Efectele Ctr. de Donatie

Cuprins
INTRODUCERE...........................................................................................................................3
I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL DE DONAŢIE.......................5
I.1. NOŢIUNE. CARACTERE JURIDICE. INTERPRETAREA ŞI DELIMITAREA
CONTRACTULUI DE DONAŢIE DE ALTE OPERAŢIUNI JURIDICE.............................5
I.1.1. Scurt istoric al contractului de donaţie................................................................................5
I.1.2. Noţiune..................................................................................................................................6
I.1.3. Caractere juridice..................................................................................................................8
I.1.4. Interpretarea şi delimitarea contractului de alte operaţiuni juridice..................................9
II. CONDIŢII GENERALE ALE CONTRACTULUI DE DONAŢIE.......................................11
II.1. CONDIŢII DE FOND.........................................................................................................11
II.1.1.1. Condiţiile de valabilitate a consimţământului............................................................11
II.1.1.1.1. Consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ...............11
II.1.1.1.2. Consimţământul trebuie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice........12
II.1.1.1.3. Consimţământul trebuie să fie exteriorizat..............................................................13
II.1.1.1.4. Consimţământul trebuie să nu fie alterat printr-un viciu de consimţământ........13
II.1.1.2. Vicii de consimţământ....................................................................................................13
II.1.1.2.1. Eroarea........................................................................................................................14
II.1.1.2.2. Dolul sau viclenia........................................................................................................15
II.1.1.2.3. Violenţa........................................................................................................................17
II.1.3. Obiectul actului juridic......................................................................................................18
II.1.3.1. Condiţii generale............................................................................................................18
II.1.3.2. Condiţiile speciale..........................................................................................................19
II.1.4. Cauza..................................................................................................................................19
II.1.4.1. Elementele cauzei...........................................................................................................19
II.1.4.1.Condiţiile de valabilitate ale cauzei...............................................................................20
II.1.5. MODALITĂŢILE CONTRACTULUI DE DONAŢIE................................................21
II.1.5.1. Termenul.........................................................................................................................21
II.1.5.3. Sarcina............................................................................................................................22
II.2. CONDIŢII GENERALE DE FORMĂ ALE CONTRACTULUI DE DONAŢIE.........23
II.2.1. Clasificarea condiţiilor de formă......................................................................................23
II.2.1.1. Forma cerută ad validitatem........................................................................................24
II.2.2.2. Forma cerută ad probationem.....................................................................................25
1
II.2.2.3. Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi.........................................................26
III: CONDIŢIILE SPECIALE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE DONAŢIE. .27
III.1. CONDIŢII DE FOND........................................................................................................27
III.1.1. Capacitatea juridică a părţilor.........................................................................................27
III.1.1.1. Incapacitatea de a dispune..........................................................................................27
III.1.1.2. Incapacitatea de a primi..............................................................................................29
III.1.2. Obiectul contractului de donaţie.....................................................................................30
III.1.3. Cauza contractului de donaţie.......................................................................................31
III.2. Condiţii de formă a contractului de donaţie....................................................................32
III.2.1. Statul estimativ.................................................................................................................32
IV. PRINCIPIUL IREVOCABILITĂŢII DONAŢIILOR..........................................................33
IV.1. Clauze incompatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor.......................................33
IV.2. Clauze admise în contractul de donaţie...........................................................................34
V. REVOCAREA DONAŢIILOR ÎNTRE SOŢI.........................................................................37
VI. TIPURILE DONAŢIILOR CE DERIVĂ DIN CONTRACTUL DE DONAŢIE................43
VI.1. Donaţiile indirecte..............................................................................................................43
VI.1.1. Remiterea de datorie.........................................................................................................44
VI.1.2. Renunţarea la un drept....................................................................................................45
VI.1.3. Stipulaţia pentru altul.......................................................................................................45
VI.2. Donaţii deghizate................................................................................................................46
VI.3. Darurile manuale...............................................................................................................49
VI.4. Darurile de nuntă...............................................................................................................51
3.2 Darurile de nuntă...................................................................................................................54
VI.5. Donaţia cu sarcini...............................................................................................................54
VII. EFECTELE DONAŢIILOR ÎNTRE PĂRŢI.......................................................................60
VII.1. Efectul translativ al contractului.....................................................................................60
VII.2. Obligaţiile donatorului.....................................................................................................61
VII.2.1. Obligaţia de predare........................................................................................................61
VII.2.1. Obligaţia de garanţie.......................................................................................................61
VII.3 Obligaţiile donatarului......................................................................................................62
VII.4. Efectele donaţiei în ceea ce-i priveşte pe terţi................................................................65
VIII. CONCLUZII........................................................................................................................66
IX. BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................69
2
INTRODUCERE
Prezenta lucrare abordează sintetic instituţia juridică a contractului de donaţie, în mod

general, şi efectele contractului de donaţie, în mod special, astfel cum au fost regândite şi
reaşezate în realitatea socială contemporană de legiuitorul noului Cod Civil.
Perspectiva noii legislaţii nu este neapărat una revoluţionară cu unele excepţii, figura
juridică de ansamblu a acestui contract a păstrat caracterele pe care i le-a imprimat o istorie
îndelungată în drept şi în practică a liberalităţii inter vivos. Legiuitorul s-a preocupat însă de
clarificarea şi trasarea unor elemente ce au generat în trecut divergenţe în jurisprudenţă şi
doctrină sau de adaptarea formalismului donaţiei donaţiei cerinţelor socierăţii moderne.Alteori,
demersul legislativ se limitează la reactualizarea terminologică sau la o intervenţie discretă în
sfera de aplicabilitate a unor instituţii tradiţionale pentru aceste contract, de exemplu cazurile de
revocare a donaţiei pentru ingratitudine şi clarificarea particularităţilor acţiunii aferente.
Conform prevederilor legale, orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care
alcătuiesc patrimoniul său, astfel încât patrimoniul lăsat la moarte poate fi, valoric cu totul
neînsemnat; nimeni nu este obligat să lase o moştenire, chiar dacă are rude apropiate sau soţ
supravieţuitor. Dar dreptul de dispoziţie, drept exclusiv şi absolut, poate fi exercitat numai în
limitele şi cu modificările determinate de prevederile legale.
Astfel de limitări – cele mai importante ale dreptului de dispoziţie în materia analizată
sunt prevăzute în favoarea unor rude apropiate ale defunctului (descendenţi şi părinţi, şi în
favoarea soţului supravieţuitor), care au calitatea de moştenitori rezervatari.Aceste limitări
vizează însă numai liberalităţile făcute prin acte inter vivos – donaţiile, şi mortis causa – legatele.
Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot
sau în parte, în favoarea unei alte persoane.
Donaţia este contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator,
dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numite donatar. În contractul de
donaţie se realizează un transfer al unor drepturi, reale sau de creanţă, din patrimoniul
donatorului în patrimoniul donatarului, fără echivalent. Prin donaţie se produce o sărăcire a
patrimoniului donatorului şi o îmbogăţire corespunzătoare a patrimoniului donatarului, dar spre
deosebire de îmbogăţirea fără justă cauză, în cazul donaţiei cauza contratului o constiuie voinţa
de a gratifica a donatorului ( animus donandi) exprimată în forma cerută de lege, acceptată de
donatar. Prin esenţa lor, donaţiile sunt irevocabile. Ca excepţie de la principiul irevocabilităţii,
donaţiile între soţi sunt revocabile în timpul căsătoriei (art. 1031 Cod civil.)1.
1
D.C.Florescu, Contractele civile în noul Cod civil. Ediţia V-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2015, p. 124
3
4
I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL DE
DONAŢIE
I.1. NOŢIUNE. CARACTERE JURIDICE. INTERPRETAREA ŞI DELIMITAREA

CONTRACTULUI DE DONAŢIE DE ALTE OPERAŢIUNI JURIDICE
I.1.1. Scurt istoric al contractului de donaţie
Potrivit concepţiei romane care a fost însuşită de legislaţiile de origine latină, contractul
este prezentat ca unul din izvoarele obligaţiilor. La rândul lor, obligaţiile sunt definite ca simple
raporturi juridice care iau naştere, între două sau mai multe persoane, prin acte sau fapte juridice.
Poziţia contractului în raport cu instituţia „obligaţiilor” îl prezintă ca fiind principalul izvor al
obligaţiilor, fără a fi şi singurul. Alături de contract figurează ca izvor al obligaţiilor quasi
contractul, delictul civil şi quasi delictul civil .
Materia contractelor speciale, ca parte integrantă a dreptului privat, a obligaţiilor civile şi
comerciale are ca obiect de reglementare instrumentele juridice prin intermediul cărora se
realizează, de regulă, circulaţia bunurilor (de exemplu, vânzarea - cumpărarea, donaţie,
schimbul, împrumutarea), folosinţă şi conservarea lor (de exemplu, locaţiunea, depozitul) ori
crearea de valori (de exemplu antrepriza)2.
În dreptul roman contractul de donaţie (practum donatignis) era recunoscut ca o
înţelegere neformală prin care o parte, donator, pune la dispoziţia unei alte părţi, donatar, valori
din patrimoniului său, cu scopul măririi patrimoniului, celui din urmă (animus donandi).
Donaţia putea fi înfăptuită în diverse forme juridice: transmiterea nemijlocită a dreptului de
proprietate asupra bunului, în particular, plata sumei de bani, în forma acordării dreptului de
servitute etc. Un caz aparte al donaţiei era promisiunea de a pune ceva la dispoziţie, de a săvârşi
acţiuni determinate - promisiunea de donaţie. Deci, încă legislaţia romană privea donaţia ca un
act prin care o parte numită, donator, îşi micşorează patrimoniul în favoarea celeilalte părţi,
numită donatar, cu scopul de a o îmbogăţi. Contractul de donaţie nu era recunoscut de către
clasicii jurişti romani ca un contract tipic (contractus), dar se atribuia la contracte, nefiind inclus
nici într-o categorie dintre acestea3.
2
L. Stănciulescu, Curs de drept civil. Contracte, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 213 - 226
3
L. Stănciulescu, op.cit., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 213 - 226
5
Liberalitatea a apărut şi a fost recunoscută o dată cu proprietatea, întrucât dreptul de
proprietate nu ar fi putut fi recunoscut dacă nu s-ar fi recunoscut şi facultatea omului de a
transmite bunurile ce formează obiectul proprietăţii.
Donaţia, ca liberalitate, a apărut încă din antichitate, fără a se cunoaşte exact epoca care
a consacrat-o. Dar, cum ne relevă G.P. Petrescu, "donaţiunile au început o dată cu societatea
oamenilor care, pe dată ce s-au adunat, au căutat şi mijloacele de a-şi întreţine amiciţia lor prin
daruri şi prezenturi reciproce"4.
În vechiul drept românesc nu se poate şti cu exactitate când a fost recunoscută donaţia ca
liberalitate. Ea a urmat soarta juridică a proprietăţii iar, spre deosebire de alte ţări, la noi nu s-a
acordat o însemnătate prea mare dreptului de proprietate.
Întâlnim astfel donaţia în «Sobornicescul Hrisov» al Moldovei din 28 decembrie 1785,
în timpul domniei lui Alexandru Mavrocordat, în Codul Calimach care cuprinde o reglementare
mai amplă după modelul Codului Napoleon, în Legiuirea Caragea şi în sfârşit în Codul civil de la
1865 care reflectă o puternică amprentă a codului francez.
Vechiul Cod civil reglementa contractul de donaţie în Cartea a III-a, Titlul II, intitulat
«Despre donaţiuni între vii şi despre testamente», în art. 800-840. Astfel, art. 800 prevede că
nimeni nu poate dispune de bunurile sale, cu titlu gratuit, "decât cu formele prescrise de lege
pentru donaţiuni între vii sau prin testament".
I.1.2. Noţiune
Noua reglementare juridică în materie civilă preia, astfel, într-o măsură semnificativă
viziunea Vechiului Cod civil, însă introduce o serie de lemente de noutate menite a remedia
anumite carenţe ori omisiuni de reglementare care au fost sesizate în practica judiciară sau în
doctrină, să înlăture efectele unor ideii care nu se mai regăsesc în doctrina juridică modernă
adaptând convenţia de donaţie, pe de o parte, la interesele individuale şi sociale prezente, iar pe
de altă parte, la evoluţia mentalităţii în general a societăţii5.
Deşi Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil cuprinde o reglementare amplă a
contractului de donaţia în Cartea IV, denumită „Despre liberalităţi şi moştenire”, Titlul III,
denumit „Liberalităţile”, şi tratează instituţia juridică a donaţiei împreună cu instituţia juridică a
4
5
A. A. Stamate – Tămăşan, Comentariile Codului Civil. Donaţia, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 2
6
legatului, există şi o serie de prevederi speciale, precum Legea nr. 32/1994 6 sau în Legea nr.
95/20067.
Potrivit prevederilor art. 985 Cod civil, contractul de donaţie reprezintă convenţia prin
care o parte, donatorul, cu intenţia gratificării pe altul, dispune în mod irevocabil de un bun sau
un drept real sau drept de creanţă în favoarea celeilalte părţi, donatarul.
În considerarea caracterului său contractual, donaţia presupune întâlnirea concordantă a
voinţei părţilor, în sensul naţterii raporturilor juridice civile specifice pe care le generează
contractul.
Acordul părţilor reflectă, din perspectiva donatorului, voinţa animus donandi, iar din
perspectiva donatarului, acceptarea liberalităţii. Acesta se poate forma atât uno ictu, cât şi în
etape, adică succesiv8. Codul civil prevede diferit, în cuprinsul art. 1013, formarea contractului
de donaţie, atunci când acesta este încheiat între persoane absente, cînd între ofertă, acceptare şi
comunicare a acceptării sunt intercalate perioade de timp. În situaţia în care donaţia este
încheiată între persoane prezent, ambele părţi se vor prezenta la notarul public pentru
autentificarea acordului lor de voinţă, în vederea perfectării contractului în formă autentică
cerută de lege.
Acordul de voinţă în situaţia donaţiei este susceptibil deopotrivă de formare în etape, în
mod succesiv, cu precizarea că privite individual şi disparat, elementele ce îl compun sunt lipsite
de relevanţă sub aspectul consimţământului; în lipsa uneia dintre acestea, contractul de donaţie
nu ia fiinţă9. Aceste elemente sunt oferta de donaţie, aceptarea ofertei şi comunicarea acceptării
de donaţie către ofertant. Pentru încheierea valabilă a unui contract de donaţie între persoane
absente, trebuies îndeplinite cumulativ cerinţele următoare 10:atât oferta11, cât şi acceptarea12,
trebuiesc încheiate în formă autentică; acceptarea trebuie să aibă loc în timpul vieţii donatorului
şi a donatarului şi actul de acceptare trebuie să fie notificat donatorului, pe perioada vieţii sale şi
mai înainte ca acesta să devină incapabil.
I.1.3. Caractere juridice
6
Legea Sponsorizării, Publicată în M.Of. nr. 129 din 25 mai 1994
7
Legea cu privire la reforma din domeniul sănătăţii; Publicată în M.Of nr. 372 din 28 aprilie 2006
8
Fl.A. Baias, E. Chelaru, Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediţia 2, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2015, pp.
1127 - 1133
9
B. Florea, Contractul de donaţie în Noul Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 3 - 11
10
M. M. Oprescu, Contractul de donaţie, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 6
11
Ca propunere care conţine suficiente elemente pentru formarea contractului şi exprimă intenţia ofertantului de a se
obliga în situaţia acceptării acesteia, conform prevederilor art. 1188 Cod civil
12
În general, ca orice act ori fapt al destinatarului ce indică în mod neîndoielnic accordul său privitor la ofertă, astfel
cu aceasta a fost formulată, potrivit dispoziţiilor art. 1196 Cod civil
7
Definiţia legală a convenţiei de donaţie, corelată cu ansamblul normativ ce are în vedere
contractele şi liberalităţile, permite determinarea caracterelor juridice ale contractului de donaţie.
Potrivit prevederilor art. 985 Cod civil, care formează sinteza elementelor esenţiale ale donaţiei,
ca de pildă, caracterul contractual sau irevocabilitatea, poate îmbrăca distincte forme concrete, în
timp ce intenţia liberală poate să fie manifestată ocult şi indirect. Caractele juridice ale donaţiei
sunt următoarele:
Contractul de donaţie este un contract unilateral. Ca orice convenţie juridică
sinalagmatică, donaţia ia fiinţă prin întrunirea sau realizarea acordului de voinţe al celor două
părţi contractante. Însă înainte de toate acestea, donaţia este un contract unilateral, fiind
rezultatul voinţei unei singure părţi, iar elementul distinctiv faţă de contractele bilaterale are în
vedere aspectul obligaţilor contractuale. Prin încheierea contractului, sunt create îndatoririi doar
în sarcina uneia din părţile contractante, şi anume în sarcina donatorului, fără ca aceste îndatoriri
sî îşi găsească o corelaţie în obligaţiile donatarului. Totodată, donaţia cu sarcină este, un contract
oneros şi sinalagmatic13 în limita respectivei saricni. Chiar dacă donaţia nu fiinţează, direct,
îndatoriri în sarcina donatarului, totuşi îi incumbă acestuia o obligaţie de recunoştinţă faţă de
donator, a cărei nerespectare, dacă se întrunesc cerinţele de gravitate prevăzute expres de lege,
poate să atragă chiar sancţiunea revocării donaţiei pentru ingratitudine, în condiţiile art. 1023
Cod civil.
Contractul de donaţie este un contract cu titlu gratuit 14. Liberalitatea, spre deosebire de
actele juridice cu titlu oneros, este actul juridic prin care o personaă dispune cu titlu gratuit de
bunurile sale, în tot sau parte, în favoarea unei alte persoane 15. Totodată, după cum stabilesc
prevederile art. 1172 alin. (2) Cod civil, contractul prin care una din părţi are în vedere să
procure celeilate părţi un beneficiu, fără ca ceea din umră să obţină în schimb vreun abvantaj,
reprezintă, un contract cu titlu gratuit. Aşadar, donaţia face parte din categoria liberalităţilor,
fiind un contract cu titlu gratuit, fără prefigurarea, în situaţia donaţiei pure şi simple, a obţinerii
unui contra echivalent pentru sine ori pentru altul. Totuşi, elementul patrimonial, obiectiv, al
diminuării patrimoniale a dispunătorului corelativ cu majorarea patrimoniului beneficiarului nu
este de ajuns pentru a se delimita caracterul gratuit al donaţie, în calificarea sa ca şi act juridic cu
titlu gratuit, deoarece acesta trebuie să fie asociat şi cu elementul subiectiv, şi anume intenţia
liberală. Tocmai din această cauză donaţia nu poate fi confundată cu premiile sau recompensele
ce se oferă în scop publicitar de profesionişti, deoarece acestora din urmă le lipseşte elementul
13
A.A Stamate – Tămăşan, op.cit Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, pp. 4- 7
14
Fl.A. Baias, E. Chelaru, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ediţia I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p.
1058-1059.
15
A se vedea art. 984 alin. (1) Cod civil
8
animus donandi16. Intenţia liberală lipseşte în situaţia executării benevole a unei obligaţii civile
imperfecte.
Contractul de donaţie este un contract solemn 17. Solemnitatea contractului de donaţie,
chiar din etapa pre-contractuală, rezultă din faptul că încheierea contractului se supune
îndeplinirii unor condiţii de formă speciale, ad validitatem, a căror nerespectare atrage nulitatea
relativă a actului, imposibilitate formării accordului de voinţă. Sub sancţiunea exresă a nulităţii
absolute, donaţia este încheiată printr-un inscris autentic, potrivit art. 1011 alin. (1) Cod civil, cu
excepţia darurilor manuale, donaţiilor deghizate şi donaţiilor indirecte. Toate clauzele convenţiei
de donaţie trebuie să îmbrace forma solemnă prevăzută de prevederile legale, ad validitateam,
chiar şi înscrisul aflat în strânsă legătură cu donaţia, ca de pildă procura acordată în vederea
încheierii contractului.
Contractul de donaţie este un contract translativ de proprietate. Transferul proprietăţii
de la donator la donatat din momentul realizării acordului de voinţă în forma dispusă de lege
pentru încheierea contractului18, aşadar, al autentificării ori remiterii bunului obiect la darului
manual.
I.1.4. Interpretarea şi delimitarea contractului de alte operaţiuni juridice
Potrivit doctrinei19, concluzia cu privire la încheierea unei convenţii de donaţie trebuie să

fie ancorată temeinic în elementele accordului dintre părţi, iar în situaţia în care nu există
siguranţa încheierii unei donaţii, interpretarea urmează să se realizeze în sensul aplicării
normelor ce guvernează actele jridice cu titlu oneros, ca reguli de drept comun, şi nu a normelor
speciale, în materie de liberalităţi.Astfel că dacă sunt ridicate probleme cu privire la interpretarea
contractului, în sensul că trebuie să se determine prin operaţiunea interpretării calificarea juridică
a acestuia, va fi acordată preferinţă interpretării conform căreia actul încheiat est un act cu titlu
juridice cu titlu oneros, şi nu o liberalitate 20. Aceasta, pentru că intenţia liberală, independent de
terminologia folosită de părţi, trebuie să fie explicită, clară. Actul de liberalitate are, din
perspectiva donatorului, consecinţe patrimoniale semnificatice, astfel că este normal ca, în caz de
dubii asupra înseşi calificării juridice a actului încheiat, să dobândească prevalenţă aceea
16
I. R.Urs, S.Angheni, Drept civil. Contracte civile, Vol III, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999, p. 57
17
B. Florea, Drept civil. Contracte civile, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 14 - 28
18
A.A Stamate – Tămăşan, op.cit., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, pp. 4- 7
19
Fr. Deak, Contracte civile., Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2001
20
B. Florea, op.cit., Editura. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 14 - 28
9
interpretare de natură să proteje patrimonial pe aparentul dispunător cu titlu gratuit. Altefel spus,
intenţia liberală nu este prezumată, nemo censetur donare21.
Sub aspectul corectei calificări a naturii juridice a contractului încheiat între părţi,
instanţa a reţinut că natura juridică a unui act juridic este dată de voinţa părţilor, transpusă în
conţinutul actului juridic – obiectul şi întinderea drepturilor, respectiv a obligaţiilor născute din
actul juridic - , iar nu de titlul sau denumirea dată de părţi, cel mai adesea lipsite de cunoştinţe
juridice.
Astfel, în doctrina şi practica judiciară s-a statuat în mod unanim că pentru delimitarea
contractului de donaţie de contractul de întreţinerea trebuie să se analizeze valoarea întreţinerii,
precum şi intenţia părţilor de a face sau de a primi o liberalitate.
Întrucât în prezenta speţă, întreaga valoare a bunului urma să fie achitată de pârâţi prin
prestarea întreţinerii, obligaţia de întreţinere fiind preponderentă, s-a interpretat că între părţi s-a
încheiat un contract de întreţinere, deoarece scopul urmărit de părţi a fost acela ca reclamanta să
îşi asigure întreţinerea pe viaţă, nu să realizeze o liberalitate22.
II. CONDIŢII GENERALE ALE CONTRACTULUI DE DONAŢIE
21
Fl.A. Baias, E. Chelaru, op.cit., Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2015, pp. 1127 - 1133
22
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, decizia nr. 46/2009, în Cristina Nica, Donaţia şi moştenirea, Doctrină şi
practică judiciară adnotată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011, pp. 108 - 109
10
II.1. CONDIŢII DE FOND
Statutul juridic special al contractului de donaţie se reconfirmă şi din perspectiva

cerinţelor de fond pe care trebuie să le îndeplinească pentru valabilitatea sa. Dacă formal
contractul este guvernat, de principiul solemnităţii, din perspectiva condiţiilor de fond, în
general, preocuparea deosebită a legiuitorului pentru instituirea unor incapacităţi sau pentru
adoptarea unor soluţii derogatorii de la dreptul comun.
II.1.1. Consimţământul
Împreună cu cauza, consimţământul reprezintă un element al voinţei juridice. Întrucât

donaţie este un contract, aceasta implică întâlnirea, reunirea comsimţământului donatorului şi al
donatorului în sensul naşterii efectelor juridice specifice convenţiei de donaţie23.
23
A. A. Stamate – Tămăşan, op.cit., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, pp.54 - 55
11
II.1.1.1. Condiţiile de valabilitate a consimţământului
În cazul ambelor părţi, consimţământul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ

cerinţele de drept comun prevăzute prin vrederile art. 1204 – 1206 Cod civil. Astfel: să provină
de la o persoană cu discernământ; să fie exteriorizat; să fie exprimat cu intenţia angajării
subiectului din punt de vedere juridic (să fie serios); să nu fie afectat de viciile specifice, deci
liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză.
II.1.1.1.1. Consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ
Donaţia este anulabilă dacă, la momentul încheierii sale, donatorul se afla, fie şi
vremelnic, întro stare care îl punea în neputinţă de a îşi da seama de urmările faptei sale. Aşadar,
lipsa discernământului uneia dintre părţile contractante, indiferent dacă aceasta are caracter
permanent ori temporar, se sancţionează cu nulitatea relativă a donaţiei. Lipsa temporară a
discernământului poate interveni, de exemplu, atunci când subiectul se află în stare de beţie, de
hipnoză, mânie puternică. Persoanele lipsite de capacitate deplină de exerciţiu sunt prezumate a
nu avea discernământ (datorită stării de minoritate, respectiv a bolii psihice), dar, dacă acestea au
calitatea de donatori, acţiunea în anularea donaţiei va fi fundamentată pe existenţa incapacităţilor
legale, iar nu a lipsei discernământului, care are un regim probator mai dificil24.
Deşi, de obicei, donaţia presupune autentificarea actului, aceasta nu determină
imposibilitatea invocării lipsei discernământului uneia dintre părţile contractante, pentru că
notarul public nu are căderea de a certifica starea psihică a părţilor. Este adevărat că, în baza
prevederilor art. 60 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, în forma
anterioară ultimei republicări, articol abrogat prin Legea nr. 77/2012, dacă avea îndoieli
privitoare la deplinătatea facultăţilor mintale ale vreuneia din părţi, notarul public proceda la
autentificare numai dacă un medic specialist atesta în scris că partea poate să îşi exprime în mod
valabil consimţământul în momentul încheierii actului, dar aceasta constituie doar un mijloc
legal de precauţie şi nu împiedică formularea ulterioară a unei acţiuni în anularea contractului
pentru lipsa discernământului. Fiind o stare de fapt, inexistenţa discernământului la persoana
nepusă sub interdicţie poate fi dovedită, în această materie, prin orice mijloace de dovadă, cu
privire la aprecierea lor judecătorul fiind suveran, chiar dacă, în practică, mijloacelor de probă cu
caracter ştiinţific, li se acordă o mai mare forţă probantă.
24
Ol. Puie, op.cit., Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 174 - 187
12
De asemenea, din interpretarea prevederilor art. 1205 Cod civil reiese că poate fi anulat şi
contractul (inclusiv contractul de donaţie) încheiat de o persoană nepusă sub interdicţie, dacă
măsura de ocrotire a fost ulterior dispusă şi, la momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii
sub interdicţie existau şi erau îndeobeşte cunoscute. În acest caz, anularea contractului va
interveni tot pe considerentul lipsei de discernământ a donatorului, iar nu a incapacităţii de
exerciţiu a acestuia25.
II.1.1.1.2. Consimţământul trebuie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice
Pentru a fi serios, consimţământul trebuie exprimat cu intenţia de a produce efecte

juridice, nefiind întrunită această cerinţă dacă, de exemplu, donaţia s-a făcut sub condiţie
potestativă din partea donatorului, ipoteză de altfel expres sancţionată de prevederile art. 1015
alin. (2) lit. a) Cod civil. Situaţia este similară dacă manifestarea de voinţă s-a făcut în glumă cu
o rezervă mentală, cunoscută de destinatar.
II.1.1.1.3. Consimţământul trebuie să fie exteriorizat
Exteriorizarea consimţământului presupune manifestarea acestuia în foma prevăzută de

lege, în materia donaţiei tăcerea neputând valora acceptare. În general, consimţământul la
încheierea contractului de donaţie trebuie exteriorizat numai în formă autentică, sub sancţiunea
nulităţii absolute.
Cu toate acestea, în ipoteza specială a darului manual, consimţământul părţilor se
exteriorizează, se materializează neechivoc prin faptul concludent al predării – preluării bunului
în cadrul operaţiunii tradiţiunii, concomitent cu realizarea acordului de voinţă.
De asemenea, donaţia deghizată prin interpunere de persoane presupune, pe de o parte,
consimţământul donatorului ocult, iar, pe de altă parte, participarea acestuia la acordul
simulatoriu, acceptarea operaţiunii simulaţiei. Aşadar, părţile convin atât donaţia, cât şi simularea
acesteia, voinţa lor juridică fiind mai complexă26.
II.1.1.1.4. Consimţământul trebuie să nu fie alterat printr-un viciu de consimţământ
25
G.Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2012, p. 99
26
A. A. Stamate – Tămăşan, op.cit., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, pp.56 - 57
13
De asemenea, valabilitatea consimţământului implică neafectarea sa de viciile expres
prevăzute de lege, sub efectul cărora manifestarea de voinţă exteriorizată este alterată şi nu mai
corespunde voinţei reale, interne a titularului ei.
II.1.1.2. Vicii de consimţământ
Viciile de consimţământ alterează manifestarea de voinţă (care există, provine de la o

persoană cu discernământ, este exprimată cu intenţia de a produce efecte juridice) în caracterul
său conştient şi liber. În considerarea gratuităţii sale, contractul de donaţie nu este susceptibil de
leziune, iar celelalte vicii de voinţă prezintă uneori elemente particulare.
În cele ce urmează vom exemplfica pentru evidenţierea aspectelor enunţate anterior,
următorul caz din practica judiciară: Persoană vârstnică, neasistată la încheierea contractului
de donaţie, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa
socială a persoanelor vârstnice. Sancţiune. Susţinerea reclamantei, în sensul că actul de donaţie
nu reflectă voinţa sa reală, întrucât convenţia cu pârâţii a fost aceea de a primi întreţinere din
partea lor, în schimbul donării garsonierei, neştiind semnează în realitate un contract de donaţie
fără sarcini, este contrazisă de menţiunea inserată în contractul de donaţie pe baza constatărilor
personale ale notarului public şi care fac dovadă până la înscrierea în fals cu privire la citirea
actului de către părţile acestuia.
Pe de altă parte, s-a reţinut că prevederile art. 30 din Legea nr. 17/2000, invocate de
apelantă în sprijinul acţiunii sale, care impun necesitatea asistării persoanei vârstnice pentru
asigurarea apărării intereselor acesteia, nu instituie persoanei vârstnice nulităţii în caz de
nerespectare.
S-a considerat că, dacă s-ar aprecia că ne aflăm în situaţia unei nulităţi virtuale, aceasta
nu poate fi, în raport de natura interesului personal ocrotit, decât o nulitate relativă, care intervine
doar în cazul dovedirii unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, iar nu o
nulitate absolută, cum susţine reclamanta.
În consecinţă, apreciind că apărarea intereselor reclamentei a fost asiguratp prin
încheierea actului în faţa notarului public şi citirea conţinutului acestuia anterior semnării sale,
instanţa a reţinut că reclamanta nu justifică o vătămare prin neasistarea sa de către un
reprezentant al autorităţii tutelare27.
27
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă minori şi familie, decizia nr . 1639/2009, în Cristina Nica, Donaţia
şi moştenirea, Doctrină şi practică judiciară adnotată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 23
14
II.1.1.2.1. Eroarea
Eroarea semnifică o falsă reprezentare a realizăţii, a unor date sau aspecte ale acesteia la
încheierea unui act juridic. Eroarea esenţială atrage, de principiu sancţiunea anulării contractului
de donaţie, dacă donatorul a ştiut sau trabuie să ştie că faptul asupra căruia a purtat eroarea era
determinant pentru încheierea contractului28.
În aplicarea prevederilor art. 1207 alin. (2) Cod civil, în materie de donaţii, eroarea este
esenţială dacă poartă:
a. Asupra naturii sau obiectului, ca error in negotium (în realitate, s-a intenţionat vânzarea
bunului, nu donarea acestuia, respectiv donatorul a agreat o donaţie pură şi simplă, iar nu una
cu sarcină.
b. Asupra identităţii fizice a obiectului prestaţiei (error in corpore);
c. Asupra unei calităţi a obiectului prestaţiei ori asupra unei alte împrejurări considerate
esenţiale de către părţi, în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat, ca error in
substantiam;
d. Asupra identităţii persoanei cocontractantului sau asupra unei calităţi a acesteia, în absenţa
căreia contractul nu s-ar fi încheiat (error in personam).
În cazul donaţiei, pentru a reprezenta un viciu de consimţământ, eroarea este suficient să
îndeplinească o singură cerinţă, şi anume aceea ca elementul asupra căruia a purtat să fi fost
determinant pentru încheierea donaţiei în asemenea măsură, încât convenţia nu s-ar mai fi
perfectat dacă realitatea ar fi fost percepută corect de persoana aflată în eroare 29. Trebuie reţinute
dispoziţiile art. 1213 Cod Civil, cu procedura acolo stabilită, în aplicarea cărora, dacă o parte ar
fi îndreptăţită să invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, iar cealaltă parte declară că
doreşte să execute sau execută contractul astfel cum a fost înţeles de către partea îndreptăţită să
invoce anulabilitatea, contractul se consideră încheiat astfel cum l-a înţeles această din urmă
parte. Această adaptare a contractului nu este posibilă în toate situaţiile de eroare esenţială, dar
poate interveni dacă, se acceptă păstrarea copiei originalului, se menţine donaţia ca fiind una
pură şi simplă, iar nu cu sarcină etc. De asemenea, conform prevederilor art. 1212 Cod Civil,
partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta contrar exigenţelor bunei –
credinţe.
28
B. Florea, op.cit., Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 14 - 28
29
15
II.1.1.2.2. Dolul sau viclenia
Dolul este o eroare provocată, un viciu de consimţământ care constă în inducerea în

eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie un anumit act
juridic30. De lege lata, pentru a se putea obţine anularea unui act juridic pentru dol, nu mai este
necesar ca acesta să fie determinant pentru însăşi încheierea contractului, singura cerinţă
specifică fiind ca dolul să provină de la celelaltă parte, de la reprezentantul, prepusul ori gerantul
afacerilor celeilalte părţi, sau de la un terţ, dar cocontractantul să fi cunoscut sau să fi trebuit să
cunoască existenţa dolului31.
Structura dolului este mai complexă decât a erorii, pentru că acesta presupune două
elemente: elementul obiectiv, al folosirii de manopore frauduloase pentru a induce în eroare
cocontractantul, şi elementul subiectiv, al intenţiei de a induce în eroare, în vederea încheierii
actului juridic. Deşi elementul obiectiv specific dolului ar părea să confere acetuia o pronunţată
valenţă materială, prin dispoziţiile art. 1214 Cod Civil este o prevăzut şi dolul omisiv, constând
în omisiunea frauduloasă a părţii de a îşi forma cocontractantul asupra unor împrejurări pe care
se cuvenea să i le dezvăluie.
În materia contractului de donaţie, dolul îmbracă forma specifică a captaţiei şi sugestiei.
Inducerea în eroare a donatorului se realizează, aşadar, de către donatar, de reprezentantul
acestuia sau chiar de către un terţ, prin manopore dolosive şi mijloace frauduloase, menite a
câştiga încrederea actuia şi a îi înşela bunacredinţă, pentru a determina scopul de a sădi în mintea
dispunătorului ideea de a face o liberalitate pe care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă
(sugestia)32. În practică însă, delimitarea clară între captaţie şi sugestie este dificil de realizat, dar
şi întrucâtva inutilă, doar chestiunile de acurateţe juridică justificând această delimitare. Sugestia
presupune totuşi folosirea unor mijloace mai rafinate şi insidioase 33. Captaţia şi sugestia pot
consta în specularea afecţiuni ori pasiunii unei persoane pentru a o determina să facă o donaţie
sau un legat34.
Consimţământul afectat de viciul dolului nu este expresia liberă a voinţei dispunătorului,
în realitate manoperele utilizate fiind cele care în mare măsură au determinat încheierea
contractului. Astfel, aceste manopere pot consta în îndepărtarea donatorului de rude şi de
prieteni, crearea şi întreţinerea sentimentului de dependenţă emoţională de donatar, exploatarea
30
G.Boroi, L. Stănciulescu, op.cit., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 105
31
Fl.A. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2015, p. 845
32
L. Uţă, Contractul de donaţie, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 60 - 66
33
A.A. Stamate – Tămăşan, op.cit., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, pp.56 - 57
34
A. Hurbean, Viciile de consimţământ, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010, pp. 203 - 204
16
fervorii religioase, izolarea, calomnierea rudelor, toate aceste elemente urmând a fi însă apreciate
în contextul personalităţii dispunătorului, al predispoziţiei sale la astfel de manopere, al
sugestibilităţii acestuia. Simpla dovadă a uzitării acestor mijloace nu este suficientă, căci dolul
presupune nu doar elementul obiectiv, ci şi pe cel subiectiv, aşadar, aceste mijloace trebuie
folosite cu intenţia de a îl determina pe donator la încheierea contractului.
Dolul omisiv constă în omisiunea frauduloasă a informării cocontractantului asupra unor
împrejurări pe care autorul se cuvenea să i le dezvăluie 35. Sancţionarea dolului prin omisiune îşi
găseşte justificarea prin nerespectarea principiului bunei – credinţe şi a obligaţiei precontractuale
de informare ce incumbă părţilor. Tăcerea asupra elementului determinant nu reprezintă, prin ea
însăşi, dol prin reticenţă, dacă eroarea nu era cunoscută de ajutorul ei şi acesta nu profită de
starea în care se află cocontractantul36. Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin dol poate
cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esenţială, potrivit
prevederilor art. 1214 alin. (1) Cod civil. Întrucât dolul este o eroare provocată, nu este exclusă
nici aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 1213 Cod civil referitoare la adaptarea
contractului. De asemenea, conform art. 1215 Cod civil, partea care este victima dolului unui terţ
nu poate cere anularea decât dacă cealaltă parte a cunoscut sau, după caz, ar fi trebuit să
cunoască dolul la încheierea contractului. Independent de anularea contractului, autorul dolului
răspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta.
II.1.1.2.3. Violenţa
Violenţa este un viciu de consimţământ, de asemenea, cu sferă de aplicare în materia

donaţiei. Există violenţă când partea a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fără
drept, de celealtă parte sau de un terţ, temere care este aşa natură încât partea ameninţată putea să
creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile
sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent37.
Violenţa, ca viciu de consimţământ, presupune ameninţarea unei persoane cu rău de natură
să îi producă, fără drept, o temere ce o determină să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi
încheiat38. Violenţa poate fi fizică, atunci când răul cu care se ameninţă priveşte integritatea
fizică ori bunurile persoanei, ori morală, dacă acest rău se referă la elemente imateriale, precum
onoarea, demnitatea, cinstea, reputaţia. Dacă ameninţarea nelegitimă conturează fără discuţie
ipoteza violenţei, ameninţarea cu exerciţiul unui drept poate genera temerea aptă să vicieze
35
A se vedea art. 1214 Cod civil
36
37
38
G.Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 109
17
voinţa prin violenţă doar dacă este făcută cu scopul de a obţine avantaje injuste, potrivit
dispoziţiilor art. 1217 Cod Civil.
Din punct de vedere structural, în cazul violenţei, elementul obiectiv al ameninţării cu un
rău este dublat de elementul subiectiv al inducerii unei temeri persoanei ameninţate. De
asemenea, violenţa poate atrage anularea contractului şi când este îndreptăţită împotriva unei
persoane apropiate, precum soţul, soţia, ascendenţii sau descendenţii părţii al cărei consimţământ
a fost viciat. Aşadar, pentru ca violenţa să reprezinte viciu de consimţământ, este necesar ca 39:
ameninţarea să fie injustă, ameninţarea să provină de la cocontractant sau, dacă provine de la un
terţ, cocontractantul să fi cunoscut sau să fi trebuit să cunoască săvârşirea violenţei; proferarea
ameninţării să insufle aubiectului vizat o temere; această temere să fie determinantă pentru
încheierea actului juridic.
Existenţa violenţei se apreciază, în toate cazurile, ţinând seama de vârsta, starea socială,
sănătatea şi caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violenţa, precum şi de orice altă
împrejurare ce a putut influenţa starea acestuia la momentul încheierii contractului. Cu toate
acestea, simpla temere reverenţiară, izvorâtă din respect, dar fără a exista violenţă, nu atrage
anularea contractului. Actele de violenţă în sine sunt lipsite de relevanţă, pentru că ceea ce
viciază voinţa donatorului este starea de temere, în prezenţa căreia acesta devine incapabil a
exprima un consimţământ liber şi care să reflecte voinţa sa reală.
Violenţa este sancţionată cu nulitatea relativă a contractului de donaţie 40, în egală măsură
putând fi exercitată o acţiune în răspundere civilă delictuală în condiţiile art. 1257 Cod civil ori a
se opta pentru menţinerea contractului şi adaptarea acestuia.
II.1.3. Obiectul actului juridic
Pornind de la definiţia legală cuprinsă în art. 1225 Cod civil, reiese că obiectul donaţiei îl
constituie conduita părţilor, însăşi operaţiunea juridică a transmiterii dreptului real sau de
creanţă, inclusiv componenta sa materială, adică predarea lucrului41.
II.1.3.1. Condiţii generale
39
40
41
18
Obiectul material al donaţiei,ca şi condiţie generală a contractului de donaţie, care este
vizat prin prestaţia contractuală, poate fi, în principiu, orice bun care se găseşte în circuitul civil,
este determinat ori determinant, posibil, licit, există sau poate exista în viitor. Astfel:
a. Bunul să fie determinat sau cel puţin determinabil. De asemenea, obiectul contractului de
donaţie trebuie să fie determinat ori determinabil, potrivit prevederilor art. 1226 alin. (2) Cod
Civil. Determinarea obiectului material al donaţiei trebuie să se realizeze personal de către
donator, deoarece, prin prevederile art. 989 alin. (3) Cod Civil, s-a stabilit, sub sancţiunea
nulităţii absolute, interdicţia pentru dispunător de a lăsa unui terţ dreptul de a stabili obiectul
liberalităţii. De asemenea, pentru ipoteza donaţiei mobiliare propriu – zise, s-a instituit, ca
mijloc de suplimentar de asigurare a determinării obiectului material, formalitatea actului
estimativ, care trebuie să cuprindă identificarea şi evaluarea bunului ori a bunurilor.
b. Bunul să fie licit. Caracterul ilicit al obiectului donaţiei atrage sancţiunea nulităţii absolute a
operaţiunii juridice.
c. Bunul să fie posibil. Obiectul donaţiei trebuie să fie posibil, căci imposibilitatea obiectului
echivalează cu lipsa sa, ceea ce atrae sancţiunea nulităţii absolute.
d. Bunul să existe sau să poată exista în viitor. De asemenea, bunurile obiect al donaţiei trebuie
să existe sau să poată exista în viitor, fiind irelevant dacă acestea sunt mobile ori imobile, de
gen ori individual determinate, cu precizarea că, în cazul bunurilor individual determinate,
donatorul trebuie să fie proprietarul lor. Donaţia lucrului altuia este nulă absolut, pe de o
parte, pentru că contravine principiului irevocabilităţii, donatorul putându-se abţine să
dobândească respectivul bun, ce aparţine altuia42, iar, pe de altă parte, pentru că lipseşte
însăşi cauza contractului de donaţie, nemaiputându-se reţine existenţa vreunei intenţii
liberale.
II.1.3.2. Condiţiile speciale
Legiuitorul a instituit o serie de inalienabilităţi temporare ale anumitor categorii de

bunuri, în considerarea ocrotirii unor interese generale sau particulare, interzicând înstrăinarea,
deci şi pe cea cu titlu gratuit, a respectivelor bunuri, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului.
Frecvent întâlnite însă în materia donaţiei sunt clauzele contractuale de inalienabilitate
temporară a bunului donat, care însă pentru a fi valabile trebuie, de lege lata, să fie justificate
printr-un interes serios şi legitim, să vizeze o durată de timp limitată de maxim 49 ani şi să aibă
un caracter accesoriu actului principal.
42
19
Clauza de inalienabilitate a fost privită cu rezerve, pentru că stipularea ei afectează
deplinul exerciţiu al dreptului dobândit de donatar şi îi îndrăgeşte atributul de dispoziţie juridică.
II.1.4. Cauza
II.1.4.1. Elementele cauzei
Cauza contractului de donaţie reuneşte, două elemente, şi anume: intenţia de gratificare,

respectiv de a primi prin donaţie, denumită şi causa proxima şi motivul determinat sau causa
remota.
Dacă intenţia de a gratifica constând în transmiterea dreptului de creanţă sau a dreptului
real, cu titlu gratuit, constituie un element abstract, obiectiv, invariabil, tuturor donaţiilor,
motivul determinat are în vedere scopul practic urmărit de donator prin încheierea contractului
şi, dată fiind sorgintea sa subiectivă, are un caracter concret şi variabil de la o situaţie la alta43.
II.1.4.1.Condiţiile de valabilitate ale cauzei
În analiza întrunirii cerinţelor de validitate a cauzei contractului de donaţie, cel de-al

doilea element este cele care trebuie prioritar verificat, pentru că intenţia de a gratifica, odată
stabilită sub aspectul existenţei sale, nu poate fi decât licită şi morală. Pe de altă parte, cauza
cuprinde, în primul rând, voinţa de a dărui şi apoi motivul care l-a determinat pe dispunător să
facă liberalitatea, fără ca aceste elemente să poată fi scindate şi privite izolat, ele formând un
întreg. Dispoziţiile art. 1235 Cod Civil definesc cauza ca fiind motivul care determină fiecare
parte să încheie contractul, aşadar, legiuitorul s-a raportat în exclusivitate la elementul subiectiv,
concret şi variabil care fundamentează hotărârea părţii de a consimţi la încheierea contractului.
Cerinţele de valabilitate a cauzei, conform cu actuala prevedere, reies explicit din prevederile art.
1236 Cod Civil. Aşadar, cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală, din enumerarea legală
lipsind cerinţa, dezvoltată în doctrina şi jurisprundenţa anterioare noului Cod Civil, ca aceasta să
fie şi reală. De aceea s-a apreciat 44 că ipoteza de lipsă a cauzei include şi ipoteza în care cauza
este falsă, deci când partea s-a aflat întro eroare esenţială asupra motivului care a determinat-o să
încheie actul juridic.
Dacă lipsa cauzei este determinată de lipsa discernământului, sancţiunea este aceea a
nulităţii relative a contractului, remediu legal, de altfel, pentru situaţiile de absenţă a
43
44
20
discernământului. Cauza contractului mai poate lipsi atunci când nu există intenţia de gratificare,
care este un element esenţial. Sancţiunea atrasă de lipsa cauzei este nulitatea relativă a
contractului, care poate fi însă evitată în ipoteza în care acesta a fost greşit calificat şi poate
produce alte efecte juridice45.
Prezumţia de existenţă a cauzei oate fi combătută prin orice mijloc de probă pentru a se
dovedi că intenţia de gratificare nu a existat în realitate. De asemenea, cauza lipseşte, este falsă,
dacă există eroare asupra scopului mediat. Şi în această situaţie sancţiunea este aplicabilă este
aceea a nulităţii relative a contractului.
Dacă însă cauza este ilicită ori imorală, atunci sancţiunea incidentă este nulitatea absolută
a actului, dacă este comună, ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după
împrejurări, trebuia să o cunoască46.
Întrucât şi de lege lata, prin prevederile art. 1239 alin. (2) Cod civil, existenţa şi
valabilitatea cauzei se prezumă până la proba contrară, reiese că sarcina probei inexistenţei sau
nevalabilităţii cauzei revine celui care o invocă, care îşi poate dovedi susţinerile prin orice mijloc
de dovadă.
Caracterul licit şi moral al cauzei contractului de donaţie urmează a se verifica în fiecare
situaţie particulară, în cele din urmă neexistând reţete incontestabile, deşi doctrina şi
jurisprudenţa s-au preocupat de aceste aspecte. Sunt motivate imoral, de exemplu, donaţiile
convenite în scopul încurajării unor vicii ale gratificatului47.
II.1.5. MODALITĂŢILE CONTRACTULUI DE DONAŢIE
Prin modalitatea actului juridic se înţelege acel element cuprins într-un act juridic care
constă întro împrejurare ce are influenţă asupra elementelor pe care le produce sau trebuie să le
producă actul respectiv48.
II.1.5.1. Termenul
Revocarea promisiunii de donaţie operează de drept dacă, anterior perfectării contractului

de donaţie, intervine vreun fapt de ingratitudine dintre cele reglementate de art. 1023 Cod civil
sau în cazul în care starea materială a promitentului se degradează excesiv sau devine insolvabil
(după modelul art. 250 din Codul elveţian al obligaţiilor).
45
46
47
48
P. Truşcă, A. M. Truşcă, Drept civil. Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 202
21
Spre deosebire de revocarea donaţiei pentru ingratitudine în care termenul de prescripţie
a dreptului la acţiune curge de la data la care donatorul a cunoscut fapul de ingratitudine
(moment subiectiv), credem că revocarea de drept a promisiunii de donaţie operează la
momentul obiectiv al intervenirii faptului de ingratitudine care, în mod obligatoriu, trebuie să se
producă anterior perfectării contractului de donaţie.
De asemenea, deteriorarea stării materiale a promitentului, precum şi insolvabilitatea care
atrag revocarea de drept a promisiunii de donaţie trebuie să intervină anterior executării acesteia.
Momentul revocării de drept trebuie să fie determinabil în baza unor elemente obiective
care să permită concluzia caracterului excesiv de oneros al executării promisiunii de donaţie
pentru promitent.
Întrucât revocarea de drept a promisiunii de donaţie elimină intervenţia instanţei de
judecată, în cazul în care beneficiarul promisiunii contestă îndeplinirea condiţiilor pentru
revocarea de drept a promisiunii, instanţa poate să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de art. 1023 Cod civil, respectiv 1022 alin. (2) Cod civil şi să constate intervenirea de
drept a revocării.
II.1.5.2. Condiţia
Ca şi reglementarea anterioară, prin dispoziţiile alin. (1) al art. 1011 Cod Civil, condiţia
contractului de donaţie o constituie forma autentică a contractului de donaţie care este cerută ad
validitatem , sub sancţiunea nulităţii absolute care poate fi invocată de orice persoană interesată
sau de instanţă din oficiu, în condiţiile art. 1247 alin. (2) şi (3) Cod civil.
Contractul de donaţie, lovit de nulitate absolută pentru nerespectarea condiţiilor de
formă, nu este susceptibil de confirmare şi este considerat că nu a fost niciodată încheiat, potrivit
art. 1254 Cod civil.
Raţiunile care determină exigenţa legiuitorului în înconjurarea contractului de donaţie de
formalităţi, sancţionate cu nulitatea absolută, îşi păstrează continuitatea şi sub incidenţa noului
Cod civil şi sunt legate, în principal, de protecţia voinţei donatorului care dispune în mod actual
şi irevocabil de un drept în favoarea unei alte persoane, fără a obţine o valoare echivalentă în
schimb, precum şi de ocrotirea familiei dispunătorului de eventualul abuz de gratuităţi49.
II.1.5.3. Sarcina
49
22
Donaţia cu sarcină este, în limita sarcinii, un contract sinalagmatic. De altfel, donaţia cu
sarcină, în considerarea existenţei acestei modalităţi, cunoaşte semnificative deosebiri de regim
juridic faţă de donaţia pură şi simplă, operând un transfer de caractere şi trăsături juridice de la
contractul sinalagmatic. Aceste particularităţi urmează a îşi produce efectele doar în limita
sarcinii, a valorii acesteia. Dacă respectiva valoare absoarbe sau este extrem de apropiată de
valoarea contractului, convenţia încheiată nu mai este una de donaţie, ci un act cu titlu oneros.
Aşadar, donaţia cu sarcină este pro parte un contract sinalgmatic şi, ca o subclasificare a
acestui tip de contracte, comutativ. Specific contractelor comutative sau aspectul cunoaşterii de
către părţi, din chiar momentul încheierii convenţiei, în mod sigur a existenţei şi cel puţin generic
a întinderii obligaţiilor ce le revin, acestea nedepinzând de factori exteriori50.
Donaţia cu sarcină, în general, exclude elementul de aleatorialitate, în sensul că
obligaţiile părţilor nu pot crea pentru acestea şansa unui câştig sau riscul unei pierderi, rigoarea
pe care o presupune încheierea contractului şi efectele acestuia fiind incompatibile cu sfera de
incidenţă a hazardului. Încă de la momentul încheierii contractului sunt determinate legal
obligaţiile ce incumbă donatorului şi donatarului, dat fiind caracterul numit al contractului,
obligaţii pe care donatorul le poate agrava şi multiplica valabil, de exemplu garanţia pentru
evicţiune.
Dacă sarcina constă în plata unei rente viagere pe perioada vieţii donatorului sau în
prestarea întreţinerii în favoarea acestuia ori a unui terţ, intervin elemente de aleatorialitate, în
sensul că întinderea obligaţiilor donatarului va depinde de durata vieţii beneficiarului sarcinii şi,
în cazul întreţinerii, de variabilitatea concretă a nevoilor acestuia51.
II.2. CONDIŢII GENERALE DE FORMĂ ALE CONTRACTULUI DE DONAŢIE
În considerarea semnificaţiei sale speciale şi a importanţei actului de dispoziţie pentru

patrimoniul gratificantului, care trebuie să fie precaut în exprimarea consimţământului, ocrotind,
deopotrivă, interesele, moştenitorilor acestuia şi securitatea circuitului civil, în cele din urmă,
legiuitorul a consacrat caracterul formal solemn al contractului de donaţie.
Sediul reglementării condiţiilor de formă pe care trebuie să le îmbrace acordul de voinţă
specific donaţiei îl reprezintă prevederile art. 1011 Cod civil.
50
A se vedea art. 1173 alin. (1) Cod Civil
51
23
II.2.1. Clasificarea condiţiilor de formă
Prevederile art. 1011 alin. (1) Cod civil stabilesc că donaţia este încheiată printr-un act
autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Aceasta semnifică că forma convenţiei de donaţie este integrată între elementele
termenului de ordine publică, accordul de voinţă impunându-se a fi materializat, sub sancţiunea
anulabilităţii, în tiparul autentic pretins de prevederile legale52.
Fără să constituie o noutate legislativă, forma autentică ad validitatem ori ad
solemnitatem, care se cere pentru formarea valabilă a accordului de voinţe, pentru însăşi
existenţa contractului, este menită, pe de o parte, să garanteze certitudinea şi securitatea
circuitului civil, iar pe de altă parte, să protejeze voinţa dispunătorului, care, într-un mod
irevocabil, consimte la o scădere patrimonială fără a cere o contraprestaţie, determinându-l să
reflecteze cu atenţia asupra încheierii actului.
Nerespectarea formei autentice ad validitatem este similară cu lipsa consimţământului, iar
sancţiunea ce intervine este ceea specifică cauzelor de absenţă a consimţământului, şi anume
nulitatea absolută53.
Excepţiile pe care prevederile legale le recunosc de la forma autentică a donaţiei sunt
limitativ enumerate de art. 1011 alin. (2) Cod civil, astfel:
- Donaţii indirecte.
- Donaţii deghizate.
- Daruri manuale.
Acestea constituie atât excepţii de la forma autentică a contractului de donaţie, dar şi de
la forma autentică a actului estimativ. Aceasta din urmă nu este nevoie să fie respectată în
situaţia donaţiei indirecte, care rămâne supusă condiţiilor de formă specifice actului juridic civil
pe calea căruia se înfăptuieşte donaţia54.
II.2.1.1. Forma cerută ad validitatem
Forma autentică este cerută pentru validitatea donaţiei şi nu doar pentru probaţiunea ei.
Aceasta este prin urmare de esenţa donaţiei. Nerespectarea formei autentice a donaţiei este
sancţionată cu nulitatea absolută a contractului.
52
Ol. Puie, Contractele civile, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 174 - 187
53
M. M. Oprescu, op.cit., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010, pp 6 - 17
54
24
În cazul în care contractul de donaţie se încheie între absenţi, prin ofertă şi acceptare
exprimate separat, momentul încheierii este acela în care ofertantul ia cunoştinţă de acceptarea
ofertei de către destinatar. Pentru formarea valabilă a contractului de donaţie, oferta şi acceptarea
exprimate separat trebuie să respecte forma autentică prevăzută de art. 1011 alin. (1) Cod civil.
Dovada luării la cunoştinţă de către ofertant se poate face cu orice mijloc de probă, fiind
vorba de o chestiune de fapt.
Terminologia folosită de text cu privire la titularii ofertei (ofertant) şi acceptării
(destinatar) sugerează faptul că, până la momentul la care ofertantul ia cunoştinţă de acceptare,
manifestările separate de voinţă nu valorează contract de donaţie şi de aceea părţile nu pot fi
numite donator şi donatar.
Oferta de donaţie rămâne o simplă manifestare unilaterală de voinţă până la momentul la
care donatorul ia cunoştinţă de acceptarea acesteia şi, pe cale de consecinţă, poate fi revocată
oricând de ofertant în acest interval de timp. De asemenea, dacă până la momentul la care
acceptarea ajunge la cunoştinţa ofertantului, acesta din urmă devine incapabil sau moare,
acceptarea devine caducă. Este irelevant dacă ofertantul era capabil la momentul manifestării de
voinţă în formă autentică a ofertei.
Decesul destinatarului ofertei de donaţie. În condiţiile alin. (2) al art. 1012 Cod civil,
oferta nu mai poate fi acceptată dacă destinatarul a decedat între timp, întrucât oferta de donaţie
s-a făcut intuitu personae, iar destinatarul ofertei nu a transmis niciun drept moştenitorilor săi
pentru ca aceştia să poată accepta oferta. Întrucât oferta de donaţie implică aprecieri de ordin
moral, creditorii destinatarului nu ar putea să o accepte pe calea acţiunii oblice (nici în timpul
vieţii destinatarului) şi nici nu ar putea să atace refuzul acceptării donaţiei pe calea acţiunii
pauliene, întrucât destinatarul nu-şi micşorează patrimoniul, ci refuză doar ocazia de a-l mări.
Cu toate acestea, dacă oferta a fost acceptată în formă autentică în timpul vieţii destinatarului,
moştenitorii acestuia o pot comunica după decesul său ofertantului, contractul de donaţie fiind
considerat încheiat la momentul la care ofertantul ia cunoştinţă de acceptare.
Dacă destinatarul unei oferte de donaţie este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu,
acceptarea se face prin reprezentantul său legal, conform art. 43 alin. (2) Cod civil. Aceeaşi
regulă se aplică şi atunci când contractul de donaţie se încheie între prezenţi.
Dacă beneficiarul liberalităţii nu există încă, oferta de donaţie nu poate avea ca destinatar
decât o persoană capabilă de a primi şi trebuie să cuprindă sarcina pentru destinatar de a
transmite obiectul donaţiei către beneficiarul liberalităţii îndată ce va fi posibil, conform art. 989
alin. (2) Cod civil.
Acceptarea ofertei de către persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Dacă
destinatarul ofertei este o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acceptarea ofertei poate fi
25
făcută personal, cu încuviinţarea ocrotitorului legal, în condiţiile art. 41 alin. (2) Cod civil.
Aceeaşi regulă se aplică şi atunci când contractul de donaţie se încheie între prezenţi55.
II.2.2.2. Forma cerută ad probationem
Pentru ipoteza specială a donaţiei mobiliare trebuie reţinute prevederile art. 1011 alin. (3)
Cod civil, conform cărora bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie enumerate şi
evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute a donaţiei.
De lege lata, sancţiunea care intervine pentru nerespectarea formalităţii actului estimativ
este expresă, cea a nulităţii absolute. Instutirea acestei cerinţe speciale a enumerării şi evaluării
bunurilor obiect al donaţiei satisface scopul de a menţine principiul irevocabilităţii darului,
împiedicând pe donator să reţină unele obiecte cuprinse în liberalitate şi astfel să o revoce parţial,
şi, de asemenea, garantează exerciţiul unor drepturi precum întoarcerea convenţională.
II.2.2.3. Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi
Opozabilitatea efectelor contractului este prevăzută de art. 1281 Cod civil, conform
căruia „contractul este opozabil terţilor, care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor
născute din contract. Terţii se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a
cere executarea lui, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege”.
În concret, opozabilitatea actului juridic faţă de terţi înseamnă dreptul părţii de a invoca
acel act juridic împotriva terţului care ar ridica pretenţii în legătură cu un drept subiectiv
dobândit de parte prin actul juridic respectiv, iar prin inopozabilitatea actului juridic faţă de terţi
se înţelege lipsa unui asemenea drept. De regulă, opozabilitatea faţă de terţi a unui act juridic
este condiţionată de respectarea anumitor formalităţi.
Trebuie precizat că pot exista şi cazuri în care terţele persoane ar avea interesul să invoce,
în favoarea lor, un act juridic împotriva părţilor acestuia.
Este de reţinut că, atunci când se pune problema opozabilităţii faţă de terţi a actului
juridic, din punctul de vedere al terţilor, actul juridic apare ca o situaţie juridică, deci ca un fapt
juridic stricto sensu. Din împrejurarea că faţă de terţi actul juridic urmează a fi considerat ca un
simplu fapt juridic, rezultă cel puţin două consecinţe importante56: dacă un terţ încalcă un drept
ce aparţine unei părţi dintr-un act juridic sau dacă împiedică pe una dintre părţile actului juridic
55
A se vedea art. 1011 alin.(3) Cod civil
56
C. Spasici, Introducere în dreptul civil, Bucureşti: Hamangiu, 2013, pp. 129 - 133
26
să execute obligaţia ce îi revine din acel act, atunci se va angaja răspunderea civilă delictuală a
terţului, iar nu răspunderea contractuală, acestea din urmă revenind numai părţilor contractante;
atunci când are interesul să se prevaleze de un act juridic la care nu a fost parte, terţul poate să
folosească orice mijloc de probă pentru a-l dovedi, regulile restrictive prevăzute de art. 1191 alin.
(1) şi (2) Cod civil din 1864, nefiindu-i aplicabile.
III: CONDIŢIILE SPECIALE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE

DONAŢIE
III.1. CONDIŢII DE FOND
Statutul juridic special al contractului de donaţie este reconfirmat şi din perspectiva

condiţiilor de fond pe care trebuie să le îndeplinească pentru valabilitatea sa57.
Dacă formal, contractul este guvernat, după cum am arătat, de principiul solemnităţii, din
perspectiva condiţiilor de fond, acesta urmează firul principiului irevocabilităţii, ce explică, în
general, preocuparea deosebită a legiuitorului pentru instituirea unor incapacităţi ori pentru
adoptarea unor soluţii derogatorii de la dreptul comun58.
III.1.1. Capacitatea juridică a părţilor
În principiu, întrucât capacitatea este regula, orice persoană poate fi parte (donator sau
donator) într-un contract de donaţie). Orice persoană este capabilă de a da şi primi prin
liberalităţi, cu respectare normelor privind capacitatea 59. Atunci când contractul se încheie între
absenţi, donatorul trebuie să fie capabil atât în momentul ofertei, cât şi în momentul acceptării,
care este momentul încheierii contractului.
Incapacitatea constituie excepţia. Aceasta trebuie să fie anume prevăzută de lege şi este
de strict interpretare.
57
A.A Stamate – Tămăşan, op.cit., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, pp.37 - 44
58
D. C. Florescu, op.cit., Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, pp. 117 - 125
59
27
III.1.1.1. Incapacitatea de a dispune
În principiu, incapabili de a dispune prin donaţii: minorii şi interzişii judecătoreşti.

Sunt lipsiţi de capacitate de exerciţiu minorii sub 14 ani şi alienaţii ori debilii mintali puşi
sub interdicţie judecătorească, situaţia acestora fiind considerată a corespunde unei lipse totale a
discernământului60.
Minorii între 14 şi 18 ani au capacitate de exerciţiu restrânsă, în această perioadă
discernământul fiind în formare, ca trecere de la lipsa discernământului la conturarea unui
discernământ deplin61.
Corelând aceste reguli cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) Cod civil, rezultă că sunt incapabili
de a dispune prin liberalităţi minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească, atât în
calitate de donatori, cât şi în calitate de testatori, fie că ar realiza actul personal cu încuviinţarea
ocrotitorului legal sau prin reprezentantul legal, chiar dacă ar exista autorizarea instanţei de
tutelă; sancţiunea nerespectării acestei incapacităţi este nulitatea relativă.
Se susţine că incapacităţile de a dispune prin liberalităţi sunt incapacităţi de folosinţă,
deoarece în materie de donaţii, ocrotitorul legal nu are chemarea de a reprezenta interesele
animus donandi ale celui ocrotit, întrucât datoria sa constă în evitarea micşorării patrimoniului
fără echivalent.
Totuşi, ca o atenuare a acestei incapacităţi, în condiţiile în care atât în practică, cât şi în
doctrină62 s-a recunoscut valabilitatea darurilor mărunte, obişnuite, făcute de către minor, chiar
fără încuviinţarea ocrotitorului legal, sau a celor făcute de către reprezentantul legal în numele
minorului, Codul civil, cu titlu de noutate, recunoaşte expres atât persoanei lipsite de capacitate
de exerciţiu, cât şi minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă posibilitatea de a încheia singur
actele calificate de lege ca acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se
execută la momentul încheierii lor63.
Se poate observa că, spre deosebire de reglementarea din codul civil anterior, nu se mai
regăseşte dispoziţia prin care minorului de 16 ani i se recunoştea capacitatea parţială de a testa,
în sensul că putea dispune prin testament numai de jumătate din ceea ce ar fi putut dispune ca
persoană majoră64.
60
61
62
M. Eliescu, op.cit., Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1966, p. 158
63
a se vedea art. 41 şi 43 Cod civil
64
a se vedea art. 39, 40 Cod civil
28
Ca o consecinţă a acestei incapacităţi a minorului care, chiar devenit major, nu poate
dispune în favoarea reprezentantului ori ocrotitorului legal, există şi incapacitatea corelativă
reprezentantului ori ocrotitorului legal de a primi o liberalitate de la cel ocrotit, înainte de a primi
de la instanţa de tutelă descărcare pentru gestiune, sub sancţiunea nulităţii relative65.
În cazurile analizate mai sus, incapacităţile sunt expres prevăzute de lege, fiind vorba de
o stare de drept, adică suntem în prezenţa unor incapacităţi legale, care pot fi invocate fără
prezentare de dovezi66.
Spre deosebire de acestea, lipsa discernământului se constituie într-o incapacitate
naturală, care nu este prevăzută expres de lege, atunci când liberalitatea este făcută de un alienat
sau un debil mintal nepus sub interdicţie, sau de o persoană în stare vremelnică de inconştienţă
din cauza bolii, a hipnozei, a beţiei alcoolice, a folosirii de stupefiante sau a altor astfel de cauze,
situaţii în care liberalitatea este anulabilă la cererea dispunătorului, deoarece o persoană capabilă
potrivit legii poate fi, în fapt, lipsită temporar de discernământul de a dispune, ceea ce trebuie
însă dovedit neechivoc prin probe concludente67.
III.1.1.2. Incapacitatea de a primi
Incapacităţile de a primi pot fi absolute, împiedicând o persoană să primească de la

oricare alta, şi relative, care interzic ca cineva să primească de la anumite persoane determinate68.
Persoanele fizice neconcepute şi organizaţiile care nu au dobândit persoanlitate juridică
nu au capacitate de folosinţă nefiind subiecte de drept, nu pot primi cu titlu gratuit. În schimb,
copilul conceput poate primi cu titlu gratuit, cu condiţia să se nască viu.
În ceea ce priveşte capacitatea de a primi liberalităţi, regula este capacitatea, în sensul că,
în principiu, oricine poate fi gratificat prin liberalităţi, cu excepţia acelor persoane cărora legea
nu le permite; altfel spus, incapacitatea este excepţia, trebuind să fie prevăzută în mod expres de
lege, neputând fi dedusă pe cale de interpretare.
Raţiunea interdicţiei de a primi donaţii sau legate de la cei pe care îi îngrijesc, respectiv îi
asistă religios pe parcursul ultimei boli constă în faptul că aceste persoane ar putea abuza de
influenţa puternică pe care o dobândesc, în contextul cauzal, asupra dispunătorului,
determinându-l să le facă liberalităţi. Aceste incapacităţi se întemeiază pe o prezumţie absolută
65
Fl.A. Baias, E. Chelaru, , op.cit.,Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, pp. 800 - 815
66
Fr. Deak, op.cit., vol II., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 163
67
Fl.A. Baias, E. Chelaru, op.cit.,Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, pp. 800 - 815
68
D.C.Florescu, op.cit., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, pp. 113 - 131
29
de captaţie şi sugestie, care nu poate fi răsturnată prin probă contrară, deoarece se are în vedere
vulnerabilitatea dispunătorului bolnav, aflat în pragul morţii, faţă de medic, farmacist sau preot.
Momentul în raport de care se analizează existenţa incapacităţii de a primi (şi inclusiv
calitatea de medic, farmacist sau preot) trebuie situat chiar la data încheierii liberalităţii; deşi
legatul îşi produce efectele la deschiderea moştenirii, aprecierea acestei incapacităţi în raport de
momentul redactării testamentului conduce la instituirea unei excepţii de la regula din art. 987
alin. (4) Cod civil, potrivit căreia capacitatea de a primi prin legat trebuie se raportează la data
deschiderii moştenirii; în cazul donaţiei, donatarul trebuie să fie capabil la data realizării
acordului de voinţă în sensul încheierii contractului de donaţie, iar în cazul donaţiei încheiate
între absenţi, prin acte separate, donatarul trebuie să fie capabil în momentul acceptării ofertei,
deoarece facerea ofertei este un act unilateral al donatorului, iar pentru notificarea acceptării nu
se mai pune problema capacităţii donatarului69.
Nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la incapacităţile de a primi liberalităţi
urmează a fi sancţionată cu nulitatea relativă. Nulitatea contractului de donaţie va putea fi
invocată în intervalul de timp prescris de lege, de către cel ocrotit prin dispoziţia legală încălcată
sau de către succesorii săi în drepturi; în cazul acestora din urmă, dacă dispunătorul a decedat din
cauza bolii, termenul de prescripţie a acţiunii în nulitate relativă curge de la data la care
moştenitorii au luat cunoştinţă de existenţa liberalităţii70.
III.1.2. Obiectul contractului de donaţie
Pornind de la definiţia legală cuprinsă în art. 1225 Cod Civil, rezultă că obiectul donaţiei
îl reprezintă conduita părţilor, însăşi operaţiunea juridică a transmiterii dreptului real sau de
creanţă, inclusiv componenta sa materială, adică predarea lucrului.
Obiectul material al donaţiei, care este vizat prin prestaţia contractuală, poate fi, în
principiu, orice bun, care este vizat prin prestaţia contractuală, poate fi în principiu, orice bun
care se găseşte în circuitul civil, este determinat sau determinabil, posibil, licit, există sau poate
exista în viitor.
Legiuitorul a instituit o serie de inalienabilităţi temporare ale anumitor bunuri, în
considerarea ocrotirii unor interese generale sau particulare, interzivând înstrăinarea, deci şi pe
cea cu titlu gratuit, a respectivelor bunuri, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Frecvent întâlnite însă în materia donaţiei sunt clauzele contractuale de inalienabilitate
temporară a bunului donat, care însă pentru a fi valabile, trebuie, de lege lata, să fie justificate,
69
A a se vedea art. 987 alin. (3) Cod civil
70
Fl.A. Baias, E. Chelaru, op.cit.,Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, pp. 800 - 815
30
printr-un interes serios şi legitim, să vizeze o durată de timp limitată la maximum 49 ani şi să
aibă un caracter accesoriu actului principal.
Clauza de inalienabilitate a fost privită cu rezerve deoarece stipularea acesteia afectează
deplinul exerciţiu al dreptului dobândit de donatar şi îi îngrădeşte atributul de dispoziţie juridică.
Codul civil reglementează în mod expres clauzele de inalienabilitate ca modalitate de
limitare convenţională a dreptului de proprietate privată. Prin prisma prevederilor art. 627 Cod
civil, se reţine că prin contractul de donaţie se poate valabil interzice înstrăinarea bunului donat,
însă doar pentru o durată de cel mult 49 ani, termen ce începe să curgă de la data dobândirii
bunului, şi numai dacă există un interes serios şi legitim.
Din analiza prevederilor art. 628 – 629 Cod Civil rezultă că, pentru opozabilitate, clauza
de inalienabilitate trebuie să fie supusă formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, şi sub
această rezervă, ea este opozabilă inclusiv creditorilor anteriori ai donatarului.
III.1.3. Cauza contractului de donaţie
Cauza contractului de donaţie reuneşte, două elemente, şi anume71: intenţia de gratificare,

respectiv de a primi prin donaţie, denumită şi causa proxima şi motivul determinat sau causa
remota. Dacă intenţia de a gratifica constând în transmiterea dreptului de creanţă sau a dreptului
real, cu titlu gratuit, constituie un element abstract, obiectiv, invariabil, tuturor donaţiilor,
motivul determinat are în vedere scopul practic urmărit de donator prin încheierea contractului
şi, dată fiind sorgintea sa subiectivă, are un caracter concret şi variabil de la o situaţie la alta72.
Cauza remota adică scopul material pentru care donatorul face liberalitatea este
variabilă, diferind de la un contract de donaţie la altul.
Cauza proxima a donaţiei este intenţia donatorului de a îl gratifica pe donator şi este
comună tuturor contractelor de donaţie.
Cauza donaţiei trebuie să existe, să fie licită şi morală73.
Dacă lipsa cauzei (lipsa unui motiv pentru încheierea contractului) este determinată de
lipsa discernământului, sancţiunea este aceea a nulităţii relative a contractului, remediu legal
general, de altfel, pentru situaţiile de absenţă a discernământului. Cauza contractului mai poate
lipsi atunci când nu există intenţia de gratificare, care este un element esenţial.
71
72
73
31
După cum stabilesc prevederile art. 1238 alin. (1) Cod civil, sancţiunea atrasă de lipsa
cauzei este nulitatea relativă a contractului, care poate fi evitată în ipoteza în care acesta a fost
greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice.
Prezumţia de existenţă a cauzei poate fi combătută prin orice mijloc de probă pentru a se
dovedi că intenţia de gratificare nu a existat în realitate. De asemenea, cauza lipseşte (este falsă)
dacă există eroare asupra scopului mediat. Şi în această situaţie sancţiunea aplicabilă este ceea a
nulităţii relative a contractului.
III.2. Condiţii de formă a contractului de donaţie
Noua reglementare în materiei civilă păstrează viziunea tradiţională în materie

convenţională, prevăzând prin dispoziţiile art. 1178 Cod civil că încheierea contractului nu se
realizează prin simplul accord de voinţă al părţilor, dacă prevederile legale nu impun o anumită
formalitate pentru încheirea sa valabilă.
Astfel că, consensualismul continuă să fiu un principiu de bază la încheierea contractelor,
excepţiile de la acest principiu trebuie să fie prevăzute expres, prin explicita reglementare a unei
anume formalităţi, care să condiţioneze încheierea valabilă a contractului.
Se poate observa că legiuitorul face referire la instituirea de „formalităţi” 74 şi nu de
forme, ceea ce semnifică că încheierea contractului poate să fie supusă, din perspectiva validităţi,
nu neapărat unei condiţii de autentificare de tip formal, ci, de pildă, unei cerinţe de reflectare a
contractului în anumite sisteme de evidenţă, formalitate a cărei nerespectare poate atrage
nulitatea acordului de voinţă.
III.2.1. Statul estimativ
Tradiţional, acest înscris a denumit „stat estimativ” sau „act estimativ”, fiind reglementat
prin prevederile art. 827 C.civ. din 1864, care prevedeau sancţiunea aplicabilă în ipoteza în care
bunurile obiect al donaţiei mobiliare nu erau reflectate într-un astfel de înscris.
Doctrina a adoptat viziuni diferite cu privire la sancţiunea aplicabilă, o parte a cesteia
opininând că, întrucât actul estimativ este cerut ad probaţionem, lipsa acestuia nu atrage
sancţiunea nulităţii, raportat la prevederile art. 772 C.civ 1864, iar o parte concluzionând că
74
D. C. Florescu, Contractele civile, Editura. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, pp. 117 - 125
32
nerespectarea prevederilor imperative ale art. 827 C.civ 1864 atrage sancţiunea nulităţii
absolute75.
IV. PRINCIPIUL IREVOCABILITĂŢII DONAŢIILOR
Tradiţional, principiul irevocabilităţii actului juridic a fost perceput sub două ipostaze:
irevocabilitatea de gradul I, specifică tuturor contractelor, întemeiată pe forţa lor obligatorie 76, ca
principiu conform căruia angajamentul juridic, odată asumat, nu i se poate pune capăt prin
manifestare de voinţă unilaterală, cu excepţia situaţiilor anume prevăzute de lege, şi
irevocabilitatea de gradul II, specifică donaţiei77, care operează mai energic şi mai amplu.
IV.1. Clauze incompatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor
Clauzele care încalcă principiul irevocabilităţii donaţiilor sunt:

Este lovită de nulitatea absolută donaţia afectată de o condiţie a cărei realizare depinde de
voinţa donatorului78. Întrucât prevederea legală nu distinge în funcţie de tipul condiţiei, stabilind
doar corelaţia cu vioinţa donatorului, reiese că au fost avute în vedere atât condiţia pur
potestativă, în sensul art. 1403 Cod civil, cât şi cea potestativă simplă, indiferent dacă acestea
sunt suspensive sau rezolutorii.Utilizarea expresiei pur potestativă pentru calificarea condiţiei
suspensive în cuprinsul art. 1403 Cod civil nu conduce, prin ea însăşi, la concluzia că a fost
împărtăşită de către legiuitor teoria clasică franceză (specifică secolului al XIX-lea), decurgând
din interpretarea şi aplicarea art. 1174 din Codul civil francez, având ca punct de plecare
delimitarea între condiţia potestativă simplă şi condiţia pur potestativă 79. În realitate, indiferent
de felul condiţiei – suspensivă sau rezolutorie – caracterul potestativ din partea debitorului
conduce la lipsirea de efect pentru obligaţia pe care şi-a asumat-o astfel. Esenţial este ca
obligaţia să nu fie afectată de o condiţie potestativă a cărei realizare să depindă exclusiv de
arbitrariul debitorului, indiferent că obligaţia are ca izvor un contract cu titlu oneros ori cu titlu
gratuit, sinalagmatic sau unilateral80. Din păcate, deşi în doctrină se exprimase anterior redactării
75
M.M. Oprescu, Contractul de donaţie, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010, pp. 85 - 86
76
77
78
A se vedea art. 1015 alin. (2) lit. a) Cod civil
79
80
Fl. Moţiu, op.cit., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014 ,pp. 136 - 142
33
noii reglementări necesitatea reevaluării normative a problematicii condiţiei potestative şi a
consecinţelor acesteia asupra valabilităţii obligaţiei (şi a actelor juridice), prilejul a fost irosit de
către legiuitor. Din interpretarea per a contrario a art. 1403 Cod civil, rezultă că obligaţia afectată
de o condiţie potestativă a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa creditorului, indiferent că
este suspensivă sau rezolutorie, este valabilă.
Este lovită de nulitate absolută donaţia care impune donatorului plata datoriilor pe care
donatorul le-ar contracta pe viitor, dacă valaorea maximă a acestora nu este determinată în
contractul de donaţie81. Ipoteza vizează inserarea în cuprinsul contractului de donaţie a unei
clauze de obligare a donatorului la palta unui pasiv viiotor nedeterminat al donatorului (donaţia
cu sarcină). Această clauză, dacă sunt întrunite şi celelalte condiţii prevăzute de lege, atrage lipsa
de validitate a contractului, chiar dacă donatorul ar deceda fără să contracteze vreo datorie82.
Este lovită de nulitate absolută donaţia ce conferă donatorului dreptul de a denunţa
unilateral contractul83. Rezervarea contractuală a dreptului de denunţare unilaterală este ceea mai
evidentă abatere de la principiul irevocabilităţii donaţiei şi acesta independent de aspectul dacă
doantorul a uzat sau nu de dreptul respectiv, precum şi de acceptarea de către donatar a clauzei 84.
De altfel, stipularea unei astfel de cluaze aduce atingere inclusiv irevocabilităţii de gradul I,
specifică în general contractelor.
IV.2. Clauze admise în contractul de donaţie
Irevocabilitatea donaţiilor nu constiuie doar o aplicaţie a irevocabilităţii actului juridic

sinalagmatic, deoarece priveşte nu doar efectele actului juridic, ci însăşi esenţa contractului de
donaţie, fiind o condiţie de validitate pentru formarea acestuia85.
Spre deosebire de cealaltă liberalitate, legatul cuprins în testament, care este
esenţialmente revocabil până la decesul testatorului, donaţia este esenţialmente irevocabilă.
Caracterul irevocabil reprezintă o atenţionare a potenţialilor donatori asupra semnificaţiei
şi consecinţelor actului generat de intenţia de gratificare inter vivos, care atrage scăderea
patrimonială.
De asemenea, constituie o garanţie pentru donatari şi pentru eventualii terţi
subdobânditori cu privire la dreptul de proprietate transmis prin gratificare, care nu este supus
efectelor unei eventuale răzgândiri a donatorului.
81
A se vedea art. 1015 alin. (2) lit. b) Cod civil
82
A. A. Stamate – Tămăşan, op.cit., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, pp. 122 şi urm.
83
A se vedea art. 1015 alin. (2) lit. c) Cod civil
84
85
B. Florea, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 87 - 123
34
Nu mai puţin, irevocabilitatea donaţiei îndeplineşte şi o funcţie de farantare a siguranţei
şi siguranţei circuitului juridic civil86.
Irevocabilitatea este asociată contractului perfect de donaţie, pentru că oferta de donaţie
rămâne supusă revocării până la momentul informării ofertantului privitor la acceptarea acesteia.
De asemenea, promisiunea de donaţie poate să fie revocată, dar promitentul paote să fie obligat
la plat de daune - interese.
Drept consecinţă a caracterului fundamental irevocabil al donaţiei, situaţiile în care se
admit derogări sunt strict şi limitativ prevăzute de lege.
Potrivit art. 1015 donaţia este un act irevocabil, în sensul că donatorul nu poate să-şi
rezerve dreptul de a reveni într-o manieră directă sau indirectă asupra liberalităţii făcute.
Irevocabilitatea donaţiei, fiind chiar de esenţa sa, este mult mai energică decât cea care
rezultă din forţa obligatorie a oricărui alt contract 87 şi de aceea este supranumită
„irevocabilitatea de gradul doi”, în sensul că priveşte nu doar efectele actului, ci chiar natura sa
intrinsecă.
Contractul de donaţie care cuprinde o clauză incompatibilă cu principiul irevocabilităţii
este lovit de nulitate absolută, chiar dacă acea clauză, ce încalcă irevocabilitatea, nu a fost
impulsivă şi determinantă la dispunerea gratuităţii.
Alineatul (2) al art. 1015 Cod civil cuprinde o enumerare exemplificativă a clauzelor care
încalcă principiul irevocabilităţii donaţiei. Astfel, dacă dreptul transmis prin donaţie poate, în
principiu, să fie supus unei condiţii, aceasta nu poate fi niciodată suspensivă din partea
donatorului, fiindcă încalcă irevocabilitatea donaţiei. Spre deosebire de actele oneroase în care
este interzisă doar condiţia pur potestativă 88, în materia donaţiei se interzice şi condiţia
potestativă simplă, întrucât nu este permis ca eficacitatea transmisiunii gratuite să depindă de un
eveniment a cărui îndeplinire este lăsată la dispoziţia donatorului.
De asemenea, dacă nimic nu se opune ca prin donaţie să se instituie în sarcina donatarului
obligaţia de plată a datoriilor prezente, fie şi neprecizate în cuantumul lor, şi chiar a datoriilor
viitoare, dacă valoarea lor este precizată, este interzisă obligarea donatarului la plata datoriilor
viitoare al căror cuantum nu este precizat89, întrucât donatorul ar putea contracta datorii care să
anihileze emolumentul gratuit al donaţiei şi să încalce astfel principiul irevocabilităţii.
Interdicţia denunţării unilaterale a contractului de donaţie este expres indicată printre
clauzele care încalcă principiul irevocabilităţii donaţiei şi dublează principiul forţei obligatorii a
contractelor indicat în art. 1270 Cod civil, fiind de esenţa donaţiei.
86
87
88
89
35
Este, de asemenea, interzis ca donatorul să-şi rezerve dreptul de a dispune în viitor de
bunul donat90, chiar dacă acest lucru nu se întâmplă până la decesul său. O astfel de rezervă cade
şi sub interdicţia generală în materie de contracte, prevăzută de art. 1403 Cod civil, întrucât
implică facultatea unei schimbări ulterioare de voinţă din partea celui care se obligă. Nulitatea
absolută a contractului de donaţie care cuprinde o astfel de clauză poate fi parţială însă dacă
dreptul de a dispune vizează numai o parte din bunurile donate.
90
V.Terzea, Noul Cod civil (adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă), vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti , 2011, p.
1081 şi urm; D.Chirică, op. cit., Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 492; F. Deak, R. Popescu, op.cit., Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 358; Dumitru Florescu, op.cit., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 132 - 137
36
V. REVOCAREA DONAŢIILOR ÎNTRE SOŢI
Relaţia afectivă constituie unul dintre cele mai frecvente motive determinante pentru
încheierea contractului de donaţie. În mod particular, starea maritală gemerează dorinţa de
recompensare a soţului prin dăruire, ca modalitate de exteriorizare şi concretizare a dregostei,
respectului şi preţuirii.
Disponibilitatea liberală este, aşadar, în generalmai mare faţă de soţ, este determinată de
ataşamentul emoţional, nu mai puţin de calităţile care îl fac pe partener special pentru dispunător,
care devine astfel întrucâtva vulnerabil şi, fără conotaţii negative, sugestibil. În considerarea
acestei realităţii, legiuitorul a prevăzut o derogare de la principiul irevocabilităţii, stabilind
caracterul esenţialmente revocabil al oricărei donaţii încheiate între soţi91.
Revocabilitatea donaţiei între soţi este unica excepţie reală 92 de la principiul
irevocabilităţii acestui contract, singura ipoteză juridică în care termenul de revocare îşi reflectă
pe deplin semnificaţia, aceea de denunţare a convenţiei printro manifestare de voinţă unilaterală
şi discreţionară.
Prevederile art. 1031 Cod civil prevăd că orice donaţie între soţi este revocabilă numai în
timpul căsătoriei. Sfera de aplicare a dreptului de revocare a fost considerabil şi binevenit
restrânsă faţă de prevederile art. 937 vechiul Cod civil, care permiteau exercitarea prerogativei
revocării, practic, nelimitat, în timpul vieţii soţului dispunător.
Revocabilitatea donaţiilor dintre soţi este o măsură de protecţie suplimentară stabilită de
lege în favoarea dispunătorului, când aceasta are calitatea de soţ al gratificatului. Nu mai puţin,
posibilitatea revocării donaţiei între soţi este de ordine publică 93, astfel încât titularul dreptului de
revocare nu poate în mod valabil renunţa anticipat la exercitarea acestuia, de exemplu, prin
clauză contractuală expresă, avînd însă facultatea de a nu uza de revocare94.
În interpretarea textului legal, reiese că această calitate specială de soţ, deoportivă a
donatorului şi a donatarului, trebuie să existe atât la momentul încheierii donaţiei, cât şi al
revocării acesteia. Aşadar donaţia consimţită anterior căsătoriei nu este revocabilă de drept în
timpul mariajului, chiar dacă ar fi încheiată în vederea acestuia.
Dreptul de revocare aparţine doar soţului donator şi se poate exercita doar faţă de soţul
donatar, iar nu şi faţă de succesorii acestuia. Stabilind că donaţia încheiată între soţi este
revocabilă doar în timpul căsătoriei, legiuitorul a limitat în timp dreptul de revocare,
91
L. Stănciulescu, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 204 şi urm.
92
D. Zeca, op.cit., Vol. II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012,p. 145
93
D. Chirică, Drept Civil, Contracte Speciale Civile şi Comerciale, vol.1, Vânzarea şi Schimbul, Ed. Rosetti,
Bucureşti 2005,p. 169
94
Ctin. Hamangiu, op.cit., vol. III, Ed. All, Bucureşti, 1998, p.646
37
circumscriind exercitarea acestuia strict la perioada maritală. Prin decesul soţului donatat
căsătoria încetează, aşadar revocarea nu mai poate opera în puterea voinţei soţului donator
supravieţuitor, pentur că limitele temporale fixat5e de lege pentru exercitarea dreptului au fost
depăşite.
Faptul că donaţia între soţi nu mai revocabilă, în condiţiile art. 1031 Cod civil, după
desfacerea ori desfiinţarea căsătoriei nu exclude posibilitatea revocării acesteia pentru
neîndeplinirea sarcinii ori pentru ingratitudine, pe calea dreptului comun.
Important este ca revocarea să se producă în timpul căsătoriei părţilor contractante,
independent dacă aceasta a ajuns la cunoştinţa donatarului la un moment posterior desfacerii sau
încetării căsătoriei, de exemplu, după decesul donatorului95.
Întrucât între soţi pot fi încheiate orice fel de donaţii, reiese că sunt susceptibile de
revocare discreţionară donaţiile indiferent de caracterul lor96, direct, indirect, sau simulat,
inclusiv darurile manuale ori donaţiile cu sarcină. Donaţia între soţi poate avea ca obiect doar
bunurile proprii ale soţului dispunător, potrivit art. 340 Cod civil, urmând a se ţine cont
bineînţeles de regimul matrimonial ales de părţi.
Revocabilitatea donaţiei între soţi în timpul căsătoriei reprezintă un caz particular de
revocare, diferit şi cu alt regim juridic faţă de cele două cazuri de drept comun, revocarea pentru
ingratitudine şi ceea pentru neexexutarea sarcinii, operând de drept, prin simpla manifestare de
voinţă a soţului donatar97. Întrucât puterea de revocare este oricum rezervată acestuia, fără ca
dispunătorul să fie ţinut sîă îşi argumenteze gestul şi fără ca fratificatul să se poată opune în
vreun fel, s-a considerat98că donaţia dintre soţi este valabilă, chiar dacă s-a făcut sub condiţie
potestativă, chiar dacă se impune donatarului obligaţia de a plăti datoriile nedeterminate ale
donatorului şi chiar dacă donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune de bunurile dăruite, de
vreme ce se recunoaşte legal dreptul soţului donator de a revoca discreţionar donaţia făcută
consortului.
Mai ales în contextul actualei reglementări însă, considerăm că soluţia nu poate fi
păstrată. De lege lata, donaţia între soţi este esenţialmente revocabilă doar în timpul căsătoriei,
deci întrun interval de timp adesea mai restrâns decât cel determinat prin interpretarea
prevederilor art. 937 vechiul Cod civil.
Ca atare, acţiunea concomitentă a dreptului de revocare unilaterală şi a lipsirii de efecte a
principiului irevocabilităţii prin convenirea vreuneia dintre clauzele interzise prevăzute de art.
95
96
97
A.A Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 168 - 179
98
Fr. Deak, op.cit., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001,p. 137
38
1015 Noul Cod civil poate fi mai redusă decât durata vieţii donatorului, ceea ce în viziunea
vechii reglementări era exclus.
Altfel spus, dacă conform reglementării anterioare, dreptul de revocare se stingea dpoar
odată cu titularul său, ceea ce se putea justifica întro anumită măsură inutilitatea sancţiunea
nulităţii absolute pentru contractul ce cuprindea, de exemplu, o condiţie rezolutorie potestativă
pură, conform art. 1031 Cod civil, dreptul de revocare poate să fie exercitat doar în timpul
căsătoriei, deci se poate stinge şi la desfacerea, desfiinţarea ori încetarea acesteia prindecesul
donatarului, aşadar, donatorul poate să supravieţuiască dreptului de revocare99.
Este greu de acceptat un raţionament potrivit căruia una şi aceeaşi clauză contractuală, de
altfel interzisă de lege, ar fi valabilă în timpul căsătoriei şi nulă ulterior, de exemplu, după divorţ,
mai ales în contextul în care clauzele de nulitate există şi se evaluează în funcţie de momentul
încheierii contractului.
Nuanţând însă, apreciem că donaţia între soţi este nulă dacă ar cuprinde clauze care
permit donatorului să o revoce prin voinţa sa, dintre cele enumerate de art. 1015 Noul Cod ivil şi
care ar urma să îşi producă efectele şi după desfacerea, desfiinţarea ori încetarea căsătoriei prin
decesul soţului donatar100.
Aşadar, ar fi valabil un contract de donaţie prin care soţul donator îşi rezervă dreptul de a
denunţa unilateral contractul în timpul căsătoriei – clauza nu ar face decât să reia prevederile art.
1031 Noul Cod civil – ori să dipsună în viitor de bunul donat, doar cât timp va dura căsătoria.
De asemenea, ar fi valabilă donaţia afectată de o condiţie suspensivă sau rezolutorie
potestativă pură şi simplă, dacă intervalul de timp în care trebuie să se realize condiţia este
limitat la durata căsătoriei părţilor şi, de asemenea, donaţia prin care donatarul îşi asumă
obligaţia de a achita, doar în timpul căsătoriei, datoriile nespecificate pe care soţul dispunător le-
ar contracta.
Revocarea donaţiei între soţi nu are caracter judiciar, se realizează prin simpla
manifestare de voinţă a donatorului şi poate fi expresă, reprodusă ca atare în actul juridic,
indiferent de forma acestuia, ori tacită101, dar neîndoielnică, de exemplu, prin exercitarea
dreptului de dispoziţie materială sau juridică asupra bunului donat, prin promisiunea înstrăinării
acestuia etc.
Dacă dreptul de dispoziţie este exrcitat doar cu privire la o parte din bunul donat ori
numai cu privire la unele dintre bunurile donate, revocarea tacită va opera pro parte. Astfel, de
exemplu, dacă s-a donat soţului un teren în suprafaţa de 1000 mp, vânzarea de către donator doar
a unei suprafeţe de 500 mp revocă donaţia doar cu privire la această suprafaţă, iar constituirea
99
A. A. Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 168 - 179
100
101
Ctin. Hamangiu, op.cit., vol. III, Ed. All, Bucureşti, 1998, p.646
39
unui drept de uzufruct asupra aceluiaşi teren în favoarea unui terţ lasă soţului donatar nuda
proprietate102.
Întrucât revocarea este echivalentă îndeplinirii condiţiei rezolutorii tacite sub care a fost
încheiată donaţia, rezultă că dreptul de proprietate va fi redobândit de către soţul donator cu efect
retroactiv. Soţul donatar va fi ţinut de obligaţia de restituire a bunului în natură împreună cu
fructele produse de acesta ulterior revocării, păstrându-le pe cele percepute înainte de acest
moment103.
Dacă bunul a fost înstrăinat, în conformitaqte cu dispoziţiile art. 1648 Cod civil, acţiunea
în restituire poate fi exercitată şi împotriva terţului dobânditor, sub rezerva regulilor de carte
funciară, a efectului dobândirii cu bună – credinţă a bunurilor mobile ori, după caz, a aplicării
normelor privitoare la uzucapiune104.
Aceeaşi va fi rezolvarea dacă asupra bunului supus restituirii au fost constituite drepturi
reale. În schimb, toate celelalte acte juridice făcute în favoarea unui terţ de bună – credinţă sunt
opozabile donatorului, iar contractele cu executare succesivă pentru care au fost îndeplinite
formalităţile de publictate prevăzute de lege vor continua să producă efecte pe durata stipulată de
părţi, dar nu mai mult de un an de la revocarea donaţiei.
Soţul donatar va trebui să îl despăgubească pe donator pentru pierderea cauzată acestuia.
În cazul în care soţul donatar refuză restituirea bunului, donatorul poate să promoveze
împotriva acestuia acţiunea în revendicare105.
Trebuie precizat că instanţa de judecată cel mult va constata revocată donaţia dintre soţi,
neputând să o pronunţe sau să aprecieze asupra oportunităţii sale, întrucât soţul donator este
titularul unic şi exclusiv al dreptului de revocare şi semnificativa componentă subiectivă a
acestuia împiedică aprecierile care ar emana de la o instanţă de judecată.
În contextul preocupării legiuitorului pentru reglementarea mai detaliată a liberalităţilor
inter vivos încheiate între soţi, prin prevederile art. 1033 Cod civil s-a conturat regimul juridic al
donaţiilor simulate.
Textul legal urmează a primi aplicabilitate atât în cazul donaţiei simulate prin deghizarea
totală a contractului liberal sub aparenţa unui act juridic cu titlu oneros, cu privire la care nu s-ar
putea exercita dreptul de revocare, cât şi în cazul în care simulaţia s-ar realize prin interpunere de
persoane, când actul apparent sau public de donaţie este încheiat cu un terţ, dar conform actului
secret, cocontractantul real este soţul donatorului.
102
C. Jora, Drept civil. Drepturile reale în Noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, pp. 76 - 79
103
104
G. Boroi, C. A. Anghelescu, Bogdan Nazat, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Hamangiu,
2013, pp. 234
105
A. Stoica, Drept civil. Drepturile reale, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2014, pp. 49 - 52
40
Sancţiunea incidentă este cea a nulităţii, însă legiuitorul nu a prevăzut expres dacă
aceasta este una relativă sau absolută. Nu poate primi aplicabilitate prezumţia de nulitate relativă
instituită prin prevederile art. 1252 Cod civil, pentru că după cum s-a arătat 106, revocabilitatea
donaţiilor între soţi în timpul căsătoriei este de ordine public, interesul ocrotit fiind unul general.
Nulitatea absolută va lovi simulaţia în ansamblul său, aşadar, atât actul apparent, cât şi pe cel
secret, pentru că legea sancţionează cu nulitate simulaţia, ca operaţiune juridică, nu doar donaţia.
Este un caz derogatoriu de la dreptul comun în material simulării liberalităţilor inter vivos.
Cel de-al doilea alineat al art. 1033 Cod civil instituie prezumţia relativă, până la proba
contrară, că are calitatea de persoană interpusă orice rudă a donatarului la a cărei moştenire
acesta avea vocaţie în momentul donaţiei şi care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul. Aşadar,
nu sunt prezumaţi persoane interpuse descendenţii comuni, neputându-se considera a priori că
gratificarea acestora ar simula gratificarea soţului.
De asemenea, vocaţia soţului la moştenirea rudei aparent fratificate de soţul donator
trebuie să existe în momentul donaţiei, aşadar, nepotul de fiică al soţului, fiică provenind dintro
altă căsătorie, nu este prezumat persoană interpusă, dacă respectiva fiică este în viaţă la data
donaţiei şi teoretic şi – ar putea moşteni fiul ca ascendent privilegiat, înaintea bunicului /bunicii.
Este evident că donaţia între soţi poate fi simulată prin interpunerea şi a altor persoane
decât cele indicate în textul legal, dar în cazul acestora prezumţia nu îşi va mai găsi aplicare,
simulaţia urmând a fi dovedită în condiţiile dreptului comun107
Pornind de la premisa că intenţia animus donandi este influenţată de calitatea reală şi
actuală de soţ a donatarului s-a stabilit prin prevederile art. 1032 Cod civil că nulitatea căsătoriei
atrage nulitatea realtivă a donaţiei făcute soţului de rea- credinţă.
Desigur. că donaţia între soţi poate fi afectată şi de alte cauze de nulitate, prevederile
legale având un caracter exclusiv, ci doar scopul de a oferi o soluţie pentru ipoteza în care
căsătoria, care aparent era încheiată între părţile contractante la momentul donaţiei, a fost
desfiinţată cu efect retroactiv108.
Nulitatea căsătoriei – absolută sau relativă – atrage de principiu, ex tunc pierderea
calităţii de soţ, dar donaţia făcută soţului de bună – credinţă rămâne valabilă, pentru că
sancţiunea nulităţii relative pe care legea o prevede expres vizează doar donaţia făcută soţului de
rea – credinţă.
Aşadar, în cazul căsătoriei putative109, la a cărei încheiere ambii soţi au fost de bună –
credinţă, donaţiile consimţite de aceştia se vor menţine, în schimb, dacă beneficiul putativităţii
106
107
108
Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op.cit., Ed. C.H.Beck, vol. 1, Bucureşti, 2012, p. 923 -
925
109
A.A. Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 168 - 179
41
poate fi invocat, doar de către soţul donator, donţia este lovită de nulitate relativă, invocabilă, în
mod evident numai de către soţul donator de bună – credinţă.
De asemenea, dacă de beneficiul putativităţii se poate prevala doar soţul donatar,
contractul se va menţine. Evident că, dacă ambii soţi au fost de rea – credinţă la încheierea
căsătoriei, contractul este anulabil la solicitarea donatorului.
Acţiunea în anularea donaţiei va trebui promovată în termen de 3 ani de la data rămânerii
definitive de constatare a nulităţii ori de anulare a căsătoriei, acesta fiind momentul la care soţul
donator cunoaşte cauza de anulare, dar nu mai târziu de 18 luni de la încheierea donaţiei, potrivit
art. 2529 alin. (1) lit. c) Cod civil, cu aplicarea prevederilor art. 2532 pct. 1 Cod civil.
VI. TIPURILE DONAŢIILOR CE DERIVĂ DIN CONTRACTUL DE

DONAŢIE
Deşi forma actului autentic a fost instituită de legiuitor drept condiţie de validitate a
contractului de donaţie, există totuşi reglementate trei excepţii de la această solemnitate, şi
anume donaţia indirectă, donaţia deghizată, darul manual, donaţia simulată.
42
Prin stabilirea expresă a caracterului derogatoriu de la dreptul comun al formei autentice
s-a pus capăt unot controverse doctrinare ale reglementării anterioare cu privire la cerinţele de
formă pe care trebuia să le respecte donaţia indirectă şi donaţia deghizată.
VI.1. Donaţiile indirecte
Specifică donaţiei indirecte este existenţa intenţiei de gratificare animus donandi, ca

element definitoriu, cu particularitatea că această intenţie nu se materializează în forma clasică
prevăzută de lege pentru donaţie, ci printr-un alt act juridic, diferit de acest contract.
Donaţiile indirecte nu sunt contracte de donaţie în sensul comun al termenului, tocmai de
aceea la încheierea lor nu trebuie respectată forma autentică prevăzută de lege, ci forma specifică
actului juridic care încorporează liberalitatea110. În funcţie de această formă şi de efectul pe care
nerespectarea sa îl are asupra valabilităţii, urmează a se aprecia însăşi validitatea formală a
donaţiei.
Donaţia indirectă nu are un caracter simulat, pentru că intenţia liberală există şi se
manifestă prin însăşi prin însăşi încheierea actului juridic, fără a fi ascunsă, doar forma sa de
concretizare este diferită de cea a contractului de donaţie. În cazul donaţiei indirecte, actul care
se încheie este cel real, voit de părţi, prin intermediul său se realizează indirect o gratificare111.
Cu toate că donaţia indirectă împrumută forma de la actul juridic care îi serveşte drept
suport, condiţiile de fond specifice liberalităţii trebuie respectate.
Pentru valabilitatea donaţiei indirecte trebuie să se realizez acordul de voinţă între
donator şi cel gratificat112.
Pentru valabilitatea donaţiei indirecte trebuie să se realizez acordul de voinţă între
donator şi cel gratificat113. Donaţia indirectă este rezultatul unui acord de voinţă, astfel încât
pentru a produce efecte, actul juridic de renunţare la drept, de iertare de datorie, de stipulare în
favoarea altei persoane trebuie acceptate de către cel în beneficiul căruia sunt efectuate. În lipsa
unei astfel de manifestări de voinţă, intenţia liberală a dispunătorului nu poate fi socotită decât
un simplu act unilateral, respectiv o ofertă de donaţie114.
Ca formă de manifestare, donaţia indirectă se realizează cel mai frecvent prin acte
juridice precum renunţarea la un drept, remiterea de datorie şi stipulaţia pentru altul.
110
111
Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 154
112
Ctin. Hamangiu, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All, Bucureşti, 1998, p. 479
113
D. Zeca ,Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, Vol. II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 108
114
Ctin. Hamangiu, op.cit., vol. III, Ed. All, Bucureşti, 1998, p. 479
43
VI.1.1. Remiterea de datorie
Remiterea de datorie reprezintă unul dintre modurile de stingere a obligaţiei de plată, în

sens larg, prin intermediul căruia creditorul renunţă total ori parţial, expres ori tacit, cu titlu
oneros ori gratuit, la satisfacerea creanţei sale, liberându-l pe debitor de obligaţia sa. Aceasta se
poate realiza prin diverse acte între vii sau prin legat. Dată fiind generozitatea definiţiei legale,
pentru ca remiterea de datorie să constituie o donaţie indirectă, aceasta trebuie să satisfacă
anumite cerinţe care decurg din particularităţile liberalităţii115.
De asemena, remiterea de datorie, pentru a reprezenta o donaţie indirectă, presupune, ca
orice contract, acordul debitorului, părţile convenind astfel ca acesta din urmă să obţină un
avantaj patrimonial, constând în valoarea creanţei pe care nu mai este obligat să o achite
creditorul său.
Este important însă, precum în cazul celorlalte forme de donaţie indirectă, să se
stabilească prin orice mijloace de dovadă existenţa intenţiei de gratificare. Dacă această intenţie
de gratificare lipseşte, iertarea de datorie fiind consimţită din alte considerent, remiterea de
datorie nu mai reprezintă o liberalitate, chiar dacă debitorul înregistrează un avantaj patrimonial.
Din punct de vedere al formei pe care trebuie să o îmbrace această donaţie indirectă, sunt
de reţinut dispoziţiile art. 1630 alin. (1) Noul Cod civil, potrivit căruia remiterea de datorie poate
fi expresă sau tacită, iar din perspectiva regimului probator, se aplică prevederile art. 1499, reiese
că dovada se face cu orice mijloc de probă.
Tocmai de aceea, remiterea de datorie reprezintă o excepţie de la obligativitatea formei
autentice ad validitatem pentru contractul de donaţie. Din perspectiva cerinţelor de fond şi a
regimului juridic însă, odată calificată remiterea de datorie ca donaţie, vor primi incidenţă
regulile speciale prevăzute de lege pentru donaţii. Dacă remiterea de datorie este realizată printr-
un act pentru cauză de moarte, şi anume legat, este evident că nu se mai ridică problema
calificării sale ca donaţie indirectă, urmând a fi aplicate regulile specifice legatului116.
VI.1.2. Renunţarea la un drept
Renunţarea la un drept este un act juridic de sine stătător, ce nu presupune automat, prin
simpla sa încheiere, existenţa unei donaţii indirecte.
115
116
44
Renunţarea la un drept poate fi şi cu titlu oneros, iar dacă respectiva contraprestaţie este o
cauză suficientă şi reală a renunţării, nici nu mai este aplicată problema liberalităţii.
Renunţarea la un drept cu titlu gratuit poate să fie calificată, de la caz la caz, ca donaţie
indirectă, impunându-se însă a se dovedi, prin orice mijloc de probă, existenţa intenţiei de
gratificare.
Operaţiunea nu este lipsită de semnificaţie, căci, odată probat elementul animus donandi,
renunţarea la drept va trebui analizată şi din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de fond specifice
donaţiei117.
Între renunţare şi donaţie există un raport juridic de interdependenţă, în care donaţia este
un simplu accesoriu al operaţiei principale care este renunţarea118.
VI.1.3. Stipulaţia pentru altul
Stipulaţia pentru altul este de obicei un contract sau o clauză întrun contract prin care o
parte, numită promitent, se obligă faţă de cealaltă parte, numită stipulant, să execute o prestaţie
în favoarea unei alte persoane, străină de contract, numită terţ beneficiar. Acesta nu participă şi
nu este reprezentat la încheierea contractului. Prin efectul stipulaţiei, beneficiarul dobândeşte
dreptul de a cere direct promitentului executarea prestaţiei119.
Între stipulant şi beneficiar pot exista raporturi juridice obligaţionale, în baza cărora
stipulantului să îi incumbe obligaţii patrimoniale faţă de beneficiar. În acest caz, stipulaţia nu
ridică problema calificării sale ca donaţie indirect în favoarea beneficiarului, întrucât cauza
încheierii stipulaţiei o constituie îndeplinirea de către stipulant, prin mijlocirea promitentului, a
obligaţiilor pe care le avea faţă de beneficiar.
Dacă însă astfel de raporturi juridice nu preexistau, stipulaţia în favoarea terţului
beneficiar constituie o donaţie indirect, sub rezerva stabilirii intenţiei animus donandi.
Stipulaţia pentru altul poate materializa o liberalitate în două cazuri: prin încheierea între
stipulant şi promitent a unui contract diferit de donaţie, în baza căruia promitentul îşi asumă
obligaţia de a efectua o prestaţie în favoarea terţului beneficiar; prin încheierea între stipulant şi
promitent a unui contract de donaţie, prin care promitentul îşi asumă obligaţia de a executa o
anumită sarcină în beneficial unui terţ – donaţia cu sarcină.
117
118
G.Boroi, L. Stănciulescu, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 420
119
A se vedea art. 1284 alin. (2) Noul Cod civil
45
În acest caz suntem în situaţia unei donaţii duble făcute printr-un act juridic 120, aşadar din
perspectiva condiţiilor de formă, se impune respectarea soleminităţii donaţiei, sub sancţiunea
nulităţii absolute. În cele din urmă, sarcina este o clauză întrun contract supus el însuşi formei
autentice, chiar dacă, pentru terţ, aceasta constituie o donaţie indirect. Or, pentru a fi valabilă,
donaţia indirect trebuie să respecte forma prevăzută de lege pentru actul juridic care îi serveşte
drept support.
Nu se poate accepta ca donaţia direct să fie supusă dormei autentice, iar clauza sarcinii în
favoarea unui terţ, chiar dacă constituie o donaţie indirect, nu pentru că, toate clauzele unui
contract pentru validitatea căruia legea instiuie o formă anume trebuie să îmbrace formă
respectivă, sub sancţiunea nulităţii absolute121.
Întrucât instiuirea sarcinii reprezintă o donaţie indirect în favoarea terţului prin
intermediul stipulaţiei pentru altul, verificarea îndeplinirii condiţiilor de validitate de fond a
donaţiei trebuie să se realizez atât în raporturile dintre donator – donator cât şi iîntre donator –
terţ beneficiar, care, la rândul cău, este un donator, deşi indirect.
VI.2. Donaţii deghizate
Donaţia deghizată este generată prin simularea unui act cu titlu gratuity, secret, dar real,
ce reflect adevărata voinţă a părţilor, sub forma unui act cu titlu oneros, public, dar fictive, care
nu corespunde voinţei juridice adevărate a părţilor implicate în convenţie.
De pildă, părţile convin asupra unei donaţii ce are ca obiect un imobil, dar încheie un act
apparent de vânzare – cumpărare privitor la bunul respective, deghizând gratuitatea într-un preţ
care, în realitate, nu s-a plătit şi nici nu se doreşte a se plăti sau încasa de către părţi. În ipoteza în
care prin realizarea simulaţiei se urmăresc scopuri ilicite, operaţia este lovită de nulitatea
absolută şi nu se pune problema vreunor efecte ale donaţiei deghizate în acest fel. De exemplu,
dispoziţiile art. 1033 alin. (1) Cod civil stabilesc că este lovită de nulitate oricare simulaţie în
care donaţia constituie contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea între soţi. Totodată,
dispoziţiile art. 992 alin. (1) Cod civil prevede sancţiunea anulabilităţii pentru donaţiile deghizate
sunt forma unui contract cu titlu oneros, potrivit prevederilor textului legal.
Dacă însă nu sunt incidente cauze de nulitate, prin promovarea acţiunii în declararea
simulaţiei se poate obţine valorificarea actului secret, cu consecinţa că, între părţi, acesta îşi va
produce efectele,şi nu actul public sau apparent, care urmează a se înlătura, deoarece reflect reala
voinţă a părţilor.
120
Fr. Deak, op.cit., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 147
121
46
Astfel că, promovarea acţiunii în declararea simulaţiei este obligatory pentru ca
reclamantul să potă solicita revocarea donaţiei pentru ingratitudine, pentru neexcutarea sarcinii,
să poată invoca existenţa incapacităţilor specific ori nerespectarea altor cerinţe de fond relative la
actul secret, să poată solicita raportul ori reducţiunea donaţiei.
Poate avea interes să promoveze acţiunea în declararea simulaţiei, de pildă, donatorul
care urmăreşte revocarea donaţiei pentru ingratitudine – ceea c ear fi inamisibil în considerarea
caracterului oneros al actului aparent – sau un terţ, un moştenitor al donatorului c ear urmări
raportul ori reducţiunea donaţiei.
Totodată, eventuala revocare a donaţiei dintre soţi este lipsită de relevanţă dacă soţul
reclamant nu dovedeşte înainte că înscrisul apparent este unul simulate ori că realul donator este
soţul său, iar nu persoana ce figurează în înscrisul public, după situaţie urmând a se observa şi
incidenţa prezumţiilor dispuse prin prevederile legale.
Acţiunea în declararea simulaţiei este imprescriptibilă, dar, dacă prin promovarea acţiunii
se urmăreşte, de pildă, finalitatea reducţiunii donaţiei deghizate sub forma unui contract cu titlu
oneros ori făcute prin persoane interpose, va trebui să se ţimă cont de faptul că, conform
dipoziţiilor legale122, dreptul la acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive 123 se prescrie în
termen de trei ani, care începe să curgă, de principiu, de la dat deschiderii succesiunii.
Din perspectiva mijloacelor de dovadă a deghizării trebuiesc reţinute prevederile art.
1292 Cod civil, potrivit cărora dovada simulaţiei poate să fie făcută de creditori şi de terţi cu
orice mijloc de probă, soluţie normal, pentru că, pentru aceştia, simulaţia constituie un simplu
fapt juridic, însă trebuie să se ţină cont şi de prevederile art. 1291 Cod civil124.
Totodată, şi părţile pot să dovedească simulaţia prin orice mijloc de probă atunci când
pretend că aceasta are caracter illicit – este fraudulosă, consimţământul uneia dintre părţi a fost
viciat prin dol, eroare sau violenţă, actul fiind nul pentru cauză ilictă ori imorală sau a fost
imposibilă preconstituirea unui înscris ori păstrarea acestuia, din caz fortuit ori de forţă majoră.
Aceste consideraţiuni îşi păstrează actualitatea şi în viziunea noului Cod de procedură
civilă125. Ste de asemenea, valabilă, în aplicarea dispoziţiilor art. 309 alin. (4) pct. 4 Cod de
procedură civilă, convenţia chiar tacită a părţilor litigante de a face dovada actului secret cu
partori şi prezumţii cu privire la drepturi de care acestea pot dispune. În cazurile celelalte, părţile,
succesorii lor universali şi cu titlu universal pot să dovedească deghizarea prin catraînscris ori
început de dovadă scrisă completat cu martori şi cu prezumţii.
122
123
FL.A. Baias, E.Chelaru, op.cit., Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2015, pp. 1127 - 1133
124
A. A. Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 29
125
A se vedea art. 309 alin. (4) pct. 1,3,5 Noul Cod de procedură civilă
47
De pildă, dacă se pretinde că o donaţie a fost deghizată sub forma unui contract de
vânzare – cumpărare, prin administrarea probaţiunii, potrivit prevederilor legale, instanţa de
judecată va fi chemată să verifice preţul convenit, dacă pretinsul cumpărărtor avea posiblităţi
efective de a achita preţul convenit126.
Pentru că atât actul public, cât şi actul secret, sunt încheiate de aceleaşi persoane, pentru
valabilitatea donaţiei deghizate trebuiesc respectate toate condiţiile de fond specific donaţiei –
capacitate, irevocabilitate de gradul II - , iar donaţia deghizată întrun act cu titlu oneros este
suspusă reducţiunii, raportului şi revocării.
Clarificând controversele din doctrina şi practica judiciară anterioară noul Cod civil
prevede expres, prin dispoziţiile art. 1011 alin.(1) că sunt exceptate de la obligativitatea
încheierii prin înscris authentic, sunt sancţiunea nulităţii absolute, donaţiile indirect, cele
deghizate şi darurile manuale.
Astfel că, în ceea ce priveşte condiţiile de formă ale înscrisului apparent este sufficient a
fi respectate cele prevăzute de lege pentru contractul care deghizează donaţia. Dacă această
formă este ceea autentică, sunt sancţiunea nulităţii absolute înscrisul public ca trebui să fie
autentificat, de pildă donaţia unui teren este deghizată sub forma unei vânzări – cumpărări a
respectivului teren, contract care, în considerarea acestui obiect, este la rândul său, supus ad
validitatem cerinţei formei autentice. În această situaţie nici nu se mai pune problema unei
substituiri de formă între înscrisul secret şi înscrisul aparent. O donaţie informă nu poate să
producă efecte prin deghizare într-un înscris public, care la rândul său, este şi acesta inform.
În ipoteza în care prevederile legale admit forma valabilă a contractului apparent solo
consensu127, este sufficient un înscris sub semnătură privată pentru contractul secret de donaţie.
S-a arătat însă că nerespectarea formei cerute de prevederile legale pentru contractul ce
deghizează donaţia este sancţionat cu nulitatea absolută a donaţiei deghizate, deşi aceea formă
este prevăzută ad probationem, întrucât forma se împrumută de la contractul ce deghizează
donaţia, iar sancţiunea ce se aplică este, de obicei, aceea prevăzută pentru donaţii128.
În situaţia în care încheierea donaţiei deghizate are drept efect încălcarea rezervei
succesorale a moştenitorilor dispunătorului, se vor aplica prevederile art. 1091 alin. (4) Cod civil,
potrivit cărora înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent, un ascendant privilegiat ori către
soţul supravieţuitor este prezumată relative a fi o donaţie, dacă înstrăinarea s-a realizat cu rezerva
uzufructului, uzului sau abitaţiei, sau în schimbul întreţinerii pe viaţă sau a unei rente viagere.
126
E. Safta – Romano, Contracte civile. Încheiere. Executare. Încetare, Ed. Polirom, Bucureşti, 1999, p. 189
127
Ghe. Comăniţă, Drept civil – Contracte civile speciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 80 - 90
128
Fr. Deak, Contracte civile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p,. 151
48
Se pot prevala de această prezumţie însă doar descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi
soţul supravieţuitor ai defunctului, dacă nu au consimţit la înstrăinare129.
VI.3. Darurile manuale
Darul manual reprezintă forma cea mai simplă de donaţie, impunând doar tradiţiunea
unui mobil donat (pe lângă acordul de voinţă, indispensabil încheierii contractului).
În cazul darurilor manuale tradiţiunea este o solemnitate care suplineşte forma autentică a
actului.
Spre exemplu, art. 1011 alin. (4), partea finală Cod civil prevede că darul manual se
încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunului de la donator la
donatar, derogând astfel de la dispoziţiile art. 1011 alin. (1) Cod civil, care instituie forma
autentică, ad validitatem, pentru încheierea contractelor de donaţie.
Darul manual presupune acordul de voinţă al părţilor şi tradiţiunea (predarea materială)
bunurilor mobile corporale de la donator la donatar.
Darul manual este considerat un contract real, conform art. 1174 alin. (4) Cod civil.
Temeiul transmisiunii bunurilor mobile corporale din patrimoniul donatorului în cel al
donatarului îl reprezintă acordul de voinţă al părţilor, iar tradiţiunea bunurilor (de manu ad
manum130) este forma exterioară de materializare a acestui acord de voinţă.
Având în vedere că toate bunurile mobile corporale ar putea fi susceptibile de
transmitere cu titlu gratuit prin dar manual, iar unele dintre ele sunt la fel de importante din punct
de vedere valoric ca şi bunurile imobile, legiuitorul a intervenit prin alin. (4) al art. 1011 Cod
civil, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2011, şi a limitat această liberalitate între vii
doar la bunuri mobile corporale a căror valoare nu poate depăşi suma de 25.000 lei. Alineatul (4)
al art. 1011 Cod civil, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2011, limitează însă obiectul
darului manual la bunuri mobile cu o valoare de până la 25.000 lei, cu excepţia cazurilor când
legea interzice transferul unor astfel de bunuri (de exemplu, armele şi muniţiile care pot fi
procurate şi deţinute numai în condiţiile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi
muniţiilor131, chiar dacă limita lor valorică ar fi îndeplinită.
129
A. A. Stamate – Tămăşan, op.cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 30
130
131
Publicată în M.Of. nr. 583 din 30 iunie 2004
49
Limitarea dreptului de dispoziţie cu titlu gratuit prin simpla tradiţiune doar la bunurilor
mobile corporale cu o valoare până la limita menţionată este justificată de rolul protectiv pe care
formalismul îl are asupra consimţământului în materia contractului de donaţie132.
Darul manual se realizează prin tradiţiunea bunurilor mobile corporale de la donator la
donatar, în baza acordului de voinţă al părţilor. Darul manual face parte din categoria
contractelor reale, conform art. 1174 alin. (4) Cod civil.
Constituie dar manual şi depunerea unei sume de bani la CEC , sau altă unitate bancară,
pe numele unei alte persoane, dacă această depunere nu s-a făcut cu alt titlu (plata unei datorii,
acordarea unui împrumut).
Prin derogare de la regula comunităţii bunurilor dobândite de către oricare dntre soţi în
timpul căsătoriei, sunt clasificate bunuri proprii ale fiecărui soţ bunurile dobândite în timpul
căsătoriei prin donaţie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune.
Legea nu distinge în funcţie de momentul realizării donaţiei; cu ocazia serbării nunţii sau
la o altă dată (dar evident, în timpul căsătoriei). De altfel, dacă s-ar face excepţie pentru darurile
de nuntă, de ce nu s-ar excepta şi darurile făcute cu ocazia aniversării căsătoriei. În consecinţă
legea nu distinge în funcţie de persoana donatorului (părinţi sau alte rude ori persoane fără
legătură de rudenie cu unul dintre soţi).
Deşi darul manual se perfectează prin predare şi, ca atare, fiind o chestiune de fapt poate
fi dovedită prin orice mijloc de probă, pentru donator şi succesorii săi, în vederea dovedirii
actului juridic al darului manual, ad probationem se cere existenţa unui înscris sau început de
dovadă scrisă care poate fi completată cu martori sau prezumţii, conform regulilor generale în
materie de probe.
VI.4. Darurile de nuntă
Legiuitorul a optat pentru reglementarea special, în cupriinsul art. 1030 Cod civil, a
donaţiei făcute viitorilor soţi ori unuia dintre aceştia în vederea căsătoriei , instituinbd un regim
juridic derogatoriu de la dreptul comun.
Elementul definitoriu al acestor donaţii îl reprezintă cauza lor specific, intenţia liberal
fiind generată de dorinţa de a gratifica pe viitorii soţi ori pe viitorul soţ, în considerarea încheierii
posterioare a mariajului proiectat. În realitatea social aceste donaţii reprezintă, de obicei,
132
50
“înzestrarea” copiilor de către părinţi, darurile de nuntă făcute anterior încheierii căsătoriei de
către rude sau prieteni ori chiar de către viitorii soţi, unul altuia133.
Pentru a fi întrunită ipoteza textului legal, donatarul sau donatarii trebuie să aibă calitatea
special de viitori soţi, iar donaţia trebuie să fie făcută în forma prevăzută de lege, deci o donaţie
valabilă, sub condiţia suspensivă a încheierii căstoriei.
Această condiţie trebuie expres inserată în cuprinsul actului de donaţie ori anume
convenită în cazul darului manual. Simplul fapt că donatarul are un proiect concret de căsătorie
care nu se realizează nu atrage incidenţa automată a caducităţii donaţiei, trebuind să se
stabilească faptul că donaţia s-a realizat sub condiţia materializării acestui proiect.
În cazul donaţiilor care obligatoriu trebuie încheiate în formă solemn, se impune ca toate
clauzele să îmbrace tiparul authentic, sub sancţiunea nulităţii absolute, deci inclusive clauza care
prevede condiţia suspensivă a încheierii căsătoriie donatarilor sau donatarului.
Această liberalitate inter vivos este mereu anterioară datei stabilite pentru încheierea
căsătoriei. Momentul încheierii căsătoriri este cel anume stabilit prin prevederile art. 289 Cod
civil.
Momentul încheierii căsătoriei este acela în care viitorii soţi sunt declaraţi căsătoriţi de
către ofiţerul de stare civilă. Stabilirea cu exactitate a momentului în care este încheiată căsătoria
– anume acela în care ofiţerul de stare civilă, luând consimţământul fiecăruia dintre viitorii soţi,
îi declară căsătoriţi – are o deosebită însemnătate juridică cel puţin din următoarele considerente:
acesta este reperul temporal al declanşării efectelor căsătoriei şi, de asemenea, cel ce va orienta
cercetarea judecătorească referitoare la valabilitatea căsătoriei ori de câte ori instanţa este
sesizată în acest sens.
Sub primul aspect, de îndată ce căsătoria este declarată încheiată, statutul de viitor soţ se
preschimbă în cel de soţ, cu drepturi şi îndatoriri de natură personală şi de natură patrimonială
specifice acestei calităţi. Exemplificativ, soţii au îndatorirea de a locui împreună, dar, pentru
motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat134; între soţi, regimul matrimonial produce
efecte numai din ziua încheierii căsătoriei135.
Sub cel de-al doilea, cauzele de nulitate a căsătoriei sunt evaluate în funcţie de situaţia
existentă la data încheierii căsătoriei – precum impubertatea legală 136, iar posibilitatea menţinerii
unei căsătorii lovite de nulitate absolută sau de nulitate relativă presupune elemente de fapt
ulterioare încheierii căsătoriei – reluând exemplul de mai sus, nulitatea absolută a căsătoriei
minorului care nu a împlinit 16 ani se acoperă dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii
133
L. Stănciulescu, Curs de drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 204 şi urm.
134
135
136
51
judecătoreşti ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut ori a rămas
însărcinată137.
Întocmirea actului de căsătorie este o formalitate ulterioară încheierii căsătoriei – aşa cum
rezultă explicit din cele statuate prin art. 290 Cod civil – în consecinţă neîntocmirea lui nu are
nicio urmare asupra valabilităţii căsătoriei.
În situaţia în care căsătoria nu se încheie - condiţia nu se îndeplineşte 138- , donaţia este
caducă, sancţiune expres prevăzută în denumirea marginală a art. 1030 Cod Civil, aşadar, „nu
produce efecte”, iar dreptul de proprietate asupra bunului donat va rămâne în patrimoniul
dispunătorului. Producerea efectelor specifice contractului de donaţie este condiţionată de
încheierea căsătoriei, deci de îndeplinirea condiţiei suspensive.
Dacă această căsătorie se încheie, este irelevantă, din perspectiva contractului de donaţie,
soarta ei ulterioară, intervenţia unui eventual divorţ ori a încetării căsătoriei. Însă nulitatea sau
anularea căsătoriei vor determina lipsirea de efecte a contractului de donaţie, pentru că, în acest
caz, căsătoria se consideră, cu efect retroactiv, neîncheieată.
O precizare trebuie făcută pentru ipoteza căsătoriei putative, a căsătoriei nule sau anulate,
la a cărei încheiere cel puţin unul din soţi a fost de bunăcredinţă şi care reprezintă o excepţie de
la regula desfinţări retroactive a căsătoriei, ca efect al constatării nulităţii ori anulării mariajlui.
S-a arătat139 că desfiinţarea căsătoriei nu aduce atingere efectelor acelei căsătorii produse
până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, avantajul putativităţii fiind acela că sunt
conservate efectele ex tunc ale căsătoriei, atât în componenta nepatrimonială, cât şi în ceea
patrimonială. Pornind de la împrejurarea că, conform prevederilor art. 304 Cod civil, soţul este
de bună – credinţă păstrează , până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă,
situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă, rezultă că, dacă acesta a fost gratificat, prin donaţie
sub condiţia încheierii căsătoriei, donaţia se va menţine, în caz contrar, va interveni caducitatea.
Dacă ambii soţi au fost gratificaţi, donaţia îşi va produce efectele doar în privinţa soţului ce poate
invoca în favoarea sa beneficiul putativităţii.
În doctrină140 se apreciază că pot fi aplicate prin analogie prevederile art. 1032 Cod civil,
potrivit cărora nulitatea căsătoriei atrage nulitatea realitivă a donaţiei făcute soţului de rea –
credinţă, pentru că denumirea marginală a textului se referă in terminis la nulitatea donaţiei între
soţi, astfel că, nu la ceea făcută de un terţ soţilor. Aşadar, sancţiunea aplicabilă donaţiei făcute de
un terţ soţului de rea- credinţă a cărui căsătorie a fost anulată, va fi caducitatea şi nu nulitatea
relativă.
137
138
A. A. Stamate – Tămăşan, op,cit., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 168 - 179
139
E. Florian, Dreptul familiei, ediţia 4, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2011, p,. 68
140
52
Distincţie faţă de darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau
pe durata acesteia, în vederea căsătoriei. Întrucât legea nu distinge, sunt vizate orice fel de
donaţii, aşadar mobiliarea sau imobiliare, directe, indirecte, deghizate ori daruri manuale.
Gratificaţii pot fi viitorii soţi împreună ori doar unul dintre aceştia, iar donator poate fi
orice persoană, chiar unul dintre viitorii soţi, care dăruieşte celuilalt.
În acest context, mai trebuie reţinute prevederile art. 268 Cod civil, potrivit cărora, în
cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în
considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor
obişnuite. Darurile se restituie în natură, sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura
îmbogăţirii. Obligaţia de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre
logodnici. Dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la ruperea logodnei. Darurile la
care se referă textul art. 268 Cod civil sunt cele primite în considerarea logodnei sau pe durata
acesteia, în vederea căsătoriei.
Aşadar, dacă viitori soţi nu au avut statutul de logodnici, chiar primind donaţii în vederea
căsătoriei, regimul acestor acte cu titlu gratuit se va analiza prin prisma prevederilor art. 1030
Cod civil.
Chiar dacî gratificaţii au avut statutl de logodnici, incidenţa cocomitentă a celor două
texte normative este exclusă când darurile primite în considerarea logodnei, pentru că prevederile
art. 1030 Cod civil se referă strict la donaţiile făcute sub condiţia încheierii căsătoriei, aşadar,
dispunătorul se raportează la un alt eveniment, cel matrimonial.
3.2 Darurile de nuntă
De asemenea, donaţiile la care se referă prevederile art. 1030 Cod civil trebuie deosebite
de darurile de nuntă, care se fac soţilor sau unuia dintre aceştia cu ocazia celebrării căsătoriei,
deci posterior încheierii acesteia.
Problematica darurilor de nuntă a generat ample controverse doctrinaire, nu sub aspectul
naturii juridice a acestora, caracterul lor de liberalitate inter vivos fiind evident, ci din
perspective apartenenţei lor la patrimonial comunitar ori, dimpotrivă, a considerării lor ca bunuri
proprii soţului ori soţilor gratificaţi.
Controversele îşi păstrează actualitatea, pentru că prevederile art. 340 lit. a) Cod civil
stabilesc că sunt bunuri proprii ale fiecărui soţ – în cadrul regimului comunităţii legale -
53
bunurile dobândite prin donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut în mod expes
că ele vor fi comune.
Este de observat că prevederile legale nu disting, în calificarea ca bunuri proprii a
donaţiilor primate în timpul căsătoriei, nici în funcţie de persoana donatorului – părinte, soţ, terţ -
, nici prin raportare la ocazia ori circumstanţele în care s-a făcut donaţia – celebrarea căsătoriei
ori posterior acestui moment – şi nici în funcţie de forma concretă de realizare – donaţie direct,
indirect, simulată ori dar manual141. Pe cale de consecinţă, după cum s-a arătat 142, întrucât ubi lex
non distinguit, nec nos distinguere debemus, bunurile dobândite prin donaţie, inclusive darurile
de nuntă, devin bunuri proprii ale fiecărui soţ, dacă dispunătorul nu a dispus ca ele să devină
comune143.
O excepţie poate fi reţinută şi de lege lata. Întrucât darurile obişnuite sunt scutite de
raport, reducţiunea şi chiar de obligaţia de restituire de către foştii logodnici, în situaţia în care
soţii primesc astfel de daruri indifferent de ocazie sau de la ce persoane, acestea vor intra în
patrimioniul comunitar, în ipoteza regimului comunităţii legale, dacă nu există temei pentru
aprecierea lor ca bunuri proprii prin prisma altor criteria decât cele dispuse de art. 340 Cod civil.
VI.5. Donaţia cu sarcini
Liberalitatea reprezintă categoria de acte juridice prin excelenţă susceptibilă de a fi

încheiată sub modo144.
Instituirea sarcinii, de cregulă, dimensionează în mod concret limitele reale ale intenţiei
liberale a dispunătorului, trasează hotarul între gratuit şi oneros în cadrul uneia şi aceleiaşi
convenţii.
Nu de puţine ori, instituirea unei sarcini prin contractul de donaţie poate să ridice
probleme cu privire la calificarea juridică a acestuia. În situaţia în care valaorea sarcinii absoarbe
valoarea bunului aparent donat ori este sensibil egală cu aceasta, iar sarcina a fost stabilită în
favoarea dispunătorului, convenţia dintre părţi nu mai paote să fie considerată ca donaţie,
independent de denumirea sa, pentru că contractul devine bilateral şi oneros 145 în întregime, cu
consecinţa calificării lui, în funcţie de obligaţia care intră în conţinutul sarcinii, drept vânzare –
cumpărare, întreţinere etc.
141
142
Fr. Deak, op.cit., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 154
143
A se vedea art. 340 lit. a) Cod civil
144
145
Iar nu a unei donaţii deghizate prin interpunere de persoană
54
În aceeaşi situaţie a echivalenţei sau a cvasiechivalenţei valorice dintre bunul donat şi
sarcină, dacă prestaţia a fost stipulată în favoarea unui terţ, ne aflăm în prezenţa unui liberalităţi
indirecte înfăptuite pe cale stipulaţiei pentru altul146.
De asemenea, trebuie stabilit dacă sarcina instituită printrun contract de donaţie nu
constituie, în realitate, o condiţie, pentru că regimul juridic al sarcinii diferă esenţial de cel al
condiţiei suspensive sau rezolutorii.
Astfel, spre deosebire de condiţia suspensivă, ce amână transferul patrimonial până la
împlinirea ei, sarcina nu afectează această transmisiune, căci donaţia sub modo produce efecte
imediate. Se aseamănă, spre deosebire de condiţia rezolutorie, a cărei stipulare nu conferă
conatarului calitatea de debitor al vreunei obligaţii, acesta putînd acţiona cum doreşte, fără a se
expune riscului angajării răspunderii, sarcina îl obligă pe gratificat, în situaţia neîndeplinirii
putându-se exercita acţiunea în executarea sarcinii. Condiţia rezolutorie desfiinţează actul de
drept, dar revocarea donaţiei pentru neexcutarea sarcinii este judiciară.
Rezultă că pentru calificarea juridică a clauzei vor treui analizate atent toate stipulaţiile
contractuale, interpretate unele prin altele, idetificată reala voinţă a părţilor, dincolo de sensul
literal al termenilor, în aşa fel încât eventuala neîndeplinire a condiţiei ori neexcutare a sarcinii
să fie abordate din perspectiva prevederi juridice corespunzătoare.
De pildă, în situaţia în care sarcina a fost stabilită în favoarea donatarului, dacă donatorul
nu are un interes, cel puţin moral, în executarea acesteia, sarcina respectivă ar trebui mai degrabă
analizată ca o condiţie147.
De la început trebuiesc avute în vedere prevederile art. 1028 Cod civil, potrivit cărora
donatarul este ţinut să îndeplinească sarcina doar în limita valorii bunului donat, actualizată la
data la care sarcina trebuia îndeplinită 148. Aceste dispoziţii au menirea de a evita transformarea
donaţiei dintr-un act cu titlu gratuit întrunul cu titlu oneros, ceea ce s-ar întâmpla dacă valoarea
sarcinii nu doar că ar absorbi, dar al depăşi valaorea bunului donat, cu consecinţa că donatarul nu
ar mai fi un gratificat.
Sarcina constă în prestaţia de a da, a face ori anu face, ce incumbă donatarului dacă
donaţia este afectată de această modalitate149.
Sarcina trebuie să fie posibilă, licită, morală şi expresă, chiar şi în cazul darului
manual150.
Sarcina se poate stabili:
146
T. Prescure, op.cit., Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2012, p. 216 - 222
147
FL.A. Baias, E.Chelaru, op.cit., Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2015, pp. 1143 şi urm
148
149
L. Uţă, op.cit., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 135 - 147
150
55
a. În favoarea donatorului. Aceasta poate consta, de exemplu151 în plata unor datorii,
asigurarea întreţinerii viagere, prestarea în favoarea acestuia a unui servicu determinat, în
general, orice obligaţie de a da, a face ori anu nu face. Neîndeplinirea sarcinii stabilite în
favoarea donatorului deschide acestuia şi succesorilor săi, deopotrivă, atât calea acţiunii în
revocare, cât şi cea a cererii de executare.
b. În favoarea donatarului. Dacă sarcina a fost stipulată în favoarea donatarului, contractul
este de fapt esenţialmente gratuit, dar subzistă posibilitatea acţiunii în revocare, ţinînd cont
că donatorul ar putea să justifice un interes, de cele mai multe ori moral, pentru executarea
sarcinii.
c. În favoarea unui terţ. Terţul beneficiar al sarcinii trebuie să fie determinat prin chiar
contractul de donaţie ori cel puţin dispunătorul să prevadă condiţiile pe baza cărora acest
beneficiar să poată di feterminat la data la care trebuie executată sarcina. În acest context,
trebuiesc reţinute dispoziţiile art. 989 alin. (4) Cod civil, potrivit cărora este valabilă
liberaltatea făcută unei perosane desemnate de sipunător, cu o sarcină în favoarea unei
persoane alese fie de gratificat, fie de un terţ desemnat, la rândul său tot de dispunător.
Aşadar, desemnarea exactă a terţului bewneficiar al sarcinii se poate realiza nu doar de
către donator şi şi de către donatar ori de către un terţ desemnat de donator152.
Donaţia cu sarcină prezintă particularitatea care are drept efect naşterea obligaţiei
gratificatului de a executa întocmai sarcina stipulată contractual, obligaţie juridică, iar nu morală,
precum cea de recunoştinţă.
În acest caz, contractul nu mai este unit’lateral, ci sinalagmatic în limita sarcinii, întocmai
de aceea creditorul prestaţiei este titular al dreptului de a obţnie îndeplinirea integrală, exactă şi
la timp a obligaţie, conform art. 1516 Cod civil.
Însuşi dreptul donatorului şi al moşetenitorilor acestuia se a opta între revocarea donaţiei
pentru neexcutarea sarcinii şi executarea silită a acesteia îşi are sorgintea în dispoziţiile art. 1516
alin. (2) Cod civil, potrivit cărora creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune
– interese, dacă i se cuvin, să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei ori să
obţină rezoluţiunea153.
Donatarul este ţinut să îndeplinească sarcina doar în limita valorii bunului donat,
actualizată la data la care sarcina trebuia îndeplinită. Aşadar, dacă donatarul a procedat la
executare în limita acestei valori, atît cererea de revocare a donaţiei, cât şi cea de executare a
diferenţei de sarcină care excede valorii bunului donat urmează a fi respinse ca neîntemeiate154.
151
152
153
154
56
În acelaşi context al executării sarcinii, trebuie reţinute, ca element de noutate legislativă,
prevederile art. 1006 – 1009 Cod civil.
Respectarea condiţiilor şi executarea sarcinilor unei liberalităţi se pot întinde pe perioade
semnificative de timp (de exemplu, de cuius lasă prin legat o clădire autorităţilor locale pentru
amenajarea şi funcţionarea unei grădiniţe), iar circumstanţele (economice, sociale, politice,
monetare, tehnice etc.) în care dispunătorul a plasat această executare se pot schimba
semnificativ odată cu trecerea anilor, ceea poate îndreptăţi pe titularul liberalităţii (şi pe
moştenitorii săi) să ceară îndepărtarea aplicării stricte a regulii pacta sunt servanda, indiferent
dacă acesta este persoană fizică sau juridică, de drept privat sau public155.
Articolul 1006 Cod civil are un caracter special, adaptat materiei liberalităţilor, întrucât, în
principiu, obligaţiile civile nu sunt reexaminabile în afara convenţiei părţilor, pentru a nu
ameninţa securitatea juridică.
Articolul 1006 NCC autorizează revizuirea sarcinilor şi condiţiilor oricărei liberalităţi, fie
ea donaţie sau legat, indiferent de natura şi tipul condiţiei sau a sarcinii sau de beneficiarul
sarcinii. Nu se cere trecerea unei perioade de timp de la data la care liberalitatea şi-a produs
efectele sau de la ultima cerere de revizuire, nici dovedirea încercării de punere în aplicare a
modalităţilor care fac obiectul acestei cereri, precum prevede art. 900-5 Codul civil francez156.
Pentru a putea opera revizuirea, trebuie să existe legătură cauzală între o modificare
fundamentală a împrejurărilor iniţiale şi dificultatea sau caracterul păgubos al executării
liberalităţii afectate de modalităţile amintite.
Situaţiile imprevizibile şi neimputabile beneficiarului fac trimitere atât la aspecte materiale
(în exemplul anterior, ruina edificiului devine prea avansată pentru continuarea afectaţiunii), cât
şi subiective (nu mai există un număr suficient de copii pentru menţinerea funcţională a întregii
clădiri), care este necesar să intervină ulterior acceptării liberalităţii.
Efectul produs astfel trebuie să constea fie într-o executare „extrem de dificilă” 157 a
obiectului liberalităţii/sarcinii, care ar putea fi apreciată prin mijloacele materiale de care dispune
gratificatul sau pe care liberalitatea i le livrează, fie într-o executare „excesiv de oneroasă”, care
ce ar putea fi apreciată prin reducerea emolumentului gratificatului până la neantizarea intenţiei
liberale faţă de acesta (ceea ce ar contraveni caracterului irevocabil al donaţiei, de exemplu). În
ambele ipoteze, analiza trebuie realizată in concreto şi vizează elemente de apreciere subiectivă,
ceea ce conferă decidentului o largă libertate de apreciere158. De asemenea, apreciem că şi
imposibilitatea de executare poate justifica revizuirea.
155
156
157
158
57
Procedura revizuirii este administrată de instanţa competentă159, fără îndeplinirea vreunei
condiţii speciale. Noul Cod civil nu conţine nici o dispoziţie procedurală, spre deosebire de
Codul civil francez, care, în art. 900-3 – 900-7, prevede că acţiunea în revizuire se intentează pe
cale principală sau pe calea cererii reconvenţionale în cadrul unei acţiuni civile în executarea
liberalităţii sau în revocarea acesteia pentru neexecutare şi se judecă în contradictoriu cu
moştenitorii dispunătorului liberalităţii, iar pentru intentarea sa este necesară trecerea unui
termen de 10 ani de la moartea dispunătorului sau de la ultima cerere de revizuire admisă, timp
pentru care trebuie să se dovedească diligenţele depuse în îndeplinirea obligaţiilor a căror
revizuire se cere.
Instanţa de judecată apreciază în mod suveran modificările ce pot fi autorizate în privinţa
sarcinilor şi a condiţiilor, cu asigurarea menţinerii scopului avut în vedere de către dispunător,
după cum urmează: reducerea cantitativă, calitativă sau a periodicităţii prestaţiilor care grevează
liberalitatea; modificarea obiectului prestaţiilor; regruparea prestaţiilor cu altele; înstrăinarea
totală sau parţială a obiectului liberalităţii, urmată de utilizarea preţului în acord cu cerinţele
intenţiei liberale a dispunătorului; alte măsuri care pot fi adaptate de instanţă pentru a concilia
interesele contare care se constituie în motive ale revizuirii. Dacă este necesar, se va asigura
publicitatea măsurilor dispuse de instanţa de judecată.
Articolul 1008 Cod civil reglementează în mod expres dreptul dispunătorului, a
moştenitorilor săi sau a terţului beneficiar al sarcinii sau condiţiei, fără a-l exclude însă pe cel
obligat la respectarea condiţiei sau a sarcinii, de a cere instanţei competente, posterior revizuirii,
constatarea revenirii circumstanţelor care fac posibilă executarea obligaţiei aşa cum aceasta a
fost iniţial prevăzută şi, pe cale de consecinţă, eliminarea efectelor revizuirii. A fortiori, se poate
solicita şi numai o înlăturare parţială a efectelor revizuirii dispuse anterior de instanţă160.
Clauzele reputate nescrise nu au existenţă legală: orice consecinţe apărute în considerarea
lor nu au fundament legal şi oricine le poate contesta, având câştig de cauză de plin drept.
Soluţie extrajudiciară de menţinere a validităţii unui act juridic, instituţia de faţă poate fi
cu uşurinţă asimilată unei modalităţi a nulităţii parţiale. Cu toate acestea, putem observa
autonomia acestei sancţiuni prin intermediul mai multor aspecte care o diferenţiază marcant faţă
de regimul nulităţilor; astfel aceasta este161:un procedeu obiectiv, întrucât permite menţinerea
liberalităţii, indiferent de importanţa cu care părţile au investit clauza nescrisă, spre deosebire de
nulitatea parţială care utilizează un criteriu subiectiv; un procedeu automat şi necontencios,
întrucât operează de plin drept, asigurând de la bun început validitatea liberalităţii, spre deosebire
de nulitate, care trebuie constatată/pronunţată de instanţă pentru a-şi putea produce efectele
159
160
161
58
(precizare deosebit de importantă în materia contenciosului sarcinilor
liberalităţilor);imprescriptibilă, acţiunea în constatarea caracterului reputat nescris a unei clauze
nefiind supusă nici unui termen, în cazul apariţiei unui diferend între părţi;de natură să excludă
incidenţa instituţiei confirmării.
Analiza coordonată a celor două alineate ale art. 1009 Cod civil conduce la concluzia că
sunt considerate nescrise următoarele prevederi ale unei donaţii sau ale unui legat: cele care
instituie obligaţia de a respecta o clauză de inalienabilitate ce nu îndeplineşte condiţiile existenţei
valabil162, sub sancţiunea desfiinţării liberalităţii, restituirii obiectului acesteia sau dezmoştenirii;
cele care instituie obligaţia de a renunţa la posibilitatea intentării unei acţiuni în revizuirea
condiţiilor sau a sarcinilor163, sub sancţiunea desfiinţării liberalităţii, restituirii obiectului acesteia
sau dezmoştenirii;cele care instituie obligaţia de a nu contesta dispoziţiile din testament care
aduc atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari 164, sub sancţiunea dezmoştenirii; cele care
instituie obligaţia de a nu contesta dispoziţiile din testament ce sunt contrare ordinii publice sau
bunelor moravuri, sub sancţiunea dezmoştenirii. Sancţiunea dezmoştenirii este cunoscută şi sub
denumirea de clauză penală în materie succesorală.
VII. EFECTELE DONAŢIILOR ÎNTRE PĂRŢI
VII.1. Efectul translativ al contractului
Drept consecinţă a caracterului translativ al contractului de donaţie, principalul efect

constă în transmiterea irevocabilă, fără contraprestaţie, în general, a dreptului de proprietate din
patrimoniul dispunătorului în cel al beneficiarului.
Cu toate acestea, prin donaţie pot fi transmise şi alte drepturi reale, precum şi drepturi de
creanţă, în această din urmă situaţie trebuind a fi avute în vedere normele ce reglementează
cesiunea de creanţă cu titlu gratuit, care se vor completa cu cele aplicabile contractului de
donaţie, după cum stabilesc expres prevederile art. 1567 alin. (2) Cod civil.
De asemenea, dacă donaţia se realizează indirect, prin remitere de datorie aceasta ca avea
ca efect şi stingerea unui drept.
162
A se vedea art. 627 Cod civil şi urm
163
164
59
Transferul dreptului de proprietate poate fi în mod valabil amânat convenţional de părţi
pentru un moment ulterior încheierii contractului, prin stipularea unui termen în acest sens,
deoarece prevederile art. 1273 alin. (1) Cod civil nu au caracter imperativ.
În situaţia în care obiect al contractului sunt bunuri de gen, inclusiv bunuri dintr-un gen
limitat, transferul dreptului de proprietate se realizează prin operaţiunea de individualizare, prin
cântărire, măsurare sau numărare, ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului, în
acest sens fiind aplicbaile prevederile art. 1678 Cod civil din materia vânzării – cumpărării. De
asemenea, în cazul bunurilor de gen, donatorul are dreptul să aleagă bunurile ce urmează a fi
predate, dar calitatea acestora trebuie să fie cel puţin medie165.
Dacă obiectul material al donaţiei îl constituie un bun viitor, dreptul de proprietate asupra
acestuia se va naşte în patrimoniul donatarului, în aplicarea prevederilor art. 1658 Cod Civil, în
momentul în care bunul s-a realizat, mai exact la data la care acesta devine apt să fie utilizat,
conform destinaţiei în vederea căreia a fost încheiat contractul, în privinţa cosntrucţiilor fiind
incidente prevederile corespunzătoare în materie de carte funciară.
VII.2. Obligaţiile donatorului
Ca şi vânzarea, contractul de donaţie este, prin natura sa, translativ de proprietate. Spre
deosebire de vânzare, donaţia este însă o liberalitate, calitate ce face ca obligaţiile donatorului să
fie mult atenuate.
VII.2.1. Obligaţia de predare
. Transferul dreptului de proprietate asupra lucrului ar fi aproape lipsit de conţinut dacă

donatorul nu ar pune la dispoziţia donatarului, în materialitatea sa, bunul donat, pentru ca acesta
să poată exercita plenitudinea atributelor pe care i le conferă dreptul dobândit: posesia, folosinţa
şi dispoziţia.
Predarea bunului nu mai constituie un efect al contractului, ci o condiţie de valabilitatea
în cazul darului manual, de esenţa căruia este tradiţiunea materială a bunului.Nu este exclus ca,
165
A se vedea art. 1486 Cod Civil
60
prin convenţia lor, părţile să disocieze cele două momente, al transferului dreptului de proprietate
şi al predării bunului, care ar urma să aibă loc ulterior.
De asemenea, dacă bunul donat se găseşte deja, din motive diverse, în poasesia
donatarului, obligaţia de predare care incumbă donatorului nu mai subzistă are drept efect
schimbarea cauzei cu care donatarul deţine bunul, astfel că, nu ca un posesor ori detentor ci ca
titular al dreptului de proprietate asupra lucrului, exercitând plena potestas166.
Bunul trebuie să fie predat în starea în care se afla la momentul donaţiei, împreună cu tot
ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei,
obligaţia de predare întinzându-se şi la accesoriile bunului, precum şi la tot ceea ce este destinat
utilizării sale perpetue, potrivit prevederilor art. 1685 – 1686 Cod civil.
VII.2.1. Obligaţia de garanţie
Întrucât donatorul a consimţit la o diminuare patrimonială cu titlu gratuit în beneficiul

donatarului, care a dobândit în acest fel, fără contraprestaţie, valori active, legea l-a exonerat pe
dispunător de principiu, de obligaţia de garanţie pentru evicţiune şi pentru vicii ascunse.
Reprezintă o soluţie ce reiese din analiza dispoziţiilor art. 1017 Cod civil şi art. 1019 alin.
(1) Cod civil, conform cărora, în executarea donaţiei, dispunătorul răspunde doar pentru dol şi
culpă gravă, respectiv acesta nu răspunde pentru viciile ascunse ale bunului donat.
VII.3 Obligaţiile donatarului
Deoarece contractul de donaţie este unilateral, în principiu, donatarul nu are nici o

obligaţie faţă de donator.
Doctrina a identificat o obligaţie morală, de recunoştinţă, pe care o are donatarul faţă de
donator şi a cărei nerespectare, în funcţie de gravitatea acesteia, poate duce la revocarea donaţiei
pentru ingratitudine.
Revocarea donaţiei pentru ingratutitudine intervine în unul din cazurile următoare:
a. Dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului, a unei persoane apropiate acestuia, ştiind că
alţii intenţionează se atenteze, nu l-a înştiinţat pe acesta167.
166
A. A. Stamate – Tămăşan, op.cit. , Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, pp. 110 - 112
167
A se vedea art. 1023 lit. a) Cod civil
61
Atentatul la viaţa donatorului sau a unei persoane apropiate lui constituie un act îndeplinit
de donatat cu intenţia de a îl suprima fizic pe acesta ori pe respectiva persoană 168. Acţiunea ori
inacţiunea trebuie să reflecte intenţia criminală a autorului ei, acest caz de revocare fiind de
departe cel mai grav , pentru că dintre toate drepturile persoanei, dreptul la viaţă beneficiază de
cel mai înalt grad de protecţie.
Dincolo de aspectul penal al faptei, revocarea donaţiei reprezintă o sancţiune pentru
nerespectarea de către donatar a obligaţiei de recunoştinţă faţă de donator, care îi incumbă. De
aceea se impune a se stabili intenţia (directă ori indirectă) a donatorului de a ucide pe donator sau
pe persoana apropiată acestuia, în caz contrar, sancţiunea civilă a revocării donaţiei pentru
ingratitudine negăsindu-şi fundamnetul.
Atentatul şi fapta consumată de ucidere, dacă sunt comise de către donatarul lipsit de
discernământ, nu sunt apte să determine revocarea donaţiei, tocmai pentru că nu constituie
reflectarea unei manifestări de voinţă conştiente. În schimb, simpla stare de minoritate a
donatarului, câtă vreme se stabileşte că acesta a acţionat cu discernământ, deschide calea acţiunii
în revocarea donaţiei pentru ingratitudine. Însă uciderea din culpă ori în legitimă apărare exclud
forma de vinovăţie a intenţiei, astfel că nu atrag revocarea169.
Astfel, intră în sfera de aplicare a textului legal tentativa sau infracţiunea consumată de
omor simplu, calificat atunci când victima sau una din victime este donatorul ori o personaă
apropiată acestuia.
De asemenea, pot să constituie cauză de revocare loviturile cauzatpare de moarte, în
temeiul art. 1023 lit. b) Cod civil, caracterul preterintenţionat al faptei excluzând intenţia cu
privire la rezultatul mai grav, acela al decesului victimei.
Sfera noţiunii de persoane apropiate donatorului 170 nu este limitată doar la rudele
acestuia, căci legiuitorul nu foloseşte terminologia, ci include orice persoană de care donatorul
este legat în mod afectiv.
Factorul emoţional – afectiv este cel ce determină relaţia apropiată, iar nu cel biologic ori
de afinitate.
De pildă171, o astfel de persoană apropiată poate fi un prieten, soţ, concubin, colaborator
apropiat şi nu se exclude, de exemplu, un frate, cu care donatorul se află în duşmănie notorie să
nu fie, în logica textului, o persoana apropiată acestuia. Relaţia apropiată trebuie să existe în
momentul comiterii de către donatar a faptei de ingratitudine, aşadar, raporturile anterioare ce nu
168
169
T. Prescure, Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2012, p. 216 - 222
170
171
62
s-au menţinut în timp nu atrag incidenţa textului. De asemenea, trebuie dovedit că donatarul avea
cunoştinţă de faptul că persoana pe care a avut intenţia a o ucide era apropiată donatorului172.
Revocarea în aceste situaţii sancţionează comportamentul agresiv intenţionat al
donatarului faţă de persoane apropiate dispunătorului, comportament care, atingând forma de
gravitate dispusă de prevederile legale, reflectă ingratitudinea beneficiarului libertăţii, prin
desconsiderarea acută a sentimentelor de afecţiune pe care dispunătorul le are faţă de persoanele
respective173.
Teza a II a art. 1023 lit. a) Cod civil are în vedere situaţia în care donatorul ştiind că alti
intenţionează să atenteze la viaţa donatorului ori a unei persoane apropiate acestuia, nu l-a
înştiinţat. Trebuie să se stabilească prin probe complicitatea morală ori omisiunea culpabilă a
donatarului de a comunica donatorului situaţia de risc, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că
acesta a avut posibilitatea concretă, timpul necesar şi ocazia de a îl înştiinţa pe donator şi totuşi
nu a făcut-o.
De asemenea se exclude, ca motiv de revocare, ipoteza în care donatorul, în acelaşi
context, a făcut toate demersurile pentru a îl înştiinţa pe donator, şi totuşi, mesajul efectiv nu s-a
putut transmite dispunătorului.
Cazul de revocare sancţionează aşadar, în mod expres, conduita omisivăconştinetă a
donatarului, dezinteresul acestuia pentru avertizarea donatorului asupra eventualului risc,
independent de o eventuală condamnare a gratificatului pentru comiterea infracţiunii de
nedenunţare a unor infracţiuni174.
b. Dacă donatorul de face vinovat de fapte penale, injurii sau cruzimi grave faţă de
donator175.
Întrucât legiuitorul utilizează terminologia se face vinovat, reiese că şi aceste fapte vizate
de textul legale trebuie săvârşite de către donatar cu intenţie, lipsa discernământului atrăgând
imposibilitatea revocării donaţiei pe aceste considerente176.
În lit. b) a art. 1023 este înlocuit termenul „delicte” din vechiul text al art. 831 C.civ. cu
fapte penale de care se face vinovat donatarul comise împotriva donatorului. Întrucât
ingratitudinea trebuie să aibă o anumită gravitate, legiuitorul vizează orice fapte penale comise
cu intenţie împotriva persoanei sau patrimoniului donatorului; cruzimile, astfel cum au fost
interpretate sub incidenţa Codului civil, vizează acţiunile donatarului care produc leziuni
corporale donatorului, dar pot desemna şi inacţiunea întemeiată pe o anumită atitudine a
donatarului care sugerează cruzimea, cum ar fi abandonarea donatorului neputincios într-un loc
172
173
174
175
A se vedea art. 1023 lit. b) Cod civil
176
Fl.A. Baias, E.Chelaru, op.cit., Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2015, pp. 1143 şi urm.
63
unde este expus îmbolnăvirii, pericolelor, îngheţului, agresiunii animalelor sălbatece s.a.m.d.177;
injuriile cuprind acţiuni de natură a aduce atingere demnităţii donatorului. Instanţa sesizată cu
cererea de revocare a donaţiei întemeiată pe această manifestare de ingratitudine este obligată să
stabilească dacă faptele donatarului sunt cu adevărat grave şi dacă nu au fost provocate de
conduita donatorului (injurii reciproce)178;
c. dacă donatorul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în
necesitate, în limita valorii actuale a bunului donat, ţinându-se cont de starea în care se
afla bunul la momentul donaţiei179.
Refuzul de alimente al donatarului trebuie să fie nejustificat, în sensul că donatarul are
posibilitatea de a da alimente donatorului aflat în nevoie, dar refuză să o facă. O astfel de cauză
de ingratitudine nu ar putea fi imputată donatarului dacă el însuşi este lipsit de mijloace de
subzistenţă.
De asemenea, donatorul trebuie să se afle în nevoie, ceea ce presupune şi faptul că nu
există alte persoane obligate la întreţinere. Pentru a se aprecia în ce măsură refuzul de alimente
semnifică ingratitudine din partea donatarului, limita valorică a alimentelor se stabileşte în
funcţie de valoarea bunului donat la momentul cererii de alimente, prin raportare la starea
bunului din momentul contractului de donaţie180.
Cazurile aplicabile în cazul în care donatorul este o persoană juridică 181. Mai trebuie
observat că dintre cazurile de revocare a donaţiei dispuse de prevederile legale poate primi
plicare, în cazul în care donator este o persoană juridică, doar ipoteza prevăzută de prevederile
art. 1023 lit. b) Cod civil, ca fapte penale sau injurii grave faţă de donator.
În schimb, donaţia cu sarcină, care, în limita sarcinii, are un caracter sinalagmatic,
antrenează pentru donatar obligaţia îndeplinirii sarcinii, care, în caz de neconformare, poate di
sancţionată juridic prin revocarea donaţiei, fiind însă, deopotrivă, susceptibilă de executare silită,
la cererea terţului beneficiar, a donatorului ori a succesorilor în drepturi ai acestora.
VII.4. Efectele donaţiei în ceea ce-i priveşte pe terţi
Ca orice contract translativ de proprietate, donaţia produce efecte (directe) doar între
părţile contractante. Astfel, pentru ca donaţia să producă efecte şi faţă de terţi, este necesară
îndeplinirea formelor de publicitate prevăzute de lege.
177
178
179
A se vedea art. 1023 lit. c) Cod civil
180
181
64
În cazul donaţiei imobiliare, în conformitate cu prevederile art. 885 Cod Civil, dreptul de
proprietate va trebui înscris în cartea funciară, pe baza actului justificativ, înscrierea având, în
viziunea legiuitorului, efect constitutiv atât între părţi, cât şi faţă de terţi.
Terţul de bună - credinţă, care a dobândit prin donaţie un drept real, este protejat de
riscul introducerii unei acţiuni în rectificare de carte funciară după cinci ani de la data
înregistrării cererii sale de înscriere după cum stabilesc in terminis prevederile art. 909 alin. (2)
Cod Civil.
În cazul donaţiei mobiliare corporale, publicitatea este asigurată prin transmiterea
posesiei bunului182.
Cesiunea de creanţă cu titlu gratuit devine opozabilă prin notificarea sa către debitorul
cedat prin acceptarea cesiunii de către acesta prin act autentic, în condiţiile art. 1578 Cod civil,
iar cesiunea unei universalităţi de creanţe nu este opozabilă terţilor decât prin înscrierea cesiunii
în arhivă183.
VIII. CONCLUZII
Istoria contractului de donaţie nu este nici pe de parte recentă, deoarece valenţele liberale
au fost manifestate, probabil, concomitent cu apariţia conştinţei umane, însă meritul legislaţiei
moderne în domeniu, inclusiv al noii reglementării în materie civilă, constă în reevaluarea
termenului de dar, delimitarea şi plasarea acestuia în cadrul necesităţilor sociojuridice prezente,
fără a produce totuşi o ruptură pregnantă şi bruscă de ceea ce semnifică tradiţia dreptului. Deşi
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil cuprinde o reglementare amplă a contractului de donaţia
în Cartea IV, denumită „Despre liberalităţi şi moştenire”, Titlul III, denumit „Liberalităţile”, şi
tratează instituţia juridică a donaţiei împreună cu instituţia juridică a legatului, există şi o serie
de prevederi speciale, precum Legea nr. 32/1994 sau în Legea nr. 95/2006.
Potrivit prevederilor art. 985 Cod civil, contractul de donaţie reprezintă convenţia prin
care o parte, donatorul, cu intenţia gratificării pe altul, dispune în mod irevocabil de un bun sau
un drept real sau drept de creanţă în favoarea celeilalte părţi, donatarul.
Potrivit prevederilor art. 985 Cod civil, care formează sinteza elementelor esenţiale ale
donaţiei, ca de pildă, caracterul contractual sau irevocabilitatea, poate îmbrăca distincte forme
concrete, în timp ce intenţia liberală poate să fie manifestată ocult şi indirect.
Caractele juridice ale donaţiei sunt următoarele:
o Contractul de donaţie este un contract unilateral.
182
A se vedea art. 916 şi art. 919 Cod civil
183
65
o Contractul de donaţie este un contract cu titlu gratuit.
o Contractul de donaţie este un contract solemn.
o Contractul de donaţie este un contract translativ de proprietate.
Fără să constituie o noutate legislativă, forma autentică ad validitatem ori ad
solemnitatem, care se cere pentru formarea valabilă a accordului de voinţe, pentru însăşi
existenţa contractului, este menită, pe de o parte, să garanteze certitudinea şi securitatea
circuitului civil, iar pe de altă parte, să protejeze voinţa dispunătorului, care, într-un mod
irevocabil, consimte la o scădere patrimonială fără a cere o contraprestaţie, determinându-l să
reflecteze cu atenţia asupra încheierii actului. Nerespectarea formei autentice ad validitatem este
similară cu lipsa consimţământului, iar sancţiunea ce intervine este ceea specifică cauzelor de
absenţă a consimţământului, şi anume nulitatea absolută.
Excepţiile pe care prevederile legale le recunosc de la forma autentică a donaţiei sunt
limitativ enumerate de art. 1011 alin. (2) Cod civil, astfel:
- Donaţii indirecte.
- Donaţii deghizate.
- Daruri manuale.
Acestea constituie atât excepţii de la forma autentică a contractului de donaţie, dar şi de
la forma autentică a actului estimativ. Aceasta din urmă nu este nevoie să fie respectată în
situaţia donaţiei indirecte, care rămâne supusă condiţiilor de formă specifice actului juridic civil
pe calea căruia se înfăptuieşte donaţia.
Dacă formal, contractul este guvernat, după cum am arătat, de principiul solemnităţii, din
perspectiva condiţiilor de fond, acesta urmează firul principiului irevocabilităţii, ce explică, în
general, preocuparea deosebită a legiuitorului pentru instituirea unor incapacităţi ori pentru
adoptarea unor soluţii derogatorii de la dreptul comun.
Capacitatea părţilor. Încheierea contractului de donaţie este guvernată, din perspectiva
capacităţii părţilor contractante, de regula generală a capacităţii persoanei de a încheia acte
juridice civile, devenind în acest fel subiect de drept civil. În acest sens, conform prevedrilor art.
987 alin. (1) Cod civil orice persoană poate face şi poate primi liberalităţi, cu respectarea
normelor privitoare la capacitate.
Promisiunea de donaţie, relevă doar intenţia donatorului de a încheia pe viitor, întrun
termen determinat ori nedeterminat, un contract de donaţie în favoarea unei persoane.
Promisiunea reprezintă un contract, dar acceptarea sa de către beneficiar nu dă naştere donaţiei.
Eventuala răzgândire a promitentului, care alege să nu execute promisiunea astfel cum a fost
încheiată, nu oferă beneficiarului decât dreptul de a pretinde daune – interese ce sunt echivalente
66
cu cheltuielile realizate şi cu avantajele acordat terţilor în considerarea promisiunii, potrivit art.
1014 alin. (2) Cod civil.
Revocarea nu trebuie înteleasă ca o ipostază a unei manifestări de voință singulare și
autonome, deoarece rezultatul încetării pentru viitor a efectelor unui act valabil încheiat poate fi
atins și prin ceea ce se numeste revocare mutuală, de comun acord a convenţiei. În materia
contractului perfect de donatie, sensul termenului de”revocare” se circumscrie sferei de încetare
a procedurii pentru viitor(iar uneori in mod relative) a efectelor conventiei liberale, din cauza
unor împrejurări extraordinare voinței dispunătorului, mai exact correlate cu conduit donatorului.
Este firesc ca termenul să se îndepărteze de la semnificația sa de drept comun, deoarece
principiul fundamental specific liberalității inter vivos este irevocabilitatea.Codul civil nu
distinge terminologic între cazurile de revocare, toate sunt legale, deoarece beneficiază de o
reglementare expresivă, normativă, cu precizarea că revocarea pentru ingratitudine și cea pentru
neexecutarea sarcinii trebuie percepute drept cauze de drept comun, aplicabile tuturor donațiilor,
independent de calitatea părților, fiind tratate în secțiunea a 3-a a Capitolului II al Titlului III din
Cartea a IV-a, iar revocarea donației între soți este reglementată în cadrul secțiunii a 4-a, în
considerarea calității speciale a părților contractante.
67
IX. BIBLIOGRAFIE
A. LITERATURĂ DE SPECIALITATE
1. Bacaci Al., Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013
2. Baias Flavius Antoniu, Chelaru Eugen, Constantinovici Rodica, Macovei Ioan, Noul Cod
civil. Comentariu pe articole,Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012
3. Baias Flavius Antoniu, Chelaru Eugen, Macovei Ioan, Noul Cod civil. Comentariu pe
articole, vol II, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2015
4. Baias Flavius, Simulaţia.Studiu de doctrină şi jurisprudenţă, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003
5. Bârsan C., Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2013
6. Bleoancă A., D. Călin, D. Cigan, Ghe. Durac,C.G. Frenţiu, I. Ninu, G. Răducan, T.V.
Rădulescu, C.S. Ricu,C.T. Ungureanu, D. Zeca, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi
jurisprudenţă, vol. II, art. 953-1649, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012
7. Boroi Gabriel, Anghelescu Carla A., Nazat Bogdan, Curs de drept civil. Drepturile reale
principale, Ed. Hamangiu
8. Boroi Gabriel, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012
9. Boroi Gabriel, Stănciulescu Liviu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod
civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012
68
10. Cărpenaru Ştefan, Stănciulescu Liviu, Nemeş V., Contracte civile şi comerciale, Ed.
11. Chirică Dan, Drept Civil, Contracte Speciale Civile şi Comerciale, vol.1, Vânzarea şi
Schimbul, Ed. Rosetti, Bucureşti 2005
12. Chirică Dan, Drept civil, Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003
13. Chirică Dan, Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile., Ed. C.H.Beck, Bucureşti,
2014
14. Comăniţă Ghe., Drept civil – Contracte civile speciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2013
15. Crăciunescu Cristina Mihaela, Lupaşcu Dan, Reglementarea clauzei de preciput în noul
Cod civil român, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, în PR nr. 8/2011
16. Deak Francisk, Contracte civile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007
17. Deak Francisk, Popescu Romeo, Tratat de drept succesoral, Vol. II. ,Moştenirea
testamentară, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014
18. Deak Francisk, Popescu Romeo, Tratat de drept succesoral. Vol I. Moştenirea legală,
Ed. Univesul Juridic, Bucureşti, 2013
19. Deak Francisk, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2001
20. Deak Francisk, Tratat de drept succesoral, ediţia 2, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2002
21. Deak Francisk, Tratat de drept succesoral, vol II., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014
22. Deak Francisk,Mihai Liviu, Popescu Romeo, Tratat de drept civil. Contracte speciale,
vol. III, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007
23. Dogaru A., Drept civil. Contracte speciale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004
24. Dogaru L. , Drept civil. Contracte speciale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004
25. Dumitru C. Florescu, Contracte civile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014
26. Dumitru Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011
27. Eliescu M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în Dreptul Republicii Socialiste România, Ed.
Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1966
28. Eliescu M., Transmisiunea şi împărţeala moştenirii în dreptul Republicii Socialiste
România, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1966
29. Florea Bujorel, Contractul de donaţie în noul Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014
30. Florescu Dumitru C., Contracte civile., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011
31. Florian E., Dreptul familiei, ediţia 4, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2011, p,. 68
69
32. Frenţiu G.C, Comentariile Codului civil. Liberalităţile. Testamentul. Rezerva
succesorală. Reducţiunea liberalităţilor excesive, Ed. Hamangiu, Bucureşti,2013
33. Goicovici J., Discuţii în legătură cu solemnitatea contractului de donaţie, în Dreptul nr.
7/2005
34. Hamangiu Constantin, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All, Bucureşti, 1998
35. Jora Cristian, Drept civil. Drepturile reale în Noul Cod civil, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012
36. Malaurie Ph., Cours de droit civil.Les succesions. Les liberalites, Paris, 1989, p. 411
37. Maury J., Successions et liberalités, 6e éd. Litec,2007,Paris
38. Moţiu Fl., Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014
39. Mureşan M., Contractele civile, vol. I, Contractul de vânzare-cumpărare, Ed. Cordial
Lex, Cluj Napoca, 1996
40. Nica Cristina, Donaţia şi moştenirea, Doctrină şi practică judiciară adnotată, Editura
41. Nicolae I., Drept civil. Succesiuni. Moştenirea tesamentară, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2013
42. Oprescu M.M, Contractul de donaţie, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010
43. Oproiu Al., Economu V., Note critice la dec. Civ. Nr. 2122/1956 a Trib. Reg. Argeş, în
LP nr. 3/1961, pp. 24 şi urm
44. Pivniceru M.M,Susanu C.,Tătăruşanu D., Moştenirea legală şi testamentară. Împărţeala
moştenirii. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşlti, 2006
45. Pop Liviu, Popa I.F, Vidu S.I, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012
46. Prescure Titus, Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2012
47. Puie Oliviu, Contractele civile în contextul noului Cod civil şi al noului Cod de
procedură civilă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014
48. Safta – Romano Eugeniu, Contracte civile. Încheiere. Executare. Încetare, Ed. Polirom,
Bucureşti, 1999
49. Soreaţă M.M, Noutăţi legislative în materia succesiunilor introduce prin Noul Cod civil,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013
50. Stamate – Tămăşan Alina - Ana, Comentariile Codului Civil.Donaţia, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2013
51. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012
52. Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil. Contracte. Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014
70
53. Stătescu C., Drept civil. Contractul de transport, Drepturile de creaţie intelectuală.
Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967
54. Stoica Adrian, Drept civil. Drepturile reale, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2014
55. Stoica V., Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. 2, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013
56. Teohari D.N, Liberalităţi afectate de termen, condiţie şi sarcină, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2009;
57. Terzea Viorel, Noul Cod civil (adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă), vol. I, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti , 2011
58. Turianu C., Succesiuni şi partajul succesoral, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008
59. Ungureanu Ovidiu, Drept civil. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013
60. Zeca D., Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, Vol. II, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2012
B. LEGISLAŢIE
 Codul civil în vigoare a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009 (M. Of. nr. 511 din 24 iulie
2009) şi pus în aplicare prin Legea nr. 71/2011 (M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011)
 Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
 Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
 Noul Cod de procedură civilă
71

Efectele Ctr. de Donatie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Efectele Ctr. de Donatie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

Prezenta lucrare abordează sintetic instituţia juridică a contractului de donaţie, în mod

I.1. NOŢIUNE. CARACTERE JURIDICE. INTERPRETAREA ŞI DELIMITAREA

I.1.1. Scurt istoric al contractului de donaţie

I.1.3. Caractere juridice

I.1.4. Interpretarea şi delimitarea contractului de alte operaţiuni juridice

Potrivit doctrinei19, concluzia cu privire la încheierea unei convenţii de donaţie trebuie să

II. CONDIŢII GENERALE ALE CONTRACTULUI DE DONAŢIE

Statutul juridic special al contractului de donaţie se reconfirmă şi din perspectiva

Împreună cu cauza, consimţământul reprezintă un element al voinţei juridice. Întrucât

În cazul ambelor părţi, consimţământul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ

II.1.1.1.1. Consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ

II.1.1.1.2. Consimţământul trebuie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice

Pentru a fi serios, consimţământul trebuie exprimat cu intenţia de a produce efecte

II.1.1.1.3. Consimţământul trebuie să fie exteriorizat

Exteriorizarea consimţământului presupune manifestarea acestuia în foma prevăzută de

II.1.1.1.4. Consimţământul trebuie să nu fie alterat printr-un viciu de consimţământ

II.1.1.2. Vicii de consimţământ

Viciile de consimţământ alterează manifestarea de voinţă (care există, provine de la o

Dolul este o eroare provocată, un viciu de consimţământ care constă în inducerea în

Violenţa este un viciu de consimţământ, de asemenea, cu sferă de aplicare în materia

II.1.3. Obiectul actului juridic

II.1.3.1. Condiţii generale

II.1.3.2. Condiţiile speciale

Legiuitorul a instituit o serie de inalienabilităţi temporare ale anumitor categorii de

II.1.4.1. Elementele cauzei

Cauza contractului de donaţie reuneşte, două elemente, şi anume: intenţia de gratificare,

II.1.4.1.Condiţiile de valabilitate ale cauzei

În analiza întrunirii cerinţelor de validitate a cauzei contractului de donaţie, cel de-al

II.1.5. MODALITĂŢILE CONTRACTULUI DE DONAŢIE

Revocarea promisiunii de donaţie operează de drept dacă, anterior perfectării contractului

II.2. CONDIŢII GENERALE DE FORMĂ ALE CONTRACTULUI DE DONAŢIE

În considerarea semnificaţiei sale speciale şi a importanţei actului de dispoziţie pentru

II.2.1.1. Forma cerută ad validitatem

II.2.2.2. Forma cerută ad probationem

II.2.2.3. Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi

III: CONDIŢIILE SPECIALE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE

III.1. CONDIŢII DE FOND

Statutul juridic special al contractului de donaţie este reconfirmat şi din perspectiva

III.1.1. Capacitatea juridică a părţilor

În principiu, incapabili de a dispune prin donaţii: minorii şi interzişii judecătoreşti.

III.1.1.2. Incapacitatea de a primi

Incapacităţile de a primi pot fi absolute, împiedicând o persoană să primească de la

III.1.2. Obiectul contractului de donaţie

III.1.3. Cauza contractului de donaţie

Cauza contractului de donaţie reuneşte, două elemente, şi anume71: intenţia de gratificare,

III.2. Condiţii de formă a contractului de donaţie

Noua reglementare în materiei civilă păstrează viziunea tradiţională în materie

III.2.1. Statul estimativ

IV. PRINCIPIUL IREVOCABILITĂŢII DONAŢIILOR

IV.1. Clauze incompatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor

Clauzele care încalcă principiul irevocabilităţii donaţiilor sunt:

IV.2. Clauze admise în contractul de donaţie

Irevocabilitatea donaţiilor nu constiuie doar o aplicaţie a irevocabilităţii actului juridic

VI. TIPURILE DONAŢIILOR CE DERIVĂ DIN CONTRACTUL DE

VI.1. Donaţiile indirecte

Specifică donaţiei indirecte este existenţa intenţiei de gratificare animus donandi, ca

Remiterea de datorie reprezintă unul dintre modurile de stingere a obligaţiei de plată, în

VI.1.2. Renunţarea la un drept

VI.1.3. Stipulaţia pentru altul

VI.2. Donaţii deghizate

VI.3. Darurile manuale

VI.4. Darurile de nuntă