anumite produse, tehnici, instrumente sau
sectoare ale economiei

Sistemele bancare contemporane se caracterizeaza prin two tier, altfel spus o organziare pe 2
paliere:

-o banca de prim rang (centrala) cu responsabilitatea emisiunii monetare si realizarea politicii

monetare si de credit a statului respectiv

- banci de rang secund universale si specializate

Analiza modului de organizare a unei banci centrale releva faptul ca nu exista o structura
optima sau o varianta pentru acesta. Pe de alta parte s-a constatat ca exista insa o legatura
stransa intre gradul de independenta al bancii centrale si indeplinirea obiectivelor acesteia in
ceea ce priveste stabilitatea monedei, preturilor, politica de credit si a cursului de schimb.

CURS NR. 8

Exemple cu privire la modul de organizare, atributiile si rolul bancilor centrale.

In SUA, sistemul federal de reserve considerat banca centrala americana, beneficiaza de un mod
de organizare mai descentralizat pornind si de la faptul ca fiecare dintre statele cecompun
natiunea Americana are constituita o banca federala, capitalul social al acesteia fiind detinut de
bancile comerciale memebre ale sistemului.

Consiliul de administratie al sistemului federal de rezerve (SFR) este compus din 7 guvernatori
numiti din randul presedintilor bancilor federale de catre seful statului in accord cu senatul.
Mandatul acestora este de 14 ani. Guvernatorul bancii centrale este numit pentru o perioada de
4 ani cu posibilitatea reinnoirii mandatului de ctare seful statului. Atributiile principale si rolul
SFT este de a asigura stabilitatea sistemului bancar de a gestiona politica monetara si de credit,
monitorizand ratele dobanzilor si de a supraveghea bancile federale membre ale sistemului.
Politica de curs de schimb estein sarcina guvernului, banca centrala actionand numai pentru
armonizarea obiectivelor de politica monetara. In formula de organizare actuala functioneaza
din anul 1913.

In MAREA BRITANIE – banca centrala numita si banca Angliei a fost creata in anul 1694 –
preluand efectiv controlul asupra emisiunii monetare in anul 1844. In formula de organizare
acutala functioneaza din anul 1946 cu amendamentele adoptate in anul 1997 ce vizeaza o mai
larga autonomie a acesteia. Consiliul de conducere este format din 14 membri numiti pentru o
perioada de 5 ani. In componenta acestuia se regasesc si 3 membrii, reprezentanti ai
departamentelor cheie ale bancilor.

Guvernul este numit, ca si membrii consiliului de conducere, de catre seful statului pentru o
perioada de 4 ani cu posibilitatea reinnoirii mandatului. Conform lui Bank of England Act,
banca centrala actioneaza pentru favorizarea “binelui public si prosperitatii nationale”. Pana in
anul 1997 gradul de independenta fata de puterea executiva a fost relativ scazut. O mare parte
din gestiunea politicii monetare si de credit era incredintata guvernului. Incepand cu 1997,
Banca Angliei este responsabila de executia politicii monetare si de credit, supravegheaza si
controleaza bancile universale si specializate, politica cursului de schimb ramanand in sarcina
guvernului.
In JAPONIA – Banca centrala – banca japoneza – este definita asa, de statutul adoptat in anul
1942 care consfintea faptul ca gestiunea politicii monetare de credit valutare si a cursului de
schimb se afla in subordinea a doua autoritati – banca centrala si ministerul de finante japonez.
Guvernatorul bancii centrale numit de govern pentru o perioada de 4 ani cu posibilitatea
reinnoirii mandatului, d.p.d.v. decisional se consulta cu 2 viceguvernatori, unul din partea
Ministerului Finantelor, celalalt din partea Agentiei Nationale de Planificare, ambii membrii ai
consiliului de administratie a bancii centrale japoneze.

Consiliul de amdinistratie este format din 8 membri numiti pentru o perioada de 5 ani de guvern
si aprobati de Parlament. In adoptarea deciziilor de politica monetara, banca centrala a japoniei
beneficiaza de autonomie relativ scazuta, politica cursului de schimb sip arte din politica de
credite fiind in atributiile guvernului. Rolul principal al bancii centrale japoneze este acela de a
supraveghea ca directivele primite de la Ministerul Finantelor sa fie aplicate.

2) Independenta Bancilor Centrale – premiza a eficientei politicii monetare.

Problema independentei bancii centrale este larg si indelung dezbatuta suscitand un interes
deosebit pentru mediile economice si financiar – monetare. Intrebarea esentiala este in ce
masura obiectivele bancii centrale pot fi indeplinite in conditiile subordonarii acesteia fata de
factorul politic.

Este oare justificata independenta bancii centrale fata de puterea executiva, avand in vedere
obiectivele principale urmarite de aceasta?

In mod logic, coerenta politicilor macroeconomice reclama o actiune coordonata si focusata

(concentrata) a factorilor responsabili. Se cunoaste faptul ca factorul politic, guvernul leste
responsabil de indeplinirea obiectivelor politicii fiscale, bugetare, a veniturilor salariale etc.
Politica monetara si de credit este o componenta a setului de politici macroeconomice,
obiectivele prioritare ale acesteia constituind din aceasta perspective si prioritati ale guvernului
sau factorului politic.

Realizarea obiectivului guvernamental al oricarei politici, cresterea economica puternica si

dinamica se regaseste at ape lista puterii executive cat si pe lista autoritatii monetare. Aceste
considerente pot conduce la idea ca o autonomie scazuta a bancii centrale fata de govern nu ar
constitui un obstacol pentru realizarea obiectivelor economice si financiar monetare, generale si
specifice.

Pe de alta parte, experienta economica si politica a demonstart ca guvernul este capabil sa

sacrifice obiectivele pe termen lung si termen mediu pentru realizarea celor pe termen scurt prin
masuri populiste in special in pragul alegerilor, cu obiectivul clar si declarat de castigarea
acestora, obiectiv neaflat pe agenda autoritatii monetare. Un exemplu ar constitui finantarea
deficitului bugetar prin emisiune monetara in cazul dependentei autoritatii monetare de
autoritatea politica, cresteri salariale si sacrificarea dezinflatiei cu consecinte economice grave
pe termen mediu si termen lung.

Din aceasta perspectiva devin esential ca mandatul guvernatorului si al consiliului de

administratie sa fie superior ciclului electoral numai astfel rata sacrificiului ar putea inregistra
valori scazute care sa valideze eficienta politicii monetare si de credit adoptate, implementate si
communicate. Pe plan mondial trend-ul cu privire la relatia autoritate monetara – autoritate
politica este de crestere a independentei primei fata de cea de-a doua.

State dezvoltate precum Marea Britanie, Japonia, SUA isi permit astazi un grad de dependenta
mai ridicat pe de o parte datorita cresterii economice sustenabile, iar pe de alta parte ca urmare a
consolidarii in timp a democratiei.

Criterii de independenta a Bancii Centrale fata de factorul politic.

De-alungul timpului au fost dezvoltate diverse scheme, modele si reprezentari care sa cuantifice
nivelul sau gradul independentei bancii centrale fata de guvern.

Modelul Bade – Parkin, construit in 1988, apreciaza independenta bancii centrale in functie de:

1) daca banca centrala este autoritate monetara finala

2) daca in componenta consiliului de administratie se regasesc membri oficiali ai

guvernului

3) daca mai mult de jumatate din membrii consiliului de amdinistratie sunt

independenti fata de guvern

Un model considerat mai rafinat folosind indici de independenta incearca solutionarea

problemei facand distinctia intre independenta politica si cea economica. A fost in anul 1991 de
Grilli, Masciandaro si Tabellini (GMT) conform acestui model criteriile de apreciere a
independentei politice sunt urmatoarele:

1) daca guvernatorul bancii centrale este numit pentru o perioada mai mica sau mai
mare de 5 ani
 2) daca este numit de guvern sau de parlament

3) daca consiliul de administratie are un mandat mai mic sau mai mare de 5 ani

4) daca consiliul de administratie este numit de guvern sau parlament

5) daca in componenta consiliului de administratie se gasesc membrii oficiali ai

guvenului

6) daca politica monetara si de credit, valutara si a cursului de schimb este in

exclusivitate de competenta bancii centrale

7) daca exista un cadru legal care sa solutioneze un eventual conflict intre banca
centrala si guvern.

8) Daca banca centrala este singura institutie desemnata sa supravegheze si sa

controleze sistemul bancar

Criteriile economice se refera la:

1) daca banca centrala acorda facilitati directe de creditare economiei

2) daca pentru facilitatile de credit, dobanda perceputa este dobanda pietei

3) daca facilitatile de credit au character permanent sau temporar

4) daca banca centrala intervine pe piata fiannciara pentru a achita datoria publica

5) daca banca centrala este institutia care stabileste dobanda de refinantare

6) daca in statutul bancii centrale exista prevazut in mod expres obiectivul stabilitatii
pretului
Pentru a elucida problema independentei, diversi specialisti sau institutii monetare si de credit,
de-a lungul timpului au procedat la calculul unor indicatori mai mult sau mai putin capabili sa
releve nivelul de dependenta dintre cele 2 autoritati.
Cei mai cunoscuti sunt rata de schimbare, coeficientul vulnerabilitatii politicii monetare si rata
sacrificiului.

Rata de schimbare - incearca sa determine gradul de dependenta considerand esentiala numirea

conducerii autoritatii monetare. Perioada de calcul a ratei de schimbare este de 1 an.

Coeficientul vulnerabilitatii politicii monetare – este calculate pornind de la 4 elemente:

- schimbarea regimului politic

- schimbarea (alternanta) la putere a partidelor politice

- schimbarea guvernului in cadrul unui ciclu electoral

- schimbari in structura guvernului

Rata sacrificiului – porneste de la idea ca gradul de independenta al bancii centrale se gaseste in

acord, corelalndu-se cu obiectivul de dezinflatie si se calculeaza aflandu-se in vedere iesirile de
venit national divizate la dezinflatie pentru perioada de timp afectata obiectivului de dezinflatie
stabilit de banca centrala.

CURS. NR. 9

Incadrarea si limitele politicii monetare

1) Conceptul de sustenabilitate a politicii monetare

2) Limitele politicii monetare

1) Elaborarea si ajustarea politicii monetare se realizeaza de catre Banca Centrala tinand seama
de complexul de factori si instrumente cu actiune sistematica.

Politica monetara, parte componenta a setului de politici macroeconomice, nu are sin u poate
avea o actiune singulara. Ea se inscrie atat din perspectiva proiectarii cat si din cea
implementarii si comunicarii intr-un ansamblu corerent, capabil sa guverneze natiunea.

Politica monetara nu este considerate un pilon in jurul caruia sa graviteze celelalte politici
economice. Dimpotriva, ea reprezinta o modalitate prin care statul ajusteaza si contracareaza
efectele negative generate de comportmentul agentilor economici.
Datorita impulsului monetar transmis prin canale specifice, politica monetara poate beneficia de
flexibilitate. Flexibilitatea reprezinta o modalitate prin care politica monetara se poate plia si
poate reactiona la succesele sau esecurile generate de actiunea celorlalte politici economice.
Constrangerile si oportunitatile create de functionarea economiei de piata obliga politica
monetara sa fie flexibila.

Din aceasta perspectiva dimensionarea ofertei in functie de cerere ai carei parametrii sunt
dependenti de starea economiei, consitutie o necesitate pentru a pastra increderea in moneda si a
asigura si mentine echilibrul monetar. Asigurarea echilibrului monetar constituie o provocare
continua pentru politica monetara, economia reala presupunand evolutii dinamice generate atat
de factori interni si de factori externi. Asigurarea si mentinerea echilibrului monetar reprezinta
un prim pas esential in definirea sustenabilitatii politicii monetare.

Teoria economica precizeaza faptul ca echilibrul monetar este asigurat atunci cand oferta
(expresia evolutiei masei monetare) este egala cererii (expresia valorica a vol. de tranzactii).

Sustenabilitatea intr-o abordare teoretica nu poate fi privita ca expresie a unei stari de moment.
Ea presupune agrearea unei perioade de timp a unui interval asupra caruia se actioneaza atat din
interiorul procesului cat si din exteriorul acestuia.

Este esentiala alimentarea cu energie a procesului in sine si identificarea unui set minimal de
invarianti ai procesului, conservand potentiabilitatile in idea evitarii “gropilor de potential”.

Sustenabilitatea unui process poate fi asumata in conditiile in care procesul respective este
sanatos economic, durabil si raspunde necesitatilor.

Plecand de la aceste considerente, sustenabilitatea politicii monetare presupune perpetuarea pe

TM si TL a stabilitatii echilibrului monetar obtinut pe TS in conditiile mentinerii unei anumite
dinamici a economiei. Se poate deduce ca unul dintre aspectele esentiale ale sustenabilitatii
politicii monetare il reprezinta integrarea perfecta a acesteia in complexul de politici
macroeconomice care guverneaza o natiune.

Printre cerintele sustenabilitatii politicii monetare se numara stimularea obtinerii cresterii

economice costituirea unor mecanisme de absorbtie a eventualelor socuri asimetrice,
identificarea si utilizarea unor tehnici de diminuare, atenuare sau eliminare a riscruilor cu care
se confrunta universal monetar bancar. Pornind de la aceastea, un model de functionare
sustenabila a elementelor ce compun politica monetara incadrata in complexul macroeconomic,
poate fi construit plecand de la:
 1) Stabilirea si aplicarea unui maxim de legaturi corelationale intre elementele
sistemului de politici macroeconomice

2) Proiectarea, implementarea si comunicarea eficienta a politicii monetare asumand o

conduita a bancii centrale bazata pe interventii prudente

3) Identificarea si utilizarea unui set minimal de masuri monetare si bancare,

respectand regula simetriei socurilor si regulile economiei de piata.

4) Preferinta pentru obiective reprezentand evolutii moderate pe TM si TL.

Instrumentarul utilizat pentru ca un astfel de model sa functioneze, trebuie sa cuprinda in mod

obligatoriu rata inflatiei, ratele dobanzii, cursul de schimb, rezervele minime obligatorii
operatiunilor de sterilizare a excesului de lichiditate, operatiunilor de open market, , rezervele
internationale, agregatele monetare etc.

Instrumentele utilizate de politica monetara conduc in timp la aparitia unor probleme pentru a
caror rezolvare autoritatea monetara este obligate sa:

1) sa aleaga si sa gestioneze in mod corect tinta monetara

2) sa aleaga sis a gestioneze ancorele nominale

3) sa identifice factorii externi de suport pentru sustenabilitate (politica fiscala) urmarind

eficientizarea mix-ului de politici

4) sa abordeze un ssitem decisional multilevel etajat atasat unei conduite de politica

monetara

5) sa urmareasca functionarea si performanta pietelor financiare vazute ca modalitati de

transmitere a impulsurilor monetare si a socurilor asimetrice si atipice.

6) sa multiplice si sa accelereze activitatea in domeniul bancar utilizand creditul ca

principal motor

7) sa identifice limitele de actiune a politicii monetare

CURS NR. 10
 Limitele politicii monetare

- atat obstacolele de natura tehnica reprezentate aici de contradictiile dintre obiectivele fixate de
autoritatile monetare cat si insuficienta flexibilitate a structurilor economice sunt de natura a
limita efectele politicii monetare si in consecinta eficienta acesteia.

Avand in vedere relatia moneda – economie privita prin prisma comportamentului bancii
centrale, bancilor comerciale si agentilor economici rigiditatile institutionale si
comportamentale conduc la manifestarea unor dezechilibre mai slabe sau mai puternice cu efect
negativ asupra politicii monetare.

De exemplu, in cazul unei politici monetare restrictive se pot identifica pe termen scurt o seama
de efecte negative cum ar fi, contractarea activitatilor economice, reducerea volumului de
investitii sau cresteri ale somajului.

Pe termen mediu si termen lung insa, aceste efecte dispar datorita in principal actiunii
coordinate si coerente a politicii monetare, in cadrul mix-ului de politici economice. Indiferent
de tipul abordat politica monetara trebuie sa fie ferma, credibila si de natura a combate
rigiditatile economiei.

Autoritatea monetara, utilizand instrumente specifice trebuie sa corecteze comportamentul

agentilor economici, sa influenteze pozitiv concurenta in sistem, sa adopte masuri sustenabile
capabile sa mentina pe termen mediu si termen lung echilibrul castigat pe termen scurt.

Din aceasta perspectiva si din cauza gradului de incertitudine manifestat in sistemul economic a
informatiilor incomplete primite de politica monetara pe termen scurt, este necesar ca
autoritatea monetara sa identifice si sa stabileasca obiective intermediare.

Acestea sunt variabile, nu atat de importante prin ele insele, insa cu influenta puternica asupra
realizarii obiectivelor finale stabilite de politica monetara. Important este ca obiectivele
intermediare stabilite sa urmeze trend-ul monetar si financiar inregistrat in sistem si sa se
mentina neschimbate (conditie a sustenabilitatii politicii monetare) o perioada cat mai lunga de
timp.

Credibilitatea autoritatii monetare este apreciata si in functie de mentinerea acelorasi obiective

pentru perioade lungi de timp. Eficienta actiunilor autoritatii monetare depinde de flexibilitatea
politicii monetare adoptate si implementate de capacitatea acesteia de a asigura pe termen
mediu si termen lung stabilitatea echilibrului castigat pe termen scurt in conditii de cunoastere a
limitelor acesteia si de incadrare perfecta in complexul de politici macroeconomici (functionare
eficienta a mix-ului de politician monetara si fiscala in sensul capacitatii politicii fiscale de a se
constitui intr-un absorbent al socurilor asimetrice si atipice).

INTEGRAREA MONETARA EUROPEANA

1) Evolutii monetare europene

2) Functiile si operatiunile bancilor centrale nationale ale statelor membre

3) Banca Centrala Europeana si sistemul european al bancilor.

1) Tratatul de la Roma incheiat in 1957 a consfiintit crearea Comunitatii Economice

Europene. Mecanismul economic creat a necesitat ulterior o coordonare a activitatilor
monetare. Integrarea in domeniul monetary a demarat in 1972 odata cu infiintarea “Sarpelui
Monetar”, a continuat incepand cu anul 1979, datorita creerii Sistemului Monetar European si s-
a finalizat cu introducerea monedei unice EURO incepand cu 1 ianuarie 1999.

Mecanismul Sarpelui Monetar a fost considerat ca ineficient din perspectiva mentinerii

stabilitatii sistemului monetar european si a fost inlocuit incepand cu anul 1979 cu un mecanism
monetar bazat pe 2 piloni.

- I pilon – este reprezentat de raportarea monedelor nationale ale statelor membre la

o moneda “cos – compozita” numita ECU in sensul stabilirii unui curs privat intre acestea si
ECU cu posibilitate de fluctuatie in limita +/-2.25%.

- II pilon – a fost reprezentat de Fondul European de Cooperare Monetara organism

de compensare multilaterala intre statele membre prin acordarea de credite pe termen scurt.

Atunci cand cursul de schimb al unei monede nationale75 % din ecartul maxim autorizat se
intervenea pentru mentinerea acesteia in limitele mentionate prin cumpararea sau vanzarea de
valuta.

Moneda ECU a beneficiat de multiple utilizari: moneda efectiva, baza de calcul a paritatii
celorlalte monede, baza de referinta pentru operatiunile de credit si schimb si instrument de
reglare a soldurilor debitoare si creditoare intre autoritatile monetare.

Prezentarea raportului DELLORS in anul 1988 a reprezentat un moment decisive care a condus
la semnarea in 1992 a acordului sau Tratatului de la Maastricht accord intrat in vigoare la 1
noiembrie 1993.
Tratatul de Maastricht a introdus o noua denumire pentru constructia europeana si anume UE
care a cuprins comunitatea economica europeana, cooperarea in materie de politica interna si
justitie si colaborarea in domeniul politicii externe si de securitate.

Tratatul a fost impartit in 2 capitole: un capitol destinat realizarii unei uniuni politice, iar
celalalt destinat uniunii economice si monetare.

Obiectivele stabilite pentru noua constructie UEM au fost de natura sa conduca la introducerea
monedei unice EURO incepand cu 1 ianuarie 1999 in calitate de moneda scripturala, iar de la 1
iulie 2002 in calitate de moneda efectiva legala pentru 11 din cele 15 state membre ale UE.

La inceputul anului 1998 au fost alese 11 state cele care indeplineau criteriile de convergenta
nominala si reala la nivelul anului 1997.

Paritatea dintre EURO si USD a fost stabilita la 1,17 USD. A fost introdusa o noua dobanda de
referinta EUROLIBOR.

Criteriile de convergenta nominala necesare pentru a accede in UEM sunt:

a) rata inflatiei nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 1,5 % rata medie a inflatiei
din primele 3 state cu rata inflatiei cea mai mica.

b) Rata dobanzii la titlurile de stat nu trebyuie sa depaseasca cu mai mult de 2,5 % rata
medie a dobanzii inregistrata in primele 3 state cu rata inflatiei cea mai mica.

c) Cursul de shcimb al monedei nationale in raport cu EURO trebuie sa se mentina

stabil in limita +/- 15 % fata de un curs privat pentru minim 2 ani (mecanismul ratelor de
schimb).

d) Datoria publica nu trebuie sa inregistreze o valoare mai ridicata de 60 % din PIB,

iar deficitul public o valoare mai mare de 3 % din PIB.

Bancile Centrale Nationale - functiile si operatiunile bancilor centrale.

- indiferent de caracterul mai mult sau mai putin centralizat al activitatii unei banci
centrale functiile indeplinite de aceasta se refera la:
 a) functia de emisiune monetara

b) functia de banca a statului, a administratiei publice si a serviciilor publice

c) functia de banca a bancilor

d) functia prudentiala si de supraveghere

e) functia de centru valutar si de administrare a rezervei valutare.

a) Banca centrala este abilitata sa realizeze emisiunea monetara sis a puna in circulatie
asa numita moneda de prim rang sau moneda Bancii Centrale. Creatia monetara a Bancii
centrale se exprima prin agregatul monetar numit baza monetara compus din numerar banknote
si piese metalice) si rezervele minime obligatorii detinute de bancile comerciale la banca
centrala.

In acelasi timp, moneda a bancii centrale este aceea create prin mecanismul refinantarii si
rescontarii.

In urma functionarii acestui mecanism, banca centrala imprumuta bancile comerciale

(emisiune de moneda centrala) contra efecte comerciale, titluri de valoare si plati unei taxe
numita – taxa de rescont.

- mom. ramb. imprumutului bancii comerciale returneaza moneda bancii centrale care
astfel se distruge.

b) Banca Centrala detine conturile statului si realizeaza pentru stat emisiunea de titluri
constituindu-se intr-un casier si consilier al acestuia.

c) Functia numeste 3 activitati correlate intre ele si anume:

c1) – detine conturile bancilor comerciale prin care acestea realzieaza compensarile si
viramentele

c2) – imprumuta bancile comerciale contra taxei de rescont prin refinantare si rescontare
 c3) – intervine pe piata monetara in calitate de jucator si concurent pentru bancile
comerciale, interventii care constituie un reper pentru sistemul de dobanzi practicat intre bancile
comerciale si agentii economici.

c4) – banca centrala exercita datorita autoritatii cu care este investita controlul asupra
bancilor comerciale urmarind sa asigure securitatea depozitelor bancare si prevenirea
falimentelor – stabilitatea sistemului bancar.

Cele mai importante actiuni in acest sens sunt legate de autorizarea fucntionarii
bancilor centrale, crearea si transformarea acestora, diversificarea si divizarea riscurilor aferente
functionarii bancilor comerciale.

c5) supravegherea prudentiala a sistemului bancar utilizand indicatori specifici (raportul

european de solvabilitate, coeficientul de adecvare a capitalului, rata rezervelor minime
obligatorii).
c6) banca centrala realizeaza schimbul de moneda nationala in devize la concurenta sau
impreuna cu bancile comerciale si urmareste mentinerea stabila a cursului de schimb in limitele
prevazute de mecanismul de schimb respectiv (RM 2).

C7) banca centrala primeste imprumuturi externe de la organisme financiare si bancare

internationale si imprumuta la randul ei FMI sau banca mondiala in cadrul acordurilor de
cooperare monetara internationala.

C8) detine si administreaza rezerva oficiala.

OPERATIUNILE BANCII CENTRALE

Active si pasive – private prin prisma bilantului contabil

Cele mai importante active:

- acordarea de credite

- decontarile inter si intrabancare

- cumpararile si vanzarile de aur si devize

Cele pasive:

- emisiunea monetara
 - formarea capitalului propriu

- atragerea resurselor

BCE – infiintata in 1999, drept obiectiv – asigurarea stabilitatii preturilor in Uniunea

Europeana. Cele mai importante directii de actiune in acest sens sunt:

- adoptarea si implementarea politicii monetare in UE

- detinerea si administrarea rezervelor oficiale ale statelor membre

- supravegherea prudentiala a sistemului monetary bancar

- asigurarea unui sistem de plati eficient in cadrul UE

- autorizarea emisiunii de moneda in UE.

Pentru indeplinirea obiectivelor fixate BCE colaboreaza cu bancile centrale nationale urmarind
pe de o parte asigurarea unui grad cat mai ridicat de independenta pentru acestea, iar pe de alta
parte dobandirea unei autoritati cat mai puternice.

Acest tip de colaborare se realizeaza pe de o parte datorita faptului ca instrumentele monetare

devin operabile prin fucntionarea sistemelor bancare, iar pe de alta parte deoarece deciziile cu
privire la politica monetara asumate de banca centrala au nevoie de un suport de informatii
financiar – monetare cat mai complet.

Principiile in baza carora BCE actioneaza sunt:

a) principiul descentralizarii – care considera important rolul fiecarei banci centrale

nationale in adoptarea, implementarea si comunicarea politicii monetare.

b) Accesului tuturor solicitantilor in mod egal la moneda bancii centrale, urmarindu-se

eliminarea limitelor in operatiunile de refinantare bilaterala in conditiile de rata a dobanzii
avantajoasa si de deschidere a pietei financiare pentru un nr. cat mai ridicat de investitori.

c) Principiul unificarii pietelor financiare si monetare si practicarii aceleiasi rate a

dobanzii pe termen scurt.
CURS NR. 11

- Strategii monetare

- Unele consideratii cu privire la tintele si ancorele monetare

STRATEGII MONETARE

- startegia de tintire ainflatiei

- strategia de tintire a cursului de schimb

- strategia de tintire a agregatelor monetare

- strategia heterodoxa

In ultimii ani atentia bancilor centrale a fost deplasata dela evolutia agregatelor monetare la
tintirea directa a inflatiei eliminandu-se astfel obiectivele intermediare si urmarindu-se
mentinerea ratei inflatiei la un nivel acceptabil pentru politica monetara, inflatia devenind tinta
finala si nemijlocita a politicii monetare.

Acest mod de abordare a condus la obtinerea unor rezultate remarcabile, chiar tari cu economie
de piata functionala (Marea Britanie, Noua Zeelanda) in tari cu economie in curs de dezvoltare
(brazilia, Chile) precum si in state cu economie de tranzitie emergenta (Polonia – Cehia).

Avand drept obiectiv integrarea in structurile europene, Romania a trecut la o strategie de tintire
a agregatelor monetare, la o strategie de tintire directa a inflatiei incepand u anul 2005, urmand
sa o mentina probabil, pana la intrarea mecanismelor ratelor de schimb II, moment care va
determina si adoptarea unei startegii de tintire a cursului de schimb in paralel cu tintirea directa
a inflatiei pana la momentul adoptarii monedei unice EURO.

Urmand exemplul BCE si o data intrata in zona EURO, Romania va urmari probabil sa adopte o
strategie heterodoxam renuntand la cele 2 strategii mentionate.

Pentru un stat cu o economie emergenta, nematurizata complet, strategia de tintire directa a

inflatiei impune exigenta sporite atat in plan economic al politicilor economice cat si ceea ce
priveste domeniul financiar monetar.

De exemplu, Romania isi propune ca la finalul anului 2007 sa inregistreze:

1 – un nivel al ratei inflatiei de aproximativ 3%

2 – o crestere anuala a PIB-ului – 5%

3 – o intarire a competitivitatii interne si externe si o remonetizare a economiei nationale

4 – o crestere a serviciilor intr-un sistem superior cresterii PIB

5 – o crestere a productiei industriale – 5 % anual, tintindu-se industriile prelucratoare.

Aceste obiective urmaresc pe fond o reducere a decalajului economic si al nivelului de trai

existent fata de UE.

Pentru realizarea acestor obiective este necesar sa se adopte in domeniul monetar strategiile
mentionate in paralel cu intarirea capacitatii institutionale si armonizarea completa a legislatiei
bancare romanesti cu cea a UE.

Oricare strategie monetara ar fi elaborata si implementata de catre o banca centrala, aceasta ar

trebui sa cuprinda cateva elemente definitorii:

a) asumarea neechivoca a angajamentului fata de obiectivul principal (tinta propusa) si

plasarea in plan secundar a obiectivelor traditionale (reducerea somajului, cresterea
competitivitatii) si a celor specifice (rata dobanzii).

b) Transparenta si credibilitate, comunicarea permanenta a deciziilor adoptate de BC catre

publicul larg

c) Cresterea raspunderii BC dovedita practic printr-un nr. redus de clauze de exonerare

d) Cresterea independentei politice si economice a Bancii Centrale

e) Capacitatea de a obtine in timp util informatii si date cat mai complete cu privire la
evolutia principalilor indicatori macroeconomici si a oricarei variabile descriptive in legatura cu
procesul in cauza.
Banca Centrala trebuie sa porneasca de la acel nivel susceptibil, sa desconspire anumite patern-
uri de manifestare a factorilor si elementelor relevanti fata de startegia adoptata.