MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MODOVA

INSTITUTUL DE RELAȚII INTERNATIONALE DIN MOLDOVA

Facultatea de drept

Catedra Drept public și privat

Tema: Puterea tatălui în familia romana

A elaborat studenta anului I, Drept

Zaharescu Adriana

Conducător științific:

Dabija Tatiana

Chișinău 2016
 1.În linii generale despre familia romană

1.1 Viața de familie

Viața de familie a alcătuit multă vreme baza societății romane. Este important cum a

evoluat aceasta în cursul istoriei civilizației romane și în ce măsură a rămas aceasta

credincioasă vechilor tradiții sau dacă s-a degajat din ele. Familia romană s-a conturat treptat

ca celula de bază a societății romane, pe măsură ce ea s-a disociat de ginta din care făcea

parte alături de alte familii. Familia romană arhaică era o familie patriarhală dominată de

autoritatea unui pater familias.1 Asupra tuturor acestor persoane și bunuri, pater familias

exercita o putere reglementată juridic. In funcție de cum se aflau sau nu sub puterea unui

pater familias, membrii familiei erau fie alieni juris —soția căsătorită cum manu, fii și fiicele

de familie- fie sui juris —pater familias. Familia romană era de două tipuri: agnatică și

cognatică. Erau agnați toți cei care se găseau la un moment dat sub puterea lui pater familias

indiferent că erau sau nu rude de sânge: soția căsătorită cum manu, fii și ficele de familie

naturali sau adoptați, copii legitimați, soțiile fiilor săi căsătorite cum manu, copii fiilor săl etc.

Erau, de asemenea, rude agnatice, toți acei care fuseseră sub puterea aceluiași pater familias

după moartea lui pater familias rudenia agnatică nu dispărea. Fii săi, deveniți acum sui juris,

rămâneau în continuare agnați. Erau rude agnatice și cei care s-ar fi aflat sub puterea lui pater

familias dacă acesta ar mai fi trăit: copii născuți sau intrați în familie după moartea lui pater

familias erau agnați. La baza familiei cognatice stătea nu puterea lui pater familias ci legătura

de sânge. Ca peste tot în societatea umană, și familia romană avea la bază căsătoria. Conform

unei definiții celebre a lui Modestin căsătoria este unirea bărbatului și a femeii, o comuniune

pentru toată viața, împărtășirea dreptului divin și uman.

1
Tată de familie

2
 1.2 Încheierea căsatoriei

Căsătoria romană se încheia în baza consimțământului viitorilor soți, dacă aceștia erau sui

juris, sau al celor doi pater familias dacă viitorii soți erau alieni juris. Pentru a exista o

căsătorie legitimă, cei doi soți trebuiau să îndeplinească cerințele de vârstă impuse de morală

și condițiile necesare cerute de Jus conubłum. Neîndeplinirea tuturor acestor condiții conferea

uniunii dintre cei doi soți statutul unui simplu concubinaj. Incheierea căsătoriei romane putea

fi însoțită de formalități Juridice specifice destinate să introducă femeia sub puterea soțului

ei. In aceste condiții, căsătoria se încheia cum manu. Lipsa acestor formalități așezau soția în

afara puterii soțului ei iar căsătoria se realiza sine manu. Căsătoria dădea naștere unor

raporturi personale și patrimoniale specifice între soți. Fiind o comuniune pentru toată viața,

căsătoria se desfăcea în principiu, în momentul morții unuia dintre soți. Pe lângă fenomenul

morții naturale desfacerea căsătoriei era determinată de o serie de cauze independente de

voința soților (moarte civilă, absența soțului militar) sau de manifestarea de voință a acestora

(divorț).Conviețuirea a două persoane de sex diferit care nu îndeplineau condițiile cerute de

lege pentru a putea realiza un legitimum matrimonium era considerată concubinaj.

2.Alcătuirea familiei

2.1 Componența cadrului familial

Tatăl și mama, fiii și fiicele, moșia și locuința, sclavii și vitele — acestea sunt

elementele naturale din care se compune casa pretutindeni acolo unde mama nu dispare din

cauza poligamiei. Ceea ce deosebește însă popoarele mai civilizate unele de altele este felul în

care aceste deosebiri naturale au fost înțelese și aplicate de către ele; unele le-au sesizat cu mai

3
multă sau mai puțină profunzime, altele dintr-un punct de vedere moral, altele dintr-unul

juridic. Nimeni nu i-a egalat pe romani în aplicarea simplă, dar inexorabilă, a principiilor de

drept, prescrise de către natura însăși. La romani familia constituia o unitate: „aceasta este

bărbatul liber, emancipat prin moartea tatălui său, cu soția legată de el prin ceremonia prăjiturii

sacre, care împarte cu el apa și focul, fii și fiilor lor, cu soțiile lor legitime, cu fiicele lor

necăsătorite și fiicele fiilor lor, împreună cu toate bunurile lor, care revin unuia singur dintre

ei. Din această unitate sunt excluși însă copiii fiicelor, întrucât, fiind născuți în urma căsătoriei,

nu aparțin nici unei familii. Moartea nu este o nenorocire, întrucât este necesară; stingerea

familiei, însă sau chiar a neamului, este o nenorocire pentru comunitatea însăși, care a oferit

celui fără copii mijlocul juridic de a evita acest destin prin adoptarea copiilor aparținând altora.

Familia romană a purtat de la origine germenii unei dezvoltări mai înalte, prin relații morale

care au apropiat membrii ei unul de celălalt. Numai bărbatul poate să fie capul familiei; ce-i

drept, femeia nu este pusă în inferioritate față de bărbat în ceea ce privește câștigul proprietății

și al banilor; dimpotrivă, fiica moștenește aceeași parte ca și fratele, mama aceeași parte ca și

copiii. Femeia aparține însă întotdeauna și este necesar casei și nu comunității și chiar în casă

este necesar supusă; fiica tatălui, femeia bărbatului, femeia nemăritată, orfană de tată,

bărbaților cu cel mai apropiat grad de rudenie. Aceștia o judecă în caz de nevoie și nu regele.

Înăuntrul casei, însă, femeia nu este slugă, ci stăpână. Eliberată de muncile de la moara de grâu

și din bucătărie, care, după concepția romană, revin sclavilor, mama familiei romane se

consacră îndeosebi supravegherii servitoarelor și torsului lânii; acesta este pentru femeie ceea

ce este plugul pentru bărbat. Îndatoririle morale ale părinților față de copii au pătruns adânc în

conștiința romană, și s-a considerat drept o nelegiuire gravă dacă părintele își neglija sau își

corupea copilul, sau dacă își cheltuia averea în detrimentul acestuia. Juridic, însă, familia este

condusă și guvernată necondiționat de singura și atotputernica voință a părintelui familiei

(pater familias). In fața lui, tot ce viețuiește în interiorul proprietății este lipsit de drepturi,

4
taurul și sclavul, ca și femeia și copilul. Familia romană, organizată pe baze monogamice după

triumful proprietății private asupra celei obștești, se axa în jurul puterii șefului de familie (pater

familias) a cărui autoritate era unică și nelimitată. ”Șeful familiei spunea juristul Ulpian — se

numește acela care exercită dominația în familie”, iar termenul de familie, precizează același

jurist, ”se referă și la bunuri și la persoane. Autoritatea pe care străvechile cutume romane o

recunoșteau șefului de familie purta diferite denumiri: manus (”mână”, ca simbol al forței

fizice), dacă se exercita asupra soției, patria potestas, când se refereea la ”puterea părintească",

dominica potestas puterea stăpânului"), când era vorba de sclavi și dominium, când se referea

la ”proprietatea” sa asupra lucrurilor .

3.Puterea tatălui

3.1 Autoritatea tatălui

În familia romană autoritatea tatălui era –nelimitată şi absolută. Tatăl avea drept de viaţă şi de

moarte asupra soţiei şi copiilor săi, pe care îi putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi.

Treptat-treptat, aceste drepturi tiranice au dispărut; dar până în secolul I d. Hr. soţul mai avea

încă dreptul, în anumite cazuri, să-şi ucidă soţia; iar până în preajma anului 400 d. Hr. putea

să-şi repudieze copiii nou-născuţi, expunându-i şi părăsindu-i în stradă; sau, mai târziu, să-i

vândă. Familia este condusă de stăpânul casei (pater familias) care deţine autoritatea

deplinăasupra tuturor membrilor, indiferent de câte generaţii trăiesc în casă. Autoritatea

lui pater familias numită, de obicei, patria potestas este atotcuprinzătoare, indivizibilă

şi nelimitată, exercitându-se legal asupra soţiei(mater familias), copiilor săi naturali sau

înfiaţi, soţiilor şi soţilor acestora, sclavilor casei(servi), a urmaşilor îndepărtaţi, precum şi

5
asupra animalelor domestice, a proprietăţilor mobile şi imobile (potestas Dominica).

Autoritatea stăpânului casei încetează doar la moartea acestuia,moment în care fiii acestuia

devin stăpâni pe vieţile şi averile lor.

Pater familias era cel care îndeplinea cultul privat realizat în locuinţa sa (domus) prin

aducerea sacrificiilor pe altarul familial pentru a onora zeităţile casei: larii, penaţii şi

geniul. El era în casa sa judecător, stabilind după bunul plac dacă îşi recunoaşte copiii pe care

îi are de la soţia sa (după naştere copilul era aşezat pe pământ, iar tatăl dacă vroia să-l educe

trebuia să-l ridice şi să-l îmbrăţişeze, gest care-i conferă acestuia legitimitate), ori îi expune

înafara casei sau în Forum pentru a fi luaţi de cine doreşte (aceasta însemna condamnarea la

moarte sau creşterea acestora de cei care i-au luat pentru sclavie). El putea să-i pedepsească pe cei din

casă cu sancţiuni grave, precum, expulzarea, sclavia şi chiar cu moartea (în cazuri foarte

grave putea să-şi omoare copiii şi nevasta, însă această pedeapsă crudă era luată de

un consiliude familie reunit în mod expres). Statul roman a evitat până în final istoriei sale să

intervină în problemele familiei şi în consecinţă să limiteze autoritatea tatălui.

Pater familias era totdeauna reprezentantul legal al copiilor şi al soţiei sale. Orice act juridic

al acestora ca să devină valabil trebuia aprobat de el. Din secolul al II -lea î.Hr. a apărut o

procedură de emancipare prin care fiul (sau soţia) se putea sustrage tutelei tatălui; aceştia

continuau să facă parte din familie dar, au primit dreptul de a poseda şi de a administra

autonom bunurile lor.

3.2 Rolul lui pater familias

Încă de la început rolul important din societatea romană îl juca bărbatul, cel care avea puterea

să muncească din greu la câmp pentru familie şi să se lupte pentru patria sa. Femeia romană

avea un statut diferit, existenţa ei fiind condiţionată de cea a unui bărbat: era fiica, soţia sau

mama unui cetăţean. Tatăl său sau soţul erau consideraţi stăpânii ei. Dacă rămâne orfană intră

sub tutela fratelui. Căsătoria schimba autoritatea tatălui cu cea a soţului. Totuşi, femeia

6
romană nu este dispreţuită şi izolată în casă, ci putea să plece din casă. Ea are sarcina de a

se îngriji de treburile casei folosindu-se de munca sclavilor.

Singura „muncă” pe care o desfăşura avea rădăcini nobile şi ancestrale: toarcerea lânii. Datoria

femeii romane este de a da naştere unor moştenitori (băieţi) prin care se perpetuează numele şi

averea familiei. Spre sfârşitul Republicii femeia romană se emancipează,devine stăpâna

bunurilor sale, acordă o atenţie mărită îngrijirii frumuseţii ei şi educaţiei intelectuale.

Divorţurile devin din ce în ce mai dese în timpul lui Augustus, care, pentru întărirea familiei

romane, emite o serie de legi asupra moravurilor. În secolul al II-lea d.Hr. în Imperiu se

instaurează o unitate mai echilibrată a cuplului. Bărbatul (care între timp a pierdut din

drepturile sale de cetăţean şi are acasă o autoritate moderată) şi femeia îşi manifestă dragostea

conjugală prin impunerea respectului reciproc şi exercitarea virtuţiilor. Putea fi pater familias

un bărbat necăsătorit sau chiar un copil, deoarece vechii romani înțelegeau prin termenul de

familia atât un grup de persoane, cât și un grup de bunuri; copilul fără părinți era șef de familie,

în sensul că exercita dreptul de proprietate asupra unor bunuri.

Un alt aspect al poziției sociale a lui pater familias față de familia romană se referea

la faptul că acesta era considerat ca o persoană independentă care nu se supunea puterii nici

unei alte persoane; totodată, el era singurul proprietar al patrimoniului familiei, singurul care

judeca și media între membrii familiei aflați sub puterea sa și, în același timp, preotul cultului

domestic, strămoșesc al familiei.

Termenul de persoană alieni iuris desemna pe acela care se afla sub puterea lui pater

familias. Aveau această condiție juridică în primul rând soția, apoi copii și nepoții din fii.

Nepoatele din Fii nu o puteau aveau deoarece o dată cu căsătoria fiicelor, acestea cădeau sub

puterea lui pater familias al noii familii în care intrau. Acest statut lua sfârșit odată cu moartea

fizică sau juridică a lui pater familias, când de regulă, persoanele alieni iuris deveneau iuris.

7
 4.Copii romani

4.1 Rolul și locul copiilor în familiile romane

În familiile romane se năşteau un număr mare de copii, dar populaţia nu creştea

corespunzător datorită ratei ridicate a mortalităţii infantile şi speranţei scăzute de viaţă.

Copilul reprezenta pentru roman în primul rând un moştenitor pentru că împiedeca

stingerea numelui unei familii. Dacă acesta nu exista era adoptat de către pater familias un

băiat în urma unui proces complicat. În acest caz era necesar acordul pontificilor care, apoi,

era sancţionat şi de către adunarea ginţilor. Dacă dintr-o căsătorie nu se năşteau băieţi

sau dacă fiii mureau înaintea tatălui, pater familias se confrunta cu perspectiva stingerii

numelui şi a faptului că nu exista posibilitatea ca după moartea sa cineva să-l binecuvânteze în

cadrul cultului religios privat. Soarta copilului, încă de la naştere, stătea la latitudinea tatălui.

Dacă acesta nu-l recunoşteaîncă din prima clipă, era fie înecat, fie expus în stradă pentru a fi

ridicat de altcineva care-lcreştea pentru a-l transforma în sclav. Datorită condiţiilor precare în

care se făceau naşterile(de multe ori naşterea era fatală şi pentru mamă) şi a fragilităţii noilor

născuţi, băieţii erau declaraţi abia după 9 zile de la naştere iar fetele după 8 zile. Ziua aceasta,

numită dies lustricus,este zi de sărbătoare şi purificare. Copilul este trecut în registrul

oraşului, moment în care primeşte un prenume, apoi tatăl aduce un sacrificiu. Pentru a-l

proteja de deochiat pe nou-născut i se pune la gât o amuletă (o formă de inimă din aur sau

argint) pe care acesta o va purta până la majorat. La vârsta de 17 ani pentru băiat se

organizează, în timpul sărbătorii Liberalia, trecerea la vârsta majoratului. Toga praetexta

(marcată de o bandă purpurie) este schimbată de toga virilis. Odată cu toga copilăriei erau

lepădate şi aceste bullae, fetele le consacrau zeiţei Iunona, iar băieţii le închinau larilor, zeilor

protectori ai casei. Le atârnau de gâtul acestora. Pasul următor este înscrierea tânărului în

8
registrul tribului unde merge însoţit de părinţi şi prieteni. După aceasta este considerat

cetăţean roman, merge pe Capitoliu pentru amulţumii zeilor. Un mare banchet încheie această

sărbătoare.

Cu toate că familia romană se manifesta diferit faţă de concepţia contemporană,

totuşi părinţii îşi iubeau copiii şi purtau grija lor. Datorită evoluţiei demografice se estimează

că o treime dintre copiii romani şi-au pierdut părinţi înainte de maturitate.

5.Patria potestas

5.1 Puterea în cadrul familiei

Patria potestas reprezenta puterea pe care pater familias o exercita asupra

descendenților săi agnatici indiferent că erau erau în familie sau proveneau dintr-o adopție. Se

aflau sub patria potestas atât fetele cât și băieții până la a doua sau chiar a treia generație

desemnați cu toții prin expresia filii familiae. Patria potestas, ca legătură juridică între pater

familias și copii, conferea acestuia puteri extraordinare. In principiu nelimitată, această putere

a început să fie îngrădită pe măsură ce viziunea asupra familiei romane s-a schimbat iar

raporturile rigide de putere au fost înlocuite prin sentimente de afecțiune și ideea de sprijin

reciproc. Copii dobândeau din momentul nașterii lor personalitate juridică diferențiată după

cum erau băieți sau fete. Capacitatea de folosință a băieților cuprindea atât o capacitate

extrapatrimonială cât și una patrimonială. Deoarece singurul titular al patrimoniului familial

era pater familias, fii de familie nu aveau capacitate patrimonială (de exercițiu). Ei nu puteau

dobândi nimic pentru sine și nu puteau compărea în fața instanței. Tot ceea ce dobândeau,

achiziționau în numele și pentru pater familias. In aceste condiții, situația lor era asemănătoare

cu a unui sclav. Ca și acesta, ei nu puteau face decât mai bună situația patrimonială a lui pater

familias. Pe măsură ce viața comercială s-a dezvoltat, fii de familie se puteau obliga în numele

șefului lor de familie. Puterea părintească izvora fie ca urmare a nașterii de copii în cadrul

9
căsătoriei, fie dintr-un act juridic ulterior nașterii copilului: adopție, adrogație sau legitimare.

Puterea părintească se stingea prin moartea naturală sau civilă a lui pater familias ori a fiului

său. Pe de altă parte, patria potestas se putea stinge ca urmare a o serie de acte juridice ce vizau

fie persoana lui pater familias, fie persoana copilului.

Concluzii:

În final țin să mentionez încă odata, familia romana avea niște caractere destul de

specifice. Tatăl era șeful familiei și avea drepturi de viață și de moarte asupra soției sale și

asupra copiilor. Femeia nu se remarca ca fiind cel puțin egală cu bărbatul, aceasta este supusă

și fara nici un drept.

Copii la fel erau lipsiți de drepturi și erau selectați în funcție de gen. Asupra copiilor,

șeful familiei avea dreptul de a nu-i recunoaște la naștere, îi putea abandona, arunca de pe o

stăncă și chiar omorî cu sînge rece.Puterea tatălui era absolută și nelimitată.

Căsătoria și alegerea viitoarei soții, respectiv alegerea viitorului soț o hotărau părinții.

Tînăra familie aducea jertfe zeilor casnici pentru întărirea noii familii. De obicei invitații la

nuntă aduceau cu ei daruri simbolice, punând astfel temelia noii familii.

Un fiu devenea pater familia numai dupa moartea tatălui său. Sora, soția și nepoatele

sale de la fiice trebuiau să asculte de noul pater familia.

10
 Bibliografie:
1. https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/12/20/familia-in-roma-antica/ vizitat

20.10.2016 ora 20:30.

2. Suportul de studiu Drept privat roman, licență.

3. Manualul Drept roman editia a II-a autor Cristinel Murzea, București: editura

ALL BECK 2003

4. http://istorie-edu.ro/istorie-universala/Roma/roma_12viac.html vizitat

20.10.2016 ora 21:45

5. https://www.scribd.com/doc/213766220/FAMILIA-IN-ROMA-

ANTIC%C4%82 vizitat 22.10.2016 ora 14:10

6. https://www.scribd.com/doc/213766220/FAMILIA-IN-ROMA-

ANTIC%C4%82 vizitat 21.10.2016 ora 15:54

11
 Cuprins:

1.În linii generale despre familia romană ...................................................................................... 2

1.1 Viața de familie ............................................................................................................................. 2

1.2 Încheierea căsatoriei ..................................................................................................................... 3

2.Alcătuirea familiei ..................................................................................................................... 3

2.1 Componența cadrului familial ....................................................................................................... 3

3.Puterea tatălui .......................................................................................................................... 5

3.1 Autoritatea tatălui ........................................................................................................................ 5

3.2 Rolul lui pater familias .................................................................................................................. 6

4.Copii romani ............................................................................................................................. 8

4.1 Rolul și locul copiilor în familiile romane....................................................................................... 8

5.Patria potestas .......................................................................................................................... 9

5.1 Puterea în cadrul familiei .............................................................................................................. 9

Concluzii: ................................................................................................................................... 10

Bibliografie: ............................................................................................................................... 10

12
13