Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

Facultatea de Drept și Științe Administrative


Specializarea: Drept ,An II

Uzucapiunea

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC Realizat de:


As. Colab. Surdu Adina Oana Cazacu Tudor
Ciobanu Constantin Adrian
Botych Konstantyn
Patz Raul
Finis Doru
Zbant Sabin
Uzucapiunea – Prescripția extinctivă
Ambele notiuni sunt legate de ideea de curgere a timpului. Esenta distinctiei:

prescriptia extinctiva (liberatorie) – prin trecerea timpului, dublata de pasivitatea titularului


dreptului subiectiv civil, se stinge dreptul material la actiune

prescriptia achizitiva (uzucapiune) – dublu efect, de regula, mai intai dobandirea dreptului de
proprietate de catre posesor si, de cele mai multe ori, stingerea dreptului de proprietate in
patrimoniul celui care a pierdut posesia.

Uzucapiunea este reglementata in codul civil actual de la art. 928 pana la art. 934. Pe langa
aceasta reglementare, mai trebuie sa avem in vedere: vechiul cod civil ¬ in principal, art. 1890 si
art. 1895¬1897, si reglementarea din Decretul Lege nr. 115/1938, pentru ca, fiind vorba de posesie
indelungata, LPA NCC a precizat ca aplicarea reglementarii referitoare la uzucapiune depinde de
momentul inceperii posesiei. Numai daca posesia a inceput dupa intrarea in vigoare a NCC se
aplica reglementarea uzucapiunii din NCC.

Daca, insa, posesia a inceput anterior intrarii in vigoare a NCC, trebuie sa vedem unde se afla
bunul posedat:

 daca se afla in Tara Romaneasca sau Moldova, se aplica reglementarea din vechiul cod
civil

 daca de afla intr¬una dintre regiunile care au facut parte din fostul imperiu austro¬ungar,
se aplica:

• in principiu, reglementarea din Decretul-lege 115/1938, dar numai daca posesia a inceput
inainte de intrarea in vigoare a Legii publicitatii imobiliare.

• daca posesia a inceput dupa intrarea in vigoare a Legii 7/1996 si pana la NCC, se aplica tot
vechiul cod civil.

• daca sunt situatii in care, in aceste regiuni, pentru un imobil nu exista CF, atunci se aplica
vechiul cod civil, in masura in care posesia a inceput pana la intrarea in vigoare a NCC.

Aceste elemente de drept tranzitoriu arata ca si astazi este posibil sa se faca, in legaura cu
uzucapiunea, aplicarea prevederilor din vechiul cod civil sau din Decretul¬lege nr.115/1938.

Am putea spune chiar ca aplicarea NCC in materie de uzucapiune va incepe abia de la


1.octombrie.2016, in cazul uzucapiunii tabulare si din 2021, in cazul uzucapiunii extratabulare si
mobiliare.
Uzucapiunea = mod de dobandire a drepturilor reale principale, intemeiat pe posesia de lunga
durata, mai exact durata prevazuta de lege si pe manifestarea de vointa a posesorului de a invoca
posesia sa ca temei al dobandirii proprietati = faptul juridic in sens restrans la posesiei utile de o
anumita durata

In structura juridica a acestui mod de dobandire avem:

un fapt juridic = posesia cu o anumita durata prevazuta de lege

o manifestare de vointa = act juridic unilateral, prin care posesorul, dupa ce a trecut durata ceruta
de lege si daca sunt indeplinite cerintele, invoca, in beneficiul sau, dobandirea dreptului de
proprietate sau a altui drept real principal (dreptul potestativ de uzucapiune, care se naste dupa ce
a expirat durata legala pentru posesie)

In toate cazurile, implinirea termenului de uzucapiune nu marcheaza, pur si simplu, dobandirea


dreptului de proprietate de catre posesor. Mai este nevoie de exercitarea dreptului potestativ printr-
un act unilateral, care trebuie sa se faca intro anumita forma.

Uzucapiunea în noul Cod civil


Prin luarea în considerare a domeniului de aplicare a uzucapiunii și a clasificării bunurilor
în bunuri imobile și bunuri mobile , noul Cod civil distinge uzucapiunea imobiliară (art. 930-934)
și uzucapiunea mobiliară (art.939) . De asemenea , plecând de la însemnătatea deosebită a
publicității dobândirii și transmiterii drepturilor reale principale în regimul de carte funciară , noua
lege fundamentală distinge , în privința uzucapiunii imobiliare , între uzucapiunea imobiliară
extratabulară și uzucapiunea imobiliară tabulară .

Uzucapiunea imobiliară extratabulară

Potrivit art.930 alin.(1) NCC, uzucapiunea extratabulară este denumită așa, pentru că operează
,, în favoarea unei persoane care nu este înscrisă în cartea funciară sau respectiv împotriva
persoanei care se bucură deja de prezumția născută din înscrierea în cartea funciară.” Înscrierea în
cartea funciară are un caracter de ,,evidență publică ce emană de la instituția cărții funciare.”

Pentru a putea dobândi bunul prin prisma uzucapiunii imobiliare extratabulare trebuiesc
îndeplinite două condiții :

a) Posesia bunului să fi durat timp de 10 ani;


b) Posesia să fie neviciată, adică să fie o posesie utilă, tocmai pentru a putea produce efecte
juridice.

Odată aflați pe tărâmul uzucapiunii extratabulare, se cere doar ca posesia să nu fie viciată, în
schimb, nu se cere și nici nu se distinge, ca posesorul să fie de bună ori de rea-credință, astfel, ubi
lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Important este că, uzucapiunea extratabulară
lucrează în favoarea unei persoane care nu este înscrisă în cartea funciară, iar bunul real sau
dezmembrămintele acestuia pot fi dobândite în folosul persoanei care a posedat bunul timp de 10
ani, în situația în care:

a) ,,proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, dacă acesta era o persoană juridică, și-
a încetat existența;

b) a fost înscrisă în cartea funciară declarația de renunțare la proprietate;

c) imobilul nu era înscris în nici o carte funciară.”

În rest, înafara celor trei cazuri, potrivit art.930 alin.(2) NCC ,,uzucapantul poate dobândi dreptul
numai dacă și-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o terță persoană să își
fi înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său, pe baza unei cauze legitime, în
cursul ori chiar după împlinirea termenului uzucapiunii.”Cererea de renunțare la proprietate se
realizează în conformitate cu art.889 alin.(1) NCC ,,proprietarul poate renunța la dreptul său printr-
o declarație autentică notarială înregistrată la biroul de cadastru și publicitate imobiliară pentru a
se înscrie radierea dreptului.” Deoarece uzufructul, uzul și abitația sunt drepturi viagere, ceea ce
înseamnă că acestea se sting prin decesul titularului, ele nu pot fi dobândite prin uzucapiunea
extratabulară.

Efectele juridice ale posesiei prin dobândirea unui drept real prin uzucapiunea imobiliară
extratabulară se pot dobândi fără a fi înscrise în cartea funciară dacă se află într-una dintre situațiile
prevăzute de art.887 alin.(1) NCC ,,drepturile reale se dobândesc fără înscrierea în cartea funciară
când provin din moștenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate
publică, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege”, așadar nu se va putea dispune de bunul
imobiliar prin cartea funciară, dobândit prin prescripția achizitivă decât dacă s-a făcut anterior
înscrierea.

Uzucapiunea imobiliară tabulară


Cea de-a doua categorie a uzucapiunii imobiliare, o reprezintă uzucapiunea imobiliară tabulară,
reglementată de art.931 NCC, fiind definită în literatura juridică ca fiind un : ,,mod de dobândire
a unui drept real principal asupra unui bun imobil prin exercitarea, de către persoana înscrisă fără
cauză legitimă ca titular al dreptului în cartea funciară, a unei posesii neviciate și de bună-credință
timp de 5 ani”.În acest caz, uzucapiunea operează ,,în favoarea unei persoane care este înscrisă în
cartea funciară ca titular al unui drept real principal imobiliar, doar că înscrierea sa a fost făcută
fără o cauză legitimă,’’de aici rezultă că, spre deosebire de uzucapiunea imobiliară extratabulară,
cea tabulară nu se întemeiază pe o cauză legitimă.

Pentru a ne putea încadra în acest tip de prescripție achizitivă, trebuiesc îndeplinite câteva
condiții prevăzute în art.931 NCC:

a) trebuie ca dreptul real înscris în cartea funciară să fie în absența vreunei cauze legitime;

b) posesia să fie utilă și de bună-credință;

c) posesia să aibă o durată de 5 ani.

Prin sintagma ,,fără cauză legitimă,” textul de lege are în vedere situația ,,că titlul în baza
căruia s-a realizat înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește condițiile de validitate impuse de
lege, fiind astfel, afectat de nulitate relativă sau de nulitate absolută.’’Efectul uzucapiunii tabulare
este ,,acela al validării cauzei nelegitime care a afectat titlul pe bază căruia s-a făcut înscrierea
dreptului real principal imobiliar în cartea funciară,”astfel înregistrarea cererii de înscriere în cartea
funciară reprezintă momentul de validitate, iar nu momentul în care persoana în cauză a intrat sub
stăpânirea în fapt a bunului imobil, sau al vreunui alt drept real.

Uzucapiunea mobiliară
Noul Cod civil prin art.939 prevede că: ,,acela care posedă bunul altuia timp de 10 ani , în alte
condiții decât cele prevăzute în prezenta secțiune, poate dobândi dreptul de proprietate, în temeiul
uzucapiunii.”

Acestui tip de uzucapiune, i se poate aplica și joncțiunea posesiilor. Proprietatea asupra unui
bun mobil se dobândește din momentul în care persoana de bună-credință a intrat în posesia
bunului, printr-un act juridic translativ de proprietate, cu titlu oneros de la un neproprietar, art.937
alin.(1) NCC ,,persoana care, cu bună-credință, încheie cu un neproprietar un act translativ de
proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din
momentul luării sale în posesie efectivă” existând și un termen de decădere de 3 ani, în cazul în
care bunul a fost pierdut sau furat.

Pentru a putea uzucapa un bun mobil, trebuie respectate următoarele condiții:

a) Să existe o posesie utilă, adică să nu fie viciată;


b) Posesia să fie exercitată pe toată perioada prevăzută de lege, cu alte cuvinte să nu fie
întreruptă, să se încadreze în termenul de 10 ani.

Cel mai important efect al uzucapiunii mobiliare este dobândirea dreptului de proprietate asupra
unui bun mobil, stăpânit de un posesor, timp de 10 ani. Întrucât legea nu prevede momentul
realizării publicității formale a circulației juridice a bunului mobil, unul dintre autori opinează că
ar exista două moment, și anume: un prim moment ar fi ,,momentul intrării în posesia bunului de
către uzucapant”, iar ce-a de-al doilea moment ar fi, momentul împlinirii termenului posesiei de
10 ani, exercitată în condițiile legi”

Joncțiunea posesiilor
Joncțiunea posesiilor constă ,,în unirea posesiei exercitată de uzucapant cu intervalul de timp
cât posesia a fost exercitată de către autorul său pentru a dobândi dreptul de proprietate prin
uzucapiune.” Conform art.933 NCC alin.(1), (2) ,,fiecare posesor este considerat că începe în
persoana sa o nouă posesie, indiferent dacă bunul a fost transmis cu titlu universal sau particular.
Cu toate acestea, pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate să unească propria posesie
cu aceea a autorului său.”Autorul actualului posesor este persoana - ,,alta decât adevăratul titular
al dreptului sau detentorul precar, care a avut o posesie utilă asupra imobilului și căreia îi succede
posesorul actual pe baza unui raport juridic.”

Joncțiunea posesiilor este posibilă atât ,,în cazul uzucapiunii extratabulare cât și în cazul
uzucapiunii tabulare cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții :

a) să existe o posesie propriu-zisă atât în cazul posesorului actual cât și în cazul autorului său;

b) să existe un raport juridic între posesorul actual și autorul său în sensul că persoana care
invocă joncțiunea posesiilor trebuie să fie un succesor în drepturi al autorului său.

Posesiile succesive pot fi de aceeași natură sau de natură diferită:

a) În situația în care posesia actuală este de bună-credință, ca și posesia autorului, posesorul va


putea invoca joncțiunea posesiilor, atât în cazul uzucapiunii extratabulare, cât și în situația
uzucapiunii tabulare, cu respectarea condițiilor de carte funciară;

b) O altă situație se referă la ipoteza în care posesia actuală este de rea-credință, ca și posesia
autorului, posesorul va putea invoca joncțiunea posesiilor, pentru a dobândi dreptul real principal
numai prin uzucapiune extratabulară;

c) Când posesia actuală este de bună-credință, iar posesia autorului a fost de rea-credință,
posesorul va putea invoca joncțiunea posesiilor, pentru a dobândi dreptul prin uzucapiune
extratabulară. Dacă dreptul său a fost întăbulat în cartea funciară. În măsura îndeplinirii și a
celorlalte condiții prevăzute de lege, el va putea alege să înceapă o prescripție nouă, cu consecința
dobândirii dreptului real principal prin uzucapiunea tabulară;

d) Dacă posesia actuală este de rea-credință, iar posesia autorului de rea-credință, posesorul va
putea invoca joncțiunea posesiilor numai pentru a beneficia de dobândirea dreptului prin
uzucapiune extratabulară.

Dobândirea proprietății bunurilor mobile prin posesia de bună-


credință
În toate societățile moderne, circulația juridică a bunurilor mobile este, adeseori, deosebit de
rapidă, astfel că ea se realizează în condiții care nu presupun, de regulă, impunerea unei publicități
speciale a modurilor de dobândire ori de transmitere a drepturilor reale principale, de cele mai
multe ori a dreptului de proprietate, asupra acestor bunuri. În principiu, cea mai adecvată
publicitate a dobândirii dreptului de proprietate a unui bun mobil este dată de însăși posesia
bunului. Legile fundamentale civile adoptate de statele în curs de modernizare în secolul al XIX-
lea și la începutul secolului al XX-lea au trebuit să țină seama de aceste realități economice, astfel
că ele conțin norme de drept mai mult sau mai puțin în concordanță cu aceste realități. Astfel,
primul cod civil european modern – Codul civil francez de la 1804 – care, după cum se știe, a
servit apoi ca model pentru codurile civile adoptate de multe state, printre care și România, dispune
în art. 2276 alin. (1)[fost art. 2279 alin. (1)], text rămas nemodificat pe conținutul său până în
zilele noastre, că „in materia bunurilor mobile posesia valorează titlu (de proprietate)”.
Modul în care se considera a fi reglementată dovada proprietății în materia bunurilor mobile făcea
ca, practit, revendicarea acestora de către cel care se pretinde proprietar să fi fost aproape cu
neputință, reținându-se că regula pe care o formula art. 1909 fostul Cod Civil era aceea că, în
materia bururilor mobile, posesiunea de bună-credință valora titlu de proprietate.

Dobândirea proprietății bunurilor mobile prin posesia de bună-


credință în noul Cod Civil
Articolul 928, situat în prima secțiune a Capitolului III consacrat efectelor posesiei din Titlul
VIII „Posesia” al Cărții a III-a a noului Cod Civil „Despre bunuri”, dispune că, în condițiile
reglementate în întregul capitol, posesorul poate dobândi proprietatea asupra bunului posedat sau,
după caz, asupra fructelor produse de acesta. Denumirea marginală – „Uzucapiunea și dobândirea
fructelor” – nu este riguros exactă,deoarece nu corespunde conținutului acestui text, care face
mențiunea despre faptul că „posesorul poate dobândi proprietatea bunului posedat”.
Înainte de a analiza condițiile în care se dobândește dreptul de proprietate asupra unui bun mobil
corporal prin posesia de bună-credință, trebuie să ne oprim asupra a două texte din secțiunea ce îi
este consacrată, care conțin dispoziții aplicabile materiei posesiei acestor bunuri în general. Avem
în vedere prevederile art. 935 NCC, prin care se instituie o prezumție de titlu de proprietate în
materie, și cele ale art. 936, ce dau efect de opozabilitate față de terți posesiei de bună-credință a
unui bun mobil.

Prezumția de titlu de proprietate în favoarea posesorului


Am arătat că unul dintre efectele posesiei este acela că ea prezumă proprietatea. De asemenea,
am văzut importanța pe care o are această prezumție în privința acțiunii în revendicare, în cadrul
căreia posesorul are calitatea de pârât, iar cel ce se pretinde proprietar are calitatea de reclamant,
urmând a încerca să dovedească primul existența dreptului său de proprietate, această prezumție
găsindu-și cel mai adesea aplicarea în privința revendicarii bunurilor mobile și a celor imobile
neînscrise în cartea funciară. Reamintim că, potrivit art. 919 alin. (1) NCC, până la proba contrară,
acela care stăpânește un bun este prezumat a fi posesorul său. În situația unui conflict între
posesorul unui bun mobil și o altă persoană care pretinde că este proprietarul acelui bun, legiuitorul
a instituit o prezumție de existență a titlului de dobândire a bunului în favoarea posesorului care îl
stăpânește în această calitate. Prezumția prevăzută de art. 935 este o prezumție legală relativă a
existenței titlului, care poate fi răsturnată prin dovada contrară, pe care însă va trebui să o facă cel
ce contestă atât posesia, cât și existența titlului posesorului.

Opozabilitatea față de terți a posesiei de bună-credință a unui bun


imobil
Potrivit art. 936 NCC, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, posesia de bună-credință a
unui bun mobil asigură opozabilitatea față de terți a actelor juridice constitutive sau translative de
drepturi reale privind acel bun. Raportând dispozițiile acestui text la cele cuprinse în art. 919 alin.
(1), preluând din acesta numai aplicația sa în materie mobiliară, și art. 935 NCC, putem reține
următoarele:

 până la proba contrară, cel ce stăpânește un bun mobil este prezumat posesorul acestuia;

 oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de
dobândire a dreptului de proprietate asupra acelui bun;
 cu excepția acelor situații prevăzute de lege, exercitarea unei posesii de bună-credință asupra unui
bun mobil este de natură să asigure însăși opozabilitatea față de terți a actelor juridice constitutive
ori translative de drepturi reale asupra acelui bun.

Condițiile dobândirii dreptului de proprietate asupra bunurilor


mobile prin posesia de bună-credință
Potrivit art. 937 alin. (1) NCC, „persoana care, cu bună-credință, încheie cu un neproprietar un
act translativ de proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui
bun din momentul luării sale în posesie efectivă ”.
Din redactarea textului în discuție, delimitarea condițiilor în care poate fi dobândit dreptul de
proprietate asupra unui bun mobil presupune analiza următoarelor probleme:

 cine poate invoca în favoarea sa dispozițiile acestui text;

 la ce bunuri mobile își găsește aplicare;

 care sunt calitățile posesiei de natură a conduce, prin ea însăși, la dobândirea dreptului de
proprietate asupra bunului mobil posedat.

Problema care se pune este aceea de a se ști cine este „persoana” care devine proprietarul
unui bun mobil chiar din momentul în care a intrat în posesia acestuia, în urma încheierii unui act
translativ de proprietate cu titlu oneros cu un neproprietar. Cum a ajuns bunul în mâna acestui
„neproprietar”? În realitate, această „persoană” este un terț dobânditor care, cu bună-credință,
dobândește un bun mobil printr-un act translativ de proprietate cu titlu oneros, de la un
neproprietar, caaruia adevăratul proprietar al bunului i l-a încredințat, cu obligația ce îi revenea de
a restitui bunul adevăratului proprietar; așa fiind, „neproprietarul” este un detentor precar.
Devenind, cu bună-credință, posesor al bunului, pentru că nu a „tratat” cu adevăratul proprietar,
terțului dobânditor îi vor fi aplicabile prevederile art. 937 alin. (1), în sensul că simpla această
posesie valorează titlu de proprietate. Așa cum se sublinia în doctrină, pentru situația în discuție,
au a fi subliniate cel puțin trei idei:

 ideea că terțul a dobândit bunul de la un detentor precar, și nu de la adevăratul proprietar;

 ideea că adevăratul proprietar s-a desesizat de bunăvoie de bun, încredințându-l detentorului


precar;

 ideea că detentorul precar nu poate să invoce împotriva proprietarului aplicarea în favoarea sa a


regulii amintite.
Bunurile în privința cărora se aplică regula înscrisă în art. 937 alin.
(1) NCC
Regula amintită se aplică în privința bunurilor mobile care pot fi posedate, deci numai a
bunurilor mobile corporale, căci numai acestea sunt susceptibile de detențiune materială.
Există anumite bunuri mobile corporale cărora nu le este aplicabilă prevederea menționată, și
anume:

 a) bunurile mobile proprietate publică a statului sau a unităților sale administrativ-teritoriale, ca


bunuri imprescriptibile atât extinctiv, cât și achizitiv, și în privința navelor și aeronavelor supuse
unui regim special privitor la publicitatea dobândirii lor;

 b) bunurile mobile care sunt considerate ca accesorii ale unui imobil. În acest sens, art. 937 alin.
(4) NCC dispune că prevederile privitoare la dobândirea proprietății bunurilor mobile în condițiile
discutate nu se aplică bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil.

De asemenea, art. 937 alin. (1) NCC nu se aplică în privința bunurilor culturale care au fost
scoase în mod ilegal de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.

Calitățile pe care trebuie să le întrunească posesia bunului mobil, spre a fi aplicabile prevederile
art. 937 alin. (1) NCC:

 Posesia trebuie să fie reală, în sensul că terțul dobânditor trebuie să întrunească comulativ și
concomitent, în persoana sa, ambele elemente ale posesiei,animus și corpus;

 Posesia trebuie să fie utilă. Această înseamnă că, pentru a atrage beneficiul prevederilor art. 937
alin. (1), se cere ca posesia să fie neviciată;

 Articolul 937 alin. (1) NCC impune ca posesia să fie de bună-credință.

Situația dobândirii bunului mobil pierdut ori furat


Ce se înțelege prin furt și pierdere în termenii art. 937 alin. (2) NCC? În realitate, atât pierderea,
cât și furtul se subsumează ideii că bunul a ieșit din patrimoniul proprietarului fără voia sa. Potrivit
art. 937 alin. (2) NCC, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de bună-credință,
dacă acțiunea este intentată, sub sancțiunea decăderii, în termen de 3 ani de la data la care
proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului.

Nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 937 alin. (2) NCC unele infracțiuni, cum
sunt abuzul de încredere, înșelăciunea, gestiunea frauduloasă, deoarece în aceste cazuri
proprietarul însuși , de bunăvoie, s-a desesizat de lucrul său și el, personal, iar nu terțul dobânditor
de bună-credință, va trebui să suporte riscul lipsei sale de diligență de care a dat dovadă atunci
când a ales persoana căreia i-a încredințat lucrul.

Posesia de rea-credință a terțului dobânditor, a hoțului sau a găsitorului nu are valoarea unui
titlu de proprietate. În consecință, o acțiune în revendicare împotriva acestora este perfect
admisibilă.

Efectul extinctiv și efectul achizitiv de proprietate produse pe temeiul dispozițiilor art. 937 NCC

Așadar, art. 937 alin. (1) și (2) are ca efect dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun
mobil de către posesorul acestuia de bună-credință, care îndeplinește toate condițiile prevăzute ori
care reies din aceste texte legale. În acest sens, putem vorbi despre efectul achizitiv de proprietate
în persoana posesorului bunului, pe temeiul celor două dispoziții analizate mai sus. În același timp,
prin faptul dobândirii dreptului de proprietate de către posesor se produce stingerea aceluiași drept,
privitor la același bun, în persoana adevăratului proprietar al său. Aceasta înseamnă că, pe temeiul
acelorași dispoziții, concomitent cu producerea efectului achizitiv de proprietate pentru posesor,
se produce efectul extinctiv de proprietate pentru adevăratul proprietar al bunului.

Ocupațiunea
 Potrivit art.941 alin. (1) CC, „posesorul unui lucru mobil care nu aparține nimănui devine
proprietarul acestuia, prin ocupațiune, de la data intrării în posesie, însă numai dacă aceasta
se face în condițiile legii”.

 Ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, ocupațiunea reprezintă luarea în posesie de către


o persoană a unui lucru care nu aparține nimănui, cu intenția de a deveni proprietarul acestuia.

 În doctrina recentă consacrată materiei s-a observat în mod judicios că elementele definitorii ale
noțiunii de ocupațiune sunt următoarele:

a) ocupațiunea presupune, prin ea însăși, luarea în posesie a unui lucru

b) ocupațiunea privește o asemenea luare în posesie a unui lucru ce nu aparține nimănui

 Ocupațiunea apare ca un mod originar de dobândire a proprietății, ea neavând semnificația unei


transmisiuni a acestui drept de la un titular la un alt titular. Prin ocupațiune se stinge „vechiul”
drept de proprietate și se naște unul „nou” în persoana altui titular, chiar dacă, în cazul bunurilor
abandonate, cele două momente vor fi diferite, nu simultane.
 Bunurile abandonate nu se confundă cu bunurile pierdute. Într-adevăr, potrivit art. 942 CC, bunul
mobil pierdut continuă să aparțină proprietarului său, iar găsitorul acestuia este obligat ca, în
termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea
organului de poliție din localitatea în care bunul a fost găsit, care, la rândul lui, este obligat a-l
păstra timp de 6 luni, cu aplicarea dispozițiilor privitoare la depozitul necesar reglementat de art.
2124-2126 CC.

 De asemenea, organul de poliție va afișa la sediul său și pe pagina de internet corespunzătoare un


anunț privitor la pierderea bunului, cu menționarea tuturor elementelor de descriere a acestuia

 Bunurile mobile abandonate, devenind bunuri fără stăpân, vor putea fi dobândite prin ocupațiune
în măsura în care legea nu le exceptează de la un asemenea mod de dobândire. De asemenea, sunt
reținute și dispozițiile art. 941 alin. (3) CC, potrivit cu care lucrurile mobile cu valoare mică sau
foarte deteriorate care sunt lăsate într-un loc public, inclusiv pe un drum public ori într-un mijloc
de transport în comun, sunt considerate lucruri abandonate, astfel că și acestea vor putea fi
dobândite prin ocupațiune.

 Bunurile imobile abandonate vor fi dobândite de comunitățile locale, fără înscrierea în cartea
funciară, pe baza hotărârii consiliului local, în condițiile art. 553 alin. (2) partea a II-a, și vor intra
în domeniul privat al acestor comunități.

 În prezența unui asemenea bun imobil, comunitatea locală dobânditoare nu adoptă hotărârea de
preluare sau nu își înscrie dreptul de proprietate asupra lui în cartea funciară, bunul imobil va putea
fi dobândit de o terță persoană prin uzucapiune.

În privința modului de dobândire a tezaurului, art. 946 alin, (2) NCC prevede că dreptul de
proprietate asupra acestuia, descoperit într-un bun imobil sau într-un bun mobil, va aparține, în
cote egale, proprietarului bunului imobil ori al bunului mobil în care a fost descoperit și
descoperitorului. Așadar, în condițiile prevăzute de art. 946 NCC, dobândirea dreptului de
proprietate asupra tezaurului apare ca un efect al ocupațiunii bunului descoperit pentru
descoperitor; pentru proprietarul bunului imobil ori mobil în care se găsea tezaurul descoperit de
o altă persoană, se poate admite că, în privința jumătății ce i se cuvine din acesta, operează
accesiunea.

Prin expresia „tradițiune", folosită de art. 557 alin. (1) CC, trebuie să înțelegem predarea
materială a unui bun. Cu largă aplicație în dreptul roman, când predarea lucrului semnifica însuși
transferul proprietății, aceasta a pierdut în dreptul modern importanța pe care a avut-o ca mod de
dobândire a drepturilor reale.
Se admite în prezent că tradițiunea operează transferul proprietății în cazul așa-numitelor daruri
manuale, adică al unor donații curente, care se execută imediat, prin predarea lucrului donat, fără
a fi necesară vreo formă specială. Astfel, art. 1011 alin. (4) CC prevede că bunurile mobile
corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepția cazurilor
prevăzute de lege;

Atunci când ne referim la dobândirea drepturilor reale prin hotărâre judecătorească nu avem în
vedere hotărârile obișnuite, adică cele cu caracter declarativ de drepturi, ci hotărârile judecătorești
constitutive de drepturi. De pilda, prezintă acest caracter hotărârea judecătorească prin care se
dispune exproprierea unui imobil proprietate privată pentru cauză de utilitate publică, cu observația
că se dobândește astfel asupra imobilului expropriat, dreptul de proprietate publică având ca titular
statul sau unitățile sale administrativ-teritoriale, drept ce va căpăta regimul juridic al acestei
proprietăți.