Proprietatea publică şi proprietatea privată

•regimul juridic al domeniului public şi

regimul juridic al domeniului privat,
•exercitarea dreptului de proprietate publică,
dreptul de proprietate privată
Dreptul de proprietate publică

Formele dreptului de proprietate sunt enunţate expres in art. 136 din Constituţie, norma fundamentala
statuand ca: “Proprietatea este publică sau privată„.
“Dreptul de proprietate publică este acel drept subiectiv de proprietate ce aparţine statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, fie prin natura lor, fie printr-o dispoziţie specială a legii
sunt de uz ori de interes public, cu conditia de a fi dobandite prin unul dintre modurile prevazute de
lege” (art.858 Cod Civil).
Subiectele dreptului de proprietate publică.
Din dispoziţiile constituţionale şi ale altor acte normative relevante, cât şi din definiţia dată dreptului de
proprietate publică, rezultă că subiectele acestui drept sunt:
statul asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional

unităţile adminstrativ-teritoriale (comuna, oraşul, municipiul, judetul) asupra bunurilor din domeniul

public de interes local.
Niciun alt subiect de drept public sau de drept privat nu poate fi titular al dreptului de proprietate asupra
bunurilor din domeniul public. Acele subiecte de drept care pot dobandi un drept de administrare sau de
concesiune asupra unor astfel de bunuri, nu trebuie a se confunda cu dreptul de proprietate, ci reprezintă
o modalitate specifică de exercitare a dreputului de proprietate.
Bunurile care sunt obiect exclusiv al proprietatii publice sunt enumerate de art.859 C.Civil, printre
acestea regasindu-se: bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic
valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele natural ale platoului continental,
precum si alte bunuri stabilite prin lege organica.
Dreptul de proprietate publică
Modul de dodobandire al dreptului de proprietate publica este specificat la art.863 C.Civil, care dispuneca
acest drept se dobandeste prin:
- achizitii publice, efectuate in conditiile legii;
- exproprierea pentru cauza de utilitate publica, in conditiile legii;
- donatie sau legat, acceptat in conditiile legii, daca bunul, prin natura lui ori prin vointa dobanditorului, devine
de uz ori de interes public
- conventie cu titlu oneros, daca bunul, prin natura lui ori prin vointa dobanditorului, devine de uz ori de interes
public;
- transferul unui bun din domeniul privat al statului in domeniul public al acestuia sau din domeniul privat al unei
unitati administrative teritoriale in domeniul public al acesteia, in conditiile legii;
 alte moduri stabilite de lege (pe cale natura, prin conventie)

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică

Dreptului de proprietate publică îi sunt specifice următoarele caractere juridice:
inalienabilitatea,
imprescriptibilitatea,
insesizabilitatea.
Dreptul de proprietate publică este inalienabil, asadar bunurile care alcătuiesc domeniul public nu pot fi
înstrăinate. Actele de înstrăinare făcute cu privire la aceste bunuri sunt lovite de nulitate absolută.
Inalienabilitatea interzice nu numai înstrăinarea, dar şi dezmembrarea proprietăţii. Aşadar, în principiu nu se pot
constitui asupra bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate publică, dezmembraminte ale dreptului
de proprietate: uzufructul, uzul, abitaţia, servitutea sau superficia.
Bunurile proprietate publică sunt imprescriptibile, deoarece sunt scoase din circuitul civil general, atât extinctiv
cât şi achizitiv.
Bunurile din domeniul public sunt insesizabile (art.861, alin.1, C.Civ.), adică nu pot fi urmărite de către creditorii
titularilor dreptului de proprietate asupra acestor bunuri (statul şi unităţile administrativ-teritoriale).
Dreptul de proprietate publică
Exercitarea dreptului de proprietate publică
Modul de exercitare al dreptului de proprietate publică de către titularii lui, este de satisfacerea a
interesului general, dreptul de proprietate publică îndeplineşte prin el însuşi o funcţie socială.
Dreptul de administrare
Exerciţiul dreptului de proprietate publică se realizează, de regulă, şi prin intermediul unor subiecte de
drept civil. În acest scop, bunurile proprietate publică sunt încredinţate prin acte de putere sau prin contract,
unor persoane juridice înfiinţate în acest scop, cum sunt regiile autonome, sau altor persoane fizice sau
juridice, în vederea punerii lor în valoare. Din moment ce dreptul real de administrare îşi are izvorul în dreptul
de proprietate publică, el va avea aceleaşi caractere juridice ca şi acesta: inalienabil, imprescriptibil,
insesizabil.

Conţinutul juridic al dreptului real de administrare.

Dreptul real de administrare al regiilor autonome şi al instituţiilor publice le permite acestora să posede,
să întrebuinţeze şi într-o anumită măsură să dispună de ele.

a) Posesia regiilor autonome şi a instituţiilor publice ca atribut al dreptului real de administrare, este
asemănătoare sub aspectul elementului material cu posesia pe care o exercită statul şi unităţile administrativ-
teritoriale.

b) Folosinţa permite regiilor autonome şi instituţiilor publice să întrebuinţeze bunurile proprietate publică, în
vederea realizării scopului pentru care au fost înfiinţate, în puterea proprietarului şi potrivit destinaţiei
bunurilor (uz sau interes public). În virtutea acestei prerogative, titularii dreptului real de administrare pot
culege fructele naturale, industriale şi civile produse de bunurile pe care le administrează. Astfel, fructele
naturale şi industriale intră, ca principiu, în proprietatea regiei autonome sau a instituţiilor publice, dacă prin
actul lor de înfiinţare nu s-a dispus altfel.
Dreptul de proprietate publică
c) Dreptul de dispoziţie al regiilor autonome şi al instituţiilor publice se circumscrie doar dreptului de
dispoziţie materială şi acesta restrâns la limitele exploatării bunurilor conform destinaţiei stabilite. De regulă,
prin natura lor bunurile corporale proprietate publică sunt neconsumptibile, deci ele nu pot fi consumate în
materialitatea lor, urmând a fi restituite în momentul încetării sau retragerii dreptului de administrare. Regia
autonomă şi instituţia publică nu au dreptul să dispună de ele prin distrugere sau degradare. Bunurile primite
în administrare e uzează în timp şi treptat printr-o folosire şi exploatare potrivit destinaţiei stabilite.

Bunurile proprietate publica mai pot fi:

Concesionate (art.866 C.Civil) concesionarul avand dreptul si in acelasi timp obligatia de exploatare abunului
concesionat, in schimbul unei redevente si pentru o durata determinate de timp, in conditiile legii si ale
contractului de concesiune. Autoritatea publica este concedent, iar institutia care concesioneaza se numeste
concesionar.
Contractul de concesiune inceteaza : prin ajungerea la termen, de drept, prin denuntare unilaterala de catre
concedent sau prin disparitia obiectului concesiunii.
Inchirierea bunurilor proprietate publica
Darea in folosinta cu titlu gratuit a unor bunuri proprietate publica (art.136 alin.4 din Constitutia Romaniei,
completat de art.866 C.Civil)

Incetarea dreptului de proprietate publica

Pieirea bunului si incetarea uzului ori interesului public
Intrarea bunului in circuitul civil general in conditiile legii organice.
Dreptul de proprietate privată

Noţiuni generale
 Dreptul de proprietate privată poate fi definit ca fiind dreptul subiectiv ce aparţine
persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau unităţilor administrativ-teritoriale,
asupra unor bunuri mobile sau imobile, altele decât cele care alcătuiesc domeniul public,
bunuri asupra cărora titularul exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia, în putere proprie şi în
interes propriu, în limitele determinate de lege.
 Ca regulă, proprietatea privată nu este exclusivă. Ea poate aparţine oricărui subiect de drept
şi se poate constitui asupra oricărui bun, cu excepţia bunurilor care, prin natura lor şi numai
prin natura lor nu şi prin destinaţia legii, fac parte din domeniul public al statului şu al
unităţilor administrativ-teritoriale.

Subiectele dreptului de proprietate privată

Proprietatea privată poate aparţine persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului şi unităţilor
administrativ-teritoriale.
A. Persoanele fizice. Orice persoană fizică poate fi subiect al dreptului de proprietate privată,
având aptitudinea de a dobândi drepturi, încă din momentul conceperii sale. În dreptul nostru,
capacitatea persoanelor fizice de a dobândi bunuri mobile sau imobile, în proprietate, constiuie
regulă generală. Există însă şi anumite incapacitaţi prevăzute expres de unele legi speciale.
B. Persoanele juridice. Acestea pot fi: societăţi comerciale cu capital de stat, societăţi
comerciale cu capital privat sau cu capital de stat şi capital privat.
Dreptul de proprietate privată

Limitele exercitării dreptului de proprietate privată

Astfel se remarca limitări:
legale,
limitările convenţionale
limitările judiciare.

Acestea îşi au izvorul în voinţa juridică exprimată fie de legiuitor, Codul civil român reglementeaza in capitolul III,
denumit „Limitele juridice ale dreptului de proprietate privata”, fie de judecător, de regulă, cu prilejul soluţionării
unui litigiu între părţile în prezenţă, fie urmare a exprimării voinţei proprietarului prin acte juridice care au ca scop
constituirea unor limite ale exerciţiului dreptului de proprietate.

Stingerea dreptului de proprietate privata

Dreptul de proprietate privată se stinge prin pieirea bunului, dar nu se stinge prin nefolosire. El poate fi însă
dobândit de altul prin uzucapiune sau într-un alt mod, în cazurile şi condiţiile anume determinate de lege.
Proprietarul poate abandona bunul său mobil sau poate renunţa, prin declaraţie autentică, la dreptul de proprietate
asupra bunului imobil, înscris în cartea funciară. Dreptul se stinge în momentul părăsirii bunului mobil, iar dacă
bunul este imobil, prin înscrierea în cartea funciară, în condiţiile legii, a declaraţiei de renunţare.
Exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă şi prealabilă
despăgubire, fixată de comun acord între proprietar şi expropriator. În caz de divergenţă asupra cuantumului
despăgubirilor, acesta se stabileşte pe cale judecătorească.
Confiscarea, ca o altă cale de stingere a dreptului de proprietate, operează numai ca sanctiune, asupra bunurilor
destinate sau folosite sau rezultate pentru săvârşirea unei infracţiuni ori contravenţii.
Uzucapiunea - posesorul poate dobândi proprietatea asupra bunului posedat sau, după caz, asupra fructelor produse
de acesta.