Curs 6

05.04.2017

Liberalităţile pot fi făcute doar prin donaţie sau testament, doar că spre deosebire de
donaţie, testamentul este o manifestare de voinţă unilaterală.
Art. 802 VCC spune ca testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune
pentru timpul încetării sale din viaţă de tot sau de o parte din avutul său . Această definiţie
legală a fost criticată de unii autori susţinându-se în esenţă că legiuitrul din 1864 a confundat
testamentul (act care poate să conţină mai multe acte juridice) cu legatul (unul dintre actele
juridice care poate fi inclus într-un testament. În ceea ce ne priveşte, am considerat ca fiind
neîntemeiate aceste critici deoarece în esenţă testamentul este actul juridic în baza căruia
dispunătorul face dispoziţii prin care derogă într-o formă sau alta de la regulile supletive ale
moştenirii legale. Deci, în esenţă testamentul obligatoriu trebuie să conţină acte de dispoziție
cu privire la bunuri pentru că altfel nu e testament => nu putem discuta despre moștenire
testamentară fără dispoziții cu privire la bunuri. Sigur că testamentul într-adevăr poate să
conțină și alte manifestări de voință, care nu sunt referitoare la bunuri (ex: dispoziții cu
privire la funeraliile dispunătorului, cu privire la recunoașterea unui copil din afara
căsătoriei), deci acte care nu au un conținut patrimonial, care nu derogă de la regulile
moștenirii legale. Sigur că se poate întâmpla ca o persoană să facă un act de dispoziție prin
care să zică numai cum dorește să fie înmormântat, fără să zică nimic despre bunuri => acest
act poate fi numit testatment într-un sens larg deoarece produce efecte după data morții
dispunătorului, dar în sensul stric juridic al noțiunii acest act nu este un testament deoarece nu
se poate vorbi aici despre incapacitatea de a dispune prin testament, incapacitatea de a primi,
nu se poate pune problema reducțiunii. Prin urmare dispoziția pe care o dădea art. 802 VCC
nici nu era atât de greșită cum se spunea pentru că într-adevăr testamentul nu e testament
dacă nu conține legat.
NCC art. 1034 spune că testamentul este actul unilateral, persoanl și revocabil prin
care o persoană, numită testator dispune, în una dintre modalitățile cerute de lege, pentru
timpul când nu va mai fi în viață. Deci dispune ! Vine art. 1035 și ne spune cum dispune sau
ce dispune,anume este vorba despre dispoziții referitoare la patrimoniul succesoral sau
bunurile ce fac parte din acesta, precum și la desemnarea directă sau indirectă a legatarului.
Alături de aceste dispoziții sau chiar și în lipsa acestora, poate să conțină și dispoziții
privitoare la partaj, revocarea dispozițiilor testamentare anterioare, dezmoștenire și altele.
Deci toate sunt dipoziții cu privire la bunuri. Deși s-a ferit în art. 1034 că testamentul trebuie
să conțină acte cu privire la bunuri, din art. 1035 rezultă implicit că despre asta este vorba.
Sigur că de pildă, când e vorba despre o dispoziție de recunoaștere a unui copil din
afara căsătoriei, aici prevede în mod expres codul că spre deosebire de testament care este un
act revocabil prin esența lui, o astfel de recunoaștere nu este revocabilă, deci este o
manifestare de voință care produce efecte înainte de a deceda testatorul, iar esența
testamentului este că produce efecte doar de la data decesului dispunătorului, de aceea e un
act juridic revocabil, pentru că se poate răzgândi de câte ori vrea până decedează. În cazul
acestei recunoașteri, actul are alte efecte.
 Prin urmare, reținem că în esență testamentul într-adevăr este un act unilateral,
perosonal și revocabil, dar care trebuie să conțină dispoziții cu privire la bunuri pentru a fi
într-adevăr testament, adică un act juridic prin care dispunătorul derogă de la regulile
supletive ale moștenirii legale.
În ceea ce privește caracterele juridice ale testamentului, aceste rezultă din definiția
pe care o dă codul la art. 1034:
● act unilateral= la baza testamentului stă o unică manifestare de voință
● act personal= nu poate fi încheiat prin reprezentant, trebuie să îl facă singur
*sigur că se poate pune problema de ce spune textul act juridic unilateral din moment ce
știm că beneficiarii legatelor nu sunt obligați să accepte legatele, ei pot opta. Este adevărat
lucrul acesta, dar așa cum vom vedea când vom analiza mecanismul de transmitere a
bunurilor în temeiul unei dispoziții testamentare, vom vedea că acesta este în esență
următorul : actul care produce efectul transmiterii la beneficiarul legatului este în principiu
manifestarea de voință a testatorului, de la data deschiderii moștenirii și până la exercitarea
dreptului de opțiune succesorală, lucurile rămân oarecum într-o incertitudine pt că termenul
de opțiune este e un an de zile, dar în momentul în care acceptă moștenirea legatarul, cu
efecte de la data deschiderii moștenirii beneficiarul legatului devine titularul drepturilor care
formează obiectul legatului, deci efecte acceptării care survin în interiorul termenului de 1 an
de opțiune, au efecte retroactive, iar transmisiunea operează în temeiul voinței testatorului =>
nu e un act bilateral aici deși există și manifestarea de voință a beneficiarului, dar nu are
efectele și structura pe care o are un act de acceptare a unei oferte, aici e vorba de acceptarea
unui moșteniri ceea ce e altceva. Când beneficiarul legatului se decide să nu accepte legatul,
atunci transmisiunea provizorie încetează tot cu efecte de la data deschiderii moștenirii și de
legatul respectiv vor beneficia alte persoane, în condiții pe care le vom discuta la momentul
oportun
● act solemn= nu se poate dispune prin testament decât în una din formele
prevăzute de lege; formalitățile aceste sunt ad validitatem, nu se acceptă
derogări de la aceste reguli
● act cu titlu gratuit= cu titlu gratuit, în principiu are loc o însărăcire a
patrimoniului succesoral în favoarea beneficiarului+ există și elementul
intențional, intenția de a gratifica; se aplică regulile de la liberalități
● act mortis causa= produce efecte de la data decesului testatorului, nu produce
efecte decât după ce a decedat testatorul
● act esețialmente revocabil= (doanția este chiar opusul, este un act revocabil)
testatorul oricând pe durata cât este în viață poate să se răzgândească, fără a fi
nevoit să justifice; revocabilitatea este de ordine publică, deci nu poate
dispunătorul printr-un act între vii să zica renuț la caracterul revocabil al
testamentului, o astfel de dispoziție e nulă absolut

Condițiile de formă:

Ați reținut că e vorba de un act juridic solemn. Sigur că fiind vorba de un act juridic
solemn, asta îl determină pe dispunător să se gândească puțin, trebuie să își asume, să
îndeplinească formalitățile. Rațiunea instituirii acestor solemnități se justifică pe de-o parte
prin faptul că prin insitituirea lor se protejează familia dispunătorului, iar pe de altă parte,
fiind vorba despre un act juridic unilateral dacă s-ar accepta ideea că ar fi valabil consensual,
vă dați seama la ce consecințe s-ar putea ajunge, ar exista dificultăți de interpretare a voinței
dispunătorului. Fiind obligat să scrie, să dicteze notarului testamentului, se include în actul
respectiv ceea ce dorește dispunătorul și se poate verifica după data decesului lui care a fost
voința acestuia. De asemenea, se asigură că prin aceasta se asigură protejarea manifestării de
voință a dispunătorului, se poate verifica dacă voința sa a fost liberă sau a fost constrâns,

Formele testamentului:

Aici avem pe de-o parte reguli care sunt comune tuturor testamentelor, indiferent de
forma acestora și există reguli specifice fiecăruia dintre ele 3 categorii de testamente.

1.Regulile comune
a) toate testamentele trebuie încheiate în formă scrisă- nu există o dispoziție expresă în
actualul cod, nu exista nici în VCC, dar din reglementarea referitoare la testamente
rezultă cât se poate de limpede că toate testamentele trebuie să fie încheiate în scris.
Deci nu este valabil testamentul verbal, nici dacă manifestarea de voință ar fi avut loc
de față cu martori. Toate formele testamentelor sunt scrise.Și aici, fiind nevoie să se
încheie în scris, se îndeplinesc cerințele ad validitatem în materie de testament. *Sigur
că există situații în care o persoană dorește să facă un testament în favoarea unei alte
persoane și o altă persoană interesată să-l constrângă într-o formă sau alta să nu facă
actul respectiv, într-o astfel de ipoteză, manifestarea de voință care nu ajuns să fie
concretizată în una din formele testamentare admise de lege nu poate să primească
efect ca testament, dar NCC conține un text- art. 1349 care spune că într-o astfel de
ipoteză cel care l-a constrâns pe cel care a dorit să facă o anumită dispoziție
testamentară poate fi obligat la despăgubiri față de cel care ar fi fost beneficiarul
dispoziției respective. Sigur că sunt rere situațiile acestea, dar se poate întâmpla să se
ivească în practică.
b) proba testamentului în principiu nu poate fi făcută decât cu actul original care conține
actul respectiv. De pildă, în cazul unui testament olograf trebuie prezentat chiar
testamentul care a fost scris, semnat și datat de către dispunător. Când e vorba despre
un testament autentic, fiind vorba despre un act notarial, chiar dacă s-au pierdut
exemplarele care au fost date testatorului, oricând în arhiva notarului poate fi găsit
acel act. Sigur că acesta este principiul.* În practică s-a admis, cum a fost cazul într-o
speță soluționată de Casația franceză în care s-a depus doar o copie pt că din nu știu
ce motive nu se găsea testamentul original, iar cei interesați au luat actul ca fiind
valabil, deci nu au solicitat să se prezinte exemplarul original. Deci într- astfel de
ipoteză actul poate să primească efecte dacă cei care sunt protejați de lege prin
instituirea formalităților nu protestează, nu solicită prezentarea originalului, actul
poate fi luat drept unul valabil. Dar principiul este că atunci când se solicită trebuie
prezentat actul original, altfel nuputânduse da efecte actului respectiv ca fiind
testament. Sigur că lucrul acesta este valabil tot în principiu pt că sunt situații în care
 s-a întocmit testamentul și din motive independente de voința dispunătorului
testamentul este distrus (caz de forță majoră, caz fortuit, fapta unui terț). Și sub
regimul VCC în temeiul dipozițiilor art. 198 pct. 4 se accepta că într-o astefel de
situație, proba existenei testamentului putea fi făcută prin orice mijloc de dovadă. În
NCC avem o dispoziție similară la art. 1037(2) care permite acest lucru, dar numai în
cazuri excepționale, care NU DEPIND ÎN NICIUN FEL DE VOINȚA
TESTAOTULUI. Aici vă rog să fiți atenți pentru că a fost o speță în dreptul francez în
care beneficiarul testamentului a dat exemplarul original avocatului și avocatul l-a
pierdut, deci nu a mai putut să fie înfățișat testamentul la notar pentru a se face
procedura succesorală notarială. S-a pus problema dacă nu e vorba despre fapta unui
terț, situație în care se poate face proba prin orice mijloc de dovadă. Răspunsul a fost
NU. De ce? Pentru că trebuie să existe un eveniment imprevizibil, or când tu-parte nu
păstrezi originalul, ci îl dai avocatului, trebuia să prevezi că acesta se poate pierde. De
aceea, în acest caz nu se poate dovedi existența testamentului prin orice mijloc de
probă. Vă rog să rețineți că motivul care a dus la dispariția testamentului trebuie să fie
unul independent de voința dispunătorului: forță majoră, caz fortuit sau fapta unui terț
care nu poate fi prevăzută! Aceste dispoziții sunt de excepție! Sigur că cel care
îndeplinește aceste condiții excepționale trebuie să dovedească mai întâi că a existat
testamentul, apoi că acesta a fost valabil și să dovedească dispozițiile din cuprinsul
testamentului, deci probele sunt greu de făcut!
*Î: Dispozițiile de la art. 1037(1) întrucât privesc un interes de ordine publică pot fi invocate
de instanță din oficiu? Raportat la speța pe care ați menționat-o anterior
R: Aici e vorba despre nulitate absolută pentru lipsa formei. Trebuie să se ceară actul
c) interzicerea testamentului reciproc- Este vorba de situația în care două persoane A și
B testează unul în favoarea celuilalt prin acelasși act, fie două sau mai multe persoane
testează în favoarea unui al treilea tot rpintr-un act care este comun. Într-o astfel de
situație, în mod tradițional soluția a fost aceea a interzicerii unor astfel de testamente.
Unele discuții au avut loc în legătură cu faptul dacă această dispoziție se referă la
fondul operațiunii sau la regulile de formă? Miza care este? Că dacă e vorba despre o
chestiune care ține de fondul actului ( de pildă dacă s-a încheiat un astfel de testament
într-o altă țată, pot veni părțile în România unde astfel de testamente sunt interzise și
să ceară să se dea efecte actului respectiv) instanța română nu poate să îi dea eficiență,
dacă însă e considerată o regulă de formă, potrivit regulii conform căreia actul e
guvernat de legea în vigoare unde a fost încheiat (există țări în care astfel de
testamente sunt valabile- Germania, Norvegia), se poate întâmpla, cum chiar s-a
întâmplat într-o speță soluționată de o instanță din Timișoara: s-a încheiat un astfel de
testament în Germania și a venit cel interesat să îl valorifice în România. Soluția a fost
că s-au dat efecte testamentului respectiv, considerându-se că această regulă este una
de formă, nu este una care se referă la fondul cauzei. Cei care au susținut că e vorba
de o regulă de fond s-au gândit la faptul că actul nu mai e unilateral, ci bilateral, că
sunt două voințe și nu poate fi revocat decât prin manifestarea comună de voință. Alții
însă, și chiar unii dintre autorii Codului civil Napoleon 1804 au arătat cât se poate de
limpede că aici nu era vorba despre a contrazice regula aceasta care este esențială că
testamentul este revocabil, ci era vorba despre faptul că dacă s-ar îngădui astfel de
 tesatmente s-ar putea ajunge ca unul dintre cei doi să fie de rea-credință, adică să
testeze unul în favoarea celuilalt prin același act și pe urmă, pe ascuns el să se
răzgândească. să revoce testamentul și celălalt să rămână cu manifestarea de voință
crezând că celălalt e de bună-credință. Deci asta au vrut autorii Codului civil
Napoleon să combată când au instituit această interdicție și atunci e vorba de o
chestiune care ține de formă. Ceea ce trebuie să rețineți este că cerința nu este una de
ordin material ( este posibil ca doua persoane care nu au la dispoziție hârtie să facă
doua testamente diferite pe aceeași foaie- aici nu e un testament reciproc pentru că
fiecare act este independent). Deci dispoziția contravine aceste interdicții în ipoteza în
care există două manifestări de voință cuprinse în același act, atunci este considerat
actul un testament reciproc, cojuncitiv. Sigur că mai trebuie să reținem că nimic nu
împiedică două persoane să facă unul în favoare celuilalt un testament- ăsta nu e
testament conjunctiv! E testament conjunctiv doar când fac un act pe care îl semnează
împreună, un act de formație bilaterală.
d) sancțiunea nerespectării cerințelor de formă= nulitate absolută=dispunătorul nu poate
să ocolească în niciun fel dispozițiile legale referitoare la formele instituite ad
validitatem de lege. Dacă vrea să facă o anumită dispoziție pe care a făcut-o într-o
formă pe care legea nu o agreează, trebuie să refacă actul în forma pe care legea o
permite. Aici vă amintiți discuția referitoare la situația în care moștenitorii celui care a
făcut actul de dispoziție (poate fi vorba atât de donație, cât și de legate) fără
respectarea condițiilor de form, legea permite moștenitorlor universali sau cu titlu
universal să execute actul de dispoziție care nu a respectat cerințele testamentare.
Moștenitorii care se declară de acor cu executarea dispoziției respective, dau efecte
manifestării de voiință a dispunătorului, deci liberalitatea o face dispunătorul, nu cel
care renunță la criticarea actului pe motiv că îi permite legea să facă lucrul ăsta.
Rețineți că sancțiunea este aceea a nulității absolute. Această cerință nu poate fi
ocolită în niciun fel de dispunător, dar pentru moștenitori regula nu este atât de strictă,
ei putând să dea efecte voinței dispunătorului, ei fiind cei protejați de lege, dacă nu se
simt lezați, ei pot da efecte actului.

**********
Trecem să discutăm despre fiecare din formele testamentare reglementate de lege,
care sunt categoriile:
1.Forma ordinară sau obişnuită, care include testamentul olograf şi testamentul autentic
2.Testamente privilegiate, care o să vedem, se încheie în condiţii speciale
3.Formele simplificate: sume de bani, valori sau titluri de valoare depuse la instituţiile
specializate.

Testamentul olograf
-testamentul olograf- aşa cum am văzut din dispoziţiile NCC, art 1041 şi VCC- conţinea
dispoziţii similare, este testamentul scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului,
mai bine era spus de testator, cu mâna lui.
Deci, în esenţă vă rog să reţineţi că această formă de testament presupune ca întregul
testament să fie scris de mână de către testator, nu dactilografiat, nu scris la calculator şi
semnat şi datat, ci trebuie scris de mână. De ce trebuie scris de mână? Pt că scrierea este o
amprentă personală astfel încât se poate verifica dacă testamentul respectiv sau actul este al
unei anumite persoane sau nu, asta este raţiunea care-l determină pe legiuitior să-l oblige pe
testator atunci când vrea să scrie un testăment să-l scrie, să-l dateze, și să-l semneze olograf.
Actul ăsta prezintă avantajul că nu-l costă nimic pe dispunător. Sigur că prezintă şi
riscuri: dacă dispunatorul nu cunoaşte cât de cât dispoziţiile legale poate să includă în
testament clauze care să facă să nu poată să primească eficiență.De asemenea, prezintă
eficiența că poate fi păstrat secret, nu ştim cine l-ar putea lua la rost pe dispunator. Dar sigur
că prezintă şi dezavantaje pt că fiind scris, semnat şi datat de mâna lui, o persoană ar putea
să-l sustragă şi să-l distrugă astfel încât să existe probleme din punct de vedere al probațiunii.
Există şi avantaje şi dezavantaje, însă trebuie să reţinem că una din formele
testamentului este aceasta. Sigur că această formă fiind condiţionată de scrierea olografă a
întregului testament, această formă NU este la îndemâna celor care nu ştiu să scrie.
Persoanele care nu ştiu să scrie nu pot apela la această formă de testament, ele în
schimb, pot apela la celelalte forme testamentare, cum ar fi testamentul autentic (unde o să
vedem că acolo dacă nu ştii să scrii e posibil să nu semnezi, face menţiune notarul şi în
prezenţa a 2 martori atestă faptul că nu ştii să scrii).
Să vedem care sunt solemnităţile pe care le impune testamentul olograf.
Deci vă rog să reţineţi că acest testament, deşi este olograf, este considerat un act
solemn, deci trebuie să respecte anumite cerinţe, cerinţe ad solemnitatem a cărei consecinţă
este nulitatea absolută. O să vedem că în anumite condiţii pot să existe unele derogări.
În ceea ce priveşte solemnităţile impuse de lege, astfel cum reiese din textul de lege:
-testamentul să fie scris în întregime de mâna testatorului;
-să fie datat de testator tot cu mâna lui;
-să fie semnat de testator tot cu mâna lui;
În ceea ce priveşte scrierea, aici sigur că poate să scrie cu orice şi pe orice, din acest
punct de vedere nu există nici o restricție. Poate fi scris pe hârtie- cum se întâmplă în mod
obişnuit, pe lemn, sticlă, piatră etc. Poate fi scris pe orice şi cu orice care lasă urme pe
suportul respectiv.
În măsura în care, pt că au existat astfel de probleme, dacă testamentul a fost
dactilografiat de către dispunator, iar la sfârșit a semnat şi datat, s-a pus problema dacă
îndeplineşte condițiile legii acest act. S-a pus problema dacă este valabil acest act. Răspunsul
a fost negativ. Deci nu este valabil un astfel de testament deşi a fost semnat şi datat de cel
care a făcut actul de dispoziţie, un astfel de testament nu este valabil. De ce nu este valabil?
Pt că una dintre condiţii este să fie scris de mâna dispunatorului şi astfel nu se poate verifica
amprenta sa personală care este reprezentată de scrierea olografă a testamentului.
Î: Dar se poate verifica dacă semnătură este la fel…
R: Semnătura poate fi la fel, dar semnătura ce atestă? Că-şi asumă ceea ce e scris acolo, dar
ceea ce e scris acolo poate fi scris de oricine, deci nu are amprenta personală pe care trebuie
să o aibă această formă de testament.
Deci vă rog să reţineţi că o astfel de dispoziţie nu este valabilă din punct de vedere al
testatorului. Desigur, dacă moştenitorii zic, “da, el l-a scris, îl executăm” atunci lucrurile sunt
în regulă pt că există dispoziţii de excepţie.
Î: Ce se întâmplă dacă unele dispoziții sunt scrise în formă olografă iar altele sunt
dactilografiate? Deci un act pestriţ..
R: Aici e o chestiune de probă, adică dacă se poate proba, adică dispoziţiile scrise cu mâna
dacă sunt autonome ele sunt valabile, dar ceea ce este scris mecanic nu poate fi luat în calcul,
deci o nulitate parţială, dar dacă rămâne ceva viabil după, dacă nu, atunci restul nu sunt luate
în considerare.
Î: Care e ipoteza în care cineva redactează olograf un testament şi acelaşi testament este
redactat dactilografiat ulterior și cel olograf are nişte cuvinte care nu pot fi înţelese clar?
Poate fi folosit cel dactilografiat pt a clarifica înţelesul celui olograf?
R: În principiu, nu. Dar aici se pune problema că atunci când există probleme de interpretare
a testamentului trebuie să ai elemente intrinseci şi dacă alea le poţi lega de alte probe care
sunt credibile atunci poate fi luat în considerare.
Î: Dar e posibil un testament olograf în care fac trimitere la un alt act tot scris de mâna mea?
Adică zic se vor aplică dispoziţiile x scrise pe hârtia y, semnez, datez şi am o altă hârtie care
nu e semnată şi datată dar e scrisă de mâna mea, pot să vorbesc despre un testament olograf
format din 2 părţi?
R: NU! O să vedem că şi modificările pe care le facem pe testamentul scris iniţial, dacă le
faci ulterior trebuie să semnezi și să datezi. Pt că e un nou testament, e o altă dispoziţie.
Trimiterea la care faceţi dumneavoastră referire, dacă nu îndeplineşte toate cele 3 condiţii, nu
e valabil, chiar dacă e scris de mâna dispunatorului, dacă nu e datat şi semnat nu e valabil
chiar dacă ţi-ai asumat printr-un alt act ulterior.
Vă rog să reţineţi că în ceea ce priveşte scrierea de către testator, regulile sunt foarte
stricte. Faţă de dată unde, o să vedem că există derogări, la scriere lucrurile sunt clare şi
stricte: trebuie să fie scris de către testator cu mâna lui, să poarte semnătura ca să se vadă că
şi-a însuşit și să fie datat în principiu- o să vedem că există situaţii în care să nu fie datat, dar
să se poată dovedi că s-a scris într o anumită perioada şi în anumite condiţii.
Sigur că s-a pus problema dacă testamentul este valabil dacă testatorul la scrierea lui
este ajutat de o terţă persoană… Să zicem că nu are studii juridice sau are dar e penalist şi
apelează la un civilist şi îşi face testamentul. Un astfel de ajutor nu duce la nevalabilitatea
actului atât timp cât nu se poate demonstra că ceea ce e scris în testament nu este voinţa
dispunatorului.
Se poate întâmpla ca testatorul să ia model un alt testament scris de altcineva şi dacă
el doreşte să facă dispoziţii similare poate să facă. Nu există dispoziţii de acestea că trebuie să
fie cu totul original testamentul, poate să fie cineva de faţă şi să-i dea anumite indicaţii, dar
reţineţi: indicaţiile nu trebuie să fie de esenţă, dacă cineva îi spune uite scrie aşa, fă
testamentul în favoarea mea, atunci el nu mai este valabil chiar dacă e scris de mâna
dispunatorului.
Exemplu: o speţă soluţionată de Casația franceză: o persoană vulnerabilă, care avea
capacitatea intelectuală la limită şi-a redactat un testament sub influenţa directă a altei
persoane şi s-a dovedit că sub influenţa/îndrumarea acelei persoane nu şi-ar fi încheiat
testamentul/ nu ar fi fost capabilă să-l încheie, dovedindu-se că nu a făcut altceva decât să
întărească cu pixul ceea ce zicea cel care-l îndruma. Deci într-o astefel de situaţie testamentul
s-a considerat că nu este valabil, iar întrebarea este care este motivul de nevalabilitate într o
speţă ca aceasta? S-ar putea pune problema că doar era desenat pe hârtie ceea ce i-a sugerat
pers respectivă, situaţie în care, care e motivul de nevalabilitate?
R: Lipseşte elemental subiectiv.
R2: Cred că lipseşte condiţia de formă pe component de a nu fi scris cu mâna lui, pt că
noţiunea de a scrie cu mâna lui implică şi noţiunea de a dispune liber.
Prof: S-ar putea pune şi problema aceasta ca şi cum el nu stie să scrie şi desenează după
modelul altuia.
R3: Ar fi şi o problemă legată de consimţământ.
Prof: Și care ar fi sancţiunea pt lipsa consimtamântului?
R: Nulitate. Că nu există manifestarea de voinţă.
Prof: Și unde zice codul că e nulitate?
R: Consimţământul fiind manifestarea liberă de voinţă, până la urmă consimţământul e o
condiţie de fond. Iar dacă nu e respectată forma atunci sancţiunea e nulitate absolută.
R: Eu cred că ar fi dol raportat la art 1038 al 2, tot nulit absolută. *a zis proful ceva de
nulitate relativă aici dar nu înţeleg.
R: Lipsa discernământului nu poate fi echivalată cu lipsa consimtamântului? Şi părerea mea
este atunci când eşti în imposibilitate de a scrie, ex eşti pe patul de moarte şi cineva te ajută să
scrii şi scrii cu mâna ta, tu eşti conştient, sancţiunea n-ar fi nulitatea.
Prof: În situaţia asta e recunoscut ca valabil testamentul, dacă scrii tu, e voinţă ta. E contestat
atunci când nu voinţă ta e cea care concretizează ceea ce scrie pe hârtie.
Însă, vă rog să reţineţi că este vorba despre lipsa consimtamântului în speţa dată de
mine, ceea ce în lumina reglementărilor din NCC e sancţionată cu nulitate relativă. Nulitatea
absolută intervine doar când e în joc un interes general, or aici nu este vorba despre un interes
general, ci un interes particular- lipsa consimtamântului- nulitate relativă.
Sigur că în această speţă s-ar fi putut pune problema şi depre captație şi sugestie. La captație
şi sugestie trebuie să fie vorba despre o inducere în eroare, deci ăla să nu ştie că e dus cu
preșul şi scrie, dar fără să-şi dea seama, or aici el fiind la limită, nici măcar nu-şi dădea
seama, era pur şi simplu un instrument al celuilat.
Astfel, nerespectarea condiţiilor de formă- trebuie să fie ori dactilografiat, ori desenat
după ce ascris altul, deci să nu fie scrierea ta.
În ipoteza în care aţi amintit-o voi în care o persoană este foarte bătrână de exemplu şi
o altă o ajută, de exemplu îi arată de unde să înceapă să scrie, îi ţine foaia etc, acest fapt nu
face că testamentul să nu fie valabil!

Î: Dacă unul îi ţine mâna dispunatorului să îl ajute să scrie?

R: În cazul ăsta nu e valabil pt că astfel nu mai este scrierea lui, se poate verifica dacă unul îţi
ţine mâna şi o mută, iar tu stai ca o creangă, atunci scrierea nu mai este a ta, ci a lui. Se
procedează la verificarea de scripte sau la expertiză şi se verifică dacă scrierea îi aparţine
dispunatorului.
Î: Și atunci pers care nu pot să-şi folosească mâinile nu pot să încheie testamentul?
Prof: Nu pot, trebuie să apeleze la testamentul autentic. Chiar dacă faci o înregistrare video
tot nu se poate.
Trebuie să reţineţi că nu trebuie să existe alte forme de voinţe în afară de cea a
testatorului. Se admit unele forme de ajutoare a celui care întocmeşte testamentul , ex: îi
recomandă cum să sune dispoziţiile, îi arată un model sau altfel de ajutoare de genul acestora-
nu afectează valabilitatea. Dar când îi impune, scrie ce nu vrea ăla să scrie, este vorba despre
violenţă sau captație şi sugestie, scrie testamentul singur dar ideea de a face testamentul îi
este insuflată prin maniere dolosive şi trebuie aplicate dispoziţiile de la captație şi sugestie, de
la dol.
Sau poate fi eroare, poate fi indus în eroare fără a fi vorba despre dol sau să fie
constrângere: unei persoane învârstă îi spune dacă nu faci testamentul în favoarea mea nu-ţi
mai dau medicamentele.
Să vedem care este situaţia atunci când testamentul conţine adăugiri, ştersături sau
corecturi făcute în cuprinsul testamentului.
Astfel, trebuie făcută diferenţa când intervenţia este chiar a testatorului sau pe de altă
parte când intervenţia este a unei pers străine.
Ipoteza în care sunt făcute chiar de către testator: trebuie făcută diferenţa atunci cand
ele intervin înainte de finalizarea testamentului (înainte de a pune semnătura, scrie şi greşeşte
ceva sau se răzgândeşte)-astfel de intervenţii nu afecteză din punct de vederea al valabilităţii
testamentul, poate să conţină ştersături, prezumţia e că le-a făcut înainte de a semna.
Sigur că se poate întâmpla să se dovedească că intervenţia este ulterioară datei
întocmirii testamentului şi aici lucrurile trebuie diferențiate.
În ipoteza în care intervenţia ulterioară este o corectură (a scris neciteţ şi taie şi scrie
mai citeţ)-astfel de intervenţii nu invalidează testamentul. Sunt corecturi de formă şi nu au
incidenţă din punctul de vedere al valabilităţii.
Dac,ă însă, intervenţia ulterioară a testatorului este una de conţinut (dacă de pildă a zis
las bunul cutare lui A şi pe urmă taie şi scrie că îl lasă lui B)- în această ipoteză, dacă se
demonstreză că a tăiat şi nu a semnat şi datat, atunci dispoziţia în favoarea lui B nu este
valabilă. De ce? Este un nou testament.
Vă rog să reţineţi: corecturi de acest gen, care nu mai sunt corecturi,sunt răzgândiri
ale testatorului, trebuie să îndeplinească condiţiile de formă- să fie scrise de mâna
testatorului, semnate şi datate. Anumite adăugiri/răzgândiri care schimbă fondul testăm nu
pot primi eficientă dacă nu sunt semnate şi datate de către testator. Deci trebuie să
îndeplinească condiţiile testăm olograf pt a fi valabile.
Atunci când este vb despre o scriere străină care se regăseşte în cuprinsul testăm, în
principiu aceasta nu este luată în considerare, presupunându-se că a fost făcută fără conştiinţa
dispunatorului. Dacă, însă, se dovedeşte că cineva a intervenit cu voia dispunatorului, în
această ipoteză. dispoziţia nu este valabilă pt că nu e scrisă de către testator cu mâna lui.
În ceea ce priveşte data testamentului, nici VCC, nici NCC nu conţin precizări, însă în
principiu, se consideră că testamentul trebuie să conţină ziua, luna şi anul în care a fost
întocmit .Care este raţiunea instituirii obligatorii a datei în testamentul olograf? Este aceea de
a se putea verifica dacă la momentul întocmirii testamentului, testatorul avea capacitatea de a
testa-una dintre raţiuni, o altă raţiune este aceea de a verifica dacă nu a intervenit o răzgândire
ulterioară, pt că fiind vb despre un act esenţialmente revocabil se poate răzgândi de câte ori
vrea dispunatorul şi efecte va primi ultima manifestare de voinţă, dar şi alte raţiuni ex să se
stabilească dacă a fost supus unor manopere dolosive, captație şi sugestie sau dacă se pune
problema interpretării testamentului, aceasta se va face în funcţie de data la care a fost făcut.
Se poate întâmpla că într-o anumită perioadă de timp, în care se poate stabili că a fost
făcut testamentul, nu a făcut un alt testăm, nu şi-a revocat manifestarea de voinţă pe care o
analizăm şi nu se poate demonstra că a fost în incapacitate de a dispune.
Ex din practică judiciară franceză: dispoziţii testamentare care au fost scrise de către
dispunator pe o carte poştală care a fost scrisă în timpul ocupaţiei germane, o persoană a făcut
dispoziţii testamentare pe o astfel de carte poştală şi a uitat să treacă data în care a fost făcută.
În acestă ipoteză, pornind de la cuprinsul testamentului, deci de la faptul cunoscut că acele
cărți poștale au funcționat între 1940-1942, coroborându-se și cu dovada faptului când a
locuit în zona respectivă(când se găseau acele cărți poștale), s-a putut ajunge la concluzia că
perioada de timp în care ar fi putut fi redactat testamentul respectiv era în anul respectiv și s-a
dat eficiență acelei dispoziții testamentare.
Într-o altă speță, care a fost soluționată de instanțele din țara noastră, o persoană era în
spital și a făcut un testament pe o carte poștală pe care a introdus-o într-un plic. Dispozițiile
testamentare erau scrise cu mâna lui în scrisoarea respectivă, erau semnate, dar ca dată era
numai “marți”. Omul urma ca peste două zile (asta rezulta din cuprinsul cărții poștale) să fie
supus unei operații dificile din cauza căreia a și decedat. Aici s-a pus problema dacă
dispozițiile testamentare datate marți erau valabile sau nu pornindu-se de la faptul că omul a
decedat într-o joi, că acel marți era cu două zile înainte de operație, iar pe plic era data care
corespundea cu ziua de marți de dinaintea operației, așa s-a ajuns l-a concluzia că testamentul
nu a putut fi redactat decât în ziua de marți anterioare decesului dispunătorului.
Deci iată că s-au admis astfel de completări ale datelor testamentelor în astfel de
ipoteze. Pornindu-se de la rațiunea că în astfel de cazuri fiind demonstrat incontestabil că
omul a avut capacitate anterior perioadei respective, atunci concluzia a fost că nu se încalcă
dispozițiile legale. A avut capacitate, nu s-a răzgândit asupra dispozițiilor, deci s-au
recunoscut ca valabile acele dispoziții.
În alte spețe s-a mers mai departe, s-a ajuns la concluzia chiar că data este indiferentă
față de situația respectivă. Astfel, într-o speță soluționată de Casația franceză, această instanță
a decis că testamentul a cărui dată era incompletă (nu conținea ziua întocmirii actului, ci
numai luna și anul), testamentul este valabil întrucât în perioada respectivă, în luna
respectivă, testatorul respectiv nu a fost în incapacitate.
Într-o altă speță, tot soluționată de Casația franceză în 2007, testamentul nu conținea
decât anul (fără zi și lună), tot așa s-a ajuns la concluzia că dacă din mențiunile care sunt
făcute în testament coroborate cu elementele exterioare se poate ajunge la concluzia că în
anul respectiv persoana a avut capacitatea de a dispune și nu a făcut mai multe testamente, s-a
dat eficiență acelor dispoziții.
Î: Și dacă pt o perioadă din acel an se face dovada că nu a avut capacitate? Dar numai pentru
o scurtă perioadă.
R: Atunci trebuie să se poată stabili cu certudine că în perioada respectivă a avut capacitatea!
Dacă intervine îndoială și e demonstrată incapacitatea din perioada întocmirii actului, nu mai
poate fi reținută ca valabilă data respectivă.
Într-o altă speță s-a admis că și un testament care nu conține nicio mențiune cu privire
la dată este valabil. În speța respectivă o nefericită, înainte de a se sinucide a zis “Albert, îți
las tot ce am!Asta este ultima mea voință.” și pe urmă s-a și sinucis. Într-o astfel de ipoteză s-
a reținut că persoana respectivă a făcut actul de dispoziție cu puțin timp de a se sinucide, nu
s-a pus problema că a făcut mai multe testamente, a avut capacitate, nu s-a pus problema că
ar fi fost lipsită de discernământ și ca atare s-a dat eficiență și acelei dispoziții testamentare.
Ea a apucat să semneze. Dacă nu semna, nu ar fi sot valabil pentru ca din punct de vedere al
semnăturii lucrurile sunt foarte stricte! Deci vă rog să rețineți că semnătura trebuie să fie
olografă indiferent că e semnătura obișnuită sau una mai aparte, că este vorba de scrierea
numelui întreg, a prenumelui sau a unei porecle, dar în niciun caz nu poate fi recunoscut ca
valabil un testament în care semnătura este amprenta digitală sau parafa. Semnătura trbuie să
fie conținută în act!!! În legătură cu semnătura și cu scrierea nu există posibilități de
completare, dar în privința datei există aceste posibilități.
Sigur că în ipoteza în care se dovedește că data este falsă. Indiferent din ce motive
data nu e exactă, înseamnă că cu bună-știință a scris altă dată decât cea reală, de aceea
testamentul nu este valabil.
În ipoteza în care se dovedește că din eroare s-a scris o altă dată, dacă s-a admis
completarea datei, s-a admis și posiblitatea rectificării.
Deci vă rog să rețineți că din punctul de vedere al testamentului olograf este esențial
ca acesta să fie scris de către testator cu mâna lui, să fie datat și semnat!
Unele discuții au avut loc în legătură cu cazurile în care semnătura nu era pe foaie de
hârtie unde era scris testamentul, ci pe plicul în care era introdus testamentul. Aici, în ipoteza
în care testamentul a fost introdus în plic și plicul sigilat și semnat, s-a considerat că
semnătura respectivă e legată de conținutul plicului-testamentul. În ipoteza în care plicul era
desfăcut, nu mai era cert ceea ce e în plic, ruperea plicului nu mai este consonant cu ceea ce
și-a asumat dispunătorul.
În mod normal se semnează la sfârșitul actului ca să îți însusești ceea ce ai scris, dar
se poate semna și la începutul actului. E o chestiune de probațiune în cazul în care semnezi în
alt loc.
Și în NCC și în VCC existau și există dispoziții care se referă la confirmarea de către
notraul public al faptului că i s-a prezentat un anumit testament, menționează notarul care
este starea testamentului și semnează pentru neschimbat. Vă rog să rețineți că acestă
formalitate nu este sanționată de lege, nu e o formalitate ad solemnitatem, se recomandă acest
lucru. În orice caz, ceea ce trebuie să rețineți este că acestă formalitate nu este ad
solemnitatem.
În ceea ce privește forța probantă a testamentului olograf , sigur că în pricipiu este
un act solemn, dar persoanele interesate-moștenitorii legali pot să conteste că scrierea ar
aparține dispunătorului. Într-o astfel de ipoteză vă rog să rețineți că beneficiarii legatelor sunt
cei care trebuie să dovedescă că scrierea aprține testatorului, deci nu cei care contestă, ci cei
care sunt beneficiarii testamentului respectiv. În ipoteza în care lucrurile rămân incerte,
testamentul nu poate primi efecte, deci trebuie să rezulte cu certitudine că scrierea aparține
dispunătorului.
Unele discuții au existat în literatura noastră de specialitate în legătură cu dispozițiile
art. 3(1) lit. c din legea de organizare a avocaturii, care permite avocatului să ateste data și
semnătura. Aici s-a pus problema dacă un testament olograf care este atestat de un avocat
conform acestei dispoziții legale are sau nu forța juridică a unui act autentic. Unii au zis că
are forța juridică a unui act autentic. Diferența este foarte importantă pentru că dacă este act
autentic nu poate fi combătut cu înscrierea în fals, pe când dacă este vorba despre un
testament olograf el poate fi combătut cu proba contrară. În ceea ce ne privește, ne îndoim de
valabilitatea acestei afirmații deoarece actele autentice nu pot fi făcute decât funcționarii
publici, în condițiile restrictive prevăzute de lege, or avocatul nu este funcționar public,
rămâne tot act sub semnătură privată. Sigur că este mai credibil un asemnea testament, dar nu
e act autentic.

Testamentul autentic
Acest tip de testament este întocmit în fața notarului public. Notarii publici sunt cei
care au competență în acest domeniu. În principiu, notarul include în cuprinsul testamentului
ceea ce îi spune dispunătorul, dar la rândul lui are obligația de a-l îndruma.
Spre deosebire de testamentul olograf, este valabil un testament autentic chiar dacă
aparține unei persoane care nu știe să scrie! Într-o astfel de situație, notarul public, împreună
cu doi martori asistenți va face mențiune pe act că dispunătorul nu știe să scrie și atunci actul
este valabil.
În dreptul nostru, vă rog să rețineți că actul poate fi autentificat de un singur notar, în
timp ce în dreptul francez, obligatoriu, actul nu poate fi încheiat decât de doi notari sau de un
notar în prezența a doi martori asistenți. În dreptul nostru legea permite, dacă dispunătorul
dorește, ca notarul să fie asistat de doi martori, deci nu e obligatoriu. Cred că este justificata
decizia din dreptul francez. Vă dați seama, dacă dispunătorul este unul care nu se pricepe la
probleme juridice, este în fața unui notar care are alte interese, acesta îi poate distorsiona
voința, deci pericolul este foarte mare.
Sigur că testamentul autentic, spre deosebire de cel olograf, în privința chestiunilor care au
putut fi verificate de către notar (data, locul, cine s-a prezentat în fața lui) au valabilitate până
la înscrierea în fals, dar mențiuni de genul “dispunătorul, în deplinătatea facultăților mentale
a făcut acte de dispoziție “ și pe urmă se dovedește că de fapt nu era în deplinătatea
facultăților mentale, o astfel de mențiune poate fi combătută cu proba contrară.
Vă rog să rețineți că există aceste diferențe privind forța probantă a elemntelor
cuprinse în testamentul autentic.

Testamentul privilegiat
Este acel tip de testament întocmit în caz de catastrofă, răscoală sau alt fel de
împrejurări. Se mai pot întocmi astfel de testamente la bordul navelor și aeronavelor sau în
cazul militarilor sau angajaților civil care se află cu forțele militare în misiune. De asemnea,
se mai poate și în cazul bolnavilor internați în stabilimentele care nu au acces la notarul
public (boli infecțioase).
Ceea ce trebuie să rețineți că astfel de testamente nu au decât o valabilitate limitată:
15 zile . Trebuie refăcut testamentul după ce situația excepțională a încetat. După trecerea
celor 15 zile, testamentul devine caduc.