Sclavia în epoca romană

Valentin Bogdan Mușat

 Sclavia, ca boală a lumii din Antichitate și până în zilele noastre, ocupă, cu
siguranță, numeroase pagini în cărțile de istorie ale lumii, indiferent de continentul pe
care îl au ca subiect. În ciuda unei civilizații atât de avansate ca cea a romanilor,
sclavia a fost pentru aceștia o realitate de zi cu zi.
Ca să putem discuta sclavia în amănunt, trebuie să facem o incursiune în
subiectul cetățeniei romane, pentru a putea înțelege exact ce însemna să fii cetățean
roman, ce drepturi și ce obligații avea o asemenea persoană și cum putea o persoană
să fie sclavă într-o societate atât de civilizată ca cea a romanilor.
Cetățenia romană se dobândea ca mod principal prin naștere, nou născutul
dintr-o familie cu tată roman dobândea calitatea juridică a acestuia, iar unul născut în
afara familiei, calitatea juridică a mamei. Aceasta putea fi dobândită și prin lege,
romanii votând frecvent legi speciale care ofereau cetățenie unor persoane
determinate.
Un sclav dezrobit urma statutul juridic al patronului său, astfel, un sclav
dezrobit de un cetățean roman, devenea la rândul său cetățean roman.
Cetățenia se putea pierde prin pierderea libertății, care era prima premisă a
cetățeniei și prin inadmisibilitatea dublei cetățenii, așa încât acela care dobândea
statutul de cetățean al altui stat pierdea automat cetățenia romană.
Statutul de sclav se „câștiga” asemănător cu cel de cetățean, prin naștere- de
vreme ce o sclavă nu se putea căsători, copilul devenea automat și el sclav, din urma
războiului, prizonierii treceau în proprietatea statului roman și erau vânduți ulterior
prin intermediului questorilor și prin pierderea libertății pentru cetățenii străini.1
În mod deosebit, putea fi vândut ca sclav hoțul care era prins în flagrant,
nesupusul la încorporare sau dezertorul din armată. În mod firesc, condiția de sclav
era privită ca cea mai rușinoasă de către cetățenii romani, așa că, la nevoie, un soldat
se va sinucide decât să cadă pradă sclaviei în afara țării sale.
Cea mai mare sursă de sclavi au fost războaiele, prizonieri ca rezultat al
războaielor erau vânduți celor mai buni ofertanți. La fel ca și romanii, cei mai mulți
preferau sinuciderea decât să fie sclavi, lanțurile în care erau ținuți prevenind de ele
mai multe ori acest lucru.
Sclavii nu avea personalitate juridică, așadar nu putea încheia acte în nume
propriu, dar din rațiuni politice, putea totuși să stăpânească anumite bunuri denumite
„peculiul sclavului”2. Nu putea încheia acte în nume propriu, ci doar cu împrumutul
capacității lui dominus3 și cu condiția ca aceste acte să îi îmbogățească patrimoniul.

11
cetățenii romani nu puteau deveni sclavi în țara lor
2
sumă de bani economisită de un sclav pentru a își răscumpăra libertatea
3
Stăpânul casei
 Nu există documente care să ne indice numărul de sclavi din Imperiul Roman,
spre deosebire de alte populații, romanii nu au notat prea multe informații referitoare
la numărul de sclavi din regiunile principale sau din anumite momente în istorie,
imposibil din cauza largelor utilizări ale sclavilor pe tot parcursul Imperiului.
Un sclav care se simțea neîndreptățit putea să caute refugiu în capitol, dar în
practică, nu au existat cazuri notate în lucrări despre proprietari care au fost pedepsiți
ca urmăre a unor astfel de sesizări.
În ciuda faptului că romanii recunoșteau diferența dintre statutul de sclav și cel
de om liber, această diferență nu era una culturală sau de inferioritate rasială, ci doar
una de statut.
La începutul Republicii, principalul domeniul de utilizare erau fermele,
deoarece majoritatea cetățenilor romani erau agricultori sau angajați plătiți în ferme,
iar aceștia au fost chemați în număr mare treptat să lupte pentru Roma ca soldați. Pe
măsură ce războaiele pentru expansiune continuau, numărul de sclavi angajați în
servicii personale și industrie a crescut până când a devenit majoritatea covârșitoare a
muncitorilor în mai toate muncile manuale.
Mai multele surse istorice se pun de acord în privința caracterului muncii de
sclav- existau două categorii, publici și privați. Sclavii publici erau angajați să se
îngrijească de clădirile publice și de preoții și magistrații Imperiului deoarece aceștia
reprezentau stâlpii societății romane. Aceștia aveau o muncă mai ușoară decât cei
privați și erau mai feriți de abuzuri dat fiind faptul că nu erau personali, iar statutul lor
era superior deoarece nu puteau fi vânduți. Totuși, comparativ, numărul de sclavi
publici erau infim față de cel al sclavilor privați.
Sclavii privați lucrau în familia stăpânului său, în atelierele și gospodăriile
sale, fiind închiriați pentru profitul personal al stăpânului. Viața acestora depindea
doar de caracterul stăpânului, deoarece îl deținea din toate punctele de vedere.
Ocupațiile pe care sclavii le puteau avea în atelierele lor erau variate- olari,
pictori, tâmplari, zidari, lucrători în piele sau țesători. Aceștia erau sclavi cu condiții
de viață mai bune. Sclavii cu ocupații în ateliere, cei gospodărești (bucătari, chelneri,
administratori, curieri etc), cei care îl ajutau pe stăpân în administrarea afacerilor sale
(contabili, casieri, funcționari) și sclavii intelectuali (medici, profesori, bibiliotecari)
aveau o viață mai bună și mai puțin periculoasă spre deosebire de sclavii din
agricultură.
Sclavii din agricultură lucrau în condiții grele de viață, munca lor fiind dificilă
și necalificată. Trecerea unui sclav din orice alt domeniul în agricultură și mai ales,
din mediul urban în cel rural, era o pedeapsă grea. Cato descria într-o scriere de-a sa
că pentru 150 de hectare de pământ unde se cresc măslini și turme de oi erau suficienți
11 sclavi și un administrator.
Cea mai periculoasă viață, o veritabilă condamnare la moarte o aveau sclavii
din mină, erau infime șansele unei vieți lungi după intrarea în mină. 4 De asemenea,
deși luptau în arenă și erau îndemânatici cu armele, sclavii nu luptau în război
deoarece erau considerați nesiguri.

4
Cele mai multe de sare
 Dezrobirea sclavilor se făcea în 3 forme solemne- vindicta, unde dominus își
exprima dorința de eliberare a sclavului în fața unui magistrat, censu, prin
recensământ, unde stăpânul îl trecea pe sclav în coloana persoanelor, nu a bunurilor și
testamento, unde dezrobirea se realiza printr-o clauză testamentară.
Clauza de eliberare putea fi directă, la momentul acceptării succesiunii,
sclavul devenea liber sau indirectă, testatorul lasă clauză moștenitorului să elibereze
un sclav după moartea sa, iar această faptă se va realiza într-un act ulterior.
Ulterior dezrobirii, sclavul rămânea cu obligații la patron, dezrobitul care
murea fără moștenitor lăsa bunurile sale patronului, obligații de respect (să il voteze,
să nu îl dea în judecată, să îl însoțească și să îl viziteze) și obligația „operae” care
desemnează datoria unor servicii, fie ele calificate sau nu.
Către finalul Republicii, fenomenul dezrobirii a luat un asemenea avânt încât
amenința echilibrul societății, astfel, Octavian Augustus a inițiat două legi prin care a
îngrădit libertatea de dezrobire printr-un prag de vârstă, 20 de ani pentru dominus și
30 de ani pentru sclavi, anulându-se din oficiu dezrobirile în frauda creditorilor.
Cealaltă lege a stabilit numărul maxim de sclavi care pot fi dezrobiți prin testament.
Într-o zonă gri a societății romane, se află oameni liberi cu o condiție juridică
specială, oameni liberi în teorie, tratați ca sclavi. Printre aceștia sunt persoane in
mancipio, fii vânduți de pater familias în vederea realizării unui câștig și fii de familie
delicvenți care au fost abandonați în mâinile victimei pentru a își exercita dreptul de
răzbunare.
Pe aceeași treaptă socială, erau și addicti- debitorii insolvabili atribuiți
creditorilor lor fie de către justiție, fie din propria inițiativă pentru un număr
prestabilit de zile, auctorati- oameni liberi care se angajau ca gladiatori și redempti ab
hostibus, cei răscumpărați de la dușmanii lor întrucât unii oameni de afaceri îi
cumpărau pe cetățenii romani căzuți prizonieri, rămănând sub puterea lor până plăteau
răscumpărarea.
Sclavia, la fel ca toată societatea romană este un subiect complex, plin de
reguli care astăzi pot părea întortocheate, o pagină neagră și întinsă din istorie, care
nu a iertat nici cele mai civilizate Imperii.
Bibliografie referat întocmit:

„Roma antică. Sclavia” Silviu Marin publicat pe istoria-edu.ro

„Roma, măreția și declinul său” de Ștefan Alexandru Pătrașc publicat în revista
Historia