CURS 11 – 22 DECEMBRIE 2022

MODURILE DE DOBANDIRE A PROPRIETATII

Modurile de dobandire a proprietatii se clasifica in doua categorii
Unele dintre ele se intemeiaza pe normele dr civil – mancipatiunea,
in iure cesio, uzucapiunea, adiudicatio, lex
Se bazeaza pe normele din dr gintilor si dr natural – ocupatiunea,
traditiunea, specificatiunea, accesiunea

MANCIPATIUNEA
Este modul originar de creare a puterii asupra lucrurilor mancipii.
In epoca f veche mancipatiunea insemna transferul puterii asupra persoanelor
alieni iuris si asupra bunurilor catre un alt pater familias prin urmare nu era un
mod de transmitere a dr de proprietate apoi treptat mancipatiunea a fost utilizata
ori de cate ori o persoana dorea sa transfere proprietatea asupra unui lucru
indifferent ca era mancipii sau nu.
Ca act de dr civil mancipatiunea presupune respectarea unor conditii de
forme: in primul rand reclama prezenta partilor numite emancipant(cel care
instraineaza lucrul) si accipiens(cel care dobandeste lucrul) prezenta a 5 martori
romani si prezenta celui care trebuia sa cantareasca arama cu o balanta si
cantaragiul se numea “libripens”. Mancipatiunea presupunea aducerea lucrurilor
in fata martorilor de unde rezulta ca la origine doar bunurile mobile puteau face
obiectul mancipatiunii. Apoi dupa adoptarea legii celor 12 table, si terenurile au
putut face obiectul dr de proprietate privata iar in cazul mancipatiunii se aducea
in fata martorilor o parte simbolica(un pumn de pamant sau o barna dintr o casa).
In fata martorilor accipiens atingea bunul cu mana si pronunta urmatoarea
formula solemna”afirm ca acest lucru este al meu si sa mi fie cumparat cu pretul
de ... cu aceasta arama si cu aceasta balanta de arama” apoi lovea balanta cu o
bucata de metal ceea ce simboliza ca ofera pretul mancipantului. Observam ca
formula de mai sus cuprinde doua parti contradictorii: in prima parte se vorbeste
despre crearea puterii asupra lucrului iar in partea a doua despre vanzarea
lucrului ceea ce explica modul in care a evoluat conceptia romanilor despre
transmiterea proprietatii. Astfel in epoca f veche romanii considerau ca
proprietatea nu poate fi transferata ci doar creata. Iar partea a doua a formulei
este o reflectie a conceptiei evoluate cand s a admis ideea transmiterii
proprietatii. Dupa aparitia monedei in sens modern, cantarirea metalului cu
balata de arama a fost inlocuita cu numararea monedelor astfel ca mancipatiunea
a putut fi utilizata si pt alte operatiuni juridice, spre ex pt incheierea unei donatii,
pt intocmirea unui testament, pt constituirea dotei. In aceste cazuri se respectau
formele solemne ale mancipatiunii insa se platea un pret simbolic, adica un ban.
Aceasta forma se numea MANCIPATIUNE FIDUCIARA.
Cu timpul mancipatiunea a devenit un mod general de a transfera
proprietatea insa in toate situatiile dr de proprietate era transferat doar daca se
plate apretul sau daca era constituit un garant.
Mancipatiunea era rezervata cetatenilor romani nefiind accesibila latinilor
si peregrinilor care nu aveau ius comerci si de asemenea mancipatiunea putea
avea ca obiect doar bunuri mancipii.
Din punctul de vedere al efectelor, mancipantul avea obligatia de a l
garanta pe accipiens pt evictiune astfel ca in situatia in care o terta persoana il
tulbura pe accipiens in exercitiul de proprietate, acesta avea la indemana o
actiune speciala impotriva mancipantului prin care il putea obliga sa i plateasca de
doua ori pretul platit in cazul in care ar fi fost deposedat de bun. Dupa ce
distinctia dintre bunurile mancipii si bunurile necmancipii a disparut,
mancipatiunea a fost abandonata din cauza formalismului, partile recurgand la
traditiune.
IN IURE CESIO
In iure cesio avea o sfera de aplicare mai mare decat cea a
mancipatiune fiind utilizat pt a transfera proprietatea unor bunuri mancipii dar si
necmancipii dar si pt a intemeia anumite raporturi de familie(adoptiunea).
In iure cesio presupunea organizarea unui proces fictiv in care partile
simulau ca se judeca in fata magistratului astfel dobanditorul dr de proprietate
avea calitatea de reclamant si afirma in termeni solemni ca el este proprietarul
bunului litigios; cel care transmitea proprietatea in calitate de parat tacea iar
magistratul ratifica declaratia partii prin cuvantul „adico”.
 In iure cesio se realiza doar in fata magistratului roman la Roma sau
in fata guvernatorului in provincii si din cauza acestui inconvenient cu timpul va
deveni inaplicabil
UZUCAPIUNEA
Uzucapiunea este un mod de dobandire a proprietatii prin
indelungata posesie a unui lucru
Potrivit legii celor 12 table, cel care stapanea un lucru mobil timp de
un an si imobil timp de doi ani, dobandea dr de proprietate daca indeplinea toate
conditiile necesare uzucapiunii.
Ratiunea uzucapiunii consta in sanctionarea acelui proprietar care isi
neglijeaza bunul, prin urmare avea si o functie economica pt ca asigura
exploatarea efectiva a lucrurilor mancipii in cazul in care acestea areau
parsite/neglijate de proprietari.
Insa uzucapiunea a indeplinit si o functie juridica f importanta pt ca
intr un proces cel care dovedea ca indeplineste toate conditiile necesare pt a
uzucapa, nu mai trebuia sa faca proba dr de proprietate al autorilor sai, o proba
practic imposibila numita „probatio diabolica”, de aceea Cicero ne spune ca
„uzucapiunea era sfarsitul nelinistii si fricii de procese”

Intervin doua ipoteze si anume

Atunci cand un bun mancipi a fost transmis prin traditiune iar
nu prin mancipatiune. In acest caz potrivit dr civil accipiens nu devenea proprietar
viritar insa avea perspectiva de a deveni proprietar daca stapanea bunul in
termenul necesar pt a uzucapa.
Atunci cand un bun a fost cumparat de la o a doua persoana
decat adevaratul proprietar, cel care detinea bunul unul sau doi ani putea sa
devina proprietar prin uzucapiune.
Constatam ca in aceste doua ipoteze timpul urma sa consolideze ceea ce
partile nu au putut realiza conform vointei lor. Uzucapiunea presupunea
indeplinirea urmatoarelor conditii:
 Prima conditie este posesiunea – la origine simpla detentiune a
bunului nu era suficienta pt ca se cerea ca lucrul sa fie efeciv folosit o anumita
perioada de timp ceea ce asigura functia economica a uzucapiunii
A doua conditie se refera la termenul necesar pt a uzucapa –
termenul era de un an pt bunurile mobile si doi ani pt bunurile imobile. In acest
interval de timp posesiunea se incerca a fi neintrerupta. Daca termenul era
intrerupt, pt a uzucapa trebuia sa curga un nou termen. Uzucapiunea era
intrerupta atunci cand proprietarul indeplinea un act specific prerogativelor sale
de proprietar. Daca uzucapantul deceda inainte de implinirea termenului,
mostenitorul sau avea posibilitatea sa continue posesiunea inceputa de autorul
sau paa la implinirea termenului necesr uzucapiunii.
A treia conditie – un lucru susceptibil de a fi uzucapat – nu puteau fi
uzucapate lucrurile extra patrimoniu, lucrurile sacre sau religioase, lucrurile
furate, ascunse sau dobandite prin violenta si nici lucrurile care nu puteau fi
instrainate(bunurile impuberilor care nu puteau sa fie instrainate de tutore)
A patra conditie – justa cauza sau justul titlu – actul sau faptul juridic
care justifica luarea in stapanire a unui bun(poate fi just titlu un contract de
vanzare sau de dinatie incheiate insa cu un fals proprietar; parasirea lucrului de
catre o persoana care nu era proprietar)
Ultima conditie – buna credinta - sau convingerea uzucapantului ca a
dobandit bunul de la o persoana care avea dreptul si capacitatea de a le instraina.
Pt ca posesiunea sa fie legitima aceasta convingere trebuie sa existe la momentul
intrarii in posesiune chiar daca ulterior posesorul afla ca nu a dobandit de la
adevaratul proprietar, spre ex se cere ca posesorul de buna credinta sa nu fi stiut
ca a dobandit bunul de la un nebun la momentul intrarii in posesiune chiar daca
ulterior afla.
Uzucapiunea nu era accesibila peregrinilor fiind prevazuta de legea celor 12
table doar pt cetatenii romani insa pretorul a creat o institutie juridica similara
uzucapiunii accesibila si peregrinilor si numita „perscriptia de lunga durata”.
Perscriptia era acordata celui care posedase timp de zece sau 20 de ani dupa cum
partile lociau sau nu in aceiasi cetate sau aceiasi provincie. Imparatul Justinian a
unificat cele doua institutii si a decis ca lucrurile mobile sa poata fi uzucapate in
termen de 3 aniiar lucrurile imobile in termen de 10 pana la 2 de ani in functie de
cum partile locuiau sau nu in aceiasi cetate sau provincie.
ADIUDUCATIO
Era un mod de dobandire al proprietatii prin intermediul autoritatii
judecatoresti. Astfel redactand formula, pretorul il imputernicea pe judecator sa
dispuna iesirea din indiviziune sau sa decida cu privire la modul de impartire al
hotarelor.
Adiudicatio intervenea atunci cand partile nu se intelegeau cu privire
la modul de impartire al bunului comun sau idiviz, sau cu privire la limitele
hotarelor
LEX
Dobandirea proprietatii poate avea loc si in virtutea legii, spre
exemplu au existat dispozitii legale care stabileau ca partea caduca dintr o
mostenire revine altor persoane iar nu celor constituiti mostenitori in situatia in
care acestia din urma nu indeplineau conditiile legii