Notițe ISDR

Trebuie sa facem o comparație intre prescriptio longetemporis si uzucapiunea din dr civil.

1. Sub aspectului duratei prescripția are termene de prescripție lungi, 10 intre prezenți si 20 de
ani intre absenți . Intre prezenți intre persoane care se afla din același oraș , din aceeași
provincii , intre absenți cei care se afla in orașe diferite si in provincii diferite, Uzucapiunea
are termene scurte 1 an pentru bunurile mobile si 2 ani pentru bunurile imobile.
2. Sub aspectul efectelor . Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății in sensul ca la
împlinirea termenelor de prescripție posesorul uzucapant devine proprietar , in timp ce
prescriptio longitemporis este o prescripție extinctiva , in sensul ca după împlinirea
termenului de prescripție acțiunea in revendicare exercitata de proprietar împotriva celui
care poseda bunul va fi respinsă , însă daca posesorul pierde stăpânirea bunului el nu mai
poate revendica chiar daca termenul de prescripție fusese împlinit.
3. Spre deosebire de uzucapiune datorita termenelor sale de prescripție îndelungată ,
prescriptio longitemporis permitea joncțiunea posesiilor , adică unirea posesiei titularului cu
cea a autorilor săi.
4. In cazul lui prescriptio longitemporis spre deosebire de uzucapiune nu se cereau iusta cauza
posesiuni , justul titlu, si nici buna-credință a uzucapantului.

In sprijinul proprietarilor provinciali a fost creata si o prescriptio longisimitemporis = prescripția celei

mai lungi duratei . Această prescripție avea un termen general care in timpul lui Constantin cel Mare
era de 40 de ani , a fost redus in vremea imp Teodosiu al doilea la 30 de ani. Aceasta prescripție se
aplica si bunurilor imperiale ( patrimonium caesaris ) precum si bunurilor bisericii creștine și era de
asemenea , o prescripție extinctiva. Imp Justinian in cadrul pol sale unificatoare a suprimat distincția
intre fondurile italice si fondurile provinciale , in sensul ca Italia devine o simpla provincie a
imperiului , teritoriul ei fiind supus plații impozitului funciar, ca si teritoriile din celelalte provincii si in
acest context Justinian unifică uzucapiunea prescriptio longitemporis creând următorul sistem :

1. Bunurile mobile se uzucapau printr-o posesie de 3 ani denumita uzuscapia.

2. Bunurile imobile se uzucapau printr-o posesie de 10 ani intre prezenți si 20 intre absenți ,
denumita prescriptio longitemporis.

In toate cazurile se cereau iusta causa posesiunis și buna-credință. Iar aceasta prescripție unifica avea
in toate cazurile un caracter achizitiv , adică era un mod de dobândire a proprietății. Justul titlu este
actul strict sensul care justifica luarea in posesiune a bunului respectiv.

Tot împăratul Justinian menține prescriptio longisimitemporis însă printru constituțiune

imperiala , data in anul 528 ii stabilește următoarea :

1. Daca posesorul este de bună-credință si nu a intrat in stăpânirea bunului prin mijloace

violente după o posesiune de 30 de ani dobândește dreptul de proprietate asupra
bunului respectiv.
2. Daca posesorul nu este de buna-credință sau daca a intrat in posesiunea bunului prin
mijloace violente după o posesiune de 30 de ani nu devine proprietar , dar poate
respinge cu succes acțiunea in revendicare a proprietarului. In acest caz prescriptio
longidimitemporis are un caracter extensiv.

Importanta acestei formei de proprietate rezulta si din împrejurarea ca ea a dat naștere pe

planul tehnicii de reglementare a unor determinative de natura juridica , care au putut fi realizate cu
succes pentru proprietatea divizata de tip feudal. Pe lângă aceste doua forme de proprietate loc
liberi din provinciile trace ale statului roman au cunoscut si proprietatea peregrina, care se aplica
celorlalte bunuri ,altele decât pământul.

Romanii au creat prop peregrina din considerente de ordin economic , întrucât peregrinii
erau după cum știm principali agenți de comerț ai romanilor, dar ei nefiind cetățeni romani si
neavând ius comerci nu puteau exercita proprietatea quiritala. Aceasta forma de prop peregrina a
fost judecată , prin instrumente judecătorești asemenea celei quiritara : acțiunea in revendicare a
fost acordata si peregrinilor sub doua forme

1. Fie suprimând-se din formula acțiunii in revendicare sintagma ex iure viritiu EX IURE
QUIRITIUM
2. Fie prin introducerea in formula acțiunii unei ficțiuni, ficțiunea ca peregrinul este
cetățean roman SI CIVIS ROMANUS ESSET.

Tăblițele cerate din Transilvania

Ele se prezinta sub forma unor tăblițe de brad legate cate 3 , fetele interioare ale tăblițelor 1
si 2 si ambele fete ale tăbliței 3 , sunt scobite si acoperite cu ceara . Acestea cuprind o serie de acte
juridice încheiate in sec 2 in Roșia Montana . S-au descoperit 25 , doar 14 lizibile.

Unul dintre actele juridice din tăblițe este un contract de împrumut in care creditor este o
femeie peregrina ANDUENA LUI BATO. Si ea încheie singura acest contract de împrumut , ceea ce nu
este posibil pentru ca femeile su iuris , femeile care nu se afla sub puterea unui pater familia se afla
sub puterea perpetua a agnaților lor ,administrată prin autoritates interpozitio ceea ce înseamnă ca o
asemenea femeie , trebuia sa încheie actele juridice in prezenta tutorelui , aceasta prezenta având
rolul de a completa personalitatea femeii . Ori actul din criptite nu se încheie in prezenta tutorelui ,
ceea ce înseamnă el nu a fost încheiat in condițiile dreptului roman , ci a fost încheiat potrivit unei
cutume locale.

Un alt contract de împrumut obligația de a plăti dobânzi rezulta dintr-o simpla convenție de
buna-credință , însă potrivit dreptului roman obligația de a plăti dobânzi lua naștere fie printr-o
stipulatio sortis et uzurarum , stipulațiunea capitalului și a dobânzilor, STIPULATIO SORTIS ET
USURARUM , alăturata lui Mutum ( contractul de împrumut de consumațiune ). Deci in ambele
situații obligația din a plăti dobânzi rezulta dintr-un act solemn si nu dintr-o simpla convenție de
buna-credință.

Tot in cripticele din Transilvania exista si 3 contracte de munca. Intr-unul din aceste contracte
de munca încheiat intre patronul unei mine și un muncitor exista o clauză potrivit căreia muncitorul
accepta sa nu fie plătit pentru perioada de timp in care nu își poate desfășura activitatea in mina ,
pentru ca aceasta este inundata. Acel contract este o specie de LOCATIO OPERARUM = locațiunea de
servicii care la rândul sau este una dintre formele pe care le poate îmbracă probațiunea. Pârțile
acestui contract sunt : locator ( muncitorul) cel care inițiativa încheierii acelui contract in sensul ca își
închiriază serviciile , și cea de-a doua parte contractuala conductor, proprietatea minei , cel care
plătește prețul locațiunii ( salariul ) , prețul serviciilor închiriate. Problema de drept care se pune este
problema suportării riscului in contract. Risc in contract este sistemul potrivit căruia una dintre
pârțile contractante trebuie sa își execute obligația deși cealaltă parte contractanta nu își mai poate
executa obligația fără vina ei, adică datorita intervenției unui caz fortuit sau unui caz de forța majora.
În dreptul roman după sancționarea locațiunii de servicii riscul in contract era suportat potrivit reguli
generale , care reglementează materia riscului in contract in contractele bilaterale de către debitorul
obligației de către locator , in cazul nostru de către muncitor. Ulterior in dreptul roman regula s-a
schimbat astfel încât , riscul in contract este preluat de către conductor , iar in cazul nostru de
proprietarul minei . Cu toate acestea in contractul de munca din scriptice obs ca prin derogare de la
regula existenta riscul in contract este preluat de muncitor , pentru ca el accepta sa nu fie plătit deși
el nu își putuse duce la sf obligația deși vina nu i se poate impune. Aceasta derogare se explica prin
discrepanta sociala dintre patronul minei si muncitor, si atunci muncitorul nu are de ales fiind obligat
sa accepte clauza din contract. Din aceasta perspectiva , acest contract de munca este un contract de
adeziune , contractul ale cărui clauze nu le poți negocia.

In criptice exista si 4 contracte de vânzare , 3 pentru sclavi al patrulea are ca obiect o parte
dintr-o casa. Se pune o problema de forma si o problema de fond . Vânzările din criptice sunt
semnate atât de către parți , cat si de către martori si uneori de garanți . Sub acest aspect in dreptul
roman de-a lungul evoluției sale au existat doua categorii de acte :

1. Redactate in forma obiectiva care sunt semnate doar de către martori , aceasta forma
fiind specifica vechiului cod roman
2. Redactate in forma subiectiva semnate numai de parți , aceasta fiind specifică dreptului
clasic si fiind preluata de romani din Orient .

Actele sunt semnate si de către parți si de către martori si uneori de către garanți pentru ca sunt in
perioada de tranziție de la forma obiectiva la forma subiectiva.

Intr-una dintre tăblițele cerate aceeași operațiune juridica : operațiunea juridică a vânzării se
realizează prin două forme juridice distincte : atât prin mancipațiunea , cat si prin contractul
consensual de vânzare . Trebuie sa facem distincția dintre fond si forma , fondul li reprezintă
operațiunea juridica , iar forma este forma tehnic juridică prin care fondul se realizează, adică prin
care se realizează operațiunea juridica a vânzării. Niciuna dintre condițiile de forma si de fond ale
mancipațiunii nu este îndeplinita , prin urmare mancipațiunea este nulă si de aici au izbucnit
numeroase controverse intre autori.

Unii autori au susținut ca deși mancipațiunea este nula , vânzarea se realizează pe baza
contractului consensual care este valid. Alți autori au spus ca am fi in prezenta unei substituiri de
termini , pârțile din eroare ar fi folosit termenul de mancipațiune , când de fapt era vorba de o
tradițiune. Iar alți autori au considerat ca pentru mai multa siguranța pârțile ar fi utilizat doua forme
pentru realizarea aceluiași fond adică a aceleiași operațiuni juridice. In explicarea acestei curiozități
trebuie sa plecam de la situația din dr roman prin comparație cu dr bizantin si dr românesc medieval
nescris (legea tarii) .

In dreptul roman contractul consensual nu este translativ de drepturi, ci generator de

obligații , iar mancipațiunea este un mod de dobândire al proprietății , al dreptului de proprietate. In
dreptul bizantin și in dr românesc medieval contractul consensual este translativ de proprietate .
Înseamnă că dacă in criptite contractului consensual de vânzare este alăturata mancipațiunea , asta
se întâmpla pentru ca suntem într-o perioada de tranziție de la vânzarea consensuala creatoare de
obligații la vânzarea din legea tării.

Actele cuprinse in scriptice au atât elemente conforme dr roman , cat si elemente

contradictorii , pe care metafizicienii le-au taxat ca fiind simple curiozități, însă din perspectiva
metodei dialectice constatăm ca suntem în prezența unor instituții noi, care nu sunt nici de drept
roman, nici de drept trac , ci sunt de drept traco-roman , astfel încât coexistența elementelor de
drept roman și a celor de drept trac în cuprinsul actelor din scriptice arătă ca suntem in plin proces
de sinteza juridică traco-romană care a însoțit sinteza etnică și lingvistică a celor două civilizații.