Persoanele

Conceptul de persoane desemneaza subiectele de drept sau subiectele raporturilor juridice

pentru ca oamenii pot participa la viata juridica fie individual (in calitatea de persoane fizice),
fie colectiv, (in calitate de persoane juridice). Aptitudinea unei persoane de a participa la
viata juridica se numeste capacitate juridica sau personalitate. In zilele noastre, toti oamenii
sunt subiecte de drept, insa la romani, doar oamenii liberi erau persoane. Sclavii fiind
considerati lucruri. In dreptul roman, capacitatea juridica nu era unitara. Astfel, oamenii liberi
se imparteau in cetateni si necetateni, iar necetatenii puteau fi latini sau peregrin. Si cetatenii
si necetatenii puteau fi ingenui sau dezrobiti. Ingenui sunt oamenii care s-au nascut liber iar
dezrobitii sunt sclavii eliberati de stapani.

La zona de interferenta intre libertate si sclavie erau oamenii liberi cu o conditie juridica
speciala si colonii.

Pentru ca o persoana sa aiba capacitate juridica deplina trebuiau indeplinite cumulativ 3

conditii.

1. Status libertatis- calitatea de om liber

2. Status civitatis- calitatea de cetatean roman
3. Status familie- calitatea de sef al unei familii civile romane

Personalitatea incepe in momentul nasterii, insa de la aceasta regula exista o exceptie cu

privire la care infans conceptus pronato habetur qiotiens de comodis eius agitur (copilul
conceput se considera nascut ori de cate ori este vorba de interesele sale). Astfel, copilul
conceput dar nenascut va veni la succesiunea tatalui sau intrucat este in interesul sau sa fie
considerat nascut. Personalitatea inceteaza in momentul mortii, insa si de la aceasta regula
exista o exceptie si anume hereditas iacens sustinet personam defuncti (succesiunea deschisa
dar neacceptata inca prelungeste personalitatea defunctului. )Aceasta exceptie a fost admisa
pt ca in dreptul roman exista un principiu potrivit caruia nu exista patrimoniu fara titular. Prin
urmare se punea intrebarea cine este titularul patrimoniului succesoral in intervalul de timp
dintre momentul deschiderii succesiunii ( adica momentul mortii persoanei) si momentul
deschiderii succesiunii. Pentru ca mostenitorii inca nu si-a u exercitat dreptul de optiune
succesorala, inca nu puteau fi considerati inca titulari ai patrimoniului, astfel ca însuși
defunctul ramane titular al patrimoniului iar personalitatea sa se prelungeste inca in
momentul acceptarii mostenirii.

Cetatenii

Oamenii liberi se imparteau in cetateni si necetateni. La origine, cetatenia romana se

confunda cu liberatea. Astfel ca, in epoca foarte veche, orice strain care venea la Roma cadea
in sclavie. Cu timpul, strainii au inceput sa fie tolerati in calitate de oaspeti si clienti si mai
tarziu, in calitate de peregrini. Insa, doar cetatenii romani se bucurau de plenitudinea
drepturilor civile si politice. Astfel, se bucurau de ius comerci(dreptul de a incheia acte
juridice) in conformitate cu dreptul civil roman) Se bucurau de ius conubii( dreptul de a
incheia o casatorie civila) ius militie ( dreptul de a fi soldati in legiunile romane) ius sufragii
(dreptul de vot) si ius conorum (dreptul de a fi alesi magistrati). Totodata cetatenii romani se
bucurau si de anumite semne distictive ( dreptul de a purta toga) precum si numele
cetateanului roman care era atat de bine elaborat incat tinea loc si de adresa.

Numele era alcatuit din 5 elemente:

1. Tria nomina-cuprindea prenome(indica prenumele cetateanului) nomen gentilicium

(arata ginta din care facea parte) si cognomen (porecla)

2. Indicatiunea filiatiunii (prenumele tatalui)

3. Indicatiunea tribala (cartierul in care locuia si vota cetateanul roman)

Cel mai mare avocat al antichitatii se numea Marcus Tulius Marcifilius Cornelia Tribu Cicero

Marcus-prenume

Tulius-ginta tulia

Marcifilius- fiul lui marcus

Cornelia tribu-cartierul in care locuia

Cicero- porecla (bob de naut)

Modurile de dobandire ale cetateniei erau urmatoarele:

1. Prin nastere- copilul nascut in sanul unei casatorii dobandea conditia juridica a tatalui
din momentul conceptiei iar copilul nascut in afara casatoriei dobandea conditia
juridica a mamei dupa nastere

2. Prin lege(prin naturalizare)- romanii votau anumite legi speciale prin care acordau
cetatenie unor persoane determinate

3. Prin beneficiul legii-legi speciale (precum table) care preveneau conditiile de

indeplinit pt ca orice persoana sa dobandeasca cetatenia

4. Prin efectul dezrobirii- dezrobitul dobandea conditia juridica a fostului stapan (patron)
astfel dezrobitul unui cetatean roman devenea si el cetatean roman.
Modurile de pierdere ale cetateniei:

1. Pierderea liberatii(premiza cetateniei)

2. Ca efect al principiului inadmisibilitatii dublei cetatenii- romanii nu admiteau dubla

cetateniei, prin urmare cel care dobandea cetatenia unui stat, pierdea automat
cetatenia romana

3. Prin pedeapsa exilului- cei exilati deveneau peregrini dediticii

Multa vreme, romanii au pastrat doar pentru ei avantajele care decurgeau din calitatea de
cetatean. Insa la inceputul secolului 1 iH, latinii din italia s-au rascultat cerand sa li se acorde
si lor cetatenia romana. Astfel, romanii au abordat 2 legi prin care au acordat cetatenie tuturor
latinilor din Italia. In anul 212 dH, Imparatul Caracala a dat si el o constitutiune imperiala
prin care locuitorii liberi ai intregului imperiu roman au devenit cetateni cu doua exceptii:
latinii iuniani si peregrinii dediticii

Necetățenii se împărțeau în latini și peregrini. Conceptul de latini are 2 sensuri: un sens etnic
si un sens juridic.

In sens etnic, latini sunt toti aceia care sunt rude de sange cu romani
In sens juridic, latinii aveau un statut intermediar intre cetateni si peregrini, astfel, latinii
erau de 4 feluri:
1. Latinii veteres (vechi)- vechii locuitori ai latiumului/din latium, rude de sange cu
romanii si se bucurau de urmatoarele drepturi:
 ● ius comerci
● ius conubi
● ius sufragi

2. Latinii coloniali-locuitorii coloniilor fondate in italia dupa anul 268 si se bucurau

doar de ius comerci
1. Latinii fictivi- locuitorii din provinciile din afara italiei si se bucurau de ius comerci.
Se numeau fictivi pentru ca se bucurau de latinitate doar dpdv juridic, nu si etnic
2. Latinii iuniani- sclavii dezrobiti fara respectarea formelor solemne si se spunea
despre ei ca traiesc liberi dar mor sclavi pentru ca puteau sa incheie acte in timpul
vietii (acte intre vii) dar nu puteau sa isi lase averea prin testament.
Peregrinii erau si ei de 2 categorii:
1. Peregrinii obisnuiti- Locuitorii cetatilor care aveau tratate de alianta cu romanii. Prin
urmare, puteau veni la Roma fara sa cada in sclavie. In relatiile dintre ei, peregrinii
incheiau acte juridice in conformitate cu dreptul local, iar in relatiile cu cetatenii
romani, puteau incheia acte in conformitate cu dreptul gintilor.
2. Peregrinii dediticii- locuitorii cetatilor care s-au opus cu arma expansiunii romane,
astfel ca romanii le-au distrus cetatile. EI erau denumiti oameni liberi, dar fara cetate.
Aceasta categorie nu putea veni la Roma fara a cadea in sclavie si nici nu putea
dobandi cetatenia romana.

Familia Romana
Cuvantul familia provine din latinescul “famulus” care insemna sclavi. Constatam deci ca
romanii nu faceau distinctia intre familie ca forma de proprietate si familie ca forma de
comunitate umana. Drept dovada, in textele juridice romane, cuvantul familia era utilizat cu 3
sensuri:
1. Intr-un prim sens desemna totalitatea sclavilor care se aflau in proprietatea unei
persoane.
2. Totalitatea persoanelor si bunurilor care se aflau sub puterea aceluiasi sef de familie
denumit parter familias
3. Desemna totalitatea persoanelor care se aflau care se aflau sub puterea aceluias
parter familias
Initial, puterea exercitata de pater familias asupra persoanelor si bunurilor avea un caracter
unitar si era desemnata prin cuvantul manus. Cu timpul, aceasta putere unitara s-a
dezmembrat in mai multe puteri distincte, iar manus insemna in dreptul evoluat numai
puterea pe care barbatul o exercita asupra femeii maritate.
Puterea asupra descendentilor era denumita “patria potestas” .
Puterea supra sclavilor era denumita “dominica potestas”.
Puterea asupra altor bunuri era “dominium” Si puterea asupra fiului de familie adoptat era
denumita “mancipiu” In sanul unei familii romane, persoanele erau fie sui iuris fie alieni iuris.

Sui iuris erau toti aceia care nu se aflau sub puterea cuiva. Practic, sui iuris era doar pater
familias. Insa, pater familias nu insemna tata de familie, ci sef de familie. Astfel ca putea sa
fie pater familias chiar si un barbat necasatorit. In acest caz, familia sa fie alcatuita din
bunurile sale.

Alieni iuris erau cei care se aflau sub puterea lui pater familias: femeia casatorita cu
manus, fii, fiicele si nepotii din fii

Rudenia
Rudenia era de doua feluri: rudenia civila (agnatiune) si rudenia de sange (cognatiune)

Agnatiunea se intemeia pe ideea de putere si existau 3 categorii de agnati:

1. Toti cei care se aflau la un moment dat sub puterea aceluias pater familias
ex: fii si fiicele cat timp traia tatal lor
2. Toti cei care s-au aflat la un moment dat sub puterea aceluias pater familias, dar
ulterior au devenit persoane sur iuris (ex: fratii dupa moartea tatalui lor
3. Toti cei care s-ar fi aflat sub puterea lui pater familias daca acesta ar mai fi trait in
momentul nasterii lor (ex: doi veri primari nascuti dupa moartea bunicului
Aceste 3 categorii de agnati nu sunt fixe, ci mobile. Prin urmare, o persoana determinata
putea sa faca parte la un moment dat din categorii diferite,astfel:
Doi frati cat timp traieste tatal lor, fac parte din prima categorie. Dupa moartea
tatalui intra in a 2 a categorie, iar daca unul dintre frati s-ar naste dupa moartea tatalui,
ar face parte din a 3 a categorie.
 ● Stabilirea acestor categorii prezinta o importanta deose in materie succesorala, pt ca
timp de 5 secole, agnatiunea a fost unicul fundament al succesiunii, in sensul ca doar
agnatii puteau sa se mosteneasca intre ei, iar mostenirea era impartita/deferita in
ordinea celor 3 categorii de agnati.

Cognatiunea- legatura dintre persoanele care aveau un autor comun. Cognatiunea putea fi: in
linie directa si in linie colaterala

Cognatiunea in linie directa- legatura dintre persoanele care descind una din alta
Cognatiunea in linie colaterala -legatura dintre persoane care nu descind una din alta, dar
au un autor comun (ex: fratii)
Gradele de rudenie la rudenia colaterala se stabilesc numarand generatiile de la
prima persoana care ne intereseaza pana la autorul comun si apoi coborand pana la cealalta
persoana care ne intereseaza (ex:
Aceasta este cognatiunea reala care izvoraste din natura umana. Insa, romanii au cunoscut si
un alt concept: cognatiunea fictiva care izvoraste dintr-un text al Legii celor XII table potrivit
caruia toti agnatii sunt cognati. Insa, trebuie sa admitem in acest caz ca nu toti cognatii sunt
rude de sange. Spre ex, copilul adoptat trece sub puterea adoptatorului si devine agnat cu el.
Potrivit legii celor 12 table rezulta ca devine si cognat. Insa, el nu este ruda de sange cu
adoptatorul. Prin urmare, cognatii fictivi sunt acei agnati care nu sunt si rude de sange

Patria potestas puterea exercitata de pater familias asupra descendentilor si anume: asupra
fiilor, fiicelor si nepotilor din fii (nu si asupra nepotilor din fiice). Aceasta putere prezenta 2
caractere:
1. Caracter perpetuu- pentru ca dura pana la momentul mortii lui pater familias
indiferend de varsta si de starea sociala a fiului de familie. Fiul de familie putea sa fie
consul, pretor. Daca insa era sub putere parinteasca, el nu avea patrimoniu propriu
deci nu putea incheia acte juridice in nume propriu
2. Caracter nelimitat- avea caracter nelimitat atat asupra persoanelor, cat si asupra
bunurilor.
● asupra persoanelor-dreptul de viata si de moarte asupra descendentilor, dreptul
de expozitieune sau abandon( in primele 7-8 zile dupa nastere putea sa il
recunoaste pe fiu ridicandu-l in brate sau sa il abandonez, dreptul de a-l vinde
pe
Potrivit legii celor 12 table, pater familias il putea vinde de 3 ori, fiecare vanzare valabila
pentru 5 ani. Dupa a 3 a vanzare, fiul de familie iesea definitiv de sub puterea lui pater
familias.
Caracterul nelimitat asupra bunurilor insemna ca fiul de familie nu avea patrimoniu propriu si
nu putea incheia acte juridice in nume propriu, ci numai imprumutand capacitatea lui pater
familias si doar cu o conditie ca prin efectul actelor create, situatia lui pater familias sa devina
mai buna dpdv patrimonial (sa il faca creditor, nu debitor)
Puterea parinteasca putea sa fie creata prin casatorie si pe cale artificiala prin adoptiune si
prin legitimare

Căsătoria

La origine, căsătoria era actul prin care femeia trecea sub puterea barbatului. Intrucat puterea
pe care barbatul o exercita asupra femeii maritate era desemnata prin cuvantul manus, prima
forma a casatoriei a fost denumita casatoria CUMANUS. Cu timpul, spre sfarsitul republicii,
sub influenta unor moravuri din orient, unele femei romane au inceput sa traiasca in uniuni
nelegitime. De aceea, romanii au creat o noua forma de casatorie prin care femeia maritata nu
mai trecea sub puterea barbatului, ci ramanea sub puterea lui pater familias din familia de
origine. Aceasta noua forma s-a numit casatoria fara manus si s-a generalizat in epoca
clasica. Casatoria cu manus presupunea respectarea unor conditii de forma. Casatoria fara
manus nu presupunea astfel de conditii formal, ci doar instalarea femeii in casa sotului si cu
aceasta ocazie, organizarea unei petreceri cu daruri. Ambele forme presupuneau conditii de
fond si anume
1. Conubiu
2. Consimtamantul
3. Varsta

Conubiu- 2 sensuri
1. Sens general-aptitutinea unei persoane de a se casatori. In acest sens, orice cetatean
roman avea conubie
2. Sens relativ-aptitudinea a 2 persoane determinate de a se casatori una cu cealalta.
Astfel, nu toti cei care aveau conubiu in sens general aveau si in sens relativ, pentru ca
existau anumite piedici la casatorie
Prima piedica era rudenia de sange. Rudenia de sange in linie directa era piedica la
casatorie la infinit, astfel ca niciodata nu se puteau casatori rudele in linie directa,
indiferent de grad. In linie colaterala era piedica pana la un anumit grad care a diferit
de la o epoca la alta (gradul 4 sau 3)

A doua piedica era alianta sau afinitatea. Adica legatura dintre un sot si rudele
celuilalt sot. In linie directa, alianta era piedica la casatorie pentru ca niciodata
barbatul nu se putea recasatori cu fiica fostei sale sotii. Alianta in linie colaterala nu
era piedica la casatorie, in sensul ca barbatul se putea recasatorii cu sora fostei sale
sotii.
A 3 a piedica- conditia sociala. A fost o piedica la casatorie pt ca pana in vremea lui
Octavian Augustus, nu era admisa casatoria dintre ingenui si dezrobiti.

Consimtamantul.
In epoca veche, daca viitorii soti erau suiuris, se cerea consimtamantul lor, insa pentru
femeie se cerea si consimtamantul tutorelui. Pt ca femeia, chiar daca era suiuris, era
pusa sub tutela perpetua a agnatilor sai. Daca era alieni iuris, nu se cerea
consimtamantul lor fiind suficient consimtamantul celor 2 sefi de familie. Insa, in
dreptul clasic, daca erau viitorii soti alieni iuris, se cerea si consimtamantul lor.

Varsta
A fost foarte controversata intre jurisconsultii romani, astfel ca imparatul iustinian a
decis ca fetele se pot casatori de la 12 ani, iar baietii de la 14.

EFECTELE JURIDICE ALE CASATORIEI

Diferite dupa cum vorbim de casatoria cu manus sau fara manus. La casatoria cu
manus, dpdv civl, femeia maritata era considerata o fiica a sotului, iar fata de copii era
considerata o sora. Prin urmare, ea venea la succesiunea sotului in calitate de fiica, iar
la succesiunea copiilor in calitate de sora, insa nu mai venea la mostenire in familia de
origine.
 La casatoria fara manus, femeia maritata era o straina dpdv civil si fata de barbat si
fata de copii ei si astfel nu venea la succesiunea lor, insa era chemata la mostenire in
famila de origine.

Adoptiune
Adoptiunea
Este actul juridic prin care un fiu de familie trece de sub puterea unui pater familias sub puterea unui
alt pater familias. Acest act juridic a fost creat de jurisconsulti prin interpretarea unui text din legea
celor 12 tabel referitor la vanzarea fiului de familie
Actul adoptiunii se realiza in 2 faze distincte:
1. 5 operatiuni juridice: 3 vanzari si 2 dezrobiri succesibile care aveau loc in
aceeasi zi. Astfel, pentru ca fiul de familie sa poata trece sub puterea unui alt
pater familias, trebuia sa fie scos de sub puterea parinteasca din familia de
origine, iar acest lucru se intampla (potrivit l12t) doar dupa cea de-a 3-a
vanzare(fiecare fiind valabila pentru o perioada de 5 ani). Pentru ca aceste
vanzari ar fi produs efecte dupa trecerea unui termen de cel putin 10 ani,
jurisconsultii au stabilit ca toate cele 5 operatiuni sa aiba loc in aceeasi zi.
2. Imbraca forma unui proces fictiv, acel in iure cesio proces care se desfasura
intre cumparator si adoptantul astfel: adoptantul participa la proces in calitate
de reclamant si afirma in termeni solemni ca fiul de familie este al sau.
Cumparatorul, in calitate de parat, nu il contrazicea. Atunci magistratul ratifica
declaratia partii spunand „adico” si recunostea puterea adoptantului asupra
fiului de familie. In ceea ce priveste efectele juridice ale adoptiunii, fiul
adoptat trecea sub puterea adoptantului, devenea agnat cu el si potrivit l12t
devenea si cognat fictiv. El venea la succesiunea adoptantului, insa pierdea
drepturile succesorale in familia de origine (nu mai era ruda de sange cu acea
familie)
Strans legat de adoptiune, definim si adrogatiunea:
Adrogratiune=actul juridic prin care o persoana sui iuris trece sub puterea unei
alte persoane sui iuris denumita adrogant
Cel adrogat devine astfel persoana alieni iuris, bunurile sale trec in patrimoniul
adrogantului si nici nu mai poate incheia acte juridice in nume propriu, ci doar
imprumutand capacitatea juridica a adrogantului Pentru ca devine agnat cu
adrogantul, el va veni la succesiunea acestuia.
 Adrogatiunea se facea in scopuri politice. Astfel, pentru ca un patrician sa poata
deveni tribun al plebei, el trebuia sa fie adrogat de catre un plebeu.

Legitimarea

Legitimarea=actul juridic prin care fiul natural (cel nascut in afara unei casatorii) este asimilat fiului
legitim(fiul nascut in sanul casatoriei).
La romani, legitimarea se putea face prin 3 modalitati:
1. Prin oblatiune la curie=> Prin ridicarea fiului de familie la rangul de
decurion(membru al senatului municipal) Ocazie in care i se oferea o suprafata de
pamant(cu titlu de proprietate) insa nu era un avantaj, pt ca decurionii erau insarcinati
sa stranga impozitele si daca nu strangeau suma stabilita, ei raspundeau cu propriile
bunuri
2. Prin casatoria subsecventa=> parintii naturali ai copilului se casatoreau dupa ce se
nascuse copilul, iar acesta devenea legitim
3. Prin rescript imperial(constitutiune imperiala)=> daca nu era posibila casatoria
parintilor naturali, atunci legitimarea se facea printr-o constitutiune imperiala

Asa cum puterea parinteasca putea fi creata, la fel putea fi si stinsa fie prin cale naturala (prin
moartea lui pater familias) fie pe cale artificiala (prin emancipare)

Emanciparea
Emanciparea=actul juridic prin care o persoana alieni iuris devine persoana sui iuris
Se realiza in 2 faze:
1. Identica cu cea a adoptiunii, adica presupunea 3 vanzari si 2 dezrobiri care aveau loc succesiv
in aceeasi zi
2. O dezrobire de sine statatoare numita vindicta .

Ca efecte juridice, prin emancipare, emancipatul devine persoana sui iuris si dobandeste o capacitate
juridica deplina. Astfel ca poate avea patrimoniu propriu si poate incheia acte juridice in nume
propriu. Insa, emancipatul pierde drepturile succesorale, astfel ca unii jurisconsulti spuneau ca
emanciparea echivaleaza cu desmostenirea. Pentru a inlocui acest inconvenient, pretorul a instituit o
forma de reforme prin care l-a chemat pe emancipat la mostenire in familia de origine cu o conditie:
sa faca raportul bunurilor, adica sa adauge fictiv la masa succesorala si bunurile pe care le-a dobandit
de cand a devenit persoana sui iuris pentru ca altfel i-ar fi pagubit pe fratii sai ramasi sub puterea
parinteasca.
Capitis deminutio

In traducere, inseamna „pierderea personalitatii” , insa dpdv juridic, echivaleaza cu desfiintarea

personalitatii. Desfiintarea personalitatii era de 3 feluri:
1. Maxima= pierderea libertatii
2. Media= pierderea cetateniei romane
3. Minima= pierderea unor drepturi de familie
Astfel, in anumite cazuri capacitatea se micsoreaza, in altele poate ramane aceeasi si uneori chiar
sporeste. Ex:
1) Adrogatul sufera o capitis deminutio pentru ca din persoana sui iuris devine alieni iuris, deci
capacitatea lui se micsoreaza. Adoptatul sufera si el un capitis deminutio pentru ca pierde
drepturile succesorale in familia de origine, insa capacitatea lui ramane aceeasi. Si
emancipatul poate pierde anumite drepturi succesorale, insa capacitatea lui sporeste (devine
sui iuris)

Persoana juridica
Romanii au cunoscut si conceptul de persoana juridica, definita de jurisconsulti ca fiind o
colectivitate care are un patrimoniu propriu si dobandeste drepturi si isi asuma obligatii
disctincte de ale membrilor care o alcatuiesc. In textele romane, persoana juridica era
desemnata prin cuvintele corpora sau universitas. Prima pers jur a aparut in domeniul dr
public si a fost chiar statul roman. Mai tarziu, dupa domeniul statului roman au aparut
coloniile si municipiile din Italia si provincie. Mai tarziu, si biserica a dobandit personalitate
juridica, beneficind de o serie de privilegii si asezaminte. In domeniul dreptului privat,
persoanele juridice se constituiau prin simpla conventie a partilor si erau numite colegia. Cu
timpul, aceste colegii s-au implicat in viata politica, astfel ca Cezar a desfiintat persoanele
juridice de drept privat, cu exceptia celor traditionale. Apoi, Imparatul Octavian Augustus a
conditionat dobandirea personalitatii juridice de aprobare expresa a senatului.

Tutela si curatela

Romanii au creat anumite procedee juridice in vederea protejarii incapabililor de fapt. Adica
persoanele care au capacitate de drept si sunt subiecte de drept, totusi ei nu au reprezentarea
consecintelor faptelor lor. Cauzele care faceau imposibila aceasta reprezentare erau denumite
incapacitati si erau de doua feluri:
1. Incapacitati firesti sau naturale: erau protejati prin tutela
2. Incapacitati nefiresti sau accidentale: erau protejati de curatela
In ceea ce priveste tutela, la inceput s-a dovedit a fi un procedeu juridic prin care erau
protejate interesele agnatilor in calitatea lor de mostenitori prezumtivi. Dovada in acest sens
sta faptul ca potrivit vechilor reglementari, agnatii veneau la tutela in ordinea erau chemati si
la succesiune. Pe de alta parte, cei care nu aveau agnati nu aveau nici tutore.
In sec II i.H s-a dat o lege speciala prin care pretorul trebuia sa ii numeasca un tutore
incapabilului care nu avea nici agnati, nici tutore desemnat prin testament. Din acel moment,
tutela a devenit un procedeu juridic prin care erau protejate interesele incapabilului. Aceasta
evolutie a functiilor tutelei rezulta si din definitia data de Sulpicius: „Tutela este o forta si o
putere asupra unei persoane libere pentru a-l proteja pe acela care datorita varstei fragede, nu
se poate apara singur. Aceasta definitie este formata din 2 parti contradictorii:
a. Prima parte=>dateaza din epoca in care tutela era instituita in interesul agnatilor)
b. A doua parte =>oglindeste o conceptie mai evoluata cand tutela a fost instituita in
interesul incapabilului
Clasificarea tutelei

In functie de persoanele puse in protectie juridica, exista urmatoarele feluri:

1. Tutela impuberului sui iuris= impuberul este copilul mai mic de 14 ani, astfel ca daca
era sui iuris, trebuia protejat prin tutela
2. Tutela femeii sui iuris= era instituita indiferent de varsta
In functie de modul in care era deferita tutela:
1. Tutela legitima= deferita potrivit l12t celor mai apropiati agnati in ordinea in care
acestia veneau la succesiune
2. Tutela testamentara= deferita de testator printr-o clauza inclusa in testament
3. Tutela dativa= instituita de pretor celor care nu aveau nici agnati si nici tutore numit
prin testament

MODURILE DE ADMINISTRARE A TUTELEI

Existau 2 moduri:
1. Negotiorum gestio( gestiunea de afaceri)= utilizat in vederea administrarii bunurilor
lui infans (copilul de 6-7 ani care nu se putea exprima corect). In acest caz toate actele
juridice erau incheiate de tutore in nume propriu, inclusiv cele prin care se transmitea
dreptul de proprietate asupra bunurilor lui infans. La sfarsitul tutelei avea loc o
reglementare de conturi.
2. Auctoritatis interpozitio (acordarea autorizarii)= utilizata in vederea administrarii
bunurilor impuberului precum si ale femeii sui iuris, indiferent de varsta. In acest caz,
actele juridice erau incheiate chiar de catre incapabil in nume propriu, insa in prezenta
tutorelui. Dar, aceasta prezenta nu avea sensul ratificarii actelor, ci insemna o
completare a capacitatii incapabilului de fapt

Curatela a fost creata in vederea protejarii incapabililor loviti de incapacitati nefiresti,

accidentale. Astfel, cea mai veche curatela este „curatela nebunului furiosus apoi mai tarziu a
fost mentionata si curatela prodigului. Mai tarziu a fost numita si curatela minorului de 25 de
ani, atunci cand s-a constatat ca acesta cadea deseori victima inselaciunii unor persoane de
rea-credinta. Curatela era deferita doar de catre lege sau de catre pretor, prin urmare nu exista
curatela testamentala. Era administrata NUMAI prin negotiorum gestio