OAMENII LIBERI

(STATUS LIBERTATIS)

Libertatea consta in a face fiecare ceea ce-i

place cu exceptia cazurilor cand un anumit lucru
ii este interzis prin fota sau prin lege.
Oamenii liberi sunt de patru categorii:
Ingenui care se impart in: Latini si Peregrini.
Dezrobitii (libertii).
Oameni liberi cu conditie juridica speciala
care se impart in: inmancipio, adicti, auctorati,
redempti.
Semiliberi (colonii).

Cetatenii (status civitatis).

Calitatea de cetatean se dobandea prin:
Prin nastere. Copilul care se nastea din parinti
cetateni romani avea si el calitatea de cetatean;
in cazul casatoriei, copilul urma situatia juridica a
tatalui in momentul conceptiei ,,pater is est quem
nutpiae demonstrant adica tatal este acela care
rezulta din casatorie; in cazul in care copilul se
nastea in afara casatoriei, urma situatia juridica a
1

mamei din momentul nasterii. Potrivit lui ius

gentium si confor unei lex Mincia in cazul unui
copil nascut in afara casatoriei, acesta urma
statutul parintelui cu situatia juridica cea mai rea.
Prin beneficiul legii. Strainul care intrunea
conditiile cerute de lege, i se recunostea calitatea
de cetatean. Astfel dobandeau cetatenia, latinii
prisci sau veteres care stabileau domiciliul la
Roma precum si latinii coloniari care erau
decurioni (consilier municipal) intr-o colonie
investita cu maius latium, deasemenea
dobandeau cetatenie romana, peregrinii care
fusesera incorproati in armata romana.
Prin naturalizare (civitas donatio): fie
indiviual, fie colectiv, strainii puteau primi
cetatenie romana printr-o lege data de poporul
roman sau un delegat al sau; de exemplu, o lex
Iulia din anul 90 i. Hr. A acordat cetatenia romana
locuitorilor Latiumului; prin legea Plautia Papiria
(89 i. Hr.) se acorda cetatenia romana tuturor
aliatilor care erau domiciliati in Italia si depuneau
armele in decurs de doua luni; in anult 212 d. Hr.
Imparatul Caracalla a acordat printr-un edict
cetatenia romana aproape tuturor locuitorilor
liberi ai imperiului cu exceptia peregrinilor
dediticii.

Prin dezrobire (manumissio iusta ac

legitima): sclavul dezrobit capata in principiu
conditia juridica a stapanului sau; sclavul dezrobit
devenea cetatean roman daca stapanul sau
fusese cetatean roman si daca erau indeplinite
cumulativ urmatoarele trei conditii: sa fie mai
mare de 30 de ani, sa fi apartinut stapanului in
virtutea dreptului quiritar si sa fi fost eliberat
printr-o justa si legitima manumisiune, adica prin
vindicta, prin recensamant sau testament; daca
lipsea una dintre aceste conditii, dezrobitul era
socotit latin, chiar daca stapanul sau fusese
cetatean. In mod exceptional, Legea Aelia Sentia,
prevedea ca sclavii eliberati sub varsta de 30 de
ani puteau deveni cetateni romani numai daca
eliberarea se facea vindicta si daca se dovedea in
fata comisiei de eliberari o justa cauza a
eliberarii. Pentru aceasta exista o comisie de
eliberari la Roma compusa din 4 senatori si 5
cavaleri, iar in provincii comisia se compunea din
20 de recuperatori, cetateni romani. O justa
cauza a eliberarii putea fi de exemplu, cand
persoana eliberata era un fiu sau fiica naturala,
un frate sau o sora naturala, un sclav ce urma sa
fie pus in fruntea unei afaceri sau o sclava pentru
a fi luata in casatorie. In dreptul lui Iustinian,
datorita politicii de unificare a conditiei juridice a
locuitorilor imperiului s-a revenit la situatia
existenta inainte de adoptarea legii Aelia Sentia si
3

Iunia Norbana, astfel ca toti dezrobitii dobandeau

indiferent de forma de dezrobire calitatea de
cetatean, daca patronul (fostul stapan) era
cetaten.

Prin adoptiune: persoana adoptata dobandea

cetatenia romana daca noul pater familias care o
adopta era cetaten.

Numele cetateanului roman era alcatuit din

trei elemente:
Praenomen (prenumele).
Nomen gentilicium (numele de familie care indica
ginta/gens).
Cognomen (porecla).
Exemplu: in cazul lui Marcus Tullius Marci filius
Cornelia tribu Cicero, Marcus este praenomen,
Tullius este nomen gentilicium, iar Cicero
cognomen.
4

Sistemul tria nomina s-a impus in timpul

Republicii si a cazut in desuetudine in perioada
postclasica, atunci cand individul era identificat
printr-un nume unic.

Drepturile cetatenilor romani.

Cetatenii romani se bucurau de drepturi civile
(ius commerci si ius conubii) si drepturi politice
(ius suffragi si ius honorum).
Ius comercii (commercium) este dreptul de a
incheia acte juridice conform dreptului civil (de
exemplu: o mancipatio, nexum, solutio per aes et
libram).
Ius conubii (conubium) este capacitatea de a
incheia o casatorie cu alti cetateni romani (iustae
nuptiae sau matrimonium).
Ius suffragi este dreptul de a vota intr-o comitia
tributa.
Ius honorum este dreptul de a fi ales magistrat
sau de a face parte din ordinul decurionilor (ordio
decurionum).

Pierderea cetateniei. Cetatenia se pierdea

in urmatoarele cazuri:
Prin pierderea libertatii.
5

Prin renuntare ca urmare a stabilirii intr-o cetate

straina si a dobandirii, prin naturalizare a
cetateniei altui stat, romanii neadmitant dubla
cetatenie.
Cand o persoana suferea pedeapsa exilului
(deporatio in insulam), inclusiv in virtutea lui ius
exilii, prin autoexilare, pentru a evita
condamnarea la pedeapsa capitala.
Cand cetateanul roman care a comis un delict
impotriva unui stat strain era predat statului
ofensat, iar statul respectiv refuza sa-l primeasca.

Latinii. Categorie intermediara intre cetateni

si peregini, latinii erau initial locuitorii cetatilor
latine care faceau parte din foedus Latinum (o
federatie intre Roma si celelalte cetati din Latium)
care a functionat intre anii 493 339 i. Hr.
Treptat, termenul de latin a pierdut sensul etinic
pentru a capata unul pur juridic, astfel ca a ajuns
sa desemneze o persoana din statul roman care
fara a i se recunoaste calitatea de cetatean se
bucura de mai multe drepturi decat un peregrin.
In decursul timpului au existat patru categorii
de latini: priscii sau veteres, coloniarii fictivii si
Iunianii.

Latinii priscii dispuneau de ius latii sau ius

latium care le conferea un statut juridic apropiat
de cel al unui cetatean, feneficiind de ius
commerci, ius conubii si ius suffragi intr-o
oarecare masura.
Latinii coloniarii erau locuitorii coloniilor romane
fondate dupa anul 338 i. Hr., pana la inceputul
sec. al II lea i. Hr. si aveau numai ius commercii.
Latinii fictivi erau locuitorii provinciilor care, fie
individual, fie colectiv primeau conditia juridica a
latinilor coloniari (de exemplu: Latinitas a fost
acordata unor provincii sau regiuni precum: Gallia
Narbonense si Sicilia la inceputul sec. I i. Hr. sau
Hispania in a doua jumatate a sec. I i.Hr.).
Latinii iuniani erau dezrobitii fara forme
solemne. Aceasta categorie de latini creata prin
legea Iunia NorbanaI se bucura de un ius
commercii limitat, in sensul ca aveau dreptul de a
vinde si de a cumpara, precum si dreptul de
creanta; nu puteau sa mosteneascam sa lase
averea descendentilor si nici nu puteau fi
desemnati tutori prin testeament. Este motivul
pentru care jurisconsultul Salvius Iulianus afira
despre Latinii Iuniani ca vivunt quasi inegui
moriuntur ut servi adica traiesc ca ingenui si mor
ca sclavi. Conditia juridica a unui Latinus iunianus

era stric personala, fiii lor bucurandu-se de

conditia normala a latinilor fictivi.
Priscii si coloniarii au disparut ca efect al legii
Iulia in anul 90 i. Hr. in timp ce fictivii si iunianii
au disparut in mare masura, ca efect al edictului
imparatului Caracalla (212) si definitiv in timpul
lui Iustinian.

Peregrinii erau strainii care aveau relatii cu

statul roman si a caror situatie juridica a fost
recunoscuta si ocrotita de catre acesta.
Peregrinii erau de doua feluri: 1) peregrini
obisnuiti si 2) peregrini dediticii.
Peregrinii obisnuiti (peregrini alicuius citatis,
adica straini apartinand unei cetati) erau strainii a
coror cetate, dupa cucerirea romana, nu a fost
desfiintata si care isi exercitau in continuare
dreptul lor national, in masura in care nu
contravenea dreptului roman, precum si locuitorii
unor state cu care Roma intretinea relatii
internationale, indiferent de conditia acesotr
raproturi (foedus aequum daca raproturile erau
de egalitate sau foedus iniquum daca Roma avea
o pozitie dominanta). Puteau incheia acte juridice
conform dreptului gintilor; in mod exceptional, in
sec. al II lea d. Hr. unor peregrini li s-a acordat,
8

ca favoare, ius commercii (de exemplu: ilirilor

lucratori mineri de la Alburnus Maior din Dacia).
Peregrinii dediticii (peregini dediticii sau
peregrini nullius civitatis), o categorie inferioara
de peregrini, erau strainii invinsi care s-au predat
si a caror cetate a fost desfiintata; mai intrau in
aceasta ultima categorie asa-numitii dediticii
Aeliani, respectiv dezrobitii care suferisera o
pedeapsa grava in timpul sclaviei sau care
luptasera in arena ca gladiatori, precum si
cetatenii care isi pierdusera cetatenia in urma
unei condamnari; ei nu puteau dobandi cetatenia,
nu aveau dreptul sa locuiasca la Roma si nici pe o
raza de 100 de mile in jurul orasului Roma,
incalcarea interdictiei fiind sanctionata cu
vanzarea lor ca sclavi si cu imposibilitata de a
mai fi eliberati vreodata. Dediticii au disparut in
urma reformelor intreprinse de Iustinian care a
stabilit ca prin orice fel de dezrobire se
dobsandeste calitatea de cetatena roman.

Libertii
Dezrobirea (manumissio sau datio libertatis)
este actul prin care stapanul renunta la dreptul
sau asupra sclavului pe care-l transforma in om
liber.

Formele de dezrobire erau Manumissio vindicta,

Manumissio censu (aceasta forma se practica
numai la Roma), Manumissio testamento.
Conditia juridica a libertilor
In cazul in care libertul manifesta o grava
ingratitudine, patronul il putea urmari in justitie
iar de la imparatul Constantin cel Mare putea sa
ceara chiar revocarea dezrobirii (absequium).

Legi de limitare a dezrobirilor

Prin legea Fufia Caninia adoptata in anul 2 i. Hr.
s-a limitat dreptul de eliberare a sclavilor prin
testament. Considerata o piedica in calea
dezrobirilor, legea a fost abrogata de imparatul
Iustinian.
Lex Aelia Sentia anul 4. d. Hr. in completarea
legii Fufia Caninia viza un triplu aspect:
interzicea dezrobirile in cazul in care varsta
stapanului era mai mica de 20 de ani, sau varsta
sclavului era mai mica de 30 ani.
anula dezrobirile facute in paguba creditorilor.
sclavii care suferisera pedepse grave sau
exercitasera meserii dezonorante nu puteau
deveni cetateni, ci numai peregini deditiicii, chiar
daca stapanul lor era cetatean (dediticii Aeliani).
10

Oamenii liberi cu o conditie juridica

speciala (quasi servi).
Reprezinta o categorie intermediara de oameni
care, in drept isi pastrau libertatea si chiar
cetatenia, in timp ce in fapt aveau o situatie de
cvasisclavie. Intrau in aceasta categorie
persoanele in: inmancipio, addicti, auctorati si
redempti.
Personae inmancipio. In aceasta categorie
intrau copii si in general, descendentii pe care
pater familias ii instraineaza pe teritoriul statului
roman, printr-un act formal, numi mancipatio,
altui sef de familie. Aceasta categorie a disparut
in timpul lui Iustinian cand a fost desfiintat
abandonul noxal, singurul caz de mancipium care
mai exista in acea vreme.
Addicti. Sunt debitorii care nu si-au platit
datoriile si au fost atribuiti de magistrat
creditorilor prin rostirea cuvantului addico .
Erau de doua feluri: iudicati si nexi.
Auctorati. Sunt oamenii liberi care se angajau
printr-un juramant auctoramentum fata de un
antreprenor de spectacole publice sa lupte ca
gladiatori. Erau exclusi de la decurionat si notati
cu infamia. Au disparut in urma constitutiei din
11

anul 325 a imparatului Constantin cel Mare care a

interzis jocurile de gladiatori.
Redempti. Sunt persoanele rascumparate de la
dusmani redempti ad hostibus ce raman sub
puterea celui care i-a rascumparat redemptor
pana restituie suma platita, dar nu mai mult de 5
ani.

Oamenii semiliberi (colonii).

La origine, colonul era un arendas.
Contractul de arendare se numea colonat.
Primii coloni au fost colonii voluntari oameni
liberi care de bunavoie arendau o bucata de
pamant, putand renunta sau reinnoi contractul de
arenda.
Colonul este o persoana in sensul juridic al
cuvantului: are dreptul sa incheie o casatorie
valabila, sa fie prorpietar, sa incheie acte juridice,
sa lase averea sa mostenire. Restrictiile liberatii
colonului constau, in principal, in imposiblitatea
parasirii terenului si in dreptul de corectie al
proprietarului asupra colonului.

12

Izvoarele colonatului au fost:

Nasterea.
Prescriptia achizitiva de 30 de ani
(uzucapiunea), in conformitate cu care persoana
care timp de 30 de ani fusese colon, ramanea
colon. Aceasta cauza a colonatului a fost
desfiintata de Iustinian.
Conventia prin care un om liber se vindea in
calitate de colon.
Prizonieratul.
Cu titlul de scanctiune pentru cersetorii care
deveneau colonii denuntatorului.

13

Referat
Drept Privat Roman
Tema : Oamenii liberi

14

15