ROMÂNIA

MINISTERUL APĂRĂRII
ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
„NICOLAE BĂLCESCU”

DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATA

Întocmit de: sd. RUSALIM Andrei

-Sibiu, 2016-
 CUPRINS

Introducere…………………………………….………….............1-2
Capitolul 1: Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată....3-
4
Capitolul 2: Titularii dreptului de proprietate privată………………5
2.1. Persoanele fizice titulare ale dreptului de proprietate privată…...…5

2.2. Persoanele juridice titulare ale dreptului de propritate privată…….5

Capitolul 3: Domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale...6

3.1. Formarea domeniului privat al statului…………………………….6

3.2. Formarea domeniului privat al unităților administrativ-teritoriale...6

Capitolul 4: Modalitățile dreptului de proprietate privată………….7

Capitolul 5: Modurile de dobândire a dreptului de proprietate privată……8-9
Concluzie……….…………………………………………………10
Bibliografie ………………………………………………..........................11
 Introducere
Dreptul de proprietate reprezintă acel drept real subiectiv ce conferă
titularului atributele posesiei, folosinței și dispoziției asupra unui bun, atribute
pe care doar el le poate exercita în deplinătatea lor, în putere proprie și în
interes propriu, în cadrul și cu respectarea dispozițiilor legale.1

Conform art. 480 al Codului Civil român, dreptul de proprietate prezintă

următoarele atribute2:

a) Posesia sau ius utendi (usus), care exprimă exercitarea de către titularul
dreptului de proprietate a unei stăpâniri efective a lucrului în
materialitatea sa, direct și nemijlocit prin putere proprie și interes
propriu, sau posibilitatea titularului de a accepta ca stăpânirea să fie
exercitată, în numele și interesul lui, de către o altă persoană.
b) Folosința sau ius fruendi (fructus), care acordă titularului capacitatea de
a utiliza bunul în propriul său interes și de a-i percepe toate fructele pe
care acesta le produce. Dobândirea fructelor poate fi rezultatul
exploatării directe și nemijlocite a lucrului, de către titularul dreptului
de proprietate, dar și al cedării folosinței lucrului către o altă persoană,
în schimbul unei sume de bani.
c) Dispoziția sau ius abutendi (abusus), reprezintă prerogativa titularului
dreptului de proprietate care îi conferă proprietarului posibilitatea de a
decide asupra sorții materiale sau juridice a bunului.

1
Bodoașcă T., Drăghici T., Drept civil. Drepturile reale, Editura Academiei Forțelor Terestre “Nicolae
Bălcescu”, Sibiu, 2008, [p. 38]
2
Bodoașcă T., Drăghici A., Drept Civil. Partea Generală, Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae
Bălcescu“ Sibiu, 2009, [p.9]

1
După cum am enunțat anterior, dispoziția este de două feluri, dispoziție
materială și dispoziție juridică:

 Dispoziția materială, care vizează posibilitatea titularului dreptului de

proprietate de substanța lucrului, prin consumare, transformare sau
chiar distrugere, desigur cu respectarea prevederilor legale.
 Dispoziția juridică, care vizează posibilitatea proprietarului de a
înstrăina bunul sau de a constitui asupra lui drepturi reale în favoarea
altor persoane.3

Dreptul de proprietate privată reprezintă acel drept subiectiv asupra unor

bunuri, altele decât cele care alcătuiesc domeniul public, în baza căruia
titularul său exercită posesia, folosința și dispoziția, în putere proprie și în
interes propriu, în limitele determinate de lege.4

Între proprietatea privată și proprietatea publică există două deosebiri

esențiale5:
 Obiectul, proprietate publică pot fi doar bunurile de interes sau de
utilitate publică, iar obiect al proprietății private poate fi orice bun aflat
în circuitul civil;
 Titularii, în cazul proprietății publice, pot fi doar statul sau unitățile
administrativ-teritoriale, iar în cazul proprietății private poate fi orice
persoană fizică sau juridică, de asemenea statul sau unitățile
administrativ-teritoriale pot fi și titulari ai dreptului de proprietate
privată.

3
Boroi G. et. al., Drept civil. Drepturile reale principale. Note curs, jurisprudență relevantă, spețe, teste
grilă, Ediția a 2-a;Editura Hamangiu, București, 2011, [pp.7-8]
4
Ibidem, [p.21]
5
Op. cit. [p.67]

2
 1.Caracterele juridice ale
dreptului de proprietate privată
Bunurile aparținând proprietății private au un caracter alienabil,
prescriptibil și nu în ultimul rând sesizabil.

a) Alienabilitatea

Alienabilitatea presupune faptul că, indiferent de titular, bunurile ce formează

obiectul proprietății private se află în circuitul civil, adică pot fi transmise prin
acte juridice inter vivos sau mortis causa de la un subiect la altul. Acest
caracter juridic este dedus din prevederile art. 475 alin. 1 din Codul Civil,
conform cărora oricine poate dispune în mod liber de bunurile sale. De fapt,
acest text instituie principiul liberei circulații a bunurilor proprietate privată.

Referitor la acest caracter există o excepție și anume inalienabilitatea

legală. Legea civilă declară inalienabile anumite bunuri (obiecte ale dreptului
de proprietate privată), precum și drepturi:

 Terenurile atribuite prin constituirea dreptului de proprietate, mai precis

cele dobândite potrivit art. 18 alin. (1), art. 29 și art. 39 din Legea
nr.18/1991 nu se pot înstrăina timp de 10 ani, socotiți de la începutul
anului următor celui în care s-a realizat înscrierea proprietății;
 Locuințele cumpărate în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu pot
fi vândute de către chiriașii-cumpărători timp de 10 ani calculați din
momentul cumpărării;
 Dreptul de uz are un caracter strict personal, neputând fi cedat sau
închiriat (art. 571 Codul civil).6

6
Zamșa C., Drept civil. Drepturile reale principale. Manual de seminar, Editura C.H. Beck, București, 2009,
[ p. 38]

3
 b) Prescriptibilitatea

Prescriptibilitatea reprezintă o consecință a alienabilității. Conform art.

1837 din Codul civil, prescripția exprimă un mijloc de a dobândi proprietatea
sau de a elibera o obligație, sub condițiile determinate de lege. În baza acestui
text, pentru ca un bun să fie imprescriptibil, este necesar un text de lege
expres. Cu alte cuvinte, prescriptibilitatea reprezintă regula, iar
imprescriptibilitatea excepția.

În același sens sunt și dispozițiile art. 1909 alin. 1 Codul civil, conform
cărora bunurile mobile se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără să fie
necesară o trecere de timp.

c)Sesizabilitatea

Bunurile ce formează obiectul acestui tip de proprietate pot fi urmărite de

creditori pentru satisfacerea creanțelor acestora, indiferent dacă sunt mobile
sau imobile. Astfel, conform Codului civil, care în articolul 1718 stipulează
că, oricine este obligat personal, este ținut de a îndeplini îndatoririle sale ,
mobile și imobile, prezente și viitoare.

Privitor la acest aspect există o excepție și anume, bunurile care sunt

obiect al domeniului public respectiv domeniului privat al statului și unităților
administrativ-teritoriale nu pot fi urmărite, pentru că statul este prezumat a fi
solvabil.7

Op. cit. [pp. 67-68]

7

4
 2. Titularii dreptului de proprietate privată

2.1. Persoanele fizice ca titulare ale dreptului de proprietate privată

Aptitudinea de a fi titular a dreptului de proprietate privată o deține orice

persoană fizică, având capacitatea de folosință. Codul civil, prin art. 949 și art. 1306,
statuează că este capabilă a contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă
de către lege și, respectiv, pot cumpăra și vinde toți cărora nu le este interzis prin lege.
Potrivit art. 44 alin. 2 din Constituție, proprietatea privată este garantată și ocrotită în
mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul
de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea
României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este
parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și
prin moștenire legală.

2.2. Persoanele juridice ca titulare ale dreptului de proprietate privată

Pot fi titulare ale dreptului de proprietate privată următoarele persoane juridice:

societățile comerciale cu capital de stat sau privat, român, mixt sau străin, înființate în
baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale; regiile autonome înființate și
organizate în baza Legii nr. 15/1990; societățile agricole înființate în baza Legii nr.
36/1991 care au personalitate juridică, dar fără scop comercial; asociațiile cu scop
lucrativ, cooperativele meșteșugărești, de consum sau de credit, precum și cele fără
scop lucrativ; asociațiile și fundațiile înființate în baza O.G. nr. 26/2001; culte
religioase;

La rândul lor, având calitatea de persoane juridice, statul și unitățile

administrativ-teritoriale pot fi de asemenea titulare ale dreptului de proprietate privată.
De fapt, Legea nr. 213/1998 prevede în mod expres faptul că domeniul privat al statului
sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunurile aflate în proprietatea
lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul și unitățile
administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată. 8

8
Ibidem., [pp. 68-70]

5
 3. Domeniul privat al statului și al unităților
administrativ-teritoriale

3.1. Formarea domeniului privat al statului

O modalitate de formare a domeniului privat al statului este

reprezentată de trecerea din domeniul public în domeniul privat, dispusă
printr-un act administrativ sau printr-o hotărâre a Guvernului. În perspectiva
moștenirilor vacante, conform art. 477 din Codul Civil, acestea vor intra în
domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.

Din domeniul privat al statului fac parte de asemenea și bunurile

dobândite de către stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, dacă au
intrat în proprietatea acestuia în baza unui titlu valabil, cu respectarea
Constituției, a tratatelor internaționale și a legilor în vigoare la data preluării
acestora de către stat.

3.2. Formarea domeniului privat al unităților administrativ-teritoriale

Modul de formare a domeniului privat este dependent de formarea

domeniului public, în sensul că, pentru ca un bun să poată face parte din
domeniul privat, este necesar să nu facă parte din domeniul public. Bunurile
care fac parte din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-
teritoriale sunt supuse regimului juridic de drept comun, deoarece nu sunt
afectate uzului public. Licitația publică reprezintă singurul mod de înstrăinare
al acestor bunuri. Bunurile din domeniul privat nu pot fi înstrăinate prin acte cu titlu
gratuit și nici date în plată.9

4. Modalitățile dreptului de proprietate privată

9
Ibidem, [ pp.71-72]

6
Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate privată sunt:

 Proprietatea rezolubilă sau revocabilă;

 Proprietatea anulabilă;
 Proprietatea comună;

a) Proprietatea rezolubilă sau revocabilă

Proprietatea este rezolubilă în cazul în care actul juridic de transmitere a dreptului

de proprietate de la o persoană la alta este afectat de o condiție revocabilă. Spre
exemplu următoarele articole ale Codului Civil:

 art. 829 conform căruia donația poate fi revocată pentru neîndeplinirea sarcinii,
pentru ingratitudine și pentru naștere de copii;
 art. 937 potrivit căruia donațiile între soți sunt revocabile ș.a.

b) Proprietatea anulabilă

Proprietatea anulabilă reprezintă modalitatea dreptului de proprietate privată care se

caracterizează prin faptul că dreptul de proprietate este dobândit în baza unui act juridic
anulabil. Nulitatea relativă sancționează nesocotirea, la încheierea actului juridic, a
unor norme juridice ce ocrotesc interese individuale. Sunt cauze de nulitate relativă, de
regulă, viciile de consimțământ.10

c) Proprietatea comună

Proprietatea comună exprimă modalitatea dreptului de proprietate în cazul căreia

dreptul de proprietate aparține, concomitent mai multor persoane, care exercită
împreună posesia, folosința și dispoziția, fără ca bunul să fie fracționat în materialitatea
lui.11

5. Modurile de dobândire a

10
Op. cit.[p. 56]
11
Op. cit. [pp. 42-44]

7
 dreptului de proprietate privată

Modurile de dobândire a drepturilor reale sunt categorii de acte sau fapte

juridice care generează dobândirea și transferarea dreptului de proprietate și a
celorlalte drepturi reale principale.

Codul civil, în art. 644-655, enumeră diferitele moduri de obținere a

proprietății: succesiunea, legatele, convenția, tradițiunea, accesiunea sau
incorporațiunea, prescripția, legea și ocupațiunea; în legătură cu enumerarea din
textele legale menționate, se impun unele observații.

Dreptul de proprietate privată poate fi dobândit, în condiţiile legii, prin:

 achiziționarea bunului care se realizează prin intermediul convenției sau

contractului de vânzare-cumpărare,
 primirea bunului care se realizează prin mijlocirea cotractului de donație,
 moștenire legală sau testamentară,
 prin uzucapiune sau prescripție achizitivă,
 hotărâre judecătorească
a) Contractul (convenția)

Este cel mai important mod de dobândire a drepturilor reale. Acesta este
constitutiv sau translativ de drepturi reale, nefiind necesară în acest scop, o altă
operațiune suplimentară, iar riscurile trec de la transmițător la dobânditor în
momentul acordului de voințe, chiar dacă nu i s-a făcut tradițiunea bunului. 12

b) Uzucapiunea sau prescripția achizitivă

Este modul originar de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale prin
posedarea neîntreruptă a unui imobil pe durata și în condițiile prevăzute de lege.13

c) Hotărârea judecătorească

12
Ibidem. [pp.125-132]
13
Op. cit., [p. 117]

8
De regulă, hotărârile pronunțate de instanțele judecată au caracter declarativ,
deoarece constată existența unui drept de proprietate preexistent și nu constituie
un mod de dobândire a drepturilor reale.

Cu toate acestea, se pot dobândi drepturi reale prin acele hotărâri judecătorești
constitutive sau atributive de drepturi cum este ordonanța de adjudecare, ca act
final al vânzării prin licitație publică, în cadrul procedurii de executare silită.
Prin această ordonanță are loc transferul dreptului de proprietate adjudecatarului
care devine astfel proprietar.

De asemenea, aceasta se concretizează ca urmare unei revendicări sau a unei

exproprieri, în această situație, proprietatea trece în domeniul public totuși
procedura exproprierii poate să fie evitată de către cei interesați prin cesiune
amiabilă.14

Concluzie

14
Op. cit. [p.222]

9
Concluzionând, dreptul de proprietate privată este un drept bine fundamentat,
dată fiind abordarea sa larga în Constituția României respectiv Codul Civil
român și în alte acte normative, ce angrenează orice individ din societate,
indiferent de statut, fie aceasta persoană fizică sau juridică. Problematica
proprietății private este tratată foarte vast, având drept principal scop
înțelegerea și aprofundarea aspectelor ce cad sub incidența exercitării acestui
drept.

Raportat la legislația actuală, sunt de părere că în situația în care un imobil

aflat în proprietate privată reprezintă un interes național atunci bunul respectiv
să îi revină statului, astfel încât transferul acestuia în domeniul public să se
finalizeze într-un interval cât mai scurt de timp, prin achiziție. De asemenea,
în perspectiva dobândirii ilicite a proprietății private, consider că statul trebuie
să realizeze o confiscare a bunurilor care nu sunt dobândite licit, astfel încât
titularii ale căror proprietăți nu pot fi justificate să fie sancționați prin
deposedare.

Amintesc faptul că dreptul de proprietate privată este un concept cu o legătură

strânsă

în cultura și tradiția țării noastre, întrucât România este pe primul loc în

Uniunea Europeană din punct de vedere al procentului populației care trăiește
în locuințe proprietate personală, 96,1% în 2014, cu mult peste media din
UE.15

Bibliografie

15
http://www.cotidianul.ro/romania-tara-cu-cei-mai-multi-proprietari-de-locuinte-din-ue-271861/ accesat
la data de 07.12.2016

10
1. Anghelescu A., Boroi G., Pivniceru M., Rădulescu T., Drept civil.
Drepturile reale principale, Note de curs, jurisprudență relevantă,
spețe, teste grilă. Ediția a 2-a, Editura Hamangiu, București, 2011;
2. Bodoașcă T., Drăghici A., Drept Civil. Partea Generală, Editura
Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ Sibiu, 2009;
3. Bodoașcă T., Drăghici T., Drept civil. Drepturile reale, Editura
Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2008;
4. Boroi G., Stănciulescu L., Drept civil, Curs selectiv. Teste grilă. Ediția
a II-a, Editura All Beck, București, 2003;
5. Zamșa C., Drept civil. Drepturile reale principale. Manual seminar,
Editura C.H. Beck, București, 2009.
6. http://www.cotidianul.ro/romania-tara-cu-cei-mai-multi-proprietari-de-
locuinte-din-ue-271861 accesat la data de 07.12.2016

11