TEMA 4

PROTECŢIA CIVILĂ ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL

UMANITAR, DEFINIRE PROTECŢIE GENERALĂ ŞI
PROTECŢIE SPECIALĂ, PRINCIPII, CONDIŢII, CADRU
ORGANIZATORIC

1. PROTECŢIA CIVILĂ ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR

APLICABIL ÎN CONFLICTELE ARMATE: DEFINIRE, PROTECŢIE
GENERALĂ ŞI PROTECŢIE SPECIALĂ, CONDIŢII ŞI LIMITE ALE
PROTECŢIEI
2. COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI
CIVILE: PRINCIPII, CADRUL ORGANIZATORIC

1. PROTECŢIA CIVILĂ ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR

APLICABIL ÎN CONFLICTELE ARMATE: DEFINIRE, PROTECŢIE
GENERALĂ ŞI PROTECŢIE SPECIALĂ, CONDIŢII ŞI LIMITE ALE
PROTECŢIEI

Statutul juridic al protecţiei civile este integrat într-o ramură a dreptului

internaţional public şi anume în dreptul internaţional umanitar.
Domeniul de aplicare îl constituie domeniul conflictelor armate.
Conflictul armat este o confruntare între mase mari de oameni organizate care, sub
conducere responsabilă urmăresc să-şi promoveze interesele fundamentale, să-şi atingă
scopurile fundamentale utilizând metode şi mijloace de acţiune violente.
In terminologia dreptului internaţional umanitar, persoanele autorizate să comită
acte de ostilitate la adăpostul protecţiei internaţionale se numesc combatanţi.
Dreptul internaţional umanitar guvernează, în principal, relaţiile dintre state şi alte
subiecte de drept internaţional în perioadele de conflict armat cu caracter naţional şi
internaţional. Nu toate relaţiile din perioada de conflict armat sunt guvernate exclusiv de
dreptul internaţional umanitar, unele intrând sub incidenţa dreptului internaţional public
sau a dreptului internaţional penal.
Cercetând izvoarele dreptului umanitar aplicabil actelor de violentă, observăm că ele
evidenţiază existenţa a patru tipuri de conflicte armate care intră sub incidenţa lor:
conflictele armate internaţionale între state, guvernate de convenţiile de la Haga,
menţionate în Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, şi în Protocolul I din 1977;
războaiele ele eliberare de sub dominaţia colonială, a ocupaţiei străine, si războaiele
1
împotriva regimurilor rasiste; conflicte armate neinternaţionale stipulate în art. 3 comun
celor 4 Convenţii de la Geneva; conflictele armate neinternaţionale, după art. l din
Protocolul II de la Geneva din 1977.
A

Intre toate tipurile de război se aplică normele dreptului internaţional umanitar, care în
raport cu drepturile care le îndeplineşte are, la rândul său două ramuri de bază. • Dreptul
războiului propriu-zis ( sau dreptul de la Haga ), alcătuit dintr-un număr de peste 30
de inst rument e int er naţi onal e car e stabi lesc dr eptur il e şi îndator iri le
beligeranţilor în conducerea operaţiunilor militare şi limitează alegerea mijloacelor şi
metodelor de luptă.
Dreptul umanitar propriu-zis (sau dreptul de la Geneva ) care urmăreşte să
salvgardeze militarii scoşi din luptă (răniţi, bolnavi, naufragiaţi, prizonieri), precum şi
persoanele care nu participă la ostilităţi - populaţia civilă şi persoanele civile, în special
copii şi femei; a bunurilor - cu caracter civil, indispensabile supravieţuirii populaţiei,
culturale etc. - precum şi a unor locuri (zone), bunurile cu caracter civil.
Cel mai orientat spre umanism este dreptul de la Geneva dar, nimic din el nu poate
să se îndeplinească dacă nu este respectat dreptul de la Haga.
Prin expresia "Convenţiile" se înţeleg cele 4 Convenţii de la Geneva pentru
protecţia victimelor războiului astfel;
- Convenţia a l a Convenţia de la Geneva pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor şi
bolnavilor din forţele armate în campanie din 12 august 1949;
- Convenţia a II a - Convenţia de la Geneva , pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor,
bolnavilor şi naufragiaţilor din forţele armate pe mare, din 12 august 1949;
- Convenţia a III a = Convenţia de la Geneva, cu privire la tratamentul prizonierilor
de război din 12 august 1949;
- Convenţia a IV a = Convenţia de la Geneva, referitoare la protecţia persoanelor
civile în timp de război din 12 august 1949.
Aceste Convenţii au fost ratificate în 1954 de România, şi rezervele de atunci au
fost ratificate în 1990.
Protocoalele adiţionale l şi 2 au fost adoptate în anul 1977 şi ratificate în anul 1990.
Protocolul adiţional l extinde aplicarea celor 4 Convenţii şi în alte situaţii iar Protocolul
adiţional nr. 2, extinde şi aplicarea la conflictele neinternaţionale , şi drepturile persoanelor
capturate ( o persoană capturată nu este prizonier).
Prin expresia "Regulile dreptul internaţional aplicabile în conflictele armate" se
înţeleg regulile enunţate în acordurile internaţionale Ia care participă Părţile în conflict,
ca şi principiile şi regulile de drept internaţional general recunoscute care sunt aplicabile
conflictelor armate:
Prin expresia "Putere protectoare" se înţelege un stat neutru sau un alt stat care nu
este parte la conflict, şi care, fiind desemnat de o Parte la conflict şi acceptat şi de Partea
adversă, este dispus să exercite funcţiile încredinţate Puterii protectoare, în baza
Convenţiei şi a prezentului Protocol.
Conceptul de "protecţie civilă" a fost definit cu valenţe juridice, în art. 61 din
Protocolul I de la Geneva din 1977. Datorită concepţiilor şi structurilor foarte diferite,
ale acestei instituţii, ea nu a putut fi definită decât prin funcţiunile sale. Astfel, prin
expresia "protecţia civilă'*, se înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare sau a mai
multora dintre ele, destinate să protejeze populaţia civilă împotriva pericolului
ostilităţilor sau ale catastrofelor şi s-o ajute să depăşească efectele lor imediate,
asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia.
Pentru situaţia de conflict armat, protecţia civilă este reglementată în mod detaliat în
2
art. 61 la 67 din Protocolul I de la Geneva din 1977, iar pentru cazurile de catastrofe
naturale sau tehnologice, problema intră în competenţa mai multor organizaţii
internaţionale, precum: Organizaţia Internaţională a Protecţiei Civile (O.I.P.C.), Biroul
Coordonatorului Naţiunilor Unite pentru ajutorare în caz de catastrofe (UNDRO) ŞI Liga
Societăţilor de Cruce Roşie.
A

In prezent, se tinde să se concentreze într-un singur organism lupta contra tuturor

calamităţilor, atât celor naturale, cât şi a celor cauzate de război Biroul Naţiunilor Unite de
Coordonare a Afacerilor Umanitare (OCHA).
Expresia " protecţia civilă" acoperă o mare varietate de concepţii în ce priveşte
natura, obiectivele, activităţile şi structurile avute în vedere. Dar, şi din această varietate se
poate degaja câteva obiective fundamentale:
- Protecţia civilă cuprinde un ansamblu de măsuri cu caracter umanitar, de natură a
proteja populaţia de efectele pericolelor care ameninţă statul respectiv în caz de război sau
de catastrofe;
- In anumite state ea este concepută ca un mijloc de descurajare a unui adversar
potenţial, accentul principal fiind pus în acest caz pe măsuri de securitate şi de întărire a
apărării naţionale;
- Alte state, prin sistemele create, au conceput-o ca un mijloc de stăpânire a unei
eventuale crize, punând accentul pe măsuri de ordin politic, administrativ şi tehnologic
susceptibile de a anihila efectele acesteia;
- In puţine state, între care Elveţia, protecţia civilă constituie un element strategic de
supravieţuire, mai ales în caz de atac cu arme nucleare.
Sarcinile umanitare sunt ale protecţiei civile sunt:
L Serviciul de alertă;
- include crearea în fiecare localitate a sistemelor de alertă, dotate cu echipamente
de radiocomunicaţii, pentru a furniza informaţii asupra zonelor expuse dezastrelor, iar în
timp de conflict armat, de a avertiza populaţia în caz de atacuri aeriene;
II. Evacuarea;
- sarcină preventivă de a dirija populaţia civilă în caz de pericole sau catastrofe
spre adăposturi dinainte identificate;
III. Punerea Ia dispoziţie şi organizarea de adăposturi;
- de preferat ar fi ca adăposturile să fie construite dinainte, însă dacă nu este
posibil, ele pot fi improvizate în timpul producerii unei catastrofe;
- asigurarea centrelor de aprovizionare cu alimente şi servicii sanitare;
- înfiinţarea serviciilor de informare, care să ţină la curent populaţia sinistrată cu
situaţia generală de la locurile dezastrului, cum ar fi momentul înlăturării pericolului,
data la care se pot întoarce la locuinţele lor, data şi locul distribuirii de alimente şi
îmbrăcăminte, programul de funcţionare al cabinetelor medicale etc.
IV. Aplicarea măsurilor de camuflaj;
- măsură preventivă, tipică situaţiei de conflict armat de natură a întări
securitatea populaţiei civile mai ales în caz de bombardament aerian.
V. Salvarea;
- scoaterea persoanelor de sub dărâmături datorate bombardamentelor
sau cutremurelor,
- salvarea persoanelor surprinse de inundaţii, avalanşe, deblocarea celor aflate în
zone contaminate sau în imobile incendiate etc.
- operaţiunile de salvare presupun participarea la ele, a unor persoane calificate,
dotate cu mijloace adecvate. Implică de asemenea, o coordonare între mai multe
3
sectoare publice, organismele de protecţie, politie, pompieri, Cruce Roşie, eventual forţe
armate şi cler.
Protecţiei civile îi revin următoarele sarcini:
- să stabilească numărul şi specialităţile persoanelor care iau parte la operaţiunilor
de salvare şi să le recruteze;
- să prevadă, în funcţie de prevederile legale, înmormântarea, incinerarea, autopsia
victimelor unei catastrofe;
- să-şi coordoneze operaţiunile cu cele ale serviciilor sanitare, de stingere a focului,
de decontaminare, sociale etc.
VL Servicii sanitare, inclusiv prim ajutor şi asistenţă religioasă;
Serviciile sanitare, include în spiritul Protocolului precum şi transportul şi
îngrijirea medicală. Sarcina serviciilor civile ale protecţiei civile este aceea de a acorda
asistenţă persoanelor civile, fapt care nu exclude însă posibilitatea de a ajuta şi
răniţi militari.
Personalul acestor servicii, ne fiind întotdeauna personal sanitar, în sensul art. 8, nu
este protejat de art. 15 şi 16 din Protocol. Dintre sarcinile concrete ale acestui serviciu
menţionez:
- crearea de cabinete medicale şi posturi de prim ajutor pentru sinistraţii aflaţi în
adăposturi şi supravegherea asistenţei medicale ce li se acordă;
- supravegherea instalaţiilor sanitare din adăposturi şi a locurilor de aprovizionare;
- constituirea de stocuri de materiale de prim-ajutor;
- planificarea şi crearea de centre şi posturi de prim ajutor;
- obţinerea de informaţii de la spitale şi dispensare asupra persoanelor spitalizate şi
asupra tratamentelor aplicate;
- sprijinirea autorităţilor sanitare în campania de vaccinare etc.
Motivaţia introducerii unei prevederi referitoare la asistenţa religioasă a constituit-o
numărul mare de victime în rândul populaţiei civile în caz de conflict armat sau de
catastrofe. De aceea s-a introdus alături de personalul de salvare şi a unui personal religios
care să acorde o asistenţă spirituală răniţilor şi muribunzilor şi care să beneficieze de o
asistenţă adecvată. Prin această prevedere nu s-a urmărit "să se impună statelor un personal
religios de protecţie civilă, ci numai să vegheze, ca cest personal să fie protejat atunci când
există"
VII. Lupta contra focului;
Personalul protecţiei civile se află sub protecţia dreptului internaţional umanitar
numai atunci când participă la stingerea unui incendiu care nu este obiectiv militar( dar nu
ar putea să se preleveze de acest lucru dacă este vorba de un aeroport militar), în măsura în
care un asemenea obiectiv pune în pericol viaţa populaţiei civile el poate fi stins de acest
personal.
VIII. Reperarea şi semnalizarea zonelor periculoase;
- fiind subsumată ideii de protecţie umanitară, nici această misiune a organismelor
de protecţie civilă nu trebuie să urmărească un scop militar. De aceea nu este acoperită de
protecţie activitatea desfăşurată pentru detectarea şi semnalizarea minelor sau de deminare
în timpul ostilităţilor militare. Acţiunea lor trebuie să se circumscrie în caz de conflict
armat, la semnalizarea zonelor periculoase pentru populaţia civilă a zonelor contaminate
sau bombardate, la identificarea clădirilor grav afectate de un cutremur de pământ,
a zonelor vulcanice, revărsării de apă etc.
IX. Decontaminarea şi alte mijloace de protecţie analoage;
- Identificarea şi purificarea locurilor contaminate, incinerarea bunurilor, tratarea
4
persoanelor contaminate. Expresia "alte măsuri de protecţie civilă analoage" se referă la
măsuri de protecţie vizând evitarea propagării bolilor, punerea în carantină a
persoanelor contaminate, interzicerea consumării anumitor produse etc.
X. Adăpostirea şi aprovizionarea de urgenţă;
Se referă măsuri cu caracter temporar, cum ar fi cazarea în corturi sau adăposturi
improvizate a persoanelor rămase fără locuinţe în urma bombardamentelor sau alte
calamităţi.
XI. Ajutor în caz de urgenţă pentru restabilirea şi menţinerea ordinii în
zonele sinistrate;
Această sarcină impune a se da răspunsul la următoarele întrebări: cine trebuie să
dea ajutorul? Ce se înţelege prin expresia " în caz de urgenţă"? Ce este aceea o "zonă
sinistrată"?
Măsurile avute în vedere sub această cifră sunt măsuri de poliţie.
Expresia "în caz de urgentă" defineşte situaţii în care poate interveni ajutorul şi
caracterul excepţional, iar cea de "zonă sinistrată" se referă la regiunile în care
administraţia publică nu mai poate acţiona eficient în caz de pericol şi care, în caz de
conflict armat, poate viza orice zonă a unui stat.
XII Restabilirea de urgenţă a serviciilor indispensabile de utilitate publică;
Serviciile de utilitate publică înglobează între ele "instalaţiile hidraulice (baraje,
diguri, deversoare, stăvilare. ecluze, vane de scurgere şi instalaţii de pompare".
XIILServicii funerare de urgenţă;
Cu toate că această sarcină este inclusă în expresia "servicii de utilitate publică",
menţionarea ei la acest punct separat a fost motivată prin raţiuni umanitare,
estetice, cutumiare şi de urgenţă, întârzierea înhumării sau incinerarea morţilor ar putea
declanşa o molimă, fapt ce explică caracterul de urgenţă a misiunii protecţiei civile.
XIV. Ajutor în ocrotirea bunurilor esenţiale pentru supravieţuire;
XIV. Activităţi complementare necesare îndeplinirii oricăreia din
sarcinile menţionate mai sus cuprinzând planificarea şi organizarea (contabilitate,
casierie, administraţie, planificarea operaţiunilor), personalul care lucrează în serviciile
respective dar nu se limitează la acestea, incluzând şi formarea de personal de
protecţie, crearea de instrumente de salvare specifice protecţiei civile.
Prin expresia "organisme de protecţie civilă", se înţeleg aşezăminte şi alte unităţi
înfiinţate sau autorizate de către autorităţile competente ale Părţii în conflict pentru a
îndeplini oricare din sarcinile menţionate mai sus şi care sunt în exclusivitate afectate şi
utilizate pentru aceste sarcini.
Prin termenul de "personal" al organismelor de protecţie civilă se înţeleg
persoanele pe care o Parte la conflict le afectează în exclusivitate pentru îndeplinirea
sarcinilor umanitare prezentate, inclusiv personalul afectat în exclusivitate administraţiei
acestor organisme de către autoritatea competentă a acestei Părţi.
Prin termenul de "material" al organismelor de protecţie se înţelege echipamentul,
aprovizionarea şi mijloacele de transport pe care aceste organisme le utilizează pentru a
îndeplini sarcinile umanitare.
PROTECŢIA GENERALĂ ŞI PROTECŢIA SPECIALĂ
Protecţia generală
Organismele civile de protecţie civilă şi personalul lor trebuie să fie respectate şi
protejate în conformitate cu dispoziţiile prezentului Protocol. Ele au dreptul să se achite de
sarcinile lor de protecţie civilă, în afară de cazurile de necesitatea militară imperioasă.
Aceste dispoziţii se aplică deopotrivă civililor care, deşi nu aparţin unor organisme
5
 civile de protecţie civilă, răspund unui apel al autorităţilor competente şi îndeplinesc, sub
controlul lor, sarcini de protecţie civilă.
Clădirile şi materialul utilizat în scopuri de protecţie civilă, ca şi adăposturile
destinate populaţiei civile sunt reglementate în art. 52, "bunurile cu caracter civil nu vor
face obiectul nici al atacurilor, nici al represaliilor. Sunt bunuri cu caracter civil toate
bunurile care nu sunt obiective militare". Bunurile utilizate în scopurile protecţiei civile nu
pot fi distruse şi nici deturnate de la destinaţia lor, decât de Partea cărora cestea le aparţin.
Prin dispoziţiile art. 62 care se referă expres la protecţia organismelor de protecţie
civilă , au dreptul la respect şi protecţie organismele civile de protecţie civilă şi personalul
lor. Fundamentul juridic al respectului şi protecţiei constă în faptul că cele două
componente ale protecţiei civile sunt civile. Ca atare activitatea organismelor şi
persoanelor respective, este acoperită în primul rând, de Titlul IV (Populaţia civilă),
Secţia I (Protecţia generală contra efectelor ostilităţilor).
Protecţia specială
In teritoriile ocupate, organismele civile de protecţie civilă vor primi de la autorităţi
facilităţile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor. în nici o împrejurare, personalul nu
trebuie constrâns să îndeplinească activităţi care ar împiedica executarea convenabilă a
acestor sarcini. Puterea ocupantă nu va putea aduce nici o schimbare structurii sau
personalului acestor organisme care ar putea prejudicia îndeplinirea eficace a misiunilor
lor. Aceste organisme civile de protecţie civilă nu vor fi obligate să acorde prioritate
intereselor acestei Puteri.
Puterea ocupantă nu trebuie să oblige, să constrângă sau să incite organismele civile
de protecţie civilă să îndeplinească sarcinile lor într-un mod care ar prejudicia în orice fel
interesele populaţiei civile.
Puterea ocupantă poate, pentru raţiuni de securitate, să dezarmeze personalul de
protecţie civilă.
Puterea ocupantă nu trebuie nici să deturneze de la utilizarea lor specifică şi nici să
rechiziţioneze clădirile sau materialul aparţinând organismelor de protecţie civilă sau
utilizate de către acestea, atunci când această deturnare sau această rechiziţie aduc
prejudicii populaţiei civile.
Puterea ocupantă poate să rechiziţioneze sau să deturneze aceste mijloace, cu
condiţia continuării respectării regulii generale stabilite mai sus şi sub rezerva următoarelor
condiţii speciale:
• clădirile şi materialul să fie pentru alte necesităţi ale populaţiei civile:
• rechiziţia sau deturnarea să dureze numai cât necesitatea există;
Puterea ocupantă nu trebuie nici să deturneze şi nici să rechiziţioneze adăposturile
puse la dispoziţia populaţiei civile sau necesare pentru nevoile acestei populaţii.
CONDIŢII Şl LIMITE ALE PROTECŢIEI.
Protecţia generală şi specială se aplică deopotrivă personalului şi materialelor
organismelor civile de protecţie civilă ale unor alte state neutre sau care nu sunt Părţi la
conflict, care îndeplinesc sarcini de protecţie civilă , pe teritoriul unei Părţi la conflict cu
consimţământul şi sub controlul acestei Părţi. Notificarea acestei asistenţe va fi adresată
de îndată ce va fi posibil oricăreia din Părţile adverse interesate. In nici o împrejurare,
această activitate nu va fi considerată ca un amestec în conflict. Cu toate acestea, această
activitate ar trebui să fie exercitata ţinând seama, în mod curent, de interesele de
securitate ale Părţilor în conflict interesate.
Părţile în conflict care primesc asistenţă şi înaltele Părţi Contractante care o acordă
trebuie să faciliteze, când este cazul, coordonarea internaţională a cestor acţiuni de
6
protecţie civilă, în acest caz, dispoziţiile prezentate, se aplică organismelor internaţionale
competente.
In teritoriile ocupate, Puterea ocupantă nu poate să excludă sau să restrângă
activităţile organismelor civile de protecţie civilă ale unor state neutre sau alte state care
nu sunt Părţi la conflict şi ale unor organisme internaţionale de coordonare, decât dacă ea
poate să asigure îndeplinirea adecvată a sarcinilor de protecţie civilă prin propriile sale
mijloace sau prin acelea ale teritoriului ocupat.
Protecţia la care au dreptul organismele civile de protecţie civilă, personalul lor,
clădirile, adăposturile şi materialele lor nu va putea să înceteze decât dacă comit sau sunt
întrebuinţate pentru a comite în afara sarcinilor proprii, acte dăunătoare inamicului. Cu
toate acestea, protecţia va înceta numai după ce o somaţie va fixa, de către ori este cazul,
un termen rezonabil, care va rămâne fără efect.
Nu vor fi considerate dăunătoare inamicului:
- faptul de a executa sarcini de protecţie civilă sub conducerea sau supravegherea
autorităţilor militare;
- faptul că personalul civil de protecţie civilă, cooperează cu personalul militar în
îndeplinirea sarcinilor de protecţie civilă sau că militarii sunt ataşaţi
organismelor civile de protecţie civilă;
- faptul că de îndeplinirea sarcinilor de protecţie civilă ar putea, incidental, să
beneficieze şi victime militare, în special acelea care sunt scoase din luptă.
Nu va fi considerat ca act dăunător inamicului nici portul de arme uşoare
individuale de către personalul civil de protecţie civilă, în vederea menţinerii ordinii sau
pentru propria sa protecţie. Cu toate acestea, în zonele în care se desfăşoară sau se pare
că vor trebui să se desfăşoare lupte terestre, Părţile la conflict vor da dispoziţiile
potrivite pentru a limita aceste arme la arme de mână, cum ar fi pistoalele sau revolverele,
cu scopul de a facilita diferenţierea între personalul de protecţie civilă şi combatanţi.
Chiar dacă personalul de protecţie civilă poartă alte arme individuale uşoare în aceste
zone, acesta trebuie să fie respectat şi protejat îndată ce va fi recunoscut ca atare.
Faptul că organismele civile de protecţie civilă sunt organizate după modelul militar,
ca şi caracterul obligatoriu al serviciului cerut personalului lor nu le va priva, de
asemenea, de protecţia conferită de prezentul Protocol.
Fiecare Parte la conflict trebuie să se străduiască să procedeze în aşa fel, încât
organismele de protecţie civilă, personalul lor, clădirile şi materialele lor să fie identificate
atunci când sunt consacrate în exclusivitate îndeplinirii sarcinilor de protecţie civilă.
Adăposturile puse la dispoziţia populaţiei civile trebuie să fie identificabile într-un mod
analog.
- Fiecare parte la conflict trebuie să se străduiască, de asemenea, să adopte şi să pună
în aplicare măsuri şi proceduri care să permită identificarea adăposturilor civile, precum
şi personalul, clădirile şi materialele de protecţie civilă, care poartă sau arborează
semnul distinctiv internaţional al protecţiei civile.
- In teritoriile ocupate, şi în zonele în care se desfăşoară sau se pare că se
vor desfăşura lupte, personalul civil de protecţie civilă se va face recunoscut, ca
regulă generală, prin semnul distinctiv internaţional al protecţiei civile şi al unei
cărţi de identitate atestând statutul său.
- Semnul distinctiv internaţional al protecţiei civile constă dintr-un triunghi
echilateral albastru pe fond portocaliu, când este utilizat pentru protecţia organismelor
de protecţie civilă, a clădirilor, a personalului şi materialelor lor, sau pentru
protecţia adăposturilor civile.
7
 - In afara semnului distinctiv, Părţile la conflict vor putea să se pună de acord
asupra utilizării semnelor distinctive în scopul identificării serviciilor de protecţie civilă.
- In timp de pace, semnul internaţional de protecţie civilă, poate fi utilizat cu
consimţământul autorităţilor naţionale competente, în scopul identificării serviciilor de
protecţie civilă.
- înaltele Părţi Contractante şi Părţile la conflict vor lua măsurile necesare pentru a
controla utilizarea semnului distinctiv internaţional de protecţie civilă şi pentru a preveni şi
reprima folosirea abuzivă a cestuia.
- Identificarea personalului sanitar şi religios, a unităţilor sanitare şi a mijloacelor de
transport sanitare ale protecţiei civile este reglementată deopotrivă prin semne şi
semnale distinctive dar şi prin cartea de identitate ce trebuie să o aibă asupra lor.
- Membrii forţelor armate şi unităţile militare afectate organismelor de
protecţie civilă vor fi respectaţi şi protejaţi, cu condiţia ca:
- acest personal şi aceste unităţi să fie afectate în permanenţă îndeplinirii oricărei
sarcini umanitare şi să li se consacre în exclusivitate;
- dacă a primit această însărcinare, acest personal să nu îndeplinească alte sarcini
militare în timpul conflictului;
- acest personal să se distingă net de ceilalţi membri ai forţelor armate, purtând
foarte vizibil semnul distinctiv internaţional al protecţiei civile, care, trebuie să
fie suficient de mare, şi având în posesie cartea de identitate atestând statutul
său;
- acest personal şi aceste unităţi să fie dotate numai cu arme individuale uşoare în
vederea menţinerii ordinii sau pentru proprie lor apărare.
- acest personal să nu participe direct la ostilităţi şi să nu comită sau să nu fie
întrebuinţat pentru a comite, în afara sarcinilor de protecţie civilă, acte
dăunătoare adverse;
- acest personal şi aceste unităţi să-şi îndeplinească sarcinile lor de protecţie civilă
numai în teritoriul naţional al părţii lor.
- Membrii personalului militar care servesc în organismele de protecţie
civilă vor fi, dacă cad în mâinile unei părţi adverse, prizonieri de război. In
teritoriul ocupat, ei pot să fie folosiţi, dar numai în interesul populaţiei
civile, din acest teritoriu, pentru sarcini de protecţie civilă, în măsura în
care este nevoie de aceasta, cu condiţia ca totuşi ei să fie voluntari dacă
această muncă este periculoasă.
- Clădirile şi elementele importante ale materialelor şi ale mijloacelor de
transport ale unităţilor militare afectate organismelor de protecţie civilă trebuie
să fie marcate vizibil cu semnul distinctiv internaţional al protecţiei civile. Acest
semn trebuie să fie suficient de mare.
Clădirile şi materialele unităţilor militare afectate în permanenţă organismelor de
protecţie civilă şi afectate în exclusivitate îndeplinirii sarcinilor de protecţie civilă, dacă
vor cădea în mâinile unei Părţi adverse, vor beneficia de dreptul războiului. Cu toate
acestea nu se va putea schimba destinaţia lor atâta vreme cât ele sunt necesare
îndeplinirii sarcinilor de protecţie civilă, în afara cazului unei necesităţi militare
imperioase, cu condiţia ca, în prealabil să fi fost luate măsuri pentru a se face faţă,
într-un mod corespunzător, necesităţilor populaţiei civile.

8
 2. COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI
CIVILE: PRINCIPII, CADRUL ORGANIZATORIC
Evaluarea răspunsului internaţional la dezastre majore în anii '90, cum ar fi:
cutremurele, furtunile şi inundaţiile din Europa şi Asia de vest a scos în evidenţă necesitatea
unei mai bune coordonări a asistenţei. Un program de acţiune al Comunităţii în domeniul
protecţiei civile a fost stabilit de Uniunea Europeană prin Decizia Consiliului din 9
decembrie 1999. Acest program a avut în vedere sprijinul şi suplimentarea eforturilor
Statelor Membre, la nivele regionale şi locale, pentru protecţia persoanelor, proprietăţii şi
*\

mediului înconjurător. In cazul dezastrelor naturale sau tehnologice, tară a prejudicia

organizarea internă din competenţa Statelor Membre. Scopul a fost să faciliteze cooperarea,
schimbul de experienţă şi asistenţa reciprocă între Statele Membre.
A

In conformitate cu această activitate de pregătire, Comunitatea Europeană a putut

reacţiona prompt după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 cu Decizia Consiliului din
23 octombrie 2001 stabilind un Mecanism Comunitar care să faciliteze întărirea cooperării
în cadrul intervenţiilor de asistenţă de protecţie civilă.

MECANISMUL COMUNITAR
Dezastrele sunt, din fericire, evenimente foarte rare (deşi în ultimul timp în creştere),
dar cu consecinţe imense pentru viaţa oamenilor, mediul înconjurător şi economie. Fiecare
autoritate responsabilă pentru pregătirea şi răspunsul la urgenţe trebuie să găsească un
echilibru între cheltuielile mari posibile destinate pentru a face faţă cu succes acestor
evenimente rare şi, pe de altă parte, riscul că nici o măsură potrivită să nu fi fost luată
pentru înlăturarea efectelor unui accident major sau a unui dezastru natural. Echilibrul
trebuie să fie înlesnit de cooperarea între autorităţile responsabile, astfel personalul şi
mijloacele să poată fi împărţită.
Mai mult, anumite unităţi de răspuns strict centralizate, cum ar fi scafandri pentru
scufundări în peşteră, echipele de căutare cu câini, sau echipele de salvare de la înălţimi
("echipele pe frânghie") s-au evidenţiat şi sunt gata să intervină la urgenţe.
Datorită acestei stricte specializări, ele acoperă o zonă geografică mare, dar numai în
situaţii deosebite. Noul Mecanism pentru întărirea cooperării în intervenţiile de asistenţă
în domeniul protecţiei civile va facilita schimbul de echipe, experţi şi mijloace special
destinate peste graniţele naţionale.
Mecanismul este deschis celor 15 State Membre, altor ţări terţe a Zonei Economice
Europene (EEA: Islanda, Norvegia şi Liechtenstein) şi Ţărilor Candidate; implicarea
fiecăreia dintre acestea va fi statuată -- până când aderarea va fi efectivă -- printr-un
Memorandum de înţelegere. In general, cele 30 ţări - ca participante la Mecanism - au în
jur de 488 milioane de locuitori, care vor fi protejaţi şi care, în acelaşi timp sunt capabili
să-i ajute pe alţii, fie în interiorul sau în interiorul sau exteriorul Comunităţii.
Elementele Mecanismului
A

• înfiinţarea şi managementul Centrului de Monitorizare şi Informare (MIC);

A

• înfiinţarea şi managementul Sistemului Comun de Informare şi Comunicare în

caz de Urgenţă (CECIS);
• Identificarea echipelor de intervenţie şi altor echipe de sprijin a intervenţiei
disponibile în statele membre,
f,

• înfiinţarea şi, dacă e nevoie, trimiterea echipelor de evaluare şi coordonare;

9
 • Altă susţinere a acţiunii, cum ar fi măsuri de facilitare a transportului a resurselor
pentru intervenţie;
• Stabilirea şi implementarea programului de pregătire pentru echipele de
intervenţie, pentru experţi şi pentru echipele de evaluare şi coordonare, ateliere
de lucru, seminalii şi proiecte pilot privind aspectele mai importante ale
intervenţiilor.
Importanţa evaluării acţiunilor de răspuns pentru îmbunătăţirea viitoare a planificării
este recunoscută şi realizată printr-o procedură de valorificare a experienţei. Mecanismul,
aşa cum este descris în Decizia Consiliului, care a intrat imediat în vigoare în Statele
Membre, impune obligaţii atât Comisiei, cât şi Statelor Membre.
Detaliile procedurilor în interiorul mecanismului sunt întocmite într-o manieră
specifică în Regulile Comune. Regulile Comune se referă la fiecare din următoarele
chestiuni:
• Resursele disponibile pentru intervenţiile de asistenţă;
• Centru de Monitorizare şi Informare;
• Sistemul Comun de Informare şi Comunicare în caz de Urgentă;
• Echipele de evaluare sau coordonare, incluzând criteriile de selecţie a experţilor;
• Programul de pregătire,
• Informaţii privind resursele medicale;
• Intervenţiile în interiorul, precum şi în afara Comunităţii.
Aceste reguli comune au intrat în vigoare pe baza Deciziei Comisiei şi astfel se
situează pe o poziţie de mijloc în ierarhia reglementărilor.
Procedurile Standard de Operare asigură reglementări chiar mai specifice, sau mai
bine zis recomandări. Ele au fost stabilite de grupurile de lucru şi sunt puţin rigide, pentru a
permite introducerea lecţiilor învăţate în actualizări regulate. O altă modalitate de
documentare sunt Manualele care au fost editate pentru informarea echipelor de
intervenţie, sau experţilor, în special când se presupune că pleacă în misiune în afara
cercului participanţilor la Mecanism.
CUM ACŢIONEAZĂ MECANISMUL
Mecanismul va fi activat prin orice cerere de asistenţă directă a unui Stat Membru
sau a unei ţări terţe printr-o notificare despre o urgenţă cu posibile efecte transfrontalire.
Această cerere sau notificare poate fi direcţională imediat către statele din vecinătate sau
către MIC -Centru de Monitorizare şi Informare al Comisiei, pentru distribuire. Când sunt
implicate doar câteva state vecine, schimbul de informaţii bilateral poate fi eficient, dar
Comisia trebuie întotdeauna informată. Dacă este nevoie de o distribuţie mai larga,
comunicarea realizată prin MIC. Mai mult, Comisia poate să acţioneze în mod spontan în
cadrul Mecanismului, fără ca acest lucru să fie cerut de un stat afectat în mai puţin de o
oră, în permanenţă la solicitări. MIC nu are nici o responsabilitate operaţională şi, de aceea,
nu are nevoie şi nu-şi permite să aibă personal permanent în birou. Doar în timpul unei
urgenţe în desfăşurare, care necesită acţiuni permanente, MIC va fi încadrat neîntrerupt.
S-au creat deja anumite reţele specializate, cea mai cunoscută în domeniul protecţiei
radiaţiilor fiind ECURIE ( Sistemul Comunităţii Europene pentru Schimbul de Informaţii
Radiologice), şi recent, BICHAT, sistemul de alertă rapid pus în funcţiune de
Directoratului General pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului pentru notificare în
caz de Atac Biologic sau Chimic. Dar nu se face acelaşi lucru de mai multe sisteme,
fiecare îşi are propriul domeniu de aplicare şi va acţiona independent de celelalte. Numai în
10
cazul în care este nevoie, o alarmă va fi transmisă şi către un alt sistem. Aceasta înseamnă
că un anume sistem îl va notifica pe cel de protecţie civilă, cu competenţă mai generală,
derulat de MIC atunci când consecinţele evenimentului necesită, de exemplu, sprijin din
partea personalului de protecţie civilă, cum ar fi pompierii. Pe de altă parte, MIC va trimite
toate mesajele către reţelele speciale când sunt implicaţi, de exemplu, agenţi radioactivi,
biologici sau chimici.
Când MIC este notificat despre o urgenţă sau primeşte o cerere de asistenţă, el va
trebui:
• Să adune informaţii confirmate despre urgentă şi să le distribuie Statelor
participante;
• Să trimită cererea către alte Puncte de Contact ale Statelor participante;
• Să faciliteze mobilizarea echipelor, experţilor şi alt sprijin al intervenţiei.
Pe lângă aceasta, se poate organiza şi asistenţa grupurilor specializate. De exemplu,
în cazul inundaţiilor, codul de previziune a nivelului apei -- LISFLOOD - al Centrului
Comun de Cercetare al Comisiei (JRC), bazat pe regularizarea râului şi previziunea
precipitaţiilor, poate asigura suportul deciziei pentru agenţiile responsabile.
Evoluţiile viitoare
Mecanismul a fost implementat în mod oficial de Decizia Consiliului şi a intrat în
vigoare la 01.01.2002. dar, deja de această dată , Unitatea de Protecţie Civilă DG ENV a
gestionat şi a ordonat asistenţă în cadrul programului de acţiune al Comunităţii, în medie,
se confruntă cu l sau 2 evenimente pe săptămână. Unele din acestea se desfăşoară pe o
perioadă scurtă de timp, altele decurg pe săptămâni sau luni, cum a fost coordonarea
asistenţei sau transportul echipamentului în cazul petrolierului scufundat "Prestige".
Datorită acestor evenimente frecvente, ofiţerii de serviciu primesc instrucţiuni
specifice pentru fiecare îndatorire zilnică. Un eveniment deosebit, cum este atacul terorist
sau un dezastru sau un dezastru major, necesită pregătire suplimentară, ce se realizează
prin intermediul exerciţiilor periodice în cadrul Mecanismului. Aceste exerciţii de
comunicaţii au ca scop testarea şi îmbunătăţirea procedurilor privind schimbul între toate
Punctele de Contact şi autorităţile competente, precum şi să probeze măsurile interne ale
serviciilor participante.
Prin Hotărârea Consiliului Uniunii Europene 2001/792 EEC din 28 ianuarie 2002
privind reântărirea cooperării în domeniul antrenării în Protecţia Civilă, având în vedere
crearea la nivelul Comunităţii a unei reţele de şcoli şi centre de pregătire în domeniul
protecţiei civile în statele membre, înfiinţarea fundaţiilor pentru crearea ulterioară a unui
colegiu european de protecţie civilă care implică aceste instituţii de pregătire, ar trebui să
accelereze introducerea cooperării dorite, inclusiv punerea în aplicare a unui proiect major
în scopul creării unei academii europene virtuale pentru protecţia civilă, precum şi a
unui sistem de schimburi de experţi, dezvoltă în cadrul Programelor de Acţiune ale
Comunităţii privind protecţia civilă.

SISTEMUL INTERNAŢIONAL DE RĂSPUNS DE CĂUTARE - SALVARE

a) organisme implicate:
• OCHA - Biroul Naţiunilor Unite de Coordonare a Afacerilor Umanitare
• UNDAC - Echipa ONU de Coordonare a Acţiunilor de Evaluare a
Dezastrelor (United Nations Disaster Assement and Coordination)
• OSOOC - Centru de Coordonare a Operaţiilor la Faţa Locului (On Site Operation
11
 Center)
• LEMA - Agenţia Locală pentru Managementul Urgenţelor
(Local Emerrgency Management Autority)
• FCSU - Unitate de Coordonare a Sprijinului în Teren (Field Coordination
Support Unit)
• MCDA - Facilităţi Militare şi de Apărare Civilă (Military and Civil Defence
Assets)
• DRB - Filiala de Răspuns la Dezastre (Geneva).
b) funcţionare
Sistemul internaţional de răspuns la dezastre este structurat pe trei nivele de
necesitate şi coordonare, astfel:
• Nivelul strategic - comunitatea internaţională de asistenţă;
• Nivelul operaţional - în capitala ţării / regiunii afectate de dezastru;
• Nivelul tactic de acţiune - la locul unde se desfăşoară afectiv asistenţa
victimelor. Acesta este situat într-un mediu haotic generat de dezastru şi necesită
coordonarea privind:
- evaluarea imediată a situaţiei existentă şi estimarea nevoilor de asistenţă;
- coordonarea rapidă în teren a eforturilor de asistenţă;
- implementarea şi dezvoltarea procedurilor de asistenţă şi a sistemelor de
coordonare a acţiunilor;
- schimbul de cunoştinţe, experienţă şi tehnici vizând consolidarea capacităţii
de răspuns la dezastre.
ONU, prin OCHA ca organism specializat, şi-a asumat rolul de coordonator al
eforturilor de asistenţă la dezastru, în special la nivel operaţional, ca urmare, OCHA prin
filiala de răspuns la dezastre de la Geneva - DRB, care îndeplineşte rolul de punct focal în
cadrul Naţiunilor Unite, a instituit sistemul de răspuns la urgenţe pentru coordonarea
acţiunilor preluate de comunitatea internaţională în urma dezastrelor naturale şi urgenţelor
mediului înconjurător.
Prin OCHA, INSARAG menţine contactele cu echipele de căutare -- salvare şi
întreţine un director actualizat al echipelor ce îndeplinesc criteriile pentru răspunsul şi
operaţiile internaţionale.
La producerea unui dezastru, primul răspuns va fi de la personalul LEMA şi
serviciile de ajutor ale ţării afectate. Cererea de asistenţă internaţională SAR se poate face
de către autorităţile competente ale ţării afectate la OCHA sau direct ţărilor cu care există
acorduri bilaterale.
Când cererea de asistenţă este transmisă prin OCHA, acest organism va începe să
stabilească resursele necesare satisfacerii solicitării, pe baza informaţiilor primite de la ţara
afectată, şi desfăşoară următoarele activităţi;
- evaluează disponibilul de resurse SAR;
- transmite, prin DRB, către Punctele Naţionale Focale, din ţările interesate:
• Notă consultativă pe probleme de dezastre cu scop informativ,
avertizează echipele din sistem asupra evenimentului ce trebuie
monitorizat, sau
• Alarmă -- avertizează echipele SAR că pot fi solicitate şi să înceapă
pregătirea, sau
• Notă de activare - cerere oficială pentru răspunsul echipelor SAR
12
 - trimite la faţa locului, dacă este necesar, o echipă de coordonare a acţiunilor de
evaluare a dezastrelor -- UNDAC, cu misiunea de a asista evaluarea urgenţei şi de a
coordona în teren faza iniţială a asistentei umanitare;
- instalează OSOCC în ţara afectată, în scopul direcţionării şi asigurării suportului
necesar echipelor SAR.
La primirea Notei de activare prin Punctul Naţional Focal, echipa SAR începe
mobilizarea şi desfăşoară acţiuni specifice dislocării pentru deplasarea în ţara afectată şi
zona de operaţii. Echipa SAR îşi desfăşoară activitatea sub controlul operaţional al LEMA
din ţara afectată, operaţiile sale fiind coordonate de OSOCC -- sunt părţi integrante ale
structurii locale.
Şeful echipei SAR menţine o permanentă legătură cu OSOCC, şi prin aceasta, cu
LEMA pentru toate aspectele legate de misiune.
Existenţa şi funcţionarea sistemului internaţional de răspuns de căutare -salvare
implică instituirea şi respectarea unor cerinţe şi obligaţii minime pentru toţi cei implicaţi,
după cum urmează:
Responsabilităţile ONU (OCHA prin DRB)
- menţinerea şi actualizarea directorului internaţional SAR;
- distribuirea alarmelor, rapoartelor de stare, cererilor/apelurilor de asistenţă
internaţională;
- coordonarea expedierii echipelor SAR;
- expedierea unei echipe UNDAC corespunzătoare;
- înfiinţarea unui centru de recepţie OSOCC;
- înfiinţarea OSOCC;
- aprofundarea responsabilităţilor ţărilor afectate.
INSARAG (Grupul Internaţional de Consultanţă pentru Căutare şi Salvare) -
s-a constituit în anul 1991, ca răspuns la nevoia de coordonare, standardizare şi
compatibilizare a pregătirii şi procedurilor operaţionale ale participanţilor la cooperarea
internaţională în operaţiuni de căutare şi salvare a victimelor dezastrelor, de promovare a
schimbului de informaţii şi generalizare a experienţei valoroase rezultate din operaţiunile
internaţionale desfăşurate.
Obiectivele INSARAG-ului:
• să proiecteze cadrul adecvat de relaţii internaţionale eficiente în domeniul salvării
vieţilor şi serviciilor umanitare în urma dezastrelor;
• să contribuie la pregătirea răspunsului de urgenţă în scopul salvării mai multor
vieţi, reducerii suferinţei şi micşorării efectelor dezastrelor asupra mediului
înconjurător;
• să îmbunătăţească, sub aspect procedural, cooperarea între echipele de căutare şi
salvare de la locul dezastrului,
• să promoveze activităţi de îmbunătăţire a pregătirii sistemului de răspuns de
căutare şi salvare din ţările predispuse / expuse riscului unor dezastre;
• să dezvolte şi să promoveze proceduri şi sisteme acceptate internaţional în
domeniul cooperării dintre echipele de căutare-salvare;
• să asigure sprijin şi orientare în cadrul OCHA în domeniul coordonării
operaţionale;
• să coordoneze şi să consolideze cooperarea din timpul fazei de asistenţă de
urgentă în căutare-salvare dintre organizaţiile interesate şi să dezvolte procedurile
13
 SAR realizate în alte foruri internaţionale;
• să asigure acrul adecvat transmiterii evaluării informaţiilor, cererilor de asistenţă
şi informaţiilor operaţiunile în scopul facilitării şi fundamentării deciziilor de
răspuns internaţional la dezastre.
Structura organizatorică a INSARAG cuprinde;
• un grup de conducere (preşedinte, secretar, preşedinţi şi secretarii celor 3 grupuri
regionale); preşedinţii grupurilor de lucru; reprezentanţii Federaţiei Internaţionale
şi ai Societăţii Naţionale de Cruce Roşie/ Semiluna Roşie; şefii echipelor
internaţionale SAR participante la operaţiuni,
• 3 grupuri regionale; Africa şi Europa; Americile de Nord, Centrală şi de Sud;
Asia şi Pacific;
• grupuri de lucru cu personal de conducere regionale sau internaţionale,
permanente sau adhoc (sunt proiecte stabilite de grupul de conducere).

Bibliografie:
- Cloşcă Ionel, Suceavă Ion, - Dreptul internaţional umanitar, Casa de Editură şi
Presă "Şansa" SRL, Bucureşti 1992.
- Cloşcă Ionel, Suceavă Ion, - Dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate
documente - Casa de Editură şi Presă "Şansa" SRL, Bucureşti 1993.
- Legea pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre România şi
Comunitatea Europeană privind participarea României Ia Mecanismul comunitar
de facilitarea a întăririi cooperării în intervenţiile de asistenţă în domeniul
protecţiei civile, semnat la Bruxelles Ia 28 noiembrie 2002 ( MO nr 160/24
februarie 2004);
- Decizia Consiliului Uniunii Europene (2001/792/EC Euratom) din 23 octombrie
2001 pentru stabilirea uni mecanism al Comunităţii pentru facilitarea cooperării în
cadrul intervenţiilor de asistentă de protecţie civilă;
- Decizia Consiliului Uniunii Europene (1999/847/EC) din 09 decembrie 1999 care
stabileşte programul de activităţi ale Comunităţii în domeniul protecţiei civile;
- Hotărârea Consiliului Uniunii Europene 2001/792 EEC din 28 ianuarie 2002
privind reîntărirea cooperării în domeniul antrenării în protecţia civilă.
- Col. Viorel Nemeş, Col. Constantin Oprea, Mr. Vasile Pirtea - Manual pentru
căutare - salvare.

14