TEMA 8.

Succesiunea testamentară

1. Conceptul şi caracterele juridice ale testamentului.

2. Condițiile de valabilitate ale testamentului. Forma testamentului.
3. Conținutul testamentului.
4. Legatul.
5. Executarea testamentului.

1. Conceptul şi caracterele juridice ale testamentului.

Prin moştenirea testamentară se recunoaşte dreptul oricărei persoane de a dispune liber
pentru cauză de moarte, prin manifestarea ultimei voinţe, de totalitatea bunurilor sale sau de o
parte din ele. Moştenirea testamentară are prioritate faţă de moştenirea legală, ultima având doar
o funcţie de suplinire, normele ei fiind aplicabile în cazul în care persoana nu a dispus prin
testament cu privire la bunurile sale sau o parte din ele au rămas netestate. Libertatea persoanei
de a dispune prin testament este limitată doar în partea în care se încalcă interesele categoriei de
moştenitori, prevăzută la art.2530 106 alin. (1) CC RM, materializată în rezerva succesorală, parte
indispensabilă a succesiunii.
Din cele menționate, rezultă că testamentul este un act juridic prin care o persoană poate
dispune pentru cauză de moarte. În doctrină, testamentul a fost definit ca fiind un act juridic
unilateral, personal și solemn, esențialmente revocabil cît timp testatorul este în viață, prin care
acesta dispune, în tot sau în parte, pentru timpul cît nu va mai fi 1. În termeni similari, art.2191
CC RM, definește testamentul ca un act juridic unilateral, personal şi revocabil prin care o
persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul cînd nu va
mai fi în viață.
Chiar din definiția legală a testamentului pot fi desprinse caractere sale juridice:
a) testamentul este un act juridic, care consemnează o manifestare de voinţă a testatorului
cu intenţia de a produce efecte juridice.
b) testamentul este un act juridic unilateral. Regula de principiu este că testamentul
exprimă voinţa exclusivă a testatorului, generatoare de efecte juridice, indiferent de manifestarea
de voinţă a viitorilor moştenitori.
c) testamentul este un act juridic cu titlu gratuit. Testamentul este un act de dispoziție al
celui ce lasă motenirea în favoarea succesorilor săi fără însă a se urmări obținerea unui avantaj
patrimonial corelativ din partea acestora. Din acest punct de vedere, testamentul face parte din
categoria liberalităților. Instituirea prin testament a sarcinilor și condițiilor nu afectează
caracterul de liberalitate al testamentului;
d) testamentul este un act juridic personal, nefiind susceptibil de a fi încheiat prin
reprezentant şi nici nu pot dispune două persoane printr-un singur testament. De asemenea,
testatorul nu poate împuternici un terț să determine persoana în favoarea căreia să fie executat
legatul și să determine bunurile care urmează să fie transmise în executarea legatului;
e) testamentul este un act juridic solemn, astfel, pentru a produce efecte juridice, voinţa
testatorului trebuie să fie exprimată în una din formele prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității
absolute;
f) testamentul este un act juridic mortis causa, deoarece produce efecte juridice doar odată
cu decesul testatorului. Acest caracter nu trebuie însă înțeles stricto sensu. Astfel, în realitate
testamentul produce efecte juridice chiar din momentul întocmirii sale în una din formele
prevăzute de lege. Din acest punct de vedere, valabilitatea testamentului se apreciază în funcție
de condițiile cerute de legea în vigoare la data întocmirii sale și nu cea în vigoare la data
decesului lui de cujus. În doctrina română s-a afirmat că prin testamant, spre exemplu, poate fi
recunoscută paternitatea, caz în care efectele recunoașterii se vor produce din momentul
întocmirii testamentului, neavînd nici o relevanță decesul testatorului 2. Totuși, testamentul este
1
Eliescu M., Moștenirea și devoluțiunea... op. cit., p. 155.
2
Stănciulescu L., Moștenirea. Doctrină și jurisprudență. București: Hamangiu 2017, p .175.
catalogat ca fiind un act juridic mortis causa datorită efectelor sale față de cei chemați la
moștenire și a consolidării obligativității sale;
g) testamentul este un act juridic revocabil, testatorul dispunând de dreptul de a reveni
oricând asupra conţinutului acestuia, de a-l modifica ori de a-l revoca. Caracterul revocabil este o
consecință a ideii de ultimă voință a celui ce lasă moștenirea. Anume decesul testatorului face ca
voința sa exprimată în testament să fie ultima. De asemenea, revocabilitatea testamentului este o
puternică garanție a libertății de a testa;
Ansamblul caracterelor juridice ale testamentului ne permite să concluzionăm că
testamentul este un act juridic excepţional şi complex, fiind guvernat de reguli generale de fond
şi de formă, precum şi de cele speciale, reguli ce rezultă din condiţiile de validitate a acestuia.

2. Condițiile de valabilitate ale testamentului.

Am arătat anterior că testamentul este un act juridic de formație unilaterală. Pe cale de
consecință, acesta va fi supus condițiilor de valabilitate cerute pentru orice act juridic, însă
legiuitorul instituie anumite particularități reieșind din specificul testamentului. Condițiile de
valabilitate în general sunt divizate în condiții de fond (intrinseci manifestării de voință) și de
formă.
Condițiile de fond ale testamentului sunt: capacitatea, consimțămîntul, obiectul și cauza.
Capacitatea. Potrivit prevederilor legale, testator poate fi doar persoana cu capacitate de
exerciţiu deplină, nefiind în drept să întocmească testament prin reprezentant. Sub acest aspect,
noua reglementare derogă de la regula generală, recunoscînd capacitatea de a dispune prin
testament a minorului care a atins vîrsta de 16 ani (art. 2194 CC RM ).
Consimțămînt. Intenția de a testa este supotrtul volitiv al testamentului. Din acest
considerent, consimțămîntul testatorului trebuie să fie liber și nealterat de vreun viciu de
consimțămînt.
Obiectul și cauza. În afară de capacitate și consimțămînt, pentru ca un testament să fie
valabil se cere de asemenea și un obiect determinat (determinabil) și licit, iar cauza acestuia
trebuie să fie reală și licită (conformă legii, ordinii publice și bunelor moravuri).
În virtutea caracterului solemn al testamentului, acesta este supus unor condiții de formă
instituite prin norme de ordine publică de către legiuitor. Potrivit noilor reglementări,
testamentele pot fi doar olografe sau autentice.
Formele testamentului. Pornind de la caracterul solemn al testamentului, acesta poate fi
întocmit doar în formele strict determinate de lege. Conform art.2222 CC RM, testamentele pot
fi ordinare și privilegiate. La rîndul lor, testamentele ordinare pot fi olografe sau autentice, iar
cele privilegiate pot fi întocmite în situații speciale sau în situații de urgență în conformitate cu
reglementările în vigoare.
Prin lege sunt interzise alte forme de testamente, astfel încît după intrarea în vigoare a
modificărilor la Codul civil, nu va putea fi întocmit testamentul mistic.
2.1. Testamentul olograf. Conform alin.(1) art.2223 CC RM, testamentul olograf este un
testament întocmit în mod personal de testator prin declarație scrisă și subsemnată de acesta.
Testatorul trebuie să menționeze în testament data (ziua, luna și anul) în care a scris testamentul.
Semnătura va conține prenumele și numele de familie ale testatorului. Persoana care nu știe să
citească nu poate întocmi un testament olograf, însă va putea întocmi un testament autentic sau,
după caz, un testament privilegiat. Tradițional testamentul olograf este considerat cel mai
„simplu” dintre toate formele testamentare din cauza simplității formalităților cerute de lege
pentru valabilitatea acestuia și a „ușurinței” cu care acesta poate fi redactat. Practic, testamentul
olograf poate fi făcut oriunde, oricînd și fără ajutorul nimănui3.
Principala caracterisitică a testamentului olograf este că scrierea acestuia trebuie realizată
în întregime de către testator. De aceea în mod just legiuitorul interzice întocmirea testamentului
olograf persoanei care nu știe să citească (art. 2223 alin.(4) CC RM). Limba utilizată va fi una
din limbile pe care le posedă testatorul, indiferent de felul caracterelor folosite: de mână sau de
3
Stănciulescu L., op. cit., p. 193.
tipar, indiferent de alfabet: latin, chirilic sau alfabetul pentru orbi etc. De asemenea nu are are
importanță nici suportul material: hârtie, pânză, vopsea, cărbune, cretă etc. Testamentul poate fi
scris pe mai multe foi separate, cu condiţia ca filele ce urmează să alcătuiască un singur
testament, să nu suscite anumite îndoieli în privinţa integrităţii acestuia. Nu este admisibilă
dactilografierea testamentului olograf sau executarea acestuia printr-o altă metodă mecanică de
scris. Sancțiunea în acest caz este nulitatea absolută. Datorită faptului că testamentul olograf nu
este valabil decât dacă este scris în tot, datat şi semnat de testator, orice menţiune (ştersătură,
adăugire sau altă rectificare) făcută pe un asemenea testament, pentru a fi valabilă, trebuie să
îndeplinească integral cerinţele impuse de textul legal menţionat, dacă aceste mențiuni cuprind
dispoziții testamentare noi față de redactarea inițială (art. 2223 alin.(6) CC RM). Modificările
ulterioare, de asemenea, trebuie să fie scrise, semnate şi datate de către testator. Menţiunile sau
modificările operate în conţinutul testamentului de către terţe persoane sunt lovite de nulitate.
O altă condiție importantă a testamentului olograf este datara acestuia de către testator. În
acest sens legiuitorul dispune în mod imperativ că testatorul trebuie să menționeze în testament
data (ziua, luna, anul) în care a scris testamentul (art. 2223 alin.(2) CC RM). Testamentul olograf
care nu conține data întocmirii, generînd astfel îndoieli cu privire la valabilitatea sa, este lovit de
nulitate, cu excepția cazului în care stabilirea momentului întocmirii este posibilă în alt mod. Sub
acest aspect, testamentul care conține o dată implicită (indicarea unei sărbători religioase) este
valabil. Chiar și testamentul nedatat, dar care permite stabilirea certă a datei întocmirii sale va fi
valabil.
Testamentul olograf trebuie obligatoriu să fie semnat manu proprio de către testator.
Potrivit art. 2223 alin.(3) CC RM, semnătura va conține prenumele și numele de familie a
testatorului. Ca excepție, dacă testatorul semnează în alt mod și această semnătură este suficientă
pentru stabilirea identității sale și a seriozității declarației testatorului, atunci o asemenea
semnătură nu afectează valabilitatea testamentului.
Cu titlu de noutate legislativă, legiuitorul dispune la art. 2224 CC RM că testamentul
olograf întocmit în condițiile legii, trebuie să fie luat la păstrare, la cererea testatorului, de către
notarul competent, eliberîndu-i-se testatorului o dovadă de depunere. Deși norma indicată este
una onerativă, omisiunea de depunere la păstrare nu duce obligatoriu la nulitatea testamentului.
Astfel, dacă testamentul olograf nu a fost depus la păstrare, atunci persoana care deține acest
testament este obligată, după ce a aflat despre decesul testatorului, să predea neîntîrziat
respectivul testament notarului care desfășoară procedura succesorală (art. 2232 alin.(1) CC
RM).
2.2. Testamentul autentic. Testamentul autentic este testamentul autentificat de notar,
potrivit dispozițiilor legale.
Testamentul autentic se întocmeşte cu respectarea condiţiilor generale de întocmire a
actelor autentice şi a regulilor speciale, stabilite de Codul civil şi Legea RM nr.246 din
15.11.2018 privind procedura notarială, în vigoare din 01.03.2019, cu unele excepții-vezi art. 96.
Testamentul se întocmeşte de un notar în baza declarației verbale a testatorului în fața notarului
sau în baza unui text predat notarului de către testator, cu declarația că acesta este testamentul
său. La dorinţa testatorului, poate fi întocmit de notar sau de către persoanele abilitate cu
autentificarea testamentului. La întocmirea testamentului se admite utilizarea mijloacelor
tehnice. În orice caz, testatorul este obligat să semneze personal testamentul. În cazul
testamentului autentic se admite semnarea testamentului de către o terţă persoană, dacă
testatorul, dintr-o cauză asimilată, nu poate semna testamentul, la rugămintea şi în prezenţa lui, a
notarului, a cel puţin doi martori care şi a unei persoane care poate comunica cu testatorul și
care, prin semnătură, confirmă manifestarea de voință a testatorului. În testament se vor indica
motivele în virtutea cărora testatorul nu a putut semna testamentul.
Dacă testatorul este analfabet sau din cauza unei maladii ori a unor deficiențe fizice, sau
din alte motive nu poate să citească personal testamentul, atunci textul va fi citit de către unul din
martori în prezența testatorului și a celuilalt martor, fapt despre care se va face mențiune în
testament, cu indicarea motivelor de imposibilitate a citirii testamentului de către testator.
 Art.2221 CC RM stabileşte cercul persoanelor care nu pot fi martori testamentari. Aceste
persoane nu pot fi martori atunci când prezenţa martorilor este obligatorie şi nici nu pot semna
testamentul în locul testatorului. Faptul că testatorul a admis prezenţa persoanei în a cărei
favoare se testează, la întocmirea testamentului, nu poate constitui temei de anulare a
testamentului, dacă ea nu a semnat testamentul în locul testatorului sau în calitate de martor.
Testamentele cetățenilor Republicii Moldova care se află în străinătate de asemenea pot fi
autentificate de către reprezentantul misiunii diplomatice sau al oficiului consular în ordinea
stabilită de legislație.
2.3. Testamentele privilegiate. Reglementarea formelor obișnuite de testamente – olograf
și autentic – nu epuizează obligația legiuitorului de a asigura posibilitatea manifestării libertății
de a testa. Este posibil ca persoana interesată să nu poată întocmi un testament olograf sau
autentic din cauza împrejurăriolor mai presus de voința sa. Anume din acest considerent au fost
instituite testamentele privilegiate, care sunt de două tipuri: testamente privilegiate întocmite în
situații speciale și testamente privilegiate întocmite în situații de urgență.
Din cauza caracterului excepțional, testamentele privilegiate sunt supuse unui termen de
valabilitate de 3 luni. Astfel, dacă testatorul este încă în viață după trecerea a 3 luni din
momentul întocmirii testamentului privilegiat, se consideră că acesta nu a fost întocmit.
Se consideră testamente privilegiate întocmite în situații speciale următoarele testamente
întocmite cu respectarea condițiilor legale (art. 2227 CC RM):
a) testamentele persoanelor aflate pentru tratament la spitale, alte instituții curativ-
profilactice, în sanatorii sau care locuiesc în instituțiile de protecție socială, autentificate de către
medicii-șefi, de adjuncții lor pe problemele medicale sau de medici de gardă ai acestor spitale,
instituții curativ-profilactice, sanatorii, precum și de directorii, medicii-șef sau adjuncții lor ai
instituțiilor de protecție socială,
b) testamentele persoanelor aflate în expediții de cercetare, autentificate de către șefii
expedițiilor;
c) testamentele militarilor și ale membrilor familiilor militarilor, în punctele de dislocare a
unităților militare, a formațiunilor și a instituțiilor de învățămînt militar, unde nu este notar sau
alte organe ce îndeplinesc acte notariale, precum și testamentele persoanelor civile care lucrează
în aceste unități/formațiuni/instituții, ale membrilor familiilor lor, autentificate de către
comandanții acestor unități, formațiuni sau șefii instituțiilor de învățămînt;
d) testamentele persoanelor aflate în locurile de detențiune, autentificate de către șefii
penitenciarelor sau adjuncții lor;
e) testamentele persoanelor aflate la bordul navelor maritime și navelor de navigație
internă, care navighează sub pavilionul Republicii Moldova, autentificate de către comandanții
acestor nave. Dacă vasul staționează într-un port al Republicii Moldova sau într-un port străin în
care este un agent diplomatic sau consular al Republicii Moldova, această formă de testare nu
poate fi aplicată;
f) testamentele autentificate de secretarii consiliilor locale în condițiile legii.
Într-o altă ordine de idei, testamentele privilegiate întocmite în situații de urgență au
fost gîndite de legiuitor pentru situațiile în care cel interesat este în imposibilitate obiectivă să
întocmească un testament privilegiat special. În acest sens, art. 2229 alin.(1) CC RM dispune
tranșant că persoana care din motive excepționale este izolată (închisă) în așa fel încît întocmirea
unui testament în fața unui notar nu este posibilă sau este dificilă poate întocmi testamentul în
condițiile prevăzute la art. 2227 și 2228 sau prin declarație verbală în prezența a trei martori.
„Întocmirea” testamentului în formă verbală este o soluție cu totul excepțională, admisibilă doar
în caz de pericol iminent și doar dacă este evidentă imposibilitatea întocmirii unui testament
privilegiat special. Totuși, declarația de ultimă voință a testatorului va trebui consemnată în scris,
fie de către însuși testator, de către martorul testamentar sau de către un terț.
 3.Conținutul testamentului.

Desemnarea moștenitorilor. Prin întocmirea testamentului, ca regulă generală, cel ce lasă

moștenirea modifică cercul celor chemați la moștenire în temeiul moștenirii legale. Fără a atinge
rezerva succesorală, masa succesorală poate fi testată către una sau mai multe persoane prin
desemnarea acestora ca fiind moștenitori ai întregii mase succesorale sau doar a unei părți din
aceasta. Legea nici nu impune condiția numirii exprese ca moștenitor a persoanei în favoarea
căreia se testează. Pornind de la prevederile art. 2240 alin.(1) CC RM și în contrast cu normele
referitoare la legat, putem concluziona că desemnarea moștenitorului se identifică cu
transmisiunea universală sau cu titlu universal a masei succesorale prin dispoziție testamentară.
Transmisiunea testamentară cu titlu particular este proprie legatarilor, pe care legea nu îi
consideră moștenitori. Din acest considerent, în cazul în care persoanei i-a fost lăsat un anumit
bun, dacă există dubii, aceasta nu este desemnată moștenitor (ci legatar), chiar dacă a fost numită
moștenitor.
La întocmirea testamentului, cel ce lasă moștenirea poate desemna în calitate de moștenitor
testamentar o singură persoană sau mai multe persoane. Acesta de asemenea are opțiunea de a
determina cotele fiecărui moștenitor, fără ca acestea să fie neapărat egale. Nu întotdeauna
testatorul determină exact și complet cercul moștenitorilor și cotele ce le revin acestora. Din
acest punct de vedere legiuitorul a prevăzut un șir de norme dispozitive care vin să suplinească
sau să interpreteze ultima voință a testatorului astfel încît să fie posibilă executarea
testamentului.
Potrivit art. 2240 CC RM, dacă testatorul a testat unei persoane întreaga masă succesorală
sau o parte din masa succesorală, o asemenea dispoziție se consideră ca desemnare a
moștenitorului, chiar dacă această persoană nu a fost numită moștenitor. În cazul în care
persoanei i-a fost lăsat un anumit bun, dacă există dubii, aceasta nu este desemnată moștenitor,
chiar dacă a fost numită moștenitor. De asemenea, dacă testatorul a desemnat numai un
moștenitor și i-a acordat numai o cotă succesorală, la moștenirea celeilalte cote succesorale sînt
chemați moștenitorii legali. Testatorul poate desemna moștenitori prin testarea unei părți din
moștenire sau poate testa o cotă succesorală comună.
Acrescămîntul. În cazul în care masa succesorală a fost testată cîtorva moștenitori astfel
încît aceștia îi înlătură integral pe moștenitorii legali și unul dintre ei decade din dreptul la
moștenire pînă sau după deschiderea moștenirii, cota succesorală a acestuia se distribuie
proporțional între ceilalți moștenitori testamentari (art. 2247 alin.(1) CC RM).
O altă instituție în strînsă legătură cu decăderea moștenitorului testamentar de la moștenire
este și substituția. Astfel, testatorul are opțiunea de a desemna un moștenitor (substituient) în
locul celui decăzut din dreptul de a moșteni, fără a avea importanță momentul survenirii
decăderii. Datorită posibilității concurenței dintre acrescămînt și substituție, legiuitorul a
determinat ca fiind prioritar dreptul de substituție (art. 2251 CC RM).
Desemnarea moștenitorului subsecvent. Potrivit regulii generale instituite la art. 2252
alin.(1) Cod civil RM, testatorul poate desemna un moștenitor astfel încît persoana devine
moștenitor (moștenitorul subsecvent) doar după ce o altă persoană a fost în prealabil moștenitor
(moștenitorul prealabil).
În calitate de moștenitor prealabil poate fi numită orice persoană, fie din rîndul
moștenitorilor legali, fie un terț. Condițiile cerute de lege pentru moștenitorul prealabil sunt cele
de drept comun pentru oricare moștenitor testamentar. În calitate de moștenitor subsecvent poate
fi numit orice peroană, inclusiv o persoană juridică sau o persoană fizică nenăscută.
Ca regulă generală, testatorul poate dispune ca survenirea moștenirii subsecvente să aibă
loc la o anumită dată sau la survenirea unui anumit eveniment. Însă, potrivit art. 2258 alin.(1) CC
RM, dacă testatorul a desemnat un moștenitor subsecvent fără a determina data sau evenimentul
la care sau în baza căruia se va produce moștenirea subsecventă, moștenitorul subsecvent are
dreptul asupra moștenirii de la data decesului moștenitorului prealabil.
 Moștenirea subsecventă încetează să producă efecte juridice la expirarea termenului de 30
de ani de la data deschiderii moștenirii dacă evenimentul care duce la survenirea moștenirii
subsecvente nu s-a produs înainte de expirarea acelui termen.
Moștenitorul prealabil va fi responsabil de administrarea masei succesorale pînă la
transmiterea acesteia către moștenitorul subsecvent. Astfel, potrivit art. 2263 alin.(1) CC RM,
masa succesorală include tot ce este dobîndit de către moștenitorul prealabil în baza unui drept
care intră în componența masei succesorale sau cu titlu de despăgubire pentru distrugerea,
deteriorarea ori exproprierea unui bun din masa succesorală, sau prin efectul unui act juridic
folosind bani din masa succesorală, cu excepția cazului în care bunul dobîndit i se cuvine cu titlu
de fruct.
Pentru a evita consecințele nefaste ale administării masei succesorale de către
moștenitorul prealabil, legiuitorul îndreptățește moștenitorul subsecvent de a cere inventarul
masi succesorale. Astfel, la cererea moștenitorului subsecvent, moștenitorul prealabil este obligat
să furnizeze un inventar al bunurilor care intră în componența masei succesorale. Inventarul va
cuprinde data întocmirii și va fi semnat de moștenitorul prealabil. De asemenea, potrivit art. 2277
CC RM, moștenitorul subsecvent are dreptul să ceară informații de la moștenitorul prealabil
privitor la starea masei succesorale dacă există motiv de a presupune că moștenitorul prealabil,
prin administrarea sa, prejudiciază în mod esențial drepturile moștenitorului subsecvent. Dacă
comportamentul moștenitorului prealabil sau situația sa financiară precară creează temeri că
drepturile moștenitorului subsecvent ar putea fi prejudiciate în mod esențial, moștenitorul
subsecvent poate cere acordarea unei garanții.
La survenirea moștenirii subsecvente, moștenitorul prealabil este obligat să transmită
masa succesorală către moștenitorul subsecvent într-o stare care să corespundă unei bune
administrări continue pînă la data transmiterii. În cadrul administrării, moștenitorul prealabil
datorează moștenitorului subsecvent doar diligența pe care el o exercită în mod obișnuit în
afacerile sale. Pe cale de consecință, moștenitorul prealabil va fi responsabil pentru modificări,
deteriorări ale bunurilor masei succesorale sau pentru diminuarea valorii masei succesorale dacă
se demonstrează o folosință și o administrare necorespunzătoare.
Principalul efect al survenirii moștenirii subsecvente constă în faptul că moștenitorul
prealabil încetează a fi moștenitor, iar moștenirea trece la moștenitorul subsecvent. Din acest
considerent, moștenitorul subsecvent va fi titularul unui drept de opțiune succesorală pe care îl
va putea exercita în condiții generale. De asemenea, nerenunțînd la moștenire, moștenitorul
subsecvent va răspunde față de creditorii masei succesorale potrivit regulilor privind limitarea
răspunderii moștenitorului pentru obligațiile masei succesorale, inventarul masei succesorale
întocmit de către moștenitorul prealabil profitînd și moștenitorului subsecvent.

4.Legatul.
În contextul succesiunii testamentare, legatul este o instituție tradițională. Astfel, testatorul
poate acorda prin testament unei sau mai multor persoane (legatari) un drept patrimonial, o sumă
de bani, remiterea unei datorii sau oricare alte avantaje patrimonial (legat) fără a le desemna în
calitate de moștenitori (art.2297 CC RM). Din definiția legală poate fi observată principala
caracterisitică a legatului: este o transmisiune mortis causa cu titlu particular.
Potrivit art. 232321 alin.(1) CC RM, prin legat se naște dreptul legatarului de a cere
persoanei grevate cu legat să-i remită bunul care constituie obiectul legatului.
Persoana în al cărei beneficiu se face legatul se numeşte legatar. Legatar poate fi
desemnată orice persoană fizică, inclusiv cea concepută în timpul vieţii testatorului sau persoană
juridică. Moştenitorii legali şi testamentari, de asemenea, pot primi legate, dacă testatorul a
dispus ca un anumit bun din patrimoniul său să fie transmis în calitate de legat. Potrivit art.
232327 alin.(1) CC RM, legatarul are opțiunea de a accepta legatul sau de a renunța la legat în
condițiile dreptului comun. Renunțarea la legat are ca efect stingerea dreptului de a cere
executarea legatului.
 Pot constitui obiect al legatului: transmiterea în proprietate sau folosinţă a unor bunuri
determinate sau determinabile care fac parte din patrimoniul testatorului; obţinerea şi
transmiterea în proprietate a unui sau a mai multor bunuri care nu fac parte din patrimoniul
succesoral; transmiterea unei creanţe pe care testatorul o are împotriva unui terţ şi a altor
drepturi, cum ar fi: dreptul de proprietate intelectuală, dreptul asupra unor dividende, recolte
viitoare şi alte beneficii; iertarea unor datorii; efectuarea unor plăţi periodice, prestarea de
servicii; transmiterea dreptului de folosinţă viageră sau pe o anumită perioadă asupra unei
încăperi de locuit sau nelocuibile etc.
Pot fi obligaţi la executarea legatului doar moştenitorii testamentari şi terţele persoane.
Dacă moştenitorul testamentar are în acelaşi timp şi vocaţie succesorală legală, dar renunţă la
moştenirea testamentară, acesta va fi degrevat de obligaţia de a executa dispoziţia conţinută în
legat. Legatul se execută în limitele valorii bunurilor testate, care au rămas după achitarea
datoriilor defunctului şi după excluderea din patrimoniu a cotei-părţi rezervatare4.
Termenul de executare a legatului poate fi determinat de testator sau poate fi lăsat la
latitudinea persoanei grevate cu executarea legatului. Astfel, potrivit art. 2329 28 CC RM, în cazul
în care termenul de executare a legatului este lăsat la latitudinea persoanei grevate, dacă există
dubii, se consideră că prestația devine scadentă la momentul decesului persoanei grevate.
Sarcina. Potrivit art. 234341 alin.(1) CC RM, sarcina este o dispoziție testamentară prin
care testatorul instituie o obligație în sarcina unui moștenitor sau legatar (persoana grevată) fără
a atribui în mod expres vreunei persoane un drept corelativ acestei obligații. Sarcina prezintă
anumite similitudini cu dispoziția sub condiție precum și cu legatul. Astfel, în primul caz,
legiuitorul a dispus că în cazul în care din testament nu este clar dacă testatorul a efectuat o
dispoziție sub condiție sau a impus o sarcină, se consideră că s-a impus o sarcină (art. 2343 41
alin.(2) CC RM). Sarcina se deosebește și de legat prin faptul că legatul este instituit în favoarea
unei persoane determinate, fiind cunoscută de asemenea și persoana grevată. În cazul sarcinii, se
cunoaște doar persoana grevată fără însă a fi determinat beneficiarul.
Avînd în vedere cele menționate, determinarea beneficiarului se poate realiza de către
însăși persoana grevată sau de un terț reieșind din scopul stabilit de legiuitor al sarcinii. Spre
exemplu, testatorul instituie sarcina în seama unuia din moștenitori de a repara un edificiu de
cult. În lipsa indicării concrete a edificiului ce urmează a fi reparat, motenitorul grevat cu sarcină
va determina singur beneficiarul.
Printre persoanele în drept să ceară executarea sarcinii legiuitorul a prevăzut moștenitorul,
comoștenitorul și acela care beneficiază imediat din decăderea din dreptul la moștenire a
persoanei grevate direct cu sarcină. Dacă executarea este în interes public, aceasta poate fi cerută
și de către autoritatea competentă.
În cazul în care executarea sarcinii este imposibilă din cauze pentru care răspunde persoana
grevată, persoana care ar beneficia imediat din decăderea persoanei grevate direct cu sarcină are
dreptul să ceară, conform dispozițiilor legale referitoare la restituirea îmbogățirii nejustificate,
restituirea bunurilor transmise, în limita în care acestea trebuiau folosite pentru executarea
sarcinii.

5.Executarea testamentului.
Executorul testamentar este persoana desemnată prin testament pentru a-l reprezenta post-
mortem pe testator, asigurînd aducerea la îndeplinire a ultimelor dorințe ale acestuia 5.
Desemnarea executorului testamentar nu este obligatorie. Testatorul o face doar atunci cînd
crede oportun ca de executarea testamentului să se ocupe o anumită persoană sau mai multe
persoane, care pot face parte din cercul de moștenitor sau pot fi străini de moștenire. Noile
reglementări în materie succesorală au dezvoltat pe larg regimul juridic al acestui participant la
raporturile succesorale.

4
Bănărescu Iu., Clasificarea legatelor // Revista ştiinţifică a Universităţii de Stat din Moldova, Studia
Universitastis, 2008, nr.1, p.33-40.
5
Chirică D., op. cit., p. 278.
 Desemnarea executorului(ilor) testamentar(i) poate fi deci facută de testator sau de către
un terț indicat de acesta. Testatorul are opțiunea de anumi un alt executor testamentar pentru
situația în care executorul inițial desemnat este sau va fi în imposibilitate de a-și executa
atribuțiile (art. 234846 alin.(2) CC RM). Dacă cel desemnat a renunțat la atribuțiile de executor
testamentar sau dacă testatorul nu a desemnat executorul testamentar, dar din conținutul
testamentului rezultă cu certitudine că testatorul dorește să fie desemnat un executor testamentar,
notarul desemnează un administrator autorizat, un avocat sau oricare altă persoană
corespunzătoare care acceptă să îndeplinească atribuțiile executorului testamentar (art. 2351 49
alin.(1) CC RM). Desemnarea executorului testamentar de către notar se face ținînd cont de
interesele exprimate ale moștenitorilor, care vor trebui audiați în acest sens de către notar. De
menționat că în cazul desemnării în calitate de executor testamentar a unui administrator
autorizat, legiuitorul condiționează refuzul acestuia de motive întemeiate. Este de la sine înțeles
că executor testamentar poate fi doar o persoană cu capacitate deplină de exercițiu. Desemnarea
unei persoane în calitate de executor testamentar urmează a fi acceptată sau, după caz, poate fi
refuzată. În ambele cazuri, manifestarea de voință a celui desemnat se va face printr-o declarație
depusă la notarul învestit cu desfășurarea procedurii succesorale (art. 235351 Cod civil RM).
Din momentul acceptării calității de executor testamentar, acesta este obligat să întreprindă
toate acțiunile necesare pentru a executa dispozițiile testamentare. Printre atribuțiile
executorului testamentar pot fi enumărate:
- să identifice moștenitorii;
- să efectueze inventarul masei succesoarale. După acceptarea atribuțiilor, executorul
testamentar va prezenta moștenitorilor inventarului bunurilor masei succesorale, precum și a
obligațiilor acesteia. Inventarul va fi datat și semnat de către executor (art. 236664 Cod civil RM);
- să administreze masa succesorală. În acest sens, legiuitorul a instituit o reglementare
detaliată, determinînd cu precizie limitele administrării pentru a evita posibilele abuzuri. Ca
regulă generală, executorul testamentar este împuternicit să ia în posesie masa succesorală și să
dispună de bunurile care fac parte din masa succesorală (art. 247854 alin. (1) Cod civil RM).
Administrarea masei succesorale trebuie făcută în modul corespunzător și cu bună-credință.
Dreptul de a contracta obligații în contul masei succesorale este permis doar dacă aceasta este
necesar în scopul administrării adecvate a masei succesorale. În cazul litigiilor ce poartă asupra
bunurilor sau drepturilor din masa succesorală, executorului testamentar îi este recunoscută
calitate procesuală, atît activă, cît și pasivă.
- să efectueze partajul masei succesorale conform dispozițiilor art. 249874–252399 Cod civil
RM prin întocmirea planului de partaj, cu condiția ca această împuternicire să nu fie exclusă
expres prin testament;
- să prezinte dări de seamă. Raporturilor dintre executorul testamentar și moștenitori le
sunt aplicabile de regulile privind mandatul. De aceea, în caz de administrare îndelungată,
executorul testamentar va prezenta dări de seamă anuale, însă doar la cererea moștenitorilor;
Avînd în vedere complexitatea și importanța atribuțiilor executorului testamentar, acesta va
fi pasibil de atras la răspundere (de regulă civilă) pentru neexecutarea atribuțiilor sale. În acest
sens, art. 237068 alin. (1) CC RM dispune că în cazul neexecutării fără justificare de către
executorul testamentar a obligațiilor sale, acesta răspunde pentru prejudiciul cauzat față de
moștenitor, precum și față de legatar, în cazul în care trebuia să fie executat un legat. În cazul
mai multor executori testamentari, aceștia vor răspunde solidar. Avînd în vedere natura juridică a
executării testamentare, gravitatea răspunderii executorului testamentar depinde de titlul oneros
sau gratuit cu care acesta își îndeplinește atribuțiile.
Încetarea atribuțiilor executorului testamentar are loc odată cu executarea integrală a
dispozițiilor testamentare. În afară de această situație, atribuțiile executorului testamentar
încetează odată cu decesul acestuia, pierderea capacității de exercițiu, renunțarea la atribuții de
către însuși executor sau în caz de revocare a acestuia prin hotărîre judecătorească.