De la concurenta dintre oameni la cooperarea dintre oameni

In conditiile unei lumi in continua dezvoltare si transformare, singurul mod prin care economia poate
prospera este prin existenta permanenta si in conditii de corectitudine a concurentei, forta regulatoare cea mai
importanta a economiei de piata. La nivelul vietii economice, concurenta este determinata intotdeauna de
tranzactiile pe piata, de „ciocnirea”cererii cu oferta, a consumatorului cu producatorul si de procesul schimbului.
Mai exact, se poate spune ca exista concurenta economica daca consumatorul are la dispozitie mai multe alternative
si poate astfel sa o aleaga pe cea mai convenabila preferintelor sale. Astfel, concurenta este strans legata de
libertatea de a alege.

Insa, ciudat cum ar putea suna, concurenta nu ar putea fi posibila fara cooperarea dintre oameni. „Zgarcenia
naturii” i-a determinat pe indivizi sa produca bunurile de care au nevoie cu resursele disponibile, dar atunci cand
acestea devin insuficiente si productia devine imposibil de realizat, intervine cooperarea. Asa cum mentiona si
Charles Gide, un remarcabil profesor de drept: „multe tari europene au ajuns la o densitate de populatie care nu le
mai ingaduie sa-si hraneasca locuitorii: Belgia, Anglia, Germania trebuie sa ceara Rusiei si americanilor o parte din
painea lor de toate zilele.” Cooperarea, atat pe plan national si indeosebi pe plan international, este nu numai o
optiune posibila, ci o necesitate imperioasa.

Asadar, privite in ansamblu, concurenta si cooperarea pot fi considerate fatete diferite ale relatiilor dintre
oameni. Ele se conditioneaza reciproc, determinand starea vietii economice, precum si evolutia viitoare a acesteia.
De aceea, pentru a se asigura controlul si rigurozitatea asupra acestei evolutii, este importanta studierea aspectelor
particulare a fiecareia dintre aceste fete a relatiilor interumane.

Concurenta desemneaza relatiile de competitie, de rivalitate dintre agentii economici in calitate de

producatori sau cumparatori, relatii specifice economiei de piata. In conditiile concurentei, producatorii autonomi si
specializati vizeaza profitul, in timp ce consumatorii isi manifesta optiunile lor pentru bunurile si serviciile oferite
de producatori, vizand utilitatea lor. Prin faptul ca ii orienteaza pe agentii economici spre producerea a ceea ce este
dorit si cerut de consumatori la costuri cat mai reduse in conditiile date, concurenta asigura producatorilor preturile
si profiturile asteptate, iar consumatorilor satisfacerea nevoilor.

„Competitia conduce la continua perfectionare si eficientizare a productiei. Ea determina producatorul sa

elimine risipa si sa scada costurile, astfel incat sa vanda la un pret mai mic decat altii. Ii elimina pe cei ale caror
costuri raman ridicate si face astfel incat sa concentreze productia in mainile acelora ale caror costuri sunt mai
mici.” Clair Wilcox

Dar, ca orice competitie, concurenta se soldeaza cu invingatori si invinsi. Invingatori sunt agentii
economici care produc bunuri la costuri joase, sau bunuri de calitate superioara. Capacitatea de a produce mai ieftin

1
si de a vinde mai ieftin pentru a invinge concurenta stimuleaza inovatia, conduce la realizarea de noi produse, la
folosirea de noi tehnici de fabricatie, la ridicarea nivelului general de calificare a personalului, la mai buna
organizare a productiei si muncii. Aceste mijloace, utilizate la inceput de putini agenti, se extind treptat, datorita
constrangerii materiale exercitate de pretul mai redus, sau de calitatea superioara a produselor asupra unitatilor
ramase in urma, care risca astfel sa iasa chiar din piata. Astfel concurenta transforma progresul intr-o conditie de
existenta.

Concurenta are loc atunci cand exista libertatea de a patrunde pe o piata si cand, in acelasi timp, pe acea
piata exista mai multi vanzatori alternativi. Ea poate avea asadar loc intre firme mari sau mici, acestea putand intra
in competitie pe pietele locale, regionale nationale sau chiar pe piete mondiale. Fiecare producator isi orienteaza
productia prin costurile de exploatare, urmarind permanent raportul dintre resurse si cheltuieli. Nici unul dintre
producatorii aceluiasi bun de pe o piata nu o poate influenta pe aceasta in mod izolat. Toti producatorii influenteaza
piata, prin practicarea unor preturi mai scazute, ce pot uneori ajunge chiar pana la nivelul de subzistenta.

Economia de piata libera se identifica cu economia de piata moderna si se bazeaza pe conservarea

principiului libertatii concurentei. Agentii economici actioneaza pentru a-si realiza propriile interese, a caror
origine se afla in mediul economico-concurential. Orice actiune intreprinsa de acestia in acest sens trebuie sa aiba
loc in asa fel incat libertatea de actiune a celorlalti sa nu fie afectata cu nimic. De aici si concluzia ca libertatea
concurentei este o caracteristica general aplicabila tuturor agentilor economici si ca orice initiativa este considerata
normala numai cu respectarea acestei conditii.

Existenta concurentei are un impact deosebit atat asupra pietei cat si asupra entitatilor care actioneaza pe
aceasta. Datorita competitiei apar schimbari profunde in dinamica sistemului de valori al consumatorilor, in sensul
ca acestia pot deveni mai exigenti fata de consum, fapt datorat in principal preocuparii pentru pastrarea formei
fizice si intelectuale, dar si informarii mult mai operative si cuprinzatoare asupra alternativelor de consum. In
aceste conditii insa, sunt de asteptat mutatii in comportamentul tuturor purtatorilor cererii: producatori, prestatori,
institutii.

Ca principala forta regulatoare a pietei, concurenta are si anumite functii specifice, printre care cele mai
importante sunt:

 Facilitarea ajustarii autonome a cererii si ofertei in toate domeniile activitatii economice.

Concurenta stimuleaza preocuparile pentru cresterea, diversificarea si imbunatatirea calitatii ofertei de

marfuri, in vederea adaptarii ei la dinamica conditiilor cererii.

 Stimularea realizarii progresului ca atare, in acceptiunea sa generala, dar mai ales a

progresului tehnico - economic.

Concurenta ofera firmelor un puternic motiv de a dezvolta produse performante si de a descoperi metode de
a produce cu un cost mai scazut. Noutatea ideilor puse in practica trebuie sa infrunte verificarea din partea
„realitatii”, verificare impusa de consumatori. In cazul in care acestia pretuiesc destul de mult noutatea pe care o

2
aduce respectiva idee, atat cat sa acopere costul bunului sau serviciului propus de firma, afacerea va avea succes si
va prospera. In caz contrar, ea va fi sortita esecului. Asadar, pentru un agent economic producator, conditia de a
reusi pe o piata concurentiala o constituie anticiparea, identificarea si rapida adaptare a ideilor inovatoare.
Concurenta deschide perspective de profituri pentru toti participantii la jocul pietei, favorizandu-i pe cei buni si
foarte abili si izolandu-i pe cei slabi, ce nu reusesc sa se adapteze la conditiile pietei.

 Impiedicarea realizarii profitului de monopol de catre agentii economici, asigurand o alocare

rationala a resurselor.

Prin concurenta se descopera marimea si structura optima a activitatii desfasurate de de un agent economic,
valori in cadrul carora poate fi mentinut cel mai usor costul pe unitatea de produs sau serviciu, la un nivel cat mai
mic.

 Asigurarea plasarii preturilor la niveluri reale, favorizand rationalizarea costurilor ca mijloc

de sporire a profiturilor.

Profitul mai mare al unei firme rezulta din cresterea desfacerilor si mai putin din preturile mari stabilite. Un
pret rezonabil atrage o masa mai mare de clienti, ajungandu-se astfel la un volum mai mare al desfacerii, desfacere
ce va conduce la un profit egal cu cel ce s-ar fi putut obtine prin eventualitatea cresterii preturilor, preturi ce pot
duce la indepartarea de costuri. Pretul mic, redus, accesibil celor multi, sporeste cererea si creeaza conditiile
productiei de serie mai mare.

 Exercitarea unei influente directe asupra psihologiei agentilor economici.

Concurenta are rolul de a alimenta optimismul agentilor economici, stimulandu-le creativitatea, facandu-i
sa fie in permanenta preocupati de eficienta, de maximizarea profitului si, implicit, de satisfacerea in conditii mai
bune a nevoilor de consum.

Concurenta are insa si unele consecinte negative, atragand dupa sine si efecte secundare nedorite, ca de
exemplu incercarea unor intreprinderi de a reduce costurile prin micsorarea salariilor, prin reducerea unor cheltuieli
necesare protejarii mediului, sau prin crearea unor bunuri de slaba calitate. De asemenea, o alta consecinta a
concurentei este cresterea ratei somajului. Pentru ca efectele concurentei sa fie predominant benefice este necesara
eliminarea atat a surplusului de concurenta, cat si a insuficientei acesteia.

Formele pe care le imbraca concurenta sunt variate, diversificate si in continua adaptare la schimbarile
structurii pietei. Printre factorii ce contribuie la diferentierea concurentei se numara: numarul si puterea economica
a participantilor la tranzactii, gradul de diferentiere a bunurilor, facilitatile acordate sau restrictiile in calea celor
care intentioneaza sa intre intr-o ramura, gradul de transparenta al pietei, raportul dintre cererea si oferta de
bunuri, conjunctura politica interna si internationala etc.

In teoria economica concurentiala, si in conditiile actuale ale globalizarii lumii afacerilor, cele mai des
evocate forme ale concurentei sunt: concurenta perfecta si imperfecta, dar si concurenta loiala si cea neloiala.

3
 I. Piata concurentei perfecte reprezinta o situatie virtuala, pur teoretica, ce presupune existenta
catorva conditii:

 Atomicitatea agentilor economici

Vanzatorii si cumparatorii trebuie sa fie suficient de numerosi, fiecare reprezentand o mica fractiune in
ansamblul ofertei, respectiv al cererii pietei, astfel incat sa nu poata influenta pretul prin comportamentul lor
individual. In conditiile unei cereri perfect elastice, orice firma vinde intreaga productie la pretul pietei si deci nu
este interesata sa reduca pretul. Decizia producatorului de a obtine un profit total mai mare prin scaderea pretului si
cresterea vanzarilor nu are rost; firma poate vinde orice cantitate de produse la pretul pietei.

 Omogenitatea produselor

Bunurile economice destinate satisfacerii unei anumite trebuinte trebuie sa fie identice calitativ, astfel incat
cumparatorii sa nu dispuna de nici un criteriu de selectie real sau imaginar (artificial introdus prin publicitate sau
politica de marca). Astfel, decizia unui producator de a maximiza profitul prin cresterea pretului nu are sens
deoarece ramane fara cumparatori.

 Mobilitatea perfecta a factorilor de productie si a bunurilor de consum

Aceasta impune inexistenta unor obstacole de ordin tehnic si financiar, resapectiv libera circulatie pe piata
a resurselor naturale, muncii, capitalului, firmelor, deplasarea fara dificultati de pe piata unui produs pe piata altuia.
Aceasta presupune inexistenta restrictiilor la intrarea intr-un domeniu de activitate si a subventiilor de stat care sa
mentina pe piata firmele ineficiente. Asemenea imprejurari, corelate cu atomicitatea, permit procurarea fara
dificultati a capitalului necesar pentru a construi o intreprindere intr-o ramura profitabila, precum si transferarea
unei parti a capitalului in functiune dintr-o sfera in alta. Intrarea in ramura in calitate de producator, ca si intrarea in
piata ca simplu furnizor de marfuri nu reprezinta o problema.

II. Piata concurentei imperfecte este cea mai des intalnita in conditiile economiei, actuale, ea
imbracand diverse forme, in functie de distributia agentilor economici consumatori si producatori.
Se pot deosebi astfel:

 Monopolul

Monopolul se caracterizeaza prin existenta unei singure intreprinderi care produce un bun unic, diferit de
toate celelalte. Nici o alta intreprindere nu are posibilitatea de a intra pe piata produsului respectiv, acest lucru
datorandu-se unor considerente economice sau unor restrictii impuse de legi. Intreprinderea monopolista este
singura in cadrul ramurii de activitate, ea neavand nici un concurent.

Monopolistul este liber sa fixeze pretul, dar nu poate impune cantitatile ce vor fi cumparate la acest pret.
Acestea depind de vointa cumparatorilor, materializata prin intermediul curbei cererii globale. Maximizarea
profitului poate fi facuta fie prin varierea cantitatii produse, fie a pretului. Acestea nu pot fi stabilite separat, ci doar

4
simultan. Echilibrul producatorului se obtine atunci cand el nu mai este interesat sa modifice pretul si cantitatea
bunului produs.

 Concurenta monopolistica

Concurenta monopolistica se situeaza undeva intre monopol si concurenta perfecta. Ea pastreaza toate
caracteristicile concurentei perfecte, mai putin una si anume omogenitatea produsului. Aceasta este inlocuita de
diferentierea produselor, situatie favorabila consumatorilor, ce au posibilitatea alegerii produsului ce le satisface
mai bine nevoile, iar vanzatorii isi pot impune pretul si chiar cantitatea, prin politica noilor sortimente de produse,
deosebite de cele vechi.

Abraham Frois spunea despre concurenta monopolistica urmatoarele: „Concurenta de tip monopolistic
prezinta elemente care o fac sa apartina la doua forme de piata opuse, concurenta, pe de o parte si monopolul, pe de
cealalta parte, de unde si numele de concurenta monopolistica; acest cadru de analiza permite, in schimb, o
reconciliere interesanta cu realitatea economica, unde concurenta si monopolul sunt inexplicabil implicate de
fiecare data; alaturi de variabilele traditionale de actiune (preturi si cantitati) s-a introdus concurenta prin produse,
adica diferentierea produselor si a marcilor, care este unul din elementele esentiale ale activitatii economice
contemporane.”

In stabilirea propriului pret, firma monopolistica tine cont de pretul mediu al celor mai apropiati concurenti.
Daca firma considera ca este mai avantajos sa produca mai putin pentru a mari marja de profit, atunci va practica
preturi mai ridicate decat media. Daca dimpotriva considera ca profitul este mai mare in situatia inversa, va stabili
un pret mai mic decat media. Maximizarea profitului se realizeaza cand cantitatea vanduta corespunde punctului in
care costul marginal este egal cu venitul marginal.

 Oligopolul

Oligopolul este o forma a concurentei imperfecte caracterizata prin existenta unui numar mic de firme ce
produc bunuri similare sau diferentiate, firme care, datorita ponderilor pe care le detin in ansamblul ofertei, reusesc
sa influenteze formarea pretului, in scopul maximizarii profiturilor.

Piata oligopolista are doua trasaturi importante: interdependenta si incertitudinea. Actiunile fiecarei firme
au impact asupra celorlalte, iar rezultatul, reactia acestora din urma, nu poate fi anticipata, prevazuta. Pe acest tip
de piata preturile sunt in general fixate de intreprinderi, ele fiind numite si „preturi administrate”. Preturile pot face
obiectul deciziilor cartelurilor, adica al intelegerii intre producatori. Firmele existente pe piata oligopolista folosesc
bariere la intrarea pe piata a noilor concurenti.

Maximizarea profitului se realizeaza pe baza a doua ipoteze:

a) Omogenitatea produsului, ce permite concurenta prin pret pentru un produs identic, profitul avand in
aceasta situatie tendinta de maximizare atunci cand numarul producatorilor este redus.

5
 b) Diferentierea produsului si concurenta in afara pretului, situatie in care se concureaza nu prin pret, ci
prin anumite performante, care privesc comfortul si eficienta in utilizare si in intretinere. Aceasta
strategie se bazeaza pe innoirea continua, modernizarea produselor si inlocuirea celor vechi, iar
strategia concurentei produselor omogene se axeaza pe cresterea productivitatii muncii, pe costurile
cele mai reduse.

III. Piata concurentei loiale (corecte) se caracterizeaza prin folosirea nediscriminatorie a

instrumentelor luptei de concurenta, in conditiile accesului liber pe piata si a deplinei posibilitati de
cunoastere a mijloacelor de reglementare a relatiilor de vanzare – cumparare.

IV. Piata concurentei neloiale (incorecte) consta in folosirea unor mijloace incorecte, cum ar fi:
acordarea unor stimulente deosebite agentilor economici, in utilizarea mijloacelor extraeconomice
de patrundere si mentinere pe piata, avand drept scop acapararea pietei si consolidarea unei pozitii
net avantajoase pe piata.

Prin insasi natura sa, concurenta este o forta extraordinara, de fapt cea mai importanta forta de pe piata a
progresului economic si tehnic. Capacitatea sa de a antrena dezvoltarea, sesizata cu secole in urma, s-a amplificat in
timp, devenind de necontestat si dovedindu-se sensibil superioara, prin rezultatele obtinute. Asadar, concurenta
reprezinta un instrument – cheie in prevenirea nasterii puterii de piata. O concurenta echilibrata intre anumiti
participanti pe piata le da acestora posibilitatea de a-si exercita puterea economica asupra altora. O societate
liberala care doreste sa realizeze nivelul de venituri cel mai inalt posibil pentru membrii sai, trebuie sa puna accent
pe masurile ce confera un grad de concurenta suficient pentru asigurarea dezvoltarii prospere si sustinute a unei
economii de piata.

Actiunea concurentei are caracter atotcuprinzator, ceea ce inseamna ca nu exista domeniu sau fapt din viata
agentilor economici si nici mijloace la care acestia ar putea recurge in demersurile lor ce s-ar putea situa in afara
concurentei. Influenta concurentei asupra activitatii economice este, asadar, globala. Aceasta decurge din presiunea
care se dezvolta in mod reciproc intre agentii economici in procesul realizarii intereselor lor, in conditiile in care
resursele sunt limitate si au intrebuintari alternative, iar ei actioneaza pe aceeasi piata. De aici, capacitatea
exceptionala a concurentei de a promova progresul si concluzia ca, daca ea n-ar fi existat, ar fi trebuit creeata,
inventata.

Multi oameni de afaceri nu inteleg insa prea clar natura competitiei economice si conexiunea ei necesara cu
cooperarea. Preocupati exclusiv de maximalizarea profitului lor in limitele legii, ei ignora orice responsabilitati
morale fata de ceilalti, intrucat le considera niste fantezii idealiste si umanitare, ce stanjenesc afacerile, micsorand
profitul. Aceasta perceptie simplista implica ideea ca, din cauza concurentei, un bun manager nu are, in economia
de piata, nici o alta optiune in afara de a cumpara cat mai ieftin si de a vinde cat mai scump. Se accepta fara
entuziasm existenta unui cadru legal care trebuie respectat, dar atat: in limitele legii totul e permis pentru a se
atinge scopul unic al oricarei afaceri serioase – maximalizarea profitului. Perspectiva maximelor avantaje nu este
specifica numai lumii afacerilor, ci apare ca o posibila viziune generala despre lume, prea adesea sustinuta de
simtul comun. Aceasta viziune se numeste simplu: egoism, iar ideea sa de baza este aceea ca fiecarui individ ii este

6
ingaduit sa urmareasca, in tot ceea ce face, in primul rand propria fericire, adica implinirea dorintelor si satisfacerea
intereselor sale personale.

Nu este greu de imaginat ce s-ar intampla intr-o lume in care toti oamenii nu și-ar urmari decat interesele
personale. O astfel de lume ar semana destul de mult cu salbaticia „starii naturale“ descrise de catre Thomas
Hobbes (1588 – 1679) in faimoasa lui carte Leviathan. Avand o viziune pesimista asupra naturii umane, Hobbes
considera ca, prin zestrea sa nativa, omul este o fiinta guvernata de instincte agresive, oricand inclinat sa-si atace cu
extrema cruzime semenii spre a-si satisface neintarziat toate poftele. Prin firea lui, omul „natural” este un lup fata
de toti ceilalti – homo homini lupus est. Neingraditi de nici o autoritate, intr-o ipotetica „stare naturala“, care ar
precede aparitia institutiilor sociale, oamenii s-ar afla permanent intr-un razboi generalizat, al fiecaruia impotriva
tuturor: de bellum omnia contra omnes.

Unora li s-ar putea parea si astazi ca ar trai mult mai bine daca si-ar putea urmari doar propriile interese fara a
fi incomodati de complicatii birocratice, de legi privind protectia mediului, de taxe si impozite, de restrictii vamale
si alte limitari ale actelor noastre. Acestora Hobbes le arata de ce se inseala. Intr-o stare de razboi generalizat nici
viata, nici proprietatea nimanui nu ar fi in siguranta. Regulile societatii civile ar fi inlocuite de dreptul celui mai
tare, iar cuvinte precum dreptate si nedreptate nu ar avea nici un sens. In plus, fortele industriei si ale comertului nu
pot functiona bine decat intr-o societate civila bine organizata.

Orice persoana rationala, in mod firesc, ar dori sa gaseasca o cale de scapare din aceasta ostilitate a starii
naturale. A evita riscurile inacceptabile ale acestui razboi sangeros generalizat este o chestiune de bun simt si de
ratiune elementara. Cu totii am fi mai avantajati daca am accepta anumite constrangeri ale actelor noastre fata de
ceilalti, cu conditia ca si acestia sa accepte aceleasi constrangeri. Așa vom fi mai liberi, deoarece vom fi feriti de
agresivitatea lor.

In conditiile actuale, majoritatea agentilor economici urmaresc doar maximizarea profitului lor si mentinerea,
cu orice pret si prin orice metode a cotei lor de piata. Dar a nu urmari nimic altceva in afara de acestea este o
greseala. Daca fiecare agent economic incearca sa obtina pentru sine avantaje maxime in dauna tuturor celorlalti, in
final fiecare va obtine efectul contrar, adica niste beneficii diminuate. La prima vedere, maximalizarea profitului
propriu, fara a tine cont de ceea ce se intampla cu ceilalti poate parea o idee cat se poate de buna. Dar daca este o
idee buna pentru un individ, de ce n-ar fi la fel de buna si pentru ceilalti?

Concurandu-ne unii pe ceilalti fara mila, cu totii vom avea pana la urma mai putin de castigat decat daca am fi
tinut cu totii seama si de interesele celorlalti. Tocmai in vederea maximalizarii profitului, calculul rational ne obliga
asadar sa ne largim perspectiva. Cu totii acceptam ca ar fi o prostie din partea noastra sa urmarim numai castigurile
imediate, fara sa ne preocupe si cele viitoare. Ceea ce se aplica in timp, este valabil si in ceea ce priveste cadrul social,
astfel incat trebuie sa ne identificam cu anumite grupuri, gandindu-ne nu doar la interesul individual, ci si la cel
colectiv.

7
 Asadar, cooperarea guverneaza viata umana si implicit viata economica inca din cele mai vechi timpuri. A
coopera inseamna a constitui in mod constient un ansamblu uman in vederea realizarii unor scopuri bine
determinate, a construi unitati capabile de autosustenabilitate si de eforturi conjugate. A coopera inseamna a realiza
ceva nou, pe care un individ nu ar fi capabil sa il realizeze pe cont propriu, iar aceasta realizare se obtine prin
intermediul interactionarii si comunicarii intre oameni. Se poate afirma fara doar si poate ca intr-o societate
moderna, nici o actiune sociala nu poate fi realizata fara o forma de cooperare. Din acest punct de vedere se
intareste ideea ca a scrie istoria omenirii este sinonim cu a scrie istoria cooperarii.

Cooperarea si nu competitia reprezinta cel mai important aspect al afacerilor si, desi competitia ramane
importanta, cadrul cooperarii fundamenteaza numeroase obligatii pe care un om de afaceri trebuie sa si le asume.
Dupa cum afirma Griffiths si Lucas, „deschiderea fata de cooperare nu este o chestiune de bunavointa altruista:
omul necooperant pierde prin faptul ca este un singuratic si chiar daca uneori reuseste sa profite de pe urma
bunatatii altora, el se priveaza de fructele actiunii cooperante si se restrange la putinul pe care-l poate realiza prin
eforturile sale nesustinute de catre ceilalti.“ In plus, cooperarea are loc de regula pe termen lung si pe o scara larga;
tranzactiile singulare constituie mai degraba exceptia decat regula. In mod tipic, afacerile reprezinta un proces
continuu de-a lungul timpului, care se desfasoara intr-un cadru social bazat pe intelegere reciproca.

Parerea mea personala despre relatiile dintre concurenta si cooperare converge spre ideea sustinuta de M.
R. Griffiths si J. R. Lucas si anume aceea ca cele doua se conditioneaza reciproc si o societate nu poate exista in
lipsa vreounei dintre ele. Prin natura lor, afacerile sunt concurentiale, insa competitia economica isi are temeiurile
in cooperarea dintre actionari, manageri, salariati, consumatori, furnizori si chiar dintre concurenti. Cu alte cuvinte,
afacerile bune si sanatoase sunt guvernate de reguli, menite sa asigure beneficii pentru toti partenerii. Unele dintre
aceste reguli sunt norme juridice, pe care majoritatea oamenilor de afaceri le considera obligatorii pentru toata
lumea. Dar legea nu poate oferi solutii clare si indisputabile in toate situatiile particulare, uneori foarte complexe,
care pot surveni in relatiile comerciale. Atunci cand legea nu are nimic de spus, moralitatea este singurul ghid pe
care ne putem baza pentru a lua cele mai bune decizii. Teoretic si practic, oamenii de afaceri trebuie sa respecte
anumite norme morale. Care sunt cele mai solide, cele mai drepte si cele mai eficiente reguli morale de care e bine
sa tina seama un om de afaceri plin de succes? Raspunsul la aceasta intrebare nu este de loc simplu si unanim
acceptat. Conceptia unora sau altora privind raspunderile morale si sociale pe care trebuie sa si le asume un om de
afaceri depinde, in mod decisiv, de modul in care se intelege si se defineste insusi conceptul de afacere.

Bibliografie
1. Firma in mediul concurential - Mosteanu Tatiana si Alexandru Felicia, ed. Tribuna Economica,
Bucuresti 2000

2. Concurenta – abordari teoretice si practice – Mosteanu Tatiana, ed. Economica, Bucuresti 2000

3. Concurenta neloiala: Raspunderea juridica pentru practicile neconcurentiale din domeniul economic –
Lazar Valerica, ed. Universitara, Bucuresti 2008

8
4. Revista de drept comercial nr. 12/2006 – Dreptul comertului international – Strategia nationala privind
politica de cooperare internationala pentru dezvoltare. Principiile care guverneaza cooperarea
internationala pentru dezvoltare – Mazilu Dumitru

5. Competitie si cooperare – Etica – scribd.com

6. Internet

Cazacu Codrina

Grupa 1702, seria A

Anul I, Marketing