Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea de Vest - Timisoara Facultatea de Drept si Stiinte Administrative Specalizare Drept Anul I, sem.

I Drept roman

UZUCAPIUNEA SAU PRESCRIPTIA ACHIZITIVA, UN MOD DE DOBANDIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE. COMPARATIE INTRE DREPTUL ROMAN SI CEL CONTEMPORAN

Coordonator stiintific: Lect. dr. Alexandru POPA

Student: Maximilian-Andrei DRUTA

UZUCAPIUNEA SAU PRESCRIPTIA ACHIZITIVA, UN MOD DE DOBANDIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE. COMPARATIE INTRE DREPTUL ROMAN SI CEL CONTEMPORAN

1.Proprietatea Pentru a putea face o trecere corecta spre notiunea de uzucapiune si efectele acesteia, trebuie sa tratam intr-un mod corespunzator si posesia ca atribut al dreptului de proprietate si pe acesta din urma inclusiv. Putem spune ca dreptul de proprietate si-a facut aparitia pe pamant odata cu insasi omul si a stat la baza dezvoltarii societatii omenesti1. Poate fi considerat aproape ca un drept natural al omului precum cel la viata intrucat chiar si in natura in cadrul regnului animal regasim un simt, putem spune chiar dezvoltat, al proprietatii, in acest caz de cele mai multe ori teritoriale. Este singurul drept real absolut intrucat proprietarul are deplina putere de a face tot ce doreste cu lucrul sau, spre deosebire de celelalte drepturi reale, respectiv dezmembramintele acestuia, care au un caracter ingradit si temporar. In alta ordine idei putem spune ca dreptul de proprietate este un drept real principal, cu caracter absolut, care la randul lui este un drept patrimonial, asadar un drept subiectiv care decurge din dreptul obiectiv2, ca parte pozitiva a acestuia.

1 2

Corneliu Birsan, Drept Civil. Drepturi reale principale, p. 29, ed. All beck, 2001. Gh. Mihai R. I. Motica, Teoria generala a dreptului, pp. 35-36, ed. Alma Mater, 1999.

Totusi dreptul de proprietate nu a avut in toate cazurile acest caracter absolut. Spre pilda in dreptul roman, chiar in timpul stapanirii Daciei, se puteau distinge 2 feluri ale dreptului de proprietate:
1. Proprietatea provinciala, care era regula in provincii si in care

proprietarul benficia doar de doua dintre atributele dreptului de proprietate, respectiv posesia si folosinta, insa fara dispozitie, si
2. proprietatea quiritara sau de tip roman, de care de regula

beneficiau cetatenii romani si prin care se acorda si dispozitia titularului dreptului de proprietate3. In primul caz explicatia consta in faptul ca dupa cucerirea unui teritoriu acesta intra fie in proprietatea statului roman daca provincia era senatoriala, fie in a imparatului daca provincia era imperiala. Astfel pentru a asigura o mai buna exploatare si valorificare a terenurilor cucerite, statul roman le acorda aceste prerogative rezidentilor, ei devenind adevarati proprietari din punctul de vedere al folosirii si posesiei de care beneficiau, fara insa de a beneficia si de dispozitie4. Cel de-al doilea caz reprezenta exceptia in provincii, fiind conditionata de acordarea de catre Roma a dreptului italic (jus italicum), aceasta nefiind altceva de fapt decat o fictiune prin care solul anumitor teritorii provinciale era asimilat cu cel din Italia si astfel putea constitui obiect al proprietatii quiritare. Peregrinii puteau fi titulari ai dreptului de tip roman doar in cazul in care li se acorda jus commerci. Putem asadar observa ca dreptul de proprietate a cunoscut si o alta forma decat cel autohton pe care il stim cu totii. De asemenea si modurile de dobandire a proprietatii erau in multe cazuri diferite fata de cele din ziua de
3 4

Cristian Clipa, Petre Miculescu, Istoria dreptului romanesc, pp. 51-52, ed. World Teach, Timisoara 2007. Idem.

astazi, spre exempluea se putea dobandi fie dupa dreptul civil(aquisitiones civiles) sau dupa dreptul gintilor(aquisitiones naturales)5. Modurile civile de dobandire a proprietatiii de la particulari erau: mancipatio, in iure cessio, usucapio, adiudicatie si lex. Putem observa ca nu exista contractul de vanzare cumparare in forma sa actuala, locul acestuia fiind tinut de mancipatio. Insa prioritar pentru tema de fata ce urmeaza a fi abordata este modul dobandirii proprietatii prin usucapio, adica uzucapiune. Uzucapiunea conform multor autori, este unul dintre cele mai importante efecte ale posesiei cand aceasta se prelungeste in timp, intrucat duce la dobandirea dreptului de proprietate si a altor drepturi reale6. Cunoscuta si sub denumirea de prescriptie achizitiva, uzucapiunea nu este altceva decat o metoda de dobandire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale asupra unui bun imobil printr-o posesie de lunga durata, indeplinita in conditiile legii. Insa pentru a putea intra in detalii legate de aceasta prescriptie achizitiva trebuie sa lamurim intr-un mod succint si posesia/posesiunea. 2.Posesia Posesia este definita ca o stare de fapt in care posesorul isi exercita puterea de fapt asupra unui lucru, fiind astfel o manifestare exterioara a unui drept real7. Ea presupune o vointa si un obiect material asupra caruia sa se aplice vointa respectiva. Denumirile latine pentru aceste doua necesitati sunt animus si corpus possessionis8.
5 6

Vasile Popa, Sistemul juridic al cetatii Roma, p. 355, ed. Presa Universitara Romana, 2001. I. Lula, I. Sferdian, Drept civil Drepturi reale-, p. 298, ed. Mirton Timisoara, ed. Universitas Timisiensis, 2001. 7 Corneliu Birsan, Drept Civil. Drepturi reale principale, p. 237, ed. All beck, 2001. 8 Vasile Popa, Sistemul juridic al cetatii Roma, p. 352, ed. Presa Universitara Romana, 2001.

Prima reprezinta fie dorinta posesorului de a se comporta ca un proprietar -animus dominii-, fie numai intentia de a avea lucrul pentru sine animus rem sibi habendi9. Cea de-a doua reprezinta pe langa exercitiul puterii fizice asupra lucrului si posibilitatea de a dobandi oricand puterea fizica. In vremea romanilor posesia era aparata de interdictie adica prin savarsirea unui act pozitiv sau printr-o abtinere (retinendae possessionis si recuperande possesionis). Pe langa aceasta a mai existat si possessio ad usucapionem. 3.Uzucapiunea Uzucapiunea era o metoda de transmitere a proprietatii careia nu ii era suficienta doar vointa partilor ci pentru a putea fi indeplinita in conditiile legii si astfel pentru a putea deveni valabila, trebuia sa treaca o anumita perioada de timp pentru a putea consolida ceea ce partile nu pot infaptui de la inceput10. Existau doua posibilitati de dobandire a proprietatii, respectiv, in mod originar sau in mod derivat. In prima situatie persoana isi crea dreptul sau fara sa fi existat un proprietar anterior si astfel un drept pe care sa se fi intemeiat, spre exemplu in cazul ocuparii uni lucru parasit. In cea de-a doua situatie exista un drept de proprietate anterior si astfel cel actual se dobandea in mod derivat. In cel de-al doilea caz exista insa si dificultatea de a proba dreptul asupra bunului respectiv. Aceasta se infaptuia fie prin probatio diabolica metoda prin care se cerea necesara urmarirea tuturor drepturilor
9

10

Idem. Idem, p. 360.

anterioare adica a tuturor fostilor proprietari pana ce se ajungea la primul si anume cel originar. Fie prin dovedirea implinirii uzucapiunii. Au existat doua cazuri distincte in care uzucapiunea a functionat:
-

cand cineva dorind sa dobandeasca proprietatea unui lucru l-a dobandit cu buna credinta de la un neproprietar, acesta fiind un exemplu de viciu de fond intrucat cel ce stramuta posesa nefiind proprietar u putea trasmite acest drept real absolut pentru ca nu il avea.

Cel de-al doilea caz era acela in care se predau bunuri mancipi prin traditio in loc de mancipatio, acesta fiind un exemplu de viciu de forma intrucat procedura formala solicitata nu era respectata pentru a valida actul de drept civil11.

Totusi ambele vicii puteau fi inlaturate prin uzucapiune. Aceasta avea rolul de a acorda un timp suficient proprietarului sa-si revendice lucru prin actio in rem, revendcatio utilis iar in cazul in care nu o facea devenea o sanctiune fata de acesta pentru neglijare si astfel ca si consecinta intervenea pierdera dreptului de proprietate. In prima faza termenul de prescriere prin uzucapiune era de doi ani la bunurile imobile si de un an la celealte lucruri, astfel fiind stipulat in legea celor XII table. Sub Iustinian s-au facut corectiile legate de uzucapiune dintre care unele se mai pot gasi si in forma actuala. Astfel modificarile aduse transforma termenul de prescriere la bunurile mobile la trei ani si la cele imobile de 10 ani (intre prezenti) sau 20 de ani (intre absenti), precum si o prescriptie extraordinara de 30 de ani. Conditiile ce trebuiau a fi indeplinite pentru dobandirea proprietatii prin trecerea timpului au fost insa pastrate. Acestea erau:
11

Idem.

Res habilis: aceasta conditie stabileste lucrurile ce pot fi si ce nu pot fi uzucapate. Spre exemplu nu puteau fi susceptibile de uzucapiune lucrurile asupra carora se purta un proces (res litigiosae) sau lucrurile dobandite prin violenta (res vi possessae) precum si lucrurile inalienabile ca de exemplu imobilele pupililor si minorilor sau fondul dotal.

Titulus (titlul): se refera la un act care poate stramuta proprietatea dar nu o trasmite deoarece trasmitatorul nu era proprietar si astfel in mod concret se trasmite doar posesia.

Fides (bona fides): reprezinta de fapt buna credinta a uzucapantului ca persoana care i-a predat lucrul este si proprietara iar in cazul aflarii ulterioare ca totusi aceasta nu ar fi intr-adevar si in realitate proprietara lucrului, nu il va impiedica pe uzucapant sa isi continue uzucaparea. In caz de rea credinta, aceasta trebuia dovedita de reclamant intrucat buna credinta se prezuma.

Possessio: conditia era ca posesia sa fie neintrerupta pe perioada intregului interval de timp solicitat de lege. In caz de deces mostenitorul continua posesia si astfel uzucaparea bunului prin asa numita succesio in usucapionem defuncti.

Tempus: timpul era un element foarte important in cazul uzucapiunii posesa nentrerupta trebuia sa aiba loc pe toata perioada determinata de lege, in baza unui just titlu si cu buna credinta12.

In dreptul contemporan romanesc se poate vorbi de prescriptia achizitiva a bunurilor, intervalele de timp ramanand neschimbate si anume de 10 pana la 20 de ani si cea de 30 de ani.

12

Idem, 362.

Conditiile care trebuie sa fie indeplinite pentru ca o persoana sa poata dobandi dreptul de proprietate asupra unui imobil prin uzucapiunea de 10 pana la 20 de ani sunt urmatoarele:

Posesia sa se intemeieze pe un just titlu sau o justa cauza; Posesia sa fie de buna credinta.

Notiunea de just titlu este destul de contorversata in materia uzucapiunii In cazul uzucapiunii de 10 ani in cazul in care proprietarul locuieste in circumscriptia tribunalului judetean in care se afla imobilul, de 20 de ani in cazul in care proprietarul se afla in afara circumscriptiei teritoriale a tribunalului judetean in care se afla imobilul. In ambele cazuri poate fi vorba doar de un imobil iar cel care il castiga trebuie sa o fi facut cu buna-credinta si printr-o justa cauza. In cazul uzucapiunii de 30 de ani, cunoscuta si sub denumirea de uzucapiune logissimitemporis, exista doar doua conditii:
a) persoana sa posede bunul pe parcursul celor 30 de ani, si

b) posesia sa nu fie afectata de vreun viciu. Mai mult posesorul poate dobandi bunul chiar si daca este de rea-credinta dupa implinirea termenului prevazut. Acest fel de uzucapiune se aplica si la bunurile mobile. Dupa cum am mai mentionat si anterior definitia acestui mod de dobandire a proprietatii este: Unul dintre efectele cele mai imprtante ale posesiei, cand aceasta se prelungeste in timp, este uzucapiunea sau prescriptia achizitiva13. Asemenea dreptului roman si in zilele noastre posedarea neintrerupta a lucrului pe toata perioada fixata de lege, este o
13

Corneliu Birsan, Drept Civil. Drepturi reale principale, p. 320, ed. All beck, 2001.

conditie pentru ca dobandirea dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale privitoare la lucrul cu pricina sa poata fi valabila. Uzucapiunea are rolul de a separa posesia proprietarului bunului care doreste sa-si procure un titlu de dobandire, de dreptul de proprietate asupra lucrului respectiv. De asemnea ea are un rol de stabilizare a raporturilor juridice in special in privinta imobilelor si de recunoastere a efectelor juridice produse de aparenta de proprietate. Si nu in ultimul rand are un rol sanctionator imotriva adevartului proprietar care prin delasarea manifestata fata de propriul bun l-a neglijat. In cazul in care posesia este exercitata de catre un chirias uzucapiunea nu poate avea loc intrucat acesta stapaneste lucrul in calitate de locatar si nu ca un proprietar. De asemenea nici posesia viciata nu poate duce la uzucapiune. In cazul inceperii prescriptiei, prima zi nu se ia in calcul, ziua socotindu-se a avea 24 de ore, in acest fel ea inepe la ora 0 si se sfarseste la miezl noptii urmatoare. Prescriptia achizitiva poate fi intrerupta in urmatoarele feluri: 1. natural: - cand posesorul ramane lipsit de folosinta lucrului in decurs de mai mult de un an, fie de adevaratul proprietar fie de catre o alta persoana;
-

cand lucrul este declarat impresriptibil prin lege;

2. intreruperea civila a prescriptiei achizitive: - prin recunoasterea dreptului a carui actiue se prescrie in folosul celui care curge prescriptia; - prin cerea de chemare in judecata ori de arbitrare; - printr-un act icepator de executare.

In cazul incetarii procesului, a respingerii, anularii, perimarii ori renutarii la cerea de chemare in judecata, prescriptia nu este intrerupta. De asemenea ea poate fi suspendata insa in acest caz dupa incetarea suspendarii ea isi reia cursul socotindu-se si timpul trecut inaintea suspendarii14. Putem asadar conclude ca uzucapiunea este un mod de dobandire a proprietatii ca efect al posesiei, cu rol sanctionator fata de proprietarul neglijent, de separare a doua drepturi reale, respectiv posesia si proprietatea, si de stabilizare a raporturilor juridice indeosebi in privinta bunurilor imobile.

14

Idem, pp 323-331.

BIBLIOGRAFIE

Corneliu Birsan, Drept Civil. Drepturi reale principale, ed. All beck, 2001. Cristian Clipa, Petre Miculescu, Istoria dreptului romanesc, ed. World Teach, Timisoara 2007. Gh. Mihai R. I. Motica, Teoria generala a dreptului, ed. Alma Mater, 1999. I. Lula, I. Sferdian, Drept civil Drepturi reale-, ed. Mirton Timisoara, ed. Universitas Timisiensis, 2001. Vasile Popa, Sistemul juridic al cetatii Roma, ed. Presa Universitara Romana, 2001.