Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”

Facultatea de Științe ale Educației

Tema 1 - Structura lecţiei activităţii de educație fizică

Lecţia de educaţie fizică prezintă următoarea structură adoptată în toate ţările vest europene: partea pregătitoare,
partea fundamentală şi partea de încheiere.
Această structură este motivată de considerente de ordin biologic, psiho-pedagogic şi organizatoric.
Părţile lecţiei formează doar cadrul general al organizării şi derulării procesului de învăţământ, valabil pentru toate
tipurile de lecţie, deoarece fiecare lecţie prezintă o individualitate prin obiectivele sale, ceea ce determină anumite
evenimente, stric delimitate, pentru fiecare lecţie în parte.
Didactica modernă încearcă să asigure lecţiei o cât mai mare flexibilitate în vederea adaptării ei la multiplele
variabile care îi determină conţinutul şi structura: particularităţile subiecţilor din clasă sau din grupa de antrenament,
temele şi obiectivele lecţiei, resursele materiale, condiţiile de mediu, personalitatea profesorului (antrenorului) etc.,
funcţie de care în interiorul acestui cadru general se distinge o mulţime de evenimente, (secvenţe, etape, verigi) care
asigură individualitatea, originalitatea fiecărei lecţii.
Organizarea colectivului de elevi. Circumstanţele organizării şi derulării lecţiei de educaţie fizică care diferă
esenţialmente de cele ale celorlalte genuri sunt cunoscute.
Pregătirea organismului pentru efort – estre determinată de specificitatea disciplinei de esenţa bio-psiho-motrică
şi care se realizează pe fondul efortului fizic, în baza consumului energetic. (A nu se înţelege că solicitările sunt numai
de ordin motric, ele sunt mult mai complexe respectiv şi de ordin intelectual, emoţional, etc.) Această componentă
structurală este destinată pregătirii organismului pentru a face faţă efortului solicitat de temele şi obiectivele lecţiei.
Partea fundamentală – denumită în literatura de specialitate şi corpul lecţiei, are ca obiectiv realizarea temelor şi
obiectivelor lecţiei, fapt pentru care beneficiază de cea mai mare parte din timpul total afectat acesteia.
Partea de încheiere – în cadrul căreia se realizează revenirea indicilor marilor funcţiuni la o stare apropiată de cea
dinaintea începerii lecţiei precum şi bilanţul lecţiei. (scurtă evaluare a derulării acesteia şi realizarea obiectivelor).

Lecţia de educaţie fizica prezintă următoarea structură adoptată in toate ţările europene: partea pregătitoare, partea
fundamentală (tematica) şi partea de încheiere.

Conţinutul, durata şi desfăşurarea componentelor structurale ale lecţiei

 Organizarea colectivului clasei

Această componentă structurală are ca obiect realizarea unui început organizat al lecţiei care, după cum se ştie are
anumite particularităţi care o deosebeşte de celelalte discipline şcolare, desfăşurându-se în alte spaţii decât sala de
clasă ceea ce presupune deplasarea elevilor la terenul de sport sau la sala de sport în pauza premergătoare lecţiei. Tot
în timpul pauzei se produce echiparea elevilor pentru lecţie. De multe ori, datorită timpului prea scurt al pauzei,
deplasarea pe teren se face cu întârziere după ce se suna de începerea lecţiei.
Durata acestei secvenţe este de cca. 3 - 5 minute, timp în care elevii se plasează în diferite formaţii, în spaţiul
rezervat activităţii. Cea mai des folosită este formaţia de „în linie pe două rânduri” deoarece permite desfăşurarea
elevilor pe un front larg, care facilitează actele procesului instructiv-educativ, contactele vizuale si auditive; pe „grupe”
sau pe „şiruri” care însă nu permit tuturor contactul vizual, profesor-elev, în semicerc (sau chiar cerc pentru preşcolari)
sau în cazul unui număr redus de elevi, împrăştierea liberă în faţa profesorului.
Prima formaţie este de preferat deoarece astfel se vor putea efectua: verificarea prezenţei, a stării de sănătate şi a
echipamentului elevilor precum şi prezentarea temelor şi obiectivelor lecţiei.
Profesorul verifică starea echipamentului sportiv (dacă este adecvat condiţiilor atmosferice şi igienice) şi starea de
sănătate a elevilor, depistând pe cei cu contraindicaţii temporare la efortul fizic pe care îi va implica în organizarea
lecţiei. Elevii care nu se simt bine, cei cu temperatură vor fi trimişi la cabinetul medical al şcolii şi sub nici un motiv nu
vor fi admişi în lecţie, chiar dacă ei doresc si susţin acest lucru. În caz contrar consecinţele asupra stării de sănătate vor
fi negative, iar profesorul va putea fi tras la răspundere de către părinţi şi conducerea şcolii pentru nerespectarea
normelor de sănătate şi igienă.
După verificare stării de sănătate şi a ţinutei vestimentare, profesorul se adresează elevilor cu voce fermă, dar în
mod atractiv, anunţând temele şi obiectivele lecţiei. Acest moment al lecţie trebuie să asigure atenţia şi interesul
elevilor, precum şi motivarea lor puternică pentru angajarea în rezolvarea celor propuse de profesor. Dacă acesta
observă o stare de nelinişte, de lipsă de concentrare din partea elevilor, fenomen întâlnit îndeosebi în perioada tezelor,
poate folosi câteva acţiuni ca: întoarceri „stânga”, „stânga împrejur”, ruperi de rânduri sau un joc dinamic de scurtă
durată (ex: colţurile colorate), toate acestea în mare viteză în scopul mobilizării atenţiei lor. Această componentă
structurală a lecţiei trebuie sa fie de scurtă durată (cca. trei minute), derulată foarte energic şi mobilizator.
Pentru acei care consideră că acest moment este „cazon” şi în consecinţă poate lipsi din lecţia modernă, se invocă
faptul că, prin acest prim contact cu lecţia, elevii trebuie să adopte comportamentul specific unei activităţi motrice
dinamice, desfăşurată în condiţii aparte faţă de cele cu care sunt obişnuiţi la celelalte obiecte din planul de învăţământ
şi că în acest moment ei semnează un „contract mutual” cu profesorul lor, care răspunde de viaţa, de integritatea lor
corporală în condiţii specifice procesului de învăţământ motric.
Subliniem ideea că lecţia de educaţie fizică nu este „o joacă”, nu este un „divertisment”, ci un proces de învăţământ
care solicită din partea elevului atenţie, mobilizare, efort fizic şi psihic şi foarte multă disciplină comportamentală, pentru
a fi eficient şi a se preveni accidentele.
1
 Această cerinţă nu ştirbeşte caracterul democratic al lecţiei, relaţiile de „parteneriat” profesor-elev, bucuria şi
satisfacţia mişcării reuşite şi în consecinţă motivaţia elevului pentru activitatea motrică, pentru educaţia fizică şi sportivă.

 Pregătirea organismului pentru efort (încălzirea)

Intrarea treptată a organismului în efort reprezintă un principiu reflectat în structura lecţiei de educaţie fizică şi
sportivă. Această etapă a lecţiei care mai poartă denumirea de „încălzire”cuprinde două importante secvenţe:
stimularea marilor funcţii şi influenţarea selectivă a aparatului locomotor.
Stimularea marilor funcţii cardio-respiratorii se realizează în mod treptat plecându-se de la starea F.C. şi F. R.
dinaintea începerii lecţiei. De asemenea se va asigura concomitent şi starea optimă de excitabilitate a sistemului nervos
central (SNC), necesară procesului de învăţare motrică, de formare a principalelor deprinderi motrice ca şi de
dezvoltarea a aptitudinilor (calităţilor) motrice. În acest scop se va urmări şi educarea percepţiilor temporale şi spaţiale
ca şi creşterea continuă a interesului şi motivaţiei pentru realizarea obiectivelor instructiv-educative.
Pentru realizarea celor de mai sus în această secvenţă, va fi folosită o gamă largă şi diversă de exerciţii fizice
dinamice, care să vizeze stimularea treptată a marilor funcţii şi a SNC ca: variante de mers ( pe vârfuri, pe călcâie,
partea externă şi internă a labei piciorului, „mersul piticului”, „uriaşului”, „fandat”, etc.), variante de alergare: normală, cu
genunchii ridicaţi, cu călcâiele la şezută, săltări pe unul şi două picioare, mici sărituri pe unul sau ambele picioare, din
mers şi / sau alergare, scurte jocuri de atenţie, jocuri şi exerciţii ritmice din deplasare, paşi de dans, etc. Prin intermediul
acestor exerciţii, executate cu intensitate crescută timp de 3 - 5 minute se va asigura indici crescuţi ai F.C şi F. R.

 „Influenţarea selectivă a aparatului locomotor”

În această secvenţă se continuă pregătirea elevilor pentru a face faţă solicitărilor impuse de realizarea temelor şi
obiectivelor lecţiei. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor presupune prelucrarea („încălzirea”) masei musculare
şi a articulaţiilor, astfel încât să se poată evita orice gen de accidente (întinderi sau rupturi musculare şi ligamentare,
etc.). În acelaşi timp se urmăreşte educarea atitudinii corporale corecte, a reflexului neuro-psihic postural şi a tonificării
musculaturii de postură.
Trebuie să menţionăm că atât atitudinea corporală, autocunoaşterea propriului corp, a „schemei corporale”, educaţia
respiratorie ca şi educarea percepţiilor spaţiale şi a capacităţii de orientare spaţială trebuie să constituie preocupări, ale
întregii lecţii şi îndeosebi ale părţii pregătitoare în totalitatea ei; însă rolul principal, acţiunea deliberată profund şi
riguroasă în această direcţie are loc in această secvenţă prin intermediul unor sisteme acţionale specifice.
În ce constă aceste sisteme ? După cum ne este cunoscut în acest moment al lecţiei se acţionează prin intermediul
exerciţiilor cu caracter analitic care, spre deosebire de cele cu caracter general (global), au următoarele avantaje: se
pot localiza cu mare precizie, deci produc o influenţă crescută, pot fi dozate cu uşurinţă în sensul volumului şi intensităţii
efortului, pot exercita simultan influenţe variate asupra mai multor grupe musculare, segmente sau părţi ale corpului, se
pot efectua în diferite planuri, direcţii cu amplitudine variată până la cea maximă, permite asigurarea corectitudinii
execuţiei şi a localizării corecte a acţiunii prin folosirea „reglatorilor metodici”.
Această secvenţă a lecţiei, după cum rezultă din sarcinile ei specifice, poate fi realizată concomitent cu secvenţa
precedentă, deci pe fondul deplasării prin mers şi alergare, ceea ce se întâmplă atunci când lecţia se desfăşoară în aer
liber, pe teren şi are ca obiectiv o tematică din atletism şi / sau jocuri. Trebuie să reţinem că în condiţiile executării
exerciţiilor din deplasare, localizarea efectelor nu se mai poate face cu aceeaşi exactitate, cu aceeaşi siguranţă,
subiectul fiind preocupat de deplasarea în spaţiu. Acest fapt impune mai atentă şi continuă supraveghere a
corectitudinii execuţiei şi a localizării ei.
În legătură cu această secvenţă de lecţie se pare că mulţi specialişti o consideră formală, demodată, nefiind în
concordanţă cu tendinţele de dinamism, fluidizare şi eficientizare a lecţiei. La o abordare superficială s-ar putea face o
oarecare legătură cu gimnastica suedeză în care execuţiile analitice constituiau esenţa; luând însă în considerare
necesitatea prelucrării analitice a masei musculare, a articulaţiilor, educaţia respiratorie, atitudinea corporală corectă,
corectarea deficienţelor fizice etc., ele se justifică din plin, pentru valoarea influenţelor lor. Poate asocierea cu formaţia
din cae de obicei sunt executate, respectiv, „coloană de gimnastică” declanşează o astfel de reacţie. Dar ele se pot
executa în orice formaţie cu condiţia ca acestea să îndeplinească cel puţin avantajele „coloanei” şi anume: într-un
spaţiu relativ mic, un număr crescut de subiecţi pot lucra şi în acelaşi timp pot comunica vizual şi auditiv cu
conducătorul lecţiei, care la rându-i poate observa execuţiile elevilor putând interveni, prin corectarea acestora, în
timpul exersării.
Această secvenţă este specifică lecţiilor desfăşurate în sală, având în vedere faptul că unele exerciţii pentru
abdomen şi spate se execută din poziţii culcat dorsal, „culcat facial” ceea ce s-ar putea realiza cu dificultate în aer liber
(din lipsa unor dotări speciale).
În lecţiile cu tematică de atletism şi jocuri, desfăşurate în aer liber, prelucrarea masei musculare şi a articulaţiilor se
va realiza din deplasare (mers, uşoară alergare).
Se mai impune o precizare: de regulă ritmul de execuţie este imprimat de numărătoarea făcuta de profesor şi / sau
de către elevi la clasele din învăţământul primar şi în primele două clase ale învăţământului gimnazial. Această
secvenţă a lecţie devine foarte atractivă şi stimulativă (în special pentru o execuţie estetică) în situaţia în care se
execută cu muzică.
La clasele mai mari, îndeosebi ultimele clase din învăţământul gimnazial şi din cel liceal şi profesional, întreaga
parte pregătitoare se poate executa prin intermediul exerciţiilor de gimnastică analitică cu muzică, fapt indicat mai ales
când se lucrează în spaţii reduse. Elevii se distribuie în întregul spaţiu şi încep programul cu mers şi alergare pe loc,
urmat de execuţii pentru toate părţile şi segmentele corporale. În astfel de situaţii trebuie alocată o atenţie deosebită
intrării organismului în efort, care trebuie să fie progresivă până la ultimul exerciţiu. Deci, un program de gimnastică
2
analitică cu o durată de cca. 6 - 8 minute poate satisface ambele cerinţe şi anume: stimularea marilor funcţii şi
prelucrarea masei musculare şi a articulaţiilor numai în condiţiile în care respectă principiul gradării treptate a efortului
(până la 120-130 pulsaţii / minut).
Introducerea unor exerciţii analitice de gimnastică aerobică în lecţie asigură creşterea gradului de atractivitate,
angrenarea mai rapidă şi mai plăcută în efort şi nu în ultimul rând o economie de timp, ceea ce permite creşterea
duratei părţii tematice (fundamentale) a lecţiei.
Menţionăm că, pregătirea organismului pentru efort cu cele două secvenţe ale ei poate constitui prilej de activitate
autonomă a elevilor, bineînţeles la nivelul învăţământului liceal, considerându-se că până la această vârstă elevii au
acumulat o experienţă bogată pe care o pot valorifica în cadrul activităţilor independente, ca de pilda „gimnastica
zilnică”.
În această privinţă profesorul este cel care la începutul anului şcolar, la începutul ciclului de învăţământ, trebuie să
fie iniţiatorul încălzirii. Nu este suficient ca el să comande executarea sa, ci trebuie să conştientizeze elevii asupra
scopului acesteia. Este foarte important ca elevul să aibă cunoştinţe solide cu privire la necesitatea pregătirii
organismului pentru efort şi la modalitatea de realizare a acestuia pentru ca să poată fi transferată în activitatea sa
independentă ori de câte ori va fi nevoie. Astfel, în funcţie de modelele oferite de profesor în fiecare lecţie, elevul, cu
timpul, va deveni capabil să individualizeze modelele la propriile sale nevoie şi preferinţe.
Pe lângă principalul ei rol de a stimula funcţiile cardio-respiratorii, „încălzirea” trebuie să asigure şi prelucrarea
masei musculare şi a articulaţiilor astfel încât să se evite unele neajunsuri, ca întinderi sau rupturi musculare, întinderi
ligamentare sau luxaţii articulare. O atenţie deosebită trebuie acordată coloanei vertebrale care, de multe ori este
neglijată în această secvenţă a lecţiei, fapt pentru care, nu de puţine ori, unii elevi se plâng de dureri localizate, în
principal, în zona lombară. Prin exerciţii, cu caracter general sau local, trebuie să se asigure pregătirea întregului
organism, a tuturor părţilor şi segmentelor acestuia, deci „încălzirea” trebuie să fie completată, de o intensitate
crescândă care să poată atinge valori superioare faţă de cea iniţială, exprimate în frecvenţă cardiacă şi cea respiratorie
(probe care pot fi folosite în lecţie de către profesor sau chiar de către elev.
Exerciţiile folosite pot avea un caracter general prin variante de mers, alergare, mici sărituri, jocuri dinamice de
scurtă durată (de regulă, de atenţie) urmate de unele executate specific de prelucrare a aparatului locomotor. Aceste
exerciţii se pot face din mers sau de pe loc, în diferite formaţii: grup răsfirat, coloană, semicerc, pe şiruri, etc. Exerciţiile
analitice de pe loc permit o mai corectă execuţie, prin urmare o mai bună localizare a acestora ceea ce conduce la o
eficienţă crescută a influenţei lor.
Pregătirea organismului pentru efort trebuie să respecte următoarele obiective:
- să stimuleze în mod progresiv marile funcţii ale organismului fără a produce oboseala;
- să asigure influenţarea tuturor părţilor şi segmentelor corporale;
- să asigure pregătirea organismului din toate punctele de vedere pentru temele şi obiectivele lecţiei.
Această secvenţă a lecţiei, nu trebuie să devină de sine stătătoare; ea trebuie astfel concepută şi derulată încât să
servească, în cele mai bune condiţii realizarea temelor şi obiectivelor lecţiei care fac obiectul următoarei componente
structurale ale lecţiei.

 Partea fundamentală („tematică” sau „corpul lecţiei”)

Este denumită şi etapa (veriga, secvenţa) tematică care beneficiază de cea mai mare parte de timp din durata
lecţiei, respectiv 30 - 35 minute pentru realizarea temelor şi obiectivelor lecţiei.
De regulă, o lecţie poate avea două teme orientate spre influenţarea componentelor procesului de învăţământ şi
anume: priceperi şi deprinderi motrice specifice atletismului, gimnasticii şi jocurilor, dansului ca şi calităţi motrice: viteză,
îndemânarea, rezistenţă, forţă, supleţe-mobilitate precum şi forme combinate ale acestora. De asemenea o grijă
permanentă trebuie acordată cunoştinţelor de specialitate, specifice tematicii abordate,extrem de necesare pentru
înţelegerea importanţei acesteia şi a demersului metodic al realizării ei. Ele pot fi de ordin biologic (anatomic şi
funcţional) psihologic şi îndeosebi de ordin tehnic, metodic şi organizatoric (prevederi regulamentare). Insistăm asupra
necesităţii de transmitere a cunoştinţelor şi totodată de verificare a însuşirii lor corecte de
către elevi deoarece numai în acest mod există premiza conştientizării acestora privind importanţa
efectelor exerciţiilor fizice; numai în acest mod ei vor putea înţelege şi însuşi o serie de valori de unoştinţe fizice.
În cadrul componentei tematice a lecţiei se va urmări cu rigurozitate îndeplinirea temelor şi obiectivelor propuse.
În acest scop se va avea în vedere stabilirea strategiei didactice care presupune următoarele operaţii:
a. elaborarea structurilor motrice specifice temelor şi obiectivelor;
b. stabilirea şi aplicarea metodelor şi procedeelor metodice eficiente pentru condiţiile date;
c. stabilirea şi folosirea modalităţilor de organizare şi amplasare a elevilor, creând condiţii optime de exersare;
d. stabilirea şi aplicarea modalităţilor de evaluare şi autoevaluare a prestaţiei elevilor.

În vederea eficientizării demersului didactic în această componentă structurală şi bine înţeles funcţie de
specificul temei şi obiectivelor ei, elevii se vor organiza în 2-3 grupe, funcţie de numărul temelor, astfel încât acestea să
fie abordate simultan, iar volumul de exersare per elev să fie mai ridicat, deci putem spune, că una din consecinţe, va fi
creşterea numărului de repetări implicit a densităţii motrice a lecţiei. Fiecare grupă va fi coordonată de un elev mai bine
pregătit care la elementele riscante, va acorda şi asigurarea. După epuizarea timpului programat, grupele vor trece la
alt atelier în vederea efectuării următoarei teme.
Elevii trebuie obişnuiţi cu exersarea autonomă care presupune un grad crescut de conştientizare, de
responsabilizare faţă de realizarea obiectivelor, de autoevaluare şi autoreglare. Colaborarea cu colegii şi bineînţeles
acceptarea feed-back-ului acordat de profesor şi în consecinţă a observaţiilor şi indicaţiilor acestuia. Dacă profesorul

3
observă unele greşeli colective el poate opri activitatea elevilor din grupa respectivă intervenind cu indicaţiile necesare
pentru o execuţie corectă.
În unele situaţii specifice instruirii (programate) pe baza „fişelor” care prevăd cu exactitate succesiunea exerciţiilor,
dozarea efortului şi chiar unele indicaţii metodice, profesorul trebuie să urmărească, să evalueze modul în care se
respectă acestea şi să ia măsuri în consecinţă (dacă este necesar). Elevilor rămaşi în urmă li se va asigura un traseu
metodic care va cuprinde exerciţii pregătitoare (ajutătoare), necesare realizării temei şi obiectivelor propuse. De regulă
activitatea din această parte a lecţiei se încheie cu o întrecere (indiferent de nivelul atins de fiecare elev) însoţită de
evaluarea profesorului, întrecere care va stimula nivelul efortului şi va crea o stare de mobilizare a resurselor fiecărui
elev.
În lecţiile cu tematică din gimnastică este indicat ca una din teme să fie dezvoltarea forţei segmentare prin procedeul
metodic „circuit” şi (sau)
În lecţiile cu tematică atletică (desfăşurate în aer liber) cunoscându-se nivelul scăzut al capacităţii de rezistenţă
generală a copiilor şi necesitatea de a o îmbunătăţii se poate încheia această parte a lecţiei cu o alergare de durată.
Este important de reţinut că în deosebi rezistenţa, forţa şi mobilitatea articulară pot fi dezvoltate şi în activitatea
independentă a elevilor, în baza unui program elaborat de profesor în acest scop.

Partea de încheiere a lecţiei, care are o durată de câteva minute, prevede două componente:
 Revenirea organismului după efort;
 Încheierea organizată a lecţiei.
Revenirea marilor funcţii după efortul depus în decursul lecţiei, care culminează de regulă, după cum am menţionat
anterior, în finalul părţii fundamentale, se realizează prin exerciţii simple ca de pildă: mers cu mişcări ample de braţe
care să uşureze inspiraţia şi expiraţia profundă, în ritm din ce în ce mai lent, dacă e posibil pe fond muzical. Frecvenţa
cardiacă şi cea respiratorie trebuie să revină la valori apropiate de cele dinaintea începerii lecţiei.
Elevii revin în formaţia de la începutul lecţiei, iar profesorul face o scurtă evaluare a lecţiei, a activităţii elevilor în
vederea realizărilor temelor şi obiectivelor lecţiei, evidenţiind unii elevi, acordând note şi dând indicaţii pentru activitatea
independentă.
Un rol hotărâtor în reuşita lecţiei îl are profesorul. Aceasta depinde de competenţa sa profesională, de nivelul
angajării lui în organizarea şi desfăşurarea lecţiei, de climatul în care se desfăşoară, precum şi de relaţiile stabilite în
interiorul lecţiei între actorii acesteia.
Cadrul didactic trebuie să se impună prin profesionalism, prin dragostea, înţelegerea şi responsabilitatea faţă de
pregătirea şi educarea elevilor, prin optimism, dinamism, energie şi echilibru. El trebuie să acţioneze în permanenţă
asupra angrenării tuturor elevilor în activitate, să o organizeze astfel încât aceştia să participe cu plăcere şi optimism,
să le formeze o conduită favorabilă faţă de această activitate; să-i înveţe să se autocunoască, în ceea ce priveşte
aptitudinile lor motrice, posibilităţile şi motivaţia pentru această activitate, să se evidenţieze prin participare activă şi
angajare în acţiunile organizate pe linia educaţiei fizice şi sportului şi să devină responsabil faţă de propria lor pregătire.
Un bun profesor este preocupat să stimuleze relaţiile de colaborare, de prietenie între elevi, sentimentul de mândrie
faţă de apartenenţa lor la şcoala respectivă şi la echipa sportivă. De asemenea trebuie să încurajeze şi să dezvolte
motivaţia elevilor pentru activitatea sportivă şi să-i ajute să aibă satisfacţie în cadrul acesteia.