Sunteți pe pagina 1din 33

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT

PROGRAMUL DE STUDII LEGISLAŢIE EUROPEANĂ ŞI CARIERĂ JUDICIARĂ

ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE
REFERAT

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
PROF. UNIV. DR. IOANA NICOLAE

AUTOR: COLŢEA FLAVIUS-ALEXANDRU

BRAŞOV
2017
CUPRINS

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND APĂRAREA DREPTULUI


DE PROPRIETATE.............................................................................................................2

CAPITOLUL 2. ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE.........................................................4


2.1. Aspecte generale....................................................................................4
2.2. Delimitarea acţiunii în revendicare de alte acţiuni............................9
2.2.1. Acţiunea în revendicare şi acţiunea posesorie..........................9
2.2.2. Acţiunea în revendicare şi acţiunea confesorie......................10
2.2.3. Acţiunea în revendicare şi acţiunea negatorie........................10
2.2.4. Acţiunea în revendicare şi acţiunea în evacuare....................11
2.2.5. Acţiunea în revendicare şi acţiunea în grăniţuire..................12
2.2.6. Acţiunea în revendicare şi acţiunea în constatare..................12
2.3. Efectele acţiunii în revendicare..........................................................13

CAPITOLUL 3. ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE IMOBILIARĂ..............................15

CAPITOLUL 4. ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE MOBILIARĂ...............................17

ANEXE.................................................................................................................................19

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................31

1
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND APĂRAREA
DREPTULUI DE PROPRIETATE

Proprietatea constituie dreptul pe care îl are cineva de a se entuziasma şi de a poseda un


lucru în mod voit, însa în parametri pe care legea îi stabileşte1. Practic, dreptul de proprietate
este principalul drept real, ce poate fi definit prin punerea în evidenţă a atributelor pe care
acesta le conferă titularului său: posesia, folosinţa şi dispoziţia. Astfel, Noul Cod civil, în
art.555, defineşte , discutabil, numai dreptul de proprietate privată ca fiind dreptul titularului
de a poseda, folosi şi dispunde de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele
stabilite de lege, precizând că, în anumite condiţii prevăzute de lege, acesta este susceptibil
de modalităţi şi dezmembrăminte, după caz.

Ca orice drept subiectiv, şi dreptul de proprietate a fost şi este apărat prin garanţii
reglementate în diverse ramuri de drept, subliniind în acest fel importanţa pe care acesta o
are în viaţa socială. Sub aspect constituţional,art. 44 alin. (2) teza I din Constituţia României,
prevede că „proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de
titular”.

În afară de aceste reglementări de principiu din dreptul intern, trebuie să arătăm faptul că
dreptul de proprietate este apărat şi prin norme de drept internaţional. Astfel, în art. 17 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată în anul 1948 de Adunarea Generală a
ONU, se prevede că „orice persoană, privită ca subiect unic sau ca asociat în colectivităţi,
are drept de proprietate. Nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa”. O
veritabilă protecţie este reglementată în art. 1 parag. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la
Convenţia europeană a drepturilor omului, care prevede că orice persoană fizică sau juridică
are dreptul de a-i fi protejate bunurile sale şi nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa

1
C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu. Al. Băicoianu, Tratat de drept civil roman,vol.II, Ed.All, Bucureşti, 1997,
p.8

2
decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile
generale de drept internaţional2.

Totuşi, majoritatea garanţiilor dreptului de proprietate sunt reglementate in dreptul civil.


Doctrina a clasificat mijloacele de apărare a dreptului de proprietate în două categorii:
mijloacele juridice nespecifice şi mijloacele juridice specifice. Mijloacele juridice
nespecifice sau indirecte, sunt mijloacele ce au ca obiectiv principal apărarea unui drept de
creanţă, care însă ia naştere şi se realizează pe temeiul dreptului de proprietate. Apărând un
drept de creanţă, care se întemeiază dreptul de proprietate, în final se ajunge la apărarea
dreptului de proprietate însuşi. Intră în această categorie: acţiunile născute din contracte în
legătură cu executarea lor, cu răspunderea pentru neexecutare, acţiuni în repararea
prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite, acţiuni rezultate din îmbogăţirea fără justă cauză,
acţiuni în anularea, declararea sau constatarea nulităţii actelor juridice3.

Mijloacele juridice specifice sau directe sunt acele mijloace care au ca obiectiv principal
apărarea dreptului de proprietate sau a altui drept real. Acţiunile reale, ca mijloace directe de
apărare a dreptului de proprietate, au fost clasificate în două categorii: acţiuni petitorii şi
acţiuni posesorii.

Acţiunile petitorii sunt acele acţiuni pe care numai titularul dreptului încălcat le poate
exercita, iar prin exercitarea acestora se tinde la apărarea dreptului de proprietate sau a altui
drept real. Intră în această categorie: acţiunea în grăniţuire, acţiunea în prestaţie tabulară,
acţiunea negatorie, acţiunea confesorie şi acţiunea în revendicare. În schimb, acţiunile
posesorii sunt acele acţiuni prin exercitarea cărora se tinde la apărarea sau redobândirea
posesiei, fără a se pune în discuţie dreptul de proprietate al posesorului.

2
C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Vol. I. Drepturi şi libertăţi, Ed. All Beck, Bucureşti,
2005, p. 962
3
E. Chelaru, Curs de drept civil.Drepturi reale principale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p. 129

3
Totuşi, prin exercitarea acţiunilor posesorii, se ajunge, implicit, la apărarea dreptului de
proprietate, pentru că, de cele mai multe ori, posesorul bunului este chiar proprietarul
acestuia, iar prin apărarea posesiei îşi apără chiar dreptul de proprietate asupra acelui bun.
Plecând de la importanţa celor două categorii de acţiuni reale, s-a considerat că cel care a
pierdut o acţiune posesorie poate formula o acţiune petitorie, dar că, în cazul în care a fost
pronunţată o acţiune petitorie, pentru că în cadrul ei se analizează însuşi fondul dreptului, nu
mai poate fi formulată o acţiune posesorie4.

Cel mai important și eficient mijloc de apărare al dreptului de proprietate este acțiunea în
revendicare. Această situație justifică și faptul că în noul Cod civil, în secțiunea a doua
„Apărarea dreptului de proprietate privată”, cele mai ample texte vizează acțiunea în
revendicare (art. 563), efectele admiterii acțiunii în revendicare (art. 566) și proba dreptului
de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară (art. 565).

CAPITOLUL 2. ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE

2.1. Aspecte generale

Acţiunea în revendicare este acea acţiune în justiţie prin care reclamantul, care pretinde ca
este titularul dreptului de proprietate asupra unui bun individual determinat cu privire la care
a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului care se află în stăpânirea bunului respectiv să îi
recunoască dreptul de proprietate şi să îi restituie bunul respectiv.

În noul Cod civil, acţiunea în revendicare este reglementată astfel (art.563):


(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană
care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

4
I. Adam, Drept civil.Drepturile reale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 692

4
(2) Dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin
lege se dispune altfel.
(3) Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credinţă, în condiţiile legii, este pe deplin
recunoscut.
(4) Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare este opozabilă şi
poate fi executată şi împotriva terţului dobânditor, în condiţiile Codului de procedură civilă.

Observăm faptul că acţiunea în revendicare poate fi exercitată nu doar împotriva posesorului


neproprietar, aşa cum se susţinea în doctrina de specialitate, ci şi împotriva altei perosane
care deţine bunul respectiv fără drept (cum este cazul detentorului care refuză restituirea
bunului). Prin urmare, acţiunea în revendicare este o acţiune reală ce urmăreşte bunul şi nu o
anumită persoană. De asemenea, este o acţiune petitorie pentru că urmăreşte însăşi apărarea
dreptului real, mai exact tinde să stabilească existenţa dreptului de proprietate al
reclamantului asupra bunului.

Vechiul Cod civil nu conţinea o reglementare expresă a acţiunii în revendicare. Existau


referiri la revendicarea bunurilor mobile în materia prescripției, dar cu privire la
revendicarea imobiliară nu exista nicio prevedere. Noul Cod vine cu o serie de noutăţi. În
primul rând, acţiunea în revendicare are o reglementare proprie în cuprinsul art.563 şi
art.566. Totuşi dispoziţiile acestor articole nu modifică definiţiile date de doctrina de
specialitate anterior noului Cod

În al doilea rând, din perspectiva titularului acţiunii în revendicare, NCC aduce un element
de noutate, în sensul că şi proprietatea publică ce aparţine statului poate fi apărată în justiţie,
ca şi proprietatea privată prin intermediul acţiunii în revendicare, potrivit dispoziţiilor art.
856 alin. 3 coroborate cu art. 563.

Cu alte cuvinte, și statul poate revendica bunurile aflate în domeniul public, indicându-se
concret mijloacele juridice prin care pot fi realizate principiile constituționale, ce arată că

5
proprietatea publică este garantată. Statul şi unităţile administrativ-teritoriale vor avea
calitatea de reclamant într-o actiune în revendicare, în timp ce titularii drepturilor reale
corespunzătoare proprietăţii publice (dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi
dreptul de folosinţă cu titlu gratuit) au obligaţia de a informa pe proprietar cu privire la orice
tulburare adusă dreptului de proprietate publică şi de a-l introduce în proces pe titularul
dreptului de proprietate publică în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

O altă diferenţă o reprezintă prescriptibilitatea acțiunii (art.563 alin.2). Acțiunea în


revendicare este imprescriptibilă sub aspect extinctiv, adică poate fi introdusă oricând,
aspect ce derivă din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, indiferent dacă
revendicarea privește un bun mobil sau un bun imobil, cu excepția cazurilor în care prin lege
se dispune altfel.
Ca urmare există doar două excepții prevăzute expres:
 potrivit art. 859 noul Cod de procedură civilă, acțiunea în revendicare împotriva
adjudecatarului bunului imobil, devenit proprietar prin licitație publică în baza unei
proceduri de executare silită, se prescrie în 3 ani de la data întăbulării actului de
adjudecare în cartea funciară.
 art. 572 noul Cod civil în cazul avulsiunii, acțiunea în revendicare se exercită în
termen de un an de la data faptului smulgerii porțiunii de teren (ca urmare a acțiunii
apelor curgătoare – fenomen ce apare mai ales în cazul râurilor meandrate) și alipirii
la proprietatea unui terț5
Restul cazurilor în care asistăm la respingerea acțiunii în revendicare nu sunt excepții de la
principiul imprescriptibilității acesteia.
De exemplu, acțiunea în revendicare formulată împotriva posesorului unui bun imobil este
imprescriptibilă, dar aceasta nu înseamnă că nu poate fi paralizată cu succes prin invocarea
prescripției achizitive sau a dobândirii respectivelor bunuri mobile ca efect al posesiei de
bună credință.

5
http://www.dobrinescudobrev.ro/actiunea-in-revendicare-imobiliara-si-actiunile-confesorii-in-noul-cod-civil/

6
Totuşi, referitor la prescriptibilitatea acţiunii în revendicare mai trebuie făcută o precizare:
revendicarea bunurilor proprietate privată este imprescriptibilă doar extinctiv, pe când
revendicarea bunurilor proprietate publică este imprescriptibilă atât extinctiv, cât și
achizitiv. Prin urmare, acţiunea în revendicare a dreptului de proprietate publică nu poate fi
paralizată prin invocarea de catre pârât a dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului
revendicat prin uzucapiune tabulară sau extratabulară ori a dobândirii proprietăţii bunurilor
mobile prin posesia de bună-credinţă.6

În privința probei dreptului de proprietate asupra imobilelor, noul Cod civil instituie regula,
în art. 565, potrivit căreia în această ipoteză proba se face cu extrasul de carte funciară,
în timp ce proba dreptului de proprietate publică in cazul acţiunii în revendicare se va
face potrivit dreptului comun. În practică, se obișnuiește să se depună la dosarul cauzei, în
copie certificată, și titlul de proprietate al reclamantului, însoțit de schițe topo vizate de
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară teritorial.

O altă modificare introdusă prin noul Cod civil o reprezintă introducerea acţiunii în
revendicare în cazul proprietăţii comune. Acțiunea în revendicare este introdusă de cel ce se
pretinde titularul dreptului de proprietate asupra bunului. În cazul bunului comun pe cote
părţi, care conţine mai mulţi proprietari, acţiunea în revendicare a fost privită sub imperiul
vechiului Cod si în practica judiciară ca fiind supusă regulii unanimităţii. Ca element de
noutate, spre deosebire de principiul unanimității consacrat de vechea reglementare, în cazul
coproprietății (proprietății pe cote-părți), în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv
în cazul acțiunii în revendicare, fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de
calitatea procesuală.

Dreptul la despăgubiri, prevăzut în cazul acţiunii în revendicare, dă naştere unei alte discuţii
interesante. Stabilirea naturii juridice a acţiunii în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile
art.566 alin.1 din NCC are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor

6
https://www.online.consultantavocat.ro/actiunea-revendicare-dreptului-de-proprietate-publica/

7
referitoare la prescripţia extinctivă.O asemenea solicitare are acelaşi caracter imprescriptibil,
dat fiind faptul ca avem în vedere o cerere accesorie acţiunii în revendicare. Astfel, potrivit
art. 2502 alin.1 din noul Cod civil, dreptul la acţiune este imprescriptibil în cazurile
prevăzute de lege, precum şi ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv
ocrotit, exerciţiul său nu poate fi limitat în timp. Prin natura lor, despăgubirile la care se face
referire în art. 566 alin.1 vin să înlocuiască bunul.

Practic, art.2502 alin.1 trebuie interpretat restrictiv, în sensul în care este vorba de un drept
supus prescripţiei extinctive, care însă datorita unei situatii particulare (natura sau obiectul
dreptului subiectiv) este considerat imprescriptibil. Nu acelasi lucru însă se va avea în
vedere în situatia în care se solicită despăgubiri ca urmare a antrenării răspunderii civile
delictuale7. Astfel, în cazul art.563 alin.(1) dreptul de a obţine despăgubiri este prescriptibil.

Referitor la cererea de chemare în judecată, acţiunea în revendicare imobiliară este de


competenţa instanţei în a carei rază teritorială se află imobilul (conform art.117 din Codul de
procedură civilă), iar cea mobiliară este de competenţa instantei în a carei rază teritoriala se
află domiciliul pârâtului (conform art.107 din Codul de procedură civilă).

Referitor la competenţa după materie şi valoare, instanţa competentă se va stabili în funcţie


de valoarea obiectului cererii (valoarea imobilului sau bunui mobil revendicat, cuantumul
sumei cerute cu titlu de despăgubire), acţiunea în revendicare fiind o acţiune patrimonială,
cu obiect evaluabil în bani. Astfel, sunt de competenţa judecătoriei cererile evaluabile în
bani, în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti
sau neprofesionişti (art. 94, pct. 1, lit. k) C. proc. civ.), iar tribunalul judecă, în primă
instanţă, toate cererile care nu sunt date în competenţa altor instanţe (art. 95 C. proc. civ). De
asemenea, ambele actiuni se timbreaza la valoarea bunului revendicat (vezi Anexa 1).

7
http://dpsca.ro/2013/02/actiunea-in-revendicare-potrivit-dispozitiilor-din-noul-cod-civil/

8
2.2. Delimitarea acţiunii în revendicare de alte acţiuni

2.2.1 Acţiunea în revendicare şi acţiunea posesorie

Între acţiunea în revendicare, fiind o acţiune petitorie, şi acţiunea posesorie, este normal să
existe o serie de diferenţe, chiar dacă ambele acţiuni urmăresc protejarea anumitor atribute
ale dreptului de proprietate. Astfel, în primul rând, prin acţiunea posesorie, reclamamantul
urmăreşte să păstreze sau să redobândească posesia ca simplă stare de fapt, fără a pune în
discuţie existenţa dreptului de proprietate asupra bunului, în timp ce prin acţiunea în
revendicare reclamantul redobândeşte posesia asupra bunului, însă ca un efect accesoriu al
recunoaşterii dreptului de proprietate.

O altă deosebire între aceste două acţiuni o reprezintă calitatea reclamantului. Dacă acţiunea
posesorie poate fi exercitată de un simplu posesor al bunului în conflict, acţiunea în
revendicare necesită dovedirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului
revendicat. De asemenea, acţiunea posesorie trebuie exercitată într-un termen de prescripţie
extinctivă de un an de la tulburare sau deposedare (art.951 NCC), în timp ce acţiunea în
revendicare este, în principiu, imprescriptibilă extinctiv8.

Nu în ultimul rând, hotărârea pronunţată în posesoriu nu are autoritate de lucru judecat în


petitoriu, cel care a pierdut într-o acţiune posesorie putând să introducă acţiune în
revendicare cu privire la acelaşi bun, în timp ce hotărârea pronunţată asupra acţiunii în
revendicare are autoritate de lucru judecat şi în posesoriu, nemaifiind posibilă ocrotirea
posesiei printr-o nouă acţiune posesorie.

8
G. Boroi, C.A. Anghelescu, B. Nazat, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2013, p.97

9
2.2.2. Acţiunea în revendicare şi acţiunea confesorie

Acţiunea confesorie reprezintă acţiunea prin care se urmăreşte apărarea unui


dezmembrământ al dreptului de proprietate, astfel încât reclamantului să i se permită
exercitarea netulburată şi deplină a dreptului real principal 9 . Prin urmare, în acţiunea
confesorie, poziţia de reclamant o are cel care afirmă că este titularul unui drept de uzufruct,
de uz, de superficie, de servitute, de abitaţie, dar şi titularul unui drept real corespunzător
dreptului de proprietate publică (dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi dreptul de
folosinţă cu titlu gratuit), în timp ce într-o acţiune în revendicare, poziţia procesuală de
reclamant o are persoana care se pretinde proprietar. Mai mult, într-o acţiune confesorie,
poziţia procesuală de pârât o are fie proprietarul, fie o altă persoană care contestă existenţa
dreptului real principal în favoarea reclamantului.

O altă deosebire între aceste două acţiuni o reprezintă termenul de prescripţie. Astfel, dacă
acţiunea în revendicare este imprescriptibilă extinctiv, acţiunea confesorie (cu excepţia celei
întemeiate pe dreptul de superficie, care este declarată imprescriptibilă de art.696 alin.2
NCC) se prescrie în termen de 10 ani.

2.2.3. Acţiunea în revendicare şi acţiunea negatorie

Acţiunea negatorie se intentează împotriva oricărei persoane care se pretinde titularul unui
drept real, altul decât dreptul de proprietate. Astfel, atât acţiunea în revendicare cât şi
acţiunea negatorie sunt imprescriptibile extinctiv şi pot fi exercitate doar de către proprietar,
diferenţa fiind faptul că prin acţiunea negatorie nu se pune în discuţie dreptul de proprietate,
ci doar existenţa dreptului real principal pe care pârâtul pretinde că îl are. Totuşi, prin
contestarea existenţei unui dezmembrământ al dreptului de proprietate, acţiunea negatorie
apără, indirect, şi dreptul de proprietate.

9
L. Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2011, p.252

10
2.2.4. Acţiunea în revendicare şi acţiunea în evacuare

Având în vedere că prin acţiunea în revendicare reclamantul solicită nu numai obligarea


pârâtului să îi recunoască dreptul de proprietate, ci şi obligarea pârâtului să îi predea bunul,
rezultă că, în materie imobiliară, revendicarea implică şi evacuarea. În consecință, dacă se
admite acţiunea în revendicare, nu mai este necesar să se formuleze şi o acţiune în
evacuare, fiind respinsă ca lipsită de interes. Acţiunea în evacuare este admisibilă în cazul în
care între reclamant şi pârât a existat un raport juridic prin care s-a transmis folosinţa
imobilului, care a încetat, precum şi atunci când, ca urmare a toleranţei îndelungate, s-a creat
aparenţa existenţei unui asemenea raport juridic, însă, în lipsa transmiterii voluntare a
folosinţei către pârât sau a toleranţei, proprietarul are la îndemână numai calea acţiunii în
revendicare.

După intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, mai există un caz de
admisibilitate a acțiunii în evacuare. Astfel, art. 1033-1049 NCPC reglementează procedura
evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept, care se aplică în litigiile privind
evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau
alte persoane. Prin urmare, pe calea acestei proceduri speciale, s-ar putea dispune evacuarea
atât a celui care deține imobilul pe temeiul unui raport juridic prin care s-a transmis folosința
acestuia, care însă a încetat (cazul fostului locatar, chiriaș, arendaș, sublocatar, cesionar al
locatarului), cât și a oricărei persoane care ocupă imobilul fără a avea vreun titlu, indiferent
dacă a existat sau nu permisiunea ori îngăduința proprietarului (toleratul și cel care ocupă
abuziv un imobil).

11
Subliniem că, în toate cazurile în care ar fi admisibilă acțiunea în evacuare, proprietarul nu
este obligat să recurgă la aceasta, ci poate alege calea, mai costisitoare și care implică
dovedirea dreptului de proprietate, a acțiunii în revendicare10.

2.2.5. Acţiunea în revendicare şi acţiunea în grăniţuire

Acţiunea în grăniţuire sau în hotărnicie reprezintă acţiunea prin care se solicită instanţei
determinarea, prin semne exterioare, a liniei despărţitoare dintre două fonduri vecine.
Această acţiune poate fi introdusă nu doar de proprietar, ci şi de către titularul unui
dezmembrământ de proprietate asupra fondului respectiv sau chiar de către un simplu
posesor. Tot astfel, acţiunea în grăniţuire poate fi introdusă şi împotriva titularului unui drept
real sau chiar a titularului unui drept de folosinţă, ca drept personal, nu doar împotriva
proprietarului fondului învecinat.

Deşi prin acţiunea în grăniţuire se urmăreşte doar reconstituirea hotarului real dintre două
fonduri învecinate, fără a se contesta dreptul de proprietate asupra fondului vecin, există
situaţia în care, cu ocazia grăniţuirii, reclamantul pretinde şi o parte determinată din terenul
învecinat, caz în care grăniţuirea este dublată de o revendicare a porţiunii respective de
teren, astfel încât este necesar să se facă dovada dreptului de proprietate asupra porţiunii
respective.

2.2.6. Acţiunea în revendicare şi acţiunea în constatare

Acţiunea în constatare este acţiunea prin care reclamantul solicită instanţei numai să
constate existenţa unui drept subiectiv al său sau inexistenşa unui drept subiectiv al
pârâtului. Practic, această acţiune are un caracter subsidiar faţă de cererea în realizare. Fiind
respinsă ca inadmisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului.

10
http://bloghamangiu.ro/unele-probleme-de-procedura-civila-in-materia-actiunii-in-revendicare/

12
Spre deosebire de acţiunea în revendicare, care presupune existenţa unui proprietar
neposesor şi a unui posesor neproprietar, acţiunea în constatare este disponibilă
proprietarului care se afla în posesia bunului, în cazul în care îi este necesară o hotărâre
judecătorească prin care să i se recunoască dreptul său, dacă dovedeşte că acest drept îi este
contestat de pârât.

2.3. Efectele acţiunii în revendicare

Reglementate în art.566, efectele admiterii acţiunii în revendicare sunt aceleaşi indiferent


dacă bunul revendicat este mobil sau imobil. Pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la
despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat (iar pe baza unor dispoziţii
legale speciale, terţul dobânditor nu mai poate fi evins de către adevăratul proprietar). În
aceleaşi condiţii, pârâtul va fi obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora.
În toate cazurile, despăgubirile vor fi evaluate în raport cu momentul restituirii. Bunul va fi
readus în patrimoniul proprietarului liber de orice sarcini cu care fusese grevat de către
posesorul neproprietar.

Dacă bunul revendicat a pierit fortuit şi era asigurat, pârâtul va restitui indemnizaţia de
asigurare sau dreptul de a primi indemnizaţia (art.1642 NCC). În schimb, dacă bunul nu era
asigurat şi a pierit fortuit, posesorul de bună credinţă nu poate fi obligat la despăgubiri,
conform art.558, în timp ce posesorul de rea-credinţă va fi obligat să restituie contravaloarea
lucrului, afară de cazul în care demonstrează că lucrul ar fi pierit şi dacă s-ar fi aflat, la data
pieirii, în posesia proprietarului. În schimb, dacă imobilul revendicat a fost expropriat,
pârâtul va restitui doar despăgubirea primită ca urmare a exproprierii11.

11 11
G. Boroi, C.A. Anghelescu, B. Nazat, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2013, p.126

13
Posesorul de rea-credinţă sau detentorul precar va fi obligat, la cerere, la restituirea fructelor
produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar sau să plătească echivalentul
valoric al fructelor pe care a omis să le perceapă. În schimb, posesorul de bună-credinţă va
păstra proprietatea fructelor produse de bun pe tot intervalul de timp cât a durat buna sa
credinţă.
Totuşi, la cererea reclamantului, conform principiului disponibilităţii, pârâtul, indiferent
dacă a fost de bună sau de rea-credinţă, este obligat să restituie productele sau să plătească
contravaloarea acestora, dacă nu mai pot fi restituite în natură.

În ceea ce priveşte cheltuielile făcute de posesor (cu excepţia situaţiilor în care cheltuielile
se concretizează într-o lucrare nouă, caz în care sunt incidente dispoziţiile corespunzătoare
din materia accesiunii imobiliare artificiale), proprietarul poate fi obligat, la cerere, să
restituie posesorului de bună sau de rea-credinţă cheltuielile necesare pe care acesta le-a
făcut, cheltuielile utile, în limita sporului de valoare şi cheltuielile necesare pentru
producerea şi culegerea fructelor sau a productelor. În privinţa cheltuielilor voluptoare,
proprietarul nu este dator să acopere aceste cheltuieli, posesorul având dreptul de a-şi însuşi
lucrările efectuate cu aceste cheltuieli numai dacă prin aceasta bunul nu se deteriorează.

Pârâtul, indiferent că a fost de bună sau de rea-credinţă, are un drept de retenţie asupra
produselor până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea şi culegerea acestora, cu
excepţia cazului în care proprietarul furnizează pârâtului o garanţie îndestulătoare. De
asemenea, pârâtul de bună-credinţă are drept de retenţie asupra bunului revendicat până la
data la care proprietarul îi va plăti cheltuielile necesare şi, în limita sporului de valoare, pe
cele utile12.

Însă, dreptul de retenţie nu poate fi exercitat în niciun caz asupra bunului frugifer sau când
intrarea în stăpânirea materială a bunului s-a făcut prin violenţă ori fraudă sau când

12
https://legestart.ro/actiunea-in-revendicare-pentru-apararea-dreptului-de-proprietate-privata

14
produsele sunt bunuri perisabile ori sunt supuse, ca urmare a trecerii unei perioade scurte de
timp, unei scăderi semnificative a valorii lor.

CAPITOLUL 3. ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE IMOBILIARĂ

Cel care se pretinde a fi proprietar trebuie să facă dovada dreptului său de proprietate, în
sarcina posesorului (pârâtului) existând o prezumţie de proprietate ce decurge din simplul
fapt al posesiei. Regula generală ce decurge din art. 565 NCC este aceea ca dovada dreptului
de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară se face printr-un extras de carte
funciară. Totuşi, această regulă nu are un caracter absolut, deoarece conform art.887 alin.(1),
drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moştenire,
accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum şi în
alte cazuri expres prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte proba dreptului de proprietate, în doctrină s-a încercat conturarea noţiunii
de titlu. Astfel, prin titlu se înţelege actul juridic, actul jurisdicţional sau chiar actul
administrativ translativ, constitutiv sau chiar declarativ de proprietate13, care generează o
prezumţie de proprietate a celui care îl invocă.

În vechea reglementare, certificatul de moştenitor nu era considerat ca fiind un titlu,


deoarece singura lui funcţie era de a atesta calitatea de moştenitor şi întinderea drepturilor
succesorale ale persoanei având această calitate. În realitate însă, reclamantul se putea
prevala de moştenirea legală sau testamentară, în măsura în care reuşeste să facă dovada că

13
Prin titluri ca probă a dreptului de proprietate, se înţeleg nu numai titlurile translative de proprietate, cum ar
fi vânzarea, schimbul, donaţia, ce creează un drept de proprietate nou în patrimonial dobânditorului, ci şi cele
declarative, care recunosc un drept anterior- I.C.C.J., s.civ şi de propr. Int., dec. nr.1591/2005, în Jurisprudenţa
secţiei civile şi de proprietate intelectuală, 2005, p.102

15
autorul său era proprietarul imobilului pe care îl revendică de la pârât 14. Această probă nu
are un caracter absolut, în sensul că persoana interesată putea să dovedească faptul că
autorul nu era proprietar al unui bun.

În practică, în funcţie de titlul pretins de reclamant, există mai multe cazuri în care acţiunea
în revendicare poate fi dezbătută. Dacă ambele părţi se pretind proprietari, un mod original
de dobândire a proprietăţii (uzucapiunea, accesiunea naturală) este preferat unui mod derivat
de dobândire a proprietăţii (act juridic translativ de proprietate). Dacă însă ambele părţi se
prevalează de moduri derivate, există mai multe situaţii de rezolvare a acţiunii în
revendicare: ambele parţi au titlu, numai o parte are titlu sau niciuna din părţi nu are titlu.

Dacă ambele părţi prezintă câte un titlu cu privire la imobilul în litigiu, se are în vedere
provenienţa titlurilor. Dacă ambele titluri provin de la acelaşi autor, iar niciunul din
dobânditori nu şi-a înscris titlul în documentele de publicitate imobiliară, câştig de cauză are
cel cu titlul cu dată mai veche (excepţie fiind situaţia în care ambele părţi produc ca titlu un
testament al aceleiaşi persoane, caz în care câştigă legatarul din testamentul ulterior) În
schimb, dacă ambele titluri provin de la acelaşi autor, iar numai unul din dobânditori şi-a
înscris titlul în documentele de publicitate imobiliară, acesta va avea câştig de cauză, cu
excepţia cazului în care cealaltă parte a fost împiedicată să îşi înscrie titlul prin violenţă sau
viclenie, iar titlul acestuia era anterior celui în baza căruia s-a realizat înscrierea. Dacă
ambele titluri provin de la acelaşi autor, iar ambii dobânditori şi-au înscris titlul în
documentele de publicitate imobiliară, câştig de cauză are cel care şi-a înscris mai întâi
titlul. Dacă însă cele două titluri provin de la autori diferiţi, se vor compara titlurile pe care
se bazează drepturile autorilor, câştig de cauză având autorul care avea un drept preferabil.

14
G.Boroi , M.M. Pivniceru , C.A.Anghelescu , T.V. Radulescu, Drept civil. Drepturile reale principale. Note
de curs. Jurisprudenţă relevantă. Speţe. Teste grilă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p.72

16
În schimb, în cazul în care numai una din parţi are titlu, acţiunea în revendicare imobiliară se
va admite (dacă titlul aparţine reclamantului) sau se va respinge (dacă titlul aparţine
pârâtului). Nu în ultimul rând, în situaţia în care niciuna dintre părţile în litigiu nu produce
un titlu şi, desigur, nu se invocă uzucapiunea sau un alt mod originar de dobândire a
proprietaţii, acţiunea în revendicare imobiliară este respinsă, deoarece, în ipoteze identice,
mai bună este situaţia celui care posedă, iar în favoarea posesorului (pârâtului) operează
prezumţia de proprietate.

CAPITOLUL 4. ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE MOBILIARĂ

Şi în cazul în care vorbim de acţiunea în revendicare mobiliară se poatea ajunge la


compararea modurilor de dobândire a dreptului de proprietate de care se prevalează parţile
din litigiu, însă cu privire la bunurile mobile există anumite particularităţi:

 dacă proprietarul se desesizează de bunul mobil în mod voluntar, încredinţându-l


unui detentor precar, iar acesta îl înstrăinează cu titlu oneros unui terţ dobânditor de
bună-credinţă (art.937 alin.1), acţiunea în revendicare va fi respinsă. Terţul de bună-
credinţă devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă,
în acest caz posesia căpătând valoarea unei prezumţii legale absolute de proprietate,
acest mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun mobil fiind
preferabil oricărui alt mod15.

 dacă proprietarul se desesizează de bunul mobil în mod involuntar, ca urmare a unui


furt sau a pierderii bunului, iar bunul respectiv ajunge în posesia unui dobânditor de
bună-credinţă (art.937 alin.2), acţiunea în revendicare va fi admisă dacă, sub
sancţiunea decăderii, aceasta este intentată în termen de 3 ani de la data la care
proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului. În acest caz, terţul dobânditor

15
G. Boroi, C.A. Anghelescu, B. Nazat, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2013, p.116

17
de bună-credinţă are la îndemână regresul împotriva hoţului sau găsitorului, dar va
suporta riscul eventualei insolvabilităţi a acestuia, cu excepţia cazului în care terţul a
dobândit bunul mobil în anumite condiţii speciale (dacă bunul pierdut sau furat a fost
cumpărat dintr-un loc ori de la o persoană care vinde în mod obişnuit bunuri de
acelaşi fel ori dacă a fost adjudecat la o licitaţie publică), caz în care posesorul va
putea reţine bunul până la indemnizarea sa integrală pentru preţul plătit vânzătorului.
În acest caz, proprietarul poate intenta o acţiune în despăgubire împotriva hoţului sau
găsitorului pentru a recupera suma plătită terţului, numai că, de data aceasta, riscul
eventualei insolvabilităţi a vânzătorului va fi suportat de proprietar.
 dacă proprietarul se desesizează de bunul mobil în mod involuntar, iar cel care l-a
găsit se conformează dispoziţiilor art.942 şi următoarele, găsitorul este obligat ca, în
termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului sau să îl predea organului de poliţie,
care îl va păstra timp de 6 luni şi va afişa la sediul său şi pe pagina de internet un
anunţ privitor la pierderea bunului. În cazul în care proprietarul revendică în termeul
de decădere de 6 luni bunul sau preţul obţinut la licitaţie publică, este obligat să
plătească găsitorului o recompensă reprezentând a zecea parte din valoarea actuală a
bunului (pentru bunurile cu valoare comercială) sau să-i plătească suma la care s-a
obligat în cazul în care a făcut o oferta publică de recompensă. Dacă însă proprietarul
nu pretinde bunul sau preţul, acesta va fi considerat bun fără stăpân şi remis
găsitorului pe bază de proces-verbal, care astfel dobândeşte dreptul de proprietate
prin ocupaţiune.

 Dacă însă bunul mobil de află în posesia hoţului, a găsitorului (care nu se


conformează dispoziţiilor art.942 şi următoarele) sau a dobânditorului de rea-
credinţă, dovedirea de către reclamant a dreptului său de proprietate este suficientă
pentru a conduce la admiterea acţiunii în revendicare (vezi Anexa 2). Acţiunea în
revendicare a unui bun mobil proprietate publică este imprescriptibliă extinctiv şi nu
poate fi paralizată prin invocarea uzucapiunii.

18
Acţiune în revendicare imobiliară (Anexa 1)
Instanţa .....

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul16(nume ....., prenume .....), cu domiciliul în ....., având codul numeric

personal ....., cu domiciliul procesual ales17 pentru comunicarea actelor de procedură la

numitul (nume ....., prenume .....), cu domiciliul în....., cu domiciliul în....., având

următoarele date de contact 18


personal/prin mandatar/prin reprezentant legal/prin

reprezentant judiciar (nume ....., prenume .....)/reprezentat prin avocat (nume .....,

prenume .....), cu sediul profesional în ....., având următoarele date de contact19 ..... sau
20 21
Subscrisa (denumirea .....), cu sediul în ....., având codul unic de

înregistrare/codul de identitate fiscală/numărul de înmatriculare în registrul

comerţului22/numărul de înscriere în registrul persoanelor juridice23/contul bancar .....,

cu sediul procesual ales24 pentru comunicarea actelor de procedură la numitul (nume

....., prenume .....), cu domiciliul în ....., având următoarele date de contact 25 prin

reprezentant26 (nume ....., prenume .....) şi prin avocat (nume ....., prenume .....), cu sediul

16
Menţiunile se referă persoana fizică.
17
Menţiunea nu este obligatorie, însă trebuie să fie indicată, în cazul în care, reclamantul doreşte comunicarea
actelor de procedură la alt domiciliu, decât cel indicat.
18
Menţiunea este facultativă, în conformitate cu art. 148 din C. proc. civ. Se pot indica: adresa
electronică/numărul de telefon/ numărul de fax şi alte asemenea.
19
Menţiunea este facultativă, în conformitate cu art. 148 din C. proc. civ. Se pot indica: adresa
electronică/numărul de telefon/ numărul de fax şi alte asemenea.
20
Menţiunile se referă la persoana juridică.
21
În raport de calitatea reclamantului şi de obiectul cererii de chemare în judecată se poate indica şi sediul
dezmembrământului sau domiciliul/sediul reprezentantului desemnat, în conformitate cu art.155 pct.3 şi 4 din
C. proc. civ.
22
Se completează în cazul societăţilor comerciale, care sunt înregistrate în registrul comerţului.
23
Se completează în cazul asociaţilor, fundaţiilor, sindicatelor, confederaţiilor sau partidelor politice .
24
Menţiunea nu este obligatorie, însă trebuie să fie indicată, în cazul în care, reclamantul doreşte comunicarea
actelor de procedură la alt domiciliu, decât cel indicat.
25
Menţiunea este facultativă, în conformitate cu art. 148 din C. proc. civ. Se pot indica: adresa
electronică/numărul de telefon/ numărul de fax şi alte asemenea.
26
Se va indica reprezentantul menţionat în evidenţele publice în cazul persoanelor juridice de drept privat şi
reprezentantul desemnat pentru asociaţiile, societăţile şi entităţile fără personalitate juridică, conform art. 155
alin. (1) pct. 3) şi 4) din C. proc. civ.

19
profesional în ...../prin consilier juridic (nume ....., prenume .....), având următoarele date

de contact27 .....

în contradictoriu cu pârâtul (nume ....., prenume .....), cu domiciliul în....., având

codul numeric personal28 ....., sau

în contradictoriu cu intimata (denumirea persoanei juridice .....), cu sediul în .....,

având codul unic de înregistrare/codul de identitate fiscală/numărul de înmatriculare în

registrul comerţului/numărul de înscriere în registrul persoanelor juridice/contul

bancar29, prin reprezentant30 (nume ....., prenume .....), formulăm

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

prin care solicităm obligarea pârâtului să ne restituie bunul aflat în proprietatea noastră şi

deţinut de acesta fără drept, respectiv imobilul31….sau

prin care solicităm obligarea pârâtului la plata sumei de …., reprezentând despăgubiri pentru

bunul aflat în proprietatea noastră şi deţinut de acesta fără drept, care a pierit din culpa

pârâtului/ a fost înstrăinat. 32 De asemenea, solicităm şi obligarea pârâtului la restituirea

fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia.33

27
Menţiunea este facultativă, în conformitate cu art. 148 din C. proc. civ. Se pot indica adresa
electronică/numărul de telefon/ numărul de fax şi alte asemenea.
28
Se va indica de către reclamant, în măsura în care este cunoscut, în conformitate cu art. 194 din C. proc. civ.
29
Se vor indica de către reclamant, în măsura în care sunt cunoscute, în conformitate cu art. 194 din C. proc.
civ.
30
Se va indica reprezentantul menţionat în evidenţele publice în cazul persoanelor juridice de drept privat şi
reprezentantul desemnat pentru asociaţiile, societăţile şi entităţile fără personalitate juridică, conform art. 155
alin. (1) pct. 3) şi 4) din C. proc. civ.
31
Se vor indica toate elementele de identificare a bunului imobil: categoria (teren, tipul terenului, si/sau
construcţie), amplasamentul (judeţ, localitate, vecinătăţi, numărul cadastral, numărul cărţii funciare, dacă
imobilul este înscris în cartea funciară), date tehnice (suprafaţă, după caz, anul construirii, descrierea
construcţiei etc.)
32
Cele două variante de acţiune au în vedere efectele principale ale admiterii acţiunii în revendicare, astfel cum
acestea sunt reglementate în art. 566 C. civ.
33
Acest capăt de cerere este facultativ, pentru ipoteza în care bunul este susceptibil a produce fructe.

20
În fapt, arătăm că …. .34

În drept, ne întemeiem cererea pe dispoziţiile art. 563, 566 C.civ.

În dovedire, solicităm încuviinţarea probei cu înscrisuri/ probei testimoniale/ probei

cu interogatoriul pârâtului/ probei cu expertiză judiciară în specialitatea .....

În cadrul probei cu înscrisuri, depun următoarele înscrisuri 35 ....., în copii

certificate pentru conformitate cu originalul, în ....36 exemplare.

În cadrul probei testimoniale, indic în vederea audierii, în calitate de martori, pe

numiţii ....., cu domiciliul în37 ....., pentru dovedirea următoarelor împrejurări de fapt .....

şi solicit citarea acestora.

În cadrul probei cu interogatoriu, solicităm citarea pârâtului, persoană fizică38, cu

menţiunea personal la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 358 din C.

proc. civ., pentru dovedirea faptelor personale vizând39 ..... .

În cadrul probei cu expertiză în specialitatea ......, solicităm încuviinţarea

următoarelor obiective40: ..... .

34
Motivele vor avea în vedere împrejurările care demonstrează îndeplinirea condiţiilor legale pentru
exercitarea acţiunii în revendicare. Astfel, potrivit art. 563 alin. (1) C. civ., proprietarul unui bun are dreptul de
a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la
despăgubiri, dacă este cazul. Prin urmare, trebuie arătate următoarele elemente esenţiale: titlul de proprietate al
reclamantului, pierderea posesiei asupra bunului, justificarea deţinerii bunului fără drept, de către pârât; pentru
ipoteza a doua a acţiunii în revendicare, se va arăta în ce împrejurări a pierit bunul sau modalitatea în care
acesta a fost înstrăinat la momentul la care acesta era deţinut fără drept de pârât.
35
Se vor enumera înscrisurile depuse, cu menţionarea elementelor pentru identificare. În mod obligatoriu, în
cazul imobilelor înscrise în cartea funciară se va depune extrasul de carte funciară deoarece potrivit art. 565 C.
civ., în această situaţie dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.
36
Înscrisurile se vor depune în atâtea exemplare câte părţi sunt şi unul pentru instanţă, în conformitate cu
art.149-150 din C. proc. civ. În cazul în care părţile au un reprezentant comun sau partea figurează în mai
multe calităţi, se vor depune într-un singur exemplar pentru comunicare şi unul pentru instanţă.
37
Se va menţiona adresa completă a martorilor (localitate, strada, număr, bloc, scara, etajul, blocul,
sectorul/judeţul).
38
Dacă pârâtul este o persoană juridică, care potrivit art.355 din C. proc. civ., răspunde numai în scris la
interogatoriu, reclamantul trebuie să ataşeze interogatoriul cererii de chemare în judecată, în două exemplare,
din momentul depunerii acesteia, în conformitate cu art.194 alin.(1) lit.e) teza a-II-a din C. proc.civ.
39
Se vor menţiona faptele, pe care reclamantul doreşte să le probeze.
40
Se vor indica obiectivele urmărite, prin efectuarea raportului de expertiză.

21
Solicităm judecarea cauzei,în lipsă41,în conformitate cu art.411alin.(1)pct.2 din C. pr.

civ. În conformitate cu art.453 din C. proc. civ., solicităm instanţei să oblige pârâtul la plata

cheltuielilor de judecată42 ocazionate de acest proces.

Depunem prezenta cerere de chemare în judecată, în43 .....exemplare.

Anexăm dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de44 .....şi procura în

original/copie legalizată/împuternicirea avocaţială/delegaţia de reprezentare 45


/copie

legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii de reprezentant 46 /extras din registrul

public47/extras, în copie legalizată, din actul care atestă dreptul de reprezentare48.

Data, Semnătura49 ,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei…./Tribunalului50

Revendicare mobiliara. Jurispridenta (Anexa 2)

Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 1740 din data de 10.06.2014


ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI

41
Menţiunea este facultativă şi depinde de poziţia reclamantului. Se va indica numai dacă reclamantul nu
doreşte să se prezinte la fiecare termen de judecată.
42
Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile
avocaţilor/experţilor/specialiştilor/sumele cuvenite martorilor/cheltuielile de transport/cheltuielile de cazare şi
orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
43
Cererea de chemare în judecată va fi depusă, în conformitate cu art. 149 din C. proc. civ., în atâtea
exemplare câţi pârâţi sunt şi un exemplar pentru instanţă. Dacă pârâţi au un reprezentant comun sau partea
figurează în mai multe calităţi, se poate depune un singur exemplar pentru pârâţi.
44
Taxa de timbru se va calcula, în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr.80/2013.
45
Se va depune atunci când cererea este formulată prin reprezentant/avocat/consilier juridic.
46
Se va depune atunci când cererea este formulată de către reprezentantul legal al reclamantului.
47
Se depune atunci cererea este formulată de către o persoană juridică de drept privat.
48
Se va depune atunci când cererea este formulată de către asociaţii/societăţii sau entităţi fără personalitate
juridică.
49
Semnătura de pe cererea de chemare în judecată trebuie să fie olografă (scrisă de mână).
50
Instanţa competentă se va stabili în funcţie de valoarea obiectului cererii (valoarea imobilului revendicat,
cuantumul sumei cerute cu titlu de despăgubire), acţiunea în revendicare fiind o acţiune patrimonială, cu obiect
evaluabil în bani; astfel, tribunalele judecă, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date în competenţa
altor instanţe (art. 95 C. proc. civ); sunt de competenţa judecătoriei cererile evaluabile în bani, în valoare de
până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti (art. 94, pct. 1, lit.
j) C. proc. civ.).

22
JUDEȚUL BACĂU
DOSAR NR. 4645/110/2012* revendicare mobiliară
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1740
Ședința publică din data de 10.06.2014
COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:
PREȘEDINTE - ---
GREFIER - ---
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ---, în contradictoriu cu pârâta
---, având ca obiect revendicare mobiliară.La apelul nominal făcut în ședință se prezintă
avocat Grințescu Cătălin,pentru reclamantă și avocat Mihaela Peniuc, pentru
pârâtă.Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuție suplimentul raportului de expertiză:
Apărătorii părților nu au obiecțiuni la suplimentul raportului de expertiză.
Avocat Grințescu Cătălin, având cuvântul, precizează că reclamanta își majorează petitul
acțiunii la valoarea stabilită de expert. Depune la dosar taxă judiciară de timbru de 792,26
lei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de
judecată și acordă cuvântul pe excepțiile insuficientei timbrări și a prescripției și pe fond:
Avocat Mihaela Peniuc, pentru pârâtă, având cuvântul pe excepțiile invocate, precizează că
nu insistă în excepția timbrării insuficiente, reclamanta achitând taxa judiciară de timbru la
acest termen de judecată. Solicită admiterea excepției prescrierii și respingerea acțiunii ca
prescrisă, față de dispozițiile art. 1909 al. 2 cod civil anterior, act normativ ce instituie un
termen de prescripție de trei ani. Se susține că bunul a fost luat în mod abuziv, astfel că este
aplicabil termenul de prescripție de trei ani, prevăzut și de art. 937 actualul Cod civil. Actul
invocat ca titlu de proprietate de către reclamantă este decizia civilă nr. 7378/2002 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, iar raportat la acest act, termenul de prescripție s-a împlinit la
data de 04.12.2002.
Avocat Grințescu Cătălin, pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii de revendicare
mobiliară, imprescriptibilă extinctiv, dosarul judecându-se după noul Cod civil. Invocă
practica judiciară depusă la dosarul cauzei. Problema care se pune este buna sau reaua

23
credință a cumpărătorului. --- nu a fost de bună-credință, a fost o urmărire penală extrem de
amplă, s-au dat ordonanțe de către procuror neluate în seamă de Tribunalul Bacău.
Cumpărătorul nu a fost de bună-credință, urmărirea penală a demonstrat că --- a știut că
bunurile sunt obținute în mod nelegal. Nu se poate aplica prescripția. Nu solicită cheltuieli
de judecată.
Avocat Mihaela Peniuc, pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin
probele administrate, reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate. A invocat
decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca titlu de proprietate, fără însă ca în cuprinsul
acesteia să fie menționate utilajele. Nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate. Din
compararea titlurilor rezultă că --- a fost de bună-credință în momentul dobândirii dreptului
de proprietate, respectiv septembrie 2003.
Buna-credință care duce la consolidarea dreptului de proprietate trebuie să existe la
momentul dobândirii dreptului. Reprezentanții --- nu au fost cercetați penal, s-au făcut
verificări sub aspectul valorii mai mari a utilajelor, dar tot în dauna ---, nu a ---. Există
adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din care rezultă că ---,
cercetat pentru înșelăciune, a fost scos de sub urmărire penală pentru că nu a fost săvârșită
infracțiunea de înșelăciune. Buna credință face dovada dreptului de proprietate a bunurilor
mobile. Prezumția nu a fost răsturnată. Depune concluzii scrise și nu solicită cheltuieli de
judecată.
Avocat Grințescu Cătălin, având cuvântul în replică, precizează că a făcut dovada
proprietății reclamantei, a depus două contracte și decizia. Precizează că nu se aplică
dispozițiile art. 1909 Cod civil anterior, ci actualul Cod civil. Depune la dosarul cauzei
declarația autentificată sub nr. 745/28.03.2014.Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în
pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând,
Asupra cauzei civile de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 20.07.2012 sub nr.
4645/110/2012 reclamanta ---, cu sediul în --- a chemat în judecată pe pârâta ---, cu sediul în
---, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei să
restituie 6 piese: 2 grupuri turbogeneratoare tip AT6, 1 grup turbogenerator tip PR6, 1 grup

24
electrogen de fabricație românească, 1 pompă 24 MDS, 1 grup electrogen import Jenbacher
Verke tip AT6. A solicitat și obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 1000 lei
pentru fiecare zi de întârziere în executarea hotărârii judecătorești și la plata cheltuielilor de
judecată.
În motivarea în fapt reclamanta arată că în luna februarie 2000 a cumpărat de la ---, ---,
câștigat prin licitație de această societate. Reclamanta a mai încercat să-și recupereze
bunurile și pe calea executării silite, dar pârâta a formulat contestație la executare, iar
instanța a admis contestația și a dispus desființarea formelor de executare silită.Cererea este
motivată în drept pe dispozițiile art. 563 și următoarele Cod civil și art. 274, art. 82, art. 112
Cod procedură civilă (anterior).
Cererea a fost timbrată cu 3611 lei taxă judiciară de timbru.
Prin sentința civilă nr. 462/11.04.2013 Tribunalul Bacău își declină competența de
soluționare în favoarea Judecătoriei Onești, motivat de faptul că reclamanta a precizat că
valoarea bunurilor este de 100000 lei și nu 100000 euro cum, din eroare, a menționat în
cererea de chemare în judecată.La Judecătoria Onești cauza a fost înregistrată la data de
07.06.2013.
Reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat administrarea probelor cu înscrisuri și cu
expertiză tehnică de specialitate.Pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă (anterior) instanța va da
rezolvare mai întâi excepției invocate:
Această excepție va fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 6 al. 4 Cod civil (nou),
conform cărora prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data
intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
In speța de față, reclamanta a precizat instanței că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.
563 Cod civil (art. 480 Cod civil anterior) iar, după cum se știe, acțiunea în revendicare
mobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate privata este supusă termenului de prescripție
de 30 de ani.
Astfel, instanța apreciază că dispozițiile art. 1890 Cod civil anterior se aplică în toate
situațiile în care termenul de prescripție extinctivă de 30 de ani are valoare de termen
general și își găsește aplicația ori de câte ori nu există un termen special.

25
Pe de altă parte, instanța nu poate reține în cauză aplicarea dispozițiilor ce constituie regula
instituită în art. 1909 alin. 1 Cod civil anterior, și anume, că posesia de bună credință a
bunurilor mobile valorează titlul de proprietate, motivat de faptul că, în această situație,
condițiile posesiei pentru a putea fi invocată aceasta regulă nu sunt întrunite, respectiv,
posesia este viciată.
Drept urmare, excepția va fi respinsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În luna februarie a anului 2000, în baza unui împrumut extern, --- a cumpărat de la ---,
administrată de ---, ---, câștigat de această societate prin licitația din 02.12.1999.
În acest sens s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare nr. 1599/18.02.2000 și
1560/18.02.2000, cu încheiere de legalizare semnături la Biroul Notarului Public Elena
Boroi din ---, emițându-se factura fiscală nr. 1566105/23.02.2000, în valoare de
55.930.000.000 lei.
În lunile martie și aprilie ale anului 2000, după ce --- a plătit în întregime ---, s-a procedat la
predarea-primirea Activului concomitent pe relația --- - --- Gestionarii fabricii --- au fost
angajați direct la ---
În continuare, în perioada mai-august 2008, societatea reclamantă a procedat la
dezmembrarea activului achiziționat, vânzând la export deșeuri de aluminiu, cupru și inox,
iar pe plan intern diverse utilaje și deșeuri metalice.
Activitatea de dezmembrare propriu-zisă a fost efectuată de ---, în baza unui contract de
prestări servicii dezmembrări, încheiat cu societatea reclamantă.
Reclamanta a amânat înscrierea în Registrul de Carte Funciară, de acest fapt, în mod nelegal,
a profitat ---, care nu s-a mai prezentat la biroul notarului public pentru autentificarea celor
două contracte de vânzare-cumpărare și și-a întabulat dreptul de proprietate asupra --- în
cartea funciară.
Pentru acest motiv reclamanta s-a adresat instanțelor judecătorești competente pentru
valorificarea dreptului de proprietate, iar prin decizia civilă irevocabilă nr. 7378 din
04.12.2002, pronunțată în dosarul nr. 7505/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție "constată
intervenită între reclamanta --- și pârâta --- convenția de vânzare-cumpărare a bunurilor
prevăzute în convenția încheiată între părți la data de 18.02.2000 și a căror semnături au fost

26
legalizate prin încheierile nr. 1559 și 1560 din 18.02.2000 ale Biroului Notarului Public
Elena Boroi, în condițiile și la prețul stipulate în convenția părților.";
A urmat o perioadă de patru ani în care reclamanta a făcut eforturi foarte mari în vederea
evacuării --- și a salariaților acesteia de pe proprietatea sa, evacuare care a reușit să fie
înfăptuită la data de 20.05.2004.
Însă, în decembrie 2002, --- administrată de ---, vinde terenurile, clădirile și o parte din
instalațiile --- către ---, reprezentată în drept de --- (dar în fapt tot de ---), pentru suma de 3,5
miliarde lei, cu scopul de a sustrage aceste bunuri de sub incidența deciziei pronunțate de
Înalte Curte de Casație și Justiție menționată mai sus.
În anul 2003, --- inițiază o serie de demersuri la nivelul pieței de profil, de valorificare a
acestor instalații și utilaje, pe care le vânduse anterior la ---, astfel că a fost contactat de o
serie de persoane interesate în achiziționarea acestora. Drept urmare, utilajele și instalațiile
sus-menționate sunt comercializate și au parcurs următorul traseu: --- le-a vândut la data de
29.09.2003 către --- pentru suma de 139 miliarde de lei. La rândul său această societate le-a
vândut către --- la data de 30.09.2003 pentru suma de 660 miliarde lei și tot în aceeași zi, ---
a emis facturile fiscale către --- pentru suma de aproximativ 660 miliarde lei.
Deci, în această perioadă de patru ani, concret în anii 2003-2004, --- a cumpărat de la --- pe
filiera --- ---, ---, ---, piesele ce fac obiectul prezentei acțiuni și care sunt și acum depozitate
în aer liber în curtea ---.
Faptele prezentate mai sus au ajuns în atenția organelor de urmărire penală, mai precis la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, unde s-a instrumentat
dosarul de urmărire penală nr. 383/D/P/2006 privind pe numiții ---, --- - administrator unic
cu puteri lărgite la ---, ---, factor de decizie la ---, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de
înșelăciune, evaziune, spălare de bani și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
În cadrul actelor de cercetare penală, în dosarul susmenționat, Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție - DIICOT, prin procuror, a emis o serie de ordonanțe privitoare la
instituirea sechestrului asupra bunurilor și prin Ordonanțele din 27.08.2007 și respectiv
18.07.2008 a dispus restabilirea situației anterioare, în sensul readucerii utilajelor și
instalațiilor în discuție în patrimoniul societății reclamante și de asemenea, a confirmat că
dispoziția de restituire a utilajelor în discuție să fie adusă la îndeplinire
prin executor judecătoresc din circumscripția Judecătoriei Onești.În baza acestor două

27
ordonanțe, reclamanta a început executarea silită a utilajelor și instalațiilor ce fac obiectul
prezentei acțiuni, la Biroul Executorului Judecătoresc Bâra Dragoș de pe lângă Judecătoria
Onești, formându-se dosarul de executare nr. 148/2008.
În termen legal, --- a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornită în
dosarul nr. 148/2008 al B.E.J. Bâra Dragoș și totodată a cerut suspendarea executării silite
până la soluționarea contestației la executare.
Contestația formulată de --- a făcut obiectul dosarului nr. 3488/20/2008 al Judecătoriei
Onești.
Motivele contestației formulate de pârâtă constau în faptul că executarea silită a celor 6
utilaje a fost pornită împotriva sa în mod nejustificat, întrucât Ordonanța din 27.08.2007
emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 383/D/P/2006
nu constituie titlu executoriu și nici nu este investită cu formulă executorie.
Mai preciza pârâta că ordonanța susmenționată este nelegală, ținând cont de faptul că a fost
emisă cu încălcarea art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, articol ce
statuează faptul că sunt suspendate toate acțiunile judiciare și extrajudiciare având ca obiect
executarea debitorului intrat în insolvență (în speță ---) sau a bunurilor sale.
Prin sentința civilă nr. 2595 din 06-.10.2008, pronunțată în dosarul nr. 3488/270/2008,
Judecătoria Onești respinge ca nefondată contestația la executare formulată de ---, motivat
de faptul că ordonanța pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
în data de 27.08.2007, în dosarul de urmărire penală nr. 383/D/P/2006 privind pe numiții ---
ș.a., cercetați pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, evaziune fiscală, spălare de bani
și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prin care s-a dispus restabilirea situației
anterioare și restituirea către persoana vătămată --- a unui număr de 6 utilaje, a fost emisă în
conformitate cu prevederile art. 170 Cod de procedură penală.
În continuare, prin Ordonanța din 18.07.2008 a aceluiași organ de urmărire penală, s-a
dispus completarea Ordonanței de mai sus, în sensul că dispoziția de restituire a celor 6
utilaje va fi adusă la îndeplinire de către un executor judecătoresc din circumscripția
Judecătoriei Onești.
În termen legal, contestatoarea a formulat recurs, acesta formând obiectul dosarului nr.
3386/110/2009 al Tribunalului Bacău. Prin decizia civilă nr. 910/R/2009 din 12.11.2009,
Tribunalul Bacău admite recursul promovat de --- prin lichidator --- casează în parte sentința

28
civilă pronunțată în fond de către Judecătoria Onești și trimite cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe, motivat de faptul că, în ceea ce privește caracterul ordonanței din
18.07.2008, că aceasta este executorie, nearătând însă și temeiul de drept care a determinat
această convingere, sub acest aspect hotărârea fiind nemotivată, iar instanța de recurs se află
în imposibilitate de a verifica raționamentul primei instanțe. Iar primul motiv de recurs
invocat de recurenta-contestatoare fiind întemeiat, cercetarea celorlalte motive de recurs
devine inutilă.
În final, prin sentința civilă nr. 2101 din 08.07.2010, pronunțată în dosarul nr.
2351/270/2010, Judecătoria Onești admite contestația la executare formulată de S.C. ---. prin
administrator judiciar --- și pe cale de consecință dispune desființarea formelor de executare
din dosarul de executare nr. 148/2008 al B.E.J. Bâra Dragoș din Onești.
Sentința civilă susmenționată a fost atacată de reclamantă cu recurs la Tribunalul Bacău,
recurs ce a format obiectul dosarului nr. 2351/270/2010, însă Tribunalul Bacău a respins
recursul ca nefondat, pe motiv că ordonanțele în baza cărora s-a solicitat executarea silită nu
ar fi titluri executorii și nu ar exista niciun text de lege care să le confere această calitate.
Acțiunea în revendicare constituie principalul mijloc de apărare a dreptului de proprietate
privată (art. 563 și urm. din NCC) și publică (art. 865 din NCC).
Ca și definiție, putem spune că acțiunea în revendicare reprezintă acțiunea aflată la
îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau împotriva altei persoane care
deține bunul respectiv, fără drept. Pentru admisibilitatea acțiunii în revendicare, reclamanta
trebuie să dovedească că bunul i-a aparținut în proprietate, că a ieșit din patrimoniul său fără
voia sa și că acesta este identic cu cel aflat în detenția ilegală a pârâtei. Pentru ca posesia
pârâtei să valoreze titlu de proprietate aceasta trebuie să fie cu adevărat constituită, să fie
utilă și de bună credință.
În speță, din probatoriul administrat, rezultă, cu certitudine, că bunurile revendicate s-au
aflat în patrimoniul reclamantei, iar în prezent se afla în posesia pârâtei, dar posesia pârâtei
nu este de bună credință.Pentru identificarea bunurilor mobile și evaluarea lor a fost
întocmită o expertiză tehnică și un supliment de expertiză tehnică la care părțile nu au adus
obiecțiuni.
Așa fiind, va fi admis capătul de cerere privind revendicarea bunurilor mobile, pârâta
urmând a fi obligată la predarea lor sau la plata contravalorii lor. Cu privire la sfera de

29
aplicabilitate a instituției daunelor cominatorii, din jurisprudența cristalizată în domeniu,
rezultă, fără posibilitate de tăgadă, că acestea sunt incidente numai în cazul obligațiilor de a
face sau de a nu face, pentru executarea obligației de a da, debitorul putând declanșa
nemijlocit, executarea silită directă sau indirectă prevăzută de dreptul comun.Ca atare,
instanța va respinge acest capăt de cerere.Aplicând principiul disponibilității, instanța va lua
act că reclamanta nu mai solicită cheltuieli de judecată.Pentru aceste motive, În numele
legii,

HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescrierii formulată de pârâta ---.Admite în parte acțiunea formulată de
reclamanta --- cu sediul în --- împotriva pârâtei --- cu sediul în ---.Obligă pârâta să restituie
următoarele bunuri mobile, libere de orice sarcini, sau contravaloarea lor:
-grup turbogenerator tip PR6, în valoare de 10815 lei;
-grup electrogen de fabricație românească, în valoare de 7313 lei;
-grup turbogenerator tip AT6 (inclusiv rotor generator), în valoare de 45598 lei;
-grup turbogenerator tip AT6, în valoare de 32548 lei;
-grup electrogen import JENBACHER VERKE, în valoare de 6798 lei;
-pompa 24 MDS, în valoare de 10403 lei.
Respinge cererea privind daunele cominatorii.Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2014.

30
BIBLIOGRAFIE

1. Adam, I., Drept civil.Drepturile reale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002;

2. Bîrsan, C., Convenţia europeană a drepturilor omului. Vol. I. Drepturi şi libertăţi, Ed.

All Beck, Bucureşti, 2005;

3. Boroi, G., Anghelescu, C.A., Nazat, B., Curs de drept civil. Drepturile reale principale,

Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013;

4. Boroi, G., Pivniceru, M.M., Anghelescu, C.A., Radulescu, T.V., Drept civil. Drepturile

reale principale. Note de curs. Jurisprudenţă relevantă. Speţe. Teste grilă, Ed. Hamangiu,

Bucureşti, 2011;

5. Chelaru, E., Curs de drept civil.Drepturi reale principale, Ed. All Beck, Bucureşti,

2000;

6. Hamangiu, C., Rosetti-Bălănescu, I., Băicoianu, Al., Tratat de drept civil român,

vol.II, Ed. All Beck, Bucureşti, 1997;

7. Pop, L., Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,

2011;

8. http://bloghamangiu.ro

9. www.dobrinescudobrev.ro

10. http://dpsca.ro

11. https://legestart.ro

12. https://www.online.consultantavocat.ro

31
32