Sunteți pe pagina 1din 2

Tema macroeconomie

1. Cand guvernul foloseste politici fiscale si bugetare expansionist, cei care au de


suferit sunt exportatorii. Are dreptate autorul acestui paragraf? Argumentati si
explicati mecanismele macroeconomice care sustin sau infirma acest enunt.
In viziunea clasica, politicile fiscal expansioniste au tendinta de a scadea exportul net. Cand
emisiunile de obligatiuni guvernamentale (mijloace prin care guvernul se imprumuta pentru a-si
finanta deficitul fiscal) manifesta o rata de dobanda ridicata, acestea atrag capital strain de la
investitori. Aceasta se intampla datorita faptului ca obligatiunile emise de o tara care se afla intrun model de expansiune ofera randamente mai bune. Cu alte cuvinte, companiile care doresc sasi finanteze investitiile trebuie sa intre in competitie cu guvernul local pentru fondurile straine.
Pentru a achizitiona obligatiuni dintr-o anumita tara, investitorii straini trebuie sa obtina valuta
respectiva in care este denominat instrumental de venit fix. Astfel, cand apar influxurile de
capital strain intr-o tara ce practica o politica fiscala expansionista, cererea pentru moneda tarii
respective creste, ceea ce cauzeaza moneda sa se aprecieze fata de alte valute. Odata ce moneda
s-a apreciat, bunurile produse pentru export din acea tara costa mai mult pentru straini decat
inainte, iar bunurile straine costa mai putin relative la produsele autohtone. In consecinta,
exporturile prezinta un tren descrescator, in timp ce importurile cresc.
2. Care din urmatoarele este mai usor de gestionat din punctul de vedere al Bancii
Centrale: un soc ce afecteaza cererea agregata sau un soc ce afecteaza oferta
agregata? Explicati de ce si descrieti mecanismul de interventie al Bancii Centrale.
Analiza trebuie inceputa prin a enumera obiectivele primare ale politicii macroeconomice ale
bancilor centrale si anume: stabilizarea activitatii economice si mentinerea inflatiei la o cota
joasa. Principalul indice urmarit in politica de stabilizare a economiei este rata somajului,
alegerea fiind motivata de cauzele unui somaj ridicat asupra unei economii: sporirea saraciei si
gestionarea ineficienta a resurselor ce conduce la o diminuare a ofertei. Ideal nu este sa reducem
rata somajului la zero, ci sa o aducem la un nivel natural al acesteia si anume 5%.
Al doilea obiectiv major al politicii macroeconomice consta in stabilizarea inflatiei sau a
preturilor. In vederea urmaririi celor doua obiective, la nivel global s-au conturat doua tipuri de
mandate ale bancilor centrale: ierarhic si dual. Pentru o mai buna fundamentare si intelegere a
modului de interventie al bancilor centrale asupra socurilor economice, este nevoie de o grupare
a acestora in: socuri ale cererii agregate, socuri permanente ale ofertei agregate si socuri
temporare ale ofertei agregate.
In cazul unui soc al cererii agregate sau a unuia de tip temporar al ofertei agregate, bancile
centrale pot aborda dualist socul, atat prin tintirea inflatiei cat si prin stabilizarea ratei somajului.

Acest lucru nu este valid si in cazul unor socuri de tip permanet ale ofertei agregate, bancile fiind
nevoite sa alega intre a tinti inflatia sau a stabiliza rata somajului.
Pentru a gestiona un soc al cererii agregate, bancile centrale recurg la o relaxare a politicii
monetare prin diminuarea ratei de dobanda pentru a deplasa curba cererii agregate spre dreapta.
In cazul acestor socuri, bancile centrale nu trebuie sa alega intre cele doua obiective majore, ele
putand fi urmarite in paralel.
In cazul socuriulor permanete ale ofertei agregate, bancile centrale recurg la o politica monetara
de austeritate, prin majorarea ratei de dobanda, astfel reusind sa reduca la zero deficitul de oferta.
Si in cazul acestor socuri bancile pot mentine avordarea dualista.
De regula pentru gestionarea socurilor temporare ale ofertei agregate se recurge la o politica
monetara de austeritate, prin majorarea ratei de dobanda. Masura ce va conduce la o deviatie
substantiala a ofertei agregate sub potentialul real al acestuia. Prin urmare politica nu mai este
una de tip dualist, prin tintirea inflatiei renuntandu-se la urmarirea stabilitatii in economie. O alta
abordare in gestionarea acestor socuri o reprezinta relaxarea politicii monetare prin reducea ratei
de dobanda . Prin acesta se reuseste sa se aduca la zero deficitul de oferta insa cu pretul cresterii
inflatiei. Prin urmare in cazul acestor socuri bancile centrale nu pot mentine abordarea dualista.
Avand in vedere cele de mai sus, pe termen scurt, bancilor centrale le este mai usor sa gestioneze
socurile cererii agregate.