1

Istoria sclaviei

Sclavia desemnează condiția umană a persoanelor care lucrează pentru un

stăpân fără remunerație și ce nu dispun de drepturi asupra propriei persoane. Sclavii
trebuie să îndeplinească toate ordinele stăpânului de la naștere sau capturare (trecerea
de la libertate la sclavie) până la moarte sau eliberare (trecererea de la sclavie la
libertate). Din punct de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiție, negarea egalității
între oameni, iar filozofic, sclavii erau considerați o specie aparte și inferioară. Sclavia
poate fi definită și ca o „stare de totală dependență politică, socială și economică în care
este ținută o țară, o categorie socială, un individ”.

Sclavia in Antichitate
Primele documente care atestă prezența sclaviei într-o mare civilizație sunt cele
din Sumeria (Mesopotamia), însă într-o formă limitată. În Egiptul Antic, mai ales în
perioada Imperiului Nou, un anumit număr de sclavi caracteriza o anumită importanță
socială. Cei mai mulți indivizi deveneau sclavi în urma capturării lor în timpul războaielor
sau prin răpire.

Sclavia ca practică socială și economică s-a dezvoltat în antichitatea greco-

romană. Grecia și Roma antice erau ambele societăți sclavagiste. Statutul social și rolul
sclavilor era considerat inferior sau chiar inexistent în relația cu o persoană liberă. În
societatea antică grecească, sclavia era fundamentată din punct de vedere
filozofic. Aristotel vedea sclavia ca o garanție indispensabilă a oamenilor liberi de a-si
putea dedica timpul politicii și bunei guvernări a cetății. Între secolele V î.Hr. și I d.Hr.
sclavia romană a cunoscut o perioadă de puternică intensificare și extindere. Victoriile și
cuceririle Romei au dus la un influx stabil de sclavi, iar sclavia a afectat toate nivelele
societății. O consecință a acestui fapt a fost alungarea micilor fermieri și a muncitorilor
liberi de pe teritoriile lor, creându-se astfel o masă urbană nemuncitoare. În
perioada imperială, condițiile de muncă pentru sclavi s-au îmbunătățit treptat, încurajate
de ideile primilor creștini.

În Europa, sclavia a cunoscut un declin foarte lent în Evul Mediu, dar a fost
înlocuită treptat de feudalism. Acest regim politic era caracterizat prin proprietatea
nobiliară asupra pământului și, parțial, asupra țăranilor. Sclavia a reapărut pe o scară
largă, după modelul roman, în lumea musulmană și în Bizanț. La sfârșitul secolului al
XV-lea, însă, sclavia era aproape eradicată în Europa.
 2

Comertul negru

Odată cu descoperirea și cucerirea Americii, europenii aveau nevoie de mână de

lucru ieftină. La început, au fost înrobite așezările indigene americane, însă legislația
spaniolă a interzis curând această practică. Acest lucru a determinat 
importarea sclavilor africani, care aveau o rezistență fizică mai mare, și care proveneau
din societăți care în plus acceptau, practicau și mențineau ele însele sclavia. Astfel, se
apreciază că mai puțin de 2% dintre sclavii negri aduși în Americi pe toată perioada
comerțului cu sclavi negri au fost indivizi capturați de către europeni, în timp ce 98%
dintre ei erau sclavi negri cumpărați de la proprietarii de sclavi negri. Începând cu
secolul al XVI-lea, cererea continuă de mână de lucru în America a făcut din comerțul
cu sclavi din Africa de Vest o afacere profitabilă. Până în secolul al XVII-lea s-a
înregistrat o creștere majoră în numărul de sclavi, datorită importanței acestora pe
plantațiile agricole de mare întindere din America de Nord, de Sud și Caraibe. Această
dezvoltare a comerțului negru a fost însoțită, în cele mai multe cazuri, de un puternic
sentiment rasist: negrii erau considerați ființe inferioare, fără drepturi, din punct de
vedere juridic, simple obiecte și erau comparați adeseori cu animalele; devenise un
obicei să fie exploatați la maxim în condiții severe până la moarte. Sursa de sclavi
era Africa, iar Insula Gorée, din largul coastei actualulei capitale senegaleze Dakar,
(colonie franceză) era locul unde se realiza efectiv comerțul cu sclavi.
Analog, arabii continuau să exercite un trafic intens de sclavi africani, pe rute
prin Sahara sau pe coasta orientală a Africii, în special prin insula Zanzibar. Acest tip de
comerț s-a desfășurat între secolele VII și XX și a atins proporții similare cu cel practicat
de europeni. Acest fapt a dus la reacții uneori extreme din partea triburilor negroide,
care inițial s-au refugiat din fața arabilor, migrând înspre sudul și interiorul continentului,
cum este cazul, de exemplu, cu populația sara, care a fugit din bazinul superior
al Nilului în sudul Ciadului.

(Comerțul triunghiular)
 3

Sclavia in Tarile Romane

Primele atestări ale prezenței rromilor în principatele românești: Moldova (1414)
și Muntenia (1385) sunt documente în care ei sunt enumerați ca bunuri ale unor
mănăstiri. După înfrângerile suferite în fața Imperiului Otoman, viața socială și
economică s-a schimbat, societatea orășenească s-a divizat în bresle meșteșugărești
iar numărul sclavilor de etnie rromă a crescut prin transformarea țăranilor în iobagi.
Rromii erau priviți ca meșteșugari pricepuți în prelucrarea lemnului și aveau o mare
valoare economică. În funcție de mai multe criterii, țiganii se împărțeau în țigani de casă
sau de ogor și, respectiv, domnești, boierești sau mănăstirești.
Până în secolul al XVI-lea, termenii de „rob” si „țigan” erau sinonimi cu „sclav”.
Sclavii se puteau căsători doar cu consimțământul stăpânului. Dacă cei doi soți aveau
stăpâni diferiți, consimțământul ambilor stăpâni era necesar, în caz contrar ei erau
despărțiți și copiii lor împărțiți între stăpâni. În cazuri excepționale un rob putea fi
eliberat de stăpânul său, devenind român sau om liber.
Legile promulgate în acea perioadă făceau sclavia și mai crudă; pedeapsa cu
moartea era tot mai des întâlnită. Legislația era menită să împiedice comerțul cu sclavi.
Singurul drept al unui sclav era cel la viață, stăpânul fiind deci obligat să-l țină în viață. 
În Transilvania aflată sub dominație maghiară, rromii primesc în anii 1400 statutul
de iobagi ai coroanei, și anume, primesc dreptul de a umbla prin țară și de a poposi pe
pământurile coroanei, autonomie internă a cetelor de rromi, toleranță față de ne-
apartenența la religia creștină și absența obligațiilor militare. Rromii trebuiau să
plătească un anumit tribut coroanei, mai mic însă decât populația sedentară. Rromilor li
s-a interzis să vorbească limba rromani și să poarte costumele lor tradiționale. 
Odată introdusă economia de piață în anii 1800, sclavii sunt exploatați și mai mult
ca înainte. Importanța unui boier creștea odată cu numărul de sclavi pe care îi
deținea. Codul penal muntenesc din 1818 conținea articolul „Toți țiganii sunt născuți
robi” și „țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului”.
Existau bineînțeles și cazuri rare în care robii erau tratați omenește de stăpânii
lor. Un număr mic de boieri, simțind vremurile în schimbare, chiar și-au eliberat robii.

Franța și coloniile sale

În Franța, articolul Toate ființele se nasc libere și egale nu s-a aplicat la început în

cazul sclavilor. Sclavii au inițiat în 1790 o serie de revolte în colonia Saint Domingue,
lucru care a condus la abolirea sclaviei prin 1793. Napoleon I reinstaurează sclavia
 4

în 1802, reprimând brutal toate încercările de rezistență. Când idealurile Revoluției

Franceze s-au făcut simțite în Caraibe, sclavii au înființat o republică independentă
în 1803 care avea să devină Haiti. Sclavia este abolită pentru totdeauna de A Doua
Republică Franceză în 1848.

Imperiul Britanic

În 1772, printr-o hotărâre legislativă, sclavia a fost interzisă în Anglia. Sclavia a

continuat însă în coloniile britanice din Marea Caraibelor, unde cultivarea trestiei de
zahăr aducea mari profituri. În anii 1780, William Wilberforce a întreprins o campanie
menită să pună capăt comerțului cu slavi. Wilberforce a reușit să-i convingă pe membrii
parlamentului să interzică comerțul cu sclavi în Imperiul Britanic. Astfel, mai multe
hotărâri legislative succesive britanice--(1807, 1827, 1833 și 1834)--declară abolirea
slaviei.

America Latină

În noile țări independente din America latină abolirea se produce uneori în cadrul
procesului de dobândire a independenței, alteori în primii ani de independență. Printre
ultimele țări care au abolit sclavia se numără Cuba (colonie spaniolă), în 1886,
și Brazilia în 1888.

SUA

Sclavia isi are oficial inceputul in Virginia in anul 1654 cand Anthony Johnson, un
om de culoare, a reusit sa convinga instanta ca servitorul sau (de asemenea, tot negru),
John Casor este al lui pe viata. Johnson insusi a fost adus in Virginia cativa ani mai
devreme tot ca servitor (in urma unei datorii pe care o avea si pe care nu putea sa si-o
achite. Johnson a reusit sa stranga banii necesari sa isi plateasca datoria, atat a lui cat
si a sotiei lui. Instanta a decis in favoarea lui Johnson si astfel a luat nastere, pentru
prima oara, oficial sclavia in Virginia. Intre timp, Johnson a devenit foarte bogat si a
inceput importul de sclavi, propriul sau popor “negru” din Africa, sclavi pentru care a
garantat cu 250 de acri (la acea perioada, orice persoana care importa un sclav trebuia
sa garanteze cu 50 de acri/sclav). In cele din urma, poate repercursiuni ale faptelor
 5

sale, pamantul si averea i-au fost confiscate si date unui barbat alb, pe motiv ca
Johnson ” a fost un negru si prin urmare un strain”.

În Statele Unite, sclavia a fost abolită întâi în nordul industrial (lucru care a
cauzat Războiul de secesiune), urmând să fie eradicată și în sud până în 1868.
Începând cu anii 1960, mișcarea de corectitudine politică din acea țară promovează
pentru descendenții sclavilor negri numele de afroamericani, sau african-americani;
numele de „negri” continuă să fie folosit.

Sclavia în zilele noastre

În ciuda intrării în vigoare a Convenției cu privire la sclavie și a interzicerii oficiale

în aproape toate țările, sclavia continuă să existe pe scală mare, atât în forma sa
tradițională, cât și în forma sa modernă. Conform unui studiu publicat în anul 2000 s-ar
putea să mai existe, încă, 27 de milioane de sclavi în toată lumea. Un alt studiu publicat
în anul 2013 anunță că există, 30 de milioane de sclavi în toată
lumea. Guvernul Mauritaniei a fost acuzat în mod repetat că nu promovează o politică
suficient de fermă pentru a desființa sclavia pe teritoriul său. Sudanul este o altă țară,
care pe fondul conflictului interetnic și interreligios de pe linia de fractură care desparte,
pe de-o parte, populația negroidă, din sud de cea arabă, din nord, și pe de cealaltă
parte populația de religie islamică de aceea creștină sau animistă, a fost acuzat că
permite sclavia. Un fenomen similar este înregistrat și în Haiti, unde nici până astăzi
forma locală de sclavie („restavec”, formă de sclavie acceptată cultural de către
populația țării) nu a fost eliminată.