PROFESORUL AUTONOM DIN PERSPECTIVA PEDAGOGIEI

INTERACTIVE

Pedagogia activa si interactiva responsabilizeaza elevul care isi asuma invatarea,

favorizeaza constructia sensului noii cunoasteri si a autonomiei; este o
pedagogie in care interactiunile sociale si procesele cognitive sunt vazute ca
modalitati complementare pentru realizarea cunoasterii stiintifice.

Pedagogia eficienta trebuie sa fie activa si interactiva, respectiv sa creeze un mediu

educatinal activizant si interactiv, un context stimulant pentru stabilirea de
interactiuni intre elevi, intre elevi si profesor, cat si intre elevi si obiectul de
invatamant. Practic, invatarea activa realizata de catre elevi poate fi individuala sau
interactiva, bazata pe implicarea activa si interactiva a elevilor, pe interactiunile si
cooperarea dintre ei.

În domeniul educației, un profesor este o persoană care educă și învață pe alte

persoane. Un profesor care educă un anumit student poate fi de asemenea descris
ca un tutore personal. În multe țări, o persoană care dorește să devină profesor
pentru școlile de stat trebuie mai întâi să obțină o calificare profesională sau o
acreditare de la o universitate sau colegiu. Profesorii pot utiliza un plan de lecție,
pentru a facilita învățarea, oferind un ciclu de studii care se referă la un standard de
curriculum.

Rolul unui profesor poate varia între culturi. Educatorii din clasele primare predau
alfabetul și aritmetică, sau unele dintre celelalte discipline școlare. Alte cadre
didactice pot oferi instruire formală sau de formare profesională, de geografie, arte,
religie sau de spiritualitate, civică, istorie, de viață sau de aptitudini.
Modelul educational pe care pedagogia interactiva il promoveaza reconsidera
statutul tuturor polilor/elementelor triunghiului pedagogic - elev, cunostinte si
profesor, precum si relatiile dintre acesti poli/aceste elemente, considerand ca nu
raportul profesor-cunostinte este primordial (asa cum era in invatamantul
traditional), ci raportul elev-cunostinte:

- Elevul este privit nu prin prisma lipsurilor si esecurilor sale, ci prin cea a
potentialului sau, a capacitatii de a construi noua cunoastere, de a invata, de a fi activ si
de a deveni autonom. El este considerat nu doar un intelect, ci o fiinta umana cu o
personalitate complexa (inclusiv cu latura afectiva) si o sociala.

- Cunostintele nu sunt privite ca o suma de achizitii memorate si reproduse, ci ca

suport si pretext pentru: dezvoltarea si construirea de noi achizitii de catre elevii
insisi, realizarea de conexiuni intra- si interdisciplinare, de transferuri, de aplicatii
practice, pregatirea actiunilor elevilor in diferite contexte situationale, a relatiilor
interumane etc.
Obiectivele generale ale pedagogiei interactive sunt in congruenta cu practicile
pedagogice centrate pe activitatea de invatare individuala sau colaborativa a
elevului, profesorii fiind la dispozitia lui pentru a-l responsabiliza, a-l ajuta sa se
dezvolte, sa-si modeleze personalitatea si pentru a-i dezvolta increderea in sine –
obiectiv major in instruirea interactiva. Profesorii isi propun sa ii faca pe elevi sa
inteleaga, gratie propriilor experiente, ca exista diverse moduri de formare
cognitiva si afectiva, si, in acelasi timp, ii indeamna si ii sprijina sa participe activ
si interactiv la aceste procese in vederea atingerii obiectivelor educationale
propuse.

In concluzie Pedagogia interactiva este o pedagogie prin obiective, care pune

accentul pe libertatea intelectuala a elevului si pe autonomie, considerate valori
fundamentale in educatie, scoala fiind asimilata cu un spatiu de libertate, de
creativitate, de motivare intrinseca pentru elevi si profesor, un loc in care elevii isi
exerseaza spiritul activ, critic si creativ si isi construiesc autonomia cognitiva si
educativa.
 BIBLIOGRAFIE

1. Ausubel, P.D., Robinson, Fl., Învăţarea în şcoală, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1981
2. Cerghit, I., Radu, T.,Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1990
3. Piaget, J.,Psihologie şi pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1972 4.Przesmycki,H.,Pédagogie diférencieé, Hachette, Paris,
1991
5.Prelici, V.,Curs de pedagogie, Timişoara, 1987