Tema 1: Noţiuni generale privind dreptul

obligaţional

Orele
de curs: 4
de seminar: 4
lucru individual: 8

Titularul cursului:
Tabuncic Tatiana
Dr., conf. universitar
Unităţi de conţinut:
1. Noţiunea de obligaţie. Trăsăturile specifice raportului juridic obligaţional.
2. Elementele raportului juridic de obligaţie.
3. Sistemul obligaţiilor.
4. Clasificarea obligaţiilor după:
- sursa lor;
- obiectul lor;
- sancţiune;
- pluralitate de subiecte şi obiecte;
- scopul urmărit de părţi;
- opozabilitatea lor.
Obiective de referinţă
- definirea noțiunii de obligaţie;
- analiza structurii raportului juridic civil;
- determinarea teoriilor care fundamentează structura
raportului obligaţional;
- analiza structurii sistemului obligaţiilor;
- analiza criteriilor de clasificare a obligaţiilor.
Act normativ:
Codul civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.1107-XV din 06 iunie 2002, în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-86 din 22.06.2002, modernizat prin Legea
nr. 133 din 15.11.2018, în Monitorul Oficial nr. 467-479 din 14.12.2018, în vigoare
01.03.2019.

Literatură obligatorie:

1. Sergiu Baieş, Gheorghe Mîţu, Octavian Cazac, Valentina Cebotari, Sorin Brumă,
Oxana Robu, Ion Creţu, Tatiana Tabuncic, Aliona Cara. Drept civil. Teoria generală a
obligaţiilor: Manual, Chişinău, Tipografia Centrală, 2015. - 752 p.
2. Sergiu Baieș et al. Drept civil. Drepturi reale. Teoria generală a obligațiilor.
Scheme, spețe, teste. Chișinău, Tipografia Centrală, 2017.
Literatură recomandată:
I. În limba română
I. A. Doctrină din Republica Moldova
1. Sergiu Baieş, Aurel Băieşu, Valentina Cebotari, Ion Creţu, Victor Volcinschi, Drept
civil. Drepturile reale. Teoria generală a obligaţilor, Chişinău, 2004, 2005.
2. Comentariu codului civil al Republicii Moldova, Volumul II, art. 512- 752, Chişinău
2005.
3. Octavian Cazac, Codul civil adnotat (MD) <https://animus.md/>
I. B. Doctrină din România
1. Noul Cod Civil. Comentariu pe articole art. 1 – 2664. Coord.: Baias, F.A., Chelaru,
E., Constantinovici, R., Macovei, I. Editura Ch.Beck. București 2012.
2. Liviu Pop, Ionuţ-Florin Popa, S.I. Vidu. Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile.
Conform noului Cod civil. Bucureşti, Universul Juridic, 2012.
I. Noţiunea de obligaţie.
Trăsăturile caracteristice
raportului juridic obligaţional
Creditor
Definiția legală
Potrivit art. 774, alin. 1 Cc, între ei apare un raport
juridic obligațional în virtutea căruia „ creditorul este în
drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii,
iar debitorul este ţinut să o execute. Prestaţia poate
consta în a da, a face sau a nu face”.
Definiţia doctrinară a noţiunii de obligaţie
„Prin obligaţie se înţelege raportul juridic civil în a
cărui virtute o parte, numită creditor este îndreptăţită
să pretindă celeilalte părţi, numită debitor, să execute
una sau mai multe prestaţii, care pot fi pozitive sau
negative, utilizând, în caz de necesitate, forţa de
constrângere a statului”.
Vezi: Sergiu Baieş, et al., Drept civil. Teoria generală a
obligaţiilor, Chişinău, Editura Tipografia Centrală, 2015, p. 12.
Ana îî împrumută lui Vasile suma de 10 000 lei
Debitor
1.este o legătură juridică dintre două părţi: creditor şi
debitor:
-debitorul este obligat să îndeplinească prestaţiile;
-creditorul are dreptul de a pretinde executarea prestației, iar
în caz de necesitate să apeleze la forţa de constrângere a
statului.
2. are un caracter patrimonial - poate fi evaluat în bani.
Excepţie: obligaţii al cărora obiect nu este reprezentat de
satisfacerea intereselor economice şi pecuniare ale
creditorului:
E.g.:
- unele obligaţii caracteristice raporturilor de familie
(obligaţiile părinţilor de a educa copiii, obligaţiile personale
dintre soţi, etc.)
- oblgaţiile de compensare a prejudiciului moral în cazul
violării drepturilor personale (art. 16, 19, 2036 Cc).
Etimologia termenului “obligaţie” este de origine latină:
- obligatio sau obligare, ce însemna “a lega” (ligare) pe cineva „din pricina” (ob, obs) pentru a obţine ceva sau a
realiza un scop.

În vechiul drept roman, termenul „obligaţie” indica o legătură pur materială

(vinculum corporis), adică aservirea debitorului faţă de creditorul său.

Ulterior a devenit o legătură juridică (vinculum juris) în temeiul căreia creditorul

putea cere debitorului executarea prestaţiei, iar în caz de neexecutare avea dreptul
să recurgă la forţaa de constrângere.

Pentru detalii a se vedea: Liviu Pop et al., Curs de drept civil. Obligaţiile, Bucureşti,
Editura Universul Juridic, 2015, p.11.
II. Elementele raportului juridic obligaţional Creditor, subiect activ. Debitor, subiect pasiv.
(RJO)
Ana îî împrumută lui Vasile suma
a) Subiectele RJO - Persoanele
de 10 000 lei.
fizice și juridice;

În raporturile de obligaţii
1. Unilaterale o parte este numită creditor, iar cealaltă parte este numită debitor. E.g., raporturile obligaţionale izvorâte
dintr-un contract de donaţie, comodat, mandat gratuit.
2. Bilaterale fiecare subiect are simultant dubla calitate de creditor şi debitor. E.g., raportul născut dintr-o vânzare, dintr-
un schimb, dintr-o închiriere etc.

Felul prestaţiilor (art. 774 alin. 1 Cc)

b. Obiectul RJO - prestaţia, adică conduita 1. Pozitive – constau în acţiuni, care pot fi:
concretă la care este îndreptăţit creditorul - de a da sau de a face.
şi la care este ţinut debitorul. 2. Negative - este întotdeauna o inacţiune sau abţinere şi constă în:
- de a nu face.

Din punct de vedere al conţinutului, raportul de obligţii poate fi:

c. Conţinutul RJO – drepturile de 1. Unilateral - o parte are numai dreptul, iar cealaltă numai obligaţii. E.g., donaţia.
creanță și obligațiile subiectelor. 2. Bilateral - ambele ori toate subiectele au simultant atât drepturi, cât şi obligaţii.
E.g., vânzarea.
Determinarea cercului de subiecte Subiectul activ (creditorul) este o persoană determinată sau cel puțin
ale raportului juridic obligaţional determinabilă în momentul apariției RJO.
Subiectul pasiv (debitorul) trebuie să fie mereu o persoană deterninată la
momentul apariției obligației.

Ca excepție în unele RJO unul dintre subiecte nu este identificat la momentul apariției RJO, ci la momentul
executării.

E.g.: potrivit art. 1959 C.civ. persoana care a făcut

promisiune publică de acordare a unei recompense pentru
săvîrşirea într-un anumit termen a unei acţiuni licite, indicate
în anunţ, este obligată să acorde recompensa oricărei
persoane care a săvârşit acţiunea în condiţiile stipulate,
chiar dacă această persoană a acţionat fără a ţine cont de
promisiunea publică de recompensă.
În acest raport obligaţional este determinată de la început
numai o parte - debitorul, cealaltă parte, creditorul, în
acest moment fiind nedeterminată.
 b. Obiectul RJO – prestaţia, adică conduita concretă la care este îndreptăţit creditorul şi la care este ţinut
debitorul. Mai simplu: ceea ce creditorul poate pretinde de la debitor și acesta trebuie să îndeplinească.
1. Prestaţia de a da - înseamnă a
constitui sau a transmite un drept
real în patrimoniul creditorului.
2. Prestaţia de a face - orice
conduită pozitivă care nu este o
prestaţie de a da şi nu intră în
conţinutul sau structura acesteia.
3. Prestaţia de a nu face - este mereu
abţinerea debitorului de la a face
ceea ce ar fi fost îndreptăţit să facă în
lipsa angajamentului obligaţional
existent între el şi creditor.
E.g., vânzătorul transmite cumpărătorului dreptul de proprietate aspra bunului
vândut. Prestaţia de a transmite dreptul de proprietate implică predarea bunul,
de a-l conserva pană la predare, dacă este cazul.
În cazul bunurilor supuse înregistrăii, prestația include și obligația de a preda
înscrisurile necesare înregistrării.
E.g.,
-Restituirea bunului închiriat;
-Crearea unui tablou de către un artist plastic;
-Efectuarea unui transport de bunuri sau persoane;
-Pregatirea unei persoane pentru a participa la un concurs;
-Confecţionarea unui lucru; Repararea unui bun etc.
E.g.:
-Autorul unui roman care a incheiat un contract de publicitate cu o anumită
editură se obligă să nu publice acea operă la o altă editură înainte de împlinirea
unui termen;
-Îndatorirea de a respecta confidenţialitatea negocieii, care conţine obligaţia de a
nu comunica terţilor date din faza negocierii contractului etc.
 Delimitarea dintre obiectul
contractului Și obligaţiei civile

• Este operaţiunea
Constă în prestaţia la care se
juridică prin care angajează debitorul, indiferent că
părţile contractante este sau nu de origine
urmăresc să o realizeze contractuală.
prin acel contract.
E.g.:
E.g.:
- vânzare, locaţiune, - în contractul de vânzare există
împrumut etc. prestaţia de plată a preţului și de
predare a lucrului.
 Din perspectiva creditorului - totalitatea mijloacelor juridice ofensive (acțiunea în justiție și
executarea silită) și defensive (refuzul de a restitui executarea) pe care le poate exercita, de
regulă, cu ajutorul forței de cosntringere a statului, pentru a obține prestația datorată de
debitor; iar
Din persepectiva debitorului – mijloacele juridice pe care legea le pune la îndemîna lui pentru
Sancțiunea a se libera de datorie, prin executarea prestației datorate, atunci cînd creditorul refuză ori nu
poate să o primească, debitorul avînd interesa să stingă raportul obligațional prin executare.
Perogarivele debitorului:
1. Punerea în întîrziere a creditorului;
2. Oferta reală de plată prin consemnare.
Astfel, debitorul se liberează de datorie.

A se vedea: Liviu Pop, Ionuţ-Florin Popa, S.I. Vidu. Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile. Conform
noului Cod civil. Bucureşti, Universul Juridic, 2012, p. 15.
Sancţiunea,
element al Ana îî împrumută lui Vasile suma de 10 000 lei.
raportului juridic Contract de împrumut pe termen de 1 an.
obligaţional?

Creditor
Scenariul A
Expirarea termenul de 1 an.
Db nu restituie datoria.
Cr. este în drept să se adreseze cu acțiune
în judecată pentru a obține suma.
Acest raport juridic dă naștere la obligaţii
civile perfecte care sunt înzestrate cu
mijloace juridice ofensive la care poate
recurge Cr. împotriva debitorului pentru
realizarea lor.
Debitor
Scenariul B.
Expiră termenul de 1 an.
Db nu a restituit datoria.
Creditorul la rândul său nu a cerut executarea ei în interiorul termenului de
prescripţie extinctivă, atunci dreptul lui la acțiune se prescrie.
În privința obligaţiilor prescrise acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se
va respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie (art. 394 Cc).
Efectul care survine este că obligaţia va continua să existe, însă ea s-a
transformat din obligaţie civilă perfectă în obligație naturală (art. 778 Cc).
În doctrină acestea sunt numite obligaţii naturale degenerate.

Potrivit Art. 774 alin. 1 din Codul civil: nu ne permite univoc să concluzionăm că raportul juridic obligaţional are în
conţinutul său un element distinct – sancţiunea.
Potrivit art. 778 din Codul civil: obligaţiile pot fi naturale, ele se caracterizează prin imposibilitatea executării silite.
Concluzia: Dacă se recunoaşte că există obligaţii în privinţa cărora nu se cere executarea silită, la fel trebuie să se
recunoască că sancţiunea nu este un element distinct al raportului obligaţional.
III. Sistemul obligaţiilor - aranjarea obligaţiilor în aşa fel ca ulterior aceasta să facă posibilă clasificarea lor
Necesitatea din punct de vedere ştiinţific:
- permite o reglementare adecvată a acestora prin
concentrarea normelor în diferite despărţituri ale
dreptului obligaţional în aşa fel ca raporturile juridice
obligaţionale asemănătoare după natura sa să fie
reglementate de unele şi aceleaşi norme de drept şi
invers, raporturile juridice obligaţionle cu conţinut
diferit să fie reglementate de norme diferite.
Sistematizarea obligaţiilor face posibilă:
-evidenţierea părţii generale a obligaţiilor
care conţine norme care în măsură egală se
referă la toate categoriile de obligaţii.
Acest principiu a stat la baza reglementării
obligaţiilor conform normelor Codului Civil.
Importanţa practică
- este utilă şi pentru organele de drept, fiindcă ea permite
strict să deosebim o categorie de obligaţie de alte categorii,
ceea ce permite aplicare adecvată a normelor de drept.
-permite şi o însuşire mai adecvată a obligaţiilor în cadrul
pregătirii juriştilor în instituţiile de învăţământ de profil.
Cartea a III-a din Codul civil este intitulată „Obligaţiile”
şi cuprinde în conţinutul său 3 titluri:
-Titlul I - Despre obligaţii în general,
-Titlul II - Despre contracte în general şi
-Titlul III - Categoriile de obligaţii.
Titlul I şi Titlul II din Codul civil fac parte din ceea ce doctrina
numeşte „Teoria generală a obligaţiilor”.
O astfel de reglementare a obligaţiilor o întâlnim şi în
legislaţia altor ţări cum ar fi: Germania, Rusia, Ucraina,
Georgia, etc.
Unitățile de sistem sunt: categorii, tipuri, grupuri, subgrupuri E.g., Tipul de obligaţii Tipul de obligaţii
privind transmiterea privind acordarea
1. conractuale, - obligaţii privind bunurilor în proprietate serviciilor conţine aşa

C. Grupe de obligaţii se constituie atunci când unele tipuri

unele trăsături specifice ce permit o clasificare ulterioară

apar în baza conţine aşa grupe de grupe de obligaţii ca:
transmiterea

de obligaţii de rând cu unele caractere comune au şi

contractului obligaţii ca: - transportul,
bunurilor în - expediţia,
încheiat între părţi. -vânzarea-cumpărarea,
proprietate; - depozitul,
Conținutul lor este -schimbul,
-obligaţii privind - mandatul,
-donaţia.
A. Categorii de obligații

determinat nu transmiterea

B. Tipuri de obligaţii
- comisionul, etc.
numai prin lege, bunurilor în
dar şi de voinţa folosinţă;
părţilor -obligaţii privind D. Subgrupele de obligaţii reprezintă

a acestora
participante la RJO; acordarea structurarea unor grupe de obligaţii
serviciilor, etc.
În cadrul obligaţiilor de vânzare-cumpărare se disting
2. Extracontractuale, subgrupele:cumpărarea de probă sau la vedere (art. 1151-
apar din alte fapte 1152);
-vânzarea drepturilor litigioase (art. 1153-1155),
juridice decât -cele ce izvorăsc din
-vânzarea-cumpărarea de bunuri pentru consum (art. 1156-
contractul. acte juridice 1166);
Conţinutul lor este unilaterale; -vânzarea bunurilor imobile (art. 1167-1176);
determinat numai de -obligaţii ce se nasc -vânzarea la licitaţie (art. 1177-1184);
lege (de cele mai dese -vânzarea-cumpărarea întreprinderii ca un complex
din cauzarea de patrimonial (art. 1185-1190);
ori) ori de lege şi de
voinţa uneia din părţi. daune. -vânzarea-cumpărarea cu rezerva proprietății (art. 1191-
1194).
IV. Clasifiacrea obligaţiilor
Criteriile:
a) după izvor;
b) după obiectul
obligației;
c) după sancțiunea
obligației;
d) după pluralitatea de
subiectele şi obiecte în
cadrul unei obligaţii
(obligaţii complexe);
c) după opozabilitate.
A. Clasificarea obligațiilor după izvorul lor
Temeiul juridic:
1. art. 776 din Codul civil:
-obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice
alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii.
2. art. 9 din Codul civil.
Astfel, după izvor, obligaţiile se clasifică în:
1. obligaţii născute din acte juridice
a) din contracte: v-c, mandat, donaţie, etc.
b) acte juridice unilaterale: e.g., oferta irevocabilă de a
contracta;
2. obligaţii născute din fapte juridice:
a) licite (gestiunea de afaceri, îmbogăţirea nejustificată);
b) ilicite (delicte) – obligaţiile de reparare nascute din
angajarea răspunderii delictuale.
B. Clasificarea obligațiilor după obiectul lor
Temeiul juridic: art. 774 alin. 1 Cc: „Prestaţia poate consta în a da, a face sau a nu face”.
Concluzia: după obiectul lor, obligaţiile se pot clasifica în obligaţii: de a da, de a face şi de a nu face.

1. Obligaţia de a da – au ca obiect: a) constituirea 2. Obligaţia de a face (facere) - au ca obiect îndatorirea debitorului

sau b) transmiterea un drept real asupra unui
bun.
E.g.:
-obligaţia vânzătorului de a transmite
cumpărătorului dreptul de proprietate asupra
lucrului vândut;
-obligaţia debitorului gajist sau ipotecar de a
constitui dreptul de gaj sau de ipotecă în favoare
creditorului său.
de a îndeplini o prestaţie, adică de a efectua o lucrare, un serviciu şi,
în general, orice prestaţie pozitivă în favoarea creditorului, cu
excepţia transmiterii unui drept real.
E.g.:
- transmiterea bunurilor în posesie, în contractele: care au ca obiect
transmiterea bunurilor în folosinţă;
-prestarea diverselor categorii de servicii: transport, comisionul,
depozitul, magazinajul, etc.;
-acordarea serviciilor juridice şi medicale, etc.

3. Obligaţia de a nu face (non facere) - Îndatorirea juridică pe care debitorul şi-o asumă, în sensul de a se abţine de la
săvârşirea unei prestaţie pe care o poate săvârşi dacă nu-şi asuma această obligaţie.
Esenţa acestei obligaţii negative: îndatorirea debitorului, de a nu face ceea ce ar fi putut face dacă nu s-ar fi obligat faţă de
creditor.
E.g.: întreprinzătorul se obligă să nu producă un anumit tip de utilaj sau de a nu comercializa producţia sa într-o anumită
zonă.
Deosebirile dintre obligaţia de a nu face şi obligaţia generală şi negativă de a nu face:
-după izvor:
1. obligaţia generală şi negativă îşi are
izvorul în dispoziţiile legale care
reglementează drepturile personale
nepatrimoniale şi drepturile reale,
- obligaţia generală şi negativă în privinţa
respectării dreptului absolut, nu este lăsată
la latitudinea unui subiect de drept,
- după cercul de subiecte: titularii obligaţiei
generale şi negative sunt subiecte
nedeterminate,
- după dreptul corelative: obligaţia generală
şi negativă este o obligaţie corelativă
dreptului absolut.
-după izvor:
1. obligaţia de a nu face îşi are izvorul în
actul juridic civil;
- asumarea obligaţiei de a nu face depinde
numai de subiectul de drept;
- după cercul de subiecte: obligaţiei de a nu
face, cel obligat este subiectul pasiv
determinat.
- după dreptul corelative: obligaţia de a nu
face este corelativă unui drept relativ.
 C. Clasificarea obligaţiilor după
sancţiune
Obligaţii civile (perfecte) – sunt înzestrate
cu mijloace juridice ofensive pentru
realizarea lor
Creditorul are la dispoziţie mijloace juridice
ofensive la care poate recurge împotriva
debitoruli pentru a obţine realizarea
dreptului de creanţă atunci când debitorul
nu execută voluntar prestaţia datorată.
E.g. de mijloace juridice ofensive:
- punerea în întârziere;
- acţiunea în justiţie;
- penalităţile;
- reparatea prejudiciului şi executarea silită a
obligaţiei
Temeiul juridic (art. 778 Cc):
Obligaţiile se clasifică în: - obligaţii civile sau perfecte şi
-obligaţii naturale sau imperfecte.
Obligaţii naturale (imperfecte) - sunt obligaţii
în a căror privinţă nu se poate cere executarea
silită (art. 778 alin. 1 Cc)
Trăsăturile caracteristice:
-le lipseşte mijlocul juridic ofensiv, adică
creditorul nu poate obţine executarea lor silită
şi nu poate formula o acţiune în justiţie pentru
executarea lor;
-sancţiunea lor constă doar într-un mijloc
juridic defensiv, adică în posibilitatea
creditorului de a refuza restituirea prestaţiei
primite de la debitor, care a făcut plata
voluntar.
Temeiurile de apariţiei a obligaţiilor naturale
a) legea sau actul juridic exclude posibilitatea
executării silite;
Obligaţia naturală pentru care legea sau actul
juridic exclude posibilitatea executării silite
Obligaţia care ia naştere perfect valabil, doar că în
privinţa lor nu se poate cere executarea silită.
E.g.,:
-obligaţiile prescrise: acţiunea privind apărarea
dreptului încălcat se va respinge în temeiul
expirării termenului de prescripţie (art. 394 Cc).
Efectul:
Dacă debitorul nu a executat obligaţia, iar
creditorul nu a cerut executarea ei înăuntrul
termenului de prescripţie extinctivă, obligaţia va
continua să existe, însă ea se va transforma dintr-o
obligaţie civilă în una naturală.
În doctrină acestea sunt numite obligaţii naturale
degenerate.
Potrivit art. 778 alin. 2 Cc:
„Există obligaţie naturală în cazul în care:
b) o persoană are faţă de o altă persoana o obligaţie morală
de aşa natura încât executarea ei, deşi nu poate fi ceruta silit,
trebuie, în opinia comună, să fie considerată ca executare a
unei prestaţii datorate unei alte persoane.”
E.g.,:
- obligaţia celui care a primit o donaţie de a asigura
donatorului locuinţă în propria sa casă, fiind în nevoie, din
sentiment de recunoştinţă.
-obligaţia de întreţinere faţă de un copil natural şi
nerecunoscut;
-obligaţia unui amant de a acorda subsidii amantei sale;
- obligaţia de întreţinere a soţului faţă de copii soţiei sale
rezultaţi dintr-o căsătorie anterioară;
Vezi: Liviu Pop et al., Op.cit., p. 23.
Importanţa distincţiei:

- obligaţiile naturale sunt reglementate de normele cu privire la obligaţii dacă

din litera sau spiritul legii nu rezultă că anumite reguli nu sunt aplicabile
obligaţiilor pentru care nu se poate cere executare silită (art. 778 alin. 3 Cc).
- părţile raportului juridic obligaţional pot transforma o obligaţie naturală într-o
obligaţie perfectă (art. 778 alin. 4 Cc).
D. Calsificarea obligaţiilor după pluralitatea de subiectele şi obiecte (obligaţii
complexe)

Reglementarea juridică:
Capitolul II Pluralitatea de subiecte şi obiecte în cadrul unei obligaţii,
Cartea a III-a, Titlul I – Despre obligaţii în general, divizat în patru
secţiuni:
Secţiunea 1 - obligaţiile divizibile şi obligaţiile indivizibile;
Secţiunea 2 – solidaritatea creditorilor;
Secţiunea 3 – solidaritatea debitorilor;
Secţiunea 4 – obligaţiile de alternativă şi obligaţiile facultative.
 Obligaţiile complexe presupun:
Obligaţiile simple presupun:
- un raport juridic elementar în un obiect unic (o un obiect unic (o
care un singur debitor este 1. unică prestație) 2. unică prestație) Db
Cr
legat de un creditor, căruia îi
datorează o singură prestaţie. mai mulți Un
creditori Cr
UnD Cr. Db
b

un singur obiect mai mulți debitori,

(prestație) Cr un creditor și un Db
obiect unic
Cr Db
Mai multe
3. prestații Mai multe
un singur un singur 4. prestații
creditor debitor Cr
Db
UnCr Db

Cr Db
un creditor, un debitor și
prestații distincte (obiect
multiplu, mai multe prestații
Db
distincte); Cr

sunt mai mulți debitori, mai mulți

creditori și mai multe prestații.
 A. Clasificarea obligaţiilor după După acest criteriu, obligațiile se împart în:
pluralitatea de obiecte (art. 817-822 a) obligații conjuncte (sau conjunctive);
Cc) b) obligații alternative;
c) obligații facultative.

Obligaţiile conjuncte
Nu sunt expres reglementate în Cc, dar individualizarea lor este absolut necesară.
Esenţa:
debitorul datorează cumulativ aceluiași creditor, prin efectul aceluiași raport juridic două sau mai multe prestații
distincte pe care trebuie să le execute
în totalitatea lor.
E.g.,:
Contractul de servicii hoteliere dă naştere la obligații distincte în
sarcina hotelierului (debitorului) pe care acesta trebuie să le
îndeplinească concomitent:
a) să asigure pentru client folosința spațiului locativ;
b) să presteze în beneficiul clientului său anumite servicii în timpul
șederii în hotel;
c) să asigure siguranța bagajelor sale.
Obligaţiile alternative (art. 817-821 Cc)

Art. 817 Cc:

„ Obligaţia este de alternativă în cazul în care are drept obiect două sau mai multe prestaţii principale,
dintre care executarea uneia eliberează integral debitorul.”.
În cazul obligaţiei alternative suntem în prezenţa unei plurităţi de obiecte, adică mai multe prestaţii la care
este ţinut debitorul.

E.g.,:
1. Debitorul se obligă: să predea creditorului un computer sau o
tabletă.
Efectul:
- fie că va preda computerul, fie că va preda tableta, el va fi liberat
prin executarea uneia dintre aceste două prestaţii. Cr Db
ori

2. De a nu face concurenţa sau de a plăti o sumă de bani. Debitorul

este liberat dacă execută valabil una dintre cele două prestaţii.
[Teinturerie Quâbec Inc. c. Lauzon, (B.R., 1966-12-05), SOQUIJ AZ-67011005,1967, B.R. 4, în J.L.
Baudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 2121) https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-1461-obligatia-alternativa-
obligatiile-alternative-obligatiile-alternative-si-facultative
Deosebirea obligaţiilor alternativ de obligaţiile conjuncte:

în cazul obligaţiilor alternative În cazul obligaţiilor conjuncte

Debitorul nu este ţinut să execute toate debitorul datorează cumulativ aceluiași creditor,
prestaţiile, ci doar una din prestaţii, şi în acest prin efectul aceluiași raport juridic două sau mai
caz obligaţia va fi considerată executată. multe prestații distincte pe care trebuie să le
execute în totalitatea lor.

E.g.,:
Debitorul se obligă:
-să predea creditorului un computer sau
-o tabletă.
Efectul:
- fie că va preda computerul, fie că va preda
tableta, el va fi liberat prin executarea uneia
dintre aceste două prestaţii.
Executarea obligațiilor alternative 1. Dreptul de alegere a
prestaţiei (art.818 Cc)
Efectul imposibilităţii executării aparţine debitorului, dacă nu
Cr Db
prestaţiei în cazul în care alegerea ori a fost atribuit expres
aparţine aparţine creditorului (art.821) creditorului.
Dacă executarea uneia dintre prestaţii devine Dacă debitorul nu alege
imposibilă: Cum se alege prestația nici în termenul
- creditorul trebuie să accepte executarea prestaţiei prestația? suplimentar, dreptul de a o
rămase, cu excepţia cazului cînd imposibilitatea Alegerea se face alege revine celeilalte părţi.
executării se datorează vinovăţiei debitorului. prin: Dacă debitorul a ales prestația și una
Dacă imposibilitatea executării prestaţiei se -declaraţie faţa de din prestaţii nu poate fi executată:
datorează vinovăţiei debitorului, creditorul are cealaltă parte sau - debitorul trebuie să execute prestaţia
dreptul să ceară: -prin executarea rămasă.
-fie executarea în natură a prestaţiei rămase, propriu-zisă a Dacă executarea ambelor prestaţii
-fie repararea prejudiciului adus prin neexecutarea prestaţiei. devine imposibilă, iar imposibilitatea
prestaţiei a cărei executare a devenit imposibilă. Prestaţia aleasă este executării fiecăreia se datorează
Executarea ambelor prestaţii devine imposibilă, iar considerată ca vinovăţiei debitorului:
imposibilitatea se datorează vinovăţiei debitorului, datorată de la bun - debitorul este obligat să
creditorul: început. despăgubească creditorul pînă la
- poate cere repararea prejudiciului adus prin
concurenţa valorii prestaţiei care a
neexecutarea unei prestaţii sau alteia.
rămas ultima.
Obligaţiile facultative Potrivit art. 822 alin. 1 Cc:
„Obligaţia este facultativă în cazul în care are ca obiect o singură prestaţie
principală al cărei debitor poate fi eliberat prin executarea unei alte prestaţii”.
E.g.,: Debitorul se obligă: să predea creditorului un computer, convenindu-se însă că se va putea libera plătind suma de
2.000 de lei.

Deosebirea de obligaţiile conjuncte şi obligaţiile alternative, unde toate prestaţiile sunt

principale:
- în cazul obligaţiilor facultative este doar o obligaţie principală, iar debitorul are
posibilitatea de a se libera dacă execută o altă prestaţie care este accesorie şi opţională.
Particularitatea obligaţiilor facultative:
-ea se stinge dacă prestaţia principală este imposibil de executat fără vina debitorului
(art. 822 alin. 2 Cc).
-în cazul obligaţilor alternative, imposibilitatea executării unei prestaţii din cadrul
obligaţiilor alternative nu duce la stingerea obligaţiei, debitorul fiind ţinut la executarea
celorlalte prestaţii.
B. Clasificarea În mod obişnuit, raportul juridic obligaţional are un creditor şi uni
obligaţiilor după debitor.
pluralitatea de
subiecte Există şi obligaţii cu pluralitate de subiecte.
Pluralitatea poate fi:
-activă: există doi sau mai mulţi creditori şi un debitor;
-pasivă: există doi sau mai mulţi debitori şi un creditor;
-activă şi pasivă: există doi sau mai mulţi creditori şi debitori;

După pluralitate de Reglementarea juridică: art. 781-816 Cc.

subiecte obligaţiile Prezumţia în cazul pluralităţii de subiecte (art. 783 Cc):
se clasifică în: -obligaţia este divizibilă de drept, dacă nu este stipulat expres că
1. divizibile, este indivizibilă sau dacă obiectul obligaţiei nu este indivizibil prin
2. indivizibile și natura sa.
3. solidare. Adică, drepturile şi obligaţiile se divid în funcţie de numărul
creditorilor şi al debitorilor.
 Obligaţiile divizibile cu pluralitate de debitori (art. 781 alin. 1 Cc):
Mihai
Db.
Esența: Efectul divizibilităţii:
- debitorii sunt obligaţi la aceeaşi prestaţie - dacă nu este Le

faţă de creditor, dar fiecare debitor poate fi prevăzut altfel, la Ion împrumută
suma de
urmărit separat până la concurenţa părţii scadenţă, Mihai va fi Cr. 1000 lei

sale din datorie. obligat să restituie Valie

N.B.: Debitorii sunt obligaţi în părţi egale suma de 500 lei și Db.
dacă din lege, contract sau din natura Vasile – 500 lei.
obligaţiei nu rezultă altfel.

Obligaţiile divizibile cu pluralitate de creditori (art. 782 alin.1 Cc):

Efectul divizibilităţii: Ion

Esența: V
Ion și Vasile devin creditorii lui
- creditorii sunt îndreptăţiţi la aceeaşi
Mihai care este obligat să Vând PC-ul
prestaţie din partea debitorului, dar Mihai
plătească întregul preţ. Însă nu va la prețul
C
- fiecare creditor poate pretinde de 10 000
putea fi obligat de unul dintre
numai la partea sa din creanţă. Vasile lei lui
creditori să-i plătească toată
Creditorii au dreptul la părţi egale V
suma datorată. Fiecare creditor
dacă din lege, contract sau din natura
va trebui aşadar să-şi limiteze
obligaţiei nu rezultă altfel.
acţiunea la dreptul său respectiv.
 Obligaţiile indivizibile (art. 784 Cc) Indivizibilitatea naturală - obiectul prestaţiei, fără a fi denaturat, nu se
poate împărţi, nici material, nici intelectual
Obiectul lor nu poate fi divizat nici între subiecții
activi și nici între subiecții pasivi.
Obiectul este indivizibil: Izvorul ei este natura indivizibilă a prestaţiei:
-prin natura sa sau
-prin convenția părților.
Particularitățile indivizibilității: A. Indivizibilitate 2V C
-fiecare creditor (când există pluralități de materială
creditori) poate cere întreaga prestație la care se
referă creanța colectivă;
V-rii au obligaţia de a preda animalul în
-fiecare debitor (când este pluralitate de debitori) viaţă.
poate fi constrâns să execute în întregime acea
prestație.

Indivizibilitatea convenţională B. Indivizibilitate

Izvorul apariției: voinţa părţilor.
Esenţa:
Prestaţia este divizibilă prin natura ei, dar, prin
voinţa părţilor, este considerată indivizibilă.
Este o ficţiunea juridică prin care părţile
atribuie natură indivizibilă unei prestaţii care,
în caz contrar, ar fi divizibilă.
intelectuală 2V C
V-torii au obligaţia de garanţie contra
evicţiunii sau contra viciilor ascunse.
Sunt indivizibile prin natura lor:
- obligaţiile de a nu face (abţinerea nu poate fi parţială);
- obligaţiile de a face.
C. Obligaţii solidare
Noţiunea:
Obligaţia este solidară atunci când
oricare creditor solidar poate cere plata
în întregime a datoriei sau oricare debitor
solidar este ţinut să execute întreaga
prestaţie la care are dreptul creditorul.
A se vedea Liviu Pop, op.cit., p.449.
odul civil distinge:
-solidaritatea creditorilor (activă) (art.
786-795) şi
-solidaritatea debitorilor (pasivă) (art.
796-816).
Izvorul:
1. legea sau
2. voinţa părţilor.
Solidaritatea creditorilor (activă) (solidaritate activă) art. 786 Cc
Esenţa:
doi sau mai mulţi creditori au dreptul să pretindă la o prestaţie, fiecare
dintre ei putând să pretindă la întreaga prestaţie, iar prestaţia făcută
unuia dintre creditori liberează debitorul.
Concluzia:
creanţa este solidară dacă:
-titulari ai creanţei sunt doi sau mai mulţi creditori
-fiecare dintre care are dreptul să pretindă la întreaga
prestaţie, iar
-prestaţia făcută doar unuia dintre creditorii solidar
eliberează debitorul de toţi creditorii solidari.
N.B.: Nu se prezumă. Ea apare doar dacă este prevăzută
expres de lege, fie prin voinţa părţilor, sau în cazul când
prestaţia este indivizibilă (art. 787 Cc).
Solidaritatea debitorilor (pasivă) art. 796 Cc
Esenţa:
doi sau mai mulţi debitori datorează o prestaţie în aşa fel încât fiecare este dator să efectueze întreaga prestaţie, iar
creditorul poate pretinde fiecăruia din debitori executarea.
N.B.: Solidarietatea pasivă nu se prezumă. Ea poate lua naştere doar dacă este prevăzută de lege, act juridic sau atunci
când prestaţia este indivizibilă.

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit

(art. 2013 alin. 4 din CC):
- Posesorii izvoarelor de pericol sporit răspund solidar pentru
prejudiciul cauzat unui terţ prin interacţiunea acestor izvoare
(coliziunea mijloacelor de transport etc.). 

Răspunderea solidară a asociaţilor societăţii civile (art. 1939 din Cc):

- Asociaţii răspund pentru obligaţiile societăţii civile în mod solidar. În raporturile interne, întinderea
răspunderii se stabileşte după cotele-părţi din patrimoniul social dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Deosebirea dintre solidarietate şi indivizibilitate

1. Izvorul indivizibilităţii este 1. Solidarietatea poate izvorî atât din

natura obiectului obligaţiei voinţa părţilor, cât şi din lege;
sau voinţa părţilor; 2. Obligaţia solidară se divide de drept
2. Obligaţia indivizibilă nu se între succesorii creditorului sau ai
divide prin succesiune; debitorului.
Clasificarea obligaţiilor după scopul urmărit de părţi: obligaţii de rezultat şi obligaţii de
mijloace

Potrivit art. 780 alin. 1 Cc: E.g.,:

„Debitorul unei obligații de rezultat este ținut să atingă -obligaţia cumpărătorului să plătească
rezultatul promis”.  preţul convenit, respectiv obligaţia
Obligaţii de rezultat (obligaţii determinate) se vânzătorului de a preda bunul
caracterizează prin: cumpărătorului (art. 1108 alin. 1 Cc).
-obligaţia este strict precizată sub aspectul obiectului şi -obligaţia transportatorului de a
scopului urmărit, debitorul obligându-se ca, desfăşurând o efectua transportul la destinaţie;
anumită activitate, să aibă un rezultat bine stabilit. -obligaţia antreprenorului de a preda
-se consideră executate numai dacă se obţine rezultatul clientului lucrarea contractată.
urmărit.
Fac parte din această categorie:
-toate obligaţiile de a da (în natura sau pecuniare);
-o parte a obligaţiilor de a face:
-toate obligaţiile de a nu face.
Importanța clasificării: Dacă nu a fost atins rezultatul se consideră că obligaţia nu a fost executată şi survine răspunderea debitorul
pentru neîndeplinirea obligaţia. Vinovăţia lui se prezumă.
Subclasificarea doctrinară a obligaţiilor de rezultat

a) Absolute – debitorul râmâne îndatorat chiar şi atunci când rezultatul promis nu a

fost obţinut din cauză de forţă majoră.
E.g.,: executarea obligaţiei de plată a unei sume de bani nu este afectată de forţa
majoră.

b) relative – obligaţia încetează ca urmare a survenirii forţei majore.

E.g.,: obligaţia transportatorului apărută dintr-un contract de transport de persoane
încetează în cazul survenirii unei forţe majore.

c) intermediare – trebuie executate de debitor în anumite cazuri de forţă majoră,

determinate printr-o clauză contractuală sau dispoziţie legală.
E.g.,: asumarea de către debitor prin contract a executării obligaţiilor sale şi într-unul
sau mai multe cauze determinate de forţă majoră.
Obligaţii de mijloace (obligaţii de prudenţă şi diligenţă)
Potrivit art. 780 alin. 2 din Cc
„Debitorul unei obligații de mijloace este ținut să manifeste, la executarea prestației
sale, prudența și diligența unei persoane rezonabile de aceeași calitate, pusă în aceleași
circumstanțe”.

Trăsăturile caracteristice:
-nu este strict precizat scopul ce urmează a fi obţinut, ci constă din îndatorirea
debitorului de a depune toată prudenţa şi diligenţa necesară pentru ca rezultatul dorit
să se realizeze.
- ele tind spre atingerea unui scop, dar nu pretind neapărat realizarea acestuia,
obligând tot odată debitorul la depunerea diligenţei pentru realizarea scopului.
-debitorul nu se obligă şi nu garantează obţinerea rezultatului, ci numai depunerea
eforturilor necesare pentru atingerea rezultatului.
-debitorul răspunde numai dacă creditorul dovedeşte că nu a depus prudenţa şi
diligenţa necesară. Creditorul trebuie să probeze culpa debitorului.
Exemple de obligaţii de mijloace
Obligaţia medicului de a trata
pacientul.
Obligaţia savantului de a face cercetări
pentru a realiza o descoperire în domeniu
Obligaţia avocatului de a depune toate
eforturile şi cunoştinţele profesionale
Excepție: operaţiile plastice pentru a apăra inculpatul care a
săvârşit o infracţiune, nu şi cea de a
evita integral pedeapsa
Obligaţia profesorului,
învăţătorului
Obligaţia antrenorului
Alte criterii doctrinare de clasificare a obligaţiilor:

-după opozabilitatea lor (obligaţii obişnuite, reale şi opozabile terţilor);

-după durata executării în timp (obligaţii cu executare unică, obligaţii cu executare
succesivă şi obligaţii cu executare continuă);
-după criteriul de accesorietate (obligaţii principale şi obligaţii accesorii);
-după criteriul transmisibilităţii (obligaţii transmisibile şi obligaţii netransmisibile).
Pentru detalii a se vedea: Ioan Adam, Drept civil, Teoria generală a obligaţiilor,
Bucureşti, Editura ALL Beck, 2004, p. 19.
Obligaţii pecuniare şi de altă natură
Obligaţii pecuniare
1. Obiectul prestaţiei – de a da o sumă de bani
(bunuri de gen: banconote, monede).
2. Mereu de rezultat.
3. Efectul întârzierii executării prestaţiei de a da o
sumă de bani:
– creditorul nu trebuie să dovedească existenţa
şi întinderea prejudiciului.
- prejudiciul este stabilit de lege (dobânda legală,
art. 942 Cc, sau clauza penală);
4. Mereu pot fi executate silit în natură.
5. Cele cu executare succesivă sau afectate de
termen suspensiv - instabilităţii economice –
supuse fluctuaţiilor monetare.
Obligaţii de altă natură
1. Obiectul prestaţiei:
– a da alte bunuri de gen sau individual determinate,
cu excepţia banilor
-prestaţia de a face şi a nu face
2. De rezultat sau de mijloace.
3. Efectele întârzierii debitorului în executarea
prestaţiei de altă natură:
-Creditorul este obligat să dovedească existenţa şi
mărimea prejudiciului;
-Instanţa de judecată stabileşte întinderea daunelor.
4. În frecvente cauzuri nu poate fi executată silit în
natură. Se recurge la echivalent bănesc (daune
compensatorii, despăgubiri).
5. Nu sunt afectate de asemenea fenomene.