I.

Noțiune, conținut
Dreptul de proprietate este strâns legat de patrimoniu şi în doctrina română s-a
considerat că este strâns legat de persoana titularului. 
Pornind de la conţinutul său juridic şi apreciind în raport de poziţia specifică a
proprietarului, dreptul de proprietate se defineşte ca fiind acel drept real care
conferă titularului atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun,
atribute pe care le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în interes
propriu, cu respectarea normelor juridice în vigoare. 
Articolul 500. Conţinutul dreptului de proprietate
(1) Proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului.
(2) Dreptul de proprietate este perpetuu.
(3) Dreptul de proprietate poate fi limitat prin lege sau de drepturile unui terţ.
(4) Dreptul de folosinţă include şi libertatea persoanei de a nu folosi bunul. 
Poate fi instituită prin lege obligaţia de folosire dacă nefolosirea bunurilor ar
contraveni intereselor publice. În acest caz, proprietarul poate fi obligat fie să
folosească el însuşi bunul ori să-l dea în folosinţă unor terţi în schimbul unei
contraprestaţii corespunzătoare.
(5) Particularităţile dreptului de folosinţă a terenurilor agricole se stabilesc prin
lege.
(6) Proprietarul este obligat să îngrijească şi să întreţină bunul ce-i aparţine dacă
legea sau contractul nu prevede altfel.
II. Conţinutul juridic al dreptului de proprietate.
Ca drept real cu totul deplin, dreptul de proprietate este singurul drept subiectiv
care conferă titularului său cele trei atribute, care intră în conţinutul său: posesia
(ius utendi), folosinţa (ius fruendi) şi dispoziţia (ius abutendi).

 Posesia – sau usus -, este acel atribut al dreptului de proprietate care

confera titularului său posibilitatea de a stăpâni faptic bunul asupra
căruia are dreptul de proprietate. Este actul de stăpânire materială,
potrivit nevoilor şi dorinţelor sale, care îl îndeplineşte el însuşi sau fie
încheind acte juridice cu alţii. Posesia este forma de exteriorizare
materială a dreptului de proprietate şi prin ea se mijloceşte utilizarea
economică a bunului.
  Folosinţa – ius fruendi sau fructus – este dreptul de a trage din lucru
toate foloasele pe care este susceptibil să le procure, fără distincţiune,
fiind vorba de fructele propriu-zise, care se reproduc periodic, cât şi de
cele civile şi industriale. Folosinţa priveşte deci fructele şi veniturile pe
care le obţine prin exercitarea acestui atribut.
 Dispoziţia – ius abutendi sau abusus – este prerogativa proprietarului de
a dispune cu privire la fiinţa juridică sau materială a bunurilor din
proprietate. Dreptul de dispoziţie al proprietarului este cel mai
caracteristic dintre cele trei atribute şi se poate realiza prin înstrăinarea
către altul, sau consumare, transformare sau chiar de distrugere cu
consecinţa încetării calităţii de titular al dreptului de proprietate asupra
acelui bun, fie sub aspect juridic (înstrăinare), fie sub aspect material
(consumare, degradare, abandonare).
III. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate sunt cele care îl
deosebesc de celelalte drepturi reale. Ele sunt: caracterul  absolut şi
inviolabil;  caracterul  deplin şi exclusiv;  caracterul perpetuu şi transmisibil.

Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie evidenţiat şi în comparaţie cu

celelalte drepturi reale. El este singurul dintre acestea care conferă titularului său
exerciţiul tuturor atributelor. În acelaşi timp dreptul de proprietate este un drept
absolut, în sensul opozabilităţii sale, toate celelalte subiecte de drept sunt obligate
să nu facă nimic de natură a-l încălca. În virtutea acestui drept, ori de câte ori bunul
s-ar afla în deţinerea sau posesia nelegitimă a altuia, proprietarul are dreptul la
acţiunea în revendicare, care poate fi introdusă împotriva oricărei persoane.

În prezent caracterul absolut şi inviolabil al dreptului de proprietate este definit

astfel: absolut, deoarece este recunoscut titularului sau în raporturile acestuia cu
toţi ceilalţi, aceştia din urmă fiind obligaţi să nu facă nimic de natură a-l încălca;
şi inviolabil, înţeles în sensul că nu poate fi încălcat de nimeni. Inviolabilitatea
întăreşte caracterul absolut.

Caracterul exclusiv: Proprietarul exercită atributele dreptului de proprietate de

unul singur fără a fi necesar concursul altor persoane.

Caracterul deplin deosebeşte dreptul de proprietate de toate celelalte drepturi

reale, care sunt dezmembrăminte ale proprietăţii, care nu sunt depline atâta timp
cât nu conferă decât parţial exerciţiul acestor atribute. 

Caracterul perpetuu
(alin. 2 art. 500 Cc)

Dreptul de proprietate durează atâta timp cât există bunul, indiferent de schimbarea
proprietarului;
Nu se stinge prin neuz. Proprietarul este în drept să nu folosească bunul.

IV. Limitări şi restricţii ale dreptului de proprietate

Consideraţii generale. Codul civil defineşte dreptul de proprietate ca fiind un drept

exclusiv şi absolut, dar el adaugă că trebuie exercitat “în limitele determinate de
lege” .

Articolul 505. Limitarea dreptului de proprietate prin acte juridice

Proprietarul poate să consimtă la limitarea dreptului său prin acte juridice dacă
aceasta nu încalcă ordinea publică sau bunele moravuri.

Limitările şi restrângerile dreptului de proprietate se justifică prin necesitatea

realizării unui echilibru între interesul general şi cel individual în materie.

Limitările reprezintă fie restrângeri normale ale unora din atributele care se referă
la obiectul său, impuse de interesele generale ale societăţii sau de apărare a
dreptului de proprietate al celorlalte subiecte de drept, fie restrângeri cu caracter
excepţional, care pot duce chiar la pierderea dreptului, cum este exproprierea
pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii.

Articolul 506. Noțiunea și condițiile clauzei deinalienabilitate

(1) Prin contract sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, însă numai
pentru o durată de cel mult 49 de ani și dacă există un interes serios și legitim.
Termenul începe să curgă de la data dobîndirii bunului.

(2) Dobînditorul poate fi autorizat de către instanță să dispună de bun dacă

interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un
interes superior o impune.

(3) Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într-un contract atrage nulitatea

întregului contract dacă a fost determinantă la încheierea acestuia. Caracterul
determinant se prezumă, pînă la proba contrară.

(4) Clauza de inalienabilitate este subînțeleasă în contractele din care se naște

obligația de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau
determinabilă.

(5) Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită prin stipularea

inalienabilității.

a) Dreptul de posesiune – prerogativa titularului de a stăpâni în fapt bunul

Exercitarea prerogativei:
 a) direct şi nemijlocit, în interes propriu şi în putere proprie;
b) prin intermediul altei persoane, dar în numele şi interesul său.

Importanţa atributului posesiunii:

a)permite proprietarului să utilizeze economic proprietatea sa;

b)îi permite să-şi exercite dreptul de proprietate.

b) Dreptul de folosinţă

posibilitatea proprietarului de a sustrage din bun calităţile utile în scopul

satisfacerii necesităţilor materiale şi spirituale.
Dreptul de folosinţă include şi libertatea persoanei de a nu folosi bunul (alin. 4
art. 500 Cc)
Excepţie de la regulă:
- proprietarul poate fi obligat să folosească bunul (alin. 4 art. 500 CC)
Condiţiile:
a) obligaţia să rezulte doar din lege;
b) se aplică când nefolosirea bunului contravine interesului public (exemplu,
conform art. 24 din Codul Funciar,  proprietarul funciar care, fără motive
întemeiate, nu cultivă terenurile agricole şi nu ia măsuri pentru protecţia şi
ameliorarea solului se sancţionează administrativ în conformitate cu
legislaţia în vigoare).
c) Dreptul de dispoziţie
Posibilitatea proprietarului de a determina regimul juridic al bunului (v-c,
donaţie, etc.).
Importanţa atributului:
a) proprietarul se deosebeşte de alţi titulari, care în unele cazuri pot dispune,
dar numai cu acordul proprietarului;
b) proprietarul intră în relaţii juridice cu persoanele terţe.
Numai proprietarul este în drept să dispună de bun prin acte juridice de dispoziție.
Restricţii în exercitarea dreptului de dispoziţie
Nu are dreptul să înstrăineze bunul. Gajarea sau grevarea în alt mod a bunului se
permite numai cu acordul beneficiarului întreţinerii.
În cazul imobilelor și al altor bunuri asupra cărora drepturile se dobîndesc,
conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, această interdicție se
notează în registrul respectiv.
Contractul de credit garantat prin ipotecă
Art. 727 Cc
  (3) Debitorul gajist [ipotecar] nu are dreptul să vîndă sau să înstrăineze în
alt mod bunurile gajate dacă legea […] nu prevede altfel sau dacă nu s-a convenit
altfel cu creditorul gajist, cu excepția cazurilor cînd dispune de autorizație în acest
sens, eliberată de creditorul gajist (de toți creditorii gajiști, în cazul gajului
următor).
    (4) Debitorul gajist nu are dreptul să transmită bunul gajat în folosință
gratuită sau oneroasă fără consimțămîntul scris al creditorului gajist, dacă nu
s-a convenit altfel cu creditorul gajist.

V. Obiectele dreptului de proprietate

Bunul care:
- este un lucru, material, existent;
- are un conţinut economic;
- este corporal (mobil sau imobil).

Obiecte care au un regim special:

- aerul, spaţiul aerian
Conform art. 127 din Constituţia RM acesta face obiect exclusiv al proprietăţii
publice.
Nu este un veritabil obiect al dreptului de proprietate, deoarece asupra lui nu pot fi
exercitate clasic atributele de posesiune, folosinţă şi dispoziţie.
Concluzia:
Asupra lui se exercită jurisdicţia.

- corpul și organele umane

Nu este obiect al dreptului de proprietate, deoarece este substratul persoanei.
Art. 44 din Cc stabileşte că „Orice acte juridice care au ca obiect conferirea
unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sînt lovite
de nulitate absolută, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege”.
 Această prevedere se regăsea şi in Proiectul Codului civil din 2002 la art. 44.
Au un regim juridic special, deoarece pot fi doar donate in condiţiile şi în ordinea
stabilită de Legea nr.42 din 2008).
Art. 44 din Cc sancţionază cu nulitate absolută orice act care are ca obiect
conferirea unei valori patrimoniale elementelor sau produselor corpului uman.
- Cadavrul
Nu este un lucru, fiindu-i recunoscută o anumită demnitate şi rezervată o protecţie
specială (art. 10-14 din Legea nr.42 din 2008).
Art. 49 Cc reglementează respectul persoanei după moarte, respectul cu
privire la memorie şi respectul cu privire la corp.
În Proiectul Codului Civil din 2002 aceste regelemtări erau la art. 64-66.

- embrionul
Nu este un lucru şi nu este obiect al dreptului de proprietate.
Întreruperea sarcinii este posibilă cu respectarea condiţiilor şi modului
stabilit de lege (Legea ocrotirii sănătăţii nr.411 din 1995, Ordinul Ministerului
Sănătăţii nr.782 din 2010).
Art. 47 din Proiectul Codului civil din 2002 reglementa dreptul la viaţă a
copilului conceput.

- rezultatele activităţii intelectuale - rezultatele creării şi exercitării operelor

de artă, ştiinţifice, literare, invenţiilor;
Nu sunt obiecte ale dreptului de proprietate, deoarece:
- autorul se află în imposibilitatea de a exercita în mod clasic atributele dreptului
de proprietate;
- toţi au posibilitatea de a sustrage calităţile utile din rezultatele intelectuale.
Concluzia: aceste relaţii sunt reglementate deosebit de normele dreptului de
autor, care reflectă specificul lor şi caracterul nepatrimonial.

Animalele – ˮobiectˮ al dreptului de proprietate

Animalele (art. 458 Cc):
- nu sunt lucruri. Ele sînt ocrotite prin legi speciale.
A se vedea: alin. 3 art. 517 Cc, art.art. 157, 158 din Codul Contravenţional al RM
etc.
- În privinţa animalelor se aplică în mod corespunzător dispozițiile legale
referitoare la lucruri, cu excepţia cazurilor stabilite de lege.
Astfel, la dobândirea, posesiunea, folosinţa şi dispoziţia lor se aplică regulile
referitoare la lucruri.

VI. Dreptul de proprietate asupra terenurilor

Propagarea dreptului de proprietate asupra terenurilor
Delimitarea suprafeţei terenului:
a) Subsolul – prelungirea naturală a solului, cu care face corp comun,
aparţine proprietarului solului. Nu se întinde până în centrul
pământului, ci este limitat de:
1. limitele stabilite în interes public - bogăţiile de orice natură a subsolului (alin. 4
art. 127 Constit.)
2. dreptul asupra lucrărilor şi instalaţiilor subterane ce pot fi efectuate de
autorităţile publice în subsolul oricărei proprietăţi (limită materială a dreptului
proprietarului solului asupra subsolului).

Spaţiul de deasupra terenului (proiecţia verticală a dreptului de proprietate)

– nu se confundă cu spaţiul aerian (alin. 4 art. 127 Constituţie) al Republicii
Moldova - spaţiul aerian de deasupra teritoriului Republicii Moldova, art. 3 din
Legea nr.1237 din 09.07.1997 aviaţiei civile, în Monitorul Oficial nr. 69-70 din
23.10.1997;
Dreptul de proprietate asupra spaţului aerian de deasupra terenului cuprinde
volumul delimitat de suprafaţa solului şi de limita inferioară a spaţiului aerian.
Art. 2. din Legea nr.143 din 21.06.2012 privind controlul spaţiului aerian în
Monitorul Oficial nr. 155-159 din 27.07.2012
Spaţiul aerian al Republicii Moldova reprezintă coloana de aer situată
deasupra teritoriului său, pînă la limita inferioară a spaţiului extraatmosferic,
asupra căreia Republica Moldova îşi exercită drepturile sale suverane conform
normelor dreptului internaţional.
VII. Regimul juridic al bunurilor domeniul privat
Bunurile domeniului privat aparţin persoanelor fizice, juridice, statului sau al
unităţilor administrativ-teritoriale asupra cărora titularul exercită atributele
dreptului de proprietate (posesiunea, folosinţa şi dispoziţia) în mod exclusiv şi
perpetuu, prin putere şi interes propriu, în condiţiile legii.
Concluzia: art. 471 Cc instituie prezumţia că bunurile fac parte din domeniul
privat, dacă prin lege sau în modul stabilit de lege nu sunt trecute în domeniul
public.
Titularii dreptului de proprietate asupra bunurilor domeniului privat
1.Persoanele:
- fizice şi
- juridice;
2. Statul şi
3. Unităţile administrativ-teritoriale.
Regimul juridic al bunurilor domeniului privat
Bunurile domeniului privat:
a) se află în circuitul civil;
b) sunt prescriptibile;
c) sunt sesizabile.
I. Bunurile domeniului privat se află în circuitul civil
Acestea fac obiectul oricărui act juridic civil.
Regula generală:
- toate bunurile pot circula liber (art. 457 Cc).
- bunurile circulaţia cărora este limitată sau interzisă prin lege (art. 457 Cc).
Bunurile limitate în circuit – pot fi dobândite, deţinute, folosite sau înstrăinate în
condiţiile legii.
Restricţiile de circuit se pot referi la:
a) subiectele ce pot dobândi şi înstrăina aceste bunuri: art. 7 din Legea
nr. 130 din 08.06.2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu
destinaţie civilă (în continuare – Legea nr. 130/2012);
b) condiţiile de încheiere a actelor juridice: art. 9 din Legea nr. 1530
din 22.06.1993 privind ocrotirea monumentelor (în continuare –
Legea nr.1530/1993).
Bunurile circuitul cărora este interzis prin lege:
-art. 127 alin. 4 Constituţie şi art. 471 alin. 3 Cc.

Extras din Legea nr. 130/2012

Articolul 7. Condiţiile de acordare a permisului de procurare a armelor letale
şi neletale supuse autorizării şi, după caz, a permisului de armă
(1) Permisul de procurare a armelor letale şi neletale supuse autorizării şi, după
caz, permisul de armă se acordă persoanelor prevăzute la art. 8 alin. (1) dacă
nu se află în una din situaţiile specificate la alin. (2) din prezentul articol şi
întrunesc cumulativ următoarele condiţii:
 a) au împlinit vîrsta de 21 de ani;
b) au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică de mînuire a armei de
foc, organizat de o persoană juridică acreditată în domeniu, în condiţiile
legii, cu excepţia personalului atestat din cadrul autorităţilor administraţiei
publice care au competenţe în domeniul apărării naţionale, securităţii statului
şi al ordinii publice;
c) dispun de condiţii pentru asigurarea securităţii şi integrităţii armelor şi a
muniţiilor;
(2) Permisele prevăzute la alin. (1) nu se acordă persoanelor care se află în una din
următoarele situaţii:
a) sînt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvîrşite cu intenţie,
potrivit legislaţiei în vigoare;
b) au antecedente penale;
c) le-a fost anulat, în ultimii 5 ani, dreptul de procurare, deţinere sau, după caz,
de port şi folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării,
cu excepţia situaţiilor în care măsura de anulare s-a dispus ca urmare a
pierderii calităţii prevăzute la art. 8 alin. (2);

Extras din Legea nr. 1530/1993

Art. 9. – (1) Monumentele ce sînt în proprietate privată pot fi vîndute, donate sau
înstrăinate cu notificarea obligatorie a organelor de stat pentru ocrotirea
monumentelor. La cumpărarea-vînzarea monumentelor, statul are dreptul de
preemţiune.
(2) Tranzacţiile în privinţa monumentelor încheiate cu încălcarea prevederilor
stabilite la alineatul (1) se consideră nule şi atrag după sine răspunderea
prevăzută de Codul civil.
Bunurile domeniului privat sunt:
Prescriptibile:
– titularul îşi poate apăra dreptul încălcat prin intentarea unei acţiuni în instanţa de
judecată în decursul termenului de prescripție;
- pot fi dobândite în proprietate prin uzucapiune (prescripţia achizitivă).
Sesizabile – pot fi urmărite de către creditori.
Excepţie:
- art. 89 din Codul de executare al Republicii Moldova, stabileşte care bunuri
ale persoanelor fizice nu pot fi urmărite.

VIII. Regimul juridic al bunurilor domeniului public

Art.471 Cc:
- sunt de domeniul public bunurile:
1. incluse prin lege la această categorie;
2. care prin natura lor sunt de uz sau de interes public.
Fac parte din domeniul public bunurile:
de uz public:
– bunurile care prin natura lor au o folosinţă generală şi sunt accesibile tuturor
membrilor societăţii.
Exemplu:
pieţele, podurile, fântânile, parcurile publice, cimitirele etc.

de interes public (alin. 2 art. 471 Cc) – bunurile care prin natura lor au destinaţia
de a fi folosite sau exploatate în cazul unui serviciu public, în activităţi ce
interesează întreaga societate, fără a exista acces la folosirea lor concretă şi
nemijlocită de o persoană sau mai multe persoane.
Exemplu: căile ferate, clădirile şcolilor, spitalelor, cu excepţia celor private,
teatrele, muzeele de stat, bibliotecile de stat, cazărmile etc.

Caracterele juridice ale bunurilor domeniului public

(alin. 4 art. 471 Cc):
1. Inalienabile;
Sunt excluse din circuitul civil.
Actele juridice civile care are ca obiect aceste bunuri sunt lovite de nulitate
absolută.
Ele nu pot fi obiect al altor drepturi reale.

2. Imprescriptibile;
Acţiunea în revendicarea bunului domeniului public poate fi exercitată oricând, nu
se stinge prin ne intentarea ei într-un termen stabilit de lege;
Acţiunea în revendicare nu poate fi respinsă de pârât prin invocarea dobândirii
dreptului de proprietate prin uzucapiune.

3. Insesizabile.

Bunurile domeniului public nu pot fi urmărite în baza pretenţiilor creditorilor,

creanţele care vor putea fi satisfăcuţe din contul bunurilor domeniului privat ale
statului sau UAT.