UNIVERSITATEA

Centrul teritorial

Referat la disciplina: “Drept civil. Succesiuni”

Testamentul si
felurile lui

Profesor coord.:
Studentă:
 În limbajul comun, prin succesiune se înţelege o înşiruire de persoane, fapte sau
fenomene. În sens juridic, succesiunea sau moştenirea, care sunt sinonime, au un înţeles
specializat desemnând transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una
sau mai multe persoane în fiinţă (persoane fizice, persoane juridice sau statul)1.
Noţiunii de moştenire sau succesiune i se conferă în doctrina şi practica judiciară
un înţeles larg în sensul că ea desemnează orice fel de transmisiune de drepturi, atât între
vii cât şi pentru cauză de moarte şi unul restrâns în sensul că ea desemnează numai
transmisiunea pentru cauză de moarte.
Cunoscut din cele mai vechi timpuri, testamentul este definit de art. 802 C. civ. ca
fiind „un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă,
de tot sau o parte din avutul său”. Această definiţie este în genere criticată, pe de o parte,
pe motiv că ar confunda testamentul, care ar fi un act juridic-cadru sau un tipar
cuprinzând mai multe acte juridice, atât cu conţinut patrimonial, cât şi extrapatrimonial,
cu legatul, adevăratul act de dispoziţie mortis causa cu privire la bunurile succesorale, iar
pe de altă parte pe motiv că testamentul poate conţine exclusiv dispoziţii cu caracter
extrapatrimonial, nefiind obligatoriu să conţină legate.
În dreptul nostru, în principiu, orice persoană capabilă are libertatea deplină de a
dispune de bunurile pentru timpul de după moartea sa în limitele şi după regulile
prescrise de lege. La acest drept nu se poate renunţa, o convenţie prin care o persoana s-ar
obliga să nu dispună de bunurile sale prin testament trebuie privită ca fiind nulă absolut2.
Testamentul este un act juridic unilateral, întrucât ia naştere exclusiv din voinţa
testatorului. În acelaşi timp, el este şi un act eminamente personal, neputând fi realizat
decât de testator, iar nu şi prin mandatar. Donaţia şi testamentul sunt singurele acte
juridice prin care se pot face acte de dispoziţie cu titlu gratuit (art. 800 C. civ.). Spre
deosebire de donaţie, care este un contract ce ia naştere din acordul de voinţe dintre
donator şi donatar, testamentul ia naştere dintr-o manifestare unilaterală de voinţă.
Aceasta nu înseamnă însă că legatarul (beneficiarul testamentului) este obligat să
primească ceea ce i-a lăsat defunctul. Legatarul are dreptul (potestativ) de a opta fie
pentru acceptarea, fie pentru repudierea legatului. În caz de acceptare a legatului,
transmisiunea drepturilor de la testator la legatar se va face în temeiul testamentului
(voinţei testatorului) cu efecte de la data deschiderii moştenirii, iar nu ca urmare a unui
acord de voinţe între testator şi legatar, cu efecte de la data realizării acestuia.
Testamentul este un act solemn întrucât manifestarea de voinţă a testatorului
trebuie să îmbrace ad validitatem una din formele anume prevăzute de lege. Spre
deosebire de contracte, guvernate de regula consensualismului, actele juridice unilaterale
(cum este şi cazul testamentului) sunt acte solemne. Aceasta se explică prin faptul că în
timp ce joncţiunea voinţelor (consensul) în materie contractuală devine un fapt social
exterior fiecăruia dintre contractanţi, punând, eventual, doar probleme de probaţiune, în
cazul testamentului, singura voinţă a dispunătorului este în joc şi nimeni altcineva nu
intervine pentru a-i constata existenţa şi conţinutul, astfel încât se impune exprimarea
acesteia într-un tipar (forma) anume care să se detaşeze de gândirea care i-a dat naştere,
devenind astfel un fapt social generator de consecinţe juridice susceptibil de a fi probat.

1
M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R. S. R. , Editura Academiei, Bucureşti, 1966,
pag. 19-2o; Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura ,,Actami”, Bucuresti, 1999, pag. 5.
2
Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1844/1956, in C. D. , 1956, Vol. I, pag.367.

2
În sine, solemnitatea este şi un mijloc de protecţie a consimţământului celui care se
obligă, determinându-l să reflecteze şi să-şi clarifice intenţiile înaintea exprimării voinţei.
Testamentul este un act juridic de esenţa căruia sunt actele de dispoziţie cu titlu
gratuit mortis causa, adică legatele. Ca acte de dispoziţie cu titlu gratuit, legatele
presupun atât un element material (economic), adică o diminuare a patrimoniului
dispunătorului şi o îmbogaţire a patrimoniului legatarului, cât şi un element moral
(intentional), constând în intenţia de a gratifica.
Potrivit dispoziţiilor art. 802 C. civ., testamentul este un act prin care „testatorul
dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă”. Cu alte cuvinte, este vorba de un act
conceput să producă efecte doar la decesul autorului său. Până la moartea dispunătorului,
testamentul nu este „decât un simplu proiect, care nu obligă pe nimeni şi nu afectează nici
un bun”. De aceea, pe timpul vieţii testatorului, legatarii nu pot invoca nici un drept
asupra bunurilor dispunătorului , nefiind în drept să facă nici măcar acte de conservare.
Revocabilitatea este de esenţa testamentului. Art. 802 C.civ. prevede expres că
„testamentul este un act revocabil”. Prin aceasta testamentul se deosebeşte de donaţie,
care este un act irevocabil (art.801 C. civ.). Fiind un act mortis causa, testamentul poate fi
revocat oricând de testator până la data decesului sau, în tot sau în parte, în una din
formele prevăzute de lege. Revocabilitatea testamentului este de ordine publică, astfel
încât testatorul nu poate renunţa la ea printr-o manifestare de voinţă în acest sens. Dreptul
testatorului de a-şi revoca dispoziţiile testamentare anterioare este discreţionar, astfel
încât nu se poate pune problema exercitării sale abuzive.
Pentru validitatea testamentului, în general, se cer anumite condiţii de formă căci
el este, aşa cum am văzut, un act juridic solemn. În afara acestor condiţii generale,
legiuitorul impune anumite forme speciale pentru fiecare fel de testament, în funcţie de
care, de altfel, testamentele sunt clasificate. Există din acest punct de vedere trei categorii
de testamente:
- testamente ordinare sau obişnuite, care se încheie în condiţii de normalitate.
Acestea sunt: testamentul olograf, testamentul autentic şi testamentul secret sau mistic;
- testamente privilegiate sau extraordinare, care se încheie în anumite împrejurări
excepţionale. Acestea sunt: testamentul militarilor, testamentul facut în timp de boală
contagioasă şi testamentul maritim;
- forme simplificate de testament, permise special de legiuitor, ca cele care
privesc depozite de bani potrivit unor reglementări speciale sau cele ale cetăţenilor
români aflaţi în străinătate.
În privinţa acestor forme testamentare sub aspectul eficienţei lor juridice nu se
poate vorbi de o ierarhie căci au valoare juridică egală. Funcţionează, aşadar, principiul
echivalenţei formelor testamentare. Nu mai puţin însă forţa lor probantă este diferită.
După ce s-a dovedit însă existenţa testamentului în forma prescrisă de legiuitor efectul lor
juridic este acelaşi, oricare ar fi forma pe care o îmbracă.

Testamentul olograf
Codul civil prevede în art. 859 că: ,,Testamentul olograf nu este valabil decât când
este scris în tot, datat şi subsemnat de mâna testatorului”. Denumirea lui vine de la
cuvintele grecesti holos, care înseamnă întreg, total şi grapfos care înseamnă a scrie. Din
formularea dată de legiuitor vom reţine, aşadar, că nu orice scriere olografă, chiar având
ca obiect transmisiunea bunurilor după moartea celui ce lasă moştenirea va putea fi
considerată testament olograf, ci numai aceea care va fi scrisă integral, semnată şi datată
de mâna testatorului. Aceasta este o solemnitate cerută de lege ad validitatem şi nu ad

3
probationem, altfel intervenind sancţiunea reglementată de art. 886 C. civ. Lipsa oricăreia
din cele trei condiţii va duce la nevalabilitatea testamentului, căci ele se cer a fi
îndeplinite cumulativ3.
Ca avantaje ale acestui testament se specifică acela că este simplu şi accesibil
oricărei persoane care ştie să scrie; poate fi redactat oricând şi oriunde şi fără nevoia
participării unor persoane străine asigurându-se astfel secretul său. Apoi, dată fiind
simplitatea formei sale, nu necesită cheltuieli pentru întocmirea sa.
Nu este valabil testamentul scris la maşina de scris sau la calculator chiar dacă
este semnat de către testator sau chiar dacă cuprinde menţiunea că reprezintă ultima sa
voinţă. Prin impunerea acestei condiţii de a fi scris în întregime de mâna testatorului
legiuitorul previne eventualele fraude şi în caz de contestaţie că testamentul provine de la
defunct dă posibilitatea verificarii de scripte prin expertize de specialitate.
A doua condiţie este aceea ca testamentul să fie datat de mâna testatorului. Data
testamentului prezintă importanţă dintr-un îndoit punct de vedere. În primul rând, în
funcţie de data redactării testamentului se poate verifica dacă testatorul avea capacitatea
de a testa. În al doilea rând, în cazul testamentelor succesive, cu dispoziţii contrare sau
incompatibile se va putea determina care anume vor fi avute în vedere ţinând cont de
regula potrivit căreia manifestarea ultimă de voinţă a testatorului produce efecte,
revocând dispoziţiile anterioare. Codul civil nu cuprinde dispoziţii în legătură cu modul
în care trebuie datat testamentul. Se admite însă că ceea ce este important e faptul ca data
să fie scrisă de mâna testatorului.
A treia condiţie pentru valabilitatea testamentului olograf este semnarea acestuia
de către testator. Semnătura de pe testament atestă faptul că autorul său recunoaşte că îi
exprimă voinţa şi îl însuşeşte ca atare şi de asemenea faptul că actul a fost încheiat în
formă definitivă. Altfel se poate crede că este vorba de un proiect lipsit de eficacitate şi,
oricum, neînsuşit de către testator ca exprimând voinţa sa. Legea nu prevede condiţiile în
care trebuie executată semnătura. Se admite că ea nu trebuie neapărat să cuprindă numele
şi prenumele testatorului, fiind suficientă semnatura sa obişnuită prin care să poată fi
identificat. Semnătura cu iniţiale este considerata valabilă dacă testatorul semna în mod
obişnuit în acest fel. Semnătura trebuie să fie de mână. Nu se admite ca valabilă punerea
parafei, ştampilei ori a sigiliului. Se consideră că este nul testamentul care în locul
semnăturii are pus degetul testatorului4. Cei care în mod obişnuit folosesc un pseudonim
pot semna cu acesta testamentul.

Testamentul autentic
Testamentul autentic este acela care, potrivit legii, (art.860 C.civ. şi art. 65 din
Legea nr.36/1995) este autentificat de notarul public. Codul civil prevedea în art.861-863
o procedură specială de autentificare a testamentelor, derogatorie de la dreptul comun.
Prin Legea nr.358/1944 aceste texte legale au fost abrogate astfel că testamentele se
autentifică în prezent la fel ca şi celelalte acte, fiind supus, aşadar, regulilor de drept
comun în materie, prevăzute de Legea nr.36/1995 a notarilor publici şi a activităţii
notariale şi de Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995 aprobat prin
Ordinul nr.710/C/1995 al ministrului justiţiei.

3
A se vedea C.S. J. sect. civ. dec. nr. 14o9/1992, în Deciziile C. S. J. , 199o-1992, pag. 130-133.
4
A se vedea Tib. Supr. col. civ. dec. nr. 242o/1955, în C. D. 1955, vol. I, pag. 199.

4
 Testamentul autentic prezintă unele avantaje dar şi unele inconvenienţe. În
privinţa avantajelor se menţionează că în această formă pot testa şi persoanele care nu
ştiu să scrie sau să citească şi care astfel nu au acces la testamentul olograf.
Apoi testamentul autentic este un act de autoritate publică, iar forţa sa probantă
este mai puternică decât a testamentului olograf căci conţinutul actului este verificat de
notar. Sarcina dovezii contrare revine celui care-l contestă. Testamentul autentic mai are
avantajul că un exemplar original se păstrează la biroul notarului public astfel încât
pericolul ca testamentul să fie sustras sau distrus este mai mic decât la testamentul
olograf. Ca inconvenienţe se menţionează faptul că testamentul autentic necesită
cheltuieli şi pierdere de timp prin îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege şi că nu
asigură secretul în aceaşi măsura ca testamentul olograf.
Testamentul autentic poate fi redactat de către testator, de către notarul public sau
de către un avocat după indicaţiile testatorului. Autentificarea lui se poate realiza de către
orice birou notarial din ţară. Secretarii consiliilor locale, din localităţile în care nu
funcţionează birouri notariale nu au competenţa de a autentifica testamente.

Testamentul secret (mistic)

Din prevederile art.864 C. civ. rezultă că testamentul mistic sau secret este acela
care fiind scris de către testator sau de către altă persoană, dar semnat de testator, strâns şi
sigilat este prezentat judecătoriei pentru efectuarea formalităţilor de suprascriere
reglementate de lege.
Testamentul mistic este, după cum se poate observa, o formă intermediară între
testamentul olograf şi cel autentic căci avem de a face, pe de o parte, cu un înscris sub
semnătură privată (dispoziţiile testamentare) şi un înscris autentic (suprascrierea realizată
de judecător).
Aşa fiind, el împrumută avantajele şi dezavantajele de la cele două forme de
testament precizate. Astfel asigură secretul dispoziţiilor testamentare şi poate fi utilizat
numai de către persoanele care ştiu scrie şi citi (art.865 C. civ.), iar în ce priveşte forţa sa
probantă, dispoziţiile testamentare au forţa probantă a actului sub semnatură privată, iar
actul de suprascriere are forţa probantă până la înscrierea în fals. El este aproape
inutilizabil în practică, deoarece testatorul fie redactează un testament olograf singur, fie,
dacă recurge la autorităţi, face un testament autentic.
Testamentul mistic poate să fie scris de către testator sau de către o altă persoană,
sau poate fi dactilografiat dar, în toate cazurile, trebuie să fie semnat de către testator.
El trebuie apoi strâns şi sigilat şi prezentat judecătorului delegat pentru efectuarea actului
de suprascriere potrivit art. 864 C. civ. Dacă testamentul nu a fost sigilat în mod
corespunzator, astfel încât s-ar putea înlocui testamentul, acesta va fi declarat nul.
Judecătorul căruia i se prezintă testamentul întocmeşte un proces-verbal prin care se
constata prezentarea testatorului, faptul că a fost identificat şi declaraţia acestuia că
testamentul reprezintă voinţa sa şi că a fost semnat de către el. Actul de suprascriere va fi
semnat de către testator şi de către judecător, iar data testamentului va fi aceea din actul
de suprascriere. Dacă testatorul nu poate semna actul de suprascriere din cauze ulterioare
datei redactarii şi semnării testamentului se va face menţiune despre aceasta în procesul
verbal. Potrivit art.864 alin.8 C. civ. procesul- verbal de suprascriere trebuie întocmit fără
întrerupere, prin aceasta legiuitorul căutând să înlăture pericolul înlocuirii testamentului.
Testamentul poate fi păstrat atât de către testator sau de către o altă persoană, dar şi de
către judecătoria la care s-au efectuat formalităţile de suprascriere. Ulterior decesului
testatorului, formalităţile necesare sunt la fel ca în cazul testamentului olograf.

5
 Testamentele privilegiate
Pentru împrejurări excepţionale, când nu există posibilitatea de a recurge la
autentificarea unui testament în condiţiile analizate mai sus, Codul civil (art.868-886)
reglementează modul de autentificare în condiţii simplificate sub forma testamentelor
privilegiate. Cei aflaţi în împrejurările excepţionale determinate de legiuitor, aşa cum
vom vedea în cele ce urmează, pot recurge la testamentul olograf respectând regulile
specifice acestuia, dar pot testa şi în formele special reglementate pentru astfel de
împrejurări, realizând testamente autentice simplificate. Aceste forme testamentare sunt:
testamentul militarilor, testamentul făcut pe timp de boală contagioasă şi testamentul
maritim.
Militarii aflaţi pe teritoriu străin în misiune sau prizonieri la inamic ori pe
teritoriul ţării într-o localitate asediată sau într-un loc fără comunicaţie cu exteriorul din
cauza războiului pot testa, potrivit art.868 C. civ., în faţa comandantului militar al unităţii
sau în faţa unui alt ofiţer asistat de doi martori. În cazul în care militarul, bolnav sau rănit
fiind, este internat într-un spital militar va putea testa în faţa medicului militar şef, asistat
de comandantul militar al spitalului.
In cazul în care o localitate este izolată din cauza ciumei sau a unei alte boli
contagioase, potrivit art.872 C. civ., persoanele aflate într-o astfel de localitate pot testa în
formă autentică în faţa unui membru al consiliului local asistat de doi martori. Recurgerea
la aceste forme testamentare nu este admisă dacă în localitatea respectivă există birou
notarial.
În cazul persoanelor aflate în călătorie pe mare, fie că sunt călători, fie că sunt
membri ai echipajului, potrivit art.874 si 875 C. civ., acestea pot testa în formă autentică
simplificată, dar numai atâta timp cât vasul se afla în călătorie pe mare şi nu atunci când
se afla ancorat la ţărm. De asemenea, nu se poate recurge la această formă simplificată
nici atunci când vasul, deşi se află pe mare, se apropie de un ţărm străin unde se află un
agent consular la României. În acest caz se va testa în formele testamentare ordinare.
Cu atât mai mult nu se va putea recurge la forma simplificată de testament când
vasul se apropie de ţărmul României. Potrivit art.874 si 881 C. civ. testamentul maritim
se întocmeşte în faţa comandantului navei sau a unui înlocuitor al său, asistat de ofiţerul
intendent de bord sau înlocuitorul său şi de doi martori. Testamentul se redactează în
doua exemplare originale şi nu poate cuprinde dispoziţii în favoarea ofiţerilor
instrumentatori, dacă nu sunt rude în grad succesibil sau soţ cu testatorul. Dacă testatorul
este chiar comandantul navei sau unul din cei desemnaţi de lege să primească
testamentele întocmite în astfel de condiţii, testamentul se va face în faţa persoanei care
urmează testatorului în ordine ierarhică (art.875 C. civ.). Când vasul ancorează înt-un
port străin în care se află un agent consular român, un exemplar al testamentului se predă
acestuia pentru a fi expediat în ţară.

Alte forme testamentare

Evoluţia vieţii economico-sociale a impus legiuitorului soluţii legislative şi cu
privire la alte modalităţi de a dispune pentru cauza de moarte. În primul rând există
reglementari speciale privitoare la dispoziţiile testamentare care au ca obiect sume de
bani depuse la CEC sau la alte unităţi bancare şi apoi cu privire la testamentele
cetăţenilor români aflaţi în străinătate. Titularii depunerilor de sume de bani la CEC au
posibilitatea de a dispune de aceste sume prin una din formele testamentare ordinare sau
privilegiate. Legiuitorul a reglementat însă şi o formă simplificată la care depunătorii pot

6
recurge, denumită clauza testamentară sau dispoziţie testamentară. Potrivit art.22 din
Statutul CEC ,,Titularul depunerii are dreptul să indice CEC persoanele cărora urmează
să li se elibereze sumele depuse, în caz de deces. Depunerile asupra cărora nu s-au dat
dispoziţii testamentare se eliberează de CEC moştenitorilor legali sau testamentari”.
O dispoziţie pentru cauza de moarte privind sumele depuse la CEC, sub forma clauzei
testamentare o poate da numai titularul libretului, chiar dacă suma a fost depusă pe
numele său de către altă persoană. În măsura în care nu s-a dispus pentru cauza de
moarte, prin clauza testamentară, de sumele depuse la CEC, acestea se vor elibera
moştenitorilor legali sau testamentari, potrivit art.22 din Statut, care îşi vor dovedi
calitatea de moştenitor prin certificatul de moştenitor eliberat de notar sau prin hotărârea
instanţei de judecată. Legatarul în favoarea căruia s-a dispus prin clauza testamentară are
şi el obligaţia, ca orice moştenitor să accepte moştenirea în termenul de acceptare
reglementat de art.700 C. civ. putând apoi să ceară sumele de la CEC oricând, căci aceste
depuneri sunt imprescriptibile.
Codul civil prevede în art.885 că: ,,românul ce s-ar afla în ţară străină va putea face
testamentul său în formă olografă sau în formă autentică întrebuinţată în locul unde se
face testamentul”. Aşadar, cetăţeanul român aflat în străinătate va putea testa în formă
olografă după legea română, chiar dacă legea străină nu prevede această formă
testamentară, prin excepţie de la regula locus regit actum. În privinţa testamentului
autentic vor trebui respectate regulile legii locului unde se întocmeşte testamentul. În
Doctrină s-a admis însă că cetăţenii români aflaţi în străinătate pot testa în formă
autentică potrivit legii române în faţa agenţilor noştri consulari sau diplomatici.
Controversa s-a născut însă cu privire la faptul dacă art.885 C. civ. permite, în aplicarea
regulii locus regit actum, folosirea numai a acestei forme testamentare sau se poate
recurge şi la alte forme admise de legea locului. Într-o primă opinie s-a susţinut că nu pot
fi utilizate şi alte forme testamentare decât testamentul autentificat după legea locului.
Într-o a doua opinie s-a susţinut însă că referirea textului la testamentul autentic are
numai un caracter enunţiativ, aşa încât pot fi utilizate şi alte forme testamentare prevăzute
de legea locului şi chiar forme nereglementate de legea română.

7
 BIBLIOGRAFIE:

Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2004;

D. Chirică, Tratat de drept succesoral, Ed. All Beck, Bucureşti;