Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FIZICE ŞI PSIHOMOTORII
Bazele realizării independente a exerciţiilor fizice pot fi puse mai ales la vârstele
copilăriei, când prin obligativitatea participării la activităţile/ lecţiile de educaţie
fizică se pot crea atitudini favorabile unui stil de viaţă activ.
informaţii despre capacitatea sa biopsihică). Actul motric este cel care stă la baza
somatopsihogenezei.
un sistem larg de deprinderi şi priceperi motrice (de bază: mers, alergare, săritură
şi utilitar-aplicative: aruncare-prindere, târâre, căţărare, escaladare, transport de
obiecte);
Structura lecţiei de educaţie fizică – cel mai frecvent se optează pentru următoarea
structură a lecţiei (activităţii, în cazul preşcolarilor):
Concluzii şi aprecieri
Se pot stabili teme din calităţi motrice, precum şi din deprinderi motrice, cu
condiţia ca acestea să se afle în faza de consolidare sau perfecţionare (în felul acesta
va creşte timpul efectiv de lucru al elevilor);
Culoarul să nu fie cel care permite accesul copiilor în sălile de clasă şi să fie
amplasat la parter pentru a nu fi perturbată activitatea celorlalte discipline;
CURS –PSIHOMOTRICITATEA
Schema corporală:
- A. Porot (1960) consideră schema corporală ca fiind „imaginea pe care o are fiecare
despre corpul său, imagine totală sau parţială, percepută în stare statică sau
dinamică sau în raporturile părţilor corpului între ele şi, mai ales, în raporturile
acestuia cu spaţiul şi mediul înconjurător”.
- U. Şchiopu (1997) o consideră „reprezentarea pe care o are fiecare individ asupra
propriului său corp şi care serveşte ca reper spaţial în mişcările cele mai simple şi
în imaginea de sine. Este un model vizual, postural, spaţial”.
- V. Horghidan (1980) defineşte schema corporală ca fiind „imaginea structurii
tridimensionale a corpului, a structurii sale compusă din diverse elemente, a
raportului specific dintre părţile constitutive ale corpului. Este reprezentarea pe
care fiecare o are despre corpul său, prin care se diferenţiază de alţii păstrând
sentimentul permanent de a fi el însuşi”.
- una dintre structurile psihice fundamentale, atât pentru constituirea
modelului intern al realităţii externe, cât şi pentru constituirea modelului propriului
Eu.
Perturbările în evoluţia schemei corporale reflectă tulburarea comunicării cu
mediul extern şi cu sine, manifestându-se la trei nivele: motric, cognitiv şi al
relaţiilor sociale.
J. Le Boulch consideră că schema corporală se formează prin percepţia şi
controlul corpului propriu (interiorizarea senzaţiilor despre anumite părţi ale
corpului şi despre corp în ansamblul său).
Principalii factori de care depinde evoluţia schemei corporale sunt:
informațiile senzoriale, proprioceptive și interoceptive, lateralitatea, inteligența,
maturizarea, experienţa trăită de copil, care urmată de succes sau eșec contribuie la
formarea imaginii disponibilităților corpului, factorii de natură socială (ce
acționează pe baza imitației și a limbajului), factorii afectivi (trăirea timpurie a
corpului).
P. Vayer diferenţiază 3 etape importante în evoluţia schemei corporale:
- 0 – 2 ani → trecerea de la activitatea reflexă la primele coordonări globale
(mersul);
- 2 –5 ani → creşterea capacităţii de autocontrol asupra propriului corp, în întregime;
- după 5 ani → trecerea la stadiul diferenţierii şi analizei.
F. Lauzon (1999) consideră 3 stadii în evoluţia schemei corporale:
- 0-3 ani → stadiul corpului trăit;
- 3-7 ani → stadiul corpului perceput;
- 7-12 ani → stadiul corpului reprezentat.
IDEOMOTRICITATEA
INTELIGENȚA MOTRICĂ
Efortul fizic este acea stare a organismului în care se depăşesc condiţiile bazale prin
mişcare (Demeter).
Efortul este determinat de temele şi obiectivele fiecăre activităţi sau lecţii, ceea ce
conduce şi la o diferenţiere a celor trei parametri clasici ai efortului: mărimea,
orientarea şi tipul efortului.
CURS 3
Jocurile de mişcare (dinamice) reprezintă unele dintre cele mai eficiente metode şi
O pondere însemnată o are jocul de mişcare şi la vârsta şcolară mică (6-10 ani).
Copiii sunt capabili să înţeleagă şi să memoreze reguli mai numeroase, pe care
ulterior, le pot aplica în jocurile din timpul liber. Totuşi, jocurile rămân în continuare
relativ simple, permiţând copiilor să rezolve probleme legate de cunoaşterea
posibilităţilor de mişcare ale propriului corp. Se recomandă folosirea jocurilor tip
ştafetă, de întrecere în echipe, precum şi a celor de aruncare la ţintă, cu condiţia să nu
se impună un anumit tip de aruncare.
Pentru veriga „Pregătirea organismului pentru efort” se vor folosi în primul rând
jocuri ale căror forme de exersare să presupună angrenarea frontală în efort a
colectivului clasei.
Indicaţie: jocurile să aibă reguli simple, bine cunoscute de elevi (de exemplu,
variante de leapşa, „Colţurile colorate”).
“Parada modei”
Descrierea jocului: se formează echipe de 5-6 copii, aşezaţi în coloane,
unul în spatele celuilalt, în spatele unei linii de start. Primul din fiecare
coloană, are o minge de baschet (sau o minge de dimensiuni mari) pe care
trebuie să o rostogolească pe sol, din alergare uşoară, pe o distanţă de 5-
6m, unde se află pe sol amplasat un cerc de gimnastică. Ajunşi la cerc,
opresc rostogolirea mingii, păşesc în cerc cu ambele picioare, apucă cercul
cu ambele mâini, îl ridică deasupra capului („îmbracă cercul”), apoi îl lasă
pe sol („dezbracă cercul”) şi revin cu rostogolirea mingii în alergare
uşoară. Se desfăşoară jocul în continuare, tip ştafetă, până se ajunge la
primul din coloană. Este învingătoare echipa care a efectuat corect toate
sarcinile.
“Traiectoria în zig-zag”
Descrierea jocului: se formează echipe de 5-6 copii, aşezaţi în coloane,
unul în spatele celuilalt, în spatele unei linii de start. Se amplasează pentru
fiecare echipă câte 5 jaloane, plasate la 1.5m unul faţă de celălalt pe
diagonală, iar copiii vor executa alergare în zig-zag, fără atingerea
jaloanelor.
Variante de deplasare: alergare cu spatele, alergare cu pas adăugat, sărituri
succesive pe două picioare sau pe un picior. Sunt învingători cei care vor
executa corect alergarea, fără atingerea jaloanelor.
ECHILIBRUL
Literatura de specialitate distinge echilibrul static (adică echilibrul în
diferite poziţii statice) şi echilibrul dinamic (echilibrul de mişcare).
La menţinerea unei poziţii sau a alteia, corpul omenesc nu rămâne absolut
imobil, ci se mişcă tot timpul (persoana pare că îşi pierde pentru o clipă
echilibrul, dar reuşeşte să şi-l restabilească).
Echilibrul dinamic
Variante de mers pe banca de gimnastică;
Variante de mers cu ochii închişi pe o linie trasată pe sol (pe distanţa
de 5 m);
3 întoarceri de 360 ̊ efectuate pe loc şi apoi mers pe o
linie (pe 5 m);
3 întoarceri de 360 ̊ efectuate pe loc şi apoi stat într-un picior (3
secunde);
o rostogolire din ghemuit în ghemuit şi apoi mers pe o linie (pe 5 m);
orice altă combinaţie de sarcini;
exerciţii pentru dezvoltarea echilibrului folosind diferite materiale
sportive (www.fitnessmag.ro)
“Direcţia”
Descrierea jocului: se amplasează o bancă de gimnastică, iar copiii sunt
grupaţi în două echipe şi stau la capetele opuse ale băncii. Sarcina lor este
să pornească, în acelaşi timp, câte unul de la fiecare echipă, în mers pe
bancă din direcţii opuse şi să treacă unul pe lângă altul, în partea cealaltă,
fără să păşească pe sol. Copiii nu au voie să se împingă, să se tragă sau să
se împiedice unul pe altul. Fiecare trebuie să aibă grijă să-şi ocolească
colegul, păstrându-şi echilibrul. Este învingătoare echipa cu numărul cel
mai mare de membri care au reuşit să treacă în partea cealaltă, fără să cadă
de pe bancă.
PRECIZIA
Soldăţeii”
Descrierea jocului: copiii sunt organizaţi pe două linii, faţă în faţă, pe
perechi, cu o distanţă de 3-5m între parteneri. Unii sunt soldăţeii de
jucărie, ceilalţi fabricanţii. Fiecare fabricant va arunca o minge (de
dimensiuni mici) spre picioarele soldăţelului din faţa sa. Dacă îl
nimereşte, atunci soldatul va executa un pas înainte, dacă nu, rămâne
pe loc. Este învingătoare perechea al cărui soldat ajunge primul la
fabricantul său.
Variante: mingea se poate trimite spre soldăţel rostogolită pe sol (dacă
are dimensiuni mai mari), soldăţeii pot fi înlocuiţi cu diferite animale,
ale căror sunete trebuie reproduse de copii, dacă sunt atinşi.
• “Raţele şi vânătorii”
“Popicele”
Descrierea jocului: copiii sunt aşezaţi pe două şiruri, în spatele unei linii
de start, fiecare echipă având la dispoziţie câte o minge de dimensiuni
mici.
La distanţa de 3 m pe o bancă de gimnastică aşezată transversal se aşează
(spre capetele opuse ale băncii) câte 5 popice de plastic (jaloane, conuri)
pentru fiecare echipă în parte. Pe rând, copiii vor arunca mingea încercând
să nimerească popicele. Este învingătoare echipa care nimereşte cele mai
multe popice, din 3 încercări. Variante: aruncarea mingii se poate realiza
cu o mână, cu două mâini, din stând, din aşezat, din culcat etc.
“Ocheşte zarul”
Descrierea jocului: copiii sunt aşezaţi pe 2 sau 3 şiruri, în spatele unei
linii de start, fiecare copil din echipă având la dispoziţie câte o minge de
dimensiuni mici. Sarcina lor este să ochească un zar colorat de
plastic/cauciuc şi astfel, să-l deplaseze dintr-un capăt în altul, pe o distanţă
de 10 m. Se numără din câte încercări deplasează fiecare echipă zarul în
celălalt capăt şi este învingătoare cea care reuşeşte să-l deplaseze din cât
mai puţine încercări.
SCHEMA CORPORALĂ
“Atinge şi fugi!”
Descrierea jocului: se delimitează un spaţiu de joc, în care copiii se vor
deplasa liber, iar la semnalul profesorului ei trebuie să atingă, cu mâna, o
anumită parte a corpului a celui mai apropiat coleg: urechi, gât, umăr,
gleznă, genunchi, braţ, ceafă, bărbie, cot, mână, deget mic, călcâi, spate
etc.
Variantă: atingerea se va face apoi, cu partea corpului indicată de
profesor.
“Leapşa pe perechi”
Descrierea jocului: se formează perechi care stau faţă în faţă şi au un
spaţiu delimitat de joc (un pătrat de aprox. 1x1m). Sarcina lor este de a
atinge partea interioară a genunchiului colegului din faţa lui, apoi partea
exterioară a genunchiului, apoi partea interioară a gleznei, partea
exterioară a gleznei,
zona din spatele genunchiului (zona poplitee) etc. Fiecare copil încearcă
să-şi atingă colegul şi în acelaşi timp să se ferească pentru a nu fi atins.
Cel care atinge colegul în zona menţionată, primeşte 1 punct. Este
învingător cel care adună cele mai multe puncte la finalul jocului.
“Corpul omenesc”
Descrierea jocului: copiii sunt împărţiţi în două echipe. Fiecare echipă
are amplasate în faţa sa, la o distanţă de 5 m faţă de o linie de start,
bucăţi de carton reprezentând segmente ale corpului uman. Sarcina
copiilor este de a alerga spre bucăţile de carton, de a lua una dintre ele şi
de a reveni la echipa lor. După ce copiii din ambele echipe au adus toate
bucăţile de carton la linia de start, vor încerca să realizeze într-un timp cât
mai scurt silueta respectivă, prin îmbinarea părţilor componente.
“Oglinda”
Descrierea jocului: se formează perechi (de câte 2 copii) care stau faţă în
faţă. Pe rând, copiii vor imita mişcările colegului din faţă, în oglindă.
Mişcările sunt de atingere şi numire a segmentelor corpului (ex.: se atinge
cu mâna dreaptă genunchiul stâng, se atinge cu mâna stângă urechea
stângă, se atinge cu mâna dreaptă antebraţul stâng etc).
Cum ne putem mişca segmentele corpului?”
Descrierea jocului: mişcările vor fi efectuate de pe loc, căutând cât mai
multe posibilităţi de mişcare a articulaţiilor (gât, umeri, braţe, antebraţe,
pumn, cot, genunchi, gleznă, şold – vezi exerciţiile folosite în veriga
Influenţarea selectivă a aparatului locomotor).
“Personajul preferat”
Descrierea jocului: copiii sunt împărţiţi în două echipe şi aşezaţi în două
şiruri, în spatele unei linii de start, iar de la fiecare echipă se alege un
copil, care se află în poziţia culcat dorsal la o distanţă de 5m faţă de linia
de start. Copiii vor pleca pe rând (ştafetă), în alergare uşoară până la
colegul din poziţia culcat şi îi vor mişca câte un segment, până îl aduc în
poziţia unui personaj (jucător de baschet care finalizează o aruncare la coş,
sau a unui jucător de fotbal care efectuează un şut spre poartă, poziţia
graţioasă a unei gimnaste la bârnă, aruncător de suliţă sau orice al
personaj). Poziţia personajului ce urmează a fi imitat de copii trebuie
ilustrată/ demonstrată de către profesor înainte de începerea jocului,
asigurându-se astfel că toţi copiii ştiu ce au de facut.
CURS 4.
EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR –
obiective, conţinut, metodologie, forme de organizare
Obiectivele şi conţinutul EF în învăţământul preşcolar:
Asigurarea unei dezvoltări fizice corecte şi armonioase a organismului
copiiilor;
Dezvoltarea calităţilor motrice (viteză, forţă, coordonare, rezistenţă,
echilibru, precizie, orientare spaţială, mobilitate şi supleţe);
Dezvoltarea componentelor psihomotricităţii (schema corporală,
lateralitatea, ideomotricitatea, inteligenţa motrică, coordonarea, praxia);
Formarea şi consolidarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar-
aplicative (mers, alergare, săritură, aruncare-prindere, târâre, căţărare,
escaladare, transport de obiecte);
Educarea unor trăsături moral-volitive (respectarea
adversarului/colegilor, respectarea regulilor, întrajutorarea, colaborarea,
prietenia, etc);
Formarea deprinderilor elementare de igienă personală;
METODELE VERBALE
Explicaţia este o metodă de comunicare orală, care pe lângă calităţile pe
care trebuie să le prezinte în mod obligatoriu (concizie, claritate), trebuie
adaptată nivelului de înţelegere al copiilor. În consecinţă, se va îmbina
limbajul de specialitate cu termeni care să evoce experienţa concretă,
practică a copilului astfel încât acesta să înţeleagă sarcinile motrice pe
care le are de executat. Exemple:
pasul sărit – „pasul căprioarei”;
pasul săltat – „pasul ştrengarului”;
săritura din ghemuit în ghemuit – „săritura broscuţei” etc.
Povestirea - prin folosirea figurilor de stil copiii sunt atrași să participe
efectiv la desfășurarea firului narativ.
Această metodă constă în prezentarea conţinutului unor texte literare,
relatarea unor evenimente şi contribuie la realizarea unui climat afectiv
adecvat practicării exerciţiilor fizice. De exemplu, profesorul poate evoca
pasaje din „Cartea junglei” şi poate sugera copiilor să se identifice cu
personajul principal, în încercarea acestuia de depăşire a diverselor
obstacole pe care le întâlnea în junglă, obstacole care în sala de educaţie
fizică pot fi înlocuite cu banca de gimnastică, scara fixă, lada de
gimnastică etc.
Conţinut povestire şi Acţiune motrică
Mowgli se plimba prin pădure - Mers – diferite variante
La un moment dat a ajuns la un parâu peste care a trecut cu o săritură -
Pas sărit peste o zonă marcată cu cretă.
După ore de plimbare prin pădure, băieţelului i s-a făcut foame şi s-a
căţărat într-un bananier să culeagă fructe - Căţărare pe spalier. Deplasare
laterală pe spaliere.
În depărtare a zărit un tigru periculos. S-a hotărât să se deplaseze târâş
pe lângă nişte arbuşti - Târâre.
Exemple ...............................
Metafora si sugestia au un rol foarte important în instruirea preşcolarului,
deoarece contribuie la creşterea accesibilităţii instruirii.
De aceea, se utilizează denumiri cunoscute de copii pentru diferitele
sarcini motrice, de exemplu, „Avioanele”, pentru mersul sau alergarea cu
braţele lateral, „Mersul piticului” pentru mersul ghemuit etc.
Exemple de folosire a imaginilor sugestive în prezentarea exerciţiilor
fizice
1. Podurile
Descriere: Se va cere copiilor să schiţeze, din stând, forma unui pod
folosindu-şi: braţele şi picioarele. Apoi să arate cum pot realiza un pod
înalt, unul scund, unul lung, unul scurt.
2. Cercurile
Descriere: Se va cere copiilor să realizeze un cerc folosindu-şi segmentele
corpului, din poziţia stând, stând depărtat.
3. Avionul
Descriere: din stând cu braţele lateral, la un semnal copii pornesc
în alergare pe terenul de sport (în orice direcţie sau spre puncte indicate)
imitând înclinările avionului din timpul zborului. Într-un mod asemănător
se execută şi Rândunica.
4. Pendulul
Descriere: din atârnat la scara fixă, se execută mişcări laterale de
balans ale corpului.
5. Barza într-un picior
Descriere: din stând pe un picior, copiii trebuie să execute diferite
mişcări ale braţelor fără să-şi piardă echilibrul.
6. Furtuna
Descriere: de pe loc, din mers sau din alergare uşoară, cu braţele oblic
sus, se execută mişcări de înclinare a trunchiului spre dreapta şi spre
stânga, alternativ, imitând mişcarea crengilor bătute de vânt. La un semnal
sonor, copiii se ghemuiesc şi bătând cu degetele pe parchet, imită
zgomotul produs de ploaie.
La al doilea semnal sonor, imită închiderea şi deschiderea ferestrelor.
7. Drum accidentat
Descriere: din mers sau din alergare, copiii trebuie să imite depăşirea
unor obstacole indicate de profesor (apă, munte, groapă, buştean).
8. Trenul prinde viteză
Descriere: din coloană câte unul (cu mâinile la nivelul taliei colegului din
faţă, la grupa mare) copiii folosesc diferite variante de mers şi alergare,
care să imite modificările de viteză ale trenului, la pornirea şi oprirea
acestuia.
Variantele sunt indicate şi susţinute sonor de către profesor.
METODELE INTUITIVE
Demonstraţia este principala metodă intuitivă utilizată pentru predarea
conţinutului educaţiei fizice. Importanţa ei este dată de faptul că imaginea
vizuală pe care o furnizează contribuie la înţelegerea sarcinilor motrice de
către copii.
1. Termenul de deprindere
3. Formarea deprinderilor
Exersarea este o repetare cu scopul îmbunătățirii performanțelor. Prin
exersare, deprinderea trece de la nivelul de structură motrică neînvățată la structură
învățată. Perfecționarea gestului motric sub impactul învățării depinde de numeroși
factori, printre care:
► particularitățile subiectului care învață → caracteristicile sau trăsăturile sale de
personalitate, aptitudinale și atitudinale, sau stările prin care subiectul trece
(oboseală, emoții, încărcătură motivațională);
► caracteristicile actelor motrice care se învață → deprinderi elementare sau
complexe;
► caracteristicile de ambianță și de instruire → începând cu mijloacele și metodele
de instruire-predare și terminând cu cele de evaluare ce acționează ca recompense
întăritoare.
Boiko (1955, citat de M. Epuran) formulează următoarele efecte ale
exersării:
→ unificarea acțiunilor parțiale, prin înlăturarea treptată a opririi sau a
interferenței reciproce a acțiunilor din care este compusă activitatea complexa;
→ scurtarea treptată a timpului de îndeplinire a diferitelor operații și acțiuni
complexe;
→ specializarea treptată și perfecționarea percepțiilor respective;
→ înlăturarea treptată a mișcărilor inutile, a încordării musculare inutile și
fixarea a noi combinații de mișcări;
→ tendința de a transfera atenția de la proces asupra rezultatului, de la
mecanismele de efectuare a mișcărilor la scopul propus;
→ reducerea oboselli resimțite în urma îndeplinirii unei acțiuni și apariția
sentimentului caracteristic de “ușurință”.
– creșterea plasticității acțiunilor (se pot realiza în condiții variate), adaptându-se la
schimbarea situațiilor, apariția posibilității de transfer de la un gen de activitate la
alta.
J. B. Cratty formulează, în afara celor prezentate mai sus următoarele:
- reducerea treptată a erorilor de execuție sau a omisiunilor unei părți importante;
- selectarea și interpretarea mai bună a indicatorilor externi și interni de care
depinde execuția și, implicit, creșterea capacității de anticipare;
- încorporarea unui număr tot mai mare de mișcări, care concură la îndeplinirea
unei sarcini complexe.
Etape psihologice
P. A. Rudik descrie următoarele trei etape psihologice ale formării deprinderilor
motrice:
1. etapa însușirii preliminare a bazelor exercițiului → rolul principal îl deține
formarea reprezentării actului motric, pe baza explicației, demonstrației și a
primelor încercări de execuție
2. etapa însușirii precizate a execuției → se produc legarea și unificarea
acțiunilor parțiale, atenția îndreptându-se asupra corectitudinii mișcărilor și
momentelor cheie ale actului global
3. etapa consolidării și perfecționării deprinderii.
Transferul deprinderilor
Transferul → fenomenul prin care structurile motrice se influențează unele
pe altele în procesul învățării.
Transferul poate fi:
► pozitiv → influență favorabilă pentru sarcina motrică;
► negativ → influență nefavorabilă, dezorganizatoare pentru sarcina motrică (se
numește și interferență);
► retroactiv → structura motrică recent achiziționată influențează structura
motrică anterioară;
► proactiv → structurile vechi au o influență facilitatoare sau dezorganizatoare
asupra celor în curs de formare;
Când activitatea unui membru (mână, picior) influențează activitatea altui
membru, vorbim de transfer:
► bilateral → de la mâna dreptă la mâna stângă (caz frecvent întâlnit în condiții
de impotențe funcționale sau amputare);
► homolateral → influențarea membrului situat de aceeași parte a corpului (de
exemplu de la mâna dreaptă la piciorul drept).
LATERALITATEA
- in primul an de viaţă aceasta este oscilantă; iniţial domină câteva forme primare
de ambidextrie; conform V. Horghidan (2000), s-a constatat activismul accentuat
al braţului drept;
- după 1 an, începe să se manifeste, la majoritatea copiilor asimetria de dreapta,
care se accentuează odată cu înaintarea în vârstă toți autorii subliniează o
diminuare a stângăciei și ambidextriei cu vârsta (argument în favoarea rolului jucat
de factorii socio-culturali). Beth gasește la copiii de 2-4 ani 16.7% complet
dreptaci și 16.7% complet stângaci, iar la 4-6 ani 51% complet dreptaci și 17.5%
complet stângaci.
- in ceea ce priveşte cunoaşterea interiorizată a celor două părţi ale corpului – la 5
ani copilul diferenţiază stânga de dreapta, la propriul corp şi în spaţiu.
Procesul lateralizării (ce se încheie în jurul vârstei de 6 ani), se dezvoltă în
strânsă interdependenţă cu evoluţia schemei corporale şi evoluţia cognitivă (în
special dezvoltarea percepţiei spaţio-temporale).
COORDONAREA
PRAXIA
1
Radu Predoiu
Educaţie fizică adaptată pentru elevi cu
cerinţe educative speciale (CES)
Categorii de deficienţă:
deficienţă locomotorie;
deficienţă mintală;
deficienţă de vedere;
deficienţă de auz;
alte categorii de deficienţă (boli în cazul cărora este interzis efortul
fizic).
1. Educaţie fizică adaptată pentru elevi cu deficienţă mintală
2
1.1. Obiectivele EF adaptate pentru elevi cu deficienţă mintală
11