Examen la Civil

1. Descrieți caracteristica generală a drepturilor reale

Un drept real este dreptul subiectiv patrimonial pe temeiul căruia titularul său

poate să exercite anumite puteri, prerogative asupra unui bun determinat, în mod
direct și nemijlocit, fără intervenția altei persoane. Denumirea de drepturi "reale" vine
din limba latină de la cuvântul re (lucru). Categoria drepturilor reale este îndeobște
analizată prin opoziție cu drepturile de creanță, care sunt drepturi subiective
patrimoniale în virtutea cărora subiectul activ, denumit creditor poate pretinde
subiectului pasiv, denumit debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva.
Drepturile reale sunt:

 drept de proprietate
 drept de superficie
 drept de uzufruct
 drept de uz
 drept de abitație
 drept de servitute
 drept de administrare
 drept de concesiune
 drept de folosință

2. Clarifică exercitarea drepturilor coproprietarilor asupra bunurilor

proprietate comună pe cote- părți

Proprietatea comună pe cote-părți reprezintă o formă a proprietății comune (art.346

Cod civil)[1], caracterizată prin aceea că dreptul de proprietate aparține concomitent
mai multor persoane .

Actualul Cod civil nu conține o reglementare expresă privind obiectul dreptului de

proprietate comună, însă din art. 344, observăm că se pune accentul pe evidențierea
singularității existenței „unui bun” în cadrul proprietății comune, ceea ce și face
diferența de conceptul de indiviziune. Coproprietatea – care este un drept real și mai
concret o formă a proprietății – poate doar fi asupra lucrurilor corporale. Poate fi obiect
al coproprietății orice lucru corporal sau material care poate fi obiect al unui proprietăți
și tot acela ce are o existență economică cu valoare pecuniară și juridică”. Obiect al
dreptului de proprietate comună poate fi orice bun mobil sau imobil, din domeniul
privat sau public.

Fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv al unei cote-părţi ideale din bunul
comun. Cotele-părţi sânt prezumate a fi egale până la probă contrară. Dacă bunul a fost
dobândit printr-un act juridic, nu se va putea face probă contrară decât prin înscrisuri.
1
 Prin excepţie de la regula generală potrivit căreia proprietatea comună pe cote-părţi
este obișnuită și temporară, există situaţii în care aceasta apare ca fiind forţată şi
perpetuă, dincolo de voinţa coproprietarilor. De regulă, ea are ca obiect bunuri care, prin
natura sau prin destinaţia lor, pot fi folosite de mai mulţi coproprietari, acestea fiind
bunuri accesorii pe lângă alte bunuri considerate ca principale şi care sunt în proprietate
exclusivă.

Legislația autohtonă distinge două categorii ale proprietății comune pe cote-părți

forțate și perpetue: Prima prevede că dacă într-o clădire există spaţii cu destinaţie de
locuinţă sau cu o altă destinaţie având proprietari diferiţi, fiecare dintre aceştia deţine
drept de proprietate comună pe cote-părţi, forţată şi perpetuă, asupra părţilor din clădire,
care, fiind destinate folosinţei spaţiilor, nu pot fi folosite decât în comun de către
proprietarii spaţiilor separate amplasate într-o clădire.

Cea de-a doua categorie este legiferată în art. 356 Cod civil cu privire la proprietatea
comună pe cote-părți asupra despărțiturilor comune, potrivit căruia orice zid, şanţ sau
altă despărţitură între două terenuri care se află în intravilan este prezumată a fi în
proprietatea comună pe cote-părţi a vecinilor. Cota-parte din drepturile asupra
despărţiturilor comune se va considera un bun accesoriu. Înstrăinarea sau ipotecarea
cotei-părţi nu se poate face decât odată cu dreptul asupra terenului. Această
coproprietate este forţată pentru că se impune peste voinţa proprietarilor lucrurilor
principale. Împărţirea acestor bunuri comune le-ar face improprii folosinţei pentru care
sunt destinate, aşa încât această formă a coproprietăţii este obligatorie.

Coproprietatea este şi perpetuă, pentru că urmează, potrivit principiului „accesorium

sequitar principale”, soarta bunului principal pe durata existenţei acestuia şi nu poate lua
sfârşit prin împărţire, scopul pentru care a luat naştere fiind unul permanent, ceea ce îi
imprimă şi ei acest caracter. Este vorba de acele bunuri care, prin natura lor, nu sunt
susceptibile de a fi împărţite sau atribuite unuia dintre coproprietari în deplină
proprietate. Totodată, aceste bunuri nu pot constitui separat obiectul unui contract și nu
pot fi urmărite separat de obiectul principal.

Legea condominiului în fondul locativ în art. 5 individualizează obiectul

coproprietății comune forțate și perpetue, referindu-se la proprietatea în condominiu,
care include toate părţile proprietăţii aflate în folosinţă comună: terenul pe care este
construit blocul (blocurile), zidurile, acoperişul, terasele, coşurile de fum, casele
scărilor, holurile, subsolurile, pivniţele şi etajele tehnice, tubulaturile de gunoi,
ascensoarele, utilajul şi sistemele inginereşti din interiorul sau exteriorul locuinţelor
(încăperilor), care deservesc mai multe locuinţe (încăperi), terenurile aferente în

2
hotarele stabilite cu elemente de înverzire, alte obiecte destinate deservirii proprietăţii
imobiliare a condominiului .

3. Încetarea contractului de gaj

Gajul, este un drept real, care îi revine creditorului, de a-şi satisface creanţele în
raport cu alţi creditori, datorită faptului că debitorul, nu şi-a executat obligaţia faţă de
acesta. Bunurile gajate trebuie să fie în circuitul civil şi nu trebuie să fie grevate cu alte
drepturi.

Temeiurile încetării gajului

a) Stingerea obligaţiei garantate prin gaj – gajul încetează odată ce debitorul îşi
execută toate obligaţiile pe care le are faţă de creditor.
b) Expirarea termenului pentru care a fost constituit gajul – a trecut perioada de
timp pentru care acesta a fost stabilit.
c) Pieirea bunurilor gajate – pot pieri din cauza forţei majore. Debitorul este obligat
să pună în gaj un alt bun sau să execute obligaţia principală.
d) Comercializarea silită a bunurilor gajate – comercializarea silită apare în situaţia
în care debitorul nu şi-a executat prestaţia şi el este impus de instanţa de judecată de a
vinde bunul gajat şi de a-şi acoperi toate obligaţiile.
e) Scoaterea bunurilor din circuitul civil – pot fi acele bunuri care nu pot constitui
obiect al gajului. Exemplu: parcurile.
f) Exproprierea pentru cauză de utilitate publică – în situaţia respectivă, debitorul
este obligat să pună în gaj un alt bun, însă, de obicei, gajul încetează şi debitorul va
trebui să întoarcă datoria.
g) Amanetul – aici gajul se stinge odată cu încetarea posesiunii, adică cînd bunul
amanetat se pune în circulaţie.

4. Enumeră definițiile și caracterele juridice ale dreptului de proprietate

 Dreptul de proprietate se defineşte ca fiind acel drept real care conferă

titularului atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun, atribute pe care
le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în interes propriu, cu
respectarea normelor juridice în vigoare. 

Ca drept real cu totul deplin, dreptul de proprietate este singurul drept subiectiv care
conferă titularului său cele trei atribute, care intră în conţinutul său: posesia, folosinţa  şi
dispoziţia
Posesia – sau usus -, este acel atribut al dreptului de proprietate care conferă
titularului său posibilitatea de a stăpâni faptic bunul asupra căruia are dreptul de
3
proprietate. Este actul de stăpânire materială, potrivit nevoilor şi dorinţelor sale, care îl
îndeplineşte el însuşi sau fie încheind acte juridice cu alţii. Posesia este forma de
exteriorizare materială a dreptului de proprietate şi prin ea se mijloceşte utilizarea
economică a bunului. 
Folosinţa – este dreptul de a trage din lucru toate foloasele pe care este susceptibil
să le procure, fără distincţiune, fiind vorba de fructele propriu-zise, care se reproduc
periodic, cât şi de cele civile şi industriale. Folosinţa priveşte deci fructele şi veniturile
pe care le obţine prin exercitarea acestui atribut.
Dispoziţia – este prerogativa proprietarului de a dispune cu privire la fiinţa juridică
sau materială a bunurilor din proprietate. Dreptul de dispoziţie al proprietarului este cel
mai caracteristic dintre cele trei atribute şi se poate realiza prin înstrăinarea către altul,
sau consumare, transformare sau chiar de distrugere cu consecinţa încetării calităţii de
titular al dreptului de proprietate asupra acelui bun, fie sub aspect juridic (înstrăinare),
fie sub aspect material (consumare, degradare, abandonare).
 Caracterele juridice ale dreptului de proprietate sunt cele care îl deosebesc de
celelalte drepturi reale. Ele sunt: caracterul absolut şi inviolabil; caracterul deplin şi
exclusiv; caracterul perpetuu şi transmisibil.
Caracterul absolut şi inviolabil al dreptului de proprietate rezultă din chiar
definiţia lui. Însă caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie evidenţiat şi în
comparaţie cu celelalte drepturi reale. El este singurul dintre acestea care conferă
titularului său exerciţiul tuturor atributelor. În acelaşi timp dreptul de proprietate este un
drept absolut, în sensul opozabilităţii sale, toate celelalte subiecte de drept sunt obligate
să nu facă nimic de natură a-l încălca
În prezent caracterul absolut şi inviolabil al dreptului de proprietate este definit
astfel: absolut, deoarece este recunoscut titularului sau în raporturile acestuia cu toţi
ceilalţi, aceştia din urmă fiind obligaţi să nu facă nimic de natură a-l încălca;
şi inviolabil, înţeles în sensul că nu poate fi încălcat de nimeni. Inviolabilitatea întăreşte
caracterul absolut. Ea este prevăzută de art. 135 (6) din Constituţie şi se impune cu
aceeaşi forţă şi statului.
Există excepţii care operează ope legis : a) exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, când în condiţiile legii bunurile mobile aflate în proprietate privată, pot fi
expropiate.
De asemenea, art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului, stabileşte norme juridice de protecţie a proprietăţii private: orice persoană
fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni nu poate fi privat de
proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi
de principiile generale de drept internaţional.
Caracterul deplin şi exclusiv. Deplinătatea conferă titularului plena potestas, adică
toate cele trei atribute: posesia, folosinţa, dispoziţia.

4
 Caracterul exclusiv presupune că titularul acestui drept îşi exercită prerogativele
excluzând orice altă persoană de la acest exerciţiu. Cu alte cuvinte este în acelaşi timp şi
exclusiv  (alături de deplin) în sensul că sunt independente de orice puteri ale altei
persoane asupra bunului respectiv, în afară de cazurile când se constituie
dezmembrăminte.
Caracterul perpetuu şi transmisibil. Perpetuitatea dreptului de proprietate rezultă
în doctrina juridică franceză din însăşi definiţia acestuia.10
Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate este înţeles în sensul că durata sa nu
are limită în timp, el nu se pierde prin neîntrebuinţare sau prin moartea titularului.
Aceasta nu înseamnă că proprietatea este întotdeauna şi tot timpul a aceluiaşi titular;
căci proprietarul poate să moară şi să transmită atunci lucrul său moştenitorului; el îl
poate înstrăina acel lucru unei alte persoane. Prin aceasta dreptul însuşi nu este menit să
se stingă; el se perpetuează, adică se transmite.
Este posibil ca o persoană să devină proprietar temporar sau sub condiţie rezolutorie
în baza unui act juridic. Cum, tot aşa, este posibil ca şi în cadrul unor instituţii juridice
dreptul de proprietate să se transmită altui titular, cum este cazul uzucapiunii. Important
este de reţinut că posibilitatea transmiterii dreptului de proprietate nu contravine
caracterului său perpetuu, practic fiind chiar corolarul său.
Transmisiunea operează prin acte între vii – inter vivos– pe principiul
consensualismului consacrat de art. 971 C.civ. şi pentru cauză de moarte – mortis
causa – când transmisiunea are loc ca urmare a decesului din patrimoniul defunctului în
cel al moştenitorilor săi.
5. Desfășoară accesiunea imobiliară
Dreptul de accesiune este reglementat de art.482 C.civ. şi este enumerat printre
modurile de dobândire ale dreptului de proprietate, prevăzute de art.645 din acelaşi cod,
constituind un mod originar de dobândire. El este definit, conform art.488 coroborat cu
art.482 C.civ. ca o încorporare materială a unui lucru mai puţin important într-un lucru
mai important şi în virtutea căreia, dacă cele două lucruri au aparţinut unor
proprietari diferiţi, proprietarul lucrului mai important dobândeşte dreptul de
proprietate şi asupra lucrului mai puţin important. Ceea ce numim accesiune, este o
consecinţă a încorporării materiale a unui lucru accesoriu cu lucrul principal, care
formează obiectul dreptului, fie că lucrul accesoriu e un produs al lucrului principal, fie
că e unit cu el în mod material sau artificial. În doctrină s-a afirmat că: ”Principiul e că
tot ce e produs de lucrul care e obiectul dreptului, precum şi tot ce se încorporează în
lucru, e cuprins în obiectul dreptului.” Accesiunea mai este denumită şi încorporaţiune.

1. a) accesiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii este admisibilă numai

excepţional, atunci când două lucruri aparţinând de proprietari diferiţi s-au unit în aşa
fel încât separarea lor nu se mai poate produce decât prin deteriorarea lor sau
distrugerea unuia dintre ele, interesul economic şi cel al proprietarilor impunând
atribuirea la unul dintre ei. Acela nu poate fi altul decât proprietarul lucrului principal.

5
Lucrul principal este acela care are valoare mai ridicată şi diferenţa de valoare trebuie să
fie substanţială;

În prezent regimul juridic al proprietăţii private se bucură de un tratament egal

indiferent de titularul dreptului de proprietate. Cu alte cuvinte, toate bunurile care se
află în circuit civil, adică susceptibile de înstrăinare pot face obiectul dobândirii
dreptului de proprietate prin acesiune.

După obiectul principal la care se referă, accesiunea poate

fi imobiliară şi mobiliară; la rândul său cea imobiliară poate fi naturală şi artificială.

Accesiunea imobiliară

Accesiunea imobiliară naturală este aceea care se realizează fără intervenţia omului
şi apare în următoarele cazuri reglementate de Codul civil:
- aluviunea (art.495),
- avulsiunea (art.498);
- insulele şi prundişurile (art.500); 
- accesiunea albiei unei ape curgătoare (râu, pârâu, fluviu, art.502);
Revenind la analiza teoretică a accesiunii imobiliare naturale, ea este de două
feluri: accesiunea pământurilor depuse sau create de ape şi accesiunea animalelor. În
lipsa unei reglementări apreciem că, prin asemănare, textele art.495, 498 şi 500 din
C.civ. sunt aplicabile şi în cazul când accesiunea se realizează pe altă cale şi ne referim
la depunerile rezultate în urma mişcărilor tectonice de pământ, ale acţiunii vulcanilor, a
exploziilor etc.

a) Aluviunile sunt creşteri de pământ ce se fac succesiv şi pe nesimţite la malurile

fluviilor şi ale râurilor. Textul art.495 C.civ. se interpretează în sensul că el se referă la
orice apă curgătoare, adică şi la pârâuri.

Ele aparţin proprietarului terenului riveran, la care s-au făcut acele depuneri de
pământ, indiferent de natura cursului de apă. Sunt asimilate cu aluviunile pământurile
lăsate de apele curgătoare, când acestea se retrag pe nesimţite de la un mal la altul, prin
modificarea treptată a cursului lor. În conformitate cu art.496 din C.civ., pământul
descoperit şi eliberat prin retragerea apei, aparţine proprietarului fondului de-a lungul
căruia s-a retras apa. Caracteristic pentru aluviune este că proprietarul de pe celălalt
mal, al cărui fond scade prin faptul că apa s-a extins spre el, nu poate să ceară nici o
despăgubire de la proprietarul al cărui fond s-a mărit şi nici nu poate să revendice
pământul descoperit prin retragerea apei.

b) Avulsiunile sunt adăugiri ale unor bucăţi de pământ smulse brusc datorită acţiunii
apelor curgătoare şi care se adaugă la alt fond. Accesiunea se poate recunoaşte şi
identifica.  Proprietarul fondului de la care s-a rupt păstrează asupra ei un drept, o poate
revendica de la proprietarul fondului la care s-a produs alipirea. Acţiunea în revendicare
6
poate fi intentată în termen de un an, altminteri porţiunea ruptă şi alipită devine
proprietatea proprietarului fondului la care s-a alipit. Termenul de un an este un termen
de decădere. El se calculează de la data alipirii şi nu are relevanţă faptul că noul
proprietar a pus sau nu stăpânire pe porţiune.

c) Insulele şi prundişurile, în conformitate cu art.500 C.civ., când acestea se

formează în râuri navigabile şi neplutitoare, sunt ale proprietarului ţărmului pe care ele
s-au format. Când ea trece peste linia mediană a râului ”fiecare proprietar are dreptul
de proprietate asupra părţii din insulă ce se întinde spre el, pornind de la jumătatea
râului

d) Albia părăsită este reglementată de art.502 C.civ., în ipoteza când un curs de apă

îşi schimbă în mod natural cursul, părăsind vechea albiee) Accesiunea animalelor
sălbatice. Dobândirea dreptului are loc în condiţiile art.503 C.civ. Animalele devin un
accesoriu al fondului pe care se află, cât timp ele se stabilesc acolo. Dreptul încetează de
îndată ce animalele părăsesc 

Accesiunea imobiliară artificială.

Denumirea de ”artificială” presupune faptul că se realizează prin intervenţia omului.

Este reglementată de art.492, C.civ., care prevede că ”orice construcţie, plantaţie sau
lucru făcut pe pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către
proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din
contra.”
6. Conchide modurile de constituire a dreptului de uzufruct
Dreptul de uzufruct este definit în doctrină ca fiind acel drept real principal,
esențialmente temporar, care conferă titularului său numit uzufructuar, dreptul de a
exercita asupra bunului sau bunurilor altuia atributele posesiei şi folosinţei, cu
obligaţia de a le conserva substanţa şi de a le restitui proprietarului la încetarea
dreptului de uzufruct. 4Această definiţie rezultă din prerogativele art. 517 C.civil.
Textul legal pune în relief caracterele principale ale uzufructului, anume că este nu
conferă facultatea deplină de a dispune de lucru.
a) Uzufructul este un drept real asupra bunului altuia, această caracteristică
desemnează dreptul uzufructuarului de folosinţă asupra bunului altuia şi dreptul de
a culege fructele pe care le dă acel bun, potrivit naturii şi destinaţiei ce le are.
b) Uzufructul este un drept esenţialmente temporar (vremelnic). Dacă titularul său
este o persoană fizică, el poate fi cel mult viager; dacă titularul este o persoană
juridică, durata lui în timp nu poate depăşi 30 de ani. Dacă el este consimţit în
favoarea a două sau mai multe persoane, după decesul uneia dintre ele, cealaltă
persoană păstrează dreptul asupra întregului bun în continuare, până la sfârşitul
vieţii. La persoanele juridice, chiar dacă s-a prevăzut o durată mai mare, după 30
de ani încetează de drept.

7
 c) Uzufructul poate fi mobiliar sau imobiliar, după cum este constituit asupra
bunurilor mobile sau imobile (art.520 C.civil).
d) Uzufructul este un drept incesibil,adică nu poate fi transmis de titular, nici prin
acte juridice nici prin fapte juridice, nici între vii şi nici pentru cauză de moarte. Cu
toate că uzufructul este netransmisibil, el are posibilitatea de a ceda beneficiul
(emolumentul) uzufructului; respectiv avantajele economice pe care aceste drept i
le conferă potrivit art.534 C. civil. Dobânditorul acestui avantaj economic nu
devine titular al dreptului real de uzufruct, el se foloseşte de bun cu titlu de drept
personal. 
Uzufructul este un mijloc economic de a obţine avantaje pentru proprietar, la fel şi
pentru uzufructuar, prin funcţionalitatea economică şi socială pe care o are.
Obiectul dreptului de uzufruct.
Potrivit prevederilor art.520 C.civil “Uzufructul se poate constitui pe tot felul de
bunuri, mobile şi imobile”. Aceasta înseamnă că uzufructul poate avea ca obiect tot
felul de bunuri mobile, imobile, corporale şi incorporale, fungibile şi nefungibile.
 
Modurile de dobândire a uzufructului. Potrivit art.518 C.civil: “Uzufructul se
stabileşte prin lege sau prin voinţa omului.”  Aşadar în prezent dreptul de uzufruct
se poate constitui prin voinţa omului – contract sau testament, la care se adaugă
uzucapiunea.
Dobândirea uzufructului prin convenţie se poate realiza în mod direct şi în
mod indirect. Prin această formă proprietarul transmite cele două atribute care compun
uzufructul şi păstrează pentru sine nuda proprietate, când constituirea uzufructului este
directă. Tot  o constituire directă este şi atunci când proprietarul transmite nuda
proprietate  la o persoană  şi celelalte două atribute (posesia şi folosinţa) la altă
persoană.
Constituirea indirectă este atunci când proprietarul înstrăinează nuda proprietate şi
reţine pentru sine atributele posesie şi folosinţă devenind uzufructuar.
În practica judiciară s-a statuat că uzufructul fiind un drept real de folosinţă asupra
unui bun aparţinând altuia, când bunul este un imobil este necesar ca actul translativ de
proprietate să fie supus înscrierii în mijlocul de publicitate pentru a fi opozabil faţă de
terţi
- Uzufructul se poate dobândi prin testament, care este frecvent întâlnit în
materie de stabilire a acestui drept real. Legatul de uzufruct asigură
uzufructuarului un beneficiu fără însă a prejudicia în mod definitiv pe
moştenitorii legali. Aceştia având calitatea de nuzi proprietari vor deveni
proprietari deplini după ce uzufructuarul va înceta din viaţă.

8
 - Uzufructul poate fi dobândit şi prin partaj voluntar, care în realitate este o
constituire prin act juridic. Copartajanţii se înţeleg între ei ca unul să preia
uzufructul şi altul nuda proprietate.

- În fine se consideră că uzufructul poate fi dobândit şi prin uzucapiune şi

posesie de bună credinţă, cu respectarea regulilor care vor fi analizate la acest
mod de dobândire în capitolul următor. Importanţa practică a dobândirii
uzufructului prin uzucapiune este nesemnificativă, deoarece posesia utilă
duce la dobândirea deplinei proprietăţi.
 
. Drepturile uzufructuarului,constau în obţinerea posesiei lucrului care face obiect al
uzufructului.
1. a) Uzufructuarul are dreptul să ceară predarea în folosinţă a bunului care
formează obiect al uzufructului. Dacă proprietarul se opune la predare,
uzufructuarul poate exercita acţiunea confesorie împotriva nudului
proprietar sau a succesorilor acestuia, în ultimă ipoteză dacă uzufructul s-a
constituit prin testament.
2. b) Uzufructuarul are dreptul de a se folosi de lucru şi de a-i culege fructele
în cursul uzufructului conform art.521 C.civil. Uzufructuarul are în genere
toate drepturile de care se poate folosi proprietarul, pentru nevoi şi interese
personale. Astfel potrivit art.526 C.civil “el se foloseşte de drepturile de
servitute şi în genere de toate drepturile de care se poate folosi
proprietarul…” Acest drept este în corelaţie cu obligaţia de a conserva
substanţa bunului, cea ce reprezintă în realitate o limitare deoarece
uzufructuarul nu poate să dea lucrurilor altă destinaţie decât aceea dată de
proprietar, pentru că el nu poate avea drepturi mai largi decât proprietarul.
Uzufructuarul are dreptul să perceapă fructele şi veniturile lucrului şi să şi le
însuşească fără nici o obligaţie de a da socoteală nudului proprietar. Acest drept se
întinde asupra fructelor (naturale, industriale, civile) şi se naşte din momentul
constituirii uzufructului, cu excepţia cazului când uzufructul a fost dobândit prin
testament.
Fructele naturale şi industriale se dobândesc prin percepere, adică prin culegerea lor.
Ele rămân uzufructuarului din clipa în care a intrat în posesia lor. Fructele trebuie să
ajungă la maturitate şi să fie despărţite de bunul care le produce. În acest sens, art.524
C.civil, prevede că fructele naturale şi industriale culese în momentul când se constituie
uzufructul sunt ale uzufructuarului, iar cele neculese la data stingerii uzufructului se
cuvin proprietarului.
În temeiul dreptului de folosinţă uzufructuarul va putea face, de asemenea, acte de
conservare şi de administrare.
1. c) Uzufructuarul are dreptul de a ceda beneficiul dreptului său de
uzufruct. El poate ceda beneficiul dreptului său dar rămâne mai departe
9
 titular al derptului şi răspunde faţă de proprietar. El poate ceda emolumentul,
în temeiul unui contract de locaţiune sau de arendă cu un terţ, care nu se
confundă cu dreptul de uzufruct care nu este cesibil.
7. Identifică elementele contractului de gaj
 Gajul, este un drept real, care îi revine creditorului, de a-şi satisface creanţele în
raport cu alţi creditori, datorită faptului că debitorul, nu şi-a executat obligaţia faţă de
acesta. Bunurile gajate trebuie să fie în circuitul civil şi nu trebuie să fie grevate cu alte
drepturi.

Caracterele juridice ale contractului de gaj

1. Accesoriu – adică depinde de contractul principal. Exemplu: debitorul a
împrumutat o sumă de bani de la creditor, de unde creditorul cere ca garanţie un bun
mobil sau imobil.
2. Real – adică prevede remiterea bunului atunci cînd este vorba despre gaj cu
deposedare.
3. Înregistrat (fără deposedare) – atunci cînd este vorba despre gaj fără deposedare,
acesta trebuie să fie înscrie în Registrul Cadastral, deoarece în situaţia în care un bun
este transmis la un terţ, persoana respectivă să fie convinsă de faptul că bunul dat nu
este gajat.
4. Cu deposedare – adică bunul gajat se transmite creditorului şi în caz de pieire
acestuia, riscul va fi suferit de creditor.
5. Sinalagmatic – adică obligaţiile revin ambelor părţi. Dacă debitorul îşi execută
obligaţiile sale, atunci creditorul va trebui să întoarcă bunul gajat dacă este vorba despre
gaj cu deposedare.
Tipurile de gaj
c. După natura raporturilor:
§ Ipoteca – unde sînt gajate bunurile imobile, adică construcţiile, loturile de pămînt,
etc.
§ Ipoteca de întreprinzător – adică se gajează patrimoniul persoanei juridice,
bunurile acesteia sau fonduri fixe ori circulate.
d. Pot fi gajate mărfurile care se află în circulaţie sau în proces de prelucrare.
e. Pot fi gajate şi bunurile pe care debitorul le va dobîndi pe viitor.
Gajul, se constituie în virtutea legii sau a contractului. Gajul înregistrat apare în
momentul înregistrării sale, conform normelor stabilite de Codul Civil.
Gajul ia naştere din:
a. Sumele datorate de la stat. Exemplu: credit.

10
 b. Creanţe care rezultă dintr-o hotărîre judecătorească.
Gajul fără deposedare apare în momentul înregistrării sale în Registrul Cadastral.
Contractul de gaj, cît şi cel de ipotecă trebuie să fi încheiate în scris, în caz contrar,
acestea vor fi nule. Orice modificare a contractului de gaj, trebuie să fie făcută cu
acordul ambelor părţi, în caz contrar, el va fi nul.
La momentul constituirii gajului, debitorul trebuie să aducă la cunoştinţa
creditorului despre faptul dacă asupra bunului gajat mai au şi alţi subiecţi alte drepturi.
Dacă creditorul gajist nu este de acord cu aceasta, atunci el îşi satisface creanţa în raport
cu ceilalţi creditori.
Odată ce a fost constituit gajul, părţile se obligă la condiţiile stipulate în contract.
Atunci cînd debitorul invocă faptul că nu ştia despre înregistrarea gajului, aceasta este
greşeala lui, deoarece el trebuia să ştie. Odată ce s-a executat obligaţia parţială sau
totală, documentele ce ţin de această executare, vor prezenta un temei pentru a se
înregistra o modificare corespunzătoare a datelor din Registrul Gajului. Odată ce s-a
executat obligaţia debitorului faţă de creditor, deja se stinge şi gajul care duce la
radierea informaţiei din Registru.
Drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de gaj
Conform art. 476, Cod Civil, drepturile şi obligaţiile părţilor se pot stabili de comun
acord.
Creditorul poate, la rîndul său, să instituie o persoană, care să gestioneze bunul
gajat, neavînd dreptul de a transmite gestiunea unei alte persoane. Debitorul gajist, ori
terţul la care se află bunul, este obligat să urmeze indicaţiile gestionarului gajului.
§ Poate fi grevat cu drepturi reale (să dea în arendă). Orice acţiune întreprinsă
asupra gajului trebuie să fie în legătură cu acţiunile creditorului.
§ Dacă a fost permis gajul ulterior, atunci, cînd se ajunge la scadenţă, creditorul
înştiinţează terţa persoană, fără ca să existe vreo obiecţie din partea acesteia.
§ Creditorul are dreptul de a folosi obiectul gajului, doar în cazurile prevăzute de
contract, urmînd să prezinte debitorului gajist, o dare de seamă despre utilizarea lui.
§ După folosirea obiectului gajului, prin strîngerea fructelor, va fi compensată
obligaţia principală.
Obiectul gajului poate fi vîndut numai sub controlul instanţei de judecată numai
dacă:
a) Lipseşte autorizaţia sau acordul unei alte persoane, necesar la încheierea
contractului de gaj, pentru validitatea acestuia.
b) Obiectul gajului îl constituie bunurile de valoare istorică, artistică sau culturală.
c) Debitorul gajist lipseşte, şi nu poate fi identificat locul aflării lui.

11
 După vînzare, creditorul gajist are dreptul doar la ceea ce este necesar satisfacerii
creanţei sale. Creditorul trebuie să plătească din vînzarea bunului gajat, toate
cheltuielile ce ţin de vînzare, apoi creanţele prioritare drepturilor sale şi după aceea,
creanţele proprii. Dacă mai există şi alte creanţe care trebuie să fie plătite din
vînzarea bunului gajat, creditorul gajist care a vîndut bunul, va depune instanţei
judecătoreşti, o dare de seamă cu privire la produsul vînzării bunului gajat şi îi va
transmite suma rămasă după plată. În caz contrar, creditorul va fi obligat, în termen
de 10 zile de la data vînzării bunului, să prezinte o dare de seamă proprietarului
bunului vîndut şi să-i remită surplusul, dacă acesta există.
Dacă bunul care se vinde, nu e suficient pentru satisfacerea creanţelor garantate şi
acoperirea cheltuielilor creditorului gajist, acesta conservă o creanţă neprivilegiată
pentru diferenţa datorată de debitorul său.

8. Aplică prezumția proprietății- efect juridic al posesiunii

Posesiunea are semnificaţie juridică pentru că este pusă realitatea aparentă în

relaţie cu dreptul. Ea constă în stăpânirea de fapt asupra unui lucru corporal.
“Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată una
sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru”. “Posesiunea este deţinerea sau
folosinţa unui lucru sau a unui drept pe care-l avem sau pe care-l exercităm prin noi
înşine sau prin altul, care îl are sau îl exercită în numele nostru”.
Prezumția proprietății, conform art.490 din Codului Civil
    (1) Posesorul este prezumat proprietar al bunului pînă la proba contrară. Această
prezumție nu operează în cazul în care, conform legii, dreptul de proprietate se
dobîndește prin înregistrare într-un registru de publicitate și nici față de un fost
posesor al cărui bun mobil a fost furat, pierdut sau ieșit din posesie în alt mod fără
consimțămîntul său, cu excepția banilor și a titlurilor de valoare la purtător.
    (2) Pînă la proba contrară, se prezumă că posesorul anterior a fost proprietar al
bunului pe parcursul perioadei în care l-a posedat.
    (3) În cazul posesiei mijlocite, prezumțiile prevăzute la prezentul articol sînt
stabilite în folosul posesorului sub nume de proprietar.

9. Apreciază confiscarea și rechiziția ca moduri de încetare a dreptului de

proprietate

Conform Codului civil al RM, dreptul de proprietate încetează, în condiţiile legii,

în urma consumării, pieirii fortuite sau distrugerii bunului, înstrăinării lui în temeiul
unui act juridic, renunţării la dreptul de proprietate, precum şi în alte cazuri prevăzute
de lege. Astfel, nimeni nu poate fi forţat să cedeze proprietatea sa, cu excepţia
cazurilor când conform legii, se efectuează:
12
 • urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului;
• înstrăinarea bunurilor, pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în
proprietate;
• răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare
cu acestea;
• privatizarea proprietăţii de stat;
• exproprierea pentru cauză de utilitate publică;
• rechiziţia;
• confiscarea;
Rechiziţia de bunuri reprezintă o măsură excepţională prin care organele
administraţiei publice, în temeiul unei decizii, obligă persoanele fizice sau juridice la
încetarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile în caz de calamitate naturală,
epidemie sau epizootie. Din dispoziţiile legii, reţinem că rechiziţia se referă, în
principiu, la bunuri neconsumptibile şi că este o măsură temporară, care va înceta
odată cu încetarea situaţiei excepţionale, când bunurile vor fi restituite proprietarilor.
După părerea noastră, bunurile consumptibile pot fi rechiziţionate definitiv, cu plata
despăgubirilor.

Confiscarea bunurilor se permite doar printr-o hotărâre judecătorească, inclusiv în

baza unui act administrativ. Prin confiscare, se înţelege trecerea fără plată către stat a
unui bun ca sancţiune pentru fapte ilicite, în temeiul unei hotărâri a instanţei
judecătoreşti sau a unei alte autorităţi publice competente. Cazurile şi condiţiile
confiscării bunurilor pot fi stipulate doar în lege. Poate fi confiscată doar averea
dobândită ilicit. Bunurile dobândite licit, conform art. 46 alin. (3) din Constituţie, nu
pot fi confiscate, iar caracterul licit al dobândirii se prezumă.

10. Localizează uzucapiunea în șirul modurilor de dobândire a dreptului

de proprietate

Uzucapiunea a fost definită ca un mod de dobândire a proprietății sau a altor

drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în
tot timpul fixat de lege.

Prin urmare, uzucapiunea este unul dintre efectele posesiei ca stare de fapt (posesia
creează o prezumție de proprietate în favoarea posesorului; dobândirea dreptului de
proprietate prin uzucapiune; posesorul de bună-credință dobândește în proprietate
fructele bunului frugifer pe care îl posedă; dobândirea dreptului de proprietate prin
ocupațiune; acțiunile posesorii).
13
 Uzucapiunea mobiliară
   Posesorul sub nume de proprietar dobândește dreptul de proprietate prin posesia
bunului mobil:
    a) timp de 3 ani, dacă posesorul a dobândit bunul cu titlu oneros și, pe toată durata
posesiei, a posedat cu bună-credință;
    b) timp de 5 ani, dacă posesorul a dobândit bunul cu titlu gratuit și, pe toată durata
posesiei, a posedat cu bună-credință; sau
    c) timp de 10 ani, în celelalte cazuri.
   Posesorul care invocă uzucapiunea de bună-credință se prezumă că a început să
posede din data actului sau survenirii altui temei pe care își justifică îndreptățirea.

11. Rezolva situatiile de stingere a dreptului de superficie

Dreptul de superficie este acel drept real principal, dezmembramant al dreptului

de proprietate asupra unui teren, care consta in dreptul de proprietate al unei
persoane, numita superficiar, privitor la constructiile, plantatiile sau alte lucrari ce
se afla pe un teren proprietatea altuia, teren asupra caruia superficiarul are un drept
de folosinta , accesoriu dreptului de proprietate asupra constructiilor, plantatiilor
etc. 

Atit doctrina de specialitate romană cît și legislația Republicii Moldova, prevăd

următoarele modalități de stingere a dreptului de superficie:

 dacă a expirat termenul stabilit în actul de constituire, dacă actul de

constituire nu prevede un termen limită de exercitare a dreptului de
superficie, acest drept se consideră constituit pentru 99 de ani; consi- derăm
că superficiarul nu avea dreptul să încheie contracte de locațiu- ne ori să
instituie o ipotecă asupra dreptului său de superficie cu o dată ulterioară
expirării dreptului său, ceea ce înseamnă că, la data expiră- rii termenului
dreptului de superficie, toate grevările și contractele de locațiune se
consideră ajunse la scadență, dacă proprietarul de teren nu și-a dat anterior
acordul; dreptul de superficie constituit pentru un anumit termen putea fi
prelungit de către proprietar pînă la data expirårii, dar dacă superficiarul nu
acceptă prelungirea, dreptul se stinge;
 prin consolidare, adică într-o singură persoană se întrunesc dreptul de
superficie asupra terenului și dreptul de superficie asupra construcției; altfel
spus, superficiarul a dobindit proprietate asupra terenului; de exemplu,
proprietarul de teren putea dobîndi drept de superficie la licitație în cazul în
care superficiarul nu a plătit redevența mai mult de trei ani sau super-
ficiarul refuză dreptul său;
 dacă superficiarul nu a edificat construcția în termenul stabilit prin actul de
constituire a dreptului de superficie; în acest caz, proprietarul de teren putea
14
 cere instanței de judecată stingerea dreptului ; dreptul de a fi acționat în
judecată se păstrează chiar și în cazul în care superficiarul plătește regulat
redevența;
 dacă superficiarul îşi încalcă obligația de a conserva construcția;
Dreptul de superficie se stinge la data radierii din registrul de imobile. În acest
sens, legea clasică Romană prevedea, că încetarea drepturilor reale fie
proprietarul terenului a devenit și superficiar, fie super- asupra bunurilor
imobile erau supuse înregistrării de stat, că drepturile reale se pierdeau sau
stingeau numai dacă radierea lor s-a înscris în registrul de imobile cu
consimțămîntul titularului. Consimțămîntul titularului nu se cere dacă a expirat
termenul pentru care a fost constituită superficia sau se prezenta o hotărire
judecătorească irevocabilă.

Potrivit legii clasice romane, dacă dreptul de superficie s-a stins în legătură cu
expirarea termenului, avea loc o stingere de drept și nu trebuia ca o parte să
ceară radierea.

În cazul consolidării, superficia se stingea de drept, imediat ce superfici- arul a

înregistrat actul de dobîndire a proprietății asupra terenului sau propri- etarul a
înregistrat actul de dobîndire a dreptului de superficie ori a hotăririi
judecătorești irevocabile prin care s-a stins dreptul de superficie.

12. Dezvolta continutul patrimoniului

Articolul 453. Noţiunea de patrimoniu

(1) Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care

pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive legate între ele,
aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate.
(2) Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componentă a
patrimoniului ei.

O componentă esenţială a obiectului dreptului civil o constituie raporturile

patrimoniale. 

Punctul de plecare în determinarea şi definirea noţiunii de patrimoniu îl constituie

raportul juridic civil, ca relaţie socială reglementată de norma juridică civilă şi
care, sub aspect structural, cuprinde următoarele elemente:

 subiectele (persoane fizice şi persoane juridice) între care se stabileşte

raportul juridic civil;

15
  conţinutul raportului juridic civil, alcătuit din drepturile subiective şi
obligaţiile corelative ale părţilor;
 obiectul raportului juridic civil, care constă în acţiunea pe care subiectul
pasiv are îndatorirea să o săvârşească sau abţinerea de la săvârşirea unei
acţiuni).
Este patrimonial acel raport al cărui conţinut este apreciat în monedă (în bani, în
arginţi, etc), adică, cu alte cuvinte, este pecuniar.

Pentru exemplificare, arătăm ca fiind raporturi juridice de drept civil cu conţinut

patrimonial: dreptul de proprietate născut ca urmare a constituirii unei case; cel
născut din contractul de vânzare-cumpărare a unui bun oarecare; cel dobândit de
beneficiarul unui legat particular dispus prin testament; cel izvorât din dreptul de a
pretinde daune materiale ca urmare a unui fapt cauzator de prejudicii.

Dimpotrivă, raporturile juridice care în conţinutul lor sunt lipsite de o echivalenţă

economică, valorică, sunt nepatrimoniale. 

Pentru exemplificare, arătăm ca fiind raporturi juridice nepatrimoniale: dreptul la

reputaţie, la demnitate, la nume, la domiciliu, la sediu etc.

Reglementate de normele dreptului civil, atât raporturile juridice civile

patrimoniale cât şi cele nepatrimoniale, sunt privite în armonie, ele, chiar
clasificate şi caracterizate distinct, nu sunt opuse unele altora. După cum am arătat,
ele formează obiectul general al raportului juridic civil, putându-se transforma sau
unul dintre ele constituind premisa altuia. Astfel, atingerea adusă demnităţii sau
onoarei unei persoane – care intră în categoria drepturilor civile nepatrimoniale –
poate să atragă după sine  reparaţii în echivalent bănesc,  echivalări patrimoniale.

Dintre drepturile şi obligaţiile subiective care alcătuiesc raportul juridic civil,

numai acelea care au o valoare economică prezintă importanţă pentru conturarea
noţiunii de patrimoniu.

În doctrina juridică drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale unei persoane pot fi

abordate în două moduri.

 Primul, când fiecare drept sau obligaţie aparţinând unui subiect de drept civil
poate fi analizat în mod de sine stătător, separat, în propria individualitate,
făcând abstracţie de orice legătură cu celelalte drepturi şi obligaţii aparţinând
aceleiaşi persoane, privită.
 În cadrul celui de-al doilea mod de abordare, drepturile şi obligaţiile pot fi
analizate “ca o totalitate, ca pe o universalitate juridică aparţinând unei
persoane, făcând abstracţie de individualitatea fiecărui drept şi fiecărei
16
 obligaţii în parte.” În opinia autorilor citaţi: “Acest mod de abordare a
drepturilor şi obligaţiilor ne conduce la noţiunea de patrimoniu”.
Sintetizând, definim patrimoniul ca fiind o entitate juridică distinctă, care
reprezintă totalitatea sau universalitatea drepturilor patrimoniale şi obligaţiilor
care aparţin unei persoane.
În doctrina clasică patrimoniul a fost definit ca fiind:”ansamblul drepturilor şi
obligaţiilor unei persoane, care au sau reprezintă o valoare pecuniară sau
economică, adică se pot evalua în bani.”
Alţi autori fac referiri şi la bunurile care pot exista în compunerea patrimoniului,
definindu-l că el cuprinde: “totalitatea drepturilor şi obligaţiilor având valoare
economică, a bunurilor la care se referă aceste drepturi, aparţinând unei persoane
ale cărei nevoi sau sarcini este destinat să le satisfacă”.
Patrimoniul are în alcătuirea lui o latură activă şi o latură pasivă:

 Latura activă este formată din valoarea tuturor drepturilor patrimoniale

aparţinând unei persoane. Este vorba atât de drepturile reale cât şi despre
drepturile de creanţă.
 Latura pasivă este formată din valoarea tuturor obligaţiilor patrimoniale ale
unei persoane. Cu alte cuvinte, estea ceea care include datoriile evaluabile în
bani  pe care le are persoana titulară a patrimoniului.

Activul şi pasivul patrimonial se găsescîntr-o strânsă corelaţie, pentru că aparţin

uneia şi aceleiaşi persoane, sunt elemente indispensabile unul altuia. Existenţa
celor două laturi, preponderenţa uneia sau alteia nu afectează universalitatea
patrimoniului. Preponderenţa laturii active sau dimpotrivă a celei pasive ne indică
situaţia solvabilităţii (sau insolvabilităţii) patrimoniale a unei persoane, ceea ce are
relevanţă practică şi care probabil a sugerat unor autori o viziune accentuată
economic unora dintre definiţii.
13. Consemna efectele juridice ale posesiunii ca stare de fapt

Desi constituie, asa cum am mai aratat, o simpla stare de fapt, posesia genereaza,
potrivit legii civile, importante efecte juridice.

Importanta acestor efecte juridice este fie in functie de caracterul posesiei (de buna
sau rea-credinta), fie de natura bunului asupra caruia se exercita, bun mobil sau
bun imobil.

Unele efecte ale posesiei se produc indiferent daca posesorul este de buna-credinta
sau rea-credinta si ele se numesc efecte generale ale posesiei.

Efecteleposesiei

17
Posesiaeste o stare de fapt care nu se identifică cu dreptul, însăea are
valoarejuridicăşitreceînplanuldreptuluiprinefectele sale. Semnificaţia acestor efecte
juridice este în funcţie de caracterul posesiei, de buna-credinţăsau de rea-credinţă,
precumşiînfuncţie de naturabunului (mobilsauimobil).

Efectelegenerale ale posesieisunt:

1. posesiacreează o prezumţie de proprietatepotrivit art. 1854 C.civil;

2. posesorul de bună-
credinţădobândeşteînproprietatefructelelucruluiasupracăruiaexercităposesia,
potrivit art. 485 C.civil;
3. posesiaprelungităîntimp duce, prinuzucapiune, la dobândireadreptului de
proprietateîncazulbunurilorimobile;
4. posesiaimobiliarăesteapăratăprinacţiunileposesorii.
Ca efectespeciale ale posesieisunt de reţinut:

1. Posesorul de bună-credinţăpoatedobândiînproprietatebunulimobilposedat,
prinuzucapiune de la 10 până la 20 de ani;
2. Înmateriabunuluimobil se aplică art. 1909 C.civil, potrivitcăruiabunurile
mobile se dobândescînproprietateprinfaptulposesiuniilor, fără a mai fi nevoie
de vreoscurgere de timp.
3. posesorul de buna-credintadobandestefructelelucruluiposedat.
14. Aplica dreptul de folosinta ca atribut al dreptului de proprietate

Elementele definitorii ale dreptului de proprietate rezultă atât din atributele care
stau la baza sa cât şi din modul de exercitare a acestor atribute.

Atributele dreptului de proprietate sunt: posesia, folosinţa şi dispoziţia. Acestea

pot aparţine unui singur titular (plenitudinea dreptului de proprietate) sau pot avea
titulari diferiţi (posesia şi folosinţa aparţinând unui titular în timp ce dispoziţia să
aparţină altui titular). În acest din urmă caz ne aflăm în prezenţa
dezmembrămintelor dreptului de proprietate privată formate pe baza atributelor
posesiei şi folosinţei exercitate de un alt subiect de drept în timp ce dreptul de
dispoziţie aparţine proprietarului bunului – nudului proprietar.

Folosinţa ca atribut al dreptului de proprietate

Folosinţa – ca atribut al dreptului de proprietate – constituie prerogativa în baza

căreia titularul poate folosi bunurile imobile care formează obiect ul proprietăţii
sale dobândind fructele şi veniturile pe care aceste bunuri au aptitudinea de a le

18
produce. Proprietarul poate utiliza atât material, cât şi juridic bunurile care
formează obiectul dreptului său de proprietate.

15. Determina tipurile de servitute

P.S. Fetitele, tipuri nu am gasit, dar am sa mentionez clasificarea. Me se pare

aceeasi.

 Prima clasificare a servituților în dreptului privat roman erau:

 Servituțile prediale
 Servituțile personale
Predială (reală) este servitutea constituită în favoarea terenului dominant, care
greva terenul aservit. De dreptul de servitute beneficiază persoana numai în
virtutea faptului că este proprietarul fondului dominant și, invers, sarcina servituții
obliga persoana numai în virtutea faptului că este proprietarul terenului aservit.

Personală este servitutea constituită în favoarea unei persoane. Servituti personale

este considerate usufructus, usus, habitatio și operae. Ulterior, ele au fost scoase
din categoria servituților, fiind calificate drepturi reale de sine stătătoare.
Calificarea servituților personale ca drepturi reale de sine stătătoare a făcut să
dispară necesitatea acestei clasificări.

 In cadrul servituților prediale, dupa criteriul naturii terenului dominant se

deosebesc servituțile
 rustice
 urbane
Rustica (rurala) este servitutea in cadrul căreia imobilul dominant era un teren.
Asa dar, se considera că, dacă servitutea este instituită asupra unui teren si acest
teren se aflà intr-o localitate rurala, servitutea este rustica, Astfel se considerà
servituți rustice dreptul de a trece peste terenul vecinului cu orice mijloc de
transport necesar, dreptul de a construi un apeduct peste terenul vecinului, dreptul
de a lua apă din bazinul care se află pe terenul vecinului, dreptul de a lua apă din
fântâna vecinului, dreptul de a trece turma de oi sau cireada de vaci peste imaşul
altuia către sursa de adăpare etc.

Urbana este considerată servitutea în cadrul căreia imobilul dominant era o

cladire. In acecaşi sursă se menționează că servitutea este urbanå dacă este
instituità asupra unei clādiri și aceasta se aflā într-o localitate urbaná

 In funcție de modul de constituire, în dreptul roman servituțile se clasifică

in:

19
  naturale
 legale
 stabilite prin fapta omului
Naturală este servitutea care işi are originea sau izvorul în situația reală a
fondurilor, cum sunt, de exemplu, servitutea de scurgere a apelor, servitutea de
granițuire și de îngrădire a proprietății, servitutea izvorului. Reglementårile
servituților naturale îşi are originea in lege, fiind plasate în dreptul de vecinătate și
în sensul adevărat al noțiunii de servitute nu existā. De exemplu, servituții naturale
de scurgere a apelor ii corespundea situația că proprietarul terenului inferior nu
poate împiedica în nici un fel firească a apelor provenite de pe terenul superior.
Legală este servitutea care îşi avea originea în lege și are ca obiect utilitatea
publică sau privată.

Legale- servitutea de trecere, in cazul locului înfundat, servitutea negativă de

vedere, servitutea distanței plantațiilor, servitutea picăturilor din streaşină.

Stabilite prin fapta omului se constituie prin acte juridice între persoane, erau
singurele care meritau numele de servitute. Servitutea se putea constitui cu
consimțământul proprietarilor de terenuri exprimat in acte juridice unilaterale
(testamentul şi declarația unilaterală a proprietarului) şi bilaterale (contractele).
Chiar şi uzucapiunea dreptului de servitute presupunea o concordanță de voințe ale
proprietarilor celor două terenuri.

 În funcție de manifestarea lor externă, servituțile se divizează în:

 aparente
 neaparente
Servitutea aparentă este vizibilă și se cunoștea după semnele sale exterioare. Nu
este obligatoriu ca semnele exterioare să fie instalate special la vedere. Ele pot fi o
consecință a exercitării dreptului de servitute (trecerea bătătorește o cārare).
Aparente sunt: servitutea de trecere pentru care există o cărare ori un drum asfaltat,
servitutca de construire,și exploatare a apeductului sau gazoductului pentru care
există un apeduct sau un gazoduct amplasat la supra-față, servitutea de vedere
pentru care există o fereastră sau etc.

Servitutea neaparentă nu este vizibilă şi nu are semne exterioare. De existenţa ei

se putea lua cunoştință numai din titlul de constituire sau în timpul unor lucrări. De
exemplu, servitutea de a nu zidi sau de a nu zidi mai sus de o anumită înălțime este
una neaparentă. De existența ei se poate lua cunoştințā numai din actul de
constituire și din registrul de imobile. Este neaparentă servitutea de trecere pe un
teren agricol, dacă se trece numai în timpul unor lucrări (arat, semānat, prășit).
20
  In funcție de modul de executare servitutea este:
 continue
 necontinue
Este continuă servitutea pentru a cărei existență nu se cere fapta omului. Sunt
servituții continue: apeductul, gazoductul, scurgerea apelor, servitutea de vedere
etc.

Este necontinuă servitutea pentru a cărei existență se cerea fapta omului. Astfel de
servituți sunt cele de trecere, de a lua apă din fåntână etc.

 In funcție de faptul că presupun exercitarea unor anumite acțiuni sau

abținerea de la sāvârşirea unor acțiuni, legea civilă a Republicii Moldova
stabileşte că servituțiile pot fi:
 pozitive
 negative
Pozitivă este servitutea care il indreptățea pe proprictarul terenului dominant să
facăả în mod direct anumite acte de folosință pe terenul aservit. Sunt servituții
pozitive: dreptul de a trece, dreptul de a lua apă din fântână etc.

Negativă este servitutea care impune proprietarului de teren aservil anumile

restricții in exercițiul dreptului său de proprietate. Astfel de servituți sunt:
interdicția de a construi pe propriul teren, interdicția de a construi mai sus de o
anumită înălțime etc.

16. Numeste modalitatile de dobandire si pierdere a posesiunii. Categorii de

posesiuni?

Dobândirea posesiei

Posesia se dobândeşte prin întrunirea celor două elemente –corpus şi animus.

Elementul material al posesiei poate fi dobândit şi exercitat fie printr-un fapt

unilateral al posesorului, când realizează posesia pentru altul, cum este cazul
locatarului, depozitarului, comodatarului etc.

Cel ce se pretinde posesor este necesar să dovedească că sunt întrunite cele două
elemente.

De regulă, ambele elemente trebuie exercitate de aceeaşi persoană. În privinţa

elementului intenţional, trebuie să fie întrunit de persoana  celui care posedă,
făcând excepţie persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, în ce-i priveşte acest

21
element exercitându-se prin reprezentanţii lor legali. Elementul material, poate fi
exercitat  şi prin reprezentant.

Pierderea posesiei

Posesia se pierde dacă unul sau ambele elemente care au dus la constituirea ei,
dispar. Dacă posesorul înstrăinează sau abandonează bunul, dispar ambele
elemente ale posesiei. Elementele constitutive ale posesiei pot să dispară pe rând
sau deodată. Dacă lucrul a trecut în mâna unui terţ, sau dacă a pierit, elementul
material nu mai este întrunit. Elementul intenţional este pierdut de posesor atunci
când posesorul înstrăinează lucrul, obiect al posesiei, bunăoară la un cumpărător.
Cumpărătorul, deşi a devenit proprietar, lasă lucrul mai departe în detenţia celui de
la care l-a primit şi care devine astfel chiriaşul său. Această operaţiune este
denumită constitut posesor, fiind în prezenţa ipotezei că vânzătorul devine un
simplu detentor precar, el nemaiavând animus ci doar corpus.

Elementul corpus, este elementul material şi presupune  contactul nemijlocit şi

constă în stăpânirea materială a bunului, adică în realizarea de acte materiale de
deţinere şi folosire a bunului. Printre asemenea acte sunt: păstrarea unui bun,
culegerea fructelor, repararea unor părţi ale bunului (acoperişul clădirii),
transformări, adăugări etc. Elementul corpus al posesiei se poate concretiza şi în
acte juridice referitoate la acel bun: împrumut de folosinţă, închiriere, vâ nnzare-
cumpărare etc.

Elementul animus, denumit şi psihologic sau intenţionat, constă în intenţia sau

voinţa celui care posedă de a exercita stăpânirea lucrului pentru sine, adică sub
nume de proprietar sau în calitate de titular al altui drept real.

17. Calcula momentul dobandirii dreptului de proprietate

Codul Civil al Republicii Moldova prevede: „dreptul de proprietate apare pe baza

producției sau dobindirii bunurilor in urma unei tranzacții, prin moștenire, prin
restabilirea dreptului de proprietate, prin alte mijloace ce nu contravin legislațici".

Se cunosc mai multe moduri de dobindire a dreptului de proprietate.

Aceste moduri de dobindire a dreptului de proprietate pot fi clasificate in funcție de

urmätoarele criterii:

 după intinderea dobindirii, deosebim:

22
  modurile de dobindire universale,
 cu titlu universal,
 cu titlu particular.
Modurile de dobindire universale sunt acelea prin care dobinditorul primeşte
întreaga universalitate juridică, cum ar fi, de exemplu, moştenirea legală. Modurile
de dobindire cu titlu universal sunt acele moduri, prin care transmite dobinditorului
doar fracțiune dintr-un patrimoniu.

Modurile de dobindire cu titlu particular sunt acele moduri prin care se

transmite dobinditorului un bun determinat sau o masă de bunuri determinate.
Aceste moduri de dobindire sunt cele mai frecvente (de exemplu, contractul).

 in funcție de momentul in care se realizează transmiterea drepturilor reale,

distingem:
 modurile de dobindire intre vii,
 moduri de dobindire pentru cauzá de moarte (mortis causa).
Modurile de dobindire între vii se referă la acele mijloace juridice care işi produc
efectele in timpul vieții pàrților (de exemplu, contractul de vînzare-cumpărare).

Moduri de dobindire pentru cauză de moarte sunt acele moduri, în care

transmiterea dreptului de proprietate avea loc numai în momentul
decesuluitransmițătorului (de exemplu, succesiunea legală și testamentară).

 în funcție de situația juridică la data transmisiunii, deosebimmodurile de

dobîndire:
 originare,
 derivate
Modurile originare de dobindire se caracterizează prin aceea că dobinditorul este
primul proprietar al unui bun, în sensul că bunul nu a mai aparținut anterior altor
persoane (de exemplu, producerea bunului).

Modurile de dobindire derivate au ca efect transmiterea dreptului de prietate din

patrimoniul unei persoane în patrimoniul altor persoane (atribuim aicí și dobîndirea
dreptului de proprietate prin diferite contracte).

 După cum dobinditorul de proprietate s-a obligat ori nu s-a obligat la o

anumită prestație in schimbul dobindirii acestui drept distingem moduri de
dobindire:
 cu titlu oneros,
 cu titlu gratuit

23
Moduri de dobindire cu titlu gratuit erau acele moduri in care dobînditorul
dreptului de proprietate nu se obligă la nici o prestație față de transmițător (de
exemplu, donația).

Moduri de dobindire cu titlu oneros sunt acele moduri in care, în schinmbul

dreptului de proprictate, dobinditorul se obligă la plata unui echivalent (de
exemplu, contractul de vinzare-cumpårare).

Deci principalele moduri de dobindire a dreptului de proprietate sunt:

 producția,
 dobindirea bunurilor in urma tranzacției,
 prin moștenire.
Trebuie precizat că în pracica judiciară s-au cristalizat astfel: actele juri- dice sunt
acțiuni omenești săvârşite cu intenția de a produce efecte juridice, iar faptele sunt
acțiunile omenești săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice, care insă se
produc in temeiul legii, la care se adaugă și evenimentele (deci faptele juridice in
sens restrâns).

Actul juridic civil este expresia voinței de a participa la raporturile juri- dice. Actul
juridic civil este expresi reală a afirmări personalitáții și libertății omului.

Actul juridic civil este o manifestare de voință a unui subiect de drept civil avind
scop de a da naștere, modifica sau stinge un raport juridic civil.

Actul juridic civil are două sensuri:

 de manifestare a voinței care produce efecte juridice care este cuprins in art.
195 din Codul civil;
 de inscriere constatator al actului juridic.
18. Apreciaza registrul bunurilor imobile

Registru al bunurilor imobile - sistem de înscrieri, efectuate conform prezentei legi,

privitoare la bunurile imobile, la drepturile care se supun înregistrării, la alte drepturi, la
fapte și raporturi juridice prevăzute de legislație;

Subiecţi ai înregistrării sînt proprietarii de bunuri imobile şi alţi titulari de drepturi

patrimoniale: cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini, apatrizi, persoane juridice
din ţară şi din străinătate, organizaţii internaţionale, Republica Moldova, unităţile ei
administrativ-teritoriale, state străine.

24
Obiecte ale înregistrării sunt bunurile imobile, părțile componente ale acestora prevăzute
de prezenta lege, drepturile reale asupra bunurilor imobile, precum și alte drepturi, fapte
și raporturi juridice prevăzute de legislație.

Sunt supuse înregistrării obligatorii în registrul bunurilor imobile:

 terenurile;
 clădirile și alte construcții principale cu caracter definitiv, indiferent dacă sunt
bunuri imobile sau părți componente ale acestora;
 încăperile izolate, inclusiv unitățile în condominiu, împreună cu cota-parte
corespunzătoare din dreptul de proprietate sau de superficie asupra terenului și din
părțile comune din construcție.

În registrul bunurilor imobile pot fi înregistrate clădirile accesorii, locurile de parcare din
clădire, delimitate în conformitate cu instrucţiunile pentru executarea lucrărilor
cadastrale, porţiunile de subsol, precum şi plantaţiile prinse de rădăcini (plantaţiile
perene) înfiinţate în conformitate cu normele stabilite de legislaţie.

În registrul bunurilor imobile mai pot fi înregistrate dreptul de administrare, dreptul de

gestiune economică, dreptul de folosință asupra terenurilor statului sau ale unităților
administrativ-teritoriale și concesiunea.

În registrul bunurilor imobile, în cazurile prevăzute de lege, se notează drepturile, actele,

faptele și raporturile juridice care au legătură cu bunurile imobile înregistrate în acest
registru.

Fiecărui bun imobil care este obiect al înregistrării i se atribuie un număr

cadastral. Număr cadastral se atribuie, de asemenea, construcțiilor și plantațiilor perene,
chiar dacă acestea sunt părți componente ale bunului imobil.

Chioşcurile, gheretele și alte construcții provizorii, împrejmuirile, pereţii, bornele de

hotar, stratul asfaltic, macaralele, alte construcții și instalaţii ale căror funcţii sînt legate
direct de teren sau de construcția principală şi care nu pot fi formate ca obiecte
independente de drept, precum şi obiectele de infrastructură tehnico-edilitară nu sînt
obiecte ale înregistrării în registrul bunurilor imobile.

Înregistrarea bunului imobil şi a drepturilor asupra lui se efectuează exclusiv de către

organul cadastral teritorial în a cărui rază de activitate se află bunul imobil.

Registrul bunurilor imobile este documentul de bază al cadastrului. Dacă datele din
registrul bunurilor imobile nu coincid cu datele din alte documente cadastrale sau cu
datele constatate pe teren, se consideră veridice datele din registrul bunurilor imobile, cu
excepţia cazurilor de eroare tehnică evidentă.

25
 Registrul bunurilor imobile conţine înscrieri privind fiecare bun imobil, dreptul de
proprietate şi alte drepturi patrimoniale, titularii de drepturi, documentele ce confirmă
drepturile, tranzacţiile cu bunuri imobile şi alte temeiuri ale naşterii, modificării, grevării
şi stingerii drepturilor.

Registrul bunurilor imobile se păstrează permanent. În el se indică toate datele referitoare

la drepturile asupra bunurilor imobile în vigoare şi cele stinse.

Distrugerea documentelor expirate ce confirmă drepturile asupra bunurilor imobile,

precum şi scoaterea vreunui document din dosarul cadastral sînt interzise. Originalul
documentului care se păstrează în dosarul cadastral, dacă acesta lipseşte în fondul
arhivistic, se eliberează la cererea notarului pentru autentificarea actului juridic sau
pentru eliberarea certificatului de moștenitor, în dosarul cadastral lăsîndu-se copia
documentului autentificată de registrator.

Registrul bunurilor imobile se ține în format electronic, înscrierile fiind confirmate prin
semnătură electronică.

Pentru perioada în care registrul bunurilor imobile a fost ținut în mod manual, pe fîșiere
de hîrtie, și computerizat, pe fîșiere electronice, în cazul în care datele din registrul ținut
și manual, și computerizat nu corespund, datele din  registrul ținut manual se consideră
autentice.

Fişierele de hîrtie ale registrului bunurilor imobile pot fi inserate în dosarul cadastral al
bunului imobil sau ţinute separat, în modul stabilit de Agenţie.

P.S. Aici e multa info. Las aici linkul de la legea care prevede registrul nuburilor imobile.
La capitolul 4 o sa gasiti mai multa info.

https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=123251&lang=ro

19.Descrie atributele dreptului de proprietate.

Atributeledreptului de proprietate sunt urmatoarele:
- Posesia (jus posidendi) reprezinta, sub aspect juridic, aproprierea stapanirii bunului care este
obiectul dreptului de proprietate, practic, relatia dintre proprietar si bunul sau. Astfel, posesia ca
element de dreptexprimadreptul de a apropriasi a stapanibunul, spredeosebire de
posesiaexercitata ca stare de fapt.
- Folosinta(jus utendisi jus fruendi) ca atribut al dreptului de proprietate, spredeosebire de
termenulfolosit in limbajulcomun, in terminologiajuridicareprezintadreptulproprietarului de a se
servi personal de bunulsau in functie de natura acestuia. Desigur, aceastaprerogativa a
titularului nu trebuieexercitata abuziv.1 Exercitareaacestuiatribut nu exclude
insadreptulproprietarului de a nu se folosi de bunulsaufara a-sipierdeprinneuzdreptul de
proprietate.
Cea de a doualatura a atributuluifolosintei (jus fruendi, fructus) reprezintadreptulproprietarului
de a culegefructeleproduse periodic de bunulsau, fara a se consumasubstantaacestuia. Astfel,
fructele se deosebesc de producte - care consumasubstantabunului.

26
Fructele sunt, conform art. 483 C. civ. si art. 548 N.C.C., naturale, industrialesau civile;
- Dispozitia (jus abutendi, abusus) esteatributuldreptului de proprietate, care are douaforme:
dispozitiamaterialasidispozitiajuridica.
a) Dispozitia materiala se refera la bunurilecorporale, inclusiv drepturile de creanta a caror
substanta juridicaeste in materialitatea titlului. Dispozitia materiala presupune dreptul
proprietarului ca, el insusi sau prin alta persoana, sa consume substantabunului,
saculeagaproductele, samodifice, satransformesausadistrugabunul.
b) Dispozitiajuridica. Exercitareaacestuiatribut se realizeazaprinactejuridice de dispozitieintre vii
(inter vivos) saupentrucauza de moarte (mortis causa). In acestsens, acte de instrainare a
dreptului de proprietateintre vii pot fi: vanzarea, donatia, contractul de rentaviagera, contractul
de intretinere etc., iarpentrucauza de moarte - legatul.

20.Ilustreaza constituirea şi stingerea servituţiilor.

Conform CCRM art. 642 servitute se poateconstituiprin 3 modalități:
1. Prin ate juridice
2. Prin destinația făcută de proprietar
3. Prin uzucapiune
Dat fiind faptul că cel mai des temei de constituire a servituției este actul juridic (contractul)
aceasta se bucură de următoarele caractere juridice

a. Are formă solemnă, adică se încheie doar în formă autentică( nerespectarea

duce la nulitate)
b. Este sinalogmatic, adică la dreptul unei părți corespunde obligația celelalte
părți.
c. Poate fi atît cu titlu oneros cât și cu titlu gratuit
d. Este un contract constituitiv de drepturi reale
e. Este un contract cu executare succesivă
f. Este un contract numit, dat fiind faptul că este reglementat expres de
prevederile CCRM
Datorită importanței sale legiuitorul impune anumite clauze obligatori față de contractule de
constituire a servituției, cum ar fi:
1. Indentificareatît a terenului dominant cît și a terenului aservit
2. Termenul pentru care se constituie servitutea
3. Caracterul oneros sau gratuit
4. Forma autentică a contractului
5. Persoana care va prezenta contractul la oficiul cadastral pentru
inregistrareaservituției
6. Contractul poate conține și alte clauze pe care părțilr le consideră importnate
Stingerea servituţiilor în caz de
 Consolidare a terenului
 Renunțare a proprietarului de teren dominant
 Expirarea a termenului pentru care a fost constituită
 Răscumpararea
 Imposibilitatea de exercițiu
 Neuz pentru o perioadă de 10 ani
 Dispariția a orcărei utilități a lor

27
  Expropriera a terenului aservit.
21.Distinge noţiunea şi elementele posesiei ca stare de fapt.
Conform art. 482 posesiune este o exercitare voită a spăpînire de fapt a bunului care în
condițiile legii produce anumite efecte juridice.
Doctrina de specialitate menționeză că posesiune este în primul rînd o stare de fapt
care acordă posesorului posibilitatea de a beneficia de efectele juridice oferite de lege,
iar în al doilea rînd este o stare de lucruri văzută de persoanele terțe la posesor.
Reieșind din prevederile CCRM posesiune ca stare de fapt, îmbracă 2 forme
 Posesiune nemijlocită - posesiune exercitată direct de către posesor ( fără
intermediari)
 Posesiune mijlocită - posesiune exercitată prin intermediul unei terțe
persoane ( prin intermediari mai este numit și detentor precar)

22.Specifica dobîndirea fructelor a unui bun frugifer aflat în posesia

unui terţ de bună-credinţăşi rea-credinţă.

23.Desfasoara exproprierea ca mod de încetare a dreptului de

proprietate pentru expropriat.
Exproprierea este transferul de bunuri și drepturi patrimoniale din proprietatea privatămîn
publică sau transferul către stat din proprieteteunitați administrativ teritoriale în proprietatea
statului in scopul efecturări unor lucrări pentru o cauză de utilitate publică de interes local sau
național după o dpreaptă și prealabilă despagibire.

Constituția R.Moldoastbilește că nimeni nu poate fii expropriat decît pentru i cauză de utilitate
publică.

24. Distinge noţiuneaşi caracterele juridice a dreptului de

superficie.
(1) Superficie este dreptul real imobiliar de a poseda şi folosi terenul altuia în
vederea edificării şi exploatării unei construcţii a superficiarului, deasupra şi sub
acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente a superficiarului. Acest
drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui
contract de locaţiune.
(2) Dacă nu se prevede altfel, dreptul de superficie nu se poate exercita decît
asupra suprafeţei construite sau asupra suprafeţei pe care urmeazăsă se ridice
construcţia, precum şi asupra suprafeţei neconstruite, necesare, potrivit naturii
sau destinaţiei construcţiei, exploatării ei normale.
Caracterelejuridice

a) dreptul de superficie este un drept de proprietate imobiliar prin asimilare

28
14. Acesta este sensul și efectul normei de la alin.(4).  Dreptul de superficie acordă
superficiarului practice toate atributele unui proprietar: dreptul de a construi, de a folosi, de
a modifica, de a demola, de a reconstrui.  În plus, dreptul de superficie include și dreptul de
folosință asupra părții terenului grevat de superficie care nu este ocupată de construcții. 
Din dreptul de proprietate asupra terenului nu se dezmembrează doar dreptul de
proprietate asupra construcției, ci, în lipsă de stipulație contrară, întreaga folosință a
terenului. Proprietarului terenului îi rămâne, pe durata cât există raportul juridic de
superficie, doar folosința economic prin încasarea redevenței, precum șidreptul de a
înstrăina terenul ori de a-l greva cu drepturi reale limitate de rang inferior superficiei. S-a
spus așa dacă dreptul de superficie constituie cea mai profundă limitare a dreptului de
proprietate asupra terenului, și, din punct de vedere economic, el este echivalat cu dreptul
de proprietate însuși.  Prinactul de constituire a superficiei acest conținut larg al superficiei
ar putea fi limitat, ajungându-se așadar la o altă distribuție de attribute între proprietarul
terenului și superficiar Așadar, ori de câte ori în textile juridice se va menționa „imobile” sau
„dreptul de proprietate asupra imobilului” ele vor include și dreptul de superficie, care
include și dreptul de proprietate asupra construcției.
b) caracterul alienabil
15. Deoarece economic superficial este privită ca o proprietate complexă, reglementarea
tinde să o asimileze cât mai mult dreptului de proprietate pur și simplu (clasic), care este
prin excelență alienabil.  Totuși, alin.(5) are un merit pentru a clarifica regimul juridic al
superficiei, stabilind că el se asimilează regimului juridic al dreptului de proprietate asupra
imobilelor.  Această normă este punctul de intrare-n regimul superficiei a noiireglementări
privind clauza de inalienabilitate (art. 506 șiurm.), care permit stabilirea, înanumitecondiții
restrictive, uneiinterdicții de înstrăinare în contractul de constituire a superficiei, limitată însă
la termenul de 49 de ani.
16. Dacă însă alienarea superficiei se face prin vânzare, proprietarul terenul se bucură de
un drept de preemțiune, care însăpoate fi exclus (v. adnotarea la art. 658 alin.(2)).
c) caracterul temporar
17. Superficia sa este după natura sa un drept real temporar.  În contractual prin care se
constituie superficial părțile trebuie să se pună în accord asupra termenului superficiei, în
caz contrar norma supletivă a art. 655 stabilește un termen de 99 de ani din momentul
constituirii superficiei.  Prin urmare, nu se accept constituirea unei superficii perpetue.  În
dreptul german contractul de superficie nu e valabil dacă nu prevede un termen .În dreptul
francez superficial poate fi perpetuă, ceea ce este aspru criticat de doctrină din motive
economice, fiindcă are ca effect sterilizarea bunurilor Pare a fi excesiv ca un proprietar de

29
teren să renunțe advitamaeternam, în folosul constructorului, la accesiunea construcțiilor
ridicate pe terenul său. Ce utilitate poate atunci să mai aibă bunul suprafața căruia
niciodată nu mai poate fi exploatată? Ce soluții juridice există pentru proprietarul terenului
să înceteze superficial perpetuă dacă superficiarul pur și simplu a abandonat terenul?

Dreptul civil naționalevităacestedificultățijuridiceprinimpunereacaracteruluitemporar al

superficiei; caracterulperpetuuasupraunui bun este, în fond, un semn al proprietății (comp.
art. 1253).

Evident, nimic nu se opune ca, încontractul de superficiesauprintr-un contract distinct,

nudulproprietarsăinstituieînfolosulsuperficiarului o opțiune de a cumpăra (v. art. 1001)
terenulgrevat de superficie, astfelîncâtsuperficiarulsăpoată, la propria sadiscreție,
dobândidreptul de proprietateasupraterenuluiși, astfel,
evitapierdereaproprietățiiasupraconstrucției la expirareatermenuluisuperficiei. 
Acestmecanism are sens economic în special atuncicândinițialsuperficiarul nu are
finanțareanecesarăpentru a cumpăraterenulșiobținedoar o superficie, însăobțineși o opțiune
de a cumpăra în considerarea planului că în viitor va obține finanțare și pentru a cumpăra
terenul. Dacă terenul face parte din domeniul public, o asemeneaopțiune de a cumpăra nu
estepermisădecâtdacăopțiuneaestesupusăcondițieisuspensivăcăautoritateapublicăcompete
ntăvatrecereterenul din domeniul public îndomeniulprivatîncondițiilelegii.

18. Cu titlu de excepție art. 29 din Legea de punereînaplicare a C. civ, prevede,

pentrusuperficialegalăasupraterenului care aparținestatuluisauunitățiiadministrativ-
teritoriale, un caracterperpetuu.  Aceastăsoluție de politicălegislativă a fostadoptatăpentru a
evitaexpropriereaproprietarilor de construcții (superficiarilorlegali)
prinîmplinireatermenuluiși, sperându-se că, cu timpul, eivorcumpăraterenurile de la
autoritateapublicăcompetentăpentru a numaiplătiredevențapentrusuperficie.

19. Fiind un drept real imobiliar, superficiaapare din momentulînregistrăriiîn RBI. 

Incertitudineajuridică se puneprivitor la momentulaparițieidreptului de proprietate al
superficiaruluiasupraconstrucției.  În mod normal, acestdreptapareșiel, conform
reguliigenerale, din momentulînregistrării sale în RBI.  Superficiarulînsă are interesul de a
puteasăvândăinvestițiasaînainte de a înregistraconstrucțiașidreptulsăuîn RBI.  Din
aceastăperspectivă, estefolositorpentrusuperficiarpozițiacă, odată cu
vânzareaoriipotecareasuperficiei (art. 658), elvindeori, dupăcaz,
ipotecheazășiconstrucțianefinalizată.  Or,

30
superficiaestefundamentuldobândiriiproprietățiiasupraconstrucției de
cătresuperficiarșiînlătură de la aplicareprincipiul superficies solo cedit.

25.Identifica mijloacele juridice de apărare a dreptului de

proprietate.
Ca orice drept subiectiv, dreptul de proprietate se bucură de protecţie juridica care se realizează
printr-o diversitate de mijloace juridice, directe sau indirecte, reglementate de dreptul civil, drept
procesual civil, drept penal, dreptul administrativ etc.

Prin mijloace de drept civil, dreptul de apărare şi celelalte drepturi reale principale sunt apărate în
mod direct, iar prin celelalte mijloace de drept se realizeaza o ocrotire indirectă. Mijloacele de
apărare indirect urmăresc realizarea altor scopuri şi  numai în subsidiar se produce efectul apărării
drepturilor reale.
Mijloacele juridice nespecifice de apărare a dreptului de proprietate constau în acţiunile născute din
contracte în legătură cu executarea lor, cu răspunderea pentru repararea prejudiciilor cauzate de
fapte ilicite, acţiuni rezultate din îmbogăţirea fără justă cauză, acţiuni în anularea sau nulitatea
actelor juridice. Ele se întemeiază direct şi nemijlocit pe dreptul de creanţă se nasc şi se realizează
în strânsă legătură cu dreptul de proprietate.
Mijloacele juridice specific sau directe de apărare a dreptului de proprietateşi a altor drepturi reale
sunt acţiuni reale, care se întemeiază direct pe dreptul de
proprietate: acţiunipetitorii şi acţiuniposesorii.
Acţiunile petitorii sunt acele acţiuni reale prin care se solicita instanţei de judecată să se stabilească
în mod direct că reclamantul este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unui
bun. Redobândirea posesiei în urma admiterii acţiunii reclamantului este doar un efect accesoriu al
admiterii acţiunii petitorii.  Sunt incluse în categoria acţiunilor petitorii: acţiunea înrevendicare;
acţiunile confesorii; acţiunea în grăniţuire; acţiunea în prestaţietabulară; acţiunile de carte funciară;
acţiunile negatorii. Acţiunile petitorii aparţin exclusiv dreptului încălcat.
Acţiunile posesorii sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte apărarea posesiei, ca simplă stare de
fapt, împotriva oricărei tulburări, fie pentru a o menţine, fie pentru a o redobândi daca a fost pierdută.
Ele prezintă avantajul că reclamantul nu trebuie să dovedească însuşi dreptul de proprietate asupra
imobilului, ci doar faptul posesiei în anumite condiţii. Atunci când posesorul este şi proprietarul
terenului, împrejurare mai des întâlnită, prin redobândirea posesiei ca efect al admiterii acţiunii
posesorii se apără însuşi dreptul de proprietate.

26.Ilustre naza stingerea dreptului de uzufruct.

Astfel, dreptul de uzufruct se stinge prin:
a) Moartea uzufructuarului, care este o cauză generală de stingere a uzufructului. Acest mod de
stingere este consecinţa caracterului viager al dreptului de uzufruct. Dacă uzufructul a fost constituit
în favoarea ambilor soţi, fără nici o altă precizare, în practica judiciară s-a decis că, în caz de moarte
a unuia dintre soţi, celălalt păstrează uzufructul pentru întregul imobil.9 Stingerea uzufructului prin
moarte este de ordine publică, aceasta însemnând că orice convenţie prin care s-ar stipula
constituirea unui uzufruct perpetuu şi transmisibil, este nulă absolut. Este admisibilă însă
constituirea de uzufructe în beneficiul mai multor persoane succesive. În acest sens, este posibil ca
să se stipuleze ca uzufructul constituit în favoarea unei persoane după moartea acesteia să treacă
la altă persoană; este admisibil cu condiţia ca toţi beneficiari să fie în viaţă sau măcar concepuţi.
Acest uzufruct trebuie considerat valabil pentru că se constituie, de fiecare dată, independent şi

31
succesiv în favoarea fiecărui beneficiar. După stingerea prin moarte a primului beneficiar se
consideră că a început în mod exclusiv şi direct în favoarea ultimului beneficiar.

b) Prin expirarea termenului pentru care a fost constituit, atunci când prin convenţia părţilor s-a
stabilit un anumit termen pentru exercitarea uzufructului. Problema se pune de fiecare dată când
uzufructuar este o persoană juridică. Uzufructul în favoarea unei persoane juridice poate fi constituit
pe durata maximă de 30 de ani (art.559 C.civil).

c) Prin consolidarea sau întrunirea în persoana uzufructuarului a calităţii de proprietar (art.557

C.civil). Nuda proprietate poate fi dobândită de uzufructuar prin moştenire, cumpărare, sau orice act
juridic. Consolidarea devine posibilă şi atunci când un terţ dobândeşte atât nuda proprietate cât şi
uzufructul. Nimeni nu poate exercita uzufructul asupra lucrului pe care îl are în proprietate.

d) Neuzul sau prescripţia extinctivă (art.557 C.civil). Dacă uzufructul are ca obiect bunuri mobile sau
imobile, neuzul timp de 30 de ani face ca uzufructul să înceteze. Termenul începe să curgă de la
ultimul act de folosinţă al uzufructuarului. Dezmembrarea proprietăţii este o stare excepţională care
nu poate dura dacă nu aduce nici un folos sau dacă titularul nu are nici un interes, astfel că dacă nu
a profitat 30 de ani, nu se mai justifică utilitatea şi nu există nici un motiv spre a prelungi fără folos,
pentru nimeni, o situaţie în care dreptul proprietarului este ştirbit şi restrâns.10 Neuzul trebuie să
fie complet . Dacă uzufructuarul exercită numai parţial dreptul său, acesta nu se stinge. Este
necesar ca neuzul să fie continuu, actele de folosinţă să fie succedate normal după natura şi
destinaţia bunului.

e) Pieirea totală a bunului, înseamnă că dreptul de uzufruct se stinge prin lipsă de obiect. În caz de
pieire parţială uzufructul ar putea continua a se exercita asupra părţii rămase din lucru, în
conformitate cu art.563 C.civil.

f) Exproprierea pentru caz de utilitate publică, asimilată cu o pierdere juridică, este reglemntată de
art.28 din Legea nr.33/1994, ca un caz distinct de stigere a uzufructului, uzufructuarul urmând să fie
despăgubit în mod direct de expropriator.

g) Renunţarea uzufructuarului, care poate să fie expresă ori tacită, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit
(art.561 C.civil). Renunţarea trebuie să fie făcută numai de uzufructuarul capabil de a dispune de
dreptul său şi poate fi făcută împotriva voinţei nudului proprietar, însă, odată făcută, devine
irevocabilă. Între uzufructuar şi nudul proprietar poate interveni o convenţie, renunţarea putând fi cu
titlu oneros sau să fie făcută prin tranzacţie. Dacă este făcută cu titlu gratuit, ea echivalează cu o
donaţie făcută nudului proprietar. Dacă renunţarea s-a făcut în dauna creditorilor chirografari aceştia
o pot ataca pe calea acţiunii pauliene.

h) Abuzul de folosinţă din partea uzufructuarului apare ca un caz special de stingere a uzufructului.
El se constată prin hotărâre judecătorească la cererea nudului proprietar. În acest sens art.558
C.civil prevede că acesta este: “abuzul ce face uzufructuarul de folosinţa sa sau aducând stricăciuni
fondului sau lăsându-l să se degradeze din lipsă de întreţinere“. Rezultă că abuzul de folosinţă
există atunci când uzufructuarul nu se foloseşte lucru ca un bun proprietar. El provoacă stricăciuni
sau îl lasă să se degradeze din lipsă de întreţinere. În practica judiciară s-a statuat că nudul
proprietar poate opta între a solicita decăderea din dreptul de uzufruct şi obligarea uzufructuarului de
a aduce bunul în stare de folosinţă.11

i) Rezoluţiunea sau nulitatea titlului prin care cel ce a constituit uzufructul a dobândit proprietatea
asupra acelui bun sau desfinţarea titlului constitutiv al uzufructului. Dacă titlul nudului proprietar se
desfiinţează, atrage după sine ca efect desfiinţarea drepturilor consimţite de acesta în favoarea
terţilor, între care şi dreptul de uzufruct, în conformitate cu principiul resoluto iure dantis, resolvitur
32
ius accipientis. De exemplu, dacă nudul proprietar a dobândit lucrul prin accesiune şi se constată
ulterior că este doar un moştenitor aparent, lucrul revenind adevăratului moştenitor şi uzufructul se
va stinge ca efect al pierderii calităţii de proprietar.

j) Uzucapiunea sau prescripţia achizitivă în favoarea unui terţ, când acesta dobândeşte asupra
bunului dreptul de proprietate, terţul uzucapând atât uzufructul cât şi nuda proprietate. Uzucapiunea
este un mod original de dobândire a dreptului de proprietate, cu efect retroactiv; uzucapantul va fi
considerat după primul proprietar al bunului, astfel că nu va fi obligat să respecte uzufructul. Acesta
se stinge.

27.Apreciaza exercitarea şi încetarea dreptului de gaj.

Articolul 744. Dispoziții generale privind exercitarea gajului

(1) Creditorul gajist este în drept să pună sub urmărire obiectul gajului, prin exercitarea
drepturilor prevăzute la alin. (2), în cazul neexecutării obligației garantate sau în alte cazuri
prevăzute de lege sau contract. Dacă obligația garantată trebuie executată în rate, creditorul
gajist poate, totodată, cere executarea înainte de termen a întregii obligații atunci cînd nu este
executată o parte a obligației.
(2) În condițiile prezentei secțiuni, creditorul gajist poate exercita următoarele drepturi
cu privire la bunurile gajate:
a) să exercite dreptul de gaj asupra bunurilor incorporale în conformitate cu dispozițiile
art. 749-751;
b) să obțină posesia și să vîndă bunurile corporale gajate, conform art. 754-764.
Dispozițiile legale privind vînzarea bunurilor corporale gajate se aplică și vînzării drepturilor
reale limitate gajate care au ca obiect bunuri corporale;
c) să obțină posesia și să transmită în locațiune bunul gajat. În acest caz, dispozițiile
legale privind vînzarea bunurilor corporale gajate se aplică în mod corespunzător la
determinarea chiriei comercial rezonabile;
d) în cazul în care bunul gajat constă în dreptul asupra obiectului de proprietate
intelectuală, în condițiile legii, să beneficieze de un drept exclusiv corespunzător, să vîndă sau să
acorde licențe cu titlu oneros către terți. În cazul acordării licenței, dispozițiile legale privind
vînzarea bunurilor corporale gajate se aplică în mod corespunzător la determinarea
remunerației comercial rezonabile pentru licență;
e) să achiziționeze bunurile gajate (cu excepția titlurilor de capital, dacă art. 8 din Legea
nr.184/2016 cu privire la contractele de garanție financiară nu prevede altfel), în contul stingerii
totale sau parțiale a obligației garantate, în conformitate cu art. 772;
f) să exercite oricare alte drepturi prevăzute de contractul de gaj, cu excepția cazului în
care acestea contravin dispozițiilor prezentului cod sau altor legi.

(3) Creditorul gajist își exercită dreptul de gaj, indiferent de faptul cine posedă bunul gajat.

(4) Satisfacerea creanțelor creditorilor din valoarea bunurilor gajate ale debitorului în privința
căruia a fost intentat procesul de insolvabilitate se efectuează în modul stabilit de legislația cu
privire la insolvabilitate.

Articolul 675. Stingerea gajului

(1) Gajul se stinge prin stingerea obligației a cărei executare acesta o garanta.
(2) Amanetul se stinge odată cu încetarea posesiei.

33
(3) Gajul se stinge în urma pieirii bunului gajat, scoaterii acestuia din circuitul civil, dacă aceste
evenimente se produc asupra bunului în întregime.
(4) Gajul asupra bunului mobil încorporat unui imobil subzistă cu titlu de ipotecă sub condiția
înregistrării în registrul bunurilor imobile chiar dacă bunul mobil și-a schimbat natura.
Acest gaj are rang de prioritate stabilit conform înregistrării anterioare.
(5) Gajul se stinge și în cazul:
a) acordului scris al creditorului gajist de a radia gajul;
b) expirării termenului pentru care a fost constituit gajul;
c) vînzării în cadrul exercitării dreptului de gaj;
d) altor situații prevăzute de lege.
(6) Cererea de radiere a gajului înregistrat sau a ipotecii se depune la registrul corespunzător de
către creditorul gajist sau de către orice persoană interesată, cu acordul scris al creditorului
gajist. Cazurile în care nu este nevoie de acordul creditorului gajist pentru radierea gajului sînt
stabilite de legislație. 

28.Recunoaste noţiunea şi caracterele juridice a patrimoniului.

Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale

(care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive
legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate.
(2) Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componentă a
patrimoniului ei.
Caracterele juridice ale patrimoniului:
 Patrimoniul este o universalitate juridical.
 Orice persoana are un patrimoniu.
 Patrimoniul este unic.
 Divezibilitatea afectiune.
 Divizibilitatea patrimoniului si patrimoniile de afectiune.
 Divizibilitatea patrimoniului si trasferul intrapatrimoniual,
 Netransmisibilitatea patrimoniului prin acte juridice inre vii.
29.Ilustreaza proprietatea comună pe cote-părţi, noţiunea şi tipurile.
1) Fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv al unei cote-părţi ideale din
bunul comun. Cotele-părţi sînt prezumate a fi egale pînă la probă contrară. Dacă
bunul a fost dobîndit printr-un act juridic, nu se va putea face probă contrară
decît prin înscrisuri.

(2) Coproprietarul care a făcut din contul său, cu acordul celorlalţi coproprietari,
bunului comun îmbunătăţiri inseparabile are dreptul să ceară modificarea
respectivă a cotelor-părţi sau compensarea cheltuielilor.

proprietatea comună pe cote-părţi, numită în literatura juridică şi coproprietate

Tipuri:
34
Din punctul de vedere al duratei coproprietăţii, aceasta poate fi de două feluri:
a) proprietatea comună pe cote-părţi (coproprietate) obişnuită sau temporară şi
b) proprietatea comună pe cote-părţi (coproprietatea) forţată, coproprietatea
poate fi obişnuită sau forţată, iar coproprietatea forţată nu poate înceta prin
partajul judiciar.

30.Deduce drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit în cazul

constituirii servituţiei.
Articolul 647.  Drepturile proprietarului imobilului dominant
(1) Proprietarul imobilului dominant este în drept să se folosească de servitute, să
efectueze pe imobilul aservit orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute, să
conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel.
(2) În lipsa unei prevederi contrare, proprietarul imobilului dominant poate lua toate
măsurile şi poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrările de exercitare şi conservare a
servituţii. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari,
proporţional avantajelor pe care le obţin, în măsura în care lucrările efectuate pentru
exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv imobilul aservit.
(3) Proprietarul imobilului dominant poate înlătura toate construcţiile şi plantaţiile pe
care le-a amplasat pe imobilul aservit, în cazul necesităţii de readucere a acestuia la
stare normală pentru exploatare, şi trebuie să o facă la cererea proprietarului imoilului
aservit.
Articolul 648. Obligaţiile proprietarului imobilului dominant
(1) Proprietarul imobilului dominant este obligat să întreţină construcţiile şi
plantaţiile amplasate pe imobilul aservit în măsura în care asigură prin aceasta
interesele imobilului aservit.
(2) Proprietarul imobilului dominant este obligat să repare daunele aduse
proprietarului imobilului aservit.
(3) Dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi
proprietari de imobile dominante, obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor
amplasate pe imobilul aservit şi de reparare a daunelor, cauzate proprietarului
imobilului aservit, aparţine proporţional beneficiului fiecărui proprietar de imobil
dominant dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel.

31.Raporteaza accesiunea imobiliară.

Articolul 520. Accesiunea imobiliară natural
(1) Adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului
terenului riveran numai dacă ele se formează treptat (aluviuni). Proprietarul terenului
riveran dobîndește, de asemenea, terenul lăsat de apele curgătoare care s-au retras
treptat de la țărmul respectiv.
(2) Proprietarul terenului înconjurat de heleştee, iazuri, canale sau de alte
asemenea ape nu devine proprietar al terenurilor apărute prin scăderea temporară a
apelor sub înălțimea de scurgere. Proprietarul acestor ape nu dobîndeşte nici un drept
asupra terenului acoperit ca urmare a unor revărsări sporadice.
(3) Proprietarul terenului din care o apă curgătoare a smuls brusc o parte de
mal din teren, alipind-o la terenul altuia, nu pierde dreptul de proprietate asupra părţii
desprinse dacă o revendică în termen de un an de la data cînd proprietarul terenului la
care s-a alipit partea a intrat în posesiune.

35
 (4) În cazul în care o apă curgătoare, formînd un braţ nou, înconjoară terenul
unui proprietar riveran, acesta rămîne proprietarul insulei astfel create.
Articolul 521. Accesiunea imobiliară artificială
(1) Construcţiile şi lucrările subterane sau de la suprafaţa terenului sînt
prezumate a fi făcute de proprietarul terenului pe cheltuiala sa şi îi aparţin acestuia pînă
la proba contrară. Prin lucrări se înţeleg plantarea, precum şi amenajările aduse unui
teren care nu se încorporează în mod durabil în acesta.
(2) Proprietarul de teren care a efectuat construcții și alte lucrări cu materiale
străine devine proprietarul lucrării, neputînd fi obligat la ridicarea acesteia și nici la
restituirea materialelor întrebuințate. El este obligat față de proprietarul materialelor să
plătească valoarea acestora. Dacă lucrările au fost efectuate cu rea-credință, proprietarul
de teren este obligat să repare și prejudiciul cauzat.
(3) În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ, proprietarul
terenului are dreptul să le ţină pentru sine sau să oblige terţul să le ridice pe cheltuială
proprie şi să repare prejudiciul cauzat. Dacă păstrează construcţiile sau lucrările făcute
de un terţ, proprietarul este obligat să plătească, la alegere, valoarea materialelor şi
costul muncii ori o sumă de bani egală cu creşterea valorii terenului.
(4) În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ de bună-
credinţă, proprietarul de teren nu poate cere ridicarea lor şi este obligat să plătească, la
alegere, valoarea materialelor şi costul muncii sau o sumă de bani echivalentă creşterii
valorii terenului.
(5) În locul păstrării construcțiilor sau lucrărilor făcute de terț, proprietarul are
dreptul să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere terenul sau porțiunea afectată
de construcție ori lucrare la valoarea de piață pe care terenul sau porțiunea ar fi avut-o
dacă construcția ori lucrarea nu s-ar fi efectuat. În absența înțelegerii părților,
proprietarul poate cere instanței de judecată stabilirea prețului și pronunțarea unei
hotărîri care să țină loc de contract de vînzare-cumpărare.
(6) În cazul în care construcţia este ridicată în parte pe terenul constructorului
şi în parte pe un teren învecinat, proprietarul vecin poate dobîndi proprietatea asupra
întregii construcţii, plătind constructorului o despăgubire, numai dacă cel puţin 1/2 din
suprafaţa construită se află pe terenul său. În acest caz, el va dobîndi şi un drept de
superficie asupra terenului aferent pe toată durata de existenţă a construcţiei.
Despăgubirea trebuie să acopere valoarea materialelor şi costul muncii, precum şi
contravaloarea folosinţei terenului aferent.
(7) Constructorul de rea-credinţă nu poate pretinde la o despăgubire mai mare
de o treime din suma calculată conform alin.(6) dacă nu va dovedi că persoana
îndreptăţită poartă ea însăşi o parte din vinovăţie.
(8) Titularul dreptului de superficie va avea, în caz de accesiune, în mod
corespunzător, drepturile și obligațiile reglementate pentru proprietarul terenului, dacă
nu s-a prevăzut altfel în momentul constituirii dreptului de superficie.

32.Desfasoara gajul ca drept real. Noţiunea, categoriile şi obiectele

gajului.
 Real – adică prevede remiterea bunului atunci cînd este vorba despre gaj cu
deposedare.

Tipurile de gaj

36
a. Fără deposedare (înregistrat) – adică atunci cînd este fără deposedare, el
rămîne la debitor, care trebuie să înscrie bunul gajat, în Registrul Cadastral.

b. Cu deposedare – de exemplu: amanetul. În situaţia respectivă bunul gajat,

trece la creditor, care suportă riscul pieirii bunului. În contract trebuie să fie
prevăzut caracteristica bunului gajat.

c. După natura raporturilor:

§ Ipoteca – unde sînt gajate bunurile imobile, adică construcţiile, loturile de
pămînt, etc.
§ Ipoteca de întreprinzător – adică se gajează patrimoniul persoanei juridice,
bunurile acesteia sau fonduri fixe ori circulate.
d. Pot fi gajate mărfurile care se află în circulaţie sau în proces de prelucrare.

e. Pot fi gajate şi bunurile pe care debitorul le va dobîndi pe viitor.

(1) Obiect al gajului poate fi orice bun corporal sau incorporal, prezent sau viitor,
determinat individual sau generic, sau o universalitate de bunuri, cu excepția
bunurilor scoase din circuit civil, bunurilor inalienabile sau insesizabile. Obiect al
gajului poate fi orice drept patrimonial, inclusiv dreptul de creanță al debitorului
gajist față de creditorul gajist.

(2) Prin universalitate de bunuri, în sensul alin. (1), se înțelege o totalitate de

bunuri mobile, prezente sau viitoare, corporale sau incorporale, descrise în mod
general.

(8) Obiect al gajului poate fi dreptul asupra mijloacelor bănești în monedă

națională și în valută străină:
a) aflate și care vor intra în conturi bancare, prin gaj fără deposedare;
b) sub formă de monede metalice jubiliare și comemorative, inclusiv cele ce
conțin metale prețioase, prin gaj cu deposedare (amanet).

33.Compara dobîndirea dreptului de proprietate prin producere, succesiune şi

prin act juridic.

34.Identifica noţiunea şi clasificarea modurilor de dobîndire a dreptului de

proprietate.

Proprietarului ii apartine dreptul de a poseda bunurile, de a le

folosi si a le administra. Posedarea bunurilor consta in stapinirea
efectiva a bunurilor, folosirea bunurilor consta in intrebuintarea
37
 calitatilor utile ale bunurilor, iar administrarea bunurilor in
determinarea destinului bunurilor.
Proprietarul are dreptul sa exercite fata de bunurile sale orice
actiuni care nu contravin legilor si nu dauneaza sanatatii oamenilor si
mediului inconjurator.
 Modurile de dobîndire a dreptului de proprietate
(1) Dreptul de proprietate asupra unui bun nou, realizat de persoană pentru sine
se dobîndeşte de către aceasta dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condiţiile legii, prin ocupaţiune,
act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin hotărîre judecătorească
atunci cînd aceasta este translativă de proprietateca efect al dobîndirii cu bună-credință.
(3) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobîndi prin efectul unui
act administrativ.
(4) Prin lege se pot reglementa şi alte moduri de dobîndire a dreptului de
proprietate.
35???

36. Examineaza tipurile de servitute.

Dreptul de servitute este un drept real imobiliar, principal, perpetuu și indivizibil
care dezmembrează proprietatea, conferind titularului său anumite prerogative strict
limitate asupra lucrului altuia.
În conformitate cu dispozițiile cuprinse în C.civil în doctrină au fost propuse mai
multe criterii de clasificare a servituților:
a) după modul de exercitare servituțile se împart în continue și necontinue.
b) după felul în care se manifestă, servituțile se împart în aparente și neaparente.
c) după obiectul lor servituțile sunt: pozitive și negative, urbane
d) după originea lor sau după modul de constituire, în conformitate cu art.577
C.civil, servituțile se împart în trei categorii: servituți naturale, servituți legale, și servituți
stabilite prin fapta omului (adică prin convenție, testament, sau uzucapiune).
37. Localizeaza dreptul de proprietate comună în devălmăşie.
Proprietatea comună în devălmăşie este forma proprietăţii comune ce se
caracterizează prin aceea că bunul aparţine tuturor coproprietarilor, fără ca aceştia să aibă
precizată vreo cotă-parte ideală din dreptul de proprietate asupra acelui bun.
Proprietatea comună în devălmăşie poate lua naştere prin două moduri:
a) prin efectul legii şi
b) în temeiul unui act juridic, adică prin voinţa părţilor.
38. Ilustreaza caracterele juridice a dreptului de uz şi dreptului de abitaţie.
Dreptul de uz este, în dreptul civil, acel drept real principal, esențialmente
temporar, dezmembrământ al dreptului de proprietate, care conferă titularului său
atributele de posesie și folosință asupra unui bun aflat în proprietatea altuia, dar numai în
limitele necesare satisfacerii trebuințelor lui și ale familiei sale. Titularul dreptului de uz
(denumit "uzuar") nu poate ceda nici închiria dreptul său către un terț. De aceea, se spune
că dreptul de uz este un drept strict personal.

38
 Dreptul de uz se înrudește cu dreptul de uzufruct, deosebirile fiind că titularul
dreptului de uzufruct are un drept mai larg de folosință asupra bunului
Dreptul de abitație este o variantă a dreptului de uz, care constă în dreptul unei
persoane de a utiliza o locuință pentru nevoile sale personale și ale familiei sale. Titularul
dreptului de abitație poate utiliza locuința împreună cu familia sa, chiar dacă nu era
căsătorit în momentul constituirii dreptului său. Pe durata existenței dreptului de abitație,
titularului dreptului de proprietate (denumit "nud proprietar") nu are dreptul de a folosi
locuința. Titularul dreptului de abitație nu are dreptul de a înstrăina dreptul său. El poate
totuși închiria altei persoane partea din casă pe care nu o locuiește.
39. Deferentiaza regimul juridic al bunurilor din domeniul privat.
bunuri ale domeniului privat – bunurile care nu fac parte din domeniul public, dar
care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale;
Regimul juridic al bunurilor domeniului privat            (1) Bunurile domeniului
privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale sînt alienabile, sesizabile și
prescriptibile și pot fi obiectul oricărui act juridic civil conform procedurilor stabilite, cu
excepţia unor categorii de bunuri al căror circuit civil este limitat în mod expres prin
lege.            (2) Nu se permite transmiterea cu titlu gratuit către persoanele fizice sau
persoanele juridice de drept privat a bunurilor domeniului privat al statului și al unităţii
administrativ-teritoriale, cu excepţia cazurilor în care aceste bunuri:
a) se înstrăinează cu titlu gratuit persoanelor fizice pentru lichidarea consecinţelor
calamităţilor naturale prin hotărîrea Guvernului
b) reprezintă terenuri ce se atribuie persoanelor fizice pentru construcţia de case
individuale în condiţiile prevăzute de lege;            c) reprezintă bunuri destinate creării
parcurilor industriale, conform prevederilor Legii nr. 182/2010 cu privire la parcurile
industriale;            d) sînt în folosinţa comună a membrilor condominiului.            (3)
Bunurile domeniului privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale pot fi:           
a) înstrăinate/privatizate, depuse în calitate de aport în capitalul social al societăţilor
comerciale, cu excepţia cazurilor prevăzute în mod expres de legislație;            b) urmărite
de creditori pentru datoriile statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale;            c)
obiectul unei garanţii reale.
40. Recunoaste accesiunea ca mod de dobîndire a dreptului de proprietate. Tipurile
accesiunii.
ACCESIUNE, mod de dobândire a proprietăţii ce constă în încorporarea materială
a unui bun secundar la altul principal, proprietarul acestuia din urmă dobândind şi
proprietatea bunului secundar. Accesiunea poate fi imobiliară atunci când are loc pe cale
naturală (aluviuni, avulsiuni, insule etc.) sau artificială (plantaţii, construcţii) şi mobiliară
atunci când se realizează prin adjuncţiune, specificaţiune şi confuziune.
41. Ilustreaza exercitarea uzufructului, drepturile şi obligaţiile uzufructuarului.
Obligatiile uzufructuarului
Vom distinge trei mari categorii de obligatii:
- cele care exista inainte de a incepe folosinta uzufructului
- cele care se exercita in cursul uzufructului
- cele din momentul incetarii uzufructului
Obligatiile uzufructuarului anterior inceperii folosintei uzufructului

39
 a) Obligatia de a face inventarul bunurilor mobile si constatarea starii bunurilor
imobile (art.540 Cod civil). Aceasta obligatie isi gaseste ratiunea in faptul ca,
uzufructuarul ia lucrurile in starea in care se afla, inclusiv cu toate accesoriile sale.
Inventarul sau constatarea starii imobilului se va face pe cheltuiala uzufructuarului. Este
important sa se faca asemenea verificari, pentru a se evita orice conflict in momentul
restituirii bunului, cu privire la starea lui.
b) Obligatia uzufructuarului de a da cautiune (art.541-544 Cod civil). Cautiunea
este persoana care se obliga alaturi de debitor sa-l despagubeasca pe nudul proprietar, in
caz de insolvabilitate a uzufructuarului. Darea unei cautiuni nu este obligatorie, asa incat
nudul proprietar il poate scuti pe uzufructuar de aceasta sarcina. Scutirea poate fi expresa
sau tacita. In cazul in care nu s-ar gasi o cautiune, uzufructuarul va putea garanta cu un gaj
sau cu o ipoteca.
42. Examineaza temeiul apariţiei gajului.Registrul gajului.
Gajul, se constituie în virtutea legii sau a contractului. Gajul înregistrat apare în
momentul înregistrării sale, conform normelor stabilite de Codul Civil. În cazul
amanetului, gajul apare în momentul în care persoana transmite bunul la lombard.
Gajul ia naştere din:
a. Sumele datorate de la stat. Exemplu: credit.
b. Creanţe care rezultă dintr-o hotărîre judecătorească.
Gajul fără deposedare apare în momentul înregistrării sale în Registrul Cadastral.
Contractul de gaj, cît şi cel de ipotecă trebuie să fi încheiate în scris, în caz contrar, acestea
vor fi nule. Orice modificare a contractului de gaj, trebuie să fie făcută cu acordul ambelor
părţi, în caz contrar, el va fi nul.
În contractul de gaj trebuie să fie indicat numele sau denumirea părţilor, domiciliul
sau sediul lor, acordul expres al creditorului gajist, tipul gajului, descrierea bunului gajat,
estimarea bunului, locul aflării bunului, scadenţa, valoarea maximă a acestuia fără dobînzi
şi alte cheltuieli, permiterea sau interzicerea gajului ulterior, etc.
Odată ce s-a executat obligaţia debitorului faţă de creditor, deja se stinge şi gajul
care duce la radierea informaţiei din Registru.

43. Raporteaza proprietatea comună pe cote-părţi cu

proprietatea comună în devălmăşie.

Codul civil art 545. Reglementeaza ca cooproprietar este prorietarul

exclusv al unei cote-parti, ideale din bunul comun.

Dreptul de prorietate comuna pe cote parti ca drept ce apartine la 2

sau mai multi titulari exprimat in cote ideale egale sau inegale asupra unui
bun nefractionat in materealitatea sa.

Dr. de proprietate comuna pe cote parti se caracterizeaza prin faptul

ca un titular cu o prorietate nu este titularul exclusiv al unei fractiuni de
bunuri.

40
 Caractere specifice ale dr. de proprietate comuna pe cote-parti:

- prorietatea cu pluralitatea de subiecti

- cot aparte din dr. de proprietate al cooproprietarilor se rsfringe

asupra intregului obiect

- atributele dr. de proprietate pe cote-parti au un caracter limitat

- dr. de proprietate pe cote-partia are un caracter de regula

temporar.

Formele dr. de proprietate pe cote-parti:

1. proprietate pe cote-parti comuna -fortata si perpetu care se refera

la urmatorele :

- cooproprietatea asupra partilor comune din cladirile cu doua sau

mai multor apartamente avind proprietari diferiti.

- cooproprietatea dispartiturilor cu 2 imobile etc.

2. proprietate comuna pe cote-parti- obisnuita si temporara – se

caracterizeaza prin faptul ca poate inceta prin simplu acord al partilor.

Din precederile art 567 , prin dr. de proprietate comuna in

devalmasire se intelege drept ce apartine la doua sau mai multe persoane
concomitet asupra unui bun nefractionat in materialitatea sa fiind
determinata nici cotaaparte ideala a fiecarui titular. Temeiul juridic de
constituire a proprietati comune in devalmasire este certificatul de casatorie
, astfel asupra tuturor bunurilor dobindite de catre soti intimpul casatoriei
se rasfringe regimul juridic al prprietati comun ein devalmasire, dar
legiuitorul prevede doua exceptii:

1. Bunurile dobindite cu titlu gratuit de catre soti

2. Bunurile personale.

44. Estimeaza obiectele dreptului de proprietate.

Obiectele dreptului de proprietate fac parte din categoria obectelor

dreptului civil, care la rindul sau include atit bunuri patrimoniale cit si
41
nepatrimoniale.Legislatia civila nu prevede o norma expresa care ar
enumera bunurile care pot fi obiecte ale dr. de proprietate.

In conluzie la cele mentionate si pornind de la continutul economic

a dr. de proprietate , putem spune ca obiect de reglimentare a dr. de
proprietate poate fi tot ceea ce se poate insusi ca marfa ( valoarea
economica utila destinata satisfacerii necesitati vitale).

45. Convinge drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului

dominant în urma constituirii servutuţii.

46. Localizeaza regimul juridic al bunurilor.

(1) Bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-

teritoriale fac parte din domeniul privat dacă, prin lege sau în modul
stabilit de lege, nu sînt trecute în domeniul public.
(2) Din domeniul public al statuluisau al unităţilor administrativ-
teritoriale fac parte bunurile determinate de lege, precum şi bunurile
care, prin natura lor, sînt de uz sau de interes public. Interesul public
implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate
care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit
al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei,menţionate.
(3) Bogăţiile de oricenatură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi
pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei
economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi
alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii
publice.
(4) Bunurile domeniului public sînt inalienabile, insesizabile şi
imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri nu se
stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune.

Regimuljuridic al bunurilor proprietate publică

(1) Bunurile domeniului public fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Circuitul civil al acestor bunuri este interzis, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege.
(2) Bunurile domeniului public sînt inalienabile, insesizabile şi
imprescriptibile, în particular:
a) nu pot fi înstrăinate, niciprinprivatizaresaudepunereîncapitalul social al
42
uneipersoanejuridice;
b) nu se pot constituiobiect al gajuluisau al uneialtegaranţiireale;
c) nu pot fi supuseurmăririisilite,
nicichiarîncazulinsolvabilităţiipersoaneijuridice care le gestionează;
d) dreptul de proprietateasupralornu se stingeprinneuz;
e) nu pot fi dobîndite de persoanefizicesaujuridiceprinuzucapiune.
(3) Bunuriledomeniului public pot fi gestionate de
autorităţileadministraţieipublicecentraleşi locale, de instituţiilepublice, de
întreprinderile de stat/municipaleşi, încazurileprevăzuteexpres de lege, de
societăţilecomerciale.
(4) Bunuriledomeniului public pot fi folositenumai la destinaţieşi nu pot fi
transmiseîncomodatpersoanelorfizicesaupersoanelorjuridice cu capital
privat.
(5) Asuprabunurilordomeniului public se
poateconstituiservitutenumaiîncazurileîn care
aceastăgrevareestecompatibilă cu uzulsau cu interesul public
căruiabunurileîisîntdestinate.
(6) Actelejuridiceprivindînstrăinareasaudobîndirea,
înfolosulpersoanelorfizicesau al persoanelorjuridice cu capital privat, a
bunurilordomeniului public, inclusivprinprivatizare,
precumşiactelejuridiceprivinddareaacestorbunuriîncomodatpersoanelor
indicate sîntlovite de nulitateabsolută.

Bunurile domeniuluiprivat al statuluisau al unităţiloradministrativ-

teritoriale pot circula liber, cu excepţiaunorcategorii de bunuri al căror
circuit civil este limitat expres prin lege.
(8) Nu se permiteînstrăinarea cu
titlugratuitsaudareaîncomodatpersoanelorfizicesaupersoanelorjuridice cu
capital privat a bunurilordomeniuluiprivat al statuluisau al
unităţiiadministrativ-teritoriale, cu excepţiacazurilorîn care acestebunuri:
a) se înstrăinează cu
titlugratuitpersoanelorfizicepentrulichidareaconsecinţelorcalamităţilornatur
ale;
b) se înstrăinează cu titlugratuitînprocesulprivatizării, conform art.43 alin.
(3);
c) reprezintăterenuri care se atribuiepersoanelorfizicepentruconstrucţia de
case individuale, înconformitate cu legea;
d) reprezintăbunuridestinatecreăriiparcului industrial conform
prevederilorLegii cu privire la parcurileindustriale.
43
 47. Aplica posesiunea ca atribut al dreptului de proprietate.
Cit priveste atributurile dreptului de proprietate legislatia prevede
trei categorii:
Posesiunea
Folosinta si Dispozitia
Posesiunea presupune stapinirea bunului aflat in proprietate in asa
mod in cit orice moment , proprietarul sa aiba posibilitatea de-a efectua
orice actiune cu bunul aflat in posesia sa.

48. Opereaza cu drepturile şi obligaţiile nudului proprietar în

cazul constituirii uzufructului.

Nudul prorietar este obligat ds de abtina de la orice act juridic si

fapta prin care ar impedica sau ar tulbura uzufructuarul in exercitiul liber si
deplin al dreptului sau , sa garanteze uzufructuarul inpotriva evectiunii , sa
despabeasca uzufructuarul in cazul in care, prin fapta sa a micsorat
valoarea uzufructului.

49.Determină noțiunea și clasificarea servituților.

Dreptul la servitute își are originea în sistemul de drept al Romei Antice,formându-

se o dată cu apariția proprietății private asupra pământului.Pentru asigurarea accesului la
imobiele înfundate și a legăturii lor cu drumurile publice,cu sursele de apă și pentru
exploatarea lor normală,era necesar a trece prin terenuri străine sau a le folosi într-un
anumit mod.Această folosire se asigura prin normele instituției servituții.
Din definiția dată de Codul Civil al Republicii Moldova rezultă că servitutea
presupune existența a două imobile(loturi de pământ sau terenuri),aparținând diferiților
proprietari,unul dintre care este teren dominant,iar celălalt teren aservit.Terenul dominant
presupune că proprietarul lui dispune de anumite prerogative(drepturi) în privința terenului
aservit,al cărui proprietar trebuie să tolereze și să permită exercitarea unor acte materiale
față de terenul său ori să se abțină de la săvârșirea acestora.
Terenul aservit servește terenului dominant.Servitutea,din punctul de vedere al
proprietarului de teren dominant,este un drept,iar din punctul de vedre al proprietarului
terenului aservit este o sarcină(o grevare,o limitare) a dreptului său.
Servitutea favorizează o persoană sau apasă asupra ei numai prin faptul că acea
persoană posedă terenul,în a cărui favoare(devafoare) există servitutea,indiferent de
identitatea proprietarului și de trecerea fondului din mână în mână.
Când două terenuri aparțin aceluiași proprietar,nu poate exista o servitute a unui
teren asupra celuilalt.

44
 Proprietarul ar putea stabili servitutea asupra unei părți din propriul teren,însă
ea(servitutea) poate fi exercitată numai după înstrăinarea acelei părți.
Dreptul de servitute nu trebuie confundat cu dreptul de vecinătate.Dreptul de
vecinătate își are temeiul în norma legii,iar dreptul de servitute presupune voința
proprietarilor celor două fonduri: dominant și aservit.
Clasificarea docrinară:servituți naturale; legale și servituți stabilite de fapta omului.
Dreptul de servitute se particularizează prin următoarele caractere juridice: este un
drept asupra proprietății unei alte persoane,este un drept real,imobiliar,perpetuu,accesoriu
și indivizibil.
Așadar dreptul de servitute aparține proprietarului de teren dominant asupra
terenului aservit,care aparține unui alt proprietar.
Servitutea este un drept real,fiindcă este un drept asupra unui lucru.Dreptul de
servitute este un drept opozabil tuturor subiecților de drept,inclusiv proprietarului de teren
aservit,dacă a fost înregistrat în modul stabilit.

Dreptul de servitute se poate constitui numai asupra bunurilor imobile.Terenurile

pot fi sau nu ocupate de construcții.Dreptul de servitute are un caracter perpetuu,care însă
este deosebit de perpetuitatea dreptului de proprietate.Dreptul de proprietate este perpetuu
în sensul că durează atâta cât există lucrul ce constituie obiectul său,dreptul de servitute
este perpetuu în sensul că durează atât timp cât există nu numai terenul dominant,dar și
terenul aservit și numai în măsura în care nu intervine o altă cauză de stingere a servituții.
Servitutea este un accesoriu al terenului dominant,a cărui utilitate o
sporește.Favorizând proprietarul terenului dominant,dreptul de servitute apare ca o
prelungire a dreptului de proprietate asupra acestuia și îi urmează soarta,din care cauză nu
poate fi separat de terenul dominant,nu poate forma un drept de sine stătător și nici nu
poate fi înstrăinat,cesionat,urmărit sau ipotecat.Transferul dreptului de proprietate asupra
terenului dominant,de la un subiect la altul are ca efect transferul concomitent al dreptului
de servitute.
Indivizibilitatea arată că,în cazul în care unul dintre terenuri se află în proprietate
comună,pentru constituirea dreptului de servitute este necesar acordul tuturor
coproprietarilor.Servitutea obligă coproprietarii terenului aservit și de ea profită
coproprietarii terenului dominant.Servitutea se stinge integral ori continuă integral.

Clasificarea servituților

Prima clasificare a servituților în dreptul privat roman erau servituțile prediale și

servituțile personale.
Predială(reală) este servitutea constuită în favoarea terenului dominant,care greva
terenul aservit.

45
 Personală este servitutea constituită în favoarea unei persoane.Servituti personale
sunt considerate usufructus,usus,habitatio și operae.Ulterior ele au fost scoase din
categoria servituților,fiind calificate de sine stătător.În cadrul servit.prediale, se
deosebeasc servituțile rustice de cele urbane.
Rustică(rurală) este servitutea în cadrul căreia imobilul dominant era un teren.Dacă
servitutea era instituită asupra unui teren ce se afla în sat,servitutea era rustică.Exemple:
Dreptul de a trece peste terenul vecinului cu orice mijloc de transport necesar; de a lua apă
din fântâna vecinului.
Urbană este considerată servitutea în cadrul căreia imobilul dominant era o
clădire.Se menționează că servitutea este urbană dacă este instituită asupra unei clădiri și
aceasta se află într-o localitate urbană.
După modul de constituire servituțile se clasifică în naturale,legale și stabilite prin
fapta omului.
Naturală este servitutea care își are originea sau izvorul în situația reală a
fondurilor,cum sunt spre exemplu: servitutea de scurgerea apelor-proprietarul terenului
inferior nu poate împiedica în nici un fel curgerea firească a apelor provenite de pe terenul
superior,servitutea izvorului.
Legală este servitutea care își avea originea în lege și are ca obiect utilitatea
publică sau privată.Exemplu:servitutea de trecere,în cazul locului înfundat,servitutea
distanței plantațiilor,sau picăturilor din streașină.

Servituțile stabilite prin fapta omului se constituie prin acte juridice între
persoane,erau singurele care meritau numele de servitute.Servitutea se putea constitui cu
consimțământul proprietarilor de terenuri exprimat în acte juridice unilaterale(testamentul
și declarația unilaterală a proprietarului) și bilaterale(contracte).

În funcție de manifestarea lor externă,servituțile se divizează în aparente și

neaparente.
Servitutea aparentă este vizibilă și se cunoștea după semnele sale exterioare.Ele pot fi o
consecință a exercitării dreptului de servitute(trecerea bătătorește o cărare).Aparente
sunt:servitutea de trecere pentru care există o cărare ori un drum asfaltat.

Servitutea neaparentă nu este vizibilă și nu are semne exterioare.De existența ei se

putea lua cunoștință numai din titlul de costituire sau în timpul unor lucrări.Ex:Serv itutea
de a nu zidi mai sus de o anumită înălțime este una neaparentă.
După modul de executare servitutea este continue și necontinue.Este continuă
servitutea pentru a cărei existență nu se cere fapta
omului.Ex:Apeductul,gazoductul,scurgerea apelor,etc.
Este necontinuă servitutea pentru a cărei existență se cerea fapta omului.Astfel de
servituți sunt cele de trecere,de a lua apă din fântână etc.
46
 Legea civilă a RM stabilește că servituțile pot fi pozitive și negative.
Pozitivă este servitutea care îl îndreptățea pe proprietarul terenului dominant să
facă în mod direct anumite acte de folosință pe terenul aservit.Ex: dreptul de a
trece,dreptul de a lua din fântână.
Negativă este servitutea care impune proprietarului de teren aservit anumite
restricții în exercițiul dreptului său de proprietate.Ex:interdicția de a construi pe propriul
teren,interdicția de a construi mai sus de o anumită înălțime etc.

50.Definește exercitarea și încetarea dreptului de proprietate comună în

devălmășie a soților.

La încheierea căsătoriei între soți se nasc relațiile personale și

patrimoniale,respectiv apar și drepturi patrimoniale și nepatrimoniale.
Relațiile personale dintre soți care apar în urma încheierii căsătoriei și care sunt
reglementate de lege sunt acele care privesc:
-numele soților;
-domiciliul soților;
-alegerea profesiei și îndeletnicirii;
-cetățenia;
-capacitatea de exercițiu a minorului care se căsătorește;
-corespondența și relațiile sociale;
-obligația de sprijin moral reciproc;
-obligația de fidelitate.
Patrimoniale sunt acele relații care apar între soți în legătură cu bunurile ce le
aparțin cu drept de proprietate privată,în special cu dreptul de dispoziție a acestora și în
legătură cu acordarea întreținerii unuia dintre soți celuilalt.
Bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sînt proprietatea lor comună în
devălmăşie dacă, în conformitate cu legea sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit
un alt regim juridic pentru aceste bunuri.
Orice bun dobândit de soţi în timpul căsătoriei se prezumă proprietate comună în
devălmăşie pînă la proba contrară.
 În cazul în care bunul comun reprezintă un drept care, conform legii, se
dobândeşte prin înregistrare într-un registru de publicitate, iar dreptul este înregistrat doar
în folosul unuia dintre soţi, oricare dintre soţi poate cere să se noteze în registrul de
publicitate calitatea acelui drept de bun comun al soţilor. În lipsa acestei notări, faţă de
terţul dobînditor al dreptului înregistrat ori al unei grevări asupra acelui drept nu se poate
invoca calitatea lui de bun comun al soţilor, cu excepţia cazului în care se va demonstra că
dobînditorul a cunoscut această calitate pe altă cale.

47
  Imobilul dobândit în timpul căsătoriei prin act administrativ este un bun comun în
devălmășie, chiar dacă este înregistrat doar pe numele unui soț. Soțul neînregistrat are la
îndemână acțiunea în rectificare.
Proprietatea personală a fiecăruia dintre soţi
 Bunurile care au aparţinut soţilor înainte de încheierea căsătoriei, precum şi cele
dobîndite de ei în timpul căsătoriei în baza unui contract de donaţie, prin moştenire sau în
alt mod cu titlu gratuit, sînt proprietatea exclusivă a soţului căruia i-a aparţinut sau care le-
a dobîndit.
(2) Bunurile de folosinţă individuală (îmbrăcăminte, încălţăminte şi altele asemenea), cu
excepţia bijuteriilor şi a altor obiecte de lux, sînt bunuri personale ale soţului care le
foloseşte, chiar dacă sînt dobîndite în timpul căsătoriei din contul mijloacelor comune ale
soţilor.
(3) Bunurile fiecăruia dintre soţi pot fi declarate proprietate a lor comună în devălmăşie
dacă se constată că în timpul căsătoriei s-au făcut din mijloacele lor comune investiţii care
au sporit simţitor valoarea acestor bunuri.

51.Desfășoară ocupațiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate

Ocupațiunea presupune că posesorul unui bun mobil fără stăpân devine

proprietarul acestuia,prin ocupațiune,de la data intrării în posesiune,în condițiile legii.
Ocupațiunea este un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate care se
realizează prin luarea în posesiune a unui bun care nu aparține nimănui.Cel care ia în
posesiune un bun mobil ce nu aparține nimănui devine proprietarul lui de la data intrării în
posesiune.
Dreptul de proprietate poate fi dobândit prin ocupațiune doar asupra bunurilor
mobile.O altă condiție este ca bunul să fie fără stăpân ,nu trebuie de confundat bunurile
pierdute cu bunurile fără stăpân.Nu pot fi considerate fără stăpân bunurile furate și
abandonate de hoț.

Bunurile fără stăpân ar putea fi clasificate în trei grupe:

a) Bunuri al căror proprietar a renunțat expres la dreptul de proprietate;
b) Bunuri abandonate;
c) Bunuri care,prin natural or,nu au proprietar.
Prin bunuri abandonate trebuie să înțelegem bunuri părăsite de proprietar,fără
înștiințarea unor persoane terțe.Prin renunțarea expresă la dreptul de proprietate asupra
bunurilor se subânțelege situația în care proprietarul anunță(verbal sau în scris) expres
persoanele terțe despre faptul că renunță la dreptul de proprietate asupra bunului.
Această metodă de dobândire a dreptului de proprietate va fi în special aplicată
celei de a treia categorii de bunuri:bunuri care prin natural or nu au proprietar,și aici putem

48
include:animalele sălbatice,fructele de pădure,ciupercile comestibile etc.Intrarea
înposesiunea acestor bunuri trebuia să se facă în condițiile legii.

52.Prezintă modalitățile dreptului de proprietate,noțiune și categorii.

Dreptul de rpoprietate se prezintă ,de regulă,ca un drept pur și simplu,aparținând în

exclusivitate unui singur titular.Există însă situții când acest drept aparține concomitent
mai multor persoane.Pot exista situații când dreptul de proprietate se află un timp oarecare
într-o situație incertă,din cauza faptului că actul juridic în al cărui temei a fost dobândit
este lovit de nulitate relativă ori că dobândirea lui este pusă în dependență de anumite
circumstanțe(condiții),care vor surveni în viitor.În aceste cazuri,nu este vorba de un drept
de proprietate pur și simplu,ci de dreptul de proprietate afectat de modalități.Legislația în
vigoare permite evidențierea următoarelor modalități ale dreptului de proprietate:
a) proprietate anulabilă;
b) propr.rezolubilă;
c) propr.comună.
Prin modalitate a dreptului de proprietate se înțelege situația în care două sau mai
multe subiecte de drept(persoane fizice sau juridice)au un drept de proprietate asupra
unuia și aceluiași bun(de regulă,indivizibil),precum și situașia de incertitudine vremelnică
în care se află dreptul de proprietate.

Este afectat de modalități dreptul de proprietate asupra unuia sau mai multor
bunuri care fie că aparțin simultan și concurent la două sau mai multe persoane,fie că
existența lor viitoare în patrimoniul titularului actual depinde de un eveniment sau de o
împrejurare prevăzute de lege sau stabilite prin voința omului.
1. Proprietatea anulabilă.Prin drept de proprietate anulabilă se înțelege dreptul
de proprietate dobândit în baza unui act juridic translativ de proprietate,lovit ulterior de
nulitate relativă.Sunt lovite de nulitate relativă actele juridice civile încheiate:prin vicierea
consimțământului,cu încălcarea interdicției de a dispune de un bun etc.În aceste cazuri se
poate invoca nulitatea relativă a actului juridic civil translativ de drept de proprietate
numai în limitele termenului de prescripție și la voința persoanei.Așadar atâta timp cât nu
a expirat termenul de prescripție de declarare a nulități actului juridic(nulitate
relativă,dreptul de proprietate al dobânditorului este nesigur.În cazul în care feptele
invocate în acțiunile în anulare se dovedesc de către instanța de judecată,dreptul de
proprietate al dobânditorului va înceta.În cazul când a fost scăpat termenul de prescripție
pentru înaintarea acțiunii în anulare a actului juridic civil ori acțiunea a fost
respinsă,dreptul de proprietate al dobânditorului va fi consolidat definitiv.Proprietatea
dobândită în temeiul unui act translativ de proprietate anulabil,adică lovit de nulitate
relativă,este o proprietate anulabilă.
2. Proprietate rezolubilă,este proprietatea afectată de o condiție
rezolutorie,adică dreptul de proprietate este amenințat să dispară dacă se produce un
49
eveniment viitor și nesigur.Altă opinie spune că proprietatea este rezolubilă nu numai în
cazul când transferul dreptului de proprietate s-a făcut cu o condiție rezolubilă,ci șiîn cazul
când transferul s-a făcut cu o condiție suspensivă.
Actul juridic se consideră încheiat sub condiție rezolutorie dacă realizarea condiției
atrage desființarea actului juridic și restabilirea situației existente până la încheierea
lui.Caracterul rezolubil al proprietății constă în faptul că dreptul de proprietate în astfel de
cazuri se află într-o stare nesigură,provizorie și poate dispărea la împlicarea condiției
rezolutorii.Prin urmare bunul transmis sub o condiție rezolutorie aparține concomitent la
doi proprietari:dobânditorul și transmițătorul.Dobânditorul este proprietarul actual și
provizoriu,deoarece dreptul său este amenințat cu condiție rezolutorie,iar transmițătorul
are posibilitatea de a deveni proprietarul aceluiași lucru dacă se realizează condiția
suspensivă.
Dreptul de proprietate comună.

O a treia modalitate a dreptului de proprietate este proprietatea comună,aceasta

este considerată pe bună dreptate,principala modalitate a dreptului de proprietate.
Noțiunea legală a proprietății comune o găsim formulată astfel: Proprietatea este
comună în cazul în care asupra unui bun au drept de proprietate doi sau mai mulți titulari.
Această modalitate se caracterizează prin ceea că prerogativele dreptului aparțin
împreună și concomitent la mai mulți titulari(coproprietari).Subiectele dreptului de
proprietate comună pot fi atât persoanele fizice,cât și persoanele juridice.Obiecte ale
dreptului de proprietate pot fi atât bunurile imobile,cât și bunurile mobile.Subiectele
dreptului de propr.comună posedă,folosesc și dispun de bunurile pe care le au în
proprietate însă le exercită în comun.
Formele dr.de proprietate comună:
Conform legislației se cunosc două forme ale proprietății comune: proprietatea
comună pe cote-părți și proprietatea comună în devălmășie.
Specific pentru propr.comună pe cote-părți este faptul că obiectul rămâne
nefracționat în materialitatea sa,pe când dreptul de proprietate se fracționează pe cote părți
aritmetice ideale,egale sau inegale.Iar în cazul proprietății comune în devălmășie,dreptul
de proprietate comună aparține nefracționat tuturor titilarilor devălmași și au ca obiect
bunuri comune.
Dreptul de proprietate comună pe cote-părți se numește coproprietate sau
proprietate în diviziune.Am putea defini dr.de proprietate comună pe cote-părți ca drept de
proprietate care aparține la două sau mai multe persoane,exprimat în cote ideale
( jumătate,o treime,o doime etc.)asupra unui bun nefracționat în materialitatea sa.În
proprietatea comună se află un bun și nu mai multe bunuri.
Subiecte ale dreptului de proprietate comună pe cote părți pot fi atât persoanele
fizice,cât și persoanele juridice,atât de drept public,cât și de drept privat.

50
 Cota parte a dreptului de proprietate al coproprietarilor se răsfrânge asupra
întregului bun ,cu slte cuvinte bunul ce constituie obiectul dreptului de proprietate comună
pe cote-părți este indivizibil,nu se divizează bunul ci dreptul de proprietate.
Prin cote părți reale se înțeleg cotele individualizate în natură,adică prin care se
determină precis partea materială a fiecărui coproprietar din bunul comun.
O cotă ideală reprezintă o parte fizică din bunul comun care nu este individualizată
în natură,considerăm că cota ideală nu reprezintă o parte fizică din bunul comun,ci este o
cotă din dreptul de proprietate comună.
Dreptul de proprietae comună pe cote-părți este,în principiu,un drept temporar.
Proprietatea comună pe cote-părți este de două feluri: a) proprietatea comună pe
cote-părți obișnuită și temporară și b) proprietatea comună pe cote-părți forțată și perpetuă.

Caracterul temporar al dreptului de proprietate comună,pe cote-părți este

caracteristic doar proprietății comune pe cote-părți obișnuite și temporare.Proprietatea
comună pe cote-părți forțată și perpetuă însă are un caracter continuu.
Criteriul acestei clasificări este durata existenței dreptului de proprietate comună
pe cote-părți.În cazul proprietății comune pe cote-părți obișnuite,se admite încetarea
acesteia prin partaj.Proprietatea comună pe cote-părți forțată însă nu poate fi împărțită într
coproprietari din cauza destinației bunului aflat în coproprietate.

*Proprietatea comună pe cote-părți forțată și perpetuă

Se caracterizează prin faptul că are ca obiect bunuri care,prin natura și destinația
lor,pot fi folosite de mai mulți proprietari,fiind accesorii pe lângă alte bunuri considerate
principale,proprietatea a acelorași titulari.
În literatura de specialitate sunt enumerate următoarele cazuri de coproprietate
forțată și perpetuă:

a) Coproprietatea asupra părților comune din clădiri cu două sau mai multe
apartamente având proprietari diferiți;
b) Coproprietatea despărțiturilor dintre două imobile(zid,șanț,gard);
c) Coproprietatea loturilor comune necesare sau utile pentru folosirea două
imobile comune;
d) Coproprietatea asupra unor bunuri familiale(tablouri,cavou).

Pentru a asigura folosința normală a tuturor acestor bunuri ce se află în proprietate

comună pe cote-părți forțată și perpetuă,este necesară constituirea unor asociații de
coproprietari în condominiu,care sunt organizații ale proprietarilor de locuințe care s-au
asociat pentru administrarea,întreținerea și exploatarea în comun a complexului de bunuri
imobiliare în condominiu.

51
 Coproprietatea despărțiturilor dintre două imobile(zid,gard)-Acest caz de
proprietate comună pe cote-părți forțată și perpetuă este este reglementat că orice
zis,șanț,gard sau altă dispărțitură între două terenuri care se află în intravilan este
prezumată a fi în proprietatea comună pe cote-părți a vecinilor dacă nu rezultă contrariul
din titlu.Termenul ,,dispărțituri comune,, se referă la semnele așezate pe hotarul a două
proprietăți vecine.

53.Identifică acțiunea de revendicare ca mijloc de apărare a dreptului de

proprietate

Noțiune- acțiune reală prin care se reclamă predarea posesiunii unui bun în
temeiul,dreptului de proprietate,pe care reclamantul pretinde al avea asupra acelui bun,sau
revendicarea este,,acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar,,
sau ,,acțiunea prin care proprietarul neposesor reclamă bunul de la posesorul
neproprietar,,.Revendicarea se întemeiază pe un drept de proprietate care alcătuiește
temeiul său juridic,ceea ce inseamnă că numai proprietarul este în drept a intenta acțiunea
în revendicare,în vederea restituirii bunului său ce se află în posesia nelegitimă a acestei
persoane.

Calitatea de a intenta acțiunea o are numai proprietarul care a fost lipsit de posesia
bunului său,care se află în posesia altei persoane ce-l deține fără drept.O altă caracteristică
a revendicării constă în aceea că prin această acțiune se urmărește restituirea bunului.
Obiectul material al acțiunii nu poate fi schimbat,pârâtul fiind obligat în toate
cazurile să restituie reclamantului bunul asupra căreia acesta din urmă are un drept de
proprietate și nu un alt bun de același fel sau valoarea lui.
Acțiunea în revendicare în dreptul nostru poate fi mobiliară și imobiliară după cum
obiectul ei constituie bunurile imobile sau bunurile mobile.

Înaintarea acțiunii în revendicare presupune următoarele condiții:

1) Pierderea de către proprietar posesiei asupra bunului;
2) Determinarea individual a bunului;
3) Aflarea bunului în posesie străină și neapărat ilegală.
Când sunt întrunite toate aceste condiții,proprietarul este în drept să-și revendice
bunul de la acel care l-a lipsit nemijlocit de posesie.De cele mai multe ori problema se
complică prin aceea că bunul ce urmează a fi revendicat nu se află în posesia persoanelor
care l-au deposedat nemijlocit pe proprietarAceste bunuri pot fi vândute unor terțe
persoane,deci acțiunea în revendicare trebuie înaintată respectiv către aceste persoane care
de fapt dețin bunul.
Ex:în timpul desfacerii căsătoriei fostul soț a vândut fără acordul soției
automobilul ce constituia proprietatea lor comună în devălmășie.Soția a înaintat o acțiune
de revendicare către cumpărătorul automobilului care a fost respinsă de acesta.
52
 Sunt două categorii de posesori ilegali: dobânditor(posesor) de bună credință și
dobânditor de rea credință, se consider dobânditor de bună credință acel care nu știa și nici
nu avea de unde să știe că procură bunul de la o persoană care nu are dreptul să înstrăineze
acest bun.

54.Implimentează exercitarea dreptului de gaj.Încetarea gajului.

Creditorul gajist poate să-şi exercite dreptul de gaj, dacă debitorul gajist nu şi-a
executat obligaţia sa principală, totalmente sau în modul corespunzător. Aici, creditorul
gajist are următoarele posibilităţi:
1. Să vîndă bunurile gajate.
2. Să le vîndă sub controlul instanţei de judecată.
3. Să le ia în posesiune spre a le administra.
Creditorul gajist, îşi satisface creanţa indiferent la cine se află bunul gajat.
Creditorul gajist care are scopul de a-şi satisface creanţa, trebuie să notifice despre
aceasta, şi să anunţe atît debitorul gajist cît şi terţa persoană care deţine bunul. Dacă gajul
este fără deposedare, atunci este necesar, ca la Registrul Cadastral, să se depună un
preaviz, care, trebuie să indice volumul obligaţiei garantate şi trebuie să fie semnat numai
de către creditor.
Transmiterea bunului la creditor
1. Benevol – adică debitorul înţelege că e necesar de a transmite bunul gajat.
2. Silită – atunci cînd transmiterea se face în baza unei hotărîri judecătoreşti, adică
debitorul este impus.
Creditorul, după ce a obţinut în posesiune, bunul gajat, el poate să vîndă bunul
respectiv, prin negocieri directe, tender sau licitaţie publică, fără nici o întîrziere
justificată, contra unui preţ comercial rezonabil, şi, în interesul major al debitorului gajist.
Odată ce vinde bunul respectiv, el acţionează în numele proprietarului, şi este obligat să
informeze cumpărătorul despre calitatea bunului la momentul vînzării. Cumpărătorul
dobândeşte bunul grevat cu drepturi reale.
În situaţia în care vînzarea bunului are loc sub controlul instanţei judecătoreşti, aici
se angajează o persoană care efectuează vînzarea respectivă. Această persoană e obligată
să informeze părţile interesate despre acţiunile pe care le va întreprinde pentru vînzarea
bunurilor gajate, acţionînd în numele proprietarului.
Obiectul gajului poate fi vîndut numai sub controlul instanţei de judecată numai
dacă:
a) Lipseşte autorizaţia sau acordul unei alte persoane, necesar la încheierea
contractului de gaj, pentru validitatea acestuia.
b) Obiectul gajului îl constituie bunurile de valoare istorică, artistică sau culturală.
c) Debitorul gajist lipseşte, şi nu poate fi identificat locul aflării lui.
După vînzare, creditorul gajist are dreptul doar la ceea ce este necesar satisfacerii
creanţei sale. Creditorul trebuie să plătească din vînzarea bunului gajat, toate cheltuielile
53
ce ţin de vînzare, apoi creanţele prioritare drepturilor sale şi după aceea, creanţele proprii.
Dacă mai există şi alte creanţe care trebuie să fie plătite din vînzarea bunului gajat,
creditorul gajist care a vîndut bunul, va depune instanţei judecătoreşti, o dare de seamă cu
privire la produsul vînzării bunului gajat şi îi va transmite suma rămasă după platăDacă
bunul care se vinde, nu e suficient pentru satisfacerea creanţelor garantate şi acoperirea
cheltuielilor creditorului gajist, acesta conservă o creanţă neprivilegiată pentru diferenţa
datorată de debitorul său.
Încetarea/Stingerea gajului
(1) Gajul se stinge prin stingerea obligației a cărei executare acesta o garanta.
(2) Amanetul se stinge odată cu încetarea posesiei.
(3) Gajul se stinge în urma pieirii bunului gajat, scoaterii acestuia din circuitul
civil, dacă aceste evenimente se produc asupra bunului în întregime.
(4) Gajul asupra bunului mobil încorporat unui imobil subzistă cu titlu de ipotecă
sub condiția înregistrării în registrul bunurilor imobile chiar dacă bunul mobil și-a
schimbat natura.
Acest gaj are rang de prioritate stabilit conform înregistrării anterioare.
(5) Gajul se stinge și în cazul:
a) acordului scris al creditorului gajist de a radia gajul;
b) expirării termenului pentru care a fost constituit gajul;
c) vînzării în cadrul exercitării dreptului de gaj;
d) altor situații prevăzute de lege.
(6) Cererea de radiere a gajului înregistrat sau a ipotecii se depune la registrul
corespunzător de către creditorul gajist sau de către orice persoană interesată, cu acordul
scris al creditorului gajist. Cazurile în care nu este nevoie de acordul creditorului gajist
pentru radierea gajului sînt stabilite de legislație. 
55.Prezintă contractul de gaj
(1) Contractul de gaj, cu excepţia gajului prin deposedare, se întocmeşte în formă
scrisă, sub sancţiunea nulităţii. Contractul de ipotecă se încheie în formă autentică.
(2) În cazul gajării unui bun a cărui vînzare trebuie autentificată notarial, contractul de gaj,
de asemenea, trebuie autentificat notarial. Părţile pot conveni asupra autentificării notariale
a oricărui contract de gaj.
(3) Forma contractului de modificare a contractului de gaj trebuie să fie similară formei
prevăzute pentru contractul de gaj.
(4) Contractul de gaj trebuie să conţină:
a) numele şi prenumele (denumirea) părţilor;
b) domiciliul (sediul) părţilor;
c) acordul expres al debitorului gajist de a constitui gajul în favoarea creditorului gajist;
d) descrierea bunului gajat, iar în cazul ipotecii, suplimentar se va indica valoarea de piaţă
şi valoarea de înlocuire a bunului ipotecat, stabilite în raportul de evaluare;
e) esenţa şi scadenţa obligaţiei garantate prin gaj, suma maximă garantată a acesteia, fără
dobînzi şi cheltuieli, precum şi modul de determinare a sumelor adiţionale garantate prin
gaj;
54
f) tipul gajului.
(5) Părţile pot include în contractul de gaj şi alte clauze.
(6) Clauza cu privire la gaj poate fi inclusă în contractul din care izvorăşte obligaţia
garantată prin gaj. În acest caz, contractul din care se nasc obligaţiile debitorului trebuie să
fie încheiat cu respectarea formei cerute pentru contractul de gaj şi să includă clauzele
esenţiale ale acestuia.
(7) Este nulă clauza prin care creditorul gajist devine proprietarul obiectului gajului în
cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiei garantate prin gaj.
(8) Dispoziţia alin.(7) nu se aplică în cazul respectării concomitente a următoarelor
condiţii: obiect al gajului îl constituie moneda naţională sau valuta străină, cu excepţia
monedelor metalice jubiliare şi comemorative (inclusiv a celor ce conţin metale preţioase);
moneda în care urmează a fi executată obligaţia garantată nu diferă de moneda mijloacelor
băneşti asupra cărora dreptul a fost gajat. În acest caz, creditorul gajist devine titular al
dreptului privind mijloacele băneşti ce constituie obiectul gajului în condiţiile stabilite la
art.750.
(9) Contractul de gaj este valabil chiar dacă a fost încheiat în pofida înţelegerii între
debitorul gajist şi un terţ care limitează în orice mod dreptul debitorului gajist de a gaja
bunul. Terţul poate cere debitorului gajist repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea
acestei înţelegeri şi poate exercita alte mijloace juridice de apărare, însă această încălcare
nu constituie temei de nulitate a contractului de gaj.
56.Definește dreptul de uzufruct,noțiune,caractere juridice și obiectul
uzufructului.
Noţiunea de uzufruct
(1) Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a poseda și folosi pentru
o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de
a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva
substanţa. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina.
(2) Uzufructul poate fi limitat prin excluderea anumitor folosinţe.
(3) Uzufructul se poate constitui, conjugat sau succesiv, în favoarea unei sau mai
multor persoane existente la data deschiderii uzufructului.
Dreptul de uzufruct este un drept real principal de folosință,derivat al dreptului de
proprietate al proprietarului,uzufructuarul deține acest drept mai limitat,avînd obligația de
a conserva substanța bunului folosit.
Caractere juridice ale dreptului de uzufruct
Dat fiind faptul că dreptul de uzufruct este un derivate al dreptului de
proprietate,acesta dispune de caractere comune cu dreptul de proprietate,însă,totodată,în
calitate de drept real de sine stătător are caractere specific doar lui.
Caractere juridice comune:
a) Dreptul de uzufruct este un derivat sau dezmemrământ al dreptului de
proprietate care este un drept real,se poate concluziona că și acesta este un drept real
55
principal.Uzufructul este un drept real principal,deoarece are o existență autonomă și se
exercită ca și dreptul de proprietate,însă fără a afecta substanța bunului și fără a-I decide
soarta juridică.
b) Este un drept exclusiv,deoarece uzufructuarul fiind un titular de drept
real,poate să-l exercite nestingherit de terțele persoane,adică este opozabil tuturor,inclusive
nudului proprietar pentru a fi considerată o posesie continuă și netulburată.
c) Uzufructul este prescriptibil,deoarece este reglementat ca drept derivat al
dreptului de proprietate privată,fiind posibilă aplicarea lui domeniului privat al proprietății
publice a statului,astfel fiind aplicabile normele privind prescripția extinctivă.
d) Uzufructul poate fi mobiliar și imobiliar,deoarece poate fi stabilit atât
asupra unui bun corporal mobil,cât și asupra unui imobil.
e) Din punctual de vedere al întinderii,dreptul de uzufruct poate fi
universal,cu titlu universal și cu titlu particular.
Caractere specifice dreptului de uzufruct:
a) Uzufructul este un drept temporar,cel mult viager.Acest caracter reiese
din prevederile că uzufructul se instituie cel mult până la decesul persoanei fizice sau la
lichidarea persoanei juridice,dacă un termen mai scurt nu este stability prin lege sau prin
act juridic.Dacă pentru persoane fizice el poate fi viager adică va dura,până la decesul
persoanei.
b) Dreptul de uzufruct are un caracter subsegvent,adică aleatoriu.Acest
caracter derivă din caracterul viager al uzufructului,pentru că nu se știe durata de timp,iar
legea prevede că,indifferent de durata pentru care s-a constituit dreptul de uzufruct,acest
drept se vas tinge la data decesului uzufructuarului,chiar dacă decesul intervine înainte de
trecerea perioadei stabilite.
c) Este un drept de folosință,deoarece uzufructuarul deține dreptul de a
întrebuința lucrul și de a-I culege fructele,dobândind facultatea de a beneficia de
avantajele economice ale dreptului de proprietate.
d) Dreptul de uzufruct este un drept inalienabil.Dreptul de uzufruct nu
poate fi cesionat terților ori înstrăinat în alt mod.Nu este transmisibil pentru cauză de
moarte,el stingându-se definitive la moartea uzufructuarului.Prin acte între
vii,uzufructuarul nu va putea înstrăina sau greva dreptul,ci numai avantajele economice pe
care i le poate procura bunul,adică exercițiul dreptului.

Obiectul dreptului de uzufruct

În conformitate cu prevederile legislației romane,sensul termenului bun este că el
include orice element al activului patrimonial al persoanei,adică atât lucrurile și
animalele,cât și drepturile cu privire la acestea.Astfel,termenul bun include atât
lucrurile,cât și drepturile patrimoniale,care pot fi reale și obligaționale.Prin lucru se
înțelege tot ceea ce se află în natură,fiind pescriptibil prin simțurile noastre,având deci o
existență materială.Prin bunuri se înțeleg lucrurile utile omului penru satisfacerea nevoilor
sale materiale și culturale,susceptibile de apropiere,sub forma drepturilor
patrimoniale.Pentru ca un lucru să devină bun în sens juridic,este necesar ca acesta să fie
util omului,să aibă o valoare economică și să fie succeptibil de apropiere,sub forma unor
56
drepturi ce intră în componența unui patrimoniu,fie al unei persoane fizice,fie al unei
juridice.Legiuitorul și doctrina din Moldova și alte state au cuprins în categoria bunurilor
și fenomenele sau obiectele care nu au o formă materială,dar,datorită calităților atribuite de
oameni,ele pot fi utilizate în aceeași măsură ca și lucrurile(bunurile materiale),la acestea
referindu-se onoarea și demnitatea,denumirea de firmă,marca de fabrică etc.
Deoarece legea nu enumeră expres bunurile care pot fi obiecte ale dreptului de proprietate,se
poate conchide că pot forma obiectul dreptului de proprietate,în primul rând,bunurile mobile și
imobile.în unele cazuri,obiect al dreptului de proprietate poate fi un drept,cu condiția ca
dreptul respectiv să facă parte din elementul activ al unui patrimoniu și să fie transmisibil de la
o persoană la alta.

Pornind de la conținutul economic al relațiilor de proprietate,obiect al dreptului de proprietate

poate fi rezultatul muncii omului,care îmbracă forma mărfii.

57.Ilusrează dobândirea dreptului de proprietate asupra comorii și bunului găsit.

Problema dobândirii dreptului de proprietate asupra comorii a stat în atenţia literaturii de

specialitate de-a lungul timpului. Cu tot ataşamentul pe care autorii vechi l-au avut pentru
proprietatea privată, au exprimat şi rezerve faţă de apartenenţa lor particularilor. Făcând raportări
la dreptul comparat al timpului, începând cu dreptul roman până la Adrian, au constatat că unele
legislaţii recunosc dreptul asupra comorii în favoarea statului.

Articolul 517. Dobîndirea dreptului de proprietate asupra bunului găsit

(1) Dacă proprietarul sau o altă persoană îndreptăţită nu pretinde, în termen de 6 luni,
transmiterea bunului găsit, acesta este remis, în baza unui proces-verbal, celui care l-a găsit.
Procesul-verbal reprezintă pentru acesta din urmă titlu de proprietate, opozabil şi fostului
proprietar.
(2) Dacă persoana care a găsit bunul renunţă la drepturile sale, acesta trece în proprietatea
statului.
(3) Dacă, în conformitate cu prezentul articol, s-a dobîndit dreptul de proprietate asupra
unui animal, fostul proprietar poate, în cazul în care se va constata existenţa unei afecţiuni în
privinţa sa din partea animalului sau comportamentul crud al noului proprietar faţă de animal, să
ceară restituirea acestuia.
Articolul 519. Comoara
(1) Comoară este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, al cărui
proprietar nu poate fi identificat sau a pierdut, în condiţiile legii, dreptul de proprietate.
(2) În cazul în care într-un bun imobil, se descoperă o comoară, ea aparţine pe jumătate
proprietarului bunului imobil în care a fost descoperită şi pe jumătate descoperitorului dacă ei nu
convin altfel. Acestuia din urmă nu i se cuvine însă nimic dacă a pătruns în bunul imobil ori a
căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului. Consimţămîntul proprietarului
sau al posesorului se prezumă pînă la proba contrară.
(3) În cazul descoperirii unei comori constituite dintr-un bun (bunuri) recunoscut ca
monument al istoriei sau culturii, acesta este transmis în proprietatea statului. Proprietarul
bunului imobil în care a fost descoperită comoara, precum şi descoperitorul au dreptul de a primi
o recompensă în proporţie de 50% din preţul comorii. Recompensa se împarte egal între
proprietarul bunului imobil în care a fost descoperită comoara şi descoperitor dacă acordul dintre
ei nu prevede altfel. Recompensa se plăteşte în întregime proprietarului dacă descoperitorul a
pătruns în bunul imobil ori a căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului.
57
 (4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică persoanelor care au efectuat, în interesul
unor terţi, inclusiv în cadrul exercitării obligaţiilor de serviciu, cercetări arheologice, căutări în
urma cărora a fost descoperită comoara.

58.Apreciază dreptul de vecinătate

Asigurarea bunei vecinătăți este prevăzută de Constituția Republicii Moldova, care prin norma
art. 42 definește cert că, „dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind
protecția mediului înconjurător și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte
sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului”. Dincolo de norma constituțională, relațiile de
vecinătate, aplicabile doar proprietarilor terenurilor și/sau bunurilor imobile vecine, sunt
reglementate în Capitolul V al Codului civil al Republicii Moldova, mai exact prevederile art.
377-394. Acestea conțin reglementări detaliate privind obligația de respect reciproc, influența
vecină admisibilă, atentarea inadmisibilă, cererea de înlăturare a pericolului de prăbușire,
regulile de folosire a apei, distanța pentru construcții și situațiile în care se admite depășirea
hotarului terenului învecinat în cazul construcției, precum și modalitatea de soluționare a
litigiilor privind hotarul.
Prin natura lor, oamenii sînt invidioși.
Dacă în trecutul nu prea îndepărtat relațiile dintre vecini erau mai calde, luau cu împrumut unii
de la alții lucruri mărunte, apoi în zilele noastre tot mai des sînt cazurile cînd vecinii se chiamă
reciproc în instanța, poate din cauza invidiei, ca vecinul de peste gard fiind plecat peste hotare,
și-a ridicat o anexa sau o șură prea aproape de gardul său.

Relațiile dinte vecini sînt reglementate de un capitol aparte din codul civil: dreptul de vecinătate.
Conform acestor reglementări, construcțiile pot fi ridicate de către proprietarul terenului numai
cu respectarea unei distanţe minime faţă de linia de hotar, conform legii, regulamentului de
urbanism sau, în lipsă, conform obiceiului locului, astfel încît să nu se aducă atingere drepturilor
proprietarului vecin.
În privința copacilor mai mari de 2 m trebuie sădiţi la o distanţa de cel puțin  2 metri de linia de
hotar, iar de nu se respectă distanța,  proprietarul vecin poate cere  scoaterea ori tăierea la
înălţimea cuvenită a arborilor. Chiar recent într-un sat din Ocnița la cererea vecinului instanța a
dispus scoaterea din rădăcini a 11 nuci din imediata apropiere a hotarului.
Se permite  influenţa pe care o exercită gazul, aburul, mirosul, funinginea, fumul, zgomotul,
căldura, vibraţia sau o altă influenţă similară provenită din terenul vecin dacă nu împiedică
proprietarul în folosirea bunului sau dacă încalcă nesemnificativ dreptul acestuia.
Acoperişul constructiilor trebuie să fie construit astfel încît apa, zăpada sau gheaţa să cadă
exclusiv pe teritoriul proprietarului.
Daca fructele cad din pomi pe terenul vecin  atunci sunt ale vecinului. Crengile sau rădăcinile
care pătrund peste hotar pot fi taiate de vecin.

Soluția ideală pentru a evita asemenea conflicte:  în primul rînd înainte de a construi ceva,
daca este posibil obțineți autorizație de construcție, și nu ar fi deloc rău dacă ați obține un
acord scris al vecinului că nu are nimic împotriva construcției.

59.Descrie încetarea proprietății comune pe cote părți

Articolul 557. Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi prin partaj

(1) Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi prin partaj poate fi cerută oricînd de către oricare
dintre coproprietari dacă legea, contractul sau hotărîrea judecătorească nu prevede altfel.
(2) Partajul poate fi cerut chiar şi atunci cînd unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul,

58
afară de cazul cînd l-a uzucapat, în condiţiile legii.
(3) Partajul poate fi făcut prin contract de partaj între coproprietari sau, în absenţa unui contract
de partaj, prin hotărîre judecătorească prin introducerea unei acţiuni de partaj de către oricare
dintre coproprietari.
(4) Contractului de partaj i se aplică dispoziţiile legale cu privire la actele juridice de dispoziţie.

60.Estimează drepturile și obligațiile părților contractului de gaj

Drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de gaj

Conform art. 476, Cod Civil, drepturile şi obligaţiile părţilor se pot stabili de comun acord.
Creditorul poate, la rîndul său, să instituie o persoană, care să gestioneze bunul gajat, neavînd
dreptul de a transmite gestiunea unei alte persoane. Debitorul gajist, ori terţul la care se află
bunul, este obligat să urmeze indicaţiile gestionarului gajului.

Conform art. 477/2, bunul garantat:

§ Poate fi grevat cu drepturi reale (să dea în arendă). Orice acţiune întreprinsă asupra gajului
trebuie să fie în legătură cu acţiunile creditorului.
§ Dacă a fost permis gajul ulterior, atunci, cînd se ajunge la scadenţă, creditorul înştiinţează terţa
persoană, fără ca să existe vreo obiecţie din partea acesteia.
§ Creditorul are dreptul de a folosi obiectul gajului, doar în cazurile prevăzute de contract,
urmînd să prezinte debitorului gajist, o dare de seamă despre utilizarea lui.
§ După folosirea obiectului gajului, prin strîngerea fructelor, va fi compensată obligaţia
principală.
§ Dacă gajul se repetă, creditorul gajist poate ceda gradul de prioritate altui creditor de a-şi
satisface interesele primul. Creditorul care a cedat gradul de prioritate, are obligaţia ca în 3 zile
de la cedare, să înştiinţeze pe debitor şi debitorul gajist cînd e terţ, adică persoanele cointeresate.
Gradul de prioritate se poate transmite numai la acelaşi bun, pentru satisfacerea intereselor
creditorului. Cedarea se înregistrează în baza unei cereri a creditorului gajist, în acelaşi mod ca şi
înregistrarea gajului, şi care produce efecte de la data înregistrării.

61.Determină formele dreptului de proprietate comună

Proprietatea comună este considerata ca fiind cea mai importanta modalitate a dreptului de
proprietate. In cazul acestei proprietati, prerogativele dreptului apartinimpreuna si concomitent
mai multor persoane.
Proprietatea comuna este de 2 feluri: - pe cote-parti si – in devalmasie.

Proprietatea comuna pe cote-parti. Coproprietatea si indiviziunea

Este aceea modalitate a proprietatii comune, in care un bun apartine concomitent la mai multe
persoane, fara ca bunul sa fie fractionat in materialitatea sa. Dreptul fiecarui proprietar se
intalneste cu drcelorlalti proprietari asupra fiecarei molecule ce intra in alcatuirea bunului in
materialitatea sa.
In consecinta: - fiecare proprietar este titular exclusiv asuora unei cote parti ideale, abstracte din
dr de proprietate. Rezulta ca dr este divizat, iar cota parte poate fi exprimata printr-o fractie sau
printr-un procent., respectiv 1/3, ¼, si 2/4.
- bunul care face obiectul dr de proprietate nu este fractionat in materialitatea sa. Bunul in
intregul sau detinut cu titlu de proprietate comuna, iar drcopartasilor se intalnesc in fiecare dintre
cele mai mici particule care alcatuiesc bunul in materialitatea lui.

59
Proprietatea comuna pe cote-parti si indiviziunea . Poprietatea comuna are ca obiect un bun
individual, indiviziunea are ca obiect o universalitate de bunuri. Proprietatea comuna pe cote
parti este o modalitate a dr de proprietate, pe cand indiviziunea este o modalitate a patrimoniului.
Aceste dr ale coproprietatii nu trebuie sa fie neaparat egale, fractiunile sau procentele lor
diferind.
Felurile proprietatii comune pe cote-parti: In functie de durata coproprietatii avem: a.
Coproprietatea comuna pe cote partiobisnuita sau temporara si b. coproprietatea fortata si
perpetua.

62. Recunoaște dreptul de dispoziție ca atribut al dreptului de proprietate.

Dispoziţia – este prerogativa proprietarului de a dispune cu privire la fiinţa juridică sau materială
a bunurilor din proprietate. Dreptul de dispoziţie al proprietarului este cel mai caracteristic dintre
cele trei atribute şi se poate realiza prin înstrăinarea către altul, sau consumare, transformare sau
chiar de distrugere cu consecinţa încetării calităţii de titular al dreptului de proprietate asupra
acelui bun, fie sub aspect juridic (înstrăinare), fie sub aspect material (consumare, degradare,
abandonare).

63. Desfășoară exercitarea dreptului de superficie.

Dreptul de superficie se exercită în limitele şi în condiţiile actului constitutiv. În lipsa unei

stipulaţii contrare, exercitarea dreptului de superficie este delimitată de suprafaţa de teren pe care
urmează să se construiască şi de cea necesară exploatării construcţiei sau, după caz, de suprafaţa
de teren aferentă şi de cea necesară exploatării construcţiei edificate.

În cazul prevăzut la art. 693 alin. (3), în absenţa unei stipulaţii contrare, titularul dreptului de
superficie nu poate modifica structura construcţiei. El o poate însă demola, dar cu obligaţia de a
o reconstrui în forma iniţială. În cazul în care superficiarul modifică structura construcţiei,
proprietarul terenului poate să ceară, în termen de 3 ani, încetarea dreptului de superficie sau
repunerea în situaţia anterioară. În al doilea caz, curgerea termenului de prescripţie de 3 ani este
suspendată până la expirarea duratei superficiei. Titularul poate dispune în mod liber de dreptul
său. Cât timp construcţia există, dreptul de folosinţă asupra terenului se poate înstrăina ori
ipoteca numai odată cu dreptul de proprietate asupra construcţiei.

64. Actualizează încetarea dreptului de proprietate.

Conform Codului civil al RM, dreptul de proprietate încetează, în condiţiile legii, în urma
consumării, pieirii fortuite sau distrugerii bunului, înstrăinării lui în temeiul unui act juridic,
renunţării la dreptul de proprietate, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Înccetarea dreptului de proprietate se mai face prin Renunţare. Proprietarul poate renunţa oricând
la dreptul de proprietate printr-o declaraţie, în acest sens sau în alt mod, care atestă cu certitudine
că a renunţat la bun fără intenţia de a păstra dreptul de proprietate asupra lui.
Modurile de încetare a dreptului de proprietate, enumerate în norma comentată, pot fi clasificate
în următoarele grupe:
a) încetarea benevolă a dreptului de proprietate;

60
b) încetarea dreptului de proprietate, ca rezultat al unor fapte obiective ce nu depind de voinţa
proprietarului;
c) încetarea dreptului de proprietate contrar voinţei proprietarului.

65. Identifică proprietatea anulabilă, rezolubilă și periodică.

Proprietatea anulabilă este o modalitate a dreptului de proprietate privată, a fost definită în

doctrină ca fiind „modalitatea dreptului de proprietate care ia naștere prin dobândirea acestui
drept în temeiul unui act juridic translativ de proprietate afectat de o cauză de nulitate relativă”

Astfel, proprietatea anulabilă apare atunci când un act juridic translativ de proprietate este afectat
de o cauză de nulitate relativă și există incertitudine cu privire la existența dreptului în
patrimoniul dobânditorului sau în patrimoniul transmițătorului.

Dreptul de proprietate rezolubilă (revocabilă sau condiţională) ia naştere prin înstrăinarea

dreptului de proprietate printr-un act juridic translativ de proprietate încheiat sub condiţie
rezolutorie, condiţie ce decurge fie din voinţapărţilor, fie dintr-o dispoziţie legală. Aşadar dreptul
de proprietate transmis sub condiţie rezolutorie are o existenţă nesigură în patrimoniul
dobânditorului întrucât, îndeplinirea condiţiei îl va determina să restituie bunul către
transmiţător. Soarta dreptului de proprietate depinde de realizarea sau nerealizarea unui
eveniment viitor şi nesigur. Menţinerea ireversibilă a dreptului de proprietate în patrimoniul
titularului actual este determinată de nerealizarea acelui eveniment. Una dintre situaţiile în care
ne aflăm în prezenţa dreptului de proprietate rezolubilă sau revocabilă este

atunci când transmisiunea dreptului de proprietate are loc printr-un act juridic sub condiţie
rezolutorie, iar existenţa dreptului dobânditorului depinde de realizarea sau nerealizarea acestui
eveniment .

Proprietatea rezolubilă poate lua naştere nu numai prin voinţapărţilor, dar şi prin voinţa
legiuitorului.

Articolul 575. Proprietatea periodică

(1) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică, în absenţa unei reglementări speciale, ori de cîte ori
mai multe persoane (coproprietari) exercită succesiv şi repetitiv atributul folosinţei specific
dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egale
sau inegale.
(2) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică în cazul în care asupra bunului există un drept de
proprietate comună pe cote-părţi, iar coproprietarii au convenit asupra unui mod de folosinţă în
intervale de timp determinate.
(3) Dispoziţiile legale privind proprietatea comună pe cote-părţi se aplică în mod corespunzător
proprietăţii periodice în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentului capitol.

66. Desfășoară ipoteca ca drept real acesoriu.

Ipoteca este o garanţie reală, servind la garantarea obligaţiilor unui debitor faţă de creditorul său,
printr-un bun imobil din propriul său patrimoniu, anume desemnat pe cale legală în acest scop
(ipoteca nu presupune deposedarea debitorului de imobil). Sintetic, ipoteca este o garanţie reală,
imobiliară, constînd dintr-un drept real accesoriu asupra unui imobil al debitorului.
61
Este un drept real accesoriu – Acest drept acordă titularului său posibilitatea de urmărire a
bunului în mâinile oricui s-ar afla şi atribuie un drept de preferinţă pentru satisfacerea creanţei
sale înaintea celorlalţi creditori. Ca drept accesoriu, ipoteca însoţeşteobligaţia pe care o are
debitorul faţă de creditor, a cărei soartă o împărtăşeşte integral. Ea nu este un drept real
dezmembrat. Proprietarul continuă să deţină toate atributele şi avantajele proprietăţii.

62