DREPT ROMAN ESEU

Autor1 : student Bogatu Mirela Dorina ; anul 1 F.R., grupa 1111

1

Universitatea Danubius-Galati, Facultatea de Drept, mireladorina.bogatu@univ-danubius.ro

TEMA NR. 2, semestrul 1, anul universitar 2011-2012 Redacteaz un eseu structurat de 30-60 rnduri n care s analizezi urmtoarele - deosebirea dintre liberti cetateni si liberti latini - pozitia juridica a femeii alieni iuris casatorita sine manu - avantajele si dezavantajele gestiunii ca mod de administrare a patrimoniului pupilului de catre tutore
1. Introducere Persoana- ca termen- desemneaza subiectul de drept care participa intr-un raport juridic. Acest subiect de drept este fiinta umana, omul. Notiunea de persoana- se refera la om atat ca entitate fizica cat si ca fiinta sociala. Daca raportam notiunea numai la sensul juridic, atunci persoana- este omul care are posibilitatea de a participa la raporturi juridice ca subiect de drepturi si obligatii. Rolul juridic al unei persoane putea fi de pater familias, creditor, debitor, proprietar, mostenitor etc. In vechiul drept roman nu orice om putea fi persoana.

Fig. 1 Clasele sociale in Roma Antica

Pentru a fi persoana, omul respectiv trebuia sa indeplineasca o serie de conditii pentru a avea drepturi si obligatii. In timp, aceste conditii ce restrictionau accesul oamenilor la conditia de persoana s-au atenuat. Aceeasi denumire de persoana- o putea avea atat o persoana fizica ( un om) cat si o colectivitate ce constituia o persoana juridica sau o persoana morala. In aceeasi acceptiune pentru termenul persona- , romanii utilizau si termenul de caput- , care insemna cap in sensul direct al organului gandirii. De la acest termen caput- vine notiunea de capacitate. O capacitate deplina de drept a unei persoane presupune ca acea persoana sa posede un status alcatuit din trei elemente : status libertatis, status civitatis si status familiae. Primul si cel mai important element al capacitatii era status libertatis adica conditia de a fi om liber , caci suntem intr-o perioada istorica in care civilizatia romana ii impartea pe oameni in oameni liberi si sclavi. Al doilea element al capacitatii era status civitatis adica acea conditie de a fi cetatean roman. Dintre toti cetatenii romani numai pater familias avea capacitate deplina , restul cetatenilor avand o capacitate restransa. Al treilea element status familiae era conditia ca persoana sa fie sef de familie pater familias. Din epoca prestatala pana la jumatatea epocii clasice, razboiul a fost principala modalitate de a procura sclavi.

Fig. 2 Luarea sclavilor in Roma Antica

Dar aceasta modalitate de a procura sclavi nu era singura. Astfel, un debitor insolvabil putea fi executat prin vanzarea sa peste Tibru ca sclav. O aceeasi soarta o aveau si aceia care nu se prezentau pentru incorporare sau la recensamant la chemarea magistratului dar si hotul prins in flagrant delict sau dezertorul. Strainii veniti la Roma care nu se puneau sub protectia unui cetatean roman, impartasea aceeasi soarta , aceea de a deveni sclav. Daca o femeie libera intretinea relatii sexuale cu sclavul altui cetatean si nu le intrerupea la somatia stapanului, isi putea pierde libertatea devenind la randul sau sclava. Daca un om liber se lasa vandut ca sclav pentru a imparti ulterior pretul cu vanzatorul, isi pierdea libertatea ca pedeapsa.

Fig. 3 Sclavii in Roma Antica

Oamenii liberi, denumiti si ingenui sunt acea categorie de persoane care s-au nascut liberi. Acestia puteau fi : cetatenii, latinii, peregrinii, oamenii liberi in stare de semisclavie si colonii. Cetatenii erau acei oameni liberi care se puteau bucura deplin de drepturile civile si politice. Ei aveau un statut juridic privilegiat fata de restul oamenilor liberi. Latinii sunt acea categorie de oameni liberi cu o conditie inferioara cetatenilor dar superioara peregrinilor, situindu-se intre aceste categorii de oameni liberi. Ei se puteau bucura doar de o parte din drepturile civile si politice acordate cetatenilor romani, respectiv puteu incheia o casatorie valabila, in conformitate cu dreptul civil, puteau incheia acte juridice si puteau avea dreptul de a alege. Latinii la randul lor puteau fi de patru categorii si anume : veteres- adica vechii latini, coloniarice faceau parte din coloniile fondate dupa anul 268 i.e.n. in Italia, iuniani proveniti din sclavii eliberati in temeiul legii Iulia Norbana si latinii fictivi care erau din provinciile ce primisera conditia juridica a latinilor coloniari.

Fig. 1 Latinii veteres

Cetatenii romani civis romani erau singurii care beneficiau de toate drepturile civile si politice. Acestia puteau incheia acte juridice , puteau intenta o actiune civila in justitie, aveau dreptul de a incheia o casatorie valabila, puteau fi soldati in legiunile romane, aveau drept de a fi alesi si de a alege.

Conditia de cetatean se dobandea prin nastere dar si prin faptele ulterioare. Daca un cetatean roman se stabilea definitiv intr-o cetate straina, acesta nu mai putea ramane tot cetatean roman caci prin faptele sale pierdea cetatenia prin renuntarea la ea. Cetatenia se putea pierde si daca omul savarsea fapte penale. La inceputul epocii vechi, nu existau cetateni romani decat la Roma. Incepand cu secolul I i.e.n. au aparut legi care acordau cetatenia romana extinsa cum a fost Legea Iulia si Plautia Papiria care a acordat cetatenia locuitorilor din intreaga peninsula Italica. Casatoria era definita ca fiind uniunea intre barbat si femeie, asocierea pe toata durata vietii, impartasirea dreptului civil si religios. Ca forme ale casatoriei romanii au cunoscut mai multe feluri ele fiind corespondente epocilor de drept care s-au succedat , coexistand unele cu altele. Casatoria cu manus adica cu puterea maritala a barbatului asupra femeii impunea ca femeia sa rupa legaturile cu familia careia ii apartinea prin nastere, intrarea in familia sotului presupunand castigarea de noi drepturi ca acela de succesiune si dreptul de rudenie civila.

Fig. 1 Casatoria cu manus

Casatoria fara manus era specifica dreptului clasic cu toate ca aceasta casatorie coexista si cu casatoria cu manus. Casatoria fara manus era folosita de plebei, fiind mentionata de Legea celor XII Table si se pare ca exista inca din epoca veche. Prin simpla instalare a femeii in casa barbatului se savarsea casatoria fara manus. Prin casatoria fara manus, femeia ramanea supusa familiei de origine si putea avea doua pozitii : prima de femeie sui iuris cu tutela perpetua a agnatilor, a doua de femeie alieni iuris - cu tutela lui pater familis. In acest al doilea caz, tatal femeii maritate putea interveni oricand in coabitarea sotilor.Aceasta casatorie fara manus, facea ca femeia sa ramana apartinatoare familiei de origine. Numai femeia sui iuris se bucura de o libertate completa din punct de vedere al bunurilor si persoanei neavand nici obligatia de fidelitate si nici pe aceea de a locui la domiciliul sotului ei. Regulile impuse femeii erau stricte si extrem de clare : trebuia sa participe la demnitatea sotului, sa-I fie fidela, sa aiba domiciliul la sotul ei, barbatul era protectorul ei legal avand mandat tacit de reprezentare in justitie.

In casatoria fara manus, femeile cautau sa-si asigure o anumita independenta si de aceea declarau zestrea doar in parte din intreaga lor avere .

Fig. 1 Monede Roma Antica

Casatoria fara manus trebuia acceptata de patresfamilias, fara a tine seama de sentimentele sotilor. In casatoria sine manu sotia avea acelasi cult cu al sotului, iar raporturile dintre tata si copii sunt identice cu cele izvorate din casatoria cu manus, copilul devenind agnatul tatalui si al agnatilor acestuia. Daca am vorbit despre capacitatea unei persoane in perioada Romei Antice, se cuvine sa spunem cateva cuvinte si despre incapacitatea unei persoane. Incapacitatea este aceea care rapeste exercitiul drepturilor pe care o persoana le are. Erau socotiti ca fiind incapabili , nebunii, impuberii ( infans- cei care aveau pana la 7 ani complet incapabili iar cei de la pubertate pana la 25 de ani cu restrictiuni de capacitate), femeile nemaritate dar si risipitorii. Ca masura de protectie a celor incapabili, societatea romana a gasit tutela.Aceasta a fost un drept , nicidecum o indatorire, devenind cu timpul o sarcina impusa cuiva in favoarea incapabilului. Tutorul era dator fata de impuberul numit si pupil sa-l intretina, sa ii dea o educatie potrivita, inlocindu-l pe parintele sau pe cat posibil. Prima indatorire a tutorelui fata de patrimoniul persoanei pusa sub tutela era de a face posibila incheierea diferitelor acte juridice necesare pupilului. Misiunea tutorelui era de a inlatura efectele produse de incapacitate. Tutorele era obligat sa faca dovada unei bune administrari a averii impuberului intocmind un inventar si aducand o cautiune. Tutorelui I se interzice sa faca donatii in numele impuberului afara de cazul in care are incuviintarea magistratului. Deasemenea i se interzic tutorelui acele actiuni care sunt in conflict de interese intre pupil si tutore. Modul in care tutorele administreaza averea impuberului trebuia sa fie ca pentru propria sa avere . Inca din Legea celor XII Table se fac mentiuni despre sanctiunile la care s-ar supune un tutore care nu-si indeplineste obligatiile cum se cuvine.Magistratul putea dispune indepartarea de la tutela pe cel ce nu-si indeplinea obligatiile de tutore , iar in vremea Imperiului risca si o pedeapsa corporala. Datorita modului extrem de logic al organizarii, desi disparuta de multa vreme, societatea din timpurile Romei Antice continua sa reprezinte cea mai admirata epoca a evolutiei umane.

Multumiri doamnei titular de seminar: asist. univ. drd. Gabriela Duret pentru intelegerea situatiei delicate pe care o traversez.