TITLU

MOȘTENIREA TESTAMENTARĂ

Cuprins
1. Dispoziții generale despre moștenirea................................................................3
2. Dispoziții generale despre moștenirea testamentară...........................................4
3. Caracterele juridice, condiții de valabilitate și cuprinsul testamentului.............4
3.1 Caracterela juridice..............................................................................................4
3.2 Condiții de valabilitate........................................................................................5
3.3 Cuprinsul testamentului.......................................................................................8
4. Felurile testamentului..........................................................................................9
4.1 Testamente ordinare..........................................................................................10
4.2 Testamente privilegiate.....................................................................................12
4.3 Alte forme de testament.....................................................................................14
5. Bibliografie.......................................................................................................15

1
 1. Dispoziții generale despre moștenirea
Cartea a IV-a al Codului Civil reglementează moștenirea. Articolul 953 din Cod
Civil definește că moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice
decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă. Moştenirea unei persoane se
deschide în momentul decesului acesteia, la ultimul domiciliu al defunctului.
Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu
hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă. Dacă ultimul
domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României,
moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public
celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un
bun imobil al celui care lasă moştenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral
nu există bunuri imobile, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia
notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să se
afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea. Atunci când în patrimoniul
succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în
circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat1.
Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel
care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament. O parte din patrimoniul
defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin
moştenire legală2. O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii
moştenirii, iar în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a
supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta.
Moştenirea legală este cea în care patrimoniul defunctului se transmite în baza
legii. Legea prevede persoanele care au calitatea de moştenitori, ordinea în care
aceştia vin la moştenire şi cotele ce le revin. Moştenirea legală se întemeiază, în
principal pe rudenia de sânge (excepţie făcând soţul supravieţuitor şi statul). Ea se
mai numeşte moştenire ab intestat (după denumirea pe care o avea în dreptul
roman), adică moştenire fără testament şi sugerează ideea că se aplică ori de câte
ori, defunctul nu a lăsat testament.

1
Art. 954 din Codul Civil
2
Art. 955 din Codul Civil

2
 2. Dispoziții generale despre moștenirea testamentară
Legea consacră principiul libertăţii testamentare, libertate la care nu se poate
renunţa, în sensul că orice persoană capabilă este liberă de a lăsa (sau a nu lăsa) un
testament şi de a dispune, pe această cale, de patrimoniul său pentru caz de moarte.
Patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai în temeiul legii (la persoanele,
în ordinea şi în cotele determinate de lege), dar şi în temeiul voinţei celui care lasă
moştenirea, manifestată prin testament, caz în care moştenirea (devoluţiunea ei)
este testamentară.
Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită
testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va
mai fi în viaţă3.

3. Caracterele juridice, condiții de valabilitate și cuprinsul

testamentului
3.1 Caracterela juridice
a) Testamentul este un act juridic deoarece cuprinde manifestarea de voinţă a
testatorului cu intenţia de a produce efecte juridice şi, ca atare, pentru a fi
valabil, trebuie să îndeplinească condiţiile de fond (consimţământul
neviciat, capacitate, obiect şi cauză) prevăzute de lege pentru orice act juridic şi
cele specifice liberalităţilor. Testamentul, ca act juridic, este unilateral: voinţa
testatorului este producătoare de efecte, indiferent de atitudinea legatarului şi
înainte de acceptarea de către el a legatului: legatul se dobândeşte din momentul
deschiderii moştenirii prin actul unilateral al testatorului, dacă legatarul nu renunţă
la legat. Prin urmare, acceptarea legatului nu trebuie confundată cu acceptarea
necesară în vederea încheierii unui contract. Cele două acte - testamentul şi
acceptarea legatului sau a altor dispoziţii testamentare (de exemplu, execuţiunea
testamentară) - sunt acte unilaterale distincte, cu efecte proprii fiecăruia şi nu se
unesc în sensul formării unui act juridic bilateral (contract).
b) Testamentul este un act juridic esenţialmente personal, în sensul că nu poate
fi încheiat prin reprezentare sau cu încuviinţarea ocrotitorului legal, în măsura în
care o persoană are capacitatea de a testa, o poate face exclusiv personal, iar dacă
3
Art. 1034 din Codul Civil

3
nu are această capacitate nu o poate face prin reprezentare sau cu încuviinţarea
altor persoane. Chiar dacă testatorul primeşte consultaţii de specialitate de la o altă
persoană (de exemplu, avocat) în vederea redactării testamentului, el trebuie să
exprime voinţa sa personală. Din caracterul personal (şi revocabil, unilateral) al
testamentului, mai rezultă şi caracterul lui individual, în sensul necesităţii ca el să
exprime voinţa unei singure persoane; două sau mai multe persoane,nu pot dispune
prin acelaşi testament ,una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ.
c) Testamentul este un act juridic solemn; sub sancţiunea nulităţii absolute
testamentul trebuie să fie încheiat într-una dintre formele prevăzute de lege.
Posibilitatea de alegere a testatorului este limitată la formele reglementate strict
de lege.
d) Testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte; dacă legea nu
prevede altfel, efectele dispoziţiilor testamentare se produc numai la moartea
testatorului. Prin urmare, condiţiile de validitate ale testamentului se apreciază
raportat la momentul întocmirii sale, în schimb, efectele pe care le produc
dispoziţiile sale raportat la momentul morţii testatorului. Astfel fiind,
legatarul nu dobândeşte nici un drept cât timp testatorul este în viaţă; testatorul
păstrează dreptul de dispoziţie asupra bunurilor de care dispune prin testament.
e) Testamentul este un act esenţialmente revocabil. Până în ultima clipă a vieţii
testatorul poate revoca sau modifica unilateral dispoziţiile sale testamentare. El are
un drept absolut, deci nesusceptibil de abuz de a revoca dispoziţiile testamentare şi
sub nici o formă nu poate renunţa valabil la acest drept. Renunţarea ar constitui un
pact asupra unei succesiuni viitoare, interzis de lege. Având în vedere ansamblul
caracterelor juridice ale testamentului, în multe privinţe derogatorii de la dreptul
comun al actelor juridice, el se manifestă ca un act juridic excepţional, guvernat, în
mare măsură, de reguli de fond şi de formă speciale.

3.2 Condiții de valabilitate

A. Condiții de formă
Având în vedere importanţa şi gravitatea efectelor pe care le produc dispoziţiile
testamentare şi pentru protejarea a voinţei testatorului împotriva unor influenţe şi

4
presiuni, precum şi pentru a nu lăsa îndoială asupra existenţei şi sensului
manifestării de voinţă, legea prevede ad solemnitatem - sub sancţiunea nulităţii
absolute - anumite forme testamentare pe care trebuie să le îmbrace voinţa
testatorului pentru a putea produce efecte juridice .
Formele testamentare prevăzute de lege sunt fie forme ordinare (testament olograf,
autentic şi secret, numit şi mistic), între care testatorul poate alege liber, fie forme
extraordinare, numite testamente privilegiate, care pot fi încheiate în împrejurări
excepţionale, când testatorul nu are posibilitatea alegerii între formele testamentare
ordinare, fie alte forme de testamente, special prevăzute de lege.
Reglementând o varietate relativ mare de forme testamentare, legea consacră două
condiţii de formă, care sunt generale, comune tuturor testamentelor: forma scrisă şi
forma actului separat.
Forma scrisă. Indiferent de forma testamentului si chiar dacă testatorul s-ar găsi în
împrejurări excepţionale (de exemplu, militar în timp de război), în toate cazurile
testamentul trebuie să fie, îmbrăcat în formă scrisă. Subliniem că forma scrisă este
prevăzută ca o condiţie de validitate a testamentului (ad solemnitatem), iar nu ca o
simplă condiţie ele dovadă, lipsa ei fiind sancţionată cu nulitatea absolută a
manifestării de voinţă. In principiu, fără forma scrisă nu există testament. Mai
mult decât atât, întregul conţinut al testamentului trebuie să fie îmbrăcat în formă
testamentară valabil întocmită.
Forma actului separat. Legea interzice testamentul conjunctiv, adică acela prin care
două sau mai multe persoane testează „prin acelaşi act una în favoarea celeilalte,
sau în favoarea unei a treia persoane” (se urmăreşte a se împiedica faptul ca buna-
credinţă a unuia dintre testatori să fie surprinsă ca urmare a revocării emanând
ulterior de la celălalt, fără ca el să ştie). Forma fiind cerută ad validitatem, ca
element constitutiv al actului, lipsa acesteia este sancţionată cu nulitatea absolută
iar testatorul nu poate în nici un fel să suplinească această lipsă prin voinţa sa altfel
decât prin refacerea testamentului conform cerinţelor de formă impuse de lege.
Nerespectarea condiţiilor generale de formă (formă scrisă şi forma actului
separat), ca şi nerespectarea condiţiilor speciale de formă prevăzute pentru
diferite feluri de testamente se sancţionează cu nulitatea absolută şi, ca atare,
potrivit dreptului comun, constatarea nulităţii poate fi invocată de orice persoană

5
interesată şi oricând, fie pe cale de excepţie, fie pe cale de acţiune, dreptul de a
invoca fiind imprescriptibil.
Întrucât sancţiunea prevăzută expres de lege este nulitatea absolută, ar urma ca
testamentul întocmit cu nerespectatea condiţiilor de formă să nu producă nici un
efect.
B. Condiții de fond
Dispoziţiile testamentare, ca acte juridice, trebuie să îndeplinească condiţiile de
validitate ale actului juridic în general; capacitatea de a încheia actul în cauză,
consimţământ valabil, obiect determinat (determinabil ) şi ilcit, iar cauza să fie
reală, licită şi morală. Evident, vom analiza aceste condiţii de validitate numai în
măsura în care prezintă particularităţi în materia dispoziţiilor testamentare, în
special în privinţa legatelor si a altor dispoziţii testamentare referitoare la
transmiterea patrimoniului succesoral.
a. Capacitatea.
Pentru ca dispoziţia testamentară să fie valabilă şi deci producătoare de efecte
juridice, testatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune pe această cale prin
liberalităţi (legate) sau alte acte juridice. Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea
persoanei de a încheia singură acte juridice civile. Capacitatea de exerciţiu deplină
începe la data când persoana devine majoră4.
Incapacităţile de a dispune prin testament. Potrivit legii, sunt incapabile de a
dispune prin testament:
a) Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate dispune prin testament
incapacitatea lui fiind totală.
b) Persoana pusă sub interdicţie judecătorească, având statutul juridic al
minorului sub 14 ani, nu poate dispune prin testament
c) Minorul de 16 ani poate dispune prin testament şi numai pentru jumătate din
bunurile de care după lege poate dispune majorele. Aceasta înseamnă că
minorul între 16-18 ani are o capacitate parţială de a testa
d) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, deşi are capacitate parţială de a
dispune prin testament, nu poate dispune în favoarea tutorelui său
4
Art. 37-38 din Codul Civil

6
b. Consimţământul
Pentru ca dispoziţiile testamentare să fie valabile, nu este suficient ca testatorul
să aibă capacitatea legală şi naturală de a testa, ci mai este necesar ca voinţa sa
(consimţământul) să nu fie alterată de vreun viciu de consimţământ: eroare, doi sau
violenţă.
Sancţiunea aplicabilă în cazul viciilor de consimţământ este - ca şi în cazul
incapacităţii legale sau naturale de a dispune prin testament -nulitatea relativă,
potrivit dreptului comun. Anularea poate fi cerută şi viciul de consimţământ
dovedit prin orice mijloc de probă (iar nu numai prin înscrierea în fals), inclusiv în
cazul testamentului autentic, căci notarul poate constata numai existenţa
consimţământului testatorului, iar nu şi absenţa viciilor de voinţă5.
c. Obiectul şi cauza
Pentru ca dispoziţiile testamentare, ca acte juridice, să fie valabile, pe lângă
condiţiile de capacitate şi consimţământ valabil, ele trebuie să aibă un obiect
determinat sau determinabil şi licit, iar cauza lor să fie reală şi licită, Întrucât aceste
condiţii sunt guvernate, în principiu, de regulile de drept comun, urmează să facem
numai unele precizări referitoare la obiect şi cauză. Obiectul trebuie să fie în
circuitul civil. Obiectul legatului poate fi şi un lucru viitor, care nu există în
momentul testării, dar nici chiar în momentul deschiderii moştenirii. Dintre
bunurile viitoare numai moştenirea nedeschisă nu poate forma obiectul unui legat.

3.3 Cuprinsul testamentului

Obiectul lui principal îl constituie legatele, care sunt dispoziţii referitoare la
patrimoniul succesoral (legate universale sau cu titlu universal) sau la bunurile ce
fac parte din acel patrimoniu (legate cu titlu particular), Însă, alături de legate sau
chiar fără a cuprinde legate, testamentul poate conţine şi alte manifestări de ultimă
voinţă a defunctului, cum ar fi:
- exheredări, adică înlăturarea de la moştenire a unor moştenitori legali, în
limitele prevăzute de lege;
- numirea de executor testamentar, împuternicit pentru a putea asigura
executarea dispoziţiilor testamentare;
5
A.Bacaci,op.cit, p.22;

7
 - sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali, de natură
patrimonială (legate) sau de altă natură ;
- revocarea - totală sau parţială - a unui testament anterior sau a unei dispoziţii
testamentare anterioare, ori retractarea revocării anterioare ;
- partajul de ascendent, adică împărţeala făcută de testator între descendenţii
săi a bunurilor succesorale sau a unei părţi din aceste bunuri ;
- recunoaşterea de către mamă a copilului trecut în registrul de stare civilă ca
născut din părinţi necunoscuţi sau de către tată a copilului din afara căsătoriei6;
- alte dispoziţii de ultimă voinţă, cum ar fi cele privitoare la funeralii şi
îngropare, recunoaşterea unei datorii etc., dispoziţiile legale în materie nefiind
limitative.

4. Felurile testamentului
Felurile de testamente prevăzute de lege se pot clasifica în trei categorii:
- testamente ordinare (obişnuite), încheiate în condiţii normale şi care sunt:
testamentul olograf, testamentul autentic şi testamentul mistic (secret)7;
- testamente privilegiate (extraordinare) care pot fi încheiate numai în anumite
împrejurări excepţionale. Astfel sunt, testamentul militarilor, testamentul făcut în
timp de boală contagioasă şi testamentul maritim;
- alte forme de testament, special permise de lege pentru legatele având ca obiect
anumite sume de bani sau pentru dispoziţiile testamentare ale cetăţenilor români
aflaţi în străinătate.
Diferitele feluri de testamente au valoare juridică egală, În acest sens, se poate
vorbi de un principiu al echivalenţei formelor testmentare.

4.1 Testamente ordinare

4.1.1 Testamentul olograf
Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime,
datat şi semnat de mâna testatorului. Înainte de a fi executat, testamentul olograf se
6
Art. 416 din Codul Civil
7
Art. 1040 din Codul Civil

8
va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare. În cadrul
procedurii succesorale, notarul public procedează, în condiţiile legii speciale, la
deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral.
Deschiderea testamentului şi starea în care se găseşte se constată prin proces-
verbal. Cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala lor,
copii legalizate ale testamentului olograf. După finalizarea procedurii succesorale,
originalul testamentului se predă legatarilor, potrivit înţelegerii dintre ei, iar în
lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească8.
Testamentul olograf prezintă o serie de avantaje: poate fi folosit de oricine ştie să
scrie; se poate face oricând şi oriunde, fără ajutorul altei persoane (nu necesită
prezenţa vreunui martor). Nu necesită cheltuieli, asigură secretul deplin al
dispoziţiilor de ultimă voinţă. Poate fi revocat uşor de testator prin distrugerea
voluntară a înscrisului testamentar.
Testamentul olograf, datorită simplicităţii, prezintă şi unele inconveniente: poate fi
uşor dosit sau distrus după moartea testatorului sau chiar în timpul vieţii, dar fără
ştirea lui. Nu asigură protecţia voinţei testatorului împotriva influenţelor abuzive
(sugestie sau captafie) ale celor interesaţi. Datorită simplităţii formalităţilor poate fi
mai uşor falsificat, poate fi contestat mai uşor decât celelalte feluri de testamente.
Dacă testatorul nu are cunoştinţe juridice testamentul poate cuprinde formulări
neclare, confuze şi chiar contradictorii, susceptibile de interpretări neconforme
voinţei reale a testatorului.
4.1.2 Testamentul autentic
Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă
persoană învestită cu autoritate publică de către stat. Cu ocazia autentificării,
testatorul poate fi asistat de unul sau de 2 martori.
Testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului, care se îngrijeşte de scrierea
actului şi apoi i-l citeşte sau, după caz, i-l dă să îl citească, menţionându-se expres
îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă
voinţă, testamentul autentic îi va fi citit de către notar. După citire, dispunătorul

8
Art. 1042 din Codul Civil

9
trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voinţă. Testamentul este apoi semnat
de către testator, iar încheierea de autentificare de către notar9.
În scop de informare a persoanelor care justifică existenţa unui interes legitim,
notarul care autentifică testamentul are obligaţia să îl înscrie, de îndată, în
Registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii. Informaţii cu
privire la existenţa unui testament se pot da numai după decesul testatorului10.
Testamentul autentic prezintă avantajul că în această formă pot testa şi
persoanele care nu ştiu să scrie şi să citească sau persoanele care din cauza
infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna. Pe de altă parte,
contestarea testamentului de către persoanele interesate este mai anevoioasă; actul
de autentificare are autoritatea publică, iar conţinutul actului este verificat de notar
pentru a nu cuprinde clauze contrare legii sau bunelor moravuri ori clauze neclare,
de natură a genera procese inutile, în toate cazurile, testamentul se bucură de forţa
probantă a actelor autentice şi, ca atare, sarcina dovezii revine celui care îl
contestă. Testamentul autentic prezintă şi avantajul că un exemplar original se
păstrează în arhiva biroului notarial , astfel încât nu poate fi sustras, dosit sau
distrus de persoanele interesate, iar dacă a dispărut poate fi obţinut un duplicat sau
poate fi reconstituit în condiţiile prevăzute de lege.
Testamentul autentic prezintă inconvenientul că presupune anumite cheltuieli şi
necesită pierdere de timp pentru îndeplinirea formalităţilor de autentificare. Printre
inconveniente se menţionează şi faptul că nu asigură secretul dispoziţiilor de
ultimă voinţă.
4.1.3 Testamentul mistic sau secret
Testamentul mistic sau secret este un testament semnat de mâna testatorului, strâns
şi sigilat, prezentat judecătoriei în vederea efectuării formalităţilor de suprascriere.
Testamentul mistic poate fi scris de testator - de mână sau cu mijloace mecanice -
cât şi de orice altă persoană, în limba română sau orice altă limbă cunoscută de
testator, inclusiv în alfabetul special pentru orbi, cu condiţia să exprime voinţa
testatorului. În toate cazurile, testamentul trebuie să fie semnat de testator, ca şi
testamentul olograf. Testamentul astfel redactat se va strânge sau se va introduce

9
Art. 1043-1044 din Codul civil
10
Art. 1046 din Codul Civil

10
într-un plic şi se sigilează, anterior sau cu ocazia prezentării lui la judecătorie ori în
faţa judecătorului delegat, dacă testatorul a fost în imposibilitatea fizică de a se
deplasa la judecătorie. Insuficienţa sigilării, care ar permite înlocuirea
testamentului, atrage nulitatea lui. În faţa judecătorului, testatorul va declara că
dispoziţiile din înscrisul prezentat este testamentul său, scris de el sau de altul, dar
semnat de el. Pe hârtie sau plicul sigilat judecătorul este obligat să întocmească
"actul de suprascriere", constând într-un proces-verbal în care se consemnează
prezentarea testatorului şi declaraţia acestuia că testamentul este al său şi este
semnat de el.
Avantaje şi inconveniente. Testamentul mistic, ca formă oarecum intermediară
între testamentul olograf şi testamentul, împrumută unele avantaje şi inconveniente
de la ambele (principale) feluri de testamente: asigură secretul dispoziţiilor
testamentare, poate fi folosit numai de persoanele care ştiu şi pot citi şi scrie , iar
forţa probatorie a dispoziţiilor testamentare este aceea a actelor sub semnătură
privată, ca şi în cazul testamentului olograf; în schimb, necesită anumite
cheltuieli şi pierdere de timp pentru îndeplinirea formalităţilor, dar are forţa
probatorie a testamentului autentic numai în ceea ce priveşte actul de suprascriere.

4.2 Testamente privilegiate

În cazurile în care o persoană se află în anumite împrejurări neobişnuite,
excepţionale şi doreşte să facă un testament în formă autentică, dar nu poate
recurge la formalităţile autentificării potrivit dreptului comun, legea prevede
posibilitatea testării într-o formă simplificată de autentificare, potrivit unor reguli
speciale, derogatorii de la regulile autentificării înscrisurilor. Formalităţile fiind
simplificate şi pentru a deosebi aceste testamente de cele ordinare, ele au fost
denumite testamente privilegiate, fiind testamente autentice simplificate.
Se poate întocmi în mod valabil un testament în următoarele situaţii speciale11:
- în faţa unui funcţionar competent al autorităţii civile locale, în caz de
epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale;
- în faţa comandantului vasului sau a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul
se află la bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii

11
Art. 1047 din Codul Civil

11
maritime sau fluviale. Testamentul întocmit la bordul unei aeronave este supus
aceloraşi condiţii;
- în faţa comandantului unităţii militare ori a celui care îl înlocuieşte, dacă
testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează
servicii în cadrul forţelor armate ale României şi nu se poate adresa unui notar
public;
- în faţa directorului, medicului şef al instituţiei sanitare sau a medicului şef al
serviciului ori, în lipsa acestora, în faţa medicului de gardă, cât timp dispunătorul
este internat într-o instituţie sanitară în care notarul public nu are acces.
În toate cazurile este obligatoriu ca testamentul să se întocmească în prezenţa a 2
martori. Testamentul privilegiat se semnează de testator, de agentul instrumentator
şi de cei 2 martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va
face menţiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze. În cazul în care cei doi
martori nu au semnat testamentul este lovită de nulitate absolută.
Testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când dispunătorul ar fi
putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. Termenul se suspendă dacă
testatorul a ajuns într-o stare în care nu îi este cu putinţă să testeze, iar în cazul
recunoașterii a unui copil testamentul nu devine caduc.

4.3 Alte forme de testament

Pe lângă testamentele ordinare şi testamentele privilegiate legea prevede reguli
speciale de formă pentru:
a. Dispoziţiile testamentare - numite clauze testamentare - având ca obiect
sumele de bani depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC).
Se consacră o formă specială de testament, denumită dispoziţie testamentară sau
clauză testamentară. Subliniem că această dispoziţie poate fi dată numai de către
titularul libretului, chiar dacă o altă persoană a făcut depunerea pe numele său.
Clauza testamentară poate fi prevăzută în favoarea unei singure persoane sau a mai
multor persoane. Dacă o persoană are mai multe depuneri pe instrumente de
economisire separate şi doreşte să dispună pentru caz de deces, trebuie să o facă
separat pentru fiecare depunere. Persoana indicată în cadrul unei depuneri nu are

12
nici un drept - în temeiul acestei desemnări - asupra altor depuneri. In toate
cazurile, dispoziţia făcută sub această formă specială testamentară poate avea ca
obiect numai sumele depuse indiferent că este vorba de sume în lei sau în valută.
b. Testamentele cetăţenilor români aflaţi în străinătate.
Românul ce se află în ţara străină va putea face testamentul său, sau în forma
olografă, sau în forma autentică întrebuinţată în locul unde se face testamentul. De
asemenea, este valabil testamentul autentificat, pe baza legii române, de către
misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, la cererea persoanelor
fizice având cetăţenia română.

13
 5. Bibliografie
- Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, privind Codul civil, republicată cu modificăriole
și completările ulterioare
- Alexandru Bacaci, Gheorghe Comanita Gheorghe, Drept civil. Succesiunile,
ediţia a II-a, Editura C.H. Beck, 2006;

14