DREPTUL DE PROPRIETATE

Pornind de la înţelesul dat de legiuitor pentru conţinutul dreptului de proprietate, îl putem defini
ca fiind acel drept real principal ce conferă titularului atributele posesiei, folosinţei şi dispoziţiei
asupra unui bun în putere proprie şi în interes propriu, atribute care sunt exercitate în mod
absolut, exclusiv şi perpetuu, în cadrul şi cu respectarea limitelor impuse de legislaţia în vigoare.
• Conţinutul dreptului de proprietate
• Cel mai complex şi mai important dintre drepturile reale, dreptul de proprietate, conferă
titularului (proprietarului) şi cele mai largi atribute sau prerogative, pe care dreptul
roman le-a grupat în trei mari categorii deoarece enumerarea lor ar fi greu de realizat şi
oricum ineficientă.
• Trei sunt atributele dreptului de proprietate:
• - dreptul de a poseda bunul (ius possidendi);
• - dreptul de a folosi bunul (ius utendi);
• - dreptul de a dispune de bun (ius abutendi).
Dreptul de a poseda bunul (ius possidendi)
Posesia ca atribut al dreptului de proprietate trebuie înţeleasă ca posibilitate pe care o are
proprietarul de a stăpâni, de a-şi apropria bunul care face obiectul dreptului de proprietate.
Stăpânirea bunului în cazul proprietarului se face în putere proprie şi în interes propriu, acesta
având reprezentarea că îi aparţine deoarece l-a dobândit în mod valabil.
Posesia proprietarului nu trebuie confundată cu posesia ca stare de fapt pe care o exercită o
persoană care nu este proprietar, ci doar un simplu posesor. Proprietarul stăpâneşte bunul în
virtutea calităţii sale de titular al dreptului de proprietate, pe când posesorul îl stăpâneşte cu
intenţia de a fi considerat ca fiind proprietarul acestuia.
Dreptul de a folosi bunul (usus sau ius utendi)
Acest atribut are semnificaţia că proprietarul poate să se bucure de bun, poate să îl folosească, să
îl întrebuinţeze în materialitatea sa, în mod direct şi nemijlocit, potrivit dorinţelor şi nevoilor sale,
fără ca prin neuz să se stingă dreptul de proprietate (art.562 al.1 Cod civil).
Dreptul de a folosi bunul presupune şi dreptul de a culege fructele – fructus sau ius fruendi - deci
de a valorifica bunul, de a-l pune în valoare, de a-l exploata, prin culegerea fructelor naturale sau
industriale şi prin perceperea fructelor civile.
Ius fruendi mai conferă şi dreptul de a beneficia de producte, care sunt foloase pe care le poate
trage dintr-un bun numai proprietarul, deoarece presupun consumarea substanţei acestuia.
Fructele se cuvin proprietarului în virtutea acestui atribut pe care îl presupune dreptul său, iar nu
urmare unui drept de accesiune pe care l-ar avea.
• 2.3 Dreptul de a dispune de bun (ius abutendi sau abusus)
• Acest atribut semnifică posibilităţile pe care le are proprietarul în legătură cu starea
bunului care se află în patrimoniul său, fie în sensul de a-l putea transmite unei alte
persoane, fie de a-i consuma substanţa şi chiar de a-i provoca dispariţia fizică.
• Dreptul de dispoziţie este unul complex, putând să fie întâlnit sub două forme, dreptul de
a dispune de bun din punct de vedere juridic şi dreptul de a dispune din punct de vedere
material.
• Dreptul de dispoziţie juridică presupune în primul rând prerogativa proprietarului de
a transmite dreptul de proprietate altei persoane prin intermediul unor acte juridice
între vii, cum ar fi un contract de vânzare-cumpărare sau de întreţinere ori prin acte
juridice pentru cauză de moarte, cum ar fi un testament. Deci în astfel de cazuri
proprietarul transmite chiar atributul dispoziţiei.
• În al doilea rând, tot un act de dispoziţie juridică întâlnim şi în situaţiile în care
proprietarul grevează bunul pe care îl deţine cu garanţii reale, cum ar fi un drept de
ipotecă.
• În al treilea rând, dispoziţia juridică mai poate să presupună şi prerogativa de a
desprinde şi de a transmite atributele posesiei, în sensul stăpânirii materiale a
bunului către un terţ, care poate să fie cu efect temporar, ca în situaţia închirierii lui
sau constituirii unui dezmembrământ temporar de forma unui drept de uzufruct, ori chiar
cu efect permanent, cum ar fi constituirea unui drept de servitute.
• Dreptul de dispoziţie materială presupune posibilitatea ca proprietarul să dispună de
substanţa bunului pe care îl are în patrimoniu, fie prin consumarea acestuia, fie prin
transformarea, modificarea sau chiar distrugerea lui.
• Dispoziţia materială se poate exercita doar în cazul bunurilor corporale, dar şi asupra
titlurilor în care sunt consemnate drepturi de creanţă.
• Caracterele juridice ale dreptului de proprietate
• Din dispoziţiile art.555 al.1 din Codul civil reiese că dreptul de proprietate are trei
caractere juridice, este un drept exclusiv, absolut şi perpetuu.
• 3.1 Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate
• Spunem că dreptul de proprietate este un drept exclusiv deoarece conferă titularului
posibilitatea de a exercita singur toate prerogativele pe care le presupune, existenţa
acestuia nedepinzând de existenţa altui drept real sau de manifestarea de voinţă a altei
persoane.
• Urmare acestei caracteristici titularul dreptului de proprietate poate să stăpânească
bunul, să îl folosească şi să îi culeagă fructele aşa cum doreşte, fără intervenţia altei
persoane.
• De asemenea, proprietarul poate să decidă singur să cedeze altor persoane unele dintre
atributele privind stăpânirea şi folosinţa bunului prin constituirea de dezmembrămite.
• Pentru că are o astfel de caracteristică, spunem că dreptul de proprietate este opozabil
erga omnes - opozabil tuturor - exclusivitatea manifestându-se atât în raporturile cu
persoanele fizice şi juridice de drept privat, cât şi cu cele de drept public, terţilor
revenindu-le obligaţia de a-l respecta şi de a nu face nimic prin care să-l tulbure pe titular
în exerciţiul atributelor.
• Exclusivitatea dreptului de proprietate presupune inviolabilitatea proprietăţii, în legătură
cu care art.44 al.2 şi 4 din Constituţie dispune: „proprietatea privată este garantată şi
ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular …”, fiind „interzise naţionalizarea sau
orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza
apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a
titularilor”.
• Cu tot caracterul exclusiv al dreptului de proprietate, într-o societate democratică pot să
existe şi cazuri în care titularul nu se poate bucura în mod deplin de toate atributele pe
care i le conferă această calitate, exerciţiul lor putând să fie restrâns în anumite situaţii.
• Astfel de cazuri sunt expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, fiind impuse din
considerente sociale care sunt mai superioare decât nevoia de a proteja şi garanta dreptul
de proprietate.
• Caracterul absolut al dreptului de proprietate
• Dreptul de proprietate este un drept absolut deoarece conferă titularului cea mai largă
gamă de prerogative care există în cazul drepturilor reale, motiv pentru care se spune
că acesta constituie temelia, fundamentul drepturilor reale, iar titularul său poate să le
exercite după bunul plac şi în mod liber.
• Sub primul aspect, dreptul de proprietate este cel mai complet drept real deoarece îi
conferă titularului cea mai largă gamă de prerogative, niciunul dintre celelalte drepturi
reale principale nu oferă un ansamblu atât de complet de atribute.
• Caracterul absolut presupune şi libertatea titularului în exercitarea atributelor pe care le
presupune dreptul de proprietate, acesta putând să le exercite cum doreşte sau, din contră,
să nu le exercite.
• 3.3 Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate
• Dreptul de proprietate are un caracter perpetuu deoarece nu încetează să existe atâta
timp cât există şi bunul care face obiectul său, dispariţia bunului sau transmiterea
lui altei persoane însemnând fie stingerea dreptului în primul caz, fie transferarea
lui în al doilea caz, operaţiune juridică care marchează ieşirea lui din patrimoniul
transmiţătorului.
• Dreptul de proprietate este un drept perpetuu şi pentru că nu încetează să existe chiar
dacă niciunul dintre atributele sale nu sunt exercitate, neputându-se reţine stingerea
 lui prin neuz, trăsătură care conferă acţiunii în revendicare un caracter imprescriptibil
pentru situaţiile în care bunul iese din posesia proprietarului.
• A spune că dreptul de proprietate este perpetuu nu înseamnă că acesta nu poate să fie
transmis prin acte juridice între vii ori prin succesiune, în astfel de cazuri dreptul de
proprietate nu se stinge, el se transmite de la un titular la alt titular urmare unei
manifestări de voinţă.
• Prin urmare, caracterul perpetuu al dreptului de proprietate nu are legătură cu persoana
titularului, cu calitatea acestuia de subiect de drepturi reale, existenţa sa fiind
independentă de schimbarea succesivă a proprietarilor.
• Formele dreptului de proprietate
• Dreptul de proprietate poate să fie întâlnit sub mai multe forme:
• a). funcţie de subiectele sale, distingem între drept de proprietate al persoanelor fizice şi
drept de proprietate al persoanelor juridice;
• b). funcţie de aspectul dacă este sau nu afectat de modalităţi, există un drept de
proprietate pur şi simplu şi un drept de proprietate afectat de modalităţi;
• c). funcţie de regimul juridic aplicabil, dreptul de proprietate îmbracă forma dreptului de
proprietate privată şi dreptului de proprietate publică.