Universitatea din București, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Justinian

Patriarhul”
Master anul I ,,MANAGEMENT ECONOMIC ŞI ADMINISTRAŢIA
UNITĂŢILOR BISERICEŞTI”

PROIECT DE SEMINAR LA DISCIPLINA

COMPORTAMENTUL ANGAJAȚILOR ECONOMICI

MASTERAND:

ARICIU ALEXANDRU

București 2023
 Preţurile şi formarea acestora

Teorii asupra semnificaţiei preţului

În teoriile economice actuale, preţul este considerat ca fiind “un instrument complex de
măsurare economică, respectiv de măsurare monetară (bănească) ce reflectă în mărimea lui atât
cheltuielile de muncă efectuate pentru obţinerea bunului, cât şi utilitatea acestuia, cererea şi
oferta, raritatea, precum şi alte variabile (unele neeconomice). Pe scurt, preţul poate fi definit ca
măsura unui bun sau serviciu în expresie monetară .... cantitatea de monedă (suma de bani) care
este cedată de cumpărător vânzătorului în schimbul unui bun sau serviciu.”
Reprezentanţii gândirii economice clasice erau adepţii teoriei obiective a valorii, conform
căreia valoarea mărfurilor depinde de ceea ce efectiv s-a consumat pentru producerea lor, de
munca cheltuită pentru aceasta.

De exemplu, dacă majoritatea luau în calcul numai timpul de muncă din cadrul unui
anumit proces de producţie analizat, D. Ricardo a arătat că este necesar să se ia în calcul şi
timpul de muncă necesar producerii elementelor de capital consumate, deoarece şi acestea
contribuie la valoarea produsului final. Valoarea era considerată ca fiind baza preţului.

Tot economistul D. Ricardo a lansat teoria conform căreia preţul pe piaţă oscilează în
jurul preţului natural care este bazat pe valoarea mărfii. În afară de aceasta, clasicii considerau că
preţul mai este influenţat şi de puterea de cumpărare a banilor, deci practic este luată, prin
aceasta, în considerare şi cererea.

Reprezentanţii gândirii economice neoclasice erau adepţii teoriei subiective a valorii,

conform căreia valoarea mărfurilor depinde de utilitatea economică a acestora pentru
consumatori şi, de asemenea, de raritatea bunurilor.

Reprezentanţii Şcolii marginaliste introduc metodele matematice în analiza fenomenelor

şi proceselor economice şi arată că preţul depinde atât de cerere, cât şi de ofertă, realizând şi
reprezentarea grafică a acestora.
 Alfred Marshall, introduce conceptul de “foarfecă a preţurilor”, care reprezintă tocmai
această dublă influenţă a cererii şi ofertei, arătând că pe termen scurt factorul cel mai important
al preţului este cererea, iar pe termen lung oferta.

În prezent, se recunoaşte rolul primordial al raportului dintre cerere şi ofertă ca factor de

influenţă asupra preţului, alături de tipul de concurenţă existentă pe piaţa produsului respectiv, de
influenţa statului, de mijloacele de influenţă exercitate asupra gusturilor şi preferinţelor
consumatorilor etc.

Teoretic, preţul este o variabilă economică pozitivă, deci ar putea înregistra orice nivel
între zero şi infinit.

Funcţiile preţului

Fiind o variabilă extrem de importantă în economiile actuale, unul dintre mecanismele

pieţei, preţul îndeplineşte mai multe funcţii.

Funcţia de evaluare a cheltuielilor şi rezultatelor se referă la faptul că fiecare unitate de

efort sau de efect se poate exprima şi în bani, în unităţi monetare, pornind de la preţurile
acestora.

Exprimarea monetară a consumurilor şi rezultatelor unui agent economic este foarte

importantă deoarece determină eficienţa activităţii acestuia şi stă la baza deciziilor viitoare pe
care acesta trebuie şi poate să le ia.

Funcţia de motivare a producătorilor se leagă de funcţia anterioară deoarece, preţul îi

orientează pe producători către ramurile în care produsele se pot vinde mai bine şi astfel
producătorii pot obţine câştiguri mai mari pe baza cărora ulterior îşi pot moderniza şi îmbunătăţi
procesul de producţie.

Funcţia de informare se referă la faptul că un preţ mare pentru un produs arată

producătorilor dacă acel produs este căutat de către consumatori, arată dacă pe o piaţă există o
presiune exercitată de cerere sau de ofertă, dacă factorii de producţie sunt mai mult sau mai puţin
disponibili etc.

Funcţia de corelare a cererii cu oferta se referă la faptul că, în orice situaţie de

dezechilibru s-ar afla piaţa, preţul va tinde către nivelul de echilibru. Dacă pe piaţă preţul este
mai mic decât nivelul său de echilibru (P1), se va forma un exces de cerere.

Preţurile fiind tentante pentru cumpărători, se va manifesta tendinţa de creştere a cererii,

iar producătorii vor ava tendinţa de a-şi reduce oferta deoarece preţul mic înseamnă faptul că
veniturile obţinute din vânzarea mărfurilor pe piaţă sunt reduse. Presiunea exercitată de cerere va
conduce la creşterea preţului spre nivelul de echilibru. Dacă, însă, pe piaţă preţul este mai mare
decât nivelul său de echilibru (P2), se va forma un exces de ofertă.

Presiunea exercitată de ofertă va conduce la scăderea preţului spre nivelul de echilibru.

Funcţia de distrbuire a veniturilor arată faptul că, în funcţie de eficienţa pe care o obţin în
producţie, de costurile de producţie şi de preţurile de vânzare, producătorii câştigă venituri mai
mari sau mai mici, realizându-se astfel o redistribuire a veniturilor către aceia care reuşesc să fie
mai eficienţi şi să câştige o poziţie mai bună decât a concurenţilor pe piaţă.

Tipuri de preţ

Preţurile se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii. O primă clasificare se poate face
în funcţie de gradul de intervenţie sau de influenţă asupra preţului. Conform acestui criteriu,
preţurile se împart în preţuri libere, preţuri adminsitrate şi preţuri mixte.

Preţurile complet libere nu exită, de fapt, pe piaţă în economiile moderne. Ele

caracterizează numai concurenţa perfectă, în care nici unul dintre agenţii economici nu avea
puterea necesară pentru a le influenţa, iar intervenţia statului era redusă la minim.

Preţurile administrate semnifică faptul că ele suportă o influenţă directă sau indirectă din
partea anumitor agenţi economici, cum sunt de exemplu, firmele puternice sau statul.
 În prezent, se consideră că pe piaţă există preţurile mixte, care se supun intervenţiei
statului sau firmelor puternice, dar această intervenţie se combină cu mecanismele de formare
liberă a preţurilor pe piaţă, în principal pe baza raportului dintre cerere şi ofertă.

Gradul de influenţă a firmelor asupra preţului depinde de tipul de concurenţă existent pe

piaţă, iar statul are câteva posibilităţi de intervenţie asupra preţurilor:

 subvenţionarea preţurilor la unele produse de mare necessitate;

 determinarea, printr-o intervenţie directă, a unor limite minime şi maxime în care pot
oscila preţurile unor produse, în dorinţa de a proteja producătorii sau cumprătorii
acestora;

 modificarea politicii fiscale care influenţează veniturile cumpărătorilor, dar şi pe cele ale
producătorilor;

 modificarea politicii monetare, care, de asemenea, are consecinţe asupra veniturilor

cumpărătorilor şi producătorilor;

 blocajul preţurilor, inclusiv al salariilor, în perioadele inflaţioniste;

 crearea unor stocuri de produse de către stat, pe care apoi le poate spori sau diminua prin
vânzarea acestora, influenţând astfel dimensiunea cererii sau a ofertei;

În funcţie de noutatea produselor, preţurile pot fi ale produselor deja existente sau ale
produselor nou apărute pe piaţă. Preţurile produselor noi pot fi la început mai ridicate sau mai
scăzute decât nivelul normal al acestora. Practicarea unor preţuri mai scăzute decât nivelul
normal are ca scop promovarea produsului, atragerea clienţilor pentru a-i convinge de calităţile
acestuia şi fidelizarea lor.

O altă clasificare a preţurilor se face pornind de la gradul de flexibilitate a acestora. Unii

producători şi vânzători acceptă să practice preţuri diferenţiate în funcţie de client, iar alţii
practică preţuri unice, indiferent de capacitatea de negociere a clienţilor sau de cantitatea
cumpărată.
 Preţurile se mai pot clasifica şi în preţuri fără TVA, care sunt cele ale factorilor de
producţie şi preţuri cu TVA care conţin obligaţiile fiscale ale cumpărătorilor, numite şi preţurile
pieţei.

Formarea preţurilor

Formarea preţurilor depinde de tipul de concurenţă.

În cadrul concurenţei perfecte, preţul se stabileşte în mod liber pe piaţă, la nivelul de

echilibru. Nici unul dintre agenţii economici vânzători sau cumpărători nu poate modifica sau
influenţa nivelul preţului.

Dacă unul dintre vânzători ar încerca să fixeze un preţ mai mare decât cel stabilit de
piaţă, sperând ca astfel să câştige mai mult decât ceilalţi vânzători, efectul ar fi contrar, întrucât
bunurile fiind omogene, cumpărătorilor le este total indiferent de la ce producător cumpără, deci
de la cel care vinde la un preţ mai mare decât ceilalţi nu ar mai cumpăra nimeni.

În cadrul concurenţei monopolistice, de asemenea nici unul dintre agenţii economici

vânzători sau cumpărători nu poate modifica sau influenţa nivelul preţului deoarece aceştia nu au
puterea economică necesară.

În cadrul concurenţei de oligopol, firmele care decid să colaboreze, pot viza practicarea
pe piaţă a unui anumit preţ sau, dimpotrivă, se pot concentra pe fixarea cantităţilor vândute.
Preţul se fixează la nivelul pentru care costul marginal este egal cu venitul marginal, condiţie
care asigură maximizarea profitului.

În situaţia de monopol, unica firmă producătoare decide preţul, ţinând, însă, seama şi de
puterea de cumpărare a consumatorilor. Preţul în situaţia de monopol este mai mare decât în
cadrul altor forme de concurenţă.