Persoanele in drept privat

roman
Aliona Cara-Rusnac, dr in drept, 28-29.09.2020
 § 1. Notiunea de persoana. Capacitatea juridica a deplina
si lim itata a persoanelor.

§ 2. Statutul juridic al cetățenilor rom ani.

§ 3. Statutul juridic al latinilor și peregrinilor
Planul lectiei § 4. Situația juridică a sclavilor în dreptul privat rom an
§ 5. Statutul juridic al colonilor
§ 6. persoana juridică în dreptul privat rom an
 § Persoana se numea orice ființă umană capabilă să fie
subiect de drept, adică să dobândească drepturi ș i să -ș i
asume obligații. Calitatea de persoana aveau doar
oamenii liberi, sclavii nu erau considerați
oameni/persoane, ci lucruri.

§ Termenul persoana provine de la personare, care

Notiunea de desemna masca purtată de actor pentru a-I amplifica
persoana vocea.

§ In dreptul roman notiunea de persoană era identică cu

noțiunea de subiect de drept fiindcă doar persoanele
aveau drepturi să încheie contracte, aveau drepturi ș i
obligați față de stat, puteau să se că să torească conform
dreptului roman, să îș i lasă moș tenirea ș .a.
 § Cetățeni
§ Noncetățeni

Oameni liberi § a) latini

- cetățeni § B) peregrini

- noncetățeni § c) dezrobiți
§ d) coloni
 § Aptitudinea persoanelor de a participa la viaţa juridică
se numeşte personalitate sau capacitate juridică şi este
desemnată în terminologia romană prin termenul
“caput”.
Capacitatea § Pentru ca personalitatea să fie completă, trebuiau să fie
juridica deplina si îndeplinite trei condiţii:

limitata a status libertatis (calitatea de om liber);

persoanelor status civitatis (calitatea de cetăţean roman);

status familiae (calitatea de şef al unei familii civile

romane). Aveau capacitate completă numai cetăţenii
romani care erau şefi de familie.
 Personalitatea începe în momentul naşterii. De la
această regulă există

§ o excepţie conform căreia “infans conceptus pro nato

habetur quotiens de commodis eius agitur” (copilul
conceput se consideră a fi născut ori de câte ori este
vorba de interesele sale). În virtutea acestei excepţii,
copilul care se năştea după moartea tatălui său venea la
moştenirea acestuia.
personalitatea § În mod simetric, personalitatea încetează odată cu
moartea. Dar şi de la această regulă există o excepţie
conform căreia “hereditas iacens sustinet personam
defuncti” (moştenirea deschisă, dar neacceptată încă,
prelungeşte personalitatea defunctului).
 § Capacitatea încetează din momentul morții
§ Romanii aveau o cencepție a că nu putea să existe un
patrimoniu fă ră titular. S-a ajuns la concluzia că în perioada
dintre moartea defunctului ș i acceptarea moș tenirii,
ultimul este titular patrimoniului, a că rui capacitate se
prelungeș te.

Incetarea § O altă problemă era când nu se gă sea trupul ca urmare a

capacității unor evenimente / calamită ți precum cutremur, naufragii,

inundații s.a. astfel nu putea fi identificat moș tenitorul
deoarece nu ș tiau care a decedat primul, astfel romanii au
identificat o soluție prin care pă rinții erau considerați
morți înaintea copiilor dacă aceș tia erau maturi, ș i după
moartea copiilor dacă aceș tia erau minori.

§ Capacitatea înceta odată cu pierderea libertă ții persoanei.

 § Capitis dim inutio m axim a – intervenea când cetățeanul
rom an își pierdea libertatea, lipsirea de cetățenie și
drept consecință lipsirea tuturor drepturilor civile și
politice;caz de război (dezertirii=sclavi), dacă se
Micșorarea intorcea se consideră că nici nu a fost lipsit se întorcea
capacității § Capitis dim inutio m edia – cetățeanul rom an își pierdea
pe cale juridică se cetățenia (status civitas) de ex ca urm are a săvârșirii

numea capitis unei infracțiuni

§ Capitis dim inutio m inim a – se pierdeau anum ite

diminutio drepturi de fam ilie (status fam iliae) de ex persoana sui
iuris se căsătorea și intra sub puterea lui pater fam ilias
 § Persoanele care suferiseră de moarte civilă (capitis
diminutio) rupeau orice legă tură de rudenie civilă cu
membrii familiei din care fă ceau parte, fiind lipsite de
avere. Acestea revenea:
§ a) statutului, în cazul celor că zuți prizonieri sau dacă
persoana a fost lipsită de cetă țenie ca urmare a unei

Efectele condamnă ri penale;

§ b) creditorilor ce vânduse ca sclavi pe debitorii lor
pierderii insolvabili;

capacității § c) soțului sui iuris care se că să torea cu manus

§ Prin micș orarea nu tot timpul persoana pierdea
capacitatea, erau cazuri când persoana dimpotriva îș i
sporea capacitatea, de ex. Emancipatul suferea de o
capitis diminutio, pierdea dreptul la mostenire dar
devenea sui iuris, adoptatul nu îș i schimba capacitatea
trecea ditr-o familie în alta, alieni iuris
 § ius commercii (commercium) – dreptul de a încheia
acte juridice în conformitate cu dreptul civil roman;

§ ius connubii(connubium)–dreptul de a încheia o

Statutul juridic căsătorie civilă romană;

al cetățenilor § ius militiae–dreptul cetăţeanului de a face parte din

legiunile romane;
romani § ius sufragii (sufragium) – dreptul de vot;

§ ius honorum – dreptul de a fi ales magistrat.

 § Compus din 5 cuvinte: numele de familie, porecla,
ginta, prenumele tată lui ș i tribul (cartierul) în care

Numele cetă țeanul îș i exercită dreptul la vot. De ex. Marcus

Tullius Marci fiul lui Cornelius din tribul Cicero
cetățeanului § Porecla – cu ajutorul acesteia cetă țeanul se doesebea
de alți membri ai familiei sale.
 § prin naştere
Dobindirea § prin naturalizare (prin lege)
cetateniei § prin efectul dezrobirii
 § pierderea libertăţii
§ prin efectul exilului
Pierderea § când un cetăţean era predat altui stat pentru ca
cetățeniei acesta să-şi exercite
 § În anul 89 î.e.n., prin două legi succesive – Iulia şi
Plautia Papiria – s-a acordat cetăţenia romană tuturor
latinilor din Italia.
Legile de § În anul 212 e.n., împăratul Caracalla a generalizat
acordare a cetăţenia romană. Din acel moment, toţi locuitorii liberi

cetăţeniei ai Imperiului au devenit cetăţeni romani, cu două

excepţii: latinii iuniani şi peregrinii dediticii.
 § Termenul de “latin” avea două înţelesuri:
§ unul etnic;
Statutul juridic § unul juridic.
al latinilor și În sens etnic, se numeau latini toţi cei care erau rude de
sânge cu romanii. În sens juridic, se numeau latini cei
peregrinilor care aveau un statut juridic
 § latinii veteres (latinii vechi);
§ latinii coloniari;
§ latinii iuniani;
inferior celui al § latinii fictivi.

cetăţenilor, dar Latinii veteres erau vechii locuitori ai Latiumului (regiune

din jurul

mai bun deât cel § Romei), rude de sânge cu romanii. Se bucurau de: ius
commercii; ius connubii; ius suffragii.
al peregrinilor. La § Latinii coloniari erau locuitorii cetăţilor fondate în Italia
rândul lor, la>nii după anul 268 î.e.n. Se bucurau numai de ius commercii.

se împart în patru § Latinii iuniani erau sclavii dezrobiţi fără respectarea

formelor solemne.
categorii § Latinii fictivi erau locuitorii liberi din provincii, care se
bucurau doar de ius commercii. Erau asimilaţi cu latinii
coloniari.
 § Peregrinii erau stră inii din imperiu
§ Ei nu aveau drepturi politice ș i civile, dar se bucurau de dreptul
ginților (ius gentium), de care profitau toți stră inii Imperiului
Roman.
§ Din categoria peregrinilor fă ceau parte:
§ a) cetă țenii statelor care nu se aflau în supunerea Imperiului
Roman;

Statutul juridic § b) persoanele care nu erau nici cetă țeni romani ș i nici latini.
Aceș tia erau locuitorii din zonele ocupate prin ră zboi de că tre

al peregrinilor Imperiul Roman ș i care au fost disprețuiți, încît nu li se acordase

nici mă car statutul de latin;
§ c) copii nă scuți de la o femeie peregrină necă să torită ;
§ d) cetă țenii trimiș i în exil, persoanele că rora din diferite motive le-
a fost retrasă cetă țenia romană .
§ În oraș ul Roma pentru peregrini a fost fondată o judecă torie
specializată , a fsot numit un pretor peregrin ș i un judecă tor
peregrin.
 § Peregrinii
§ Se împart în două categorii:
§ peregrinii obişnuiţi
§ peregrinii dediticii
Peregrinii obişnuiţi erau locuitorii cetăţilor care încheiaseră un
tratat de alianţă cu Roma. Aceşti locuitori puteau încheia acte juridice

Statutul juridic între ei potrivit dreptului local (cutumei locale), iar cu cetăţenii
romani puteau încheia acte juridice potrivit dreptului ginţilor.

al peregrinilor § Peregrinii deditici erau locuitorii acelor cetăţi care s-au opus prin
luptă pretenţiilor de dominaţie ale Romei. Cetăţile acestora au fost
distruse, astfel încât peregrinii dediticii erau oameni liberi care nu
aparţineau vreunei cetăţi. Ei nu puteau dobândi cetăţenia romană,
nefiindu-le permis nici să vină la Roma, pentru că ar fi căzut în
sclavie.
§ Peregrinii dispar odată cu adoptarea edictului Caracalla in anul
212 d. hr.
 § Sclavul era considerat un lucru, fă cea parte din
patrimoniul stă pânului, care-l putea vinde închiria, sau
omorî. Astfel sclavul nu putea avea patrimoniu, nu
putea lă sa moș tenire, nu putea încheia contracte.

§ În perioada stră veche ș i veche, cam pînă în sec. I î.hr.,

Situația juridică a sclavii erau puțini ș i prețioș i, munceau în case ș i pe

ogoare. De multe ori stîpânii lucrau ală turi de sclavii
sclavilor în dreptul lor.

privat roman § Odată cu expansiunea teritoriului roman, sclavi erau

mai mulți ș i au devenit ieftini, prorpietarul de sclav
puteau face ce doresc cu ei inclsuiv puteau ucide,
vinde, schimba, închiria.
§ Condițiile de trai au devenit grele pt sclavi de aceea
avut loc ră scoala acestora (ră scoala din Sicilia in sec. II
ș i ră scoala lui Spartacus din sec. I î.hr.)
 § După ră scoala au fost intriduse condiții mai bune pentru
sclavi ș i anume:
§ - a interzis stă pînilor să folosească sclaviii la jocurile de
circ, în luptele cu animalele să lbatice, excepție fă ceau
sclavii vinvați de comtierea infracțiunilor, lucru cofnirmat
de instanța de judecată .

Ameliorarea § Sclavul bolnav pă ră sit de stă pîn devenea liber (împă ratu

condiBilor Claudiu)
§ Prefecții de oraș e erau obligați să cerceteze plîngerile
sclavilor sclavilor care denunțau abuzurile stă pînilor (împă ratul
Nero);
§ A interzis castrarea sclavilor de că tre stă pîn sub sancțiunea
confiscă rii averii
§ A interzis uciderea sclavului de că tre stă pîn, fapt calificat
ca omucidere.
 § Sclavii privați erau într-o situație inferioară sclavilor
publici

§ Sclavii publici lucrau în folosul statului – beneficiau de

Sclavi privați / hrană ș i locuință, se puteau că să tori cu femei libere,

sclavi publici puteau fi remunerați pentru serviciile prestate. Tuturor

sclavilor li s-a permi de a practica un cult religios. Din
sec. I î.hr. munca sclavilor invadează toate domeniile:
agribultură , meseriile, medicina s.a.
 § Nasterea
§ Cazuri posterioare naș terii care atră geau sclavia:
ră zboiul, debitorii care nu ă ș i plă teau datoriile precum
ș i cei insovabili, cetă țeanul roman care nu se prezenta
Izvoarele la recensă mânt sau refuza serviciul militar, omul liber

sclaviei care se dă dea drept sclav pentru a fi vândut, hoțul om

liber prins în flagrant delict, peregrinii dedetici care
locuiau în Roma contrar legii Aelia Sentia, recă derea în
sclavie unui dezrobit (libert) din cauza ingratitudinii
față de fostul stă pîn,
 § LA sfă rș itul epocii republicane sclavilor li s-a
recunoscut o anumită capacitate juridică – peculiul
sclavului

§ Sclavul putea încheia acte juridice pentru stă pîn:

§ A) din propie inițiativă – caz în care putea dobîndi
bunuri pentru stă pîn, nu ș i a-l obliga
peculiul § B) la indicația stă pînului – caz în care putea atît dobîndi
bunuri pentru stă pîn cît ș i al obliga

§ În cadrul administră rii peculiului – caz în care putea

obliga stă pînul în limita valorii peculiului

§ D) în cadrul administră rii unui comerț terestru sau

maritim – caz în care putea obliga stă pînul nelimitat.
 § Dezrobiţii eau sclavii eliberaţi de către stăpânii lor prin utilizarea
anumitor forme. Sclavii eliberaţi se numeau liberţi, iar foştii
stăpâni se numeau patroni.
§ Formele dezrobirii. În epoca veche, dezrobirea se putea realiza
numai prin utilizarea unor forme solemne, care erau în număr de
trei:
§ vindicta(nuia);
censu;
testamento.

DEZROBIŢII
Dezrobirea vindicta se făcea printr-o declaraţie solemnă a
§ stăpânului în faţa magistratului. Magistratul aproba prin
pronunţarea cuvântului “addico”.
§ Dezrobirea censu se făcea cu ocazia recensământului
persoanelor şi bunurilor, care avea loc din cinci în cinci ani. Dacă
cu ocazia recensământului, un sclav era trecut din coloana
bunurilor în coloana persoanelor, era dezrobit şi devenea om
liber.
§ Dezrobirea testamento se făcea printr-o clauză inclusă în
testament.
 § faţă de stăpânii lor erau desemnate prin cuvintele:
§ bona;
obsequium;
operae.
Bona desemnează dreptul pe care patronul îl are asupra bunurilor
dezrobitului. La origine, patronul putea exercita acest drept chiar
în timpul vieţii
§ dezrobitului, adică putea dispune de bunurile dezrobitului după

Obligaţiile voia sa. În dreptul evoluat, patronul exercita numai dreptul de a
dobândi bunurile dezrobitului, dacă acesta murea şi nu lăsa un
moştenitor.
dezrobitului § Obsequium era respectul pe care dezrobitul îl datora patronului.
Astfel, dezrobitul nu-l putea chema în judecată pe patron, chiar
dacă acesta i-ar fi încălcat drepturile.
§ Operae desemnează serviciile pe care dezrobitul le datora
patronului şi erau de două feluri:
§ operaeoficiales,adicăserviciilepecarele-arputeaprestaoricine;
operae fabriles erau serviciile care necesitau o anumită
calificare.
 § Colon – mic arendaș de pîmânt, care era liber din
pucnt de veder juridic, însă era dependent din pucnt
de vedere economic de prorpietarul pă mântului

§ Categorii
§ Coloni voluntari – preluau pă mânturile benevol în
Statutul juridic arendă

al colonilor § Coloni siliți

§ În sec IV e.n. colonilor i-a fost interzisă pă ră sirea
pă mântului arendat, iar proprietarilor de pă mînturi i-a
fost itnerzisă înstră inarea pă mîntului separat de colonii
care se flau pe acesta. Colonii au devenit sclavi ai
pă mîntului.
 § Persoana juridică este o colectivitate care are un
patrimoniu propriu, dobândeşte drepturi şi îşi asumă
obligaţii distinct de membrii care o compun. Persoana
juridică are caput, are capacitate, pe care o numim
personalitate juridică .

§ Prima persoană juridică a fost statul roman, care avea

patrimonial să u, ager publicus, venea la moştenire, avea
debitori.

persoana juridică § După modelul statului roman, au devenit persoane

juridice coloniile şi municipiile din Italia, iar mai târziu şi
în dreptul privat cele din provincii. Statul, coloniile şi municipiile aveau

roman personalitate juridică atât în domeniul dreptului public, cât

şi în domeniul dreptului privat şi erau desemnate prin
termeni precum universitas sau corpora.

§ Apoi au apă rut persoane juridice şi în domeniul

dreptului privat, numite corporaţii, collegia. Întrucât, spre
sfârşitul Republicii, o serie de persoane juridice sau
implicat în viaţa politică , au fost luate mă suri pentru
îngră direa activită ţii lor.
 § Statul roman
§ Societă țile de publicani/inspectori fiscali
Categorii § Colegiile
persoane § Asociațiile
juridice § Corporațiile religioase
§ Fundațiile
 § Atingeau scopul
Incetarea § Dizolvate de stat
persoanei § Toți membrii încetau din viață
juridice § Patrimoniu a dispă rut sau a fost consumat