Sunteți pe pagina 1din 13

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Institutul de Relații Internaționale din Moldova

Lucru individual la disciplina: Dreptul Economic Internațional

TEMA: Principiile dreptului internaţional


economic.
Participanţii la relaţiile economice
internaţionale

A elaborat studenta anului IV, Drept,


Zaharescu Adriana
A verificat:
Buruiană Ion
Dr. Conf, univ.

Chișinău 2020
Cuprins:

Cuprins:.....................................................................................................................2

Aspecte introductive..................................................................................................3

Principiul suveranităţii indispensabile a statelor asupra resurselor naturale.........3

Principiul alegerii libere a formei de organizare a legăturilor economice externe4

Principiul nediscriminării economice....................................................................4

Principiul egalităţii şi avantajului reciproc............................................................5

Regimul naţional...................................................................................................6

Regimul preferenţial..............................................................................................6

Participanţii la relaţiile economice internaţionale.....................................................6

Statul......................................................................................................................7

Organizaţiile internaţionale...................................................................................7

Concluzii:................................................................................................................12

Bibliografie:.............................................................................................................13

2
Aspecte introductive
Baza reglementării relaţiilor economice internaţionale o constituie principiile
fundamentale ale dreptului internaţional contemporan. Acestea însă stabilesc
cerinţele generale privind relaţiile interstatale, de aceea, practica subiecţilor
relaţiilor economice internaţionale a dus la completarea şi concretizarea lor, la
formarea principiilor speciale ale dreptului internaţional economic.
Relaţiile economice internaţionale sunt complexe, atât prin obiectul lor de
reglementare, cît şi în legătură cu multitudinea participanţilor la astfel de relaţii.
Participanţi ai relaţiilor internaţionale economice sunt statele şi alţi subiecţi ai
dreptului internaţional (cum ar naţiunile ce luptă pentru eliberarea naţională,
organizaţiile internaţionale), persoanele fizice şi juridice ale diferitor ţări,
corporaţiile transnaţionale.

Principiul suveranităţii indispensabile a statelor asupra resurselor


naturale
Principiul suveranităţii indispensabile a statelor asupra resurselor naturale
presupune dreptul fiecărui stat de a-şi exercita suveranitatea deplină asupra
bogăţiilor naturale şi resurselor naturale, asupra activităţilor economice ce se 16
desfăşoară pe teritoriul său, dreptul fiecărui stat de a dispune liber de mijloacele de
producţie, de forţa de muncă, de piaţa sa naţională, de resursele monetare, de
mijloacele de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, de totalitatea pârghiilor
de condu- cere economică. În conformitate cu acest principiu fiecare stat are
dreptul să reglementeze şi să controleze investiţiile străine pe teritoriul său,
activitatea corporaţiilor transnaţionale în limitele jurisdicţiei sale naţionale, dreptul
de a naţionaliza, expropria sau de a transmite proprietatea străină, conform legilor
sale şi plătind compensaţia respectivă.
Elementele şi conţinutul acestui principiu îşi găsesc expresie în Declaraţia
referitoare la instaurarea unei noi ordini economice internaţionale (, în Carta
drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor (art.5 şi 16), într-un şir de

3
acorduri internaţionale (art. 15 a Convenţiei de la Viena privind succesiunea
statelor asupra tratatelor din 1978; art.16 a Convenţiei de la Viena privind
succesiunea statelor asupra proprietăţii de stat şi datoriilor de stat din 1983).

Principiul alegerii libere a formei de organizare a legăturilor


economice externe
Principiul alegerii libere a formei de organizare a legăturilor economice
externe este strâns legat cu principiul libertăţii alegerii sistemului social-economic,
care la rândul său reiese din principii- le fundamentale ale dreptului internaţional
(principiul egalităţii suverane a statelor, a egalităţii şi a dreptului la
autodeterminarea popoarelor, neamestecului în treburile interne ale statelor ş.a.).
Conform acestui principiu fiecare stat, în procesul realizării comerţului
internaţional şi altor forme de colaborare economică, este liber să aleagă formele
de organizare a relaţiilor sale economice externe şi să încheie acorduri bilaterale şi
multilaterale de colaborare economică internaţională. În acelaşi timp, fiecare stat
poartă răspundere pentru contribuţia la dezvoltarea economică, socială şi culturală
a poporului său, pentru alegerea scopului şi mijloacelor de dezvoltare, pentru
mobilizarea şi folosirea deplină a resurselor sale, pentru înfăptuirea reformelor
economice şi sociale progresive. Aceste prevederi se conţin în Carta drepturilor şi
îndatoririlor economice ale statelor (art.4, art.7) şi în Actul final al Conferinţei de
la Helsinki pentru Securitate şi Colaborare în Europa din 1975.

Principiul nediscriminării economice


Principiul nediscriminării economice presupune dezvoltarea colaborări
economice internaţionale în bază de egalitate şi avantaj reciproc. Exclude
înaintarea de condiţii speciale, care ar avea pentru un oarecare stat, instituţiile,
persoanele fizice şi juridice ale sale un caracter defavorizat, discriminatoriu, în
comparaţie cu alt stat şi propriile lui instituţii, persoane fizice şi juridice.
În cazul stabilirii din partea statului de măsuri restrictive, introduse legal în
domeniul comerţului extern, conform principiului nediscriminării, acestea trebuie
să fie aplicate faţă de toate statele, dar nu selectiv. Deoarece, în practică, deseori,
4
se întâlnesc încălcări de acest fel a fost necesară introducerea de prevederi
nediscriminatorii economice în Acordul General pentru Tarife şi Comerţ din 1948.

Principiul egalităţii şi avantajului reciproc


Principiul egalităţii şi avantajului reciproc reiese direct din principiul egalităţii
suverane a statelor. Relaţiile 19 economice externe trebuie să aibă un caracter
echitabil, să se formeze în bază de avantaj reciproc, interesele partenerilor să
permită distribuirea veniturilor şi obligaţiilor în mod paritar cu respectarea
prevederilor acordurilor bilaterale ţi multilaterale.
În acelaşi timp, statele dezvoltate, în scopul atingerii egalităţii de fapt, pot
acorda ţărilor în curs de dezvoltare unele beneficii în mod unilateral, fără a cere
cedări unilaterale din partea acestora, contribuind astfel la realizarea conceptului
dezvoltării economice durabile şi diminuarea decalajului economic între ţările
industrializate şi cele slab dezvoltate.
În afară de principiile fundamentale ale dreptului internaţional contemporan, a
principiilor speciale ale dreptului internaţional economic în colaborarea economică
există regimuri juridice care se aplică în cazul cînd statele interesate se înţeleg şi le
prevăd în tratatele economice.
Regimul naţiunii celei mai favorizate constă în obligaţia asumată într-un tratat
de a acorda celeilalte părţi 20 tratamentul cel mai favorabil acordat sau care va fi
acordat unui stat terţ (drepturi, facilităţi, privilegii). Concomitent se concretizează
domeniile în care regimul se va aplica.
De regulă acestea sunt:
a)exporturi, importuri, tranzit, tarife vamale;
b)transportul în general şi tratamentul mijloacelor de transport străine;
c)regimul persoanelor fizice şi juridice străine, drepturile şi obligaţiile lor
personale, drepturile de creaţie intelectuală;
d)administrarea justiţiei, accesul la instanţe judiciare şi administrative,
recunoaşterea şi executarea hotărârilor străine.

5
O mare importanţă o au concretizările prevăzute în acorduri despre
nerăspândirea regimului asupra priorităţilor de care beneficiază ţările vecine în
domeniul comerţului de frontieră, statele membre ale uniunilor de integrare, ţările
în curs de dezvoltare.

Regimul naţional
Regimul naţional urmăreşte de asemenea, nediscriminarea şi egalitatea de
tratament ca şi regimul naţiunii celei mai favorizate. Acest regim constă în aceea
că persoanele fizice şi juridice se folosesc pe teritoriul altui stat de aceleaşi
drepturi, care sunt acordate persoanelor fizice şi juridice proprii, a statului dat.
Sfera regimului naţional se acordă persoanelor fizice şi juridice străine în ceea
ce priveşte drepturile lor de proprietate, accesul lor la instanţe, impozitele, taxe de
aeroport, capacitatea juridică. Acestea sunt limitele rezonabile de punere în condiţii
de egalitate a persoanelor fizice şi juridice străine cu cetăţenii şi persoanele juridice
proprii fără a crea dificultăţi sau o ameninţare pentru economia naţională şi
independenţa statului.

Regimul preferenţial
Regimul preferenţial constituie o derogare de la regimul naţiunii celei mai
favorizate, acor- dând unor state preferinţe în unele domenii comerciale şi
economice. În sistemul GATT/OMC sunt acceptate situaţii de acordare a regimului
preferenţial cum ar fi: aranjamente preferenţiale 22 care există între părţi
contractante expres specificate; aranjamente preferenţiale existente exclusiv între
ţări învecinate, în special în privinţa comerţului de frontieră; tratamentul
preferenţial acor- dat ţărilor în curs de dezvoltare ş.a.

Participanţii la relaţiile economice internaţionale


Relaţiile economice internaţionale sunt complexe, atât prin obiectul lor de
reglementare, cît şi în legătură cu multitudinea participanţilor la astfel de relaţii.
Participanţi ai relaţiilor internaţionale economice sunt statele şi alţi subiecţi ai
dreptului internaţional (cum ar naţiunile ce luptă pentru eliberarea naţională,

6
organizaţiile internaţionale), persoanele fizice şi juridice ale diferitor ţări,
corporaţiile transnaţionale.
În sistemul de reglementare a relaţiilor economice internaţionale un loc
central îl ocupă statele. Statul este subiectul principal al dreptului internaţional
economic, ca şi al dreptului internaţional public în general. În rezultatul acordului
de voinţă dintre state se creează normele ce reglementează relaţiile economice
internaţionale în vederea stabilirii unei ordini juridice în circuitul economic între
ţări.
Necătând la faptul că dreptul internaţional economic reflectă legităţile
economiei de piaţă, rolul statului în sfera economică este destul de mare. Sarcinile
privind administrarea proceselor econo- mice devin tot mai complicate, de
îndeplinirea lor depinde stabilitatea socială, aceasta având ca rezultat necesitatea
implicării statului în problemele dezvoltării economiei naţionale şi mondiale.

Statul
Statul poate să devină participant la relaţii economice cu caracter internaţional
aflându-se în raport juridic cu persoane fizice şi juridice din alte state (creând
întreprinderi mixte, încheind acorduri privind concesii sau acorduri privind
partajarea producţiei în sfera 24 dobândirii resurselor naturale). Astfel de relaţii au
caracter economic privat şi sunt reglementate de dreptul naţional. Participarea
statului la aşa relaţii are specificul său, care se exprimă în faptul că statul,
proprietatea statului, contractele cu participarea statului se bucură de imunitate de
jurisdicţie a statului străin. Datorită imunităţii de jurisdicţie statul nu poate fi atras
în instanţa de judecată străină în calitate de pârât (reclamat) fără acordul său; faţă
de stat şi proprietatea sa nu pot să fie aplicate măsuri coercitive pentru asigurarea
prealabilă a cererii şi executarea silită a hotărârii judecătoreşti străine; contractelor
cu participarea statului li se aplică dreptul statului care este parte la contract, dacă
părţile nu au o altă înţelegere.

7
Organizaţiile internaţionale
Organizaţiile internaţionale sunt un subiect important al relaţiilor economice
internaţionale. Natura juridică a organizaţiilor internaţionale ca subiecţi ai relaţiilor
economice internaţionale este aceeaşi ca şi a calităţii lor de subiect a dreptului
internaţional public. Există doar specificul că statele sunt dispuse să acorde
organizaţiilor internaţionale în sfera economică funcţii regulatorii însemnate. În
unele din ele sunt create mecanisme stricte privind îndeplinirea hotărârilor
adoptate. Rolul organizaţiilor internaţionale în sfera relaţiilor economice
internaţionale este determinat prin aceea că:
- organizaţiile internaţionale servesc ca forumuri pentru a pune în discuţie
cele mai însemnate probleme economice;
- sunt mecanisme în permanentă acţiune pentru rezolvarea operativă a
problemelor economice complicate;
- acestea prezintă în sine un aparat calificat pentru elaborarea proiectelor
tratatelor economice.
Ca participanţi la relaţiile economice internaţionale organizaţiile
internaţionale pot fi divizate în două categorii:
- organizaţiile care în activitatea lor cuprind toate sferele relaţiilor
economice;
- organizaţiile care acţionează în limitele anumitor subramuri ale dreptului
internaţional economic (în domeniul comerţului, finanţelor, transportului,
investiţiilor ş.a.)
Din prima categorie, în primul rând face parte Organizaţia Naţiunilor Unite.
Unul din scopurile ONU este să realizeze cooperarea internaţională în rezolvarea
problemelor internaţionale cu caracter economic. Cu aceste întrebări în sistemul
organelor ONU se ocupă Adunarea Generală şi Consiliul Economic şi Social
(ECOSOC). Adunarea generală iniţiază studii şi poate face recomandări statelor
pentru a promova cooperarea internaţională în domeniile economic, social şi
cultural ş.a. (art.13 din Carta ONU). Adunarea generală îndeplineşte funcţii
8
directoare faţă de ECOSOC. Recomandările ei la adresa Consiliului sunt
obligatorii (art.60, 66 din Carta ONU). La fiecare sesie, pentru examinarea ordinii
de zi, Adunarea generală formează Comitetul pentru problemele economice şi
financiare. Un organ subsidiar important al Adunării generale a ONU este Comisia
privind dreptul comerţului internaţional (UNCITRAL). Funcţia ei principală este
de a contribui la unificarea dreptului comerţului internaţional.
Răspunderea principală pentru îndeplinirea funcţiilor ONU, în ceea ce
priveşte colaborarea statelor în domeniul economic şi social, o are ECOSOC, care
coordonează activitatea organelor şi instituţiilor sistemului ONU din această sferă,
pregăteşte proiecte de convenţii asupra chestiu- nilor ce ţin de competenţa sa şi le
prezintă pentru adoptare Adunării Generale.
Consiliul Economic şi Social şi-a creat numeroase organe subsidiare sub
formă de comitete permanente, comisii şi subcomisii. În cadrul ECOSOC
funcţionează Comitetul pentru programe şi coordonare; Comitetul pentru ştiinţă şi
tehnică în scopul dezvoltării; Comitetul 28 pentru resur- sele naturale; Comitetul
pentru planificarea dezvoltării.
Sub egida ECOSOC activează cinci comisii economice regionale: pentru
Europa; Asia şi Ex- tremul Orient; America Latină; Africa; şi pentru Asia de Vest.
Una din funcţiile ECOSOC este coordonarea activităţii instituţiilor specializate ale
ONU, multe din ele se ocupă cu întrebările colaborării economice internaţionale.
Din acestea fac parte Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială
(ONUDI). La început era un organ subsidiar al Adunării Generale a ONU. Din
anul 1985 a devenit instituţie specializată a ONU.
Obiectivele ONUDI sunt: promovarea şi accelerarea dezvoltării industriale a
ţărilor în curs de dezvoltare şi progresul în domeniul cooperării industriale la nivel
global, regional şi naţional. Funcţiile organizaţiei sunt următoarele:
- acordarea de asistenţă ţărilor în curs de dezvoltare pentru accelerarea
industrializării lor şi modernizarea industriei din aceste ţări;

9
- coordonarea dezvoltării industriale a ţărilor membre pentru a asigura o
dezvoltare armonioasă şi echilibrată a acestor ţări;
- să contribuie la promovarea tehnicii de planificare;
- să sprijine ţările în curs de dezvoltare în funcţionarea industriilor lor;
- să sprijine transferul de tehnologii industriale spre ţările în curs de
dezvoltare;
- să contribuie la formarea de cadre tehnice;
- să acţioneze ca centru de schimb de informaţii industriale. ONUDI, în caz de
calamităţi naturale, acordă statelor membre ajutoare.
Pe parcursul activităţii sale organizaţia şi-a adus aportul la consolidarea
concepţiei dreptului internaţional economic. În diferite sfere ale colaborării
economice activează şi alte instituţii specializate ale ONU, aşa ca: Organizaţia
Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Organizaţia Mondială a
Proprietăţii Intelectuale (OMPI); instituţiile specializate în domeniile relaţiilor va-
lutare şi financiare internaţionale: Fondul Monetar Internaţional (FMI); Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD); Societate Financiară
Internaţională (SFI); Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID).
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), iniţial,
a fost creată ca organ subsidiar al Adunării Generale a ONU (prin Rezoluţia nr.
1995/XIX din 30 decembrie 1964). Şi-a păstrat această denumire până în prezent
cu toate că, de facto, a devenit o organizaţie internaţională cu o structură ramificată
de organe.
Sarcina principală a UNCTAD este formularea de principii şi politici în
problemele comerţului internaţional. Un rol însemnat îl are UNCTAD în formarea
noilor viziuni şi concepţii privind restructurarea relaţiilor economice internaţionale
pe bază democratică şi de echitate.
În 1964 la Conferinţa UNCTAD – au fost adoptate principiile relaţiilor
comerciale şi a politicii comerciale. În 1968 UNCTAD – II a adoptat
Recomandările privind introducerea sistemului de preferinţe generale în favoarea
10
statelor în curs de dezvoltare; în 1972 UNCTAD – III a făcut recomandări privind
elaborarea Cartei Drepturilor şi Îndatoririlor Economice ale Statelor, textul căreia
în 1974 a fost prezentat Adunării Generale a ONU; în 1993 UNCTAD – IV a
adoptat Programul integru pentru materii prime.
În cadrul UNCTAD s-au negociat acorduri privind asigurarea unor preţuri
echitabile şi stabile la aşa produse ca: cauciuc, cositor, zahăr, cacao; referitor la
întreprinderea de măsuri operative în baza programului „Măsuri de urgenţă”. La
Conferinţa UNCTAD – IX din 1996 a fost pusă în discuţie problema statutului
corporaţiilor transnaţionale în relaţiile internaţionale. În raportul Secretarului
General al UNCTAD s-a menţionat că corporaţiilor transnaţionale trebuie să li se
acorde posibilitatea de a participa la forumurile internaţionale multilaterale,
deoarece ele traduc în viaţă hotărârile referitoare la producere şi consum, formal
adoptate de guverne. Se subliniază, în continuare, că, necătând la dificultăţile şi
complicaţiile legate de această întrebare, e necesar de „început integrarea
sectorului privat şi altor noi actori în activitatea cotidiană a UNCTAD”.
La etapa actuală există diverse opinii privind capacitatea juridică
internaţională a corporaţiilor transnaţionale. Una din ele este că corporaţiile
transnaţionale sunt subiecţi ai dreptului naţional, chiar dacă activitatea lor are
caracter transfrontalier.

11
Concluzii:
Baza reglementării relaţiilor economice internaţionale o constituie principiile
fundamentale ale dreptului internaţional contemporan. Acestea însă stabilesc
cerinţele generale privind relaţiile interstatale, de aceea, practica subiecţilor
relaţiilor economice internaţionale a dus la completarea şi concretizarea lor, la
formarea principiilor speciale ale dreptului internaţional economic.
Relaţiile economice internaţionale sunt complexe, atât prin obiectul lor de
reglementare, cît şi în legătură cu multitudinea participanţilor la astfel de relaţii.
Participanţi ai relaţiilor internaţionale economice sunt statele şi alţi subiecţi ai
dreptului internaţional (cum ar naţiunile ce luptă pentru eliberarea naţională,
organizaţiile internaţionale), persoanele fizice şi juridice ale diferitor ţări,
corporaţiile transnaţionale.
Principiul suveranităţii indispensabile a statelor asupra resurselor naturale
presupune dreptul fiecărui stat de a-şi exercita suveranitatea deplină asupra
bogăţiilor naturale şi resurselor naturale, asupra activităţilor economice ce se 16
desfăşoară pe teritoriul său, dreptul fiecărui stat de a dispune liber de mijloacele de
producţie, de forţa de muncă, de piaţa sa naţională, de resursele monetare, de
mijloacele de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, de totalitatea pârghiilor
de condu- cere economică. În conformitate cu acest principiu fiecare stat are
dreptul să reglementeze şi să controleze investiţiile străine pe teritoriul său,
activitatea corporaţiilor transnaţionale în limitele jurisdicţiei sale naţionale, dreptul
de a naţionaliza, expropria sau de a transmite proprietatea străină, conform legilor
sale şi plătind compensaţia respectivă.

12
Bibliografie:
1. D.Chilea, Drept internaţional public, Bucureşti, Editura Hamangiu, 2008;
2. A.Bolintineanu, A.Năstase, B.Aurescu, Dreptul internaţional contemporan.
Ediţia a II-a, revăzută şi adăugată. Curs universitar, Bucureşti, Ed. „ALL
BECK”, 2000;
3. A.Năstase, Drept Internaţional Economic, Bucureşti, 1996;
4. A.Băieşu, Contractele Comerciale Internaţionale (suport de curs), Chişinău,
CEP USM, 2007;
5. C.P.Buglea, D.A.Sitaru, Ş.Sitaru, Dreptul Comerţului Internaţional, Tratat –
Partea Generală şi Partea Specială, Bucureşti, Editura Universul Juridic,
2008;
6. L.Gribincea, Dreptul Comerţului Internaţional, Chişinău, Editura
„Reclama” S.A., 1999;
7. A.Cassese, Diritto internazionale. Societa editrice il Mulino, Bologna, 2006;
8. P.Malanczuk, Akehurst’s Modern introduction to international law. Seventh
revised edition. London and new York, 1997;

13