ŞCOALA MILITARĂ DE MAIŞTRI MILITARI ŞI SUBOFIŢERI A FORŢELOR

TERESTRE ,,BASARAB I”
CURSUL DE FORMARE PE FILIERĂ INDIRECTĂ A SUBOFIŢERILOR ÎN
ACTIVITATE

ANALIZA TEORETICĂ SI PRACTICĂ A STATUTULUI

PRIZONIERILOR DE RĂZBOI
-DREPT INTERNAȚIONAL UMANITAR-

COORDONATORI ȘTIINȚIFICI
CDT.CP. PLT. MAJ. NEACȘA SERAFIMESCU FLORIN
CDT. PL. PLT. ADJ. VASILE MARIUS

ELEV
LIBU ANDREEA

PITEȘTI
2020
 CUPRINS

Introducere .................................................................................................................................
3
Partea I
Capitolul I. Conceptul de prizonier de razboi .........................................................................
4
Secțiunea I. Definire și reglementare ................................................................................
4
Secțiunea a II-a. Evoluția istorică a conceptului de prizonier de război ............................
5
Capitolul II. Protecția generală a prizonierilor de război ........................................................
6
Secțiunea I. Captivitatea ...................................................................................................
7
Secțiunea a II-a. Incetarea captivității .............................................................................
11

Partea a II-a
Acțiune în instanță privind conflictul neinternațional – statutul de mercenar vs. statutul de
prizonier de război ...................................................................................................................
12

Concluzii ..................................................................................................................................
14
Bibliografie ..............................................................................................................................
15
 INTRODUCERE
Am considerat oportul să analizez acest subiect datorita complexitatii și importanței
dreptului internaţional umanitar, care asigură o protecţie deosebită pentru forţele armate, dar
şi pentru populaţia civilă.
Dreptul internaţional umanitar facilitează rezolvarea unor situaţii dificile, complexe
sau neclare ce pot aparea în caz de conflict armat și se aplică în orice situaţie în care sunt
implicate forţele armate: conflicte armate internaţionale, conflicte armate fără caracter
internaţional şi operaţiuni internaţionale.
Conceptul de prizonier de război este reglementat în Convenţia a II-a de la Geneva
printr-o enumerare de 6 categorii de persoane ce se pot circumscrie conceptului, în vreme ce
Protocolul I din 1977 substituie acestei enumerări o formulă unică şi extinde statutul de
prizonieri de război la „toate forţele, toate grupele şi toate unităţile armate şi organizate care
sunt plasate sub un comandament responsabil de conduita subordonaţilor săi faţă de această
parte, chiar dacă aceasta este reprezentată de un guvern sau o autoritate nerecunoscute de o
parte adversă”.
În ceea ce privește structura lucrării, pentru evidențierea celor mai importante aspecte,
aceasta a fost structurată în două părți.
Prima parte este organizată în două capitole, primul capitol fiind desemnat pentru a
clarifica conceptul de prizonier de război, precum și evoluția istorică a acestui termen.
Capitolul doi dezvăluie ideea centrală a tezei și realizează o prezentare a protecței
generale de care se bucură prizonierii de război, atât în faza de captivitate, cât și după
încetarea acesteia.
Partea a II-a a acestei lucrări este consacrată cercetării practice pentru care am ales să
realizez un studiu de caz, având ca obiect o situație de conflict armat neinternațional, prin care
sunt evidențiate diferențele dintre conceptul de prizonier de război și cel de mercenar, arătând,
totodată, și cine se poate bucura de acest statut.
Dezbătută din mai multe perspective, tema aleasă se dovedește a avea o importanță
deosebită, dreptul internaţional umanitar având două ramuri de bază, pe de-o parte dreptul
războiului propriu-zis (sau dreptul de la Haga), denumit in prezent dreptul conflictelor armate,
care fixează drepturile şi îndatoririle părţilor beligerante in desfăşurarea operaţiunilor militare
şi limitează alegerea mijloacelor şi metodelor de vătămare a adversarului, şi dreptul umanitar
propriu-zis (sau dreptul de la Geneva), pe de altă parte, care urmăreşte să-i protejeze pe
militarii scoşi din luptă (răniţi, bolnavi, naufragiaţi, prizonieri), precum şi persoanele care nu
participă la ostilităţi (populaţia civilă şi persoanele civile) şi bunurile cu caracter civil.

4
 CAPITOLUL I
CONCEPTUL DE PRIZONIER DE RAZBOI
SECȚIUNEA I. DEFINIRE ȘI REGLEMENTARE
Conceptul de prizonier de război derivă din acela de combatant.1Pornind de la această
situaţie, de fapt şi de drept, menţionăm faptul că, în principiu, numai combatanţii pot fi
prizonieri de război. Convenţia a II-a din 1949 include în această categorie toate persoanele
vizate de articolele 1, 2 şi 3 din Regulamentul Anexă al Convenţiei a IV-a de la Haga din
1907 şi care sunt capturate de inamic. Acestea sunt:

membrii forţelor armate ale unei părţi în conflict, ai miliţiilor şi corpurilor de

voluntari făcând parte din aceste armate;
membrii altor miliţii şi membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv cei din
mişcările de rezistenţă organizate, aparţinând unei părţi în conflict şi acţionând în afară sau în
interiorul propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat, dacă îndeplinesc cele 4
condiţii cerute pentru combatanţi. La acestea se adaugă următoarele categorii, prevăzute în
articolul 4 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de
război;
membrii forţelor regulate care se pretind ale unui guvern ori ale unei autorităţi
nerecunoscute de puterea deţinătoare,
persoanele care urmează forţele armate fără a face parte direct din ele, membrii
civili ai echipajelor avioanelor militare, corespondenţii de presă, furnizorii, membrii unităţilor
de muncă sau ai serviciilor însărcinate cu bunăstarea forţelor armate, cu condiţia de a fi primit
autorizaţia forţelor armate pe care le însoţesc,
membrii echipajelor, inclusiv comandanţii, piloţii şi elevii marinei comerciale
şi echipajele aviaţiei civile ale părţilor în conflict;
populaţia unui teritoriu neocupat care, la apropierea inamicului, ia armele in
mod spontan pentru a combate trupele de invazie, fără să fi avut timp să se constituie in forţe
armate regulate, dacă poartă armele pe faţă şi respectă legile şi obiceiurile războiului.

De asemenea, in baza articolului 4 a celei de-a III-a Convenţii de la Geneva din 1949,
sunt considerate prizonieri de război toate persoanele care aparţin sau au aparţinut forţelor
armate ale ţării ocupate, dacă, din cauza acestei apartenenţe, puterea ocupată socoteşte necesar
1
Combatanţii, sunt acele persoane care participă la ostilităţi având dreptul să comită acte de violenţă, respectiv
pot fi supuşi ostilităţilor adversarului şi care beneficiază de statutul de prizonier de război. Iniţial, protecţia
acestei categorii de persoane a fost reglementată de dreptul de la Haga.
5
să procedeze la internarea lor, chiar dacă iniţial le eliberase in timp ce ostilităţile se desfăşurau
in afara teritoriului pe care ea il ocupă, mai ales după o incercare neizbutită a acestor persoane
de a se alătura forţelor armate de care aparţin şi care sunt angajate in luptă sau cand nu ascultă
de somaţia ce le-a fost făcută, in scopul internării, precum şi persoanele aparţinand uneia din
categoriile de mai sus, pe care puterile neutre sau nebeligerante le-au primit pe teritoriul lor.
Inlocuind această enumerare cu o formulă unică, articolul 43 par. 1 din Protocolul I
din 1977 extinde statutul de prizonieri de război la „toate forţele, toate grupurile şi toate
unităţile armate şi organizate care sunt plasate sub un comandament responsabil de conduita
subordonaţilor săi faţă de această Parte, chiar dacă aceasta este reprezentată de un guvern
sau o autoritate nerecunoscută de o parte adversă. Aceste forţe armate trebuie să fie supuse
unui regim de disciplină internă care asigură, mai ales, respectarea regulilor dreptului
internaţional aplicabil in conflictele armate”.
Prin această dispoziţie din Protocol, statele au urmărit să-l cuprindă in categoria de
prizonier şi pe combatantul care participă la operaţiuni de guerilă.
Includerea persoanelor menţionate in statutul prizonierului de război este raportată la
următoarele două condiţii: să fi căzut în puterea inamicului şi să aparţină uneia din categoriile
enumerate.

SECȚIUNEA A II-A. EVOLUȚIA ISTORICĂ A CONCEPTULUI DE PRIZONIER DE

RĂZBOI
Timp de multe secole, prizonierii de război erau in afara oricărei legi umanitare, soarta
lor depindea exclusiv de voinţa celui care-i captura, cel mai adesea fiind ucişi.
In Evul mediu, cand războaiele devin o intreprindere lucrativă foarte rentabilă,
prizonierii de război erau eliberaţi in schimbul unei taxe de răscumpărare, al cărei cuantum
era in funcţie de rangul prizonierului.2
Incepand din secolul al XVI-lea se creează o cutumă care în secolul următor se
generalizează şi in baza căreia comandanţii militari incheiau acorduri denumite carteluri, in
care stabileau condiţiile de eliberare a prizonierilor de război, inclusiv tariful de răscumpărare.
Prizonierii răscumpăraţi erau transferaţi in ţara de origine la bordul unor nave cartel. Se
creează astfel, pe cale cutumiară, regula cruţării, conform căreia prizonierii de război nu mai
pot fi ucişi, ci internaţi ori schimbaţi contra unei răscumpărări.3
Secolul al XVIII-lea va înregistra două elemente – unul de fapt, altul de drept – care
vor influenţa soarta prizonierilor de război. Primul constă în generalizarea armatelor de
2
Beatrice Florentina Onica Jarka, "Drept internaţional umanitar- suport de curs", Editura Universității Nicolae
Titulescu, București, 2013, pag. 33.
3
Ionel Cloşcă, Spre un drept umanitar al ONU, in „RRDU”, nr. 2(20)/1998
6
profesionişti organizate şi apariţia unui număr mai mare de combatanţi pe campul de luptă, iar
cel de-al doilea – crearea pe cale cutumiară a principiului după care războiul este o relaţie
intre state şi nu intre cetăţenii acestora. Ca urmare, soarta prizonierilor de război incepe să
preocupe într-o mai mare măsură statele. Statutul care incepe să se cristalizeze are la bază
ideea că prizonieratul nu mai are caracterul unei sancţiuni, cum era considerat pană atunci, ci
o măsură cu caracter preventiv menită a-i impiedica să participe din nou la ostilităţi.
Combatantul prins şi dezarmat nu mai este considerat un inamic, ci un cetăţean ce trebuie
tratat după toate regulile de respect datorate fiinţei umane.
În epoca modernă are loc o schimbare a atitudinii faţă de prizonierii de război. Aceştia
nu mai sunt sancţionaţi pentru că au participat la război. Sunt doar înlăturaţi (puşi de o parte)
pentru a nu mai lua parte la ostilităţi.4
Uzanţele şi cutumele apărute în legătură cu statutul prizonierilor de război încep să-şi
găsească loc în tratate bilaterale.5, iar în secolul al XIX-lea numărul inţelegerilor bilaterale
sporește. Dacă pe planul reglementărilor internaţionale progresele intarzie să se facă resimţite,
pe plan intern asistăm la evoluţii interesante.6
In plan normativ, statutul prizonierilor de război a fost reglementat in patru
instrumente internaţionale:

Regulamentul anexă la Convenţia a IV-a de la Haga din 1907 (Capitolul II,

articolele 4-20);
Convenţia de la Geneva din 27 iulie 1929 pentru ameliorarea soartei
prizonierilor de război;
Convenţia a III-a de la Geneva din 12 august 1949 privind tratamentul
prizonierilor de război;
Protocolul adiţional I din (iunie 1977), articolele 43 şi 44.

CAPITOLUL II
PROTECȚIA GENERALĂ A PRIZONIERILOR DE RĂZBOI
Persoanele care se incadrează in statutul de prizonier de război au dreptul, atunci cand
cad in puterea inamicului, să beneficieze de toate avantajele acestui statut.
Ideea fundamentală a sistemului de protecţie instituit prin Convenţia din 12 august
1949 şi reiterată prin Protocolul I din 1977 este aceea că prizonieratul nu constituie o acţiune

4
Beatrice Florentina Onica Jarka, "Drept internaţional umanitar- suport de curs", Editura Universității Nicolae
Titulescu, București, 2013, pag. 34.
5
La 2 iulie 1917 şi la 14 iulie 1918 au fost incheiate acordurile dintre Marea Britanie şi Germania: la 28
decembrie 1917 intre Marea Britanie şi Turcia; la 26 aprilie 1918 intre Franţa şi Germania: la 11 noiembrie 1918
intre SUA şi Germania
6
Articolele 49 la 53, 55, 56, 72 la 80; 105 la 110, 199 la 133. Textul instrucţiunilor in Ionel Cloşcă, Ion Suceavă
(editori), Dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate. Documente. Casa de Editură „Şansa” SRL,
1993, p. 371-394.
7
represivă, ci o măsură de precauţie faţă de combatantul inamic dezarmat, care se află sub
autoritatea sa şi răspunde de tratamentul ce i-l aplică. Această ideea este consacrată in
articolul 13 din Convenţia din 1949, conform căruia „Prizonierii de război trebuie să fie
trataţi tot timpul cu omenie”.
Diferenţierea de tratament nu este licită decat dacă se bazează pe grad (militar), stare
de sănătate, psihică sau fizică, aptitudini profesionale sau sex. Convenţia impune, de
asemenea, statelor, obligaţia de a contribui la atenuarea suferinţelor cauzate de război, precum
şi pe aceea de a nu expune prizonierii unor violenţe şi insulte din partea populaţiei locale şi
curiozităţi publice7, la represalii de război, la mutilări fizice sau experienţe medicale şi
ştiinţifice. Femeile vor fi tratate cu toată consideraţia datorată sexului lor.
Dispoziţiile Convenţiei se aplică nu numai in cazul războiului declarat, ci şi in cazul
oricărui conflict armat ivit intre părţile semnatare, chiar in cazul in care una din ele nu
recunoaşte starea de război. Totodată ele se aplică nu numai la conflictele cu caracter
internaţional, ci şi in cazul celor cu caracter neinternaţional, precum şi in toate cazurile de
ocupaţie totală sau parţială.8 Inscrierea acestei prevederi in textul Convenţiei din 1949
marchează un insemnat progres faţă de Convenţia din 1929, care nu prevedea acest lucru.
In ceea ce priveşte răspunderea statului faţă de prizonierii pe care-i deţine Convenţia
prevede că: „Independent de responsabilităţile individuale care pot exista, puterea deţinătoare
este responsabilă de tratamentul care se aplică prizonierilor” şi „orice act sau omisiune ilicită
din partea puterii deţinătoare, antrenand moartea sau punand in pericol grav sănătatea
prizonierilor, sunt interzise şi vor fi considerate drept infracţiuni grave la Convenţie, ceea ce
echivalează cu crima de război.9
SECȚIUNEA I. CAPTIVITATEA

Inregistrarea

Imediat ce a fost capturat pe teatrul de război, prizonierul este predat superiorilor şi

condus spre un loc de adunare unde este supus unor formalităţi de înregistrare.
Interogatoriul, care are loc cu acest prilej, nu se face decat asupra identificării, informaţiile pe
care este obligat să le dea prizonierul cu această ocazie sunt limitate la indicarea numelui şi

7
S-a apreciat ca fiind o incălcare a dispoziţiilor articolului 13 din Convenţie, prezentarea la televiziune a
prizonierilor irakieni in timpul conflictului din Golf din 1991.
8
Potrivit art. 2 și 3 din Convenţia a III-a de la Geneva din 12 august 1949 privind tratamentul prizonierilor de
război.
9
Potrivit art. 12 și 13 din Convenţia a III-a de la Geneva din 12 august 1949 privind tratamentul prizonierilor de
război.
8
prenumelui, gradului, data de naştere şi numărul matricol purtat in armată sau o indicaţie
echivalentă.10
Incercarea de a induce in eroare autorităţile statului captor se sancţionează o
restrangere a avantajelor acordare de grad sau statut.Convenţia interzice orice constrangere
fizică sau morală pentru a obţine date referitoare la situaţia armatei sale. Prizonierul care
refuză să răspundă nu poate fi ameninţat, nici insultat, nici expus la dezavantaje de orice
natură.11

Internarea

După capturare, prizonierii vor fi evacuaţi cat mai curand posibil şi cazaţi in lagăre
situate in afara zonei de luptă, in regiuni cu climat mai sănătos 12, ţinandu-se seama de
regiunile climaterice din care provin. Ei vor fi grupaţi după naţionalitate, lagărele de internare
trebuie să fie dotate cu adăposturi contra bombardamentelor. Evacuarea se va face intotdeauna
cu omenie şi in condiţii asemănătoare celor create trupelor proprii.
Pe timpul internării, puterea deţinătoare poate impune prizonierilor obligaţia de a nu se
depărta peste o anumită limită de lagăr. Locurile de deţinere, precum şi clădirile sau
baracamentele trebuie să ofere toate garanţiile de igienă şi de salubritate.

Condiţii de hrană şi îmbrăcăminte

Raţia zilnică alimentară a prizonierilor de război trebuie să fie satisfăcătoare – calitativ

şi ca variaţie -, pentru a le menţine o bună stare de sănătate şi a impiedica pierderi in greutate.
Prizonierilor care lucrează li se vor da suplimente de hrană. 13 Apa potabilă le va fi furnizată in
cantităţi suficiente şi li se va permite folosirea tutunului. Se interzic orice fel de măsuri
disciplinare colective privind hrana.14
Prizonierii au dreptul la imbrăcăminte, incălţăminte şi lenjerie. Uniformele armatei
inamice vor fi folosite pentru imbrăcarea prizonierilor dacă sunt potrivite climei. Pe măsura
uzurii lor ele vor fi reparate sau inlocuite.15

Igienă şi îngrijiri medicale

10
Aceste date vor fi gravate pe o placă de identitate, confecţionată dintr-un material rezistent, avand două părţi
detaşabile pe care se vor consemna şi grupa sanguină şi religia. In caz de deces, jumătate din placă, conţinand
elemente identice va fi transmisă puterii de care depinde prizonierul.
11
Potrivit art. 17 din Convenţia a III-a de la Geneva din 12 august 1949 privind tratamentul prizonierilor de
război.
12
In timpul celui de-al doilea război mondial, prizonierii deţinuţi de Germania (in lagărele de exterminare),
precum şi măsurile de represalii la care erau supuşi erau departe de a intruni aceste condiţii.
13
In conflictul armat din Afganistan, s-a ţinut cont de religia prizonierilor de război atunci cand li s-a acordat
hrană şi ore de rugăciune.
14
Potrivit art. 26 din Convenţia a III-a de la Geneva din 12 august 1949 privind tratamentul prizonierilor de
război.
15
Ibidem art. 27.
9
 Prizonierilor de război li se vor asigura instalaţii conforme regulilor de igienă, care vor
fi menţinute in permanenţă in stare de curăţenie. Puterea deţinătoare va da prizonierilor de
război apă şi săpun in cantitate suficientă, inclusiv instalaţiile şi timpul necesar pentru spălatul
lor zilnic şi pentru spălatul rufelor lor.
Fiecare lagăr va poseda o infirmerie, iar dacă este cazul se vor stabili localuri rezervate
bolnavilor cu maladii contagioase şi mintale.
Exercitarea religiei va fi liberă şi se vor rezerva localuri speciale in acest scop. Puterea
deţinătoare va incuraja activităţile intelectuale, educative, recreative şi sportive ale
prizonierilor.

Disciplina interioară in lagăr

Fiecare lagăr de prizonieri va fi pus sub autoritatea directă a unui ofiţer responsabil din
forţele armate regulate ale puterii deţinătoare, care va aplica convenţia sub directul control al
guvernului său.16Această regulă prezintă importanţă pentru că stabileşte nu numai
responsabilitatea ofiţerului comandant al lagărului respectiv pentru violarea prevederilor
Convenţiei, ci şi responsabilitatea guvernului pentru actele ofiţerului respectiv.
Potrivit articolului 41 din Convenţia a III-a de la Geneva din 12 august 1949 privind
tratamentul prizonierilor de război, disciplina in lagăr se bazează pe următoarele principii:

o prizonierii de război, inclusiv ofiţerii, sunt obligaţi la salut şi la semnele exterioare de

respect şi politeţe prevăzute in regulamentele militare din propria lor armată faţă de
comandantul lagărului. Ofiţerii prizonieri sunt obligaţi să salute numai pe ofiţerii de
grad superior ai puterii deţinătoare;
o ordinele, regulamentele şi avertismentele vor fi comunicate prizonierilor intr-o limbă
pe care o inţeleg, aceleaşi reguli fiind valabile şi la interogatoriu. De asemenea, textul
Convenţiei referitoare la regimul prizonierilor de război va fi afişat, in limba
prizonierilor, in locuri unde va putea fi citit de ei.

Reguli privind prizonierii ofiţeri

La inceperea ostilităţilor, beligeranţii işi vor comunica reciproc titlurile şi gradele in uz

in armatele lor pentru a asigura egalitatea de tratament intre ofiţerii de grad echivalent. Ei vor
fi trataţi cu toată consideraţia gradului şi varstei lor. Pentru deservirea lagărelor de ofiţeri, vor
fi detaşaţi soldaţi prizonieri ai aceleiaşi armate.Transferarea prizonierilor de război, după

16
Potrivit art. 39 din Convenţia a III-a de la Geneva din 12 august 1949 privind tratamentul prizonierilor de
război.
10
internarea lor intr-un lagăr, se va efectua intotdeauna cu omenie, asigurandu-li-se in timpul
transferării apă potabilă şi hrană suficientă.

Munca prizonierilor

Cu excepţia ofiţerilor şi a persoanelor asimilate, ceilalţi prizonieri valizi vor putea fi

folosiţi la efectuarea diferitelor munci, ţinand seama de varstă, sex, grad, precum şi de
pregătirea şi aptitudinile lor fizice. Subofiţerii nu vor putea fi puşi decat la activităţi de
supraveghere.Prizonierii vor beneficia in fiecare săptămană de o zi de repaus.17

Resursele băneşti ale prizonierilor

Prizonierilor de război li se recunoaşte dreptul de a dispune de unele sume băneşti.

Aceste sume provin:
a) dintr-un avans din solda lunară vărsată de puterea deţinătoare in funcţie de gradul
prizonierilor18;
b) din sumele pe care prizonierii le-au avut asupra lor in momentul in care au căzut in
puterea inamicului;
c) din suplimentul de soldă trimis de statul de care depind prizonierii de război;
d) din indemnizaţiile de muncă plătite de autorităţile statului deţinător;
e) din sumele pe care prizonierii le vor primi, individual sau colectiv, de la rude sau de
la diverse societăţi de caritate.

Relaţiile prizonierilor cu exteriorul

Prizonierii de război cu dreptul de a comunica cu familiile şi cu Agenţia centrală de

informaţii asupra prizonierilor de război. Fiecare stat beligerant va fixa numărul de cărţi
poştale tip pe care prizonierii de diverse categorii sunt autorizaţi a le expedia lunar şi va
notifica acest lucru şi celuilalt beligerant. Corespondenţa prizonierului nu va putea fi reţinută
sau intarziată pe considerente de indisciplină.

Sancţiuni penale şi disciplinare

Legile şi regulamentele puterii deţinătoare se extind şi asupra prizonierilor de război.

In principiu, infracţiunile la aceste legi şi regulamente sunt de competenţa tribunalelor
militare, cu excepţia situaţiilor cand legislaţia puterii deţinătoare prevede judecarea membrilor

17
Convenţia a III-a, din 12 august 1949, a reglementat in detaliu această problemă in articolele 49-57.
18
Aceste avansuri sunt stabilite in articolul 60, in cinci categorii: categoria I, prizonieri cu grad inferior aceluia
de sergent, opt franci elveţieni pe zi; categoria II, sergenţi şi subofiţeri, 12 franci; categoria III: ofiţeri pană la
gradul de căpitan, 50 de franci; categoria IV: căpitani sau maiori, locotenenţi-colonei şi colonei: 60 de franci;
categoria V: ofiţeri generali: 75 de franci elveţieni;
11
forţelor lor armate de tribunalele civile, pentru aceiaşi infracţiune ca cea pentru care este
urmărit prizonierul de război.19
In principiu, prizonierilor nu li se vor putea aplica alte pedepse decat acelea prevăzute
pentru fapte similare comise de militarii proprii. Pedepsele corporale, incarcerarea in localuri
neiluminate natural, precum şi orice formă de cruzime sunt interzise cu desăvarşire.
Cea mai severă sancţiune disciplinară aplicată prizonierilor de război este arestul.
Celelalte pedepse disciplinare ce pot fi aplicate prizonierilor de război sunt: amenda
(sancţiune ipotetică, dacă se ţine seama de slabele resurse financiare ale prizonierilor), care
poate constitui cel mult 50 la sută din avansul de soldă şi din indemnizaţia de muncă),
suprimarea avantajelor acordate peste prevederile Convenţiei și corvezi (pană la trei ore pe
zi). De la această ultimă sancţiune sunt exceptaţi ofiţerii.20
SECȚIUNEA A II-A. INCETAREA CAPTIVITĂȚII

Repatrierea sau spitalizarea in ţări neutre în timpul ostilităţilor

La începutul conflictului, în fiecare parte beligerantă se vor crea Comisii medicale

mixte, compuse din trei membri, din care doi aparţin unor ţări neutre, iar al treilea este
desemnat de puterea deţinătoare. Aceste comisii au misiunea de a examina prizonierii răniţi şi
bolnavi şi a lua toate măsurile utile faţă de ei, inclusiv repatrierea sau spitalizarea în ţări
neutre. Persoanele grav rănite sau bolnave pot fi repatriate în cursul ostilităţilor, de îndată ce
vor fi în stare să suporte transportul, sau spitalizate într-un stat neutru, în scopul de a li se
asigura o îngrijire mai bună sau de a elibera puterea deţinătoare de sarcina tratamentului.

Eliberarea, repatrierea la sfarşitul ostilităţilor și decesul prizonierilor de

război

Restul prizonierilor vor fi eliberaţi şi repatriaţi in ţările lor, imediat după incetarea
ostilităţilor active. Această regulă constituie o inovaţie a Convenţiei din 1949, intrucat
Convenţia din 1929 prevedea eliberarea prizonierului după incheierea păcii. Această inovaţie
este motivată de faptul că durata intre incetarea ostilităţilor active şi incheierea păcii este
foarte lungă şi ar prelungi nejustificat de mult starea de captivitate.21Prizonierii decedaţi in
timpul prizonieratului vor fi ingropaţi in mod onorabil. Mormintele vor purta toate indicaţiile
necesare, iar certificatele de deces vor fi trimise Puterii protectoare şi Agenţiei Centrale de
Informaţii.

19
Potrivit art. 84 din Convenţia a III-a de la Geneva din 12 august 1949 privind tratamentul prizonierilor de
război.
20
Ibidem art. 89.
21
Potrivit art. 118 din din Convenţia a III-a de la Geneva din 12 august 1949 privind tratamentul prizonierilor de
război.
12
 PARTEA A II-A. ACȚIUNE ÎN INSTANȚĂ PRIVIND CONFLICTUL
NEINTERNAȚIONAL – STATUTUL DE MERCENAR VS. STATUTUL DE
PRIZONIER DE RĂZBOI
Am considerat oportul să analizez această speță pentru a putea înțelege mai bine
aspectele prezentate prin analiza unei situații de fapt, precum si a temeiului legal aplicabil.

PĂRȚILE

Intre autoritățile guvernamentale ale statului Veronaland și piligrimezii s-a recurs la

violentă armată îndelungată, aceștia din urma organizându-se într-o mișcare de eliberare
națională condusă de o facțiune extremistă (IRL) și una politică (MIS). Este un război de
secesiune deorece se dorește obținerea independenței Provinciei Pilgrima de sub conducerea
Statului Veronaland.
Jurisprudența Tribunalelor Penale Internaționale cer a fi întrunite două criterii
(intensitatea conflictului și organizarea conflictului) pentru a ne afla în prezența unui conflict
armat neinternațional, criterii pe care speța în cauza le îndeplinește. Prin angajarea companiei
militare private Călăii lui Iaga, statul Veronaland sporește confruntările armate și răspândirea
violenței asupra teritoriului său, fapt din care deducem intensitatea conflictului. Statul
Montague situat la nordul provinciei Pilgrima sustine lupta de eliberare nationala
a pilgrimilor, numerosi militari montaguezi alaturandu-se armatei pilgrime.
Organizarea conflictului reiese întocmai din organizarea pilgrimezilor într-o mișcare
de eliberare națională, condusă cele două facțiuni: extremistă și politică.

OBIECTUL
Autoritatile din Veronaland si Antoniusland sustin faptul ca detinutii aflati pe teritoriul
Antoniusland nu se califica pentru statutul de prizioneri de razboi astfel cum este acesta
definit de conventiile de la Geneva din 1949. Mai mult, reputatul profesor universitar doctor
Capulet Escalus din Antoniusland, expert in dreptul international, raspunde la unele dintre
intrebari privind statutul acestor detinuti, insistand asupra faptului ca montaguezi, ca rezultat
al activitatii lor criminale, nu se bucura de protectia normelor de drept international.

13
 ANALIZA TEMEIULUI LEGAL
In primul rând, insistențele profesorului universitar doctor Capulet Escalus de a nu-l
încadra pe cetățeanul montaguez în statutul de prizonier de război, cât și acuzațiile aduse în
legătură cu desfășurarea unor activități criminale de către acesta ÎNCALCĂ GRAV art. 75,
secțiunea 4, literă d) din Protocolul Aditional I la Convenţiile de la Geneva privind protecţia
victimelor conflictelor armate internaţionale, conform caruia orice persoană acuzată de o
infracţiune este prezumată nevinovată până când culpabilitatea sa nu a fost legal stabilită.
Această acțiune a profesorului este cu atât mai gravă, cu cât acesta a fost făcută de
către o persoană cu notorietate, aducând o atingere deosebită imaginii cât și reputației părții si
putand totodată să influențeze instanțele de judecată.
In ceea ce privește obiectul speței în cauză, conform art. 47, punctul 2 din Protocolul
adițional I la Convențiile de la Geneva privind protecția victimelor conflictelor armate
internaționale, este considerata a avea statutul de mercenar persoana care întrunește cumulativ
următoarele condiții:
a) care este special recrutată în ţară sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat;
b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi;
c) care ia parte la ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi
este efectiv promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remuneraţie
superioară aceleia promise sau plătite combatanţilor având un grad şi o funcţie analoage în
forţele armate ale acestei părţi;
d) care nu este nici resortisant al unei părţi la conflict şi nici rezident al teritoriului controlat
de o parte la conflict;
e) care nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi
f) care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca
membru al forţelor armate ale statului respectiv.
Este important de avut in vedere și faptul că, activitățile desfășurate de partea
reprezentată pe teritoriul statului Veronaland nu au nimic în comun cu actele criminale, acesta
alaturandu-se voluntar pilgrimezilor deoarece împărtășeau aceeași ideologie. Pe cale pașnică,
cetățenii statului Montague acordau sprijin medical și furnizau alimente dar și îmbrăcăminte
populației din Provincia Pilgrima.
Cetățeanul montaguez nu poate cădea sub incidență literei a) din prezentul articol
deoarece, prin îndeletnicirile pe care le avea, acesta nu a avut drept scop producerea unui
conflict armat, aflându-se benevol pe teritoriul statului Veronaland, fără a fi fost recrutat de
mișcarea de eliberare națională.

14
 Având în vedere faptul că inițiativele montaguezilor erau pașnice, ei dorind să ofere un
ajutor persoanelor discriminate și asuprite de regimul impus de statul Veronaland, fără a
urmări obținerea vreunui avantaj personal sau a unui folos material, nici textul literei c) nu
găsește partea reprezentată ca fiind încadrată în poziția de mercenar.
In concluzie, considerăm că cetățeanul montaguez nu se încadrează în articolul
menționat mai sus, deoarece nu îndeplinește cumulativ toate cele șase condiții, per a contrario
nu îndeplinește calitatea de mercenar, putându-se bucură de protecția normelor de drept
umanitar.

CONCLUZII

Din analiza largă a prevederilor Convenţiei a III-a şi ale Protocolului adiţional I

rezultă că între noţiunea de combatant şi cea de prizonier este o relaţie directă în sensul în care
numai combatanţii pot avea statutul de prizonier când sunt capturaţi de inamic.
Convenţia a III-a mai stabileşte că vor beneficia de tratamentul rezervat prizonierilor
de război şi persoanele care aparţin sau au aparţinut forţelor armate ale ţării ocupate dacă, din
cauza acestei apartenenţe, puterea ocupantă apreciază ca necesară internarea lor.
Protocolul adiţional I stabileşte, în caz de îndoială, o prezumţie a calităţii de combatant
pentru persoanele care iau parte la ostilităţi şi cad în mâinile părţii adverse şi care revendică
statutul de prizonier de război, urmând ca un tribunal competent să le determine statutul real
al acestora .
Nu se bucură de statutul de prizonier de război, combatanţii ilegali (spionii, sabotorii,
mercenarii) şi cei care au comis crime de război, după ce un tribunal competent a pronunţat o
sentinţă împotriva lor. Reamintim că membrii forţelor armate în uniformă care acţionează pe
un teritoriu inamic pentru culegerea de informaţii sau distrugerea unor obiective militare ale
acestuia beneficiază de statutul de prizonier de război.
Din punct de vedere al competenţei materiale, dispoziţiile convenţionale se aplică
următoarelor tipuri de conflicte armate: conflictului armat declarat, conflictului armat în
cazul căruia una din părţi nu recunoaşte starea de război, conflictului armat neinternaţional,
precum și în toate cazurile de ocupaţie totală sau parţială.
Din punct de vedere al competenţei personale, dispoziţiile convenţionale se aplică
prizonierilor de război de la capturare şi până la eliberare şi repatriere, respectiv până la
încetarea stării de captivitate.
Așadar, după cum rezultă din cele relatate în prezenta lucrare, prizonierii nu sunt sub
autoritatea indivizilor sau a armatei care i-a capturat, ci sub autoritatea puterii inamice. Ei
15
trebuie să fie trataţi tot timpul cu omenie, orice act sau omisiune ilicită care ar cauza moartea
sau ar pune în pericol sănătatea lor fiind interzise, nici un prizonier de război nu poate fi supus
mutilărilor fizice sau experienţelor medicale sau ştiinţifice care nu ar fi justificate de
tratamentul medical necesar.

BIBLIOGRAFIE

1. Ionel Cloşcă, Spre un drept umanitar al ONU, in „RRDU”, nr. 2(20)/1998

2. Ion Suceavă, „Statutul prizonierilor afgani deţinuţi la Guantanamo in atenţia
Curţii Supreme a SUA", RRDU nr.3/2003;
3. Decretul nr. 183/1954 privind ratificarea Convenţiilor de la Geneva din 12
august 1949, pentru protecţia victimelor de război, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 21
mai 1954;
4. Decretul nr. 605/1957 privind ratificarea Convenţiei de la Haga pentru
protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat, din 14 mai 1958, publicat în Buletinul
Oficial nr. 6 din 28 ianuarie 1958;
5. Decretul nr. 224 din 11 mai 1990 privind ratificarea celor 2 Protocoale
adiţionale la Convenţiile de la Geneva din 1949, din 8 iunie 1977 publicat în Monitorul
Oficial nr. 68-69 din 14 mai 1990;
6. Beatrice Florentina Onica Jarka, "Drept internaţional umanitar- suport de curs",
Editura Universității Nicolae Titulescu, București, 2013

16
17