Particularităţile lecţiei de educaţie fizică

4.1. Caracteristicile lecţiei de educaţie fizică

Conform lui Postelnicu C, 2000, pag. 250, lecţia se prezintă ca „o
unitate didactică şi educativă fundamentală, în cadrul căreia se
asigură instruirea şi educarea (formarea) organizată, sistematică şi
concomitentă a unui număr relativ mare de elevi".
Lecţia de educaţie fizică se deosebeşte mult de lecţia de la celelalte
discipline de învăţământ, întrucât atât elevul cât şi profesorul depun,
în mod paralel, efort fizic şi intelectual, se deplasează în mod
diferit, permanent şi mult, într-un spaţiu delimitat, există posibilitate
permanentă a accidentărilor. în lecţia de educaţie fizică profesorul
este activ de-a lungul întregii lecţii, vorbeşte permanent şi trebuie să
creeze continuu o atmosferă de bună dispoziţie şi veselie. Se
caracterizează prin:
• este cuprinsă în planul cadru de învăţământ, sub formă obligatorie şi
opţională;
• se desfăşoară în timpul unei ore prevăzute în programul şcolii, cu o
durată de 15 - 35 minute, pentru grădiniţă, şi de 50 minute la
învăţământul primar, gimnazial, liceal, profesional, 90 minute pentru
învăţământul universitar şi cel vocaţional
• se desfăşoară pe clase sau grupe de elevi omogene, ca vârstă, şi
aproape omogene ca dezvoltare fizică şi psihică;
• este organizată şi desfăşurată sub conducerea specialistului în
educaţie fizică (profesor de educaţie fizică) şi a personalului didactic
care a fost iniţiat să desfăşoare o astfel de activitate
(învăţător/învăţătoare, institutor/institutoare, educatoare);
• are la bază programa şcolară care prevede: obiectivele cadru şi de
referinţă, conţinuturile şi mijloacele;
• are ca sarcină învăţarea deprinderilor motrice de bază, utilitar-
aplicativ şi de specialitate, formarea priceperilor de mişcare,
educarea calităţilor morale şi de voinţă, dezvoltarea aptitudinilor
 psihomotrice;
• desfăşurarea ei necesită condiţii speciale (bază materială
concretizată
în spaţii special amenajate şi materiale didactice specifice). Este
indicat să se desfăşoare în aer liber;
• desfăşurarea necesită echipament adecvat în funcţie de locul de
desfăşurare şi de condiţiile atmosferice;
• conţinutul lecţiei este stabilit în funcţie de prevederile programei
de
educaţie fizică, document ce reglementează întregul
proces
instructiv-educativ la nivelul fiecărei clase, care prevede
obiectivele,
conţinuturile şi mijloacele.
Lecţia reprezintă unitatea structurală de bază a procesului
instructiv-educativ, instituindu-se într-un sistem sau cicluri de
lecţii. Sistemul de lecţii reprezintă o unitate a procesului
instructiv-educativ compusă din mai multe lecţii subordonate
abordării unei anumite componente a procesului instructiv
educativ (aptitudini, deprinderi motrice de bază, utilitar-aplicative,
specifice unei ramuri sau discipline sportive). în cadrul unui
sistem, lecţiile au o strânsă legătură între ele, determinată de
subordonarea lor faţă de rezolvarea temei generale, dar în acelaşi
timp au şi o relaţie de independenţă determinată de obiectivele
operaţionale urmărite. Deşi fiecărei lecţii din sistem îi este specific
conţinutul, în funcţie de tema pe care o realizează, ponderea şi
accentul va cădea pe obiectivele operaţionale urmărite. Numărul
lecţiilor într-un sistem este stabilit de către profesor, în funcţie de
gradul de complexitate sau de dificultate a temei sau temelor
planificate. Sistemul lecţiilor, privit de pe poziţiile teoriei
sistemice, reproduce la scară redusă structura întregului sistem
instructiv-educativ, considerat ca sistem integrativ unitar.
Structura întregului sistem este produsă de:
• obiective;
• sisteme de acţionare (mijloace), structuri şi ansambluri de
structuri
dinamice;
• metode şi procedee metodice de organizare a colectivului;
• procedee de verificare şi apreciere a sistemului.
La rândul ei, lecţia prezintă aceste componente structurale
reflectate în teme, obiective instructiv-educative, mijloace,
metode, procedee de organizare, verificare şi apreciere. Numai o
astfel de concepţie asigură înţelegerea lecţiei ca o componentă a
 procesului instructiv-educativ şi o
relaţionare ce se stabileşte între lecţiile unui sistem şi în
sistemele de lecţii ale întregului proces.

4.2. Particularităţile lecţiei de educaţie fizică din

învăţământul primar
Planul cadru de învăţământ prevede pentru învăţământul
primar în trunchiul comun 2-3 ore de educaţie fizică pe
săptămână. Aceste ore pot fi alocate fie în număr de 3 din
trunchiul comun, fie 2 din trunchiul comun şi una la decizia
şcolii. Aceste lecţii îmbracă particularităţi concretizate în:
• durata lecţiei de 50 minute;
• numărul de teme abordat este de 2. La începutul clasei I,
poate fi
abordată o singură temă, de obicei de învăţare. După ce
elevii au
început să devină receptivi la comenzi şi responsabili în ceea ce
priveşte
activitatea de exersare, atunci se trece la abordarea a 2 teme de
lecţie;
• tipul de lecţie este, în principal, de învăţare şi consolidare;
• structura lecţiei cuprinde toate verigile, dar durata
acestora este
variabilă. Astfel, dacă la clasa I, veriga de organizare a
colectivului de
elevi are o durată mai mare (de 4-10 minute), deoarece în
cadrul
acesteia se însuşesc exerciţiile de front şi formaţii, treptat timpul
alocat
acestei verigi scade.
• în veriga de pregătire a organismului pentru efort,
alături de variantele de mers, alergare şi sărituri, se vor utiliza
exerciţii
pentru educarea ritmului şi jocuri de mişcare. Se recomandă ca la
clasa I
să se utilizeze jocuri fără împărţire pe echipe, iar la clasa a II a se
adaugă
şi cele cu împărţire pe echipe, pe baza unui regulament mai
complet;
• prelucrarea analitică a aparatului locomotor se realizează
prin
 exerciţii libere şi cu obiecte uşoare, grupate în complexe de
6-8
exerciţii. La clasa I, exerciţiile vor fi simple, imitând
acţiuni şi
fenomene din natură. Se vor utiliza poziţii cu o suprafaţă
mare de
sprijin, care permit o bună localizare a influenţei acestora. Se
insistă
pe executarea exerciţiilor conform bazelor generale ale
mişcării:
direcţie, precizie, amplitudine etc. Se va urmări formarea
atitudinii
corporale corecte şi educarea mişcărilor respiratorii;
• dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice, în special a vitezei de
reacţie
şi de execuţie, a rezistenţei generale, a coordonării şi
mobilităţii, se va
realiza prin joc şi parcursuri aplicative;
• se abordează deprinderile motrice de bază (mers, alergare,
săritură,
prindere şi aruncare) şi deprinderile motrice utilitar-aplicative
(târâre,
escaladare, căţărare, echilibru, transport de greutăţi împingere,
tracţiune).
Se vor însuşi corect şi vor fi abordate în succesiunea
accesibilităţii,
asigurându-se măsurile de protecţie corespunzătoare. După
exersarea
separată, acestea vor fi introduse în jocuri şi parcursuri
aplicative,
învăţarea unui joc poate constitui, la acest nivel, o temă de lecţie;
• se începe însuşirea unor deprinderi motrice specifice unor
ramuri de
sport (atletism, gimnastică, handbal, baschet, fotbal). Unde
sunt
condiţii, elevii vor fi iniţiaţi în practicarea sporturilor de sezon.
Se va
acorda o atenţie deosebită realizării corecte a dinamicii
efortului pe
parcursul lecţiei, pe parcursul unui sistem de lecţii, a unui
semestru
şi a întregului an şcolar;
• se evită eforturile intense şi de lungă durată sau poziţiile
menţinute
 timp îndelungat. Se alternează permanent solicitările cu
pauzele;
• ca metodă de predare se poate utiliza cu succes, povestirea,
mai ales
în primele două clase şi conversaţia şi explicaţia;
• în învăţarea deprinderilor motrice un rol important îl are
folosirea
reglatorilor metodici;
• cel mai utilizat procedeu de exersare este cel frontal, dar se
poate
lucra şi pe grupe şi pe perechi, mai puţin se foloseşte
individual;
• explicaţia şi demonstraţia trebuie să fie scurte, clare şi accesibile, se
folosesc
mai mult la clasa a IlI-a şi a IV-a. Se lucrează mai mult prin
imitaţie;
• mijlocul şi metoda principală la acest nivel este jocul;
• se formează obişnuinţa de a se prezenta la lecţie în
echipament
corespunzător, de a se echipa şi dezechipa, de a se deplasa în
ordine
spre locul de desfăşurare a lecţiei;
• se are în vedere obişnuirea elevilor cu regulile de igienă: ca
ştergerea
transpiraţiei, spălarea, schimbarea echipamentului etc;
• se acordă o atenţie deosebită respectării de către elevi a
regulilor de
siguranţă privind folosirea materialelor şi instalaţiilor sportive;
• se urmăreşte formarea capacităţii de a acorda ajutor
colegilor.
•
• 4.3. Particularităţile lecţiei din învăţământul gimnazial
Disciplina educaţia fizică este prevăzută, în Planul cadru de
învăţământ, pentru învăţământul gimnazial cu 2-3 ore pe
săptămână pentru clasele V-VII şi o oră pentru clasa a VUI-a.
Indiferent de numărul de ore alocat fiecărei clase, lecţia de
educaţie fizică, pentru această etapă, are următoarele
particularităţi:
• durată de 50 minute;
• ponderea tipului de lecţie este deţinută de cea de învăţare şi
consolidare, dar sunt prezente şi lecţiile de perfecţionare, verificare
 şi
mixte;
• numărul temelor dintr-o lecţie este de regulă de 2-3;
• în alegerea temelor se ţine cont de opţiunile elevilor pentru
anumite
ramuri de sport dacă baza materială permite acest lucru. Acest
fapt
conduce la creşterea motivaţiei elevilor pentru activitate şi creşte
eficienţa acesteia;
• se urmăreşte ca un număr cât mai mare de lecţii să se desfăşoare
în
aer liber;
• se impune tratarea diferenţiată pe sexe şi nivel de pregătire, chiar
demixtarea la lecţii;
• se insistă pe formarea ţinutei corecte, prevenirea sau corectarea
unor
atitudini şi deficienţe fizice care pot apărea la această vârstă;
• este posibilă realizarea eforturilor de durată în tempo moderat,
eforturi de viteză (toate formele de manifestare) şi eforturi de forţă
în
regim de rezistenţă;
• se adoptă metode combinate pentru dezvoltarea
aptitudinilor
psihomotrice în condiţii de adaptare a organismului (capacitate
aerobă). Pentru dezvoltarea forţei în regim de rezistenţă,
se
recomandă circuitul. Pentru îngreuiere se foloseşte
greutatea
propriului corp, mingi medicinale, gantere etc;
• se folosesc mult parcursurile aplicative dificile. Acestea vor
cuprinde
un număr mai mare de acţiuni, o viteza de deplasare crescută, o
distanţa de parcurs şi o complexitate a execuţiilor mai mare şi
chiar
transport de greutăţi mici;
• continuă sau începe însuşirea cunoştinţelor, priceperilor
şi
deprinderilor din ramuri sportive. Jocurile pregătitoare, structurile
devin tot mai complexe, iar la clasele VII-VIII se pune accent pe
formarea capacităţii de generalizare, pe aplicarea în condiţii variate
a deprinderilor însuşite. Materialele şi instalaţiile se vor adapta
particularităţilor elevilor (înălţime, nivel de dezvoltare a
aptitudinilor psihomotrice etc);
 • începe însuşirea de către fete a elementelor din gimnastica ritmică,
aerobică, dans modern, ele manifestând o atracţie deosebită
către
acest tip de exerciţii, executate pe muzică;
• la clasele V-VI, jocul rămâne principalul mijloc. El este însă mai
complex, mai solicitant şi cu un regulament mai complicat;
• jocul şi întrecerea trebuie să fie prezente în fiecare lecţie;
• la clasele VII, VIII, o pondere sporită o capătă concursul,
întrecerea,
deoarece elevii şi-au însuşit suficiente deprinderi motrice pentru a
putea practica global o ramură de sport sau o probă sportivă;
• se utilizează toate procedeele de exersare: frontal, pe perechi, pe
grupe omogene sau de nivel valoric, individual etc;
• se urmăreşte formarea capacităţii de a acorda ajutor, de
a
supraveghea o parte sau bucăţi din lecţie;
• se pot aplica cu succes metodele euristice (problematizarea)
precum
şi instruirea programată;
• se urmăreşte formarea capacităţii de a acorda ajutor, de
a
supraveghea execuţiile colegilor şi de a efectua liber
(independent)
anumite acte şi acţiuni motrice.

4.4. Particularităţile lecţiei de educaţie fizică din învăţământul

liceal
Educaţia fizică , pentru această vârstă, este prevăzută în Planul
cadru de învăţământ cu 1-2 ore de pentru clasele a IX-a - a Xl-a şi
o oră pentru Clasa a XII-a. Lecţiile la această etapă şcolară prezintă
următoarele particularităţi:
• durata lecţiei este de 50 minute;
• sunt prezente toate tipurile de lecţii, dar ponderea o deţin cele de
consolidare, dezvoltare şi perfecţionare şi de concurs;
• temele pot fi dintr-una sau două ramuri sportive. Ele se pot
îmbina cu o temă care vizează dezvoltarea unei aptitudini
psihomotrice;
• se desăvârşeşte capacitatea de practicare globală a probelor sau
ramurilor sportive;
• educaţia fizică îmbracă caracter de lucru individualizat, în sensul
că
 fiecare execută ce îi place;
• elementul esenţial este cel de practicare independentă a
exerciţiilor
fizice. în acest sens, se vor dobândi cunoştinţe privind influenţa
exerciţiilor fizice şi tehnicilor de lucru necesare practicării mişcării
şi
se vor forma obişnuinţe de organizare şi desfăşurare a activităţilor
în
timpul liber;
• se urmăreşte creşterea capacităţii de autoorganizare, autodirijare,
autoapreciere şi autoperfecţionare;
• dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice se va realiza la parametrii
superiori. Viteza este abordată sub toate formele;
• elevii de liceu suportă bine eforturile de peste 3 minute,
cu
intensitate medie. Pentru educarea rezistenţei se utilizează
alergarea
de durată pe teren variat, circuite lungi, practicarea globală
a
jocurilor sportive etc. Pentru dezvoltarea forţei se utilizează
circuitul
mediu sau lung. Mobilitatea/supleţea se educă prin exerciţii active
şi
pasive (cu partener) precum şi cu exerciţii de tip stretching;
• se impune tratarea diferenţiată a elevilor în funcţie de sex (conţinut
şi
dozare, în special a eforturilor de forţă şi rezistenţă),
chiar
demixtarea, în funcţie de nivelul de pregătire (rămaşii în urmă, în
special clasa a IX-a şi avansaţi);
• lecţiile se vor desfăşura la un nivel de efort superior, iar durata
pauzelor va corespunde naturii sarcinii motrice şi nivelului
efortului.
Elevii vor fi obişnuiţi să-şi ia pulsul, pentru a avea autocontrol
asupra modificărilor produse în organism;
• se utilizează toate procedeele de exersare, dar creşte ponderea
activităţii individuale în lecţie;
• se urmăreşte formarea capacităţii de a acorda ajutor, de
a
supraveghea o parte sau bucăţi din lecţie;
• se poate utiliza cu succes problematizarea şi instruirea
programată;
 • se urmăreşte formarea obişnuinţei de practicare independentă a
anumitor deprinderi motrice, formarea capacităţii de a organiza,
a conduce activităţi în timpul liber;
• se urmăreşte formarea capacităţii de a acorda ajutor, de
a
supraveghea execuţiile colegilor şi de a efectua liber
(independent)
anumite acte şi acţiuni motrice.

4.5. Particularităţile lecţiei de educaţie fizică din învăţământul

profesional
Formele de organizare a practicării exerciţiilor fizice sunt: lecţia
de educaţie fizică şi gimnastica compensatorie, efectuată sub
forma unor complexe de exerciţii în cadrul atelierelor (după 3-4 ore
de muncă), unde elevii îşi desfăşoară practica.
Particularităţile lecţiei sunt determinate de:
• existenţa unei singure lecţii pe săptămână cu o durată de 50
minute;
• necesitatea adaptării conţinutului la specificul activităţii
profesionale,
în scopul formării deprinderilor motrice necesare
practicii
profesionale, dezvoltării aptitudinilor psihomotrice,
creşterii
capacităţii de efort, prevenirii efectelor negative ale
practicării
meseriei asupra organismului.
Conţinutul lecţiei trebuie selecţionat în funcţie de
caracteristicile meseriei pentru care elevii se pregătesc:
• poziţia dominantă a corpului în timpul desfăşurării
activităţii
profesionale;
• structura mişcărilor profesionale (modul de solicitare a
segmentelor
corpului, ritmul şi intensitatea solicitărilor);
• natura lucrului muscular;
• cheltuielile energetice necesare desfăşurării meseriei;
• gradul şi ritmul de solicitare a sistemului nervos central, a
proceselor
psihice şi a analizatorilor (vizual, acustico-vestibular,
kinestezic,
 tactil);
• aptitudinile psihomotrice solicitate şi nivelul lor de solicitare;
• mediul în care se desfăşoară activitatea (condiţii normale, variaţii
climaterice, mediul poluat etc).
Pe baza acestor caracteristici, activităţile de muncă se
împart în patru, cinci sau şase grupe de profesii. în lecţia de
educaţie fizică se va acorda o deosebită atenţie următoarelor
aspecte:
• utilizarea unei game variate de exerciţii analitice şi globale
(libere, cu
obstacole, la aparate), în scopul asigurării dezvoltării
fizice
armonioase, formării ţinutei corecte, prevenirii şi corectării
unor
atitudini şi deficienţe fizice;
• dezvoltarea forţei principalelor grupe musculare, a rezistenţei
specifice şi
generale a organismului, a îndemânării şi a vitezei de reacţie;
• formarea deprinderilor de autoasigurare pentru
prevenirea
accidentelor de muncă;
• utilizarea exerciţiilor de relaxare, de deconectare;
• însuşirea, consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor
motrice
necesare în activitatea profesională (echilibru pentru cei
care îşi
desfăşoară activitatea la înălţime, pe suprafeţe înguste etc);
• iniţierea în practicarea unor ramuri de sport: atletism,
gimnastică,
jocuri sportive, sporturi de sezon etc;
• desfăşurarea a cât mai multor lecţii în aer liber, mai ales cu cei
care îşi
desfăşoară activitatea productivă într-un climat nefavorabil;
• dobândirea de către elevi a cunoştinţelor cu privire la
influenţele
exerciţiilor asupra stării de sănătate şi asupra dezvoltării
aptitudinilor
psihomotrice necesare practicării meseriei. De asemenea, elevii
trebuie
să cunoască metodele şi mijloacele de combatere a influenţelor
negative
care pot apărea în practicarea meseriei;
 • se urmăreşte formarea capacităţii de practicare
independentă a
exerciţiilor fizice, a capacităţii de a acorda ajutor, de a
conduce părţi
sau bucăţi din lecţie, de a o supraveghea.

4.6. Particularităţile lecţiei de educaţie fizică din învăţământul

superior
Educaţia fizică în învăţământul superior de nespecialitate
continuă activitatea desfăşurată în învăţământul preuniversitar.
în condiţiile, în care activitatea studenţilor se caracterizează
prin sedentarism (mişcare redusă, poziţii neconfortabile,
prelungite pentru studiu, de 10-12 ore), practicarea exerciţiilor
fizice sub diferite forme este singura posibilitate care
contracarează efectele negative ale lipsei de mişcare.
Obiectivele educaţiei fizice pentru această perioadă se
concretizează în:
• menţinerea şi întărirea stării de sănătate fizică şi psihică;
• menţinerea şi asigurarea unei atitudini corporale corecte;
• prevenirea şi corectarea atitudinilor deficitare;
• perfecţionarea deprinderilor motrice de bază, utilitar aplicative
şi
specifice unor discipline sportive, şi învăţarea unor noi discipline
sportive;
• dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice şi educarea calităţilor
morale
şi de voinţă;
• asigurarea modalităţii de petrecere a timpului liber în mod
recreativ
şi distractiv;
• formarea obişnuinţei de practicare a exerciţiilor fizice sau a
unei
ramuri, discipline, probe sportive;
• formarea convingerilor de necesitate a practicării exerciţiilor
fizice;
• formarea capacităţii de conducere şi autoconducere a diferitelor
exerciţii fizice.
La această treaptă de învăţământ, educaţia fizică şi sportul
este organizată sub formă de:
• lecţie de educaţie fizică - de întreţinere;
• lecţie de educaţie fizică - de instruire într-o ramură sportivă
nouă;
 • lecţie de gimnastică medicală - terapeutică;
• lecţie de antrenament sportiv - de pregătire pentru participare la
competiţii;
• activitate competiţională;
• activitate turistică - de agrement.
Lecţia de educaţie fizică are o durată de 90-100 de minute şi se
organizează o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni,
pentru fiecare grupă în parte. Lecţiile se desfăşoară în aer liber
sau în spaţii special amenajate (săli de jocuri sportive, de
atletism, de fitness, de culturism etc), în funcţie de condiţiile
climaterice, de bazele materiale ale universităţilor. Grupele de
studenţi se formează în funcţie de preferinţele
opţionale pentru o anumită disciplină, ramură sau probă
sportivă şi pentru un anumit cadru didactic.
Prin activitatea desfăşurată în timpul lecţiilor se urmăreşte
învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice,
formarea priceperilor motrice şi dezvoltarea aptitudinilor
psihomotrice, dar şi realizarea deconectării, înlăturării stresului şi
recreări studenţilor.
Conducerea activităţii de educaţie fizică este dirijată de către
rectorat prin intermediul catedrei de educaţie fizică sau prin
intermediul facultăţilor de educaţie fizică.
Catedrele sau facultăţile desfăşoară prin intermediul cadrelor
didactice, lecţiile de educaţie fizică, dar şi celelalte forme de
activitate de pregătire fizică şi competiţională. Cadrele didactice
răspund de organizarea controlului medical, stabilirea locului de
desfăşurare cu toate facilităţile şi nevoile, de orarul activităţilor, de
materialele didactice necesare. Tot cadrele didactice răspund de
îndrumarea tehnico-metodică de specialitate a Clubului Sportiv
Universitar şi de participarea studenţilor în competiţii.

4.7. Particularităţile lecţiei de educaţie fizică în condiţii

speciale
Condiţiile materiale din şcoli, pentru desfăşurarea activităţii de
educaţie fizică şi sport, sunt deosebit de diverse, de la condiţii
foarte bune (săli de sport), bune (săli de clasă transformate în săli
de sport) până la condiţii necorespunzătoare (absenţa unei săli de
sport necesară pentru desfăşurarea activităţii în sezonul rece). Chiar
în condiţii nefavorabile, profesorul trebuie să realizeze, conţinutul
programei şcolare, să desfăşoare lecţii eficiente.
În absenţa sălii de sport, lecţiile se pot desfăşura, pe perioada
sezonului rece, în interior, în spaţii improvizate sau în aer liber.
 4.7.1. Particularităţile lecţiei desfăşurate în spaţii
improvizate
Spaţiile în care se pot desfăşura lecţiile de educaţie fizică şi sport
sunt: sala de clasă (cu bănci) situată la parter, coridorul, culoarul sau
holul care să nu aibă corespondenţă cu sala de clasă, în care se
desfăşoară lecţia la alte discipline.
Desfăşurarea lecţiei în aceste condiţii impune câteva măsuri de
ordin igienic şi organizatoric: ştergerea duşumelei, spălarea
mozaicului în fiecare recreaţie, aerisirea spaţiului,
echiparea corespunzătoare, suprapunerea băncilor pe laturile sălii
de clasă când acestea nu sunt fixate, amenajarea spaţiului cu
instalaţii şi materiale sportive etc.
Temele abordate în aceste lecţii, pot fi din:
• aptitudini psihomotrice: viteză de reacţie, de execuţie, de
repetiţie,
coordonare, forţă segmentară şi forţă în regim de rezistenţă;
• deprinderi sau priceperi motrice de bază, utilitar-aplicative,
elemente
tehnice din gimnastică acrobatică şi sărituri, din gimnastică ritmică
şi
aerobică.
Mijloacele alese vor fi adaptate spaţiului restrâns fără să necesite
o deplasare intensă a elevilor. Este posibil şi trebuie să se organizeze
întreceri.
Spaţiul redus în care se desfăşoară activitatea impune modalităţi
diferite de organizare a colectivului. în veriga de organizare a
colectivului şi cea a aprecierilor şi recomandărilor sunt utilizate
formaţiile de adunare:
• pe coridor - în linie pe 1-2 rânduri cu faţa la fereastră;
• în sala de clasă cu bănci fixe: câte unul în bancă, careu pe laturile
sălii;
• în sala de clasă cu bănci mobile (care se pot suprapune, lângă
perete)
în careu.
În verigile II şi VII, elevii se vor deplasa pe coridor în coloană
câte unul. Pentru o judicioasă utilizare a spaţiului se vor realiza
deplasări pe diagonală, în zig-zag, prin şerpuire.
 în sala de clasă cu bănci fixe, deplasarea se realizează în coloană
câte unul, în exteriorul băncilor, cu şerpuire printre şirurile de
bănci sau deplasare în două şiruri, câte unul în jurul fiecărui şir de
bănci.
În veriga de influenţare selectivă a aparatului locomotor se vor
utiliza următoarele formaţii de lucru:
• pe coridor - pe două şiruri;
• în sala de clasă cu bănci fixe:

- câte unul sau câte doi în bancă;

- unul în bancă, unul lângă bancă;
- câte unul de o parte şi de alta a băncii;
- câte unul în jurul băncilor.
În spaţii improvizate se pot utiliza toate procedeele de exersare:
frontal, pe grupe, pe perechi şi individual.
4.7.2. Particularităţile lecţiei desfăşurate în are liber, pe
timp friguros
Lecţiile de educaţie fizică desfăşurate în aer liber au efecte
superioare asupra marilor funcţiuni ale organismului, mai mari
decât cele desfăşurate în interior. Pe parcursul desfăşurării lor,
elevii participă cu plăcere, bună dispoziţie şi depun un efort mai
mare.
Condiţiile meteorologice trebuie însă să fie favorabile
desfăşurării acestor lecţii, temperatura aerului să nu depăşească
- 10° C, vântul şi precipitaţiile să nu fie puternice, umiditatea
aerului sau poluarea să nu fie mare.
În cadrul acestor lecţii se vor aborda teme din aptitudinile
psihomotrice şi deprinderi şi/sau priceperi motrice urmărindu-se
consolidarea şi perfecţionarea lor. în cazul temelor din sporturile
de iarnă, se pot aborda şi teme în care se însuşesc deprinderi
motrice specifice. Caracteristica principală a lecţiilor va fi
caracterul dinamic al acestora pe volum mare şi intensitate mică.
Veriga de organizare a colectivului de elevi se poate efectua în
clasă, vestiar sau pe culoar, înainte de ieşirea pe terenul din curtea
şcolii. Dacă această verigă se desfăşoară afară va fi foarte scurtă,
fără utilizarea exerciţiilor de front şi formaţie. Echipamentul
elevilor va fi adecvat desfăşurării lecţiei în aceste condiţii (trening,
pantofi adidas, căciulită, mănuşi, fular etc).
Veriga de pregătire a organismului pentru efort se va îmbina cu
cea de influenţare selectivă a aparatului locomotor si se va realiza
prin mijloace dinamice: mers vioi, alergare, săltări şi sărituri
însoţite de mişcări ale segmentelor corpului, jocuri dinamice etc.
 Odihna se va realiza activ.
Veriga de dezvoltare a aptitudinilor psihomotrice se va realiza
prin sistemele de acţionare cunoscute, adecvate desfăşurării lecţiei
de educaţie fizică în aer liber. Se va urmări, cu deosebire,
dezvoltarea rezistenţei, vitezei de deplasare şi a rezistenţei în
regim de forţă, a forţei şi coordonării.
Se vor consolida şi perfecţiona deprinderile şi/sau priceperile
motrice din atletism, din jocurile sportive şi din sporturile de sezon.
Se va realiza şi iniţierea în aceste sporturi.
Veriga revenirea organismului după efort se realizează prin
alergare uşoară, mişcări de relaxare şi exerciţii de respiraţie.
Veriga de aprecieri şi recomandări se va efectua în interior (în
clasă).

Desfăşurarea lecţiilor în aer liber, pe timp de iarnă, presupune:

• asigurarea unei baze materiale adecvate şi amenajarea din timp a
spaţiului de lucru (curăţarea zăpezii, amenajarea spaţiului
cu
materiale şi instalaţii etc). Este contraindicată desfăşurarea
lecţiilor
în condiţii improprii: terenuri desfundate, noroioase şi alunecoase;
• selecţionarea şi folosirea unor exerciţii cunoscute de elevi,,
dinamice,
atractive;
• evitarea exerciţiilor care pot conduce la accidentarea
elevilor
(exerciţii executate pe suprafeţe înguste, alunecoase, sărituri în
adâncime etc);
• desfăşurarea activităţii printr-un lucru dinamic, continuu, cu
efort
intens, alternat cu pauze active. Sunt contraindicate exerciţiile
statice;
• utilizarea procedeului de exersare, frontal, pe grupe şi
echipe
omogene care asigură o densitate ridicată lecţiei.

4.8. Particularităţile lecţiei de educaţie fizică desfăşurată cu

elevi cu nevoi speciale
Procesul instructiv-educativ se adresează tuturor copiilor,
înţelegând prin aceştia atât elevii normali, cât şi elevii cu diferite
deficienţe fizice şi psihice. în funcţie de gravitatea deficienţei,
elevii pot fi integraţi în activitatea instructiv-educativă a celor
 normali (un surd de o ureche, un copil cu o deficienţă la un
membru superior sau un copil cu o deficienţă la coloana vertebrală
(scolioză, cifoză într-un stadiu puţin avansat) sau a celor cu nevoi
speciale.
Învăţământul pentru elevii cu nevoi speciale este un
învăţământ deosebit, cu organizare proprie, ce pleacă de la ideea
că recuperarea este un proces continuu, ce începe de la o vârstă
fragedă.
În structura învăţământului Special intră:
• grădiniţe ce cuprind copii între 3- 7 ani, pentru toate tipurile de
deficienţe;
• şcoli elementare pentru nevăzători;
• şcoli elementare pentru surzi;
• şcoli ajutătoare pentru deficienţi fizici;
• şcoli medii cu durata de 5 ani;
•şcoli speciale de învăţământ profesional şi tehnic de 2-4 ani.
Predarea educaţiei fizice în şcolile pentru elevii cu deficienţe
are o importanţă deosebită pentru educarea acestora în ceea
ce priveşte compensarea şi recuperarea handicapului şi
integrarea lor socială. Deficienţa, fie ea fizică sau psihică,
nu reprezintă doar o tulburare senzorială, ci, în ultimă
instanţă, o tulburare de un anumit grad a personalităţii care se
manifestă prin dificultăţi de adaptare la mediul social şi de
încadrare în activitatea din şcoală.
În ceea ce priveşte orientarea generală a activităţii de educaţie
fizică, la elevii cu probleme speciale, este aceeaşi ca şi la
elevii normali, cu specificaţia ca toate obiectivele să se
realizeze în corelaţie cu scopul compensator şi recuperator pe
multiple planuri.
Exerciţiile fizice folosite trebuie să contribuie la combaterea
complexului de inferioritate, îmbogăţirea şi precizarea noţiunilor
legate de formele de mişcare, spaţiu, timp, direcţie, amplitudine
etc. Alegerea exerciţiilor trebuie să vizeze educarea atenţiei, a
spiritului de observaţie, a imaginaţiei, a gândirii, dar şi a
calităţilor morale (punctualitatea, răbdarea, conştiinciozitatea,
disciplina şi nu în ultimul rând încredere în forţele proprii etc).
Lecţia de educaţie fizică este principala formă de organizare a
educaţiei fizice din învăţământul special. Ea se organizează sub
formă de:
• lecţie cu conţinut de pregătire fizică;
• lecţie de gimnastică medicală cu scop terapeutic;
• întreceri, jocuri motrice şi sportive;
• serbări, demonstraţii de gimnastică;
 • excursii.
Se desfăşură în funcţie de condiţiile climateric şi, materiale
(sală de sport, teren de sport, materiale sportive), de
obiectivele prevăzute de programele şcolare şi cele stabilite de
către profesor pentru fiecare tip de deficienţă în parte, şi în
funcţie de fiecare individ în parte.
Pentru că într-o şcoală specială sunt mai multe tipuri de
deficienţi, profesorului de educaţie fizică îi revine sarcina de:
a avea o prezentare clară a diagnosticului şi o evidenţă
amănunţită a activităţii fiecărui elev în parte, a grupa elevii pe
diagnostice şi a stabili un program de activitate pentru grupuri
de deficienţi sau pentru fiecare individ în parte.
În ceea ce priveşte exerciţiile prevăzute de programa şcolară se va
pune accent pe:
• exerciţii din gimnastica de bază şi artistică, şi se va acţiona cu grijă
în
ceea ce priveşte execuţia unor elemente mai dificile (podul de
sus,
stând pe cap şi pe mâini, răsturnări sau rostogoliri);
• săriturile din gimnastică vor fi alese numai cele care
exclud
posibilitatea de accidentare;
• din atletism se exclud săriturile în lungime cu elan, săriturile în
înălţime cu elan şi aruncările, dar se predă alergarea de viteză şi
alergarea de rezistenţă;
• iniţierea în jocurile sportive se face numai în situaţia în
care
deficienţele elevilor permit acest lucru.
Profesorul de educaţie fizică trebuie să:
• trateze diferenţiat elevii, în funcţie de deficienţele pe care le au;
• să folosească muzica, acompaniamentul muzical;
• să folosească materiale didactice viu colorate şi necolţuroase;
• să nu suprasolicite şi să nu obosească excesiv elevii;
• să lucreze efectiv alături de elevii săi;
• să se comporte ca un prieten şi un părinte;
• să folosească foarte mult jocurile;
• să organizeze şi să desfăşoare activitatea cât mai atractiv, pentru a
crea motivaţii şi interese pentru practicarea exerciţiilor fizice;
• să aleagă mijloace cu influenţă atât în recuperarea şi corectarea
motrică, cât şi în cea psihică.