Teză la tema:

,,Concepții contemporane despre

structura și evoluția universului’’
A elaborate: Bejenaru Daniela
Profesor: Nicolaev Daniela
 Cuprins:
1.Universul și originea------------------------------------------------------------------------------------3
2.Teoria Big-Bang------------------------------------------------------------------------------------------5
3.Formarea universului-----------------------------------------------------------------------------------7
4.Evoluția cosmică-----------------------------------------------------------------------------------------9
5.Structura atomului de hidrogen și heliu-----------------------------------------------------------10
6.Formarea sistemului solar-----------------------------------------------------------------------------11
7. Soarele----------------------------------------------------------------------------------------------------15
8.Structura soarelui---------------------------------------------------------------------------------------17
9.Câmpul magnetic----------------------------------------------------------------------------------------18
10. Structura câmpului magnetic----------------------------------------------------------------------20
11.Curiozități-----------------------------------------------------------------------------------------------21
 Universul și originea
 Universul este întreaga lume înconjuratoare, nemărginită spaţial sau
temporal şi aflată în permanentă mişcare şi transformare, aşadar, în continuă
evoluţie.
 Universul reprezintă lumea în totalitatea ei, probabil că nemărginită
în timp și spațiu, infinit de variată în ceea ce privește formele pe care le
iau materia, energia și informația în procesul dezvoltării lor perpetue.
Universul mai este denumit si Cosmos
 Originea universului este considerată “Big Bang”- ul sau Marea Explozie
ceea ce dovedeşte expansiunea acestuia.
 O astfel de explozie vor să creeze şi oamenii de ştiinţă din Geneva cu
ajutorul celui mai mare accelerator de particule din lume (L.H.C. –
Large Hadron Colider) testat anul trecut.
 Teoria Big-Bang
Teoria Big Bang este descrierea cosmologică predominantă a dezvoltării Universului. Sub această teorie, spațiul și
timpul au apărut împreună cu 13,799 ± 0,021 miliarde de ani în urmă, cu o cantitate fixă de energie și materie care a
devenit mai puțin densă pe măsură ce Universul s-a extins. După o expansiune inițială accelerată la aproximativ
10−32 secunde și separarea celor patru forțe fundamentale cunoscute, Universul s-a răcit treptat și a continuat să se
extindă, permițând formarea primelor particule subatomice și a atomilor simpli. Materia întunecată s-a adunat treptat,
formând o structură ca o spumă cu filamente și vid sub influența gravitației. Nori uriași de hidrogen și heliu s-au retras
treptat în locurile în care materia întunecată era cea mai densă, formând primele galaxii și stelele. Este posibil să
vedem astăzi obiecte care sunt acum la o depărtare de 13,799 miliarde de ani-lumină, deoarece spațiul însuși s-a
extins și continuă să se extindă. Aceasta înseamnă că obiectele care se află acum la 46,5 miliarde de ani-lumină
distanță pot fi văzute în trecutul lor îndepărtat, pentru că în trecut când lumina lor a fost emisă, ele erau mult mai
aproape de Pământ.
De exemplu, partea spațiului ocupată de Terra, Soare și galaxia noastră era foarte caldă și densă. Astronomii au detectat
două elemente care ar fi putut să fie create numai de Big Bang: hidrogen și heliu în proporții de 75% și respectiv 25%.

O altă teorie enunțează faptul că, potrivit profesorului Cristof Wetterich, nu a existat un Big Bang, iar Universul nu a
luat naştere acum 13,8 miliarde de ani. Naşterea Universului se întinde dintr-un trecut infinit, este un proces continuu şi
nu a început cu o explozie, ci cu o „dezgheţare” treptată. Cristof crede că Universul a existat dintotdeauna, dar într-o
formă aproape statică şi foarte rece. El susţine că particulele elementare devin în timp mai grele, iar forţa gravitaţională
scade.
Formarea universului
 Conform acestei teorii universul era format iniţial din particule şi antiparticule într-un
spaţiu redus, totuşi la o temperatură extrem de mare, iar deoarece creştea foarte
repede, acest fapt a fost numit “Marea Explozie”.
 Expansiunea acestui miez a cauzat răcirea acestuia şi astfel la o temperatură de câteva
mii de grade, nucleele şi electronii se unesc formând atomii.
 Când expansiunea a încetinit datorită gravitaţiei, s-au format galaxii.
Cadrul general al Teoriei Big-
Bang se bazeaza pe teoria
generala a relativitatii a lui
Einstein si a fost stabilit de
fizicianul rus Alexandr
Friendmann.In 1929 astronomul
american Edwin Hubble a
descoperit ca celelalte galaxii se
departeaza de galaxia
noastra,acest lucru insemnand si
ca aceste galaxii au fost
apropiate in trecut.Atunci cand a
fost descoperita radiatia cosmica
de fond,in1964,Teoria Big Bang
s-a cristalizat.
 Evoluția cosmică
La circa 10-35 s de la Marea Explozie, când universul atingea dimensiunea unui graunte de nisip, energia
a scazut sub nivelul critic de ~1015 GeV (~1028 K) si a putut lua nastere energia nucleara tare, care
mentine stabilitatea nucleului, legând protonii si neutronii, si forta electroslaba. Prin energia eliberata, s-
a produs o inflatie cosmica accelerata de la 10-35 s la cca 10-32 s si o enorma cantitate de materie.
Expansiunea universului a dus la scaderea energiei cu un factor de 1013 la ~102 GeV (~1015 K). La 10-10
s, a avut loc o alta faza de tranzitie, care a impus separarea fortei electroslabe în fortele
electromagnetice, care actioneaza asupra particulelor încarcate electric, si fortele nucleare slabe
prezente în radioactivitate. La acest stadiu se diferentiasera toate cele patru forte fundamentale în
mentinerea stabilitatii la nivel macrocosmic si microcosmic. Spre deosebire de stadiul initial de evolutie,
în care aparitia de noi forme se face prin disociere, în etapele ulterioare evolutia universului are la baza
procesul de colectare si sinteza, fara a readuce însa universul în stadiul initial, de unitate nedivizata.
Continua scadere a densitatii energetice a universului determina legarea particulelor stabilizate în noi
forme compozite, de la quarci la nucleoni, nuclee si electroni, formând atomi. Stabilitatea si identitatea
proprie a existentelor complexe are la baza strânsa legatura dintre parti si relativa izolare a sistemelor
individualizate fata de mediul de existenta.
Structura atomului de hidrogen și heliu
O data cu manifestarea gravitatiei ca forta dominanta, dupa un miliard de ani de la Marea Explozie, fluctuatii mici în
distributia gazului de H si He, au reprezentat atractori gravitationali care au condus la condensarea si încalzirea unor
nori gigantici separati de imensitatea spatiului. Au luat nastere structuri imense, decuplate gravitational unele de
altele. Prin actiunea gravitatiei, aceste structuri s-au organizat în galaxii si grupuri galactice. În cadrul galaxiilor, tendinta
evolutiei spre temperaturi si densitati scazute s-a inversat, dând nastere unei forme dinamice de creativitate fara
precedent în istoria universului, stelele, care concentreaza pâna la 99,9% din materia galactica.
O data cu manifestarea gravitatiei ca forta dominanta, dupa un miliard de ani de la Marea Explozie, fluctuatii mici în
distributia gazului de H si He, au reprezentat atractori gravitationali care au condus la condensarea si încalzirea unor
nori gigantici separati de imensitatea spatiului. Au luat nastere structuri imense, decuplate gravitational unele de
altele. Prin actiunea gravitatiei, aceste structuri s-au organizat în galaxii si grupuri galactice. În cadrul galaxiilor, tendinta
evolutiei spre temperaturi si densitati scazute s-a inversat, dând nastere unei forme dinamice de creativitate fara
precedent în istoria universului, stelele, care concentreaza pâna la 99,9% din materia galactica.
O data cu manifestarea gravitatiei ca forta dominanta, dupa un miliard de ani de la Marea Explozie, fluctuatii mici în
distributia gazului de H si He, au reprezentat atractori gravitationali care au condus la condensarea si încalzirea unor
nori gigantici separati de imensitatea spatiului. Au luat nastere structuri imense, decuplate gravitational unele de
altele. Prin actiunea gravitatiei, aceste structuri s-au organizat în galaxii si grupuri galactice. În cadrul galaxiilor, tendinta
evolutiei spre temperaturi si densitati scazute s-a inversat, dând nastere unei forme dinamice de creativitate fara
precedent în istoria universului, stelele, care concentreaza pâna la 99,9% din materia galactica.
Formarea sistemului solar
Sistemul solar este o componentă a Căii Lactee ce s-a format acum circa 4,5 mld. de ani in
urma şocului unei Supernove cu un nor protosolar.
Astfel s-au format un protosoare ce a dus la formarea stelei mature de astăzi şi planetoizi
ce aveau orbite diferite devenind, prin evoluţie, planetele Sistemului Solar: Mercur,
Venus, Terra, Marte(planete solide), Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun(planete gazoase) şi
Pluto(acum neconsiderată planetă a acestui Sistem).
Sistemul Solar
Sistemul solar este format din Soare împreună cu sistemul său planetar (care cuprinde opt planete împreună cu sateliții lor
naturali) și alte obiecte non-stelare.
În afară de cele opt planete, oamenii de știință au emis ipoteza existenței unei alte planete, denumită provizoriu A noua planetă. Această
ipotetică planetă gigantă s-ar afla la marginea Sistemului Solar.Existența planetei ar explica configurarea orbitală neobișnuită a unui grup
de obiecte transneptuniene (OTN).La 20 ianuarie 2016, cercetătorii Konstantin Batygin și Michael E. Brown de la Institutul de Tehnologie din
California au anunțat că există dovezi suplimentare indirecte privind existența unei a noua planete dincolo de orbita planetei Neptun. Aceasta
ar orbita în jurul Soarelui între 10.000 și 20.000 de ani. Conform studiului publicat în Astronomical Journal, „Planeta Nouă” ar avea o masă de
aproximativ 10 ori mai mare decât Terra și s-ar afla la minim 200 UA.
Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (mai precis în Brațul Orion), galaxie care are cca. 200 de
miliarde de stele.
El s-a format acum 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cel mai masiv obiect este steaua
centrală - Soarele, al doilea obiect ca masă fiind planeta Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pământul și Marte,
numite planete terestre / planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite giganți gazoși, sunt
mult mai masive decât cele telurice. Cele mai mari două planete, Jupiter și Saturn, sunt compuse în principal din hidrogen și heliu; cele două
planete mai îndepărtate, Uranus și Neptun, sunt compuse în mare parte din substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată (comparativ cu
hidrogenul și heliu), numite ghețuri, cum ar fi apa, amoniacul și metanul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de
„gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numit plan ecliptic.
Sistemul solar prezintă câteva regiuni unde se află diferite obiecte mici. Centura de asteroizi, situată între Marte și Jupiter, este similară din
punct de vedere al compoziției cu planetele terestre, deoarece o mare parte dintre obiecte sunt compuse din rocă și metal. Dincolo de orbita lui
Neptun se află centura Kuiper și discul împrăștiat; multe dintre obiectele transneptuniene sunt în mare parte compuse din ghețuri. Printre
aceste obiecte, de la câteva zeci până la mai mult de zece mii de obiecte pot fi suficient de mari pentru a fi fost rotunjite de propria
gravitație.Astfel de obiecte sunt denumite planete pitice. Planetele pitice identificate până în prezent includ asteroidul Ceres și obiectele
transneptuniene: Pluto, Eris, Haumea și Makemake.În plus, în aceste două regiuni se află diferite alte corpuri mici, cum ar
fi comete, centauri și materie interplanetară. Șase planete, cel puțin trei planete pitice și multe alte corpuri mici au sateliți naturali care se rotesc
în jurul lor. Fiecare planetă exterioară este înconjurată de inele planetare alcătuite din praf și alte obiecte mici.
Vântul solar (un flux de plasmă de la Soare) creează în mediul interstelar o bulă cunoscută ca heliosferă, care se extinde până la
marginea discului împrăștiat. La limita sa exterioară se află Norul lui Oort, care reprezintă doar un câmp de resturi rămase după crearea
planetelor, fiind considerat a fi sursa pentru cometele cu perioadă lungă. El se întinde până la o distanță aproximativ de o mie de ori mai mare
decât heliosfera. Heliopauza este punctul în care presiunea vântului solar este egală cu presiunea opusă a vântului interstelar.
Soarele
 Soarele
Soarele a fost deseori cunoscut ca “forţa primară” care conduce toată natura de pe Pământ.
Acesta “conduce” întreg Sistemul Solar prin uriaşa sa gravitaţie şi masă (aproximativ 99,86% din întregul Sistem) de circa
330.000 de ori mai mare decât a pământului
Raza acestuia este de 696.350 km. de aproape 110 ori mai mare ca a Pământului.
99% din masă este format din două gaze(cele mai uşoare) Hidrogen (H) şi Heliu (He), ceea ce dovedeşte şi densitatea de 1,4g/m.
cub.
 Date astrofizice Vârsta …………………………..4,5 miliarde ani
 Raza ……………………........…700 000 km
 Masa…………………………….2 • 1027t (1,989 quadriliarde tone)
 Densitatea medie ……….....1,4 g/cm3
 Temperatura la suprafata ………..5 770 K
 Temperatura în centru …....15 milioane grade K
 Durata de rotatie la ecuator ……..25,03 zile
 Miscarea de rotatie este diferita, fiind de 25 – 27 de zile la ecuator si de 35 – 37 de zile în zonele polare.
 Diferenta este determinata de structura sa gazoasa si face ca turtirea la poli sa fie aproape neglijabila.
 Distanta pâna la Pamânt …………150 mil.km
Structura soarelui
În interior, Soarele concentrează aproape toată masa acestei stele şi este predominant Hidrogenul. Acesta se caracterizează
prin temperaturi foarte ridicate si presiuni, de asemenea, prin temperaturi foarte ridicate si presiuni, de asemenea, prin
temperaturi foarte ridicate si presiuni, de asemenea, foarte mari.
Coroana solară este învelişul exterior ce acoperă atmosfera având o lungime de ordinul milioanelor de kilometri. Este alcătuit
din gaze ionizate (plasmă) foarte rarefiate ce ajung la o temperatură extremă.
 Câmpul magnetic
Orice miscare a materiei este însotita de o miscare a liniilor de forta magnetica si invers. Câmpul
magnetic al Soarelui functioneaza ca un dipol prin care intra si ies liniile de forta magnetica. Liniile de
forta polare se deschid larg catre spatiul interplanetar. Ca urmare, în dreptul polilor, în coroana se
formeaza „gaurile coronale”, principalele surse ale vântului solar. În dreptul planului ecuatorial, în
coroana se formeaza o pânza neutra unde câmpul magnetic se inverseaza. Aceasta pânza, din cauza
rotirii Soarelui, capata forma unor pliuri spiralate. În afara zonelor polare, liniile de forta se închid sub
forma de bucle sprijinite de Soare. Materia din coroana urmeaza aceste linii de forta, particulele sale
deplasându-se în spirala în jurul lor. Deasupra gaurilor coronale vântul solar, respectiv plasma în
expansiune, antreneaza si liniile de forta magnetica spre exterior. De aceea gaurile devin sursa de baza a
vântului solar. În restul coroanei, structura în bucle închise a câmpului magnetic prinde ca într-o capcana
plasma coroanei, retinând-o. Zona neutra ecuatoriala a fost asemuita dupa forma cu o „rochie de
balerina”, cu pliuri foarte largi. Cauza acestui aspect se gaseste în evolutia gaurilor polare sub impulsul
rotirii, care se deformeaza. Marimea unei ondulari la nivelul pânzei neutre ecuatoriale este de ±150 pe
latitudine, în momentele de activitate solara minima. Ca urmare pliurile vor trece de o parte si de cealalta
a planului ecuatorial, facând ca în aceasta zona sa alterneze sectoare de polaritati diferite.
Structura câmpului magnetic
Originea acestui câmp se gaseste sub atmosfera solara, în masa gazoasa ce se roteste în timp diferit
în jurul propriei axe. Electronii si protonii genereaza în deplasarea lor un curent electric, care
induce un câmp magnetic. Rotirea fiind însa diferentiata, atât pe verticala, cât si pe orizontala,
câmpul magnetic va suferi modificari. Diferenta de rotatie între Ecuator si poli transforma câmpul
magnetic poloidal, când undele au o desfasurare directa de la un pol la altul, într-unul toroidal unde
liniile au un mers aproape paralel cu ecuatorul. Viteza de rotatie mai mare în zona ecuatoriala
antreneaza si liniile magnetice, deformându-le.
 Curiozitați:
1. Daca ai calatori de la un capat la altul al Universului cu viteaza luminii, ti-ar trebui 100.000 doar pentru a
traversa Calea Lactee.
2. Lumina Soarelui are nevoie de 8 minute pentru a ajunge pe Pamant. Daca Soarele s-ar stinge brusc, ne-ar
trebui cam tot atata timp pentru a ne da seama.
3. Culoarea unei stele este un indiciu pentru temperatura ei. Astfel ca, stele rosii sunt reci, cele galbene au
temperaturi medii, iar cele albastre sunt foarte calde/fierbinti. Stelele verzi nu exista .
4. Luna nu are atmosfera, iar apa este aproape inexistenta. Teoretic, nimic nu ar putea creste intr-un astfel de
mediu. Totusi, mostre de sol aduse de pe Luna au fost udate si fertilizate, iar plantele au crescut.
5. Planeta Pluto este atat de rece, incat gheata de acolo este mai tare decat otelul.
6. Este imposibil sa plangi in spatiu. Din cauza absentei gravitatiei, lacrimile nu pot curge. Din aceleasi ratiuni,
nici flatulenta nu este posibila.
7. Pamantul cantareste aproximativ 6,000,000, 000,000,000,000,000,000 Kg.
8. Planetele din sistemul nostru solar se rotesc in jurul Soarelui si al propriului ax. Cu o singura exceptie:
Venus. Aceasta se roteste in sens invers, de la vest la est.
9. Venus este considerata sora geamana a Pamantului, avand cam aceeasi marime, densitate si volum.
Diferenta esentiala dintre cele doua este temperatura. Pe Venus, temperaturile trec de 400 de grade C,
planeta fiind al doilea cel mai fierbinte loc din sistemul nostru solar, dupa Soare, bineinteles.
10. Planeta Saturn are o densitate atat de mica, incat, daca, teoretic, a-i arunca-o in apa, ar pluti.
11. Nu exista un centru al Universului.
12. O zi pe Venus dureaza mai mult decat un an venusian.
13. Gunoi spatial: 8.000 de obiecte graviteaza in jurul Pamantului.
14. Luna se departeaza de Pamant cu aproximativ 3 centimentri pe an. Ceea ce inseamna
ca rotirea Pamantului a incetinit cu .002 secunde pe zi in ultimul secol.
15. In fizica, paradoxul gemenilor este un experiment imaginar din teoria relativitatii
restranse, in care o persoana care calatoreste in spatiu cu o nava de mare viteza se
intoarce acasa si isi gaseste fratele geaman identic ramas pe Pamant mai batran decat el.

16. Galaxiile calatoresc in spatiu si, uneori, se ciocnesc, moment in care galaxiile mai mici
sunt inghitite de cele mari. Galaxia Andromeda se indreapta spre galaxia noastra.
17. Muntele Olimp este cel mai mare vulcan cunoscut. Este situat pe Marte si este de trei
ori mai inalt decat Muntele Everest.
18. Universul are peste 100 de miliarde de galaxii. Fiecare galaxie are, la randul ei, alte
cateva sute de miliarde de sisteme solare.
19. Planetei Mercur ii trebuie doar 88 de zile pentru a realiza o o rotatie completa in jurul
Soarelui.
20. Jupiter este aspiratorul sistemului solar, atragand in atmosfera lui meteori si comete.
Daca nu ar fi Jupiter, foarte multe din aceste obiecte ar fi lovit Pamantul.