PROIECTAREA DIDACTICĂ ÎN EDUCAŢIA FIZICĂ ŞCOLARĂ

1. Proiectarea didactică
Activitatea de proiectare (planificare) didactică este un proces complex de importanţă vitală
în realizarea obiectivelor generale ale educaţiei fizice (obiective „cadru”/competențe generale).
Scopul acestei activităţi este acela de a crea condiţii pentru parcurgerea sistematică a conţinuturilor
şi realizarea la un nivel calitativ ridicat a obiectivelor de referinţă/competențe specifice – a
componentelor modelului de educaţie fizică al elevului aflat pe diferite trepte în cadrul
învăţământului şcolar.
Conceptul curricular pe care se fundamentează activitatea de proiectare didactică, presupune
interacţiunea obiectivelor, activităţilor de învăţare (elemente de tehnologie didactică), conţinuturilor
(obiective instructiv-educative) şi sistemului de evaluare (S.N.Ş.E.).
Planul cadru de învăţământ – document oficial – general valabil, programează disciplinele de
învăţământ încadrate în arii curriculare şi încărcătura acestora în programul săptămânal al elevului
tinzând spre descongestionarea acestuia.
El programează lecţii obligatorii, la nivel de curriculum nucleu dar şi de posibilităţi de
creştere a acestora – numeric – la decizia şcolii. Este prevăzută posibilitatea programării unui număr
limitat de ore opţionale sau ore în regim extracurricular.
Astfel, se lărgesc posibilităţile de opţiune pentru trasee individuale în pregătirea şcolară.

Planificarea procesului didactic solicită următoarele operaţiuni:

- Stabilirea modelului operaţional (tehnologic).
- Programarea conţinuturilor.
- Elaborarea (adoptarea) sistemului de evaluare.
Profesorului îi revine obligaţia programării conţinuturilor conform condiţiilor complexe,
specifice, astfel că, indiferent de acestea, să conducă la îndeplinirea parametrilor modelului de
educaţie fizică al elevului.
Sistemul de evaluare este, de asemenea, realizat ca document oficial, general valabil –
departe de a fi simplu şi operaţional – dar aplicarea acestuia implică elevii (opţiunile acestora) şi
cadrele didactice (oferta catedrelor).

2. Cerinţe generale ale proiectării didactice

a) Conţinutul programat este concordant cu programa de studii
Programa de studii este un document oficial general valabil pe teritoriul naţional. Se aplică însă
în funcţie de diversitatea condiţiilor concrete.
Caracteristicile programei de studii:
- Concepţia este originală, coerentă, iar conţinutul poate fi aplicat în condiţii diverse de ordin
material, climatic, geografic etc.
- Asigură cadrul instructiv-educativ unitar prin formularea de:
 Obiective cadru/competențe generale.
 Obiective de referinţă/competențe specifice.
 Activităţi de învăţare.
 Conţinuturi detaliate pe obiective instructiv-educative (diferenţiat pe nivel de
posibilităţi).
 Standarde de performanţă (nu sunt formulate în noua programă).
- Reprezintă expresia unui sistem didactic continuu şi gradat. Noţiunile sunt reluate pe un plan
superior în sensul spiralei ascendente.
- Conţinutul este eşalonat corespunzător volumului afectat în planul de învăţământ: 1 oră/săpt.
cu posibilităţi de extindere pentru programe de 2 ore/săpt. (sistem de acţionare cu asterisc).
 - Conţinutul opţional al programei prevede posibilitatea programării unor ramuri sportive
alternative: jocuri sportive, gimnastică, ramuri de sezon în funcţie de condiţiile locale.
- Realizează o anumită diferenţiere pe sexe, cantitativă sau calitativă.
- Realizează orientările prioritare ale educaţiei fizice şcolare:
 funcţia formativă şi igienică a educaţiei fizice;
 perfecţionarea capacităţii motrice a elevilor;
 accent pe aplicativitatea elementelor de conţinut;
 formarea deprinderilor şi capacităţilor de practicare a probelor sau ramurilor
sportive;
 accentuarea relaţiei educaţie fizică-sport.
b) Adaptarea conţinutului programat la particularităţile biomotrice ale elevilor.
Se impune cunoaşterea temeinică a particularităţilor elevilor ca beneficiari ai procesului de
programare.
Profesorul iniţiază investigaţii complexe asupra elevilor săi şi alcătuieşte „profilul clasei”. Pe
această bază selecţionează sistemele de acţionare corespunzătoare şi le dozează.
c) Valorificarea condiţiilor materiale.
Se abordează acele conţinuturi şi tehnologii care beneficiază de condiţii materiale bune,
asigurând astfel calitate superioară procesului.
Obiectivele pot fi realizate şi cu mijloace materiale restrânse sau improvizate.
Se adoptă conţinuturi realizabile în condiţii concrete.
d) Adaptarea conţinutului la specificul climei şi zonei geografice.
Lecţiile de educaţie fizică trebuie să se desfăşoare pe cât posibil în aer liber pentru a beneficia de
influenţele benefice ale factorilor de mediu.
Cunoscând însă evoluţia climei din zona în care se află şcoala, se pot programa conţinuturi
adecvate în aer liber sau la interior. În perioada de iarnă, se pot adopta sporturi de sezon sau sisteme
de acţionare dozate corespunzător.
Structura anului şcolar pe două semestre presupune traversarea anotimpurilor, astfel că se
programează în mod necesar sisteme de acţionare în aer liber sau la interior. Se ţine seama de datele
(variabile) ale începerii anului şcolar, poziţia vacanţelor, mărimea lor, lucru ce etapizează
programarea.
Zona geografică poate dispune de condiţii de relief sau vegetaţie care pot constitui mijloace
materiale speciale, exploatabile în vederea îndeplinirii obiectivelor educaţiei fizice.
e) Concordanţa cu opţiunile elevilor (privind practicarea unor probe sau ramuri sportive).
Practicarea unor ramuri sportive la opţiunea elevilor asigură un nivel sporit de interes şi
participare din partea acestora. Se poate adopta o anumită pondere a opţiunilor elevilor, urmare a
ofertei profesorului.
f) Respectarea tradiţiilor existente în şcoală.
Tradiţiile constituie premize favorabile exersării unor anumite ramuri sportive. Tradiţiile sunt
generate de specializarea profesorului, baza materială, opţiunile elevilor.
g) Programarea conţinutului în sisteme de lecţii.
Se motivează prin particularităţile metodice ale formării deprinderilor motrice, necesitatea
respectării principiilor didactice. Un sistem de lecţii (3-12 lecţii sau mai multe), poate rezolva o
temă, lecţiile componente având scopuri didactice diferite. Dificultatea temei determină mărimea
sistemului de lecţii care o poate rezolva. Un sistem de lecţii dispune de obiective-conţinut-sisteme
de acţionare-sistem de evaluare.

Documentele de proiectare ale profesorului

Sistemul proiectării conţinuturilor (unităţi de învăţare) realizează o succesiune progresivă cu
scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor cadru (competențe generale) corespunzătoare.
 Profesorul concepe acest sistem de proiectare după însuşirea conţinutului programei de
Educaţie fizică, accentuând cunoaşterea obiectivelor (de diferite nivele: generale, cadru, de
referinţă), acestea reprezentând ţeluri cărora se subordonează întreaga activitate a elevilor şi
profesorilor.
Au în vedere, de asemenea, cerinţele generale ale planificării, astfel reuşind să adapteze
programa de studii la multitudinea de condiţii particulare, concrete, în care se desfăşoară activitatea.
Faţă de condiţiile actuale din şcolile noastre şi în ideea realizării trecerii la noile exigenţe ale
curriculumului naţional, recomandăm următoarele documente pentru educaţie fizică din trunchiul
comun (una sau două ore săptămânal...):
1. Distribuirea numărului de lecţii pe unităţi de învăţare, în planul tematic anual;
2. Plan anual de eşalonare a unităţilor de învăţare (plan tematic anual, eşalonarea ciclurilor
tematice – sisteme de lecţii);
3. Plan calendaristic semestrial;
4. Proiectarea unităţilor de învăţare;
5. Proiect didactic (proiect de tehnologie didactică, plan de lecţie).
În situaţia adoptării de lecţii prin curriculum la decizia şcolii (ore opţionale) este necesară
realizarea unei proiectări specifice ca şi în cazul organizării ansamblului sportiv (pe ramură
sportivă).

Metodologia proiectării didactice

1. Distribuirea numărului de lecţii pe unităţi de învăţare în planul tematic anual
Profesorul are în vedere structura anului şcolar, respectiv numărul de săptămâni în fiecare
semestru, numărul de ore în fiecare săptămână şi nu în ultimul rând rangul clasei în cadrul ciclului
şcolar.
Pe aceste baze realizează programarea numerică a lecţiilor (temelor) pentru fiecare unitate de
învăţare pe care programa de specialitate o recomandă.
Se reţine faptul că într-o lecţie de educaţie fizică se recomandă proiectarea a două teme
principale (din unităţi de învăţare diferite, de regulă) astfel încât acestea să beneficieze de timp
suficient pentru exersare şi pentru a realiza efecte benefice.

Tabel centralizator privind distribuirea numărului de lecţii pe unităţi de învăţare – clasa a VIII-a
Exemplu:
Număr de lecţii pe
Nr. Conţinuturi unităţi de învăţare
Unitatea de învăţare
crt. (capitole din programă) Principale Secundare
F. B. F. B.
Dezvoltarea vitezei - - 5 5
Dezvoltarea îndemânării - - 4 4
1 Calităţi motrice Dezvoltarea rezistenţei - - 5 5
Dezvoltarea forţei segmentare - - 7 7
Dezvoltarea calităţilor motrice combinate F-R 10 10 - -
Alergare de viteză 8 8 - -
Săritura în lungime cu elan 9 9 - -
2 Atletism Alergare de rezistenţă: 800 m.F; 1000 m.B. 12 12 11 11
Aruncarea greutăţii 5 5 - -
Săritura în înălţime 6 6 - -
Baschet (F,B) 36 36 - 19
3 Jocuri sportive Fotbal (B) - 36 - -
Volei (F,B) 36 36 11 -
Gimnastică acrobatică 11 11 - -
4 Gimnastică Gimnastică aerobică 9 - - -
Sărituri la aparate 10 11 - -
Tabelul este considerat ca bază pentru alcătuirea graficului anual de eşalonare a unităţilor de învăţare.
Numărul de teme programate trebuie să fie în concordanţă cu nivelul de pregătire al elevilor
astfel încât să asigure însuşirea cunoştinţelor şi efectele formative optime.
 Pot fi programate în lecţii teme principale aflate în diferite stadii de asimilare (din deprinderi
motrice) dar şi teme secundare, din cicluri tematice care vizează dezvoltarea calităţilor motrice prin
sisteme de acţionare specifice.
De regulă, influenţarea calităţilor motrice se realizează prin efecte implicite ale structurilor
tehnico-tactice exersate pe parcursul lecţiei. Astfel, acestea constituie „teme secundare”.
Tabelul este realizat pe baza experienţei didactice a profesorului care apreciază dimensiunea
sistemelor de lecţii necesare îndeplinirii obiectivelor.
2. Planul anual de eşalonare a unităţilor de învăţare (plan tematic anual)
Acest document de proiectare, în formă grafică, eşalonează unităţile de învăţare în cicluri,
sisteme de lecţii (teme) ordonate şi cuplate corect, metodic, în funcţie de structura anului şcolar şi de
condiţiile de lucru (materiale, climatice etc.).
Pe acest plan grafic se evidenţiază pe orizontală, dimensiunile şi succesiunea sistemelor de lecţii
aferente unei unităţi de învăţare iar pe verticală, cuplarea metodică a temelor în lecţii precum şi
datele susţinerii probelor practice.
Conţinuturile sunt abordate în funcţie de condiţiile materiale dar şi de opţiunile elevilor. Se pot
eşalona conţinuturi corespunzătoare opţiunilor elevilor, spre exemplu: în aceeaşi lecţie se lucrează
două sau chiar trei jocuri sportive în organizare pe grupe (ateliere constante).
La gimnastică se pot programa conţinuturi din acrobatică pentru băieţi şi gimnastică aerobică sau
ritmică pentru fete, simultan, lucrând pe ateliere.
Săriturile cu sprijin se pot programa simultan pentru fete şi băieţi, lucrând pe două ateliere, la
aparate diferite sau pot fi programate la intervale de timp (între date) diferite pe sexe.
În acelaşi sens pot fi tratate probele atletice. Profesorul alege variantele optime în funcţie de
capacitatea sa organizatorică şi de condiţiile de lucru.
Trebuie menţionat că structura anului şcolar comportă diferenţe de la un an la altul în funcţie de
poziţia în săptămână a datei de 15 septembrie, data începerii anului şcolar, de poziţia vacanţei de
Paşti, data acestuia fiind variabilă, eventual de poziţia şi durata vacanţei de primăvară. Aceste
elemente pot determina eşalonarea ciclurilor tematice diferit de la un an şcolar la altul dar numărul
de săptămâni pe semestre rămâne constant.
Planul anual de eşalonare a unităţilor de învăţare reprezintă sursa documentului următor care
realizează o relaţie directă între obiectivele de referinţă (competențe specifice) şi conţinuturi. Pentru
exemplificare, vom prezenta două planuri anuale de eşalonare a unităţilor de învăţare (anexele 1 şi 2).
3. Planul calendaristic semestrial (Plan semestrial de eşalonare a unităţilor de învăţare)
După cum se numeşte „planul calendaristic semestrial”, acest document este realizat după o
schemă calendaristică având extensie pe câte un semestru şcolar şi utilizează datele programate în
planul anual privind unităţile de învăţare propuse, mărimea ciclurilor tematice, poziţia acestora în
plan, datele probelor practice şi desigur, numărul de lecţii pe săptămână.
În plus, se realizează relaţia obiective de referinţă/competențe specifice – unitate de învăţare –
conţinuturi.
Forma de realizare a planului este descriptivă, oferind repere clare asupra conţinutului sistemelor
de lecţii.
Metodologia realizării:
Antetul conţine date minimale privind apartenenţa planului de şcoală, profesor de educaţie
fizică, semestrul şi clasa:
Plan calendaristic semestrial
Clasa........Semestrul.......
Obiective de Număr
Unitatea de referinţă/ competențe Conţinuturi teme Săptămâna Observaţii
învăţare specifice alocate

Se trasează şase rubrici verticale care conţin următoarele repere:

 Unitatea de învăţare. Este precizată unitatea de învăţare ce constituie tema ciclului tematic. Ea
corespunde propunerilor din programă pentru clasa respectivă şi este preluată ca atare din planul
anual.
 Obiective de referinţă/ competențe specifice. Sunt formulate obiectivele de referinţă/
competențele specifice care pot fi realizate cu ajutorul unităţii de învăţare (şi conţinuturile acesteia).
Sunt prezentate integral la prima menţionare în planul calendaristic; în cazul în care se repetă pentru
alte unităţi de învăţare, se vor înscrie numai cifrele de ordine cu care au fost ordonate în programă,
se evită astfel încărcarea rubricii (încărcări inutile).
 Conţinuturi. Unitatea de învăţare este detaliată în componente care vor constitui obiective
operaţionale în lecţiile în care se alocă spaţiu/timp pentru prelucrarea lor. Se pot preciza aici şi
probele practice corespunzătoare.
 Numărul de lecţii/teme în care li se alocă timp pentru prelucrare (exprimat cifric), corespunzător
ciclului tematic din planul anual.
Acest număr este înscris pe aliniamentul unităţii de învăţare.
 Săptămâna. Pe această rubrică se înscrie numărul de săptămâni (conţinând una sau două lecţii pe
săptămână) corespunzător mărimii ciclului tematic, încadrat între cifrele calendaristice ale acestuia.
Cunoscut fiind că se recomandă programarea a câte două teme din categoria deprinderilor
motrice în fiecare lecţie, putem regăsi aceleaşi cifre (sau cu anumite decalaje) în dreptul celei de-a
doua unităţi de învăţare.
 Observaţii. Spaţiul este folosit pentru efectuarea de însemnări referitoare la programarea
efectuată şi concordanţele acesteia cu realitatea. Observaţiile se fac în urma aplicării planului şi
constatării eventualelor corecturi necesare pentru etapa următoare. Aceste însemnări pot conduce la
perfecţionarea documentelor de proiectare şi la creşterea eficienţei activităţii. Pentru o utilizare mai
raţională a spaţiului alocat am menţionat în această rubrică proba practică şi caracterul ei.
În anexa nr. 3 oferim un exemplu de „Plan calendaristic semestrial”.
4. Proiectarea unităţilor de învăţare
O „unitate de învăţare” este un conţinut tematic specializat propus de programa şcolară, care este
tratat în mod coerent şi algoritmic, într-un sistem de lecţii (ciclu tematic) corespunzător scopurilor
didactice, în vederea îndeplinirii obiectivelor de referinţă/competențelor specifice. Unitatea de
învăţare este distribuită în ciclul tematic sub formă de teme de lecţii şi se finalizează printr-o formă
de evaluare.
Exemple de „unităţi de învăţare”: „alergare de viteză”, „săritura în lungime cu 1 şi 1/2 paşi în
aer”, „aruncarea mingii de oină”, „fotbal”, „baschet”, „gimnastică acrobatică”, „sărituri cu sprijin” etc.
Proiectarea unităţilor de învăţare presupune un demers didactico-metodic responsabil din partea
profesorului, în baza cunoştinţelor sale metodice, demers centrat pe îndeplinirea obiectivelor, nu a
conţinuturilor.
Aşa cum s-a mai afirmat, conţinuturile, din care se constituie unităţi de învăţare reprezintă
numai mijloace cu ajutorul cărora se îndeplinesc obiectivele, nu scopuri în sine!
identificarea selectarea analiza elaborarea EVALUARE
obiectivelor conţinuturilor resurselor strategiei

DE CE CE CU CE CUM CUM voi şti

Activităţi de învăţare
Resurse manageriale
Detalieri de conţinut

voi face? voi face? voi face? voi face? DACĂ, CE şi CÂT
unităţi de învăţare

Resurse materiale
obiectivelor cadru şi

Resurse umane
Constituirea în

am realizat?
Elemente de
tehnologie
Recunoaşterea

Descriptori de
competenţelor
de referinţă, a

performanţă

Probe-teste
curriculare
Standarde
 Proiectarea oricărei unităţi de învăţare impune respectarea unei succesiuni logice (un model
logic) în derularea demersului de esenţă metodică (schema de mai sus).
O asemenea formă de tratare a unităţii de învăţare poate permite în final o analiză a
randamentului activităţii şi prin consecinţă (aferentaţie inversă) perfecţionarea proiectului iniţial.
Fiecare profesor îşi elaborează documentul corespunzător, valorificând cunoştinţele personale,
manualul şi prevederile programei şcolare. Considerăm că documentul poate deveni mai operativ,
mai valoros dacă este ralizat de întreaga catedră de specialitate.
Acest document cu deosebită încărcătură metodică se alcătuieşte (descriptiv) pe o rubricaţie, 6
apoi 8 rubrici, după cum urmează:
Proiectarea unităţilor de învăţare
Clasa.....
Unitatea de învăţare.................
Număr de lecţii alocate............
Numărul Obiective de Detalieri de Activităţi de Resurse Evaluare
lecţiei referinţă/CS conţinut învăţare
Nr. Săpt. de Competențe Conținuturi Activităţi de Resurse Tip de evaluare
Timp Materiale Instrumente de
lecției aplicare specifice supuse instruirii învăţare alocat utilizate evaluare
Pe antet se înscrie denumirea documentului: „Proiectarea unităţilor de învăţare”, clasa,
denumirea unităţii de învăţare/școlii care urmează a fi detaliată şi numărul de lecţii alocat acesteia.
În prima rubrică se înscrie numărul corespunzător al lecţiei, în planul tematic anual, în
succesiune continuă până se epuizează ciclul tematic proiectat.
Rubrica „Obiective de referinţă” (competențe specifice) conţine formularea integrală a
obiectivelor corespunzătoare unităţii de învăţare, la prima apariţie în plan. În cazul repetării
obiectivelor de referinţă pentru alte unităţi de învăţare, acestea sunt menţionate numai prin cifrele lor
de ordine din programă.
În cea de-a treia rubrică „Detalieri de conținnut”/ conținuturi supuse instruirii, unitatea de
învăţare este detaliată în componente (etape, faze ale învăţării motrice corespunzător metodologiei
specifice).
În cazul alocării unui singur ciclu tematic, activitatea de însuşire-predare a unităţii de
învăţare trebuie să parcurgă metodologia adecvată până la nivelul cerut pentru clasa respectivă.
Acest nivel poate fi constituit din însuşirea bazelor tehnicii, de pregătire a calităţilor motrice
implicate, sau de realizarea capacităţii de practicare globală.
Un al doilea ciclu tematic (posibil chiar în semestrul următor) poate relua structuri prevăzute în
primul ciclu, pentru consolidare şi continuă procesul de însuşire până la îndeplinirea obiectivului anual.
Rubrica „Activităţi de învăţare” (patru) conţine elemente de tehnologie didactică, metode,
procedee metodice, sisteme de acţionare cu ajutorul cărora sunt asimilate conţinuturile specifice.
Aceste „activităţi de învăţare” vizează formarea capacităţilor fizice, învăţarea propriu-zisă,
consolidarea, formarea capacităţii de aplicare în condiţie de competiţie, în condiţii inedite etc.
În acest sens, conţinutul rubricii este nuanţat de la o lecţie la alta, în funcţie de obiectivele
operaţionale şi de scopul didactic al acestora.
Volumul acestor activităţi trebuie să poată fi încadrat în timpul alocat temei în fiecare lecţie.
(Amintim că în fiecare lecţie urmează să fie proiectată o a doua temă de bază, care beneficiază la
rândul ei de timp alocat în situaţia de instruire de bază).
Conţinutul rubricii trebuie să asigure acoperirea optimă a timpului afectat în lecţie pentru
unitatea de învăţare în lucru, proiectând (mental în acest moment) elementele de dozare ce vor fi
practicate în lecţie.
Pe de altă parte, profesorul are permanent în atenţie numărul de lecţii proiectat în planurile
anterioare pentru unităţile de învăţare şi numărul de cicluri tematice proiectate în planul tematic
anual pentru aceeaşi unitate de învăţare.
 În acest sens, o unitate de învăţare poate fi parcursă integral (de la nivel de iniţiere tehnică la
formarea capacităţii de practicare globală sau chiar în condiţii de întrecere) într-un ciclu tematic sau este
tratată până la un anumit nivel, urmând să continue procesul în alt ciclu tematic sau chiar în alt an şcolar.
În asemenea situaţii se pot afla unităţi de învăţare ca: alergarea de viteză, aruncarea mingii
de oină, respectiv baschet, fotbal, gimnastica acrobatică.
Rubrica rezervată „Resurselor” conţine precizări privind organizarea materială, mijloacele de
învăţământ, materiale auxiliare necesare bunei desfăşurări a lecţiei (număr de mingi, jaloane,
garduri, obiecte portative, dotări indispensabile, în funcţie de posibilităţile concrete din şcoală).
Pentru profesorii începători, rubrica reprezintă un memento al materialelor de utilizat pentru
a asigura eficienţă ridicată şi atractivitate lecţiei. Se precizează și timpul alocat din lecție temei.
Rubrica „Evaluare” prezintă momentul şi forma de evaluare practicată: evaluare predictivă,
sondaj, evaluarea nivelului de însuşire a elementelor tehnico-tactice separate sau capacitatea de
practicare globală, evaluarea probelor opţionale, susţinerea probelor diferenţiat pe sexe etc.
Evaluările finale, cu caracter sumativ se vor programa la sfârşitul sistemelor de lecţii, aşa
cum sunt proiectate în planul tematic anual.
Proiectarea unităţilor de învăţare reprezintă un document metodic, operaţional, care, pentru
cadrele cu experienţă, poate suplini proiectul de tehnologie didactică (planul de lecţie, proiectul
didactic).
Considerăm că, cel puţin pentru profesorii cu experienţă didactică redusă, proiectul didactic
este un document obligatoriu care favorizează organizarea şi desfăşurarea calitativă a lecţiei de
educaţie fizică, eliminând improvizaţiile care, în multe situaţii, pot fi neinspirate.
Revenind la proiectarea unităţilor de învăţare, se apreciază că, odată eşalonate, conţinuturile
(detaliate) şi activităţile de învăţare adecvate, acestea îşi păstrează valabilitatea minim patru ani,
permiţând evaluarea efectelor formative. Mai clar, putem utiliza documentele corect alcătuite, în
aceeaşi formă atâta timp cât se păstrează condiţiile pentru care au fost alcătuite.
Se acceptă micile corecturi impuse de tendinţa firească de adecvare optimă a elementelor de
tehnologie didactică, de perfecţionare a mijloacelor.
Conţinutul acestui document aminteşte de „Anexa planului calendaristic”, document
metodic, algoritmic în cadrul metodologiei anterioare de proiectare didactică având aceleaşi funcţii.
Trebuie precizat că, în clasele de liceu, sistemul de proiectare a demersului didactic este
realizat în baza formulării iniţiale de „competenţe generale”, „competenţe specifice”, „atitudini şi
valori” lucru ce nuanţează conţinutul documentelor.
Se accentuează prezenţa activităţilor de învăţare globală, exersarea capacităţii de aplicare, de
practicare globală în condiţii regulamentare, de autoconducere şi autoorganizare. Se programează
frecvent forme de întrecere, competiţii, concursuri. Se accentuează aspectele opţionale în activitatea
de educaţie fizică. Un exemplu de proiectare a unei unităţi de învăţare este prezentat în anexa nr. 4.
5. Proiectul didactic (proiect de tehnologie didactică, plan de lecţie).
Este un proiect de tehnologie didactică, personalizat, care valorifică pregătirea metodică a
profesorului şi reflectă în plan practic orientările conţinute în documentele prezentate anterior.
Proiectul didactic este un instrument operaţional şi este conceput pentru a fi transpus
întocmai în practică; în acest sens, conţinutul său este în relaţie directă cu nivelul de pregătire al
profesorului care îl concepe şi cu capacitatea acestuia de a-l concretiza. În alcătuirea proiectului
didactic profesorul prestează o muncă de creaţie, având drept ghid schema metodologiei generale de
proiectare a lecţiei prezentată în pagina următoare.
Concepţia şi elaborarea proiectului didactic reprezintă principala preocupare a profesorului
pentru pregătirea lecţiei. Cu această ocazie, el face dovada creativităţii, cunoştinţelor profesionale,
capacităţii de a proiecta un conţinut atractiv, eficient, în concordanţă cu particularităţile psiho-fizice
ale elevilor etc.
Acest document este premergător unei alte probe de maximă importanţă, căreia trebuie să-i
facă faţă: aplicarea practică, realizarea proiectului, conducerea efectivă a procesului.
 METODOLOGIA PROIECTĂRII LECŢIEI

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

sistem de
lecţii
poziţia
manual lecţiei Plan
program calendaristic
ă

analiza sarcinilor analiza situaţiei iniţiale,

de învăţare estimare a posibilităţilor clasei

enunţarea temei
criterii scopului şi obiectivelor
de
eficienţă
elaborarea conţinutului P
R
I
N
examinarea decizie C
alternativelor strategică
I
P
I
alegerea variantei
optime a lecţiei I

organizarea organizarea clasei

metode mijloace
materială organizarea exersării

instrumente de
măsură şi evaluare
 Un proiect de lecţie eficient trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie simplu şi operaţional;
- să fie realizabil (în limitele de timp şi în spaţiul disponibil);
- plasticitatea proiectului reprezintă o garanţie a adaptabilităţii (la situaţii neprevăzute...);
- să ofere o perspectivă globală asupra lecţiei;
- conţinutul lecţiei să fie bine precizat (formularea temelor, scopul didactic, obiectivelor
operaţionale);
- să beneficieze de cele mai eficiente metode, procedee metodice şi sisteme de acţionare.
Antetul proiectului didactic include date referitoare la colectivul de elevi, locul de
desfăşurare, materialele necesare. Se înscrie, astfel, în stânga:
- Data exactă la care se desfăşoară lecţia;
- Clasa: datele de identificare a clasei;
- Efectivul clasei (total şi pe sexe);
- Locul de defăşurare: în sală, pe terenul de sport, pe culoar, în clasă, în afara şcolii etc.;
- Materialele necesare. Se precizează obiectele sau aparatele ajutătoare şi numărul acestora,
care asigură buna desfăşurare a lecţiei, în conformitate cu sistemele de acţionare şi
procedeele de organizare proiectate.
În partea dreaptă, este prezentat conţinutul de bază al lecţiei prin formularea temelor,
obiectivelor instructive (operaționale) şi scopurilor didactice.
Aceste elemente extrase din planul calendaristic semestrial sau din proiectarea unităţilor de
învăţare au o importanţă deosebită asupra conţinutului lecţiei (unitate în cadrul sistemului de lecţii),
determinând alegerea metodelor, mijloacelor, formelor de organizare şi altor măsuri de ordin
didactic şi organizatoric.
Formularea trebuie să aibă un caracter concret, raportat la conţinutul obiectivelor instructiv-
educative ale ciclului de învăţământ corespunzător. Trebuie să reflecte fidel ceea ce urmează să se
realizeze în lecţie în funcţie de etapa în care se află la un moment dat procesul de învăţare.
De cele mai multe ori, o temă nu poate fi rezolvată într-o singură lecţie; ea se extinde pe
parcursul unui sistem de lecţii. În fiecare lecţie poate fi îndeplinit un obiectiv instructiv, defalcat din
„temă”, sau se extinde la rândul său pe parcursul unui număr de lecţii. În această (din urmă) situaţie,
obiectivul operațional (instructiv) suportă un proces evolutiv pe plan didactic. În lecţii succesive el
este însuşit de către elevi în mod progresiv. Astfel, exersarea sistemelor de acţionare urmăreşte
îndeplinirea unor scopuri didactice diferite: învăţare (în primele lecţii) – consolidare (în lecţiile
următoare) – perfecţionare (în ultimele lecţii ale sistemului) şi evaluare.
Este evident că formularea scopurilor didactice este utilă, deoarece ele presupun sisteme de
acţionare şi chiar forme organizatorice specifice.
Temele lecţiei determină conţinutul verigii a V-a şi constau în realizarea obiectivelor
instructiv-educative (cu caracter tehnic) care vizează învăţarea, consolidarea sau perfecţionarea
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor motrice. Acestea sunt considerate teme de bază/principale.
Dezvoltarea calităţilor motrice cu ajutorul sistemelor de acţionare specifice, constituie
conţinutul verigilor special destinate acestora: veriga a IV-a sau a VI-a (teme secundare).
Obiectivele din categoria dezvoltării calităţilor motrice, formulate în conţinutul proiectului
didactic, trebuie să indice şi formele de manifestare ale acestora, localizarea (dacă este cazul) sau
chiar metoda folosită: „dezvoltarea forţei generale” (sau segmentare, abdomen, spate, picioare etc.)
prin metoda „în circuit”, „dezvoltarea rezistenţei generale prin alergare de durată”, „dezvoltarea
mobilităţii şi supleţei prin exerciţii cu bastoane” etc.
Revenind la formularea temelor lecţiei, prezentăm exemple din diferite ramuri sportive:
 Alergare de viteză (unitate de învăţare U.I.)
Învăţarea pasului de accelerare.
 Alergare de viteză (U.I.)
Consolidarea pasului de accelerare.
  Alergare de viteză (U.I.)
Învăţarea startului de jos şi lansării din start.
 Aruncarea mingii de oină (U.I.)
Învăţarea aruncării azvârlite de pe loc. Accent pe tehnica biciuirii braţului.
 Săritura în lungime cu 1 şi 1/2 paşi în aer (U.I.)
Perfecţionarea săriturii în condiţii de concurs.
 Săritură lungă cu rostogolire (de pe loc) (U.I.)
Învăţarea amortizării urmată de rostogolire (de pe loc).
 Roata laterală (U.I.)
Consolidarea stândului pe mâini din lateral, cu elan.
 Roata laterală (U.I.)
Consolidarea tehnicii integrale prin execuţii pe plan înclinat.
 Baschet (U.I.)
Consolidarea driblingului şi aruncării la coş de pe loc.
 Baschet (U.I.)
Învăţarea aruncării la coş din săritură.
 Handbal (U.I.)
Consolidarea prinderii şi pasării mingii în deplasare (mers şi alergare câte doi).
 Handbal (U.I.)
Învăţarea aruncării la poartă din alergare.
Câte două asemenea teme de lecţie, cuplate după criterii metodice, alcătuiesc conţinutul
verigii pentru „realizarea temelor lecţiei” (a V-a). Observaţiile anterioare privind temele lecţiilor
rămân în atenţia profesorului.
Liniatura verticală este simplă şi creează cinci rubrici, după cum urmează:
- Denumirea verigii şi durata preconizată;
- Conţinutul lecţiei;
- Dozare;
- Formaţii şi indicaţii metodice;
- Observaţii.
În prima rubrică este necesară înscrierea denumirii verigilor (situaţiilor de instruire) sau
numărul de ordine al acestora deoarece pot exista variaţii în prezenţa lor în lecţie (este cazul special
al verigilor IV şi VI).
Durata lor este variabilă cu conţinutul lecţiei, numărul de teme etc. Durata totală a verigii
rezultă din însumarea duratelor parţiale ale sistemelor de acţionare corespunzătoare acesteia, prcum
şi a măsurilor didactico-organizatorice aferente.
„Conţinutul lecţiei” cuprinde descrierea detaliată a sistemelor de acţionare, a structurilor,
exerciţiilor şi jocurilor folosite în lecţie, pentru fiecare verigă în parte, în ordinea abordării.
Succesiunea metodică a mijloacelor este statuată pe baza principiilor fiziologice, didactice
sau metodologice cunoscute şi este respectată întocmai.
Conţinutul verigii de bază (a V-a) poate să difere în funcţie de „cuplarea” metodică a
temelor. Astfel, nu este obligatoriu ca prima temă să fie cea de învăţare, deoarece o temă de
consolidare sau perfecţionare poate, în anumite condiţii, să favorizeze învăţarea unor structuri noi
(mai ales în cazul lecţiei de tip „monosport”). Pe de altă parte, pentru învăţarea unor structuri mai
dificile, elevii trebuie să se afle în cea mai bună dispoziţie (nivel de excitabilitate, prelucrare a
segmentelor şi marilor funcţiuni), pentru a recepţiona şi a reţine în cele mai bune condiţii materialul
predat.
Sistemele de acţionare sunt descrise terminologic, folosind sau nu procedeele de prescurtare
a termenilor.
 Acolo unde este necesară sporirea clarităţii descrierilor, se execută desene sau schiţe. În
unele situaţii, desenele sunt mai sugestive, mai uşor de înţeles decât un text încărcat. Exemple în
acest sens considerăm exerciţiile analitice, structuri tehnico-tactice, conţinutul unor parcursuri
aplicative sau circuite.
Profesorul hotărăşte în acest sens, iar dacă are puţină îndemânare, va ilustra cu uşurinţă şi
cele mai complicate mişcări.
Sistemele de acţionare care se repetă întocmai în cadrul unui sistem de lecţii (sau mai multe)
sunt descrise amănunţit în primul proiect de lecţie, după care el este numai menţionat sau se adaugă
structuri ori indicaţii metodice şi dozări. Este cazul complexelor de exerciţii de „încălzire”, de
dezvoltare a calităţilor motrice, structuri care se repetă.
Cea de-a treia rubrică, „Dozare”, conţine cuantificarea prin unităţi de măsură obiective,
specifice, a tuturor sistemelor de acţionare folosite. Unităţile de măsură uzuale sunt:
- Numărul de repetări (4 ori, 8 ori, 4x4t, 2x8t etc.) pentru structurile simple: aruncări la
poartă, la coş, servicii peste fileu, ştafete, jocuri, exerciţii analitice (la acestea din urmă este precizat
numărul de repetări al timpilor care compun acţiunile – măsurile muzicale corespunzătoare 2/4, 3/4,
mai frecvent 4/4). La precizarea numărului de repetări semnul „x” înlocuieşte cuvântul „ori” (adică
de câte ori), ca de exemplu: 4x, 8x etc.
- Distanţele pe care se execută anumite acţiuni. Pentru distanţele scurte se notează în
metri, pentru cele lungi, în metri sau „ture”, elevii şi profesorul cunoscând lungimea unei „ture”...
Această dozare este folosită pentru variante de mers şi alergare, alergări atletice, ştafete sau
parcursuri aplicative.
- Tempoul execuţiilor notat cu proporţii: 2/4, 3/4, 4/4 sau procente din posibilităţile
executanţilor: 50%, 75%, 100%.
- Durata acţiunilor (timpul afectat acestora), exprimată în minute sau secunde pentru
acţiuni ca: alergare de rezistenţă (4’30”, 5’, 8’ etc.), joc bilateral, durata circuitului pentru
dezvoltarea forţei etc.
Durata reprezintă un factor important în reglarea efortului, în diferenţierea acestuia pe sexe şi
nivel de posibilităţi. Din acest motiv, trebuie precizată dozarea pe aceste criterii ca un aspect al
tratării diferenţiate în lecţie.
- Încărcătura, greutatea materialelor folosite ca mijloace de îngreuiere, exprimată în kg.
(mingi medicale, haltere, bastoane metalice). O formă mai puţin precisă de dozare a încărcăturii, dar
utilă în lecţie, este poziţia elevilor faţă de aparate: pentru flotări, execuţia lor din sprijin culcat facial
pe sol sau acelaşi, cu sprijin pe bancă sau pe două bănci suprapuse; pentru tracţiuni, execuţii din
atârnat la bară sau atârnat culcat la bara joasă etc.
În ansamblu, dozarea este exprimată la un nivel de posibilităţi mediu, pe sexe.
În rubrica „Formaţii şi indicaţii metodice” se notează pentru fiecare verigă în parte şi pentru
fiecare sistem de acţionare, dacă este cazul, formaţia (forme de organizare a colectivului de elevi)
adecvată cerinţelor procesului didactic şi condiţiilor materiale (spaţiul de lucru).
Formaţiile (de adunare, de deplasare, de lucru) pot fi precizate terminologic sau schiţate
simplu.
Se precizează dacă formaţiile de lucru se execută din mers, de pe loc, de pe centrul sălii
(terenului) sau de o latură, din şir, din linie etc.
Dacă se recurge la procedee de organizare diferite, se specifică de fiecare dată acest lucru:
„frontal”, „pe grupe”, „în perechi”.
Se precizează sau se schiţează numărul de ateliere şi componenţa lor (numărul unităţilor
organizatorice): „4 grupe”, „6 echipe”, „2 ateliere” etc.
Indicaţiile metodice au un dublu scop: de a aminti profesorului ce anume trebuie să
accentueze în mometul respectiv, dar şi ceea ce trebuie să transmită elevului ca indicaţie pentru
dirijarea influenţelor asupra unui anumit segment sau pentru a obţine un anumit nivel de
corectitudine.
 Exemple: pentru exerciţii de mobilitate la umeri, stând depărtat aplecat cu mâinile pe scara
fixă, se execută arcuiri. De regulă este nevoie să amintim „braţele întinse” (ca să localizeze la
nivelul umerilor acţiunea), „capul sus”, „privirea la şipcă” (pentru a păstra spatele drept). Pentru
aruncarea azvârlită: „cotul lateral”. Pentru rostogolire înainte: „bărbia în piept”, „rotunjeşte spatele”,
„apucă genunchii”, indicaţii ce conduc la execuţii corecte.
Indicaţiile nu trebuie să aglomereze spaţiul rezervat în proiectul didactic; pentru aceasta vom
înscrie numai indicaţiile de maximă utilitate, evitând formalismul.
Rubrica „Observaţii” conţine corectări aduse proiectului, ca urmare a transpunerii lui în
practică, menite să conducă la perfecţionarea activităţii ulterioare, prin valorificarea experienţei
acumulate. Observaţiile se pot referi la dozare, formaţii, indicaţii metodice, valoarea structurilor de
exerciţii folosite, eficienţa unor sisteme de acţionare sau forme de organizare etc.
Se notează, de asemenea, observaţiile privitoare la modul cum au răspuns elevii la efortul
propus şi măsurile care se impun.
Completarea rubricii se face ca urmare a unui proces de analiză a lecţiei, de comparare a
proiectului cu problematica realizării sale efective, în ideea corectării eventualelor deficienţe.
În anexa nr. 5 prezentăm un exemplu de proiect didactic.