Sunteți pe pagina 1din 2

TEMA 1

Alegeţi unul dintre textele de mai jos! Citiţi-l cu atenţie şi apoi răspundeţi la cerinţele care
urmează!

În balcon de Octav Pancu-Iaşi (fragment)

Stăteau în balcon o fetiţă care se numea Maria şi un băiat care se numea Paul. O vreme se
uitară amândoi la nori şi Maria întrebă de ce toţi norii seamănă cu ceva. Paul nu ştiu ce să răspundă
şi nici măcar nu avu vreme să se gândească, pentru că pe stradă trecu o maşină de pompieri şi
Maria îl întrebă unde arde. Paul nu ştiu nici asta, şi nu ştiu nici după aceea câte frunze ar putea avea
castanul de peste drum. Şi uite aşa începu să-i pară foarte rău că nu ştie atâtea lucruri, că nu ştie
tocmai el care o chemase pe fetiţă în balconul lui. Şi din clipa aceea se hotărî să ştie…
- Am glumit, spuse. Am glumit când ţi-am răspuns că nu ştiu. De fapt ştiu tot ce m-ai
întrebat.
- Nu-mi mai aduc aminte ce te-am întrebat.
- Eu, da. Întâi m-ai întrebat de ce toţi norii seamănă cu ceva. Îţi aminteşti?
- Da, râse Maria. Dar era o prostie. Seamănă pentru că seamănă. Unul cu o pasăre, altul cu o
corabie. Cine poate să spună mai mult?
- Eu. Te interesează?
- Dacă ştii…
- Ştiu. Norii vin de departe, nici ei nu se pricep bine unde se duc. Şi tot mergând aşa, se
plictisesc. Şi atunci se joacă. Unul de-a pasărea, altul de-a corabia, altul de-a îngheţata cu
frişcă…Eu am văzut odată un nor care se juca de-a calul, avea şi hăţuri, avea şi şa, numai
coadă uitase să-şi pună.
- De ce uitase?
- M-am gândit şi eu şi mi-am spus că tot din joacă. Se juca de-a un cal fără coadă. Era mai
caraghios aşa.
- Adevărat?
- Păi să vezi! Dar e şi mai frumos cu maşina de pompieri.
- Care maşină de pompieri?
- Cea care a trecut şi tu ai întrebat unde arde. Vrei să ştii adevărul?
- Vreau.
- Ei bine, nu arde nicăieri. Maşina a ieşit la plimbare. A fost bolnavă, a trebuit să stea câteva
săptămâni în garaj şi când s-a făcut sănătoasă, doctorul i-a spus să se plimbe în fiecare zi o
oră, două. Plimbarea face foarte bine. Mai vezi un om, mai vezi o casă… Interesant, nu-i
aşa?
- Foarte.
- Şi încă asta nu-i nimic pe lângă povestea castanului. Are un milion două sute treizeci şi
şapte de frunze.
- Ai stat tu să le numeri?
- Eu nu. El singur şi le-a numărat. Când era mic şi învăţa la şcoala castanilor, la prima lecţie
de aritmetică i s-a spus: Număraţi-vă cu grijă fiecare frunză. Cine nu poate sau nu vrea e
lăsat repetent. Fără discuţie: re-pe-tent!
Maria voi să râdă, ori voi să se mire […], dar mama o strigă să vină acasă. Când se auzi
strigată, Maria mai voi să întrebe de ce trebuie să vină atât de repede, cât e ceasul, că trebuie să
vină, dar nu mai întrebă. Îi spuse doar lui Paul:
- E grozav în balconul tău. Când pot să mai vin? […]

Prietenii de Octav Pancu-Iași (text prescurtat)


Mie îmi vin ideile deodată. Şi uite aşa, deodată, mi-a venit și ideea de a scrie un roman.
[…] Partea proastă era că nu știam cum să încep. Sfârșitul îl știam literă cu literă, mă gândeam
la o frază foarte bine adusă din condei, despre sfârșitul vacanței, ceva cu miros de toamnă, cu
castane pocnind pe trotuare și frunze purtate de vânt, mă rog, o descriere de nota 10. La
descrieri de natură nu mă bate nimeni […]: vânt, ploaie, nori, fac ce vreau cu ele, le sucesc și le
răsucesc, fără probleme. Numai că nu voiam să încep cu așa ceva. Nu se mai poartă, am citit eu
într-o revistă că nu se mai poartă.
Mi-ar fi plăcut să pornesc la drum cu portretul unui băiat, unul de vârsta mea, poate ceva
mai înalt și cu urechile așezate la aceeași înălțime, nu stânga mai sus și dreapta mai jos, ca
mine, poate ceva mai puțin somnoros, nu unul de care să tragă mama un sfert de ceas până să se
trezească, dimineața, ca mine, poate mai serios, adică unul care, să zicem, când găsește o
pioneză se gândește cum să prindă cu ea orarul școlar, în perete, spre deosebire de mine pe care
mintea nu m-ar duce decât la un scaun și la pioneza așezată cu vârful în sus pe acel scaun… Vă
dați seama cam cine sunt.
Ei bine, mă gândeam la un băiat cu care doresc din toată inima să fiu prieten, unul care,
în recreație, să împartă cu mine tartina, să nu-i fie teamă că, împrumutând de la el acuarelele,
nu le mai aduci înapoi și să nu-l vezi cum suferă când te lasă să faci o tură, două cu bicicleta
lui. Nu știu ce părere aveți voi, dar pe mine un roman fără un asemenea băiat nu mă interesează
și n-aveam de gând să încep fără el. Ori eram în stare să-mi imaginez un erou ca el, ori…
Uite-așa îmi frământam mintea […], dar eroul cărții nici că dorea (fiți atenți la stil!) să
încalece pe pana mea și să mi se înfățișeze în toată frumusețea lui. Trecu un ceas și eu nu
scrisesem un rând. Am aruncat creionul, am făcut hârtia cocoloș și am ieșit în stradă. Băieții
erau toți în păr, jucau o miuță cu mingea lui Sile, muşcau din merele aduse de Gore de la
bunică-sa […] și se bucurau că venisem și eu să joc mingea cu ei...[…]
În clipa aceea îmi dădui seama că știu cum să încep romanul. Eroul visat mă aștepta. Era
acolo, în stradă, era unul dintre băieți sau mai exact, mie îmi plac lucrurile exacte, erau toți la
un loc […]. Şi eram și eu alături de ei.

1. Pe baza textului pe care l-aţi ales, realizați un demers didactic în vederea dezvoltării
capacităţii de lectură a elevilor din clasa a IV-a. În redactarea răspunsului veţi avea în vedere:
formularea obiectivelor operaţionale, respectarea etapelor demersului didactic, prezentarea
activităţilor şi precizarea metodelor utilizate. (3 p.)
2. Pornind de la textul ales, descrieți două activităţi ce au în vedere dezvoltarea capacității de
comunicare scrisă a elevilor (din aceeași clasă a IV-a). (3 p.)
3. Pornind de la textul ales, formulați obiectivele unei activități centrate asupra unor probleme
de ortografie. Precizați care sunt aceste probleme. (1 p.)
4. Pornind de la textul ales, construiți o secvență didactică autonomă consacrată lexicului
(pentru formarea competenţei lexicale a elevilor) (2 p.).
Din oficiu: 1 p.