Cuprins:

Introducere...................................................................................................................................3
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚIUNI INTRODUCTIVE..........................................................4
1.1 Calități motrice......................................................................................................................4
1.2 Deprinderi și priceperi motrice.........................................................................................7
1.3 Motricitatea în etapa adolescenței...................................................................................10
1.4 Indicii morfologici și funcționali....................................................................................11
Capitolul II. Jocurile de mișcare în lecția de educație fizică.....................................................12
2.1 Cerințele metodice generale................................................................................................12
2.2 Locul, rolul și descrierea principaleleor jocuri de mișcare în lecția de educație fizică.......13
2.3 Jocuri de mișcare utilizate în lecția de educație fizică în clasa a – 9 – a.............................13
2.3.1 Jocuri folosite în veriga „organizarea colectivului de elevi”............................................13
2.3.2 Jocuri folosite în veriga „pregătirea organismului pentru efort”......................................16
2.3.3 Jocuri pentru dezvoltarea vitezei......................................................................................17
2.3.4 Jocuri pentru dezvoltarea îndemânării..............................................................................18
2.3.5 Jocuri pentru consolidarea și perfecționare deprinderilor de bază..................................20
2.3.6 Jocuri pentru dezvoltarea forței........................................................................................21
2.3.8 Jocuri pentru dezvoltarea rezistenței................................................................................22
Capitolul III. Studiu de caz privind dezvoltarea îndemânării în clasa a – IX- a........................23
3.1 Obiectivele și ipotezele cercetării........................................................................................23
3.2 Metodologia cercetării.........................................................................................................24
3.3 Rezultatele cercetării...........................................................................................................25
3.4 Concluziile cercetării...........................................................................................................29
Concluzii....................................................................................................................................32
Bibliografie................................................................................................................................35

2
Introducere

„Reflectarea în conștința celor care practică exerciții fizice – sub forma unor percepții,
reprezentări, norme, principii – a fenomenelor proprii, activități de educație fizică și sport,
precum și a interdependenței dintre acestea”1.
În educație fizică, alături de învățarea motrice, are loc și un proces al învățării
cognitive, ce constă în dobândirea cunoștințelor practice din domeniul educației fizice.
Lucrarea „Aspecte metodologice privind dezvoltarea îndemânării la clasa a – IX – a,
reprezintă importanță datorită faptului că în cadrul componentelor modelului de educaţie
fizică, calităţile motrice un rol central, nivelul ridicat de dezvoltare al acestora constituind o
premisă obligatorie care condiționează realizarea la parametrii optimi a modelului în
integralitatea sa.
Problema științifică actuală de majoră importanță în domeniu o reprezintă utilizarea
insuficientă a unor forme diversificate de exersare în procesul de educarea a aptitudinilor
motrice, care a putea să permit îmbunătățirea vizibilă a indicatoriilor pregătirii fizice, în
condițiile care lucrul frontal folosit preponderant duce în majoritatea situațiilor la rezultate
nesatisfăcătoare.
Prezenta lucrare este structurată în două părți, și anume o parte teoretică (capitolele
unu și doi ale lucrării), care constituie o revizuire a literaturii de specialitate în domeniu, și o
parte practică (capitolul trei), al cărui obiectiv îl reprezintă perfecționarea și argumentarea
științifică a eficienței procesului instructive – educative la educație fizică pe baza calităților
motrice, orientat spre dezvoltarea îndemânării pe perioada primului an al ciclului liceal.
Pe parcursul cercetării pentru soluționarea ipotezelor stabilite, am utilizat metodele de
cercetare următoare: chestionarul, metoda observației, experimentul pedagogic, metode
matematico – statistice de interpretare și prelucrare a datelor și metode grafice și tabelare
prelucrate în programul Excel.

1
ŞICLOVAN, I. (1979), Teoria educaţiei fizice şi sportului. Editura Sport-Turism, Bucureşti, p. 82
3
 CAPITOLUL I. CONSIDERAȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Calități motrice

Calitățile motrice constituie „însușiri ale organismului, concretizate în abilitatea de

efectuare a acțiunilor de mișcare, cu anumiți indici de viteză, forță, îndemânare și rezistență”2.
Calitățile motrice sunte de două tipuri, astfel:
a. Calități motrice de bază precum viteza, rezistența, forța, îndemânarea, suplețea;
b. Calități motrice specifice anumitor ramuri sportice, reprezentate prin combinațiile
calităților motrice de bază.
Orice act sau acțiune motric(ă) implică în efectuarea sa toate calitățile motrice, dar cu
ponderi diferite.
În cele ce urmează vom analiza pe scurt calitățile motrice de bază, punându-se accentul
pe metodica dezvoltării îndemânării.
a. Viteza
Viteza reprezintă „capacitatea organismului uman de a executa acte ori acțiuni motrice,
cu întregul corp ori doar cu anumite părți corporale întrun timp mai scurt, executate cu
rapiditate maximă, în funcție de condițiile existente”3. Viteza este condiționată de următorii
factorii: nervod, muscular, psihic și motric. Ponderea acestora fiind distinctă în manifestarea
formelor vitezei, astfel:
- Factorul nervos vizează: rapiditatea cu care sunt alternate procesele fundamentale
nervoase pe scoarța cerebrală (excitația și inhibiția); coordonarea intramusculară,
cooronarea intermusculară.
- Factorul muscular vizează: tipul de fibre din structura mușchiului, sursele de
energie, forța musculară, elasticitatea musculară.
- Factorul osos vizează înălțimea persoanei, lungimea segmentelor;
- Factorul psihic vizează: capacitatea de concentrare a atenției.
- Factorul motric vizează nivelul de manifestare a celorlalte calități motrice, în
special al forței.
2
ŞICLOVAN, I. (1979), op.cit., p. 87
3
ŞERBĂNOIU, S. (2004), Metodica educaţiei fizice. Editura Cartea Universitară, Bucureşti, p. 21
4
 b. Îndemânarea (capacitățile coordinative).
Termenul de îndemânare potrivit majoritatea autorilor, este considerat a fi restrictiv
comparativ cu complexitate manifestării acestor capacității. Astfel că aceștia definesc
capacitățile coordinative ca fiind „un complex de calități preponderent psihomotrice, ce
presupun capacitatea de a învăța rapid noi mișcări, de a se adapta rapid și eficient la condiții
variate, specifice distinctelor tipuri de activități, prin restructurarea fondului motric existent”4.
Capacitățile coordinative se prezintă sun formele următoare:
- Capacități coordinative specifice evidențiate în practicarea distinctelor ramuri și
probe sportive;
- Capacități coorinative în regimul altor calități motrice (de exemplu în regim de
viteză sau rezistență).
Potrivit literaturii de specialitate îndemânarea „este determinată de categoriile de
factori următoare: biologici (mobilitatea proceselor nervoase fundamentale – excitația și
inhibiția, viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente), motrici
(nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice), psihologici (capacitatea de a anticipa
desfășurarea mișcării, anticiparea evoluțiilor viitoare în condițiile în care se execută mișcarea,
calitatea proceselor cognitive, memorie, gândire rapidă)”5
În ceea ce privește dezvoltarea și educarea îndemânării regăsim următoarele procedee
metodice:
 Efectuarea de acte și acțiuni motrice în condiții constante, evident întrun număr ridicat
de repetări și întrun timp îndelungat;
 Efectuarea de acte și acțiuni motrice în condiții complexe, în sensul creșterii greutăților
de execuție comparativ cu condițiile normale; introducerea de acte sau acțiuni motrice
suplimentare; micșorarea suprafeței de lucru, etc.
 Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții variabile, care să preîntâmpine orice
situație viitoare posibilă, precum exersarea în săli de sport de diferite dimensiuni; sua
exersare pe suprafețe diferite.

4
DRAGNEA, A., BOTA, A., STĂNESCU, M., TEODORESCU, S., ŞERBĂNOIU, S., TUDOR,V.(2006),
Educaţie fizică şi sport – teorie şi didactică. Editura FEST, Bucureşti, p. 134
5
DRAGNEA, A. (coord.), ( 2002), Teoria educaţiei fizice şi sportului. Editura Fest, Bucureşti, p. 98
5
 În ceea ce privește metodica dezvoltării capacităților coordinative, trebuie să se țină
cont și de stadiile creșterii și dezvoltării organismului, astfel că6:
i. Între 3 și 6 ani se va insista asupra însușirii unui număr cât mai ridicat de deprinderi
motrice simple;
ii. Între 6 și 10 ani, accentul este pus pe ameliorarea capacității de coordonare
segmentară, fiind abordate precizia și orientarea spațială și temporală;
iii. Între 10 și 14 ani sunt caracterizate prin ameliorarea capacității de învățare motrică,
manifestată mai ales la nivelul indicilor de stocarea a informațiilor și de diferențiere
temporală, fiind abordate precizia și orientarea spațială și temporală;
iv. În perioada adolescenței, între 14 și 18 ani, care corespunse și perioadei învățământului
liceal, ca urmare a schimbărilor proporțiilor, creșterii extermității, se înregistrează o
scădere a capacității de coordonare segmentară, mai ales în cazul mișcărilor complexe.
Cerințele de care trebuie să țină cont în procesul dezvoltării îndemânării, la clasa a IX-a
sunt următoarele: abordarea capacităților coordinative este realizată la începutul lecției de
educației fizică, ca și în cazul vitezei, pe fond de odihnă și încălzire corespunzătoare a
organismului, nu este recomandată abordarea capacităților coordinative și a vitezei în cadrul
aceleași lecții; între exerciții trebuie programate intervale de odihnă optime ca și durată, care
să permită revenirea marilor funcții ale organismului la valori adecvate reluării efortului.
c. Forța
Reprezintă „capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de învingere,
menținere ori cedare în raport cu o rezistență internă ori externă, prin contracția unei sau mai
multor grupe musculare”7
d. Rezistența
Rezistența este „capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu o durată relativ
lungă și o intensitate relativ mare, menținând indici constanți de optimă eficacitate, deci este
capacitatea umană de a depune eforturi fără să apară starea de oboseală ori prin învingerea
acestui fenomen”8

6
TUDOR, V. ( 1999), Capacităţile condiţionale şi coordinative – componente ale capacităţii motrice, Editura Rai
Coresi, Bucureşti, p. 12
7
DRAGNEA, A.(1990), Orientări privind formularea obiectivelor educaţiei fizice şi stabilirea
conţinutului programelor acestei discipline de invăţămant, Revista EFS, nr.7 – 8
8
CÂRSTEA, Gh. (2000), Didactica educaţiei fizice, A.N.E.F. S, Bucureşti, pp. 72 și urm.
6
 e. Suplețea
Reprezintă „capacitatea unui sportiv de a executa mișcări cu mare amplitudine, în una
ori mai multe articulații prin el însăși ori sub acțiunea unor forțe extreme” 9. Unii autori
utilizează și termenul de mobilitate10

1.2 Deprinderi și priceperi motrice

Deprinderile motrice reprezintă „abilitățile dobândite ce permit obținerea unor

rezultate optime, cu maxim de siguranță și minim de cheltuială energetică”11.
Alții autori consideră că deprinderile motrice reprezintă „calități ale actelor motrice
învățate, care prin exersare dobândesc indici superior ai execuției, precum coordonare,
precizie, viteză, ușurință, automatizare, plasticitate”12.
Deprinderile prezintă următoarele trăsături:
a. Deprinderile se însușesc în practica vieții, mai ales în copilărie, ori în procese de
instruire special organizate;
b. Deprinderile motrice se însușesc prin multiple repetări, ce au ca rezultat alcătuirea
legăturilor temporale, a stereotipurilor dinamice și ca atare a reflexelor
condiționate, în baza fenomenului fiziologic al conexității dintre anumiți centrii din
scoarța cerebrală.
c. Sunt condiționate de factori subiectivi și obiectivi, precum aptitudinile motrice,
motivație nivelul de instruire;
d. Unele elemente ori părți ale deprinderilor motrice se pot automatiza, cea ce permite
economisirea energiei nervoase și îndreptarea atenției subiectului spre rezultatele
acțiunii motrice.
e. Elementele componente ale deprinderi motrice se înlănțuiesc logic, depinzând
unele de altele, combinându-se rațional.

9
DRAGOMIR, P., SCARLAT, E. (2004), Educaţia fizică – repere noi, mutaţii necesare. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, p. 92 și urm.
10
CRISTEA, S. (1998), Dicţionar de termeni pedagogici. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 197
11
DRAGOMIR, P., SCARLAT, E. (2004), op.cit., p. 92 și urm.
12
EPURAN, M. (1967), Psihologia educaţiei fizice . Editura Sport-Turism, Bucureşti, p. 193 și urm.
7
 f. Deprinderile motrice sunt ireversibile și unice, adică nicio execuție nu seamănă cu
cealaltă și elementele componente se înlănțuiesc întrun unic sens.
Potrivit literaturii de specialitate formarea deprinderiilor motrice prezintă mai multe
etape13, astfel:
i. Etapa inițieii în bazele tehnice de execuție a deprinderii motrice, în care sunt specifice
obiectivele următoare:
- Alcătuirea unei clare reprezentări asupra deprinderilor respective, prin demonstații
și explicații în mod special – acest obiecitv este identic cu faza de „formare a
imaginii mentale”;
- Formarea unui ritm general de execuție cursivă a deprinderii motrice;
- Descompunerea deprinderii motrice, dacă este posibil și necesar, în elemente
componente și analitica exersare a acestora;
- Preîntâmpinarea ori corectarea greșelilor tipice de execuție.
În cadrul acestei etape este predominant volumul efortului fizic.
ii. Etapa consolidării deprinderii motrice, care prezintă următoarele obiective principale:
- Realizarea unei tehnicii de execuție a deprinderii motrice concordant cu trăsăturile
spațiale, temporale și dinamice optimale;
- Întărirea legăturilor temporale prin exersarea deprinderii motrice în condiții relativ
și predominant constante, standardizate, fiind create premisele și pentru executarea
acesteia în condiții variate;
- Corectarea cu prioritate, a erorilor individuale de execuție a deprinderilor motrice.
În cadrul acestei etape crește rolul intensității efortului fizic și al controlui sau auto-
controlului nivelul de execuție al deprinderiilor motrice respective.
iii. Etapa perfecționării deprinderilor motrice, prezintă ca și obiective următoarele:
- Sporirea variantelor de execuție a fiecărei deprinderi, prin desăvârșirea procedeelor
tehnice specifice;
- Exersarea deprinderii motrice cu precădere în condiții variate și apropiate de cele
întâlnite în practică, mai ales în ceea competițional – sportivă;
- Includerea deprinerii în înlănțuirii de alte deprinderi motrice și executarea acestor
combinații cu facilitate, cursivitate și eficiență.
13
CÂRSTEA, Gh. (2000), op.cit., pp. 72 și urm.
8
 În cadrul acestei etape intervine și complexitatea efortului fizic la realizarea
obiectivelor propuse, reprezentând etapa în care se realizează trecerea de la deprinderi motrice
la priceperi motrice complexe.
Categoriile sau tipurile de deprinderi se stabilesc în funcție de mai multe criterii, după
cum urmează14:
a. După nivelul automatizării deprinderilor motrice, regăsim: deprinderi motrice
elementare, ce sunt complet automatizate, desfășurându-se stereotip (mers, alergare,
săritură), și deprinderi motrice complexe, ce sunt parțial automatizate (jocuri
sportive, gimnastică, lupte, aruncări);
b. În funcție de finalitatea folosirii, deprinderii motrice, regăsim următoarele:
deprinderi motrice de bază și utilitar – aplicative (aceste sunt utilizate, mai ales în
viața cotidiană dar și în practicarea unor ramuri sau probe sportive, fiind vorba de
mers, alergare, sărituri, aruncare, prindere, târâre, cățărare, escaladare, tracțiune,
împingere, transport de greutăți etc.), și deprinderi motrice specifice anumitor
ramuri și probe sportive.
c. După nivelul participării sistemului nervos la formarea și valorificarea
deprinderilor, regăsim: deprinderi motrice propriu – zise, care se alcătuiesc prin
repetări stereotipe, efectuare de mai multe ori (gimnastică, patinaj, etc.), deprinderi
perceptiv – motrice, ce sunt influențate, în formare și valorificare, de ambianță
(schi, oină, tir cu talere, etc.), și deprinderi inteligent – motrice, ce sunt influențate
în formare și valorificare, de partenerii și adversarii de întrecere (box, lupte, judo,
scrimă etc.).
Priceperile motrice sunt definite în literatura de specialitate, ca fiind „posibilitățile de a
utiliza în mod conștient cunoștințele și deprinderile motrice – experiența motrică însușită
anterior – în noi corelații și condiții schimbătoare”15.
Priceperile motrice reprezintă rezultate ale învățării motrice, ce urmăresc valorificare
capacității intelectuale și motrice a omului, prin adaptarea acetora la noi sarcini motrice.
În literatura de specialitate, regăsim următoarele tipuri de priceperi motrice:

14
DRAGOMIR, P., SCARLAT, E. (2004), op.cit., p. 92 și urm.
15
ŞERBĂNOIU, S. ( 2002), Lecţia de educaţie fizică. Editura AFIR, Bucureşti, p. 28 și urm.
9
 a. Priceperi elementare, care sunt „modalități de acțiune, în cadrul cărora se
organizează un răspuns motric pe baza cunoștințelor și a unor capacități motrice, în
condițiile inițiale ale învățării” 16.
b. Priceperi superioare „caracterizate printr-o complexitate mare structurală și
funcțională înglobând cunoștințe teoretice, experiențe personale, deprinderi diferite,
toate acestea putând fi mobilizate și actualizate pentru soluționarea unor situații
schimbătoare și complexe” 17.
Specific priceperilor motrice, atât superioare cât și elementare este conștinentizarea
situației și alegerea celor mai adecvate mijloace, adaptate situației. Priceperile superioare se
caracterizează printr-o mare complexitate funcțională, înglobând cunoștințe teoretice,
experinețe personale, deprinderi diferite.

1.3 Motricitatea în etapa adolescenței

Potrivit literaturii de specialitate, „adolescența se împarte în trei subetape:

preadolescența (14 – 16 ani), adolescența propriu – zisă (16 – 18 ani) și adolescența prelungită
(18 – 25 ani)”18.
Subetapa care prezintă interes în cadrul prezentei lucrării, este ceea dintre 14 – 16 ani,
în cadrul cărora majoritatea subiecților se află în cadrul învățământului liceal, mai exact în
clasa a IX-a.
Astfel că subiecții ce se regăsesc în cadrul acestei subetape, prezintă următoarele
caracteristici în plan somatic, funcțional și motric:
a. Diminuarea creșterii în înălțime
b. Creșteri ale diametrelor și perimetrelor segmentare;
c. Maturizarea coordonării sistemului neuro-endocrin;
d. Creșterea capacității marilor funcții;
e. Reacții motrice complexe;

16
EPURAN, M. (1967), op.cit., p. 193 și urm.
17
EPURAN, M. (1967), op.cit., p. 193 și urm.
18
ŞERBĂNOIU, S. ( 2002), Lecţia de educaţie fizică. Editura AFIR, Bucureşti, p. 28 și urm.
10
 f. Dezvoltarea abilităților de a sesiza elemente semnificative pentru o conduită
motrică eficientă;
g. Calitățile motrice progresează;
h. Deprinderile și priceperile motrice consolidate în etapele anterioare sunt
perfecționate.

1.4 Indicii morfologici și funcționali

Datorită conexiunii cu obiectivul prioritar privitor la dezvoltarea armonioasă a

organismului uman, indicia morfologicii și funcționali au o importanță deosebită.
Obiectivul principal îl „reprezintă obținerea unor indicia superiori armonioși, în optimă
corelație cu vârsta subiecților”19.
Între indicia somatic (înălțime, greutate, perimetre, diametre) și cei funcționali ai
organismului (frecvență cardiac, respiratorie, capacitate vitală) trebuie să existe un optim
raport.
Profesorul de educație fizică trebuie să cunoască legile creșterii și ale dezvoltării și
efectele practicării exercițiilor asupra organismului uman, pentru a putea să aleagă un anumit
conținut al instruirii efficient.
Metodica dezvoltării indicilor morfologici și funcționali se realizează „în cadrul verigii
privind influențarea selectivă a aparatului locomotor, intervenind și în direcția prevenirii și
corectării unor atitudinii fizice deficiente, pe parcursul lecției putându-se executa astfel de
exerciții, cu character compensator ori pentru realizarea unei stări de încălzire optime a
organismului pentru exercițiile care urmează a fi executate”20.

19
CÂRSTEA, Gh. (2000), op.cit., pp. 72 și urm.
20
EPURAN, M. (1967), op.cit., p. 193 și urm.
11
 Capitolul II. Jocurile de mișcare în lecția de educație fizică

În cadrul literaturii de specialitate consacrată problemei activităţii umane, jocului ca

factor primordial de socializare, i se atribuie o importanţă deosebită. Acesta este o acţiune
specifică încărcată de sensuri și tensiuni, mereu desfășurată după norme acceptate de bunăvoie
și în afara sferei utilității ori nevoi materiale, însoțită de „simțăminte de încordare și înălțare,
de destindere și voioșie”21.
Jocurile reprezintă „activități de tip ludic, cu implicații deosebite asupra dezvoltării
personalității”22. Utilizate foarte mult și în formele de organizare a timpului liber aceste
reprezintă activități totale, attractive, naturale cu mari valențe recreative și compensatorii. Idea
de a utilize jocul în scopuri educative a venit încă din perioada Antichității, exprimată de
Platon, iar mai târziu, în perioada Renașterii, de V.de Feltre, apoi de Bacon, iar în perioada
modernă de Montessori, Decroly, Cerghit etc.
Cu toate acestea, de abia în prezent s-a făcut din joc un „adevărat instrument educative
didactic în care se menționează rolul preponderant și deosebit al jocurilor de mișcare pentru
formarea la elevi a anumitor capacități psihice și fizice, a priceperilor și deprinderilor motrice,
dar și pentru orientarea și selecția inițială în anumite ramuri sportive”23.
În concluzie putem spune că jocul este o activitate complexă, predominant motrică şi
emoţională, desfăşurată spontan după reguli prestabilite, in scop recreativ, sportiv şi totodată
de adaptare la realitatea socială.

2.1 Cerințele metodice generale

În alegerea și organizarea jocurilor de mișcare trebuiesc respectate anumite cerințe

metodice ce condiționează în mare măsură atingerea obiectivelor urmărite, astfel24:
a. Pregătirea materialelor pentru jocuri ca și re-aranjarea acestora, se recomandă a
aparține elevilor;
21
BOMPA T. O.,(2001) Periodizarea: Dezvoltarea calităţilor biomotrice. Editura Ex Ponto, Constanța,pp. 256-
263.
22
EPURAN, M. (1967), op.cit., p. 193 și urm.
23
CONZELMAN A.(2001), Dezvoltarea capacităţilor motrice. În: Capacităţile motrice. nr 122,trim I, p. 5-28.
24
BOMPA T. O.,(2001),op.cit.,pp. 256-263.
12
 b. Conținutul jocului trebuie să corespundă trăsăturilor somato-funcționale și psihice
ale elevilor. Dacă jocul este unul prea simplist, atunci interesul elevilor va fi unul
scăzut, aceștia participând doar din obligație, iar dacă jocul este prea complicat ca
effort și structură, depășind posibilitățile de execuție și comprehensiune ale
elevilor, reacția acestora va fi identică.
Regulile trebuiesc înțelese și reținute de elevi, elementele ce îl compun să fie
cunoscute, durata efortului și solicitarea organismului să fie corespunzătoare vârstei și
nivelului de pregătire fizică al elevilor.
De asemenea la alegerea jocului trebuie să se țină cont de scopul instructiv – educative
urmărit unde din numărul mare de jocuri se va alege cel ce contribuie cu ceea mai mare
eficiență și eficacitate la realizarea obiectivelor de instruire prevăzute; și de condițiile
climaterice și materiale în care urmează a se desfășura activitate.

2.2 Locul, rolul și descrierea principaleleor jocuri de mișcare în lecția de educație fizică

În funcție de obiectivul avut în vedere, jocul de mișcare poate fi folosit cu success în

aproape toate momentele lecției de educație fizică, excepție făcând verigile destinate
influențării selective a aparatului locomotor și ceea a aprecierilor și recomandărilor.
Jocurile utilizate trebuie să își propună atingerea obiectivelor operaționale de natură
psihică, motrice, cognitivă și socio – afectivă25.

2.3 Jocuri de mișcare utilizate în lecția de educație fizică în clasa a – 9 – a

2.3.1 Jocuri folosite în veriga „organizarea colectivului de elevi”

În cadrul verigi I a lecției de educație fizică, se recomandă atunci când situația o

impune, folosirea unor jocuri de captarea și educarea atenției. Astfel de jocuri sunt
următoarele26:

25
Epuran M., (2005), Metodologia cercetării activităţilor corporale – Exerciţii fizice, sport, fitness. Editura
FEST,București,pp. 200 - 205.
26
CONZELMAN A.(2001), op.cit., p. 5-28.
13
 a. „Colțurile colorate”
Tabelul nr. 2.1 Jocul „Colțurile colorate”
Condiții Descriere Indicații metodice
- Sală/teren de sport Fiecare colț al sălii/terenului - Pentru crearea surprizei, se
- Număr nelimitat de primește denumirea unei pot striga și alte culori în
elevi culori. Elevii trebuie să țină afara celor atribuite
minte culorile iar la anunțarea colțurilor.
unei culori de către profesor,
va alerga în colțul respectiv.
Cei care greșesc/ezită, vor fi
penalizați.

b. „Reacția inversă comenzii”

Tabelul nr. 2.2 Jocul „Reacția inversă comenzii”
Condiții Descriere
- Sală/teren de sport Jucătorii pot fi în deplasare ori pe loc și le se adresează
- Număr nelimitat de diferite comenzii, iar aceștia trebuie să execute mișcarea
elevi inversă celei comandate.
De exemplu: se comandă ridicarea brațului stâng, iar toții
elevii trebuie să ridice brațul drept, ori se comandă pe pas
alergător și elevii execută mers.

c. „Sus - jos”
Tabelul nr. 2.3 Jocul „Sus - jos”
Condiții Descriere Indicații metodice
- Sală/teren de sport Elevii ce se deplasează în - Comenziile se pot succede
- Număr nelimitat de mers sau la alergare, vor și consecutiv pentru
elevi executa mer ghemuit la crearea surprizei.

14
 comanda „sus” și mers pe
vârfuri la comanda ”jos”.
Elevii care greșesc vor fi
penalizați cu un punct

d. „Alb - negru”
Tabelul nr. 2.4 Jocul „Alb - negru”
Condiții Descriere Indicații metodice
- Sală/teren de sport Elevii se deplasează întro - Povestirea trebuie astfel
- Număr nelimitat de formație de marș, iar improvizată în așa fel încât
elevi profesorul începe o povestire elevii să nu poată să
în care introduce foarte bănuiască când se vor
frecvent cuvintele alb, negru, pronunța cele două
la auzul cărora elevii trebuie cuvinte.
să execute anumite variante
de mers, alergare ori sărituri
cu mingea, stabilite în
prealabil.
De exemplu: la cuvântul alb,
elevii vor sări întrun picior,
iar la negru vor reveni la
mersul obișnuit.
Fiecare întârziere este
penalizată, ca și greșelile cu
un punct.

15
2.3.2 Jocuri folosite în veriga „pregătirea organismului pentru efort”

În cadrul verigii a II-a a lecției de educație fizică se utilizează jocuri de mișcare

cunoscute, atractive care vor angrena frontal în exersare toți elevi. Astfel de jocuri folosite
pentru elevii de clasa a 9-a sunt27:
a. Buchețelele
Tabelul nr. 2.5 Jocul „Buchețelele”
Condiții Descriere Indicații metodice
- Sală/teren de sport Jucătorii se deplsează prin - Jucptorii ce au rămas în
- Număr nelimitat de flanc câte unul ori câte doi și afara grupelor alcătuite din
elevi primesc din mers, distincte patru jucători, sunt
comenzi, pentru mers penalizați cu un punct ori
rapid/încet, mers pe primesc pedepse (de
vârfuri/călcâie, sau pentru exemplu: 10 flotări).
executarea anumitor mișcări
din mers ori alergare. La un
anumit moment profesorul
strigă un număr, de exemplu
„4”. La auzul numărului
strigat, elevii se grăbesc să
alcătuiească grupe egale de
jucători, așezați în cerc
apucați de mâini pe la spate.

b. Leapșa cu ghemuire
Tabelul nr. 2.6 Jocul „Leapșa cu ghemuire”

27
BOMPA T. O.,(2001),op.cit.,pp. 256-263.
16
Condiții Descriere Indicații metodice
- Sală/teren de sport Dintre jucători se alege un - Jucătorii nu au voie să
- Număr nelimitat de urmăritor. Jucătorii aleargă rămână ghemuiți mai mult
elevi liber pe spațiul fixat pentru de 1 – 3 secunde.
joc, evitând să fie prinși prin - Profesorul va urmări ca
ghemuire. Urmăritorul nu are elevii să nu staționeze prea
voie să prindă jucătorul mult.
ghemuit. Jucătorul atins, - Pot fi stabiliți mai mulți
devenind urmăritor. prinzători dacă numărul de
jucători este mare.

2.3.3 Jocuri pentru dezvoltarea vitezei

Pentru dezvoltarea vitezei, la elevii de clasa a 9 – a, se utilizează jocurile următoare28:

a. Crabii și creveții
Tabelul nr. 2.7 Jocul „Crabii și creveții”
Condiții Descriere Indicații metodice
- Sală/teren de sport Elevii, împărțiți în două - Elevii trebuie să alerge în
- Număr nelimitat de echipe egale ca număr, se află linie dreaptă pentru a nu
elevi față în față la 1-2 pași unul provoca accidente.
față de celălalt. O echipă se - Distanța de alergare este
numește „crabii”, iar cealaltă stabilită în funcție de
echipă ”creveții”. Profesorul obiectivele operaționale
strigă una din echipe, care psiho – motrice propuse.
atunci când își aude numele
se întoarce și fuge în linie
dreaptă în viteza ceea mai
mare. Elvii din cealaltă
echipă vor alerga după ei,

28
Epuran M., (2005), op.cit.,pp. 200 - 205.
17
 încercând să îi prindă,
primind astfel un punct.
Câștiga care totalizează mai
multe puncte, câștigă.

b. Ștafeta simplă
Tabelul nr. 2.8 Jocul „Ștafeta simplă”
Condiții Descriere Indicații metodice
- Sală/teren de sport Jucătorii sunt așezați pe - Nu este voie să se arunce
echipe ca pentru ștafetă. La ștafeta.
distanță de 20 – 30 pași de la - Distanța de alergare este
linia de placare este fixat stabilită în funcție de
punctul de întoarcere. La numărul de elevi, și de
semnal primul jucător pleacă, pregătirea fizică a
ajunge la linia de oprire sau acestora.
jalon și aleargă înapoi până la
linia de plecare, predând
ștafeta următorului. Câștigă
echipa care termină prima.

2.3.4 Jocuri pentru dezvoltarea îndemânării

Pentru dezvoltarea îndemânării, la elevii de clasa a 9 – a, se utilizează jocurile

următoare29:
a. Rostogolește mingea
Tabelul nr. 2.9 Jocul „Rostogolește mingea”
Condiții Descriere Indicații metodice
- Sală/teren de sport jucătorii se așează pe - Mingea se împinde la
- Număr nelimitat de echipe ca pentru fiecare pas (controlată) nu

29
Epuran M., (2005), op.cit.,pp. 200 - 205.
18
 jucători ștafetă. se împinge departe
- Mingi medicinale sau de La distanță de 10 – 20 - Se pot stabili alternative cu
baschet, corespunzător pași de la linia de o mână și cealaltă dus și
numărului de echipe plecare este fixat întors. Sau:
punctul de întoarcere.  Se pot rostogoli in acelaşi
La semnal, primul timp două mingi; de volei,
jucător de la fiecare baschet etc.
echipă, pornește  Se poate rostogoli mingea
rostogolind pe sol prin cu capul, fără ajutorul
atingere cu mâna la mainilor (numai in sală sau
fiecare pas mingea, pe iarbă)
până la punctul de  Aceeaşi organizare cu
întoarcere pe care îl diferenţa că rostogolirea
ocolește și revenind la mingii se face cu mana, pe
echipă în același banca de gimnastică.
procedeu, o dă celui
ce urmează și trece
apoi la coada șirului.
Jocul continuă, cu
fiecare jucător, până
când ultimul ajunge la
locul lui. Câștigă
echipa care termină
prima.

b. Mingea în presă
Tabelul nr. 2.9 Jocul „Mingea în presă”
Condiții - Sală/teren de sport
- Număr nelimitat de jucători
- Mingi medicinale de baschet,volei, handbal, corespunzător numărului de

19
 echipe
Descriere Formația de lucru pe echipe cu un număr egal de jucători așezați prin flanc
câte doi înapoia unei linii de plecare. Fiecare echipă are câte o minge. La
semnal, prima pereche de la fiecare echipă ridică mingea și o așează între
capetele lor, presând-o, apoi se prind de brațe și pornesc în alergare spre
punctul de întoarcere, îl ocolesc, și revin la echip, transmit mingea perechii
următoare, după care se duc la coada șirului.
Reguli și  Dacă o pereche scapă mingea, este obligatp să o ridice și să continue de
indicații unde au întrerupt cursa.
metodice  Jucătorii nu au voie să se ajute cu mâinile pentru a menține mingea între
capete.
 Predarea mingii se realizează numai dincolo de linia de plecare.
 Greutatea mingiilor este în funcție de vârsta jucătorilor.
 Se recomandă jucătorilor să merargă sau să alerge în același pas.
 Pentru vârsta școlară 15 – 16 ani, se recomandă îngreuirea jocului,
nepermițându-le atingerea mingii cu mâna în tot timpul întrecerii. Pentru
aceasta, fiecare pereche își va lua mingea de pe sol, îngenichind și
apucând-o între capete, iar perechea care termină cursa, o va depune în
același mod de pe sol.
La repetarea jocului, jucătorii își vor schimba locurile în perechi pentru a lucra
alternativ pe stânga și dreapta.

2.3.5 Jocuri pentru consolidarea și perfecționare deprinderilor de bază

Jocurile utilizate în veriga „învățarea consolidarea și/sau perfecționarea deprinderilor

și/sau priceperilor motrice”, sunt: jocurile sportive, gimnastica acrobatică, sărituri la aparat,
atletism30.

30
Epuran M., (2005), op.cit.,pp. 200 - 205.
20
 Jocul utilizat pentru consolidarea și perfecționarea deprinderilor de bază, pentru elevii
de clasa a -9-a îl constituie alergarea, sub diferite forme, ca de exemplu ștafeta în zig – zag,
alergarea în cerc, cine aruncă mai departe.

2.3.6 Jocuri pentru dezvoltarea forței

În cadrul verigii privind „dezvoltarea – educarea calităților motrice forța sau rezistența,
regăsim următoarele jocuri pentru dezvoltarea forței31: „Cursa într-un picior”,„Cal şi călăreţ”,
„Mingea la căpitan” cu minge medicinală, Împinge-l(trage-l) din cerc, Roaba. Pentru elevii din
clasa a 9 – a cel mai utilizat joc din cele enumerate mai sus este „Mingea la căpitan” cu minge
medicinală.
Tabelul nr. 2.10 Jocul „Mingea la căpitan” cu minge medicinal
Condiții - Sală/teren de sport
- Număr nelimitat de jucători
- Mingi medicinale corespunzător numărului de echipe
Descriere Formația de lucru : pe șiruri înapoia unei linii de plecare, ca pentru ștafetă.
În fața fiecărei echipe, la distanță de 2 m, se așează un jucător „căpitan”, care
va primi mingea medicinală. La semnal, „căpitanii” aruncă mingea primului
jucător din echipele respective ce o prind și apoi o aruncă la „căpitani„, după
care trec la coada șirului. Jocul va continua până când toți jucătorii au primit
și pasat mingea. Câștigă echipa ce termină prima.
Reguli și - Jocul se termină când ultimul jucător a trecul „la coada șirului”.
indicații - Distanța de aruncare și prinderea este ca și greutatea mingii în funcție de
metodice trăsăturile fizice și psihice ale elevilor.

31
MANNO R. (1996), Efecte ale practicării sportului de performanţă la copii şi juniori. Bucureşti: C.C.P.S., nr.
102(1). 1996. p. 60-80.
21
2.3.8 Jocuri pentru dezvoltarea rezistenței

Pentru elevii de clasa a 9-a cel mai utilizat joc pentru dezvoltarea rezistenței este „Huștiuluc”.
Tabelul nr. 2.11 Jocul „Huștiuluc”
Condiții - Sală/teren de sport
- Număr nelimitat de jucători
- O minge de handbal
Descriere Participanţii la joc sunt dispuşi pe liniile de fund ale unui teren de joc
dreptunghiular cu laturile de 3x10 m.În centru terenului de joc se află o minge
de volei, fotbal sau handbal. La semnal, jucătorii ambelor echipe pornesc in
alergare spre centrul terenului de joc, incercand să intre in posesia
mingii.Jucătorii echipei care intră in posesia mingii incep să o paseze de la
unul la altul şi să se deplaseze spre linia de fund al echipei adverse, incearcă s-
o depună cu mana pe linie sau in spatele liniei. Reuşita aduce un punct echipei
sale.Câştigă echipa care totalizează cel mai mare număr de puncte.
Reguli și Mingea se aşează,nu se aruncă.
indicații Nu se vor admite brutalităţi.
metodice Mingea poate fi pasată cu capul, cu piciorul, cu mainile sau pieptul; cei care
inaintează cu mingea pot fi opriţi prin „ placaj’’, pot fi luaţi in braţe, agăţaţi cu
mâinile; sunt interzise piedica şi loviturile.

22
Capitolul III. Studiu de caz privind dezvoltarea îndemânării în clasa a – IX-
a

Actualitatea temei prezentei cercetării este legată de fundamentarea teoretico –

empirică a medologiei capacităților motrice, în general, și a celor coordinative în special, la
elevii din clasa a – IX – a, cu vâste cuprinse între 15 – 16 ani.

3.1 Obiectivele și ipotezele cercetării

Problematica cercetării o reprezintă abordarea insuficientă a procesului de elaborare a

programei de educație fizică și sportivă cu specificul dezvoltării îndemânării adaptat
caracteristicilor ciclului liceal, care să permit valorificarea maximă a potențialului
biopsihomotric a elevilor din acest ciclu, dar mai ales a celor din primul an al ciclului liceal.
În acest context, orice demers orientat spre perfecționarea, optimizarea și eficientizarea
procesului de educație fizică școlară este de actualitate, motiv pentru care stabilirea anumitor
legături între îndemânare și celelalte capacități motrice constituie o temă de interes atât în
practică cât și în teoria de specialitate.
Obiectivul cercetării constă în îmbunătățirea procesului instructive – educative și
creșterea performanței motrice la elevii din clasa a IX-a, prin dezvoltarea îndemânării.
Ipotezele cercetării constau în:
- Verificarea și aprecierea procesului evolutiv al capacităților motrice și determinarea
perioadelor favorabile de dezvoltare a capacităților motrice luate în parte.
- Elaborarea și experimentarea sistemului de mijloace specific pentru dezvoltarea
îndemânării și evidențierea influenței acesteia asupra performanței motrice.

23
3.2 Metodologia cercetării

Metodologia cercetării ştiinţifice a fost asigurată de folosirea următoarelor metode

cercetare: analiza teoretică şi generalizarea datelor literaturii de specialitate; studierea
documentelor lecţiei de educaţie fizică în ciclul liceal, generalizarea documentelor de
planificare, evidenţă şi control; observaţia pedagogică; metoda testelor; metoda grafică şi
tabelară; metoda experimentului pedagogic; metode statistico-matematice pentru prelucrare şi
interpretare a datelor.
Eșantionul cercetării este alcătuit din dintr-un număr de 90 de elevi ai clasei a – IX – a
din cadrul Liceul Teoretic nr. 1 din Localitatea X.
Din cei 90 de elevi, 51 sunt băieți și 39 fete. Eșantionul reprezentativ aratând astfel:

Figura nr. 3.1.

Eșantionul de participanți

Sursa: prelucrare proprie

24
3.3 Rezultatele cercetării

Pentru a caracteriza dezvoltarea somatică au fost înregistrații 3 parametrii și anume

masa corpului, bustul și talia. Pentru o apreciere obiectivă a dezvoltării somatice am prezentat
și valorile de referință pentru fiecare din cei trei indicatori, pentru fiecare categorie de vârstă și
sex.

Tabelul nr. 3.1 Evoluția mediilor indicatorilor somatici la persoanele de sex

feminin
Nr. Denumirea indicatorului somatic Persoane în Persoane în vârstă
Crt. vârstă de 15 ani de 16 ani (media)
(media)
1. Masa corpului (kg) 50,90 51,82
2. Bustul (cm) 66,83 68,27
3. Talia (cm) 78,9 79,1
4. Înălțimea (cm) 155 157

Tabelul nr. 3.2 Evoluția mediilor indicatorilor somatici la persoanele de sex

masculin
Nr. Denumirea indicatorului somatic Persoane în Persoane în vârstă
Crt. vârstă de 15 ani de 16 ani (media)
(media)
1. Masa corpului (kg) 52,20 53,77
2. Bustul (cm) 66,83 68,27
3. Talia (cm) 73,1 73,8
4. Înălțimea (cm) 158 162

Se poate observa că toţi cei trei indicatori măsuraţi nu prezintă abateri mari faţă de
valorile de referinţă. Toţi indicatorii au o creştere continuă cu ritmuri diferite de creştere.

25
Pentru evaluarea performanţei motrice s-a folosit o baterie de 5 probe, câte una pentru viteză,
îndemânare şi rezistenţă, şi 2 probe pentru evaluarea forţei.

Tabelul nr. 3.3 Evoluția mediilor performanțelor motrice

Nr. Denumirea probei Barem (fete) FETE Barem (baieți) BĂIEȚI
Crt.
1. Săritură în lungime 1,68 1,43 1,62 1,53
de pe loc (m)
2. Alergare de viteză pe 6,3 7,11 5,5 5,72
30 m (sec)
3. Alergare de 170 185 160 188
rezistență 600 m
(sec)
4. Aruncarea mingii de 19 17,8 28 25,9
oină (m)
5. Naveta (sec) 15 14,89 17 16,85

Din analiza rezultatelor obţinute putem spune că baremele prezentate sunt realizate în
proporţie de 62,2% pentru fete, şi de 64% în cazul băieţilor arătând că nivelul pregătirii fizice
în cadrul programului şcolar se realizează la cote scăzute.
Pentru evaluarea nivelului de dezvoltare a capacităţilor coordinative a fost folosită o
baterie de 11 teste pentru următoarele forme de manifestare considerate:
- aprecierea şi reglarea parametrilor dinamici şi spaţio-temporali ai actului motric,
menţinerea echilibrului;
- simţul de ritmicitate;
- orientarea în spaţiu;
- coordonarea mişcărilor.

Tabelul nr. 3.4 Evoluția mediilor capacitățiilor coordinative (îndemânării)

Nr. Denumirea probei Capacități coordinative FETE BĂIEȚI

26
Crt.
1. Sărituri la marcare Aprecierea și reglarea 6,83 7,39
(cm) parametrilor dinamici,
2. Aruncarea mingii în spațiali și temporali 5,5 7,22
țintă (pct)

3. Echilibrul pe banca Menținerea echilibrului 15,11 15,39

de gimnastică (sec)
4. Testul pentru 49,32 46,88
echilibrul dinamic
(cm)
5. Echilibrul în mersul 47,21 77,80
cu spatele (pct)
6. Sprint în ritm propus Simțul de ritmicitate 1,03 0,88
(sec)
7. Testul în pătrat (sec) Orientarea în spațiu 9,49 9,44
8. Testul pentru 106,27 100,79
aprecierea distanței
9. Naveta (sec) Coordonarea mișcărilor 15,98 13,85
10. Hexagonal obstacol 23,75 25,08
(sec)
11. Matorin (grade 299,99 300,77
sexazecimale)

Pe baza analizei tuturor indicatorilor calculaţi şi a mediilor aritmetice obţinute la

testările şi măsurătorile efectuate s-a constatat că dezvoltarea optimală a capacităţilor de
coordonare la elevii de clasa a IX-a poate fi realizată prin aplicarea următoarelor procedee
metodice:
- Efectuarea unor acte şi/sau acţiuni motrice în condiţii relativ constante.
- Efectuarea actelor şi/sau acţiunilor motrice în condiţii îngreunate.

27
 - Efectuarea actelor sau acţiunilor motrice în condiţii variabile de aplicabilitate.
- Exersarea unor deprinderi şi/sau priceperi motrice aparţinând unor ramuri sau probe
sportive individuale efectuate în condiţii de întrecere.
- Exersarea unor deprinderi şi/sau priceperi motrice specifice unor jocuri sportive şi
jocul sportiv realizat integral.
Pentru aplicarea cu eficienţă a procedeelor metodice specifice se impun respectarea
următoarelor cerinţe:
- accentul va fi pus pe lărgirea continuă a experienţei motrice a subiecţilor;
- structurile motrice utilizate trebuie să prezinte un grad ridicat de dificultate;
- pentru evitarea automatizării actelor, acţiunilor motrice se va creşte volumul acestora;
- în cazul în care actele sau acţiunile motrice prezintă cu preponderenţă în conţinutul lor
elemente de mişcare naturale (mers, alergare, săritura, aruncare) exersarea se va realiza
global;
- intervalele de odihnă trebuie să asigure refacerea organismului după efortul depus şi să
aibă un caracter activ pentru a menţine sistemul nervos central în stare de excitabilitate.

Figura nr. 3.2

Forme de organizare pentru dezvoltarea îndemânării la clasa a IX-a

Sursa: prelucrare proprie

28
 Dezvoltarea capacităţilor coordinative poate fi realizată pe parcursul întregii ore de
educaţie fizică şi nu numai în cadrul primei verigi tematice. De asemenea dezvoltarea
îndemânării poate fi abordată atât în timpul programului şcolar cât şi în activităţile motrice
din timpul liber, deci în oricare din formele de organizare a practicării exerciţiilor fizice.

3.4 Concluziile cercetării

În urma rezultatelor întreprinse pe parcursul cercetării, propunem următorul model de

dezvoltare a îndemânării în cadrul lecțiilor de educație fizică de la clasa a IX-a:

Figura nr. 3.3

Modelul propus pentru dezvoltarea îndemânării în cadrul lecțiilor de educație fizică la clasa a
IX-a

Sursa: prelucrare proprie

29
 În elaborarea modelului special conceput pentru dezvoltarea capacităţilor coordinative
s-a ţinut cont de o anumită succesiune în aplicarea sistemelor de acţionare atât în cadrul
verigilor desfăşurate cât şi al lecţiilor în ansamblul lor.
În prima fază sistemele de acţionare sunt alcătuite din exerciţii simple segmentare sau
globale. Acestea nu trebuie să solicite sau să crispeze subiecţii, deci sunt cunoscute acestora.
Exersarea acestora se va face fără presiune temporală, volumul de lucru este mic, intensitatea
medie, iar complexitatea scăzută. Exersarea acestor sisteme de acţionare se va face individual,
pe grupe, echipe sau frontal, iar timpul alocat nu va depăşi 20% din totalul timpului afectat
verigii tematice. Cu cât automatizarea acestor sisteme de acţionare este mai mare cu atât
numărul de subiecţi implicaţi în exersare simultană este mai mare.
A doua fază a presupus reluarea sistemelor de acţionare din etapa anterioară, însă
exersarea acestora se va face cu condiţionare temporală. Timpul alocat acestei faze nu
depăşeşte, de asemenea 20% din totalul timpului afectat verigii respective, volumul,
intensitatea şi complexitatea rămân la nivelul celor din prima fază. Numărul de subiecţi
implicaţi în exersare simultană este direct proporţional cu gradul de stăpânire al exerciţiului
respectiv.
A treia fază a presupus modificarea structurii interne a exerciţiului respectiv, sau/şi
modificarea condiţiilor externe de exersare. Nu este recomandat ca modificările să fie abordate
simultan de la început. Recomandat este ca mai întâi să se facă modificări în structura internă
a mişcării şi mai apoi a condiţiilor de exersare. Complexitatea va fi crescută faţă de fazele
anterioare. Numărul de elevi cuprinşi în exersarea simultană este mic la început urmând să
crească ulterior. Se poate aloca până la 60% din bugetul de timp alocat verigii tematice.
Faza a patra a presupus înlănţuirea mai multor acte/acţiuni motrice separat
automatizate şi îngreunarea condiţiilor de execuţie. Complexitatea este crescută în acest caz,
iar timpul alocat poate ajunge până la 60% din timpul afectat verigii respective. Exersarea se
va face individual sau pe grupe de elevi numeric cât mai mici.
Cea de a cincia fază, şi ultima a presupus reluarea celei de a patra faze, dar sub
presiune temporală. Complexitatea este foarte mare, iar timpul alocat poate ajunge până la
60% din timpul afectat verigii respective. Exersarea poate ajunge până la individualizare.

30
Este contraindicat a se folosi aceste ultime două faze fără să fi parcurs fazele anterioare. Un
aspect de luat în considerare în ceea ce priveşte coordonarea este că, predispoziţia genetică
joacă un rol important. Copiii mai puţin coordonaţi probabil că nu vor manifesta niciodată
tendinţele copiilor cu coordonare naturală, indiferent de antrenament. Asta nu înseamnă că nu
se pot face îmbunătăţiri – din contră. Este important să menţionăm că dezvoltarea coordonării
este un proces care cuprinde ani de expunere şi se bazează pe diversitate şi adaptabilitate.
Subiecţii nu pot fi limitaţi la stimuli specifici la o vârstă fragedă pentru ca mai apoi să ne
aşteptăm că vor deveni sportivi de elită. Indiferent de complexitatea mişcării, coordonarea este
aptitudinea care se educă prin repetarea exerciţiilor simple sau complexe, mai întâi lent
urmând ca mai apoi să se crească viteza de execuţie, pe fondul modificărilor interne şi externe
ale exerciţiilor.
În concluzie, pentru celelalte capacităţi ale individului s-au instituit o serie de metode
de dezvoltare, dar pentru educarea coordonării nu putem spune că avem o metodă specifică.

31
 Concluzii

În concluzie în ceea ce privește metodica dezvoltării capacităților coordinative, trebuie

să se țină cont și de stadiile creșterii și dezvoltării organismului, astfel că:
- Între 3 și 6 ani se va insista asupra însușirii unui număr cât mai ridicat de deprinderi
motrice simple;
- Între 6 și 10 ani, accentul este pus pe ameliorarea capacității de coordonare segmentară,
fiind abordate precizia și orientarea spațială și temporală;
- Între 10 și 14 ani sunt caracterizate prin ameliorarea capacității de învățare motrică,
manifestată mai ales la nivelul indicilor de stocarea a informațiilor și de diferențiere
temporală, fiind abordate precizia și orientarea spațială și temporală;
- În perioada adolescenței, între 14 și 18 ani, care corespunse și perioadei învățământului
liceal, ca urmare a schimbărilor proporțiilor, creșterii extermității, se înregistrează o
scădere a capacității de coordonare segmentară, mai ales în cazul mișcărilor complexe.
Cerințele de care trebuie să țină cont în procesul dezvoltării îndemânării, la clasa a IX-
a sunt următoarele: abordarea capacităților coordinative este realizată la începutul lecției de
educației fizică, ca și în cazul vitezei, pe fond de odihnă și încălzire corespunzătoare a
organismului, nu este recomandată abordarea capacităților coordinative și a vitezei în cadrul
aceleași lecții; între exerciții trebuie programate intervale de odihnă optime ca și durată, care
să permită revenirea marilor funcții ale organismului la valori adecvate reluării efortului.
Dezvoltarea capacităţilor coordinative la copii în vârstă de 15 – 16 ani poate fi realizată
pe parcursul întregii ore de educaţie fizică precum şi în activităţile motrice independente.
Mijloacele selectate pentru dezvoltarea capacităţilor coordinative trebuie să corespundă
gradului de dezvoltare fizică, nivelului pregătirii motrice şi experienţei motrice ale elevilor şi
nu în ultimul rând, bazei tehnico-materiale la nivelul liceului.
În desfăşurarea orei de educaţie fizică se vor administra mijloace specifice dezvoltării
capacităţilor coordinative în veriga a doua dat fiind că în această secvenţă a lecţiei se atinge o
eficienţă maximă datorită plasticităţii scoarţei cerebrale şi capacităţii de lucru sporite a
organismului elevilor.

32
În cadrul cercetării întreprinse în capitolul al treilea al lucrării privind dezvoltarea îndemânării
la elevii de clasa a IX-a s-a ţinut seama de o anumită succesiune în aplicarea sistemelor de
mijloace atât în cadrul verigilor lecţiilor desfăşurate cât şi în sistemul lecţiilor în ansamblu. În
elaborarea acestei succesiuni profesorul trebuie să ţină cont de toate procedeele metodice
cunoscute în teoria educaţiei fizice.
Considerăm că pentru pentru organizarea şi desfăşurarea cu succes a lecţiilor cu
activitate preponderent orientată către dezvoltarea capacităţilor coordinative este necesar a se
ţine cont de următoarele recomandări metodologice:
 selectarea mijloacelor aplicate în lecţia de educaţie fizică este realizată de către
profesorul de educaţie fizică cu scopul de a modela conţinutul activităţii procesului
instructuv-educativ şi, nu în ultimul rând trebuie să corespundă gradului de dezvoltare
fizică, nivelului pregătirii motrice şi experienţei motrice ale elevilor şi bazei tehnico-
materiale existente;
 în cadrul verigii a II-a, pregătirea organismului pentru efort pot fi folosite variante de
mers, alergare sau sărituri cu deplasări înainte, înapoi sau lateral (stânga şi/sau
dreapta), cu diverse sarcini motrice suplimentare, cu modificarea lăţimii sau înălţimii
suprafeţei de sprijin, cu deplasare pe un traseu prestabilit, alternarea formaţiilor de
deplasare, deplasări în 2, 3, 4 sau chiar cu tot efectivul cu diverse forme de apucat, etc;
 în cadrul verigii a III-a, influenţarea selectvă a aparatului locomotor, pot fi de
asemenea dezvoltate toate formele de manifestare a capacităţilor coordinative prin
mijloace a căror complexitate creşte trepatat implicând simultan segmente diferite,
imprimând tempouri diferite de execuţie, alternând formaţiile de lucru, utilizănd lucrul
pe perechi, etc;
 în cadrul primei verigi tematice varietatea mijloacelor folosite nu cunoaşte limite. Pot
fi folosite exerciţii executate individual, pe perechi, grupe, echipe sau frontal, special
concepute pentru dezvoltarea capacităţilor coordinative sau din orice probă, ramură sau
disciplină sportivă. Întotdeauna mijloacele folosite trebuiesc să fie, în prima etapă,
cunoscute, simple şi accesibile colectivului de elevi. Ulterior (după aproximativ 20%
din timpul total afectat verigii) complexitatea acestora creşte prin înlănţuirea
mijloacelor, variaţia structurii interne a mişcării, variaţia condiţiilor externe de execuţie

33
 şi nu în ultimul rând prin realizarea acestora cu presiune temporală. Dozarea
mijloacelor trebuie să asigure revenirea organismului subiecţilor la parametrii uşor
superiori de cei de la începutul verigii;
 în cadrul celei de a doua verigi tematice, ţinându-se seama de temele şi obiectivele
stabilite, capacităţile coordinative pot fi dezvoltate indirect prin dezvoltarea calităţilor
motrice forţă sau rezistenţă sau prin consolidarea şi/sau perfecţionarea procedeelor
tehnico-tactice aferente jocurilor sportive. Aplicarea modelului propus nu trebuie să
depăşească 20% din timpul afectat acestei verigi;

34
 Bibliografie

1. BOMPA T. O.,(2001) Periodizarea: Dezvoltarea calităţilor biomotrice. Editura Ex

Ponto, Constanța
2. CÂRSTEA, Gh. (2000), Didactica educaţiei fizice, A.N.E.F. S, Bucureşti,
3. conţinutului programelor acestei discipline de invăţămant, Revista EFS, nr.7 – 8
4. CONZELMAN A.(2001), Dezvoltarea capacităţilor motrice. În: Capacităţile motrice.
nr 122,trim I
5. CRISTEA, S. (1998), Dicţionar de termeni pedagogici. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
6. DRAGNEA, A. (coord.), ( 2002), Teoria educaţiei fizice şi sportului. Editura Fest,
Bucureşti
7. DRAGNEA, A.(1990), Orientări privind formularea obiectivelor educaţiei fizice şi
stabilirea
8. DRAGNEA, A., BOTA, A., STĂNESCU, M., TEODORESCU, S., ŞERBĂNOIU, S.,
TUDOR,V.(2006), Educaţie fizică şi sport – teorie şi didactică. Editura FEST,
Bucureşti
9. DRAGOMIR, P., SCARLAT, E. (2004), Educaţia fizică – repere noi, mutaţii necesare.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
10. Epuran M., (2005), Metodologia cercetării activităţilor corporale – Exerciţii fizice,
sport, fitness. Editura FEST,București
11. EPURAN, M. (1967), Psihologia educaţiei fizice . Editura Sport-Turism, Bucureşti
12. MANNO R. (1996), Efecte ale practicării sportului de performanţă la copii şi juniori.
Bucureşti: C.C.P.S., nr. 102(1). 1996. p. 60-80.
13. ŞERBĂNOIU, S. ( 2002), Lecţia de educaţie fizică. Editura AFIR, Bucureşti
14. ŞERBĂNOIU, S. ( 2002), Lecţia de educaţie fizică. Editura AFIR, Bucureşti
15. ŞERBĂNOIU, S. (2004), Metodica educaţiei fizice. Editura Cartea Universitară,
Bucureşti
16. ŞICLOVAN, I. (1979), Teoria educaţiei fizice şi sportului. Editura Sport-Turism,
Bucureşti
35
17. TUDOR, V. ( 1999), Capacităţile condiţionale şi coordinative – componente ale
capacităţii motrice, Editura Rai Coresi, Bucureşti

36