MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE
CATEDRA DE DREPT

TEZĂ DE AN

Conceptul și natura juridică a testamentului

Autor:
Studenta grupei DR31Z
Rujanschi Lina
_______________
Conducător științific:
Natalia JANU,
asist. univ.
_______________

BĂLȚI – 2020
Discutată și recomandată pentru susținere
la ședința Catedrei de Drept _______________,
proces-verbal nr.______din________________
Șeful Catedrei de Drept, Ina ODINOKAIA______________,
dr., conf. univ.

2
 CUPRINS
INTRODUCERE.............................................................................................................................4

CAPITOLUL I – NOȚIUNI PRELIMINARII: CARACTERELE ŞI CONDIŢIILE

ÎNTOCMIRII TESTAMENTULUI...............................................................................................5

1.1 Noțiunea și caracterele juridice a testamentului...............................................................5

1.2 Evoluția istorică a testamentului........................................................................................6

1.3 Conţinutul testamentului și interpretarea testamentului..................................................8

1.4 Condițiile de fond................................................................................................................10

1.5 Codițiile de formă................................................................................................................14

CAPITOLUL II - NATURA JURIDICĂ A TESTAMENTULUI............................................16

2.1 Particularităţile executării testamentare...........................................................................16

2.2 Anularea, revocarea şi modificarea testamentului..........................................................19

2.3 Noțiunea de legat.................................................................................................................21

CONCLUZII..................................................................................................................................24

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................25

3
 INTRODUCERE

Originea testamentară și a devoluțiunii succesorale testamentare se pierde în negura

timpului, testamentul fiind întilnit în Egiptul Atlantic, în Israel în timpul lui Moise în Sparta, în
Atena, unde a fost introdus pe timpul lui Solon, și la triburile germanice.
Potrivit Codului Civil al Republica Moldova art.2191 alin.(1) Testamentul este actul
unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre
formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viată. Referindu-ne la elementele
structurale ale testamentului, considerăm că actul juridic în care este inserată voinţa testatorului
reprezintă cel mai important elementele al acestuia, deoarece în lipsa unui act juridic întocmit în
formă scrisă, cu respectarea exigenţelor prescrise de legislaţia civilă, nu poate fi vorba despre
existenţa unui testament.
Un alt element constitutiv al noţiunii de testament îl reprezintă obiectul acestuia, care, prin
esenţa sa juridică, justifică scopul realizării acestei libertăţi fundamentale şi pune în valoare
celelalte elemente structurale ale testamentului, constituind totodată şi o condiţie de valabilitatea a
acestuia. Celelalte elemente definitorii ale testamentului cuprinse în contextul noţiunii legale, prin
semnificaţia lor juridică, îmbracă haina unor particularități specifice ale testamentului, care mai
sînt denumite şi caractere juridice.
Legea permite persoanelor fizice ca, printr-un act juridic numit testament, să dispună
pentru cauză de moarte, stabilind anumite limite în care persoana care face testamentul (testatorul)
poate să dispună de averea sa mortis causa. Din cele analizate rezultă că testamentul este actul
unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre
formele cerute de lege, pentru timpul cînd nu va mai fi în viaţă. Dispoziția testatorului priveşte,
în primul rînd, patrimoniul lăsat la încetarea din viaţă, dar şi manifestări de voință. În situaţia
conflictului de legi, precizăm că în materia validităţii testamentului este aplicabilă legea în
vigoare la momentul încheierii actului juridic mortis causa, chiar dacă decesul a intervenit după
data intrării în vigoare a Codului Civil.
Testamentul conţine dispoziţii referitoare la patrimonial succesoral sau la bunurile ce fac
parte din acesta, precum şi la desemnarea directă sau indirectă a legatarului. Alături de aceste
dispoziţii sau chiar şi în lipsa unor asemenea dispoziţii, testamentul poate să conţină dispoziţii
referitoare la partaj, revocarea dispozițiilor testamentare anterioare, dezmoştenire, numirea de
executori testamentari, sarcini impuse legata sau moştenitorilor legali şi alte dispoziţii care produc
efecte după decesul testatorului. Testamentul poate să cuprindă, pe lîngă dispoziţii referitoare la
patrimoniul succesoral şi desemnarea legatarilor, şi dispoziţii care nu vizează patrimoniul

4
succesoral, dar care reprezintă manifestări de ultima voinţă ale testatorului.

CAPITOLUL I – NOȚIUNI PRELIMINARII: CARACTERELE ŞI

CONDIŢIILE ÎNTOCMIRII TESTAMENTULUI

1.1 Noțiunea și caracterele juridice a testamentului

Alături de devoluțiunea legală testamentară, Codul Civil reglementează și devoluțiunea

succesorală testamentară. Legea recunoaște persoanelor fizice dreptul de a dispune pentru cauză
de moarte asupra bunurilor sale – înlăturând chemarea succesorală legală - și să stabilească prin
voința lor pe cel care va culege moștenirea, precum și întinderea drepturilor care i se cuvin. Se
pretinde însă a se ține seama de forma prevăzută de lege precum “nimeni nu va putea dispune
de avutul său, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise pentru donațiuni între vii sau prin
testament.” Așadar, forma juridică prin care se dispune pentru cauză de moarte este testamentul.
Potrivit Codului civil “testamentul este actul unilateral, personal și revocabil prin care o
persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va
mai fi în viață.” Din prevederile Codului Civil se desprinde următoarea definiție a testamentului:
“el este un act juridic unilateral, gratuit, personal, solemn, pentru cauză de moarte și esențialmente
revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care acesta dispune , în tot sau în parte, de avutul
său, pentru timpul cât nu va mai fi. ”
În conformitate cu normele juridice, patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai
în temeiul legii, dar şi în temeiul voinţei celui care, prin testament, lasă moştenire. Manifestarea
voinţei defunctului prin testament reprezintă moştenire testamentară. Prin urmare, legea instituie
principiul libertăţii testamentare, ori cine fiind liber de a lăsa sau nu averea sa întreagă sau parţială
printr-un testament. Această libertate însă nu este una absolută, legea, în unele cazuri, instituind
îngrădiri la transmiterea întregului patrimoniu prin testament, din cauza că este necesar a forma
rezerva succesorală.
Moștenirea testamentară are prioritate faţă de moștenirea legală, normele celei din urmă
fiind aplicabile în cazul în care persoana nu a dispus prin testament cu privire la soarta bunurilor
sale. Prin reglementarea moştenirii testamentare se recunoaşte dreptul fiecărei persoane de a
decide soarta bunurilor sale în cazul survenirii decesului, prin manifestarea ultimei voinţe.
Din definiția dată testamentului rezultă următoarele caractere juridice ale acestuia:
• Testamentul este un act juridic, pentru că el conține manifestarea de voință a testatorului cu
intenția de a produce efecte juridice. De aceea el trebuie, pentru a fi valabil, să întrunească toate
condițiile de validiatate cerute de lege pentru orice act juridic (consimțământ, capacitate, obiect și
cauză) și totodată condițiile de validitate specifice actelor cu titlu gratuit.
5
• Testamentul, ca act juridic, este unilateral din punct de vedere al formii sale. El este expresia
unei singure voințe, a testatorului, nu și a voinței beneficiarilor testamentului.
• Testamentul este un act juridic personal, el nu poate fi încheiat prin reprezentare, ci numai
personal de testator.
• Testamentul este un act juridic solemn. Pentru a produce efecte juridice, voința testatorului – sub
sancțiunea nulității absolute – trebuie să fie manifestată în forma prevăzută de lege.
• Testamentul este un act juridic cu titlu gratuit, și anume o liberalitate.
• Testamentul este un act juridic esențialmente revocabil, adică testatorul îl poate revoca sau
modifica oricând până la decesul său; testamentul devine irevocabil o dată cu moartea testatorului.
• Testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte. Prin el se dispune pentru momentul
încetării din viață a testatorului și își produce efecte numai la moartea acestuia.
Cât timp trăiește testatorul, el păstrează toate drepturile asupra bunurilor de care a dispus
prin testament, iar legatarul nu dobândește asupra bunurilor ce i-au fost lăsate prin legat nici un
drept înainte de moartea testatorului. .
Testamentul un act secret, deoarece persoana abilitată cu autentificarea testamentului,
martorii și persoanele care semnează testamentul nu au dreptul să divulge informațiile privind
conținutul testamentului pînă la data deschiderii moștenirii.
De asemenea notarul sau persoana abilitată cu autentificarea testamentului este obligată
să prevină martorul și persoana care semnează testamentul despre necesitatea respectării
secretului testamentului.

1.2 Evoluția istorică a testamentului

Testamentul a fost folosit încă de la originea lumii. Textele biblice și poemele lui Homer,
cele mai vechi mărturii, oferă exemple grăitoare în acest sens: cel mai vechi testament este cel
prin care Noe, după potop, împarte pământul între cei trei fii ai săi, Sem, Ham și Lafet.
O privire de ansamblu asupra celor mai diverse legislații, aplicabile unor spații geografice și
unor culturi diferite, arată că acestea nu reglementau testamentul ca atare. În dreptul hindus, locul
testamentului era luat de adopție, existând numai în Bengal niște cutume locale în ceea ce privește
posibilitatea de a testa.
Chinezii erau fideli succesiunii legale, preceptele lui Meng-Tseu prevăzând: „Nu luați
moștenirea unui fiu legitim pentru a o da unui străin” și chiar „Cel care va stabili un moștenitor
contrar legii va fi pedepsit cu 80 de lovituri de bambus”.
La evrei, testamentul figurează numai în legislația talmudică, unde a pătruns sub influența
ideilor greco-romane.
Pornit, așa cum am arătat, de pe o poziție defavorabilă, testamentul a avut o evoluție
6
importantă, ajungând o instituție juridică a Romei antice foarte bine reglementată și folosită pe
scară foarte largă.
Testamentul era atât de bine văzut încât un blestem al vremii suna astfel: „Să dea Jupiter să mori
intestat!” Așadar, testamentul predomina, fiind foarte apreciat și răspândit
Teoria romanistului italian Bonfante atribuie acest succes faptului că testamentul era
singurul act care le permitea romanilor să reacționeze contra regulilor dreptului civil. Al doilea
element de originalitate al testamentului roman consta în aceea că, în mod obligatoriu, trebuia să
desemneze un moștenitor care urma să culeagă întregul patrimoniu. Moștenirea legală și
testamentară nu puteau coexista.
În conformitate cu vechiul drept, exista un testament folosit pe timp de pace (calatis
comitiis) și un altul pe timp de război (in procinctu). Pe timp de pace, testamentul se întocmea
numai în zilele de 24 martie și 24 mai, în fața adunărilor curiate al căror rol era ca, după ce luau
cunoștință de conținut, prin vot, să îl confirme sau nu. Votul adunărilor constituia o adevărată
lege, deoarece prin testamentul respectiv se modificau normele dreptului succesoral în vigoare. În
vreme de război, soldații își întocmeau testamentul în fața tovarășilor de arme.
În practică a apărut o altă formă testamentară, care se realiza prin procedeul mancipației
(per aes et libram), și anume testatorul transfera patrimoniul său unui prieten (familiae emptor)
care avea numai îndatorirea morală de a îndeplini ultima voință a defunctului.
Dat fiind că testatorul își înstrăina averea încă din timpul vieții sale, ajungem la concluzia
că acest act era irevocabil. Un alt dezavantaj al acestei forme, acela că de cujus nu avea nicio
certitudine a realizării voinței sale, a fost ulterior îndreptat prin pierderea de către familiae emptor
a oricărei puteri asupra bunurilor testatorului, păstrându-se numai datoria sa de a le preda
moștenitorului desemnat.
Numele moștenitorului era înscris pe niște tăblițe cerate, care rămâneau în mâinile
testatorului, iar familiae emptor, ținând în mână o bucată de metal, rostea o anumită formulă în
fața a cinci martori și a unui cantaragiu și apoi lovea balanța cu bucata de aramă pe care o dădea
testatorului ca preț. Testatorul rostea și el o formulă, ținând în mână tăblițele pe care își scrisese
ultima voință. Apoi, martorii își puneau pecețile pe tăblițe și își treceau numele lor.
Pretorul, în vederea obținerii unui sistem de drept succesoral lipsit de orice formalism, a
creat trei noi forme de testament): testamentul nuncupativ, dat în formă orală în fața a șapte
martori, testamentul pretorian, dat în scris, prezentat în fața a șapte martori care să-și fi pus
pecețile (obsignatio) și să-și fi trecut numele (superscriptio), și testamentul militar, ce nu
presupunea nicio condiție de formă, ci numai ca voința testatorului să fie clar exprimată. Traian,
în dorința de a facilita întocmirea testamentelor în legiunile romane, a acordat trupelor
posibilitatea de a lua act de ultima voință, fără nicio solemnitate și chiar fără vreun înscris.

7
 Mai târziu, Justinian, pentru a preîntâmpina fraudele, a dispus ca numele moștenitorului să
fie scris de mâna testatorului sau a martorilor și ca toate formalitățile să fie riguros îndeplinite.
În epoca Dominatului, aceste forme vor fi înlocuite de altele fie private (derivate din testamentul
per aes et libram și din cel pretorian), fie publice, întocmite în fața autorității de stat sau date în
păstrarea cancelariei imperiale.
Încă din perioada dreptului roman și până la apariția legiuirilor codificate într-o formă
modernă doctrina a avut un rol important în cristalizarea și modificarea normelor, fiind din
această perspectivă o adevărată sursă de norme juridice, ceea ce s-a datorat mai ales surselor
cutumiare ale reglementărilor juridice.
Rolul notarului în procedura testamentului este consolidat prin Codul Napoleon redactat în
Franța la 1804, care, în dorința de a se asigura că testamentul reprezintă voința testatorului însuși,
maximizează importanța notarului în elaborarea testamentului. Chiar testamentul lui Napoleon,
cunoscut drept unul dintre cele mai lungi din istorie, compus din șapte codicile având fiecare între
treisprezece și treizecișișapte de puncte, a fost scris în prezența notarilor.
Și sub imperiul Codului Civil din 2011, în vigoare în prezent în țara noastră, actul autentic
reprezintă, așa cum spune profesorul Michel Grimaldi, „întâlnirea dintre în credere (a clientului
în notar) și conștiință (a notarului) – „Lʹacte authentique cʹest la rencontre dʹune confiance et dʹune
conscience”.

1.3 Conţinutul testamentului și interpretarea testamentului

În virtutea principiului libertăţii testamentare, testatorul este liber să-şi manifeste prin
testament voinţa sa în forma şi în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, în testament se vor conţine
dispoziţii privitoare la:
- persoana (persoanele) stabilită pentru a moşteni. Testatorul va indica o persoană determinată
sau cel puţin determinabilă în momentul deschiderii succesiunii, prin indicarea numelui şi
prenumelui, precum şi a domiciliului acesteia. Se pot utiliza pentru identificare şi anumite
caracteristici (diminutiv, supranume) ale moştenitorului. În cazul în care, din mai multe persoane cu
aceleaşi caracteristici nu se poate stabili pe care dintre ele a avut-o în vedere testatorul, toate aceste
persoane se consideră moştenitori cu drept la cote-părţi egale.
- patrimoniul succesoral (cota-parte sau bunul) care li se cuvine moştenitorilor. Drept urmare,
testamentul poate fi universal (când un moştenitor culege întreaga moştenire), cu titlu universal
(moştenitorului i se atribuie o cotă- parte din moştenire) şi cu titlu particular (moştenitorului i se
atribuie un bun sau anumite bunuri determinate, privite izolat).

8
 - o dispoziţie nepatrimonială, atunci cînd, prin testament, defunctul şi-a manifestat, de
exemplu, ultima voinţă cu privire la locul unde va fi înmomînatat sau cu privire la alte formalităţi
fără valoare economică, dar cu valoare morală.

Interpretarea testamentului:

- Dispoziția testamentară se interpretează conform voinței reale a testatorului.

- Dacă conținutul unei dispoziții testamentare permite mai multe interpretări, prioritate are
interpretarea care permite ca dispoziția să producă efecte.  
- Dacă sunt dubii la interpretare, notarul care desfășoară procedura succesorală poate cere
instanței de judecată să pronunțe o hotărîre judecătorească de interpretare a dispoziției
testamentare.  
- Dacă testatorul a desemnat prin testament “moștenitorii legali” şi/ sau “rudele sale” fără a
indica numele acestora, persoanele care la deschiderea moștenirii ar fi fost chemate la
moștenire legală se consideră chemate la moștenire în cotele succesorale ce le revin în
conformitate cu legea.  
- Dacă testatorul i-a desemnat în calitate de moștenitori pe “copiii săi” fără a indica numele lor,
iar unul dintre copii este decedat la data întocmirii testamentului și a lăsat după sine rude
descendente, atunci, aceştia moştenesc cota în baza dreptului de reprezentare.  
- Dacă testatorul l-a desemnat în calitate de moștenitor pe un descendent și ultimul a decăzut din
dreptul la moștenire, dacă există dubii, se consideră că descendenții acestuia din urmă sînt
desemnați moștenitori.
- Dacă testatorul i-a desemnat în calitate de moștenitori pe descendenții unui terț fără a indica
numele acestora, se consideră că nu sînt desemnați în calitate de moștenitori descendenții care
nu sînt concepuți la momentul deschiderii moștenirii.
- Dacă testatorul a desemnat în calitate de moștenitori persoanele de o anumită categorie sau
persoanele care se află cu el în relații de serviciu ori de afaceri fără a indica numele acestora, se
consideră că sînt desemnați moștenitori persoanele care aparțin categoriei indicate.
- Dacă testatorul a desemnat ca moștenitor o persoană prin particularități care pot fi atribuite
cîtorva persoane și este imposibil de a stabili pe cine anume l-a desemnat testatorul, atunci toate
aceste persoane se consideră moștenitori cu dreptul la cote succesorale egale.
- Dacă sunt desemnaţi câţiva moştenitori, fără a indica cota-parte a fiecărui, patrimoniul
succesoral se împarte egal între moştenitori.
- Dacă este stabilită cota-parte doar a unuia dintre ei, ceilalţi moştenitori testamentari moştenesc

9
 în părţi egale patrimoniul rămas.
- Dacă prin testament se desemnează câţiva moştenitori, iar cota determinată a unuia din ei
include întregul patrimoniu succesoral, toţi comoştenitorii testamentari moştenesc în cote egale.
- Partea de moştenire netestată, se va împărţi moştenitorilor legali (vacanţi).

- Moştenitorii legali cărora le-a fost testată o parte din avere, la fel pot pretinde la o parte din
averea netestată, în cazul in care testamentul nu prevede altceva.
- Testamentul poate conţine clauza de dezmoştenire (înlăturarea de la moştenire) a soţului sau a
uneia din rude, fără ca testatorul să fie obligat să invoce în testament motivele dezmoştenirii.
Dezmoştenirea însă nu este totală, deoarece nu exclude dreptul la rezerva succesorală.
Dezmoştenirea poate fi directă atunci când testamentul conţine o clauză expresă în acest sens.
Moştenitorul legal dezmoştenit expres nu poate moşteni nici în cazul neacceptării succesiunii
de către moştenitorii testamentari, nici în cazul declarării nulităţii testamentului sau
recunoaşterii moştenitorilor testamentari drept nedemni de a moşteni. Dezmoştenirea poate fi
indirectă atunci când testatorul, fără să menţioneze expres înlăturarea de la moştenire a
moştenitorilor legali, testează întregul său patrimoniu unei sau mai multor persoane.
Moştenitorii legali, dezmoşteniţi indirect, îşi păstrează dreptul la moştenire asupra părţii
netestate din avere în cazul decesului tuturor moştenitorilor testamentari până la deschiderea
succesiunii, precum şi atunci când a fost declarat nulitatea testamentului sau a fost recunoscută
nedemnitatea succesorilor testamentari .

1.4 Condițiile de fond

Doar un testament valid poate produce efectele juridice prevăzute de lege. Valabilitatea unui
testament, impune îndeplinirea unor condiţii de validitate proprii actului juridic şi anume:

1. Capacitatea de a încheiea testamentul

2. Consimţămîntul valabil
3. Un obiect determinat (determinabil) şi licit
4. O cauză reală, licită şi morală.
1. Capacitatea
Această condiţie este operabilă atît pentru testator, cît şi pentru persoana pentru care se lasă
moştenirea. Astfel, testatorul trebuie să aibă capacitatea de dispune prin testament (să transmită
moştenirea, să dezmoştenească, să revoce un alt testament), iar persoana în favoarea căreia
testamentul operează să aibă capacitatea de a primi prin testament (să existe).

10
 În dreptul roman nu-şi puteau face testament sclavii, femeile care nu aveau un urmaş
(incapabil de drept), alienaţii1, impuberii.2

Pe de altă parte, puteau să lase moştenire prin testament doar acei care aveau testament factio
3
, ce însemna capacitatea persoanei de a-şi face testamentul său, de a fi martor la întocmirea unui
testament, precum şi capacitatea de veni la succesiune în calitate de moştenitor (legal) sau legatar
(moştenitor testamentar).

A. Capacitatea de a testa.
Conform art. 25 CCRM “Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobândi prin
fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le
executa.” , iar conform art. 20, CC RM are capacitate de exerciţiu deplină:

 persoana fizică majoră, adică la împlinirea vîrstei de 18 ani;

 minorul care dobîndeşte prin căsătorie capacitate deplină de exerciţiu (emancipare);
 minorul care a atins vîrsta de 16 ani, care dobîndeşte capacitate de exerciţiu prin hotărîre a
autorităţii tutelare, cu acordul ambilor părinţi, adoptatorilor sau curatorului, iar în lipsa unui
astfel de acord, prin hotărîre judecătorească (emancipare).
Conform art. 2194 din Codul civil modernizat, “Minorul poate testa odată cu atingerea vîrstei
de 16 ani. În acest caz, minorul nu are nevoie de consimțămîntul părinților sau al curatorului pentru
a întocmi un testament.”

Prin urmare, se constată că legiuitorul, în acelaşi act normativ, la capitolul cu prevederi

speciale (cu privire la moştenire) face o excepţie de la regulă şi stabileşte limita minimă de vîrstă
pentru capacitatea de a testa de 16 ani. Iar dacă capacitatea este regula, atunci incapacitatea este
excepţia, iar cazurile de incapacitate urmează a fi extrase din lege, din care reiese că nu au
capacitate de exerciţiu, deci nu pot dispune prin testament următoarele categorii:

a) minorii sub vîrsta de 16 ani (excepţie – emanciparea prin căsătorie sau contract de muncă);
b) majorii puşi sub interdicţie judecătorească;
c) persoanele lipsite de discernămînt.
Momentul în raport de care se apreciază capacitatea de a dispune prin testament. Necătînd la
faptul că testamentul începe să producă efecte juridice la deschiderea succesiunii, întrunirea
condiţiei de validitate privind capacitatea de exerciţiu a testatorului, se verifică la data întocmirii
testamentului. Prin urmare nu are relevanţă dacă după data întocmirii testamentului testatorul a
pierdut capacitatea de exerciţiu, testamentul se va considera că a întrunit condiţia de valabilitate.
1
(Persoană) care suferă de o boală mintală;
2

E. Molcuţ, Drept roman, Edit Press Mihaela SRL, Bucureşti 2000, p. 141

3
E. Molcuţ, Drept roman, Edit Press Mihaela SRL, Bucureşti 2000, p. 140-141
11
 Pe de altă parte, testamentul va fi nul dacă a fost întocmit de o persoană fără capacitatea de a
testa, necătînd la faptul că aceasta ulterior a devenit o persoană capabilă (exemplu: Testamentul
întocmit de minorul de 14 ani, se va considera nul şi la data împlinirii majoratului, peste 4 ani).

B. Capaciatatea de a moşteni prin testament.

În dreptul roman nu aveau testament factio pasiva (capacitatea de a veni la succesiune)
incapabilii de drept şi de fapt, precum şi persoanele incerte. Persoanele alieni iuris puteau veni la
moştenire, dar bunurile dobîndite de ele intrau în patrimoniul lui pater familias4.

În sistemul actual de drept, capacitatea de a moşteni prin testament urmeză a fi analizată sub
aspectul general al dreptului la moştenire, despre care deja am studiat: au dreptul de a moşteni
persoanele care există la data deschiderii succesiunii, sunt demne şi au vocaţie succesorală. Astfel,
nu va putea moşteni prin testament (şi nici prin lege):

- persoana fizică neconcepută,

- persoana declarată a fi nedemnă sau dezmoştenită,
- persoana care nu are vocaţie succesorală testamentară.
Pe de altă parte, în virtutea Principiului libertăţii de a testa, cel care dispune prin testament,
are dreptul să transmită întreaga sa avere sau o parte din ea nu doar moştenitorilor legali, ci oricărei
persoane fizice sau juridice concrete. În acest sens, pentru a fi excluse careva neclarităţi sau abuzuri,
legea vine să instituie incapacităţi de a primi prin testament.

Prin urmare nu pot primi beneficii prin testament (art. 2195 CC), sub sancţiunea nulităţii:

- notarul sau a altă persoane care, conform legii, a autentificat testamentul;

- interpretul care a participat la procedura de autentificare a testamentului;
- martorii care asistă în temeiul legii la perfectarea testamentului;
- persoanele care au acordat, în mod legal, asistență juridică la redactarea testamentului;
- preoții care l-au asistat pe testator din punct de vedere religios în cursul bolii din cauza căreia
a survenit decesul;
- medicilor, farmaciștilor și altui personal medical care l-au îngrijit pe testator în cursul bolii
din cauza căreia a survenit decesul, precum și a instituției medicale pentru care lucrează
aceștia.  
Testamentul va fi însă perfect valabil în cazul în care se oferă beneficii unei persoane care
face parte din aceste categorii, dar care mai este şi rudă cu testatorul şi are vocaţie de moştenitor
legal.

4
E. Molcuţ, Drept roman, Edit Press Mihaela SRL, Bucureşti 2000, p. 141
12
 Momentul în raport de care se apreciază capacitatea de a primi prin testament.

Întrucît testamentul produce efecte la deschiderea moştenirii, capacitatea sau incapacitatea de

aprimi prin testament se apreciază anume în funcţie de acest moment.

De exemplu, dacă testatorul a testat în folosul copilului său, dar acesta s-a născut viu după
moartea acestuia, urmează a se stabili dacă copilul a fost conceput pînă la data decesului. În ceea ce
priveşte aprecierea calităţii de medic curant, farmacist sau preot în condiţiile arătate mai sus, se are
în vedere situaţia existentă la data redactării testamentului

2. Consimţămîntul
Întrunirea aceastei condiţii este la fel importantă, deoarece consimţămîntul de a testa
reprezintă voinţa testatorului nealterată de vre-un viciu de consimţămînt cum ar fi: eroare, dol sau
violenţă.

Dolul- se înfăţişează în material succesiunilor sub forma captaţiei şi sugestiei, constînd în

utilizarea de manopere viclene şi frauduloase folosite de o persoană cu intenţia de a cîştiga
încrederea testatorului şi de a-l înşela pentru a dispune în favoarea acestuia.

Violenţa- reprezintă acţiunile fizice sau morale folosite de o persoană pentru a-l determina pe
testator să dispună într-un anumit mod.

Eroarea- Potrivit unei opinii doctrinaire 5, pentru a vicia voinţa testatorului, eroarea trebuie să
fie substanţială şi să poarte asupra: a) fie a identităţii fizice a persoanei în favoarea căreia s-a dispus
prin testament, b) fie a evenimentului care a constituit motivul determinant al testamentului, cum ar
fi: neştiinţa testatorului că are rude de sânge, în măsura în care această neştiinţă a constitut motivul
principal ce l-a determinant să întocmească testamentul pentru a schimba regimul juridic al
bunurilor sale pentru cauză de moarte referitoare la succesiunea vacantă. Apreciind efectele juridice
ale acestei situaţii ce vine să justifice vicierea consimţământului prin eroare, considerăm că la baza
acestui viciu de consimţământ stă însăşi cauza falsă, deoarece imboldul principal care a stat la baza
acestei manifestări de voinţă a fost totuşi intenţia testatorului, în lipsa unor rude, de a schimba
regimul juridic al bunurilor sale pentru cauză de moarte în scopul de a dezmoşteni statul.

Conform legislaţiei civile, moştenitorul poate fi declarat nedemn, dacă prin dol sau violență l-
a determinat pe cel care a lăsat moștenirea să întocmească sau să revoce o dispoziție testamentară.
Iar conform art. 2209 din Cod, dispoziția testamentară este anulabilă în măsura în care testatorul a
fost în eroare cu privire la conținutul manifestării sale de voință sau nu avea, în genere, intenția de a
face o manifestare de voință cu un asemenea conținut și se presupune că, dacă ar fi cunoscut starea
lucrurilor, el nu ar fi făcut o asemenea manifestare de voință.

5
I.Zinveliu. Dreptul la moștenire în Republica Socialistă Romănia. Cluj-Napoca: Dacia 1975. p.50.
13
  Această regulă se aplică și atunci cînd manifestarea de voință a fost făcută sub influența
presupunerii sau așteptării greșite că anumite circumstanțe se vor întîmpla sau nu se vor întîmpla ori
testatorul a fost determinat ilicit la aceasta prin violență.  

Prin urmare, sancţiunea aplicabilă în cazul existenţei vre-unui viciu de consimţămînt este
nulitatea relativă a întregului act juridic sau a unei părţi (anumite dispoziţii testamentare viciate).

3. Obiectul
Testamentul are ca obiect fie subrogarea legatarului în poziţia de titular al întregului
patrimoniu sau cote-parţi din patrimoniul defunctului (cazul legatului universal sau cu titlu
universal), fie transferul unor anumite drepturi reale sau de creanţă din patrimoniul dispunătorului
în cel al legatarului (cazul legatului particular). Ca orice act juridic, pentru a fi valabil, testamentul
trebuie să aibă un obiect determinat (sau determinabil), licit şi posibil.

Verificarea întrunirii condiţiei referitoare la obiectul testamentului, urmează a fi raportată la

fiecare dispoziţie testamentară în parte şi analizată separat, fiind posibil ca unele dispoziţii să fie
nule, iar altele valabile.

4. Cauza testamentului
Cauza sau motivul testamentului trebuie să fie reală şi licită. S-a considerat în literatura de
specialitate că „cauza impulsivă şi determinantă trebuie să existe nu numai la întocmirea
testamentului, dar să şi dăinuiască până la prefacerea dreptului eventual, într-un drept actual şi
născut, adică până la moartea testatorului, sau până la împlinirea condiţiei suspensive, dacă legatul
este condiţional”

În material succesiunilor interesează întotdeauna:

 Cauza imediată (scop abstract), care constă în scopul întocmirii tehnice a unui
testament.
 Cauza mediată, concretă şo variabilă de la caz la caz, care constă din ţmotivul impulsiv
şi determinat al actului de a lăsa anume un anumit bun, unei anumite personae.

1.5 Codițiile de formă

Luînd în considerare importanţa efectelor şi consecinţelor pe care îl are testamentul, legea
impune acestui act juridic, sub sancţiunea nulităţii absolute, respectarea unei anumite forme, în
virtutea caracterului său solemn.

Formele prevăzute de lege sunt forme ordinare (olograf, authentic), fie forme extraordinare
(întocmirea testamentului în anumite condiţii excepţionale, impuse de împrejurări care nu permit
testatorului să testeze în forme ordinare – testament privilegiat). Luând în considerare faptul că
14
există mai multe forme prevăute de lege a testamentelor, legea a consacrat două condiţii necesare a
fi întrunite de orice tip de testament: forma scrisă şi forma actului separat.

Forma scrisă. Legea impune această condiţie oricărui testament, indiferent de situaţia sau
împrejurarea în care acesta a fost întocmit. Prin urmare, în sistemul nostru de drept testamentul
verbal sau declarativ (nuncupativ6) nu este recunoscut, considerîndu-se că fără forma scrisă -
testament nu există. 7

Dimpotrivă, doar testamentul în forma scrisă cu dispoziţii mortis causa, avînd ca bază
testamentul pretorian8, poate fi considerat valabil, deoarece se poate dovedi intenţia testatorului.

În cazul în care însă un testament olograf a fost distrus sau pierdut în împrejurări sau cazuri
fortuite, independente de voinţa şi ştirea testatorului (incendiu), persoana interesată poate dovedi,
prin orice mijloc de probă existenţa, că testamentul a existat cu conţinutul pretins. În acest caz, se
înaintează o acţiune în instanţa de judecată, prin care reclamantul trebuie să dovedească:

 că testamentul a existat;
 că testamentul a dispărut sau a fost distrus după moartea testatoruui sau în timpul vieţii
lui. În ultima caz urmează să se dovedească că testatorul nu cunoştea despre faptul
pierderii testamentului sau acest lucru a avut loc fără voia lui. Se prezumă că dacă ar fi
cunoscut, testatorul ar fi întocmit un alt testament, dacă ar fi dorit, sau nu a întocmit
intenţionat, prin inacţiunea de refacere revocîndu-l.
 care a fost conţinutul testamentului. Este o probă foarte anevoioasă, dar se prezumă
existenţa conţinutului pretins de reclamat, dacă se dovedeşte că pîrîtul a participat la
pierderea sau distrugerea acestuia.
Forma actului separat. Interzicerea testamentului conjunctiv- Această condiţie are la bază
caracterul personal, unilateral, revocabil şi individual al testamentului, astfel se interzice testarea
moştenirii de către mai multe personae printr-un singur act (testament conjunctiv).

Sancţiunea nerespectării condiţiilor de formă este nulitatea absolută, care poate fi invocată de
orice persoană interesată şi oricînd (pe cale de excepţie sau pe cale de acţiune), dreptul de invoca
fiind imprescriptibil.

6
E. Molcuţ, Drept roman, Edit Press Mihaela SRL, Bucureşti 2000, p. 140. Testamentul nuncupativ se făcea în formă orală în
prezenţa a şapte martori.
7
Întrucît forma scrisă este o condiţie de validitate a testamentului, ea nu poate fi înlocuită cu înregistrarea pe peliculă sau banda
magnetică ori alte asemenea procedee, care pot ascunde o fraudă, fiind posibile de trucaje.
8
E. Molcuţ, Drept roman, Edit Press Mihaela SRL, Bucureşti 2000, p. 140, Testamentul pretorian era întocmit în
formă scrisă şi purta sigiliile a şapte martori.
15
 CAPITOLUL II - NATURA JURIDICĂ A TESTAMENTULUI
2.1 Particularităţile executării testamentare
Codul civil al RM modernizat a consacrat capitolul VII procedurii de executare a
testamentelor, în care sunt cuprise reglementări privind identificarea subiectelor executării
testamentului, stabilirea atribuţiilor acestora, încetarea calităţii de executor şi răspunderea pentru
neexecutarea obligaţiilor de executor testamentar.
Subiectele executării testamentului. Executor testamentar poate fi doar o persoană care, la
momentul deschiderii succesiunii va avea capacitate deplină de exerciţiu. Conform Codului Civil,
executorii testamentului pot fi:

- Moştenitorii testamentari. Aceştia pot fi executori în cazul în care:

a) testatorul nu indică în testament executorii. În acest caz executarea lui se pune în sarcina
moştenitorilor testamentari. Aceştia pot încredinţa prin contract executarea testamentului
unuia dintre ei sau unei alte persoane.
b) testatorul desemnează unul sau mai mulţi executori testamentar din rîndul moştenitorilor
legali.  
- Persoane terţe. La rîndul lor, aceştia pot fi executori în următoarele situaţii:
a) testatorul desemnează unul sau mai mulţi executori testamentari care nu au calitatea de
moştenitor pentru a executa întreg testamentul sau doar a anumitor dispoziţii. Aceştia îşi vor
exprima acordul de a executa testamentul semnînd, fie în textul testametnului, fie într-o
cerere anexată la acesta. Executorul desemnat în aşa modalitate poate refuza în orice
moment executarea obligaţiilor sale, cu condiţia aducerii la cunoştinţă moştenitorilor despre
alegerea sa.
b) testatorul nu desemnează executorul, însă acesta încredinţează unui terţ dreptul de a
desemna executorul testamentar după deschiderea succesiunii. În caz de acceptare tacită,
terţul va numi imediat executorul testamentar prin depunerea unei cereri în acest sens la
notarul de la locul deschiderii succesiunii şi va anunţa pe moştenitori. La rîndul său,
executorul testamentar numit îşi va exprima în scris (prin cerere) acordul de a executa
testamentul. În caz de refuz de a numi executorul, terţul este obligat să comunice acest fapt
moştenitorii.
Deşi legea nu prevede expres, notarul care desfăşoară procedura succesorală va elibera
executorului testamentar un certificat constatator, în care se vor menţiona drepturile şi obligaţiile
lui. Execuţiunea testamentare dispoziţie cuprinsă în testament, prin care testatorul împuterniceşte
una sau mai multe persoane să asigure executare dispoziţiilor testamentare.

16
 Ca natură juridica, execuţiunea testamentara este un mandat special, motiv pentru care se
aplică regulile de drept comun în materie de mandat, în măsura în care legea nu prevede altfel.

În principiu, are caracter gratuit, dar executorul poate cere remunerare numai dacă testatorul a
prevăzut o stipulaţie expresă în acest sens sau dacă executorul testamentar este un profesionist, de
exemplu, un avocat. În scopul executării întocmai a dispoziţiilor testamentare, testatorul poate
desemna prin testament unul sau mai mulţi executori testamentari, atît dintre moştenitorii
testamentari, cît şi dintre persoanele care nu sînt moştenitori. În ultimul caz, este nevoie de acordul
executorului testamentar, acesta exprimîndu-l în scris pe testament sau în cererea anexată acestuia.
Desemnarea executorului testamentar de către un terţ. Testatorul poate încredinţa desemnarea
executorului testamentar unui terţ care, după deschiderea succesiunii, trebuie să numească imediat
executorul testamentar şi să anunţe despre aceasta moştenitorii. Terţul poate refuza îndeplinirea
acestei sarcini, fapt care trebuie să-l aducă imediat la cunoştinţa moştenitorilor.
Numirea executorului se face prin depunerea de către terţ a unei cereri la notarul de la locul
deschiderii moştenirii. Executorul comunică acordul prin depunerea unei cereri la notarul de la
locul deschiderii succesiunii.

Atribuţiile executorului testamentar sunt reglementate la art. 2553 Cod Civil şi acestea
sunt:
(1) Executorul testamentar își exercită atribuțiile de la data cînd a acceptat desemnarea.
(2) Atît acceptarea desemnării, cît și renunțarea la ea se realizează prin depunerea unei
declarații la notarul care desfășoară procedura succesorală.
(3) Declarația poate fi depusă numai după deschiderea moștenirii, Declarația este lipsită de
efectdacă este făcut sub condiție sau cu indicarea termenului.
(4) La cererea persoanei care are interes legitim, notarul care desfășoară procedura succesorală
poate acorda executorului testamentary un termen pentru acceptarea desemnării. Dacă
executorul nu a depus la notarul care desfășoară procedura succesorală declarația de
acceptare în termenul stability, se consider că aceasta a renunțat la calitatea de executor
testamentar.
 
. 
    (. 

Răspunderea executorului testamentar. Conform art. 2370 Cod Civil, executorul

testamentar poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate moştenitorilor dacă se abate, intenţionat
sau din imprudenţă, de la îndeplinirea obligaţiilor încredinţate prin testament.

17
 Executor testamentar – mandatar. Deoarece executorul testamentar exercită anumite puteri nu
pentru sine, ci pentru altul, în mod obişnuit executării testamentului i se recunoaşte natura juridică a
unui mandat. Executorul testamentar este mandatarul defunctului şi nu al moştenitorilor, aducând la
îndeplinire voinţa primului. Executarea testamentară are în comun cu mandatul următoarele:

- Este intuitu personae;

- Ca şi mandatarul, executorul testamentar realizează însărcinarea gratuit şi doar în cazurile
prevăzute de testament urmează a fi remunerat;
- Asemeni mandatarului, executorul testamentar, cu excepţia când este moştenitor testamentar
şi acceptă moştenirea, este în drept să refuze executarea testamentului,
comunicând în prealabil moştenitorilor.
- Executorul testamentar este obligat să dea o dare de seamă despre exe- cutarea
testamentului.
În pofida tuturor asemănărilor cu mandatul, executarea testamentului re- prezintă un mandat
special. Astfel, între executarea testamentului şi mandatul obişnuit există mai multe deosebiri:

- Desemnarea executorului se face printr-un act unilateral, spre deosebire de contractul de

mandat;
- Mandatul are ca obiect exclusiv încheierea de acte juridice, pe când executarea
testamentului, de cele mai dese ori sau în exclusivitate, îndeplinirea de acte materiale;
- Mandatul încetează prin moartea mandantului atunci când executarea testamentară începe
să producă efecte juridice de la decesul testatorului, fiind un act juridic pentru cauză de
moarte;
- în timp ce mandatul poate fi revocat oricând, executarea testamentară reprezintă un act
irevocabil.
Persoana interesată are doar dreptul de a cere instanţei de judecată înlăturarea executorului, în
cazul deţinerii unor motive întemeiate;
limitele împuternicirilor mandatarului se determină de către mandant, iar atribuţiile
executorului sunt stabilite de lege imperativ

2.2 Anularea, revocarea şi modificarea testamentului

O dată fiind întocmite în una din formele prevăzute de lege, testamentele îşi produc efectele
din momentul deschiderii succesiunii. Aşa cum în această materie guvernează principiul libertăţii
testamentare, estatorul este liber nu numai să întocmească un testament, dar şi să-l modifice sau să-l
revoce în tot sau în parte.

18
 În unele cazuri, însă, fie avînd la bază voinţa testatorului, fie din cauza neîntrunirii condiţiilor
prevăzute de lege sau din cauza intervenirii anumitor circumstanţe, testamentele sau unele dispoziţii
testamentare sunt lipsite de eficacitate juridică, fiind desfiinţate cu efect retroactiv.

Din motiv că modificarea testamentului sau a unei părţi a sa, are loc prin revocarea acestuia în
tot sau în parte, condiţiile modificării se vor analiza odată cu revocarea testamentului.

Cauzele care duc la ineficacitatea testamentelor se clasifică în felul următor:

1. Nulitatea absolută sau relativă a dispoziţiilor testamentare intervine în cazul în care nu se

respectă condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege pentru valabilitatea acestora.
În conformitate cu legea, testamentul este nul, dacă sînt prezente condiţiile de nulitate a
actelor juridice. Astfel, dispoziţiile testamentare care contravin legii sau intereselor publice,
precum şi condiţiile care nu sînt clare sau contravin una alteia sau cînd testamentul este
întocmit cu nerespectarea formei stabilite de lege – duce la nulitatea testamentului. Testamentul
este declarat nul de către instanţa de judecată. Acţiunea de anulare a testamentului se înaintează
în cel mult 1 an de la deschiderea succesiunii de către moştenitorii legali şi de alte persoane
interesate.

Totodată anumite dispoziţii testamentare separate pot fi considerate nule, în cazul în care
prin dispoziţia dată are loc testarea unui bun care nu face parte din masa succesorală sau
dispoziţia dată nu poate fi executată din motive de sănătate sau din alte motive obiective. Dacă
din cîteva dispoziţii testamentare una sau mai multe dispoziţii sunt nule, iar restul sunt valabile
– testamentul se consideră valabil, dacă testatorul nu a lăsat alte dispoziţii .

În cazul declarării nulităţii testamentului, moştenitorul privat prin acest testament de

dreptul la moştenire are dreptul la opţiune în cadrul succesiunii legale conform regulilor
generale. 

2. Reducţiunea dispoziţiilor testamentare. Reducţiunea, 9 este definită ca fiind o sancţiune civilă

aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate cu nesocotirea unor interdicţii stabilite de lege
pentru ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea echilibrului contraprestaţiilor într-un
contract sinalagmatic cu titlu oneros şi comutativ.
În consecinţă, în materie de succesiuni, se are în vedere reducţiunea liberalităţiior
excesive, adică a testamentelor făcute de cel care lasă moştenirea (de cuius) şi care încalcă
rezerva succesorală sau care încalcă legislaţia privind transmiterea terenurilor agricole străinilor
şi apatrizilor.

9
https://legeaz.net/dictionar-juridic/reductiunea
19
 Astfel, în conformitate cu art. 1468 lit.d), testamentul nu are putere legală în partea în care
încalcă rezerva succesorală.

3. Revocarea testamentului sau a unor dispoziţii are loc la iniţiativa testatorului sau prin hotărîre
judecătorească.
Astfel, în conformitate cu legea, testatorul poate revoca oricînd orice dispoziție inclusă în
testament sau testamentul integral. Revocarea poate avea locîn următoarele forme:

a) întocmirea unui nou testament – are loc revocarea totală în cazul în care el este total contrar
testamentului anterior; are loc revocarea parţială doar în partea dispoziţiilor contrare.
b) modificarea unor clauze testamentare făcute în textul testamentului;
c) distrugerea înscrisului în care se conține testamentul, cu intenția de a revoca testamentul;
d) restituirea de autoritatea competentă a testamentului autentic sau a testamntului privelegiat
către testator.
După modul de manifestare a voinţei, revocarea poate fi expresa sau tacită şi este valabilă dacă
testatorul avea capacitate şi consimţământul său nu a fost viciat. În cazul în care testatorul revocă
testamentul doar în parte, este vorba despre modificarea lui.

Revocarea este expresă atunci când rezultă dintr-o declaraţie formala ulterioară a testatorului
în acest sens. Semnătura de pe cererea de revocare sau modificare a testamentului se va autentifica
notarial. Notarul sau persoana abilitată să autentifice testamentul va face menţiunea respectiva pe
exemplarul testamentului modificat sau revocat.

Revocarea tacită se realizează fie prin întocmirea unui nou testament, care conţine dispoziţii
contrare testamentul anterior şi, respectiv, îl revocă total sau parţial, fie prin distrugerea tuturor
exemplarelor testamentului olograf.

4. Caducitatea dispoziţiilor testamentare intervine atunci cînd executarea testamentului este imposibilă
din cauze posterioare momentului întocmirii testamentului.

Testamentul întocmit, valabil şi nerevocat, poate deveni ineficace datorită unor cauze
intervenite ulterior întocmirii lui şi care fac imposibilă executarea testamentului. în acest caz vorbim
despre caducitatea testamentului. Caducitatea se deosebeşte de revocare prin faptul că ultima se
datorează voinţei unilaterale a testatorului, pe când prima se datorează unei imposibilităţi de
executare, străină de orice manifestare de voinţă a testatorului sau culpă a moştenitorului.
Spre deosebire de nulitatea testamentului, care se datorează unor cauze existente la momentul
întocmirii lui, caducitatea reprezintă efect al unor împrejurări ulterioare.

20
 2.3 Noțiunea de legat
Conform celor studiate anterior, se constată că testamentul, fiind un act de dispoziţie, poate
conţine a mare varietate de clauze ce au drept scop asigurarea transmiterii, în tot sau în parte, a
averii defunctului în modalitatea în care acesta voieşte. Acest scop este realizat, de regulă, prin
intermediul legatelor prevăzute în testament.
În conformitate cu art. 2297 din Codul civil modernizat, testatorul poate acorda prin
testament unei sau mai multor persoane (legatari):
- un drept patrimonial,
- o sumă de bani,
- remiterea unei datorii sau
- oricare alte avantaje patrimoniale (legat) fără a le desemna în calitate de moștenitor.
Testamentul poate cuprinde o mare varietate de dispozitii.
Însă principala menire a testamentului este sa asigure transmiterea, în tot sau in parte, a
patrimoniului succesoral - prin derogare de la regulile devoluțiunii legale a mostenirii - potrivit
voinței testatorului.
Din definiţiile de mai sus, reiese că legatul reprezintă un act unilateral de voinţă pentru
cauză de moarte, cuprins într-un testament sub formă de dispoziţie testamentară, respectiv
urmează să respecte condiţiile de valabilitate proprii testamentului.
În mod concret, acesta este o dispoziţie formulată în termeni imperativi şi solemni, grevînd
pe cel instituit moştenitor, prin care testatorul dispune de anumite bunuri individiual determinate,
în profitul unei persoane numită legatar. Subiecţii care urmează a se menţiona pentru definirea de
mai departe a conceptului de „legat” sunt: testator, legatar (persoana în favoarea căreia se instituie
legatul, el nu are calitate de moştenitor), moştenitor (testamentar şi/sau legal).
Legatar poate fi o persoană vie sau care a fost concepută în timpul vieţii testatorului, dar
născută după decesul său; Legatele pot fi instituite şi în favoarea moştenitorilor legali sau
testamentari, însă de fiecare dată sunt puse doar în sarcina moştenitorilor testamentari, deoarece
succesorii legali primesc moştenirea necondiţionat.
Legatarul se deosebeşte de moştenitorul testamentar prin următoarele:
a) avantajul patrimonial i se oferă legatarului fără ca acesta din urmă să fie desemnat moştenitor;
b) moştenitorilor, de regulă, li se transmite universalitatea patrimoniului succesoral sau o cotă-
parte din această universalitate, legatarul, de fiecare dată, obţine unul sau mai multe bunuri
concrete;
c) spre deosebire de moştenitori, legatarul nu răspunde pentru datoriile testatorului cu bunul
primit.

21
 Totodată, conform legii, prin legat poate fi grevat moștenitorul sau legatarul. Dacă
testatorul nu a stabilit altfel, grevat se consideră moștenitorul.

Obiectul legatului, în conformitate cu art. 1487 Cod Civil, poate fi:

1. transmiterea către cel ce recepţionează legatul (legatar) în proprietate, folosinţă sau cu un alt
drept real a bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral;
2. obţinerea şi transmiterea către legatar a bunurilor care nu fac parte din moştenire;
3. îndeplinirea unei anumite munci, prestarea de servicii şi altele.
Instituirea legatului. Creanţa legatarului se naşte din momentul deschiderii succesiunii, el
fiind în drept să accepte sau să renunţe la legat. Dacă acceptă, legatarul va solicita executarea
legatului în termen de 6 luni din momentul deschiderii succesiunii, în cazul în care testamentul nu
prevede altfel.
Încetarea legatului are loc în trei cazuri: (1) nerespectarea termenului de solicitare a
executării legatului, (2) predecesul legatarului, până la deschiderea succesiunii, face să înceteze
legatul (3) renunţarea legatarului la legat.
Atunci când legatarul va beneficia de dreptul de a renunţa la legat, , moştenitorul însărcinat
cu executarea legatului va fi degrevat, cota succesorală respectivă atribuindu-se lui.
Executarea legatului. Legatul instituit dă naştere unui raport juridic între legatar, care are
calitatea de creditor, şi persoana obligată să execute legatul, adică debitorul. Obligaţia de a
executa legatul este pusă în sarcina moştenitorului testamentar (însărcinat), menţionat în
testament, care a acceptat moştenirea. Alte momente legate de executarea legatului:
- Termenul de solicitare a executării legatului – 6 luni de la data deschiderii succesiunii, dacă
testamentul nu prevede altfel (art. 1492 Cod civil).
- Limitele de executare a legatului - în limitele valorii patrimoniului testat, cu excepţia acelei
părţi din datoriile testatorului a cărei stingere a fost pusă în sarcina moştenitorului, dacă
testamentul nu prevede altfel (art. 1490 Cod civil).
- Executarea legatului se va face de către alţi moştenitori dacă moştenitorul însărcinat cu
executarea a decedat pînă la deschiderea succesiunii sau a renunţat la moştenire - obligaţia
executării legatului trece la comoştenitorii care au primit cota lui.
- Dacă pentru executarea legatului au fost însărcinaţi mai mulţi moştenitori, fiecare va executa
obligaţia proporţional cotei sale succesorale (art. 1491 Cod civil).
- Dacă moştenitorul testamentar însărcinat cu legat, are şi calitatea de moştenitor rezervatar, el va
executa legatul în limita părţii ce depăşeşte rezerva succesorală ce i se cuvine (art. 1494 Cod
civil).

22
 Renunţarea la legat duce la degrevarea la executarea legatului. Astfel, conform art. 1496
Cod Civil, persoana căreia i se cuvine legatul este în drept să renunţe la el. În acest caz, cota
succesorală respectivă revine moştenitorului care va avea sarcina executării legatului. Dacă
persoana căreia i se cuvine legatul renunţă la el, moştenitorul însărcinat cu executarea legatului
este degrevat de ea.
Conform art.2339 Cod Civil RM Răspunderea legatarului:
(1) Legatarul nu răspunde pentru obligațiile masei succesorale. 
(2) În cazul în care alte bunuri care intră în componența masei succesorale nu sînt suficiente
pentru a satisface obligațiile masei succesorale, legatarul răspunde pentru aceste obligații pînă la
concurența valorii bunurilor primite. 
(3) Dacă testatorul dispune preluarea unei obligații a masei succesorale cu garantarea unui legat,
legatarul grevat cu executarea creanței creditorului masei succesorale va răspunde față de acesta
din urmă doar în limita valorii bunului ce-i revine din moștenire. Prin aceasta nu se aduce atingere
răspunderii moștenitorului. 
Natura juridică este atunci dacă testatorul a lasat prin testament nuda proprietate in
favoarea unei persoane si uzufructul in favoarea alteia, se pune problema calificarii legatelor in
cauza. Nu sunt dificultăți nici controverse cât privește legatul nudei proprietăși; legatul va fi
universal, cu titlu universal, respectiv cu titlu particular după cum nuda proprietate lăsată legat are
ca obiect întregul patrimoniu succesoral, cota-parte din patrimoniu, respectiv unul sau mai multe
bunuri singulare. Nici în privința legatului în uzufruct nu sunt probleme daca este stabilit asupra
unui sau unor bunuri determinate; legatul uzufructului în cauză este cu titlu particular. În schimb,
foarte controversată este natura juridică a legatului în usufruct al întregii moșteniri sau al unei
fracțiuni din moștenire.

23
 CONCLUZII
Conform art.2191 Cod Civil al RM modernizat testamentul este un act unilateral,
personal, care poate fi modificat, în funcţie de dorinţele noastre, atâta timp cât suntem în viaţă.
Persoana care întocmeşte un testament este numită „testator“ şi dispune pentru timpul în care nu
va mai fi în viaţă. În principiu, oricine poate lăsa un testament, însă există şi excepţii, şi anume
persoanele care nu au capacitate de exerciţiu, adică minorii şi interzişii judecătoreşti.
Testamentul e un act juridic prin care se lasă anumite dispoziţii numite legate. Ele spun ce
se va face cu tot patrimoniul dumneavoastră sau doar cu o fracţiune din el. Puteţi să daţi şi legate
particulare, când dispuneţi concret către cine să se ducă anumite bunuri. Prin testament, se pot
stabili o sumedenie de lucruri. Acest act poate conţine dispoziţii atât cu privire la patrimoniu şi
bunurile ce fac parte din acesta, cât şi la desemnarea legatarului. Totodată, prin testament, putem
dispune cu privire la partaj, adică ce anume lăsăm şi cui lăsăm, putem revoca dispoziţiile
anterioare, putem hotărî pe cine dezmoştenim şi pe cine nu.
Mai mult, putem stabili cine va duce la împlinire dispoziţiile noastre, şi anume executorii
testamentari. Un alt avantaj al testamentului este că, prin intermediul lui, avem posibilitatea de a
lăsa sarcini de îndeplinit atât legatarilor, cât şi moştenitorilor legali. În situaţia în care avem copii
minori, putem desemna persoana pe care o considerăm în măsură să devină tutorele copiilor noştri
sau, în sens contrar, putem stabili cine considerăm că nu este demn să devină tutorele copiilor
noştri. De asemenea, trebuie să mai ştim că tot prin testament putem recunoaşte copiii concepuţi
în afara căsătoriei. Dacă celelalte dispoziţii testamentare pot fi revocate ulterior, în funcţie de
evoluţia vieţii noastre, o astfel de recunoaştere este irevocabilă.
Primordial este faptul că nimeni din noi nu poate fi obligat să accepte moștenirea din
simplu motiv că este un drept subiectiv personal al fiecăruia de a decide – dorim noi să acceptăm
patrimoniul unei persoane anumite sau nu.
În cazurile în în care acest lucru nu a fost făcut, imediat vor intra în joc regulile stricte ale
moștenirii legale conform căreia primii în succesiune vor intra: fiii şi fiicele celui ce a lăsat
moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi, soţul supravieţuitor,
părinţii, înfietorii. Următorii în lista moștenitorilor legali atunci când moștenitori de gradul întîi
nu există vor fi:. fraţii şi surorile, bunicii, atît din partea tatălui, cît şi din partea mamei a celui care
a lăsat moștenirea; Ultimii vin la moștenire unchii şi mătuşile;

Persoana defunctă poate lăsa una din diversele forme de testament în care  își va exprima
voința în privința soartei bunurilor sale după decesul său, împărțindu-și averea după bunul său
plac.

24
 BIBLIOGRAFIE

Acte normative:
1. Codul civil al Republicii Moldova adoptat prin Legea R.M. nr. 1107-XV din 06.06.2002–
Actualizat prin Legea nr. 133 din 15.11.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 467-479
din 14.12.2018 art. 784, în vigoare din 01.03.2019.

Manuale şi monografii:
1. Molcuţ E., Drept roman, Edit Press Mihaela SRL, Bucureşti 2000
2. Zinveliu I. Dreptul la moștenire în Republica Socialistă Romănia. Cluj-Napoca:
3. Janu N., Dreptul succesoral, Note de Curs. 2019

Webografie:
[On-line] https://legeaz.net/dictionar-juridic/reductiunea
[On-line] file:///C:/Users/user/Downloads/Moștenirea_Întrebări_Răspunsuri.pdf
[On-line] https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/succesiuni/executia-testamentara/
[Online]file:///C:/Users/user/Downloads/16_22_Caracterele%20juridice%220testamentului20.pdf
[Online]file:///C:/Users/user/Downloads/Proiect_modificare_acte_legislativecuratMostenire.pdf
[ On-line] https://www.stiucum.com/drept/drept-civil/Regimul-juridic-al-principalel35784.php
[On-line] https://legeaz.net/dictionar-juridic/reductiunea

25