O1: Importanța dreptului de proprietate

Trecerea la economia de piaţă în Republica Moldova a generat schimbări în toate sferele

vieţii sociale: crearea noilor unităţi economice, inclusiv agenții de asigurări, modificarea
organizaţiilor de stat, adoptarea noului Cod civil. Dezvoltarea normală a vieţii sociale necesită
respectarea normelor de conduită. Odată cu procesul de restructurare, s-au produs schimbări
esenţiale şi în societate. Astfel, un accent important al societăţii este proprietatea în noile ei forme
recunoscute şi ocrotite atât prin legea fundamentală, cât şi prin alte legi speciale.
Fiind o totalitate de bunuri cei aparţin unui proprietar, noţiunea de proprietate poate fi
folosită în mai multe sensuri. Cu cît omul păşeşte pe calea progresului, cu atât el simte dorinţa de
a fi proprietar. El uită necazul şi durerea muncii, când se gândeşte că rezultatul muncii sale are să-
i dea un patrimoniu care să-i îmbunătățească traiul. Ideea de proprietate îndeamnă deci pe om la
muncă şi îi face această muncă mai uşoară. Proprietatea este deci naturală şi necesară omului; fără
dânsa organizaţia socială este fără neputinţă. Sensul invers al acestei noţiuni a încercat să fie
demonstrat în socialism, unde proprietatea putea aparţine doar statului. Această idee a făcut să
dispară simţul de proprietar, stăpân şi a dus la distrugerea socialismului.
În ansamblu relaţiilor de producere alături de schimbul de activitate dintre oameni şi
relaţiile de repartiţie, relaţiile de proprietate constituie elementul cel mai important al acestora,
baza tuturor celorlalte relaţii. De aceea şi dreptul de proprietate trebuie să fie cunoscut, în toate
formele şi caracterele sale specifice.
O2: Noțiunea și atributele dreptului de proprietate
În condițiile în care dreptul de proprietate are mai multe înțelesuri C. Stătescu relevă dublul
sens al acestei noțiuni, din punct de vedere subiectiv și obiectiv:
 Obiectiv, ca instituţie juridică, reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează
raporturile de proprietate.
 Subiectiv, ca un drept real al persoanelor asupra bunurilor, în virtutea căruia titularul are
anumite privilegii ocrotite de dreptul obiectiv.
În literatura de specialitate, dreptul de proprietate a fost definit pornindu-se de la o serie de
elemente principale şi anume;
– dreptul de proprietate este un drept de apropriere, de însuşire a unor bunuri materiale;
– prin apropriere sau însuşire a bunurilor materiale trebuie înţeles, nu un raport dintre om şi lucru,
ci raporturile sociale (dintre oameni) în cadrul cărora se realizează această însuşire, adică
individul devine proprietar;
– dreptul de proprietate are un caracter istoric şi de clasă;
– în conţinutul dreptului de proprietate intră anumite prerogative (atribute/privelegii) ce aparţin
titularului: posesia, folosinţa şi dispoziţia, pe care le exercită în numele și interesul personal.
 Dreptul de proprietate privată este definit ca dreptul real, care conferă titularului
atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra bunului, care pot fi exercitate în mod absolut,
exclusiv și perpetuu, cu respectarea limitelor materiale și a limitelor juridice. Poate fi titular al
dreptului de proprietate privată atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică, inclusiv statul. În
cazul în care însă statul deține bunuri cu titluri de proprietate privată, acestea sunt supuse aceluiași
regim juridic ca bunurile aflate în proprietatea oricărei alte persoane.
Articolul 1 al Legii cu privire la proprietate nr. 459 prevede cele trei atribute ce aparţin
titularului: posesia, folosinţa şi dispoziţia.
Posesia, implică stăpânirea efectivă a titularului dreptului asupra bunului în materialitatea
sa, din punct de vedere fizic sau economic, direct sau mijlocit, la locul aşezării permanente a
persoanei sau în orice altă parte.
Folosinţa, conferă titularului dreptul de a-şi însuşi veniturile pe care acesta le produce,
posibilitatea de a utiliza bunul cu destinaţie economică pentru satisfacerea necesităţilor materiale
şi spirituale.
Dispoziţia, poate fi materială şi juridică. Dispoziţia materială conferă titularului
posibilitatea de a hotărî asupra existenţei materiale a bunului său (adică titularul poate chiar
distruge bunurile proprii). Dispoziţia juridică constă în dreptul titularului de a hotărî cu privire la
soarta juridică a bunului său, el putând să-1 înstrăineze sau să constituie asupra lui alte drepturi
reale. În legislaţie şi literatura de specialitate întâlneşte şi noţiunea de administrare a bunurilor,
care are un sens mai îngust decât cea de dispoziție.
Dreptul de proprietate poate îmbrăca mai multe forme deşi, din punct de vedere al
atributelor şi caracterelor sale, este unic (în sensul că aparţine în totalitate unui singur titular).
Astfel, prin art. 9 alin. 1 Constituţia Republicii Moldova, se dispune că: „Proprietatea este publică
sau privată”. Deci, putem remarca că dreptul de proprietate, în funcţie de titularii săi, poate îmbrăca
două forme: forma dreptului de proprietate privată (inclusiv proprietatea cooperativă), care
aparţine particularilor şi forma dreptului de proprietate public, aparţinând statului. Conform unei
alte accepțiuni formele proprietății sunt reprezentate în figura 1.1.
O3: Modurile de dobândire a dreptului de proprietate
Sintagma „moduri de dobândire a dreptului de proprietate” desemnează totalitatea
mijloacelor reglementate de lege – acte și fapte juridice – prin acre se poate dobândi dreptul de
proprietate.
A dobândi înseamnă a deveni proprietar, iar dacă se înstrăinează urmează a fi făcută o altă persoană
proprietar. Legea nr. 459, art. 9, 15, 36, precum şi în cartea a II-a din Codul civil al RM (art. 320
şi urm.), se remarcă principalele forme de dobândire a dreptului de proprietate (prin lege,
tradiţiune, ocupaţiune, accesiune, hotărâre judecătorească, posesie de bună credinţă, contract,
succesiune).
Modurile de dobândire a proprietăţii sunt împărţite în:
1. După situaţia juridică a bunului la data dobândirii
1.1 Originare (se dobândeşte proprietatea unui lucru care nu a fost al nimănui, de ex.:
ocupațiunea);
1.2 Derivate (se transmite o proprietate deja existentă de la o persoană la alta, de ex.: vânzarea,
moștenirea, donația);
2. După caracterul dobândirii
2.1 Cu titlul oneros (primirea unui bun contra unei valori, de ex.: vânzarea, schimbul);
2.2 Cu titlu gratuit (obținerea unui lucru fără a se da nimic în schimb, de ex.: donația);
3. După întinderea dobândirii
3.1 Cu titlu universal (dobândirea unei universalități de bunuri sau o fracțiune dintr-un patrimoniu,
de ex.: singurul mod de dobândire cu titlu universal este succesiunea);
3.2 Cu titlu particular/singular (Obținerea unui sau mai multor lucruri determinate și certe);
4. După momentul în care operează dobândirea
4.1 Moduri de dobândire între vii (de ex.: contractul);
4.2 Moduri de dobândire pentru cauză de moarte (de ex.: succesiunea legală, legatul cuprins în
testament);
O4 : Temeiurile de încetare a dreptului de proprietate
Conform Codului civil al RM dreptul de proprietate încetează, în condiţiile legii, în urma
consumării, pieirii întâmplătoare sau distrugerii bunului, înstrăinării lui în temeiul unui act juridic,
renunţării la dreptul de proprietate, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Astfel, nimeni nu poate fi forţat să cedeze proprietatea sa, cu excepţia cazurilor când conform legii,
se efectuează:
 urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului;
 înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii persoana nu le poate avea în proprietate;
 răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu acestea;
 privatizarea proprietăţii de stat;
 exproprierea pentru cauză de utilitate publică;
 rechiziţia;
 confiscarea;
 alte acţiuni prevăzute de lege
Proprietarul poate renunţa oricând la dreptul de proprietate, care atestă cu certitudine
renunțarea la bun fără intenţia de a păstra dreptul de proprietate asupra lui.
 Obligaţiile persoanei care a renunţat la bun încetează atunci când un terţ dobândeşte dreptul
de proprietate asupra bunului respectiv.
Renunţarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil se face printr-o declaraţie care
este autentificată notarial şi înscrisă în registrul bunurilor imobiliare.
Înstrăinarea bunurilor proprietarului poate fi efectuată doar în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti dacă o altă modalitate nu este stabilită prin lege sau contract.
Proprietarul pierde dreptul de proprietate asupra bunurilor în momentul în care o altă
persoană obține dreptul de proprietate asupra acestora.
Dacă, în temeiurile prevăzute de lege, persoana a dobândit dreptul de proprietate asupra
unui bun care, conform legii, nu poate să-i aparţină, proprietarul este obligat să înstrăineze bunul
timp de un an sau în alt termen stabilit de lege.
Dacă proprietarul nu înstrăinează bunul în termenul stabilit, instanţa de judecată, la cererea
APL1, poate dispune transmiterea bunului în proprietatea statului şi despăgubirea proprietarului în
cuantumul stabilit de instanţa de judecată.
În cazul în care proprietarul de animale domestice se comportă cu ele încălcând normele
de comportare umană, orice persoană are dreptul să solicite predarea animalelor. Preţul se
stabileşte prin acordul părţilor sau prin hotărâre judecătorească.
Confiscarea bunurilor se permite printr-o hotărâre judecătorească în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de lege.

Figura 1.1. Formele proprietății

1
Autoritatea Publică Locală